Catedrala Patriarhală din București- o colină de istorie

Bazele comunicării estetice

Iova Marina Renate

Această lucrare pornește de la premisa că Bucureștiul nu își cunoaște cu adevărat istoria

mai departe de veacul al XVIII-lea. Ieșind din fostele prăvălii lipscane, casele baroce și clădirile
eclectice, apelativul „Micul Paris” rămâne singurul stereotip pozitiv pentru capitala României.
Astfel, vechimea orașului se complace în uitare și balcanism, iar colorația stereotipă devine
negativă. Nu este nevoie să privim îndelungat Bucureștiul, pentru ca la o examinare cartografică
să observăm forma sa de oraș-pânză-de-păianjen. Din punct de vedere urbanistic, este vorba
despre un oraș care se dezvoltă organic, după dictarea epocilor istorice. Și totuși, timpul a aranjat
dezordinea istorică în cercuri concentrice, care descriu cartografic schimbarea. 1 Zona Pieței
Unirii reprezintă epicentrul acestei aglomerări urbane, nefiind neapărat și izvorul ei primordial.
Totuși, ea reprezintă un teatru principal de operații pentru zorii modernității românești în
București. În centrul pânzei-de-păianjen, istoria și relieful se înnoadă, creând o protuberanță
spațio-temporală. Din 16542 până în zilele noastre, protuberanța devine un axis mundi
bucureștean datorită lăcașului de cult care o patronează. În cele ce urmează, vom analiza în
detaliu acest edificiu, discutând rolul său istoric în identitatea Bucureștiului. El reprezintă o a
doua premisă a lucrării, propunându-ne să verificăm de ce un edificiu atât de important din punct
de vedere estetic se bucură de atât de puțină notorietate națională și chiar internațională.
Cunoscut drept Catedrala Patriarhală Sfinții Constantin și Elena, lăcașul reprezintă astăzi
Mitropolia Bucureștiului. Sunt aproape patru secole de când fundația sa a luat locul schitului din
lemn a lui Oprea Iuzbașa, la ordinele domnitorului Constantin Șerban. 3 Primele sale cărămizi
sunt zidite în plină perioadă de tranziție, la apusul medievalității românești. Politic vorbind,
mijlocul secolului al XVII-lea este definit de zorii idealului unionist. Proaspăta înfrângere a lui
Mihai Viteazul4 reprezintă strămoașa unei nevoi de continuitate pe care o putem regăsi și în
ipoteza lucrării. Însă, pe vremea în care edificiul este ridicat, această dorință, precum și alte

1 Spiro Kostof, The city shaped. Urban Patterns and Meanings Through History, Bulfinch Press, Boston, 1991, p.
34.
2 Constantin C. Giurăscu, Istoria Bucureștilor. Din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre, Editura pentru
Literatură, București, p.73.
3 Nicolae Stoicescu, Constantin Șerban, Editura Militară, București, 1990, p. 48.
4 Nicolae Stoicescu, op. cit., p. 25.

1
câteva, reprezintă scânteile unor revolte semnificative. De altfel, chiar ele duc la înscăunarea
ctitorului edificiului nostru. În 1654, Constantin Șerban, zis și Cârnul, își face loc la tron,
succedându-l pe Matei Basarab. Urmează o perioadă înfloritoare pentru Țara Românească,
domnitorul continuând demersurile predecesorului său. La nivel cultural, epoca lui Matei
Basarab se remarcă printr-o deosebită expresivitate artistică și deschidere culturală. Abordările
curajoase și forța detaliilor se îmbină în ctitorii unice, rămase mărturie peste veacuri. Până la
înscăunarea sa, majoritatea edificiilor religioase se construiau în zonele de deal sau de munte.
Acestea reprezentau poziții strategice, care facilitau o apărare eficientă. Însă domnul valah
regândește strategia de poziționare a lăcașelor, inițiind construcția lor în zonele de câmpie.
Acesta construiește sau reconstruiește biserici și mănăstiri precum cele de la Maxineni (Brăila),
Slobozia (Ialomița), Căldărușani, Sadova (Dolj) etc. Motivul din spatele acestei strategii este o
reorganizare teritorială, bazată pe dezvoltarea agriculturii cerealiere. Poziționarea câmpenească
este un punct slab al construcțiilor religioase, însă domnitorul intensifică observarea activității
turcești din zonele respective.5
Din punct de vedere socio-politic, vremurile se mențin tulburi, însă ele nu se opun
dezvoltării și bunăstării românilor. Constantin Șerban preia aceste frâie și încearcă să mențină
starea generală a țării într-o curbă ascensivă. Resursele naturale și îndeletniciri precum
viticultura, apicultura și creșterea animalelor ung aparatul economic al țării. La începutul
înscăunării domnitorului, revoltele se domolesc, unele sate sunt eliberate de sub stăpânire străină,
iar unii boieri se reîmproprietăresc. În ciuda continuării exploatării feudale, 6 societatea se bucură
de o perioadă de acalmie. Cu privire la tendințele artistice post-basarabene, Vasile Drăguț spune
că „meșterii de artă și cărturarii, încet, dar temeinic, pregătesc desăvârșirea unirii prin luminarea
conștiinței naționale, prin pregătirea unui fond cultural și artistic comun Țării Românești.” 7
Tendința se poate observa și în activitatea lui Constantin Șerban, care exprimă o deosebită
afinitate pentru ctitorie. Chiar înainte de a fi înscăunat, domnul ridică lăcașuri de cult în zona sa
de baștină, urmând să își intensifice activitatea în timpul scurtei domnii și chiar după aceea. De
pildă, Biserica din Tinăud, mănăstirea Cernagora și cea de la Msticiov sunt ctitorite în perioada
de pribegie, când acesta părăsise jilțul domnesc. Din perioada de domnie, cele mai semnificative

5 Vasile Drăguț, op. cit., p. 252.

6 Nicolae Stoicescu, op. cit., p. 48.
7 Iuliu-Marius Morariu, Mănăstirea Curtea de Argeș- o perlă a arhitecturii și spiritualității românești, Ed.
Semănătorul, București, 2014.

2
ctitorii sunt Biserica Domnească din Pitești și, bineînțeles, mânăstirea ce avea să devină
Mitropolia Bucureștiului.8 În al doilea an al domniei, Constantin Șerban împreună cu soția sa,
Bălașa, iau hotărârea de a construi o mânăstire pe dealul care domină panorama orașului din
mărginime. Decizia vine în urma victoriei de la Șoplea și sortește edificiului funcției de
mitropolie.9 De departe, aceasta reprezintă realizarea ctitorească ce pune pentru veșnicie numele
domnitorului pe buzele urmașilor.
Construcția este de inspirație argeșeană. Principalele elemente de compoziție și pictura
imită Mănăstirea Curtea de Argeș, edificiu ridicat în primele două decenii ale veacului al XVI-
lea.10 La fel ca aceasta, Catedrala patriarhală urma să aibă „un pronaos dezvoltat în lărgime și
încununat cu (trei) turle”,11 ctitoria lui Șerban Vodă având cu una în plus. De asemenea,
pronaosul lărgit urma să fie îmbogățit cu douăsprezece coloane făcute dintr-o singură bucată
rotundă din piatră și folosite pentru a sprijini sistemul de boltire. Simbolistica acestora trimite la
Sfinții Apostoli.12 Panteonul apostolesc s-a micșorat cu două coloane până în zilele noastre, în
scopul lărgirii spațiului între naos și pronaos.13 Edificiul se distinge față de modelul argeșean prin
materialul de construcții folosit (cărămidă), dar și prin proporțiile sale mai generoase 14.
Orizontalitatea și soliditatea compoziției, dar și „pridvorul larg deschis la intrare și acoperișul de
plumb” reprezintă alte puncte de diferențiere.15 Paul de Alep remarcă greutatea acestui acoperiș,
care se ridica la patruzeci de mii de ocale, ceea ce simbolizează și puterea economică a
domnitorului.16
Inițial, incinta mitropoliei are aspectul unei cetăți. Curtea interioară e în formă dublă și
prevăzută cu clădiri și ziduri înalte, intrarea făcându-se doar dinspre vest, pe sub două clopotnițe
succesive.17 În ceea ce privește monumentul în sine, compoziția acestuia constă în altar și naos
care se îmbină într-o formă de treflă. Pronaosul prelungit este tipic perioadei basarabene și
servește drept ancadrament spațiului funerar. În partea superioară, cele patru turle corespund
8 Vasile Drăguț, op. cit., p. 277.
9 Nicolae Stoicescu, op. cit., p. 48.
10 Constantin C. Giurăscu, op. cit., p. 73.
11 Călători străini despre Țările Române, vol. VI, trad. Alexandrescu-Derșca Bulgaru, Editura Științifică și
Enciclopedică din București, 1976, p. 227.
12 Nicolae Stoicescu, op. cit., p. 48.
13 Călători străini despre Țările Române, vol. VI, trad. Alexandrescu-Derșca Bulgaru, Editura Științifică și
Enciclopedică din București, 1976, p. 227.
14 Călători străini despre Țările Române, op.cit., p. 227.
15 Nicolae Stoicescu, op. cit., p. 48.
16 Nicolae Stoicescu, op. cit., p. 48.
17 Marcel Gh. Muntean, op. cit., p. 173.

3
celor trei zone tematice ale bisericii, fiind așezate pe socluri pătrate, cu pandantiv sau triunghi.
La exterior, catedrala este petrecută cu un brâu de piatră cu trei elemente de compoziție care
recreează stilistic simbolul frânghiei împletite în trei. Acesta ordonează fațadele monumentului
în două părți egale, „divizate în panouri dreptunghiulare și mărginite cu ciubuce rotunjite”. 18 Ele
includ în compoziția lor elemente decorative diversificate, precum arcurile semicirculare,
marginile punctate și butonii cermanici, care se manifestă în mod recurent pe fiecare fațadă și pe
turle.19
Interiorul oglindește echilibrul și armonia formelor exterioare prin elemente și colorații
tipic neo-bizantine. „Dintre toate, se impune cu pregnanță armonia blândă a cromaticii și
hieratismului desenului.” Procedeele de lucire participă, dacă nu chiar creează somptuozitate,
prin intermediul „policandrului de argint vechi din centrul naosului, al nișelor simetrice din
pronaos, frumos încadrate sculptural și rezervate, una la nord, cuvincioasei păstrări a moaștelor
Sfântului Cuvios Dimitri cel Nou, iar cealaltă, la sud, înfățișării impresionantului pomelnic al
tuturor mitropoliților Ungrovlahiei”. Prin forma sa înălțătoare, ansamblul de elemente neo-
bizantine facilitează contemplarea și sentimentul profund de spiritualitate interioară. 20 Fiecare
element de detaliu creează o coerență vizuală desăvârșită, spunând o poveste despre eleganță,
armonie și echilibru în arta românească premodernă.
Cu toate că, cel mai probabil, ideea ctitoriei îi aparține lui Constantin Șerban, ea și-a
cunoscut finalizarea abia către mijlocul celei de-a doua decade a secolului al XVII-lea, pe când
acesta părăsise de mult jilțul domnesc. Piatra de temelie a mănăstirii este pusă în anul 1656, de
către ispravnicii Radu Dudescu logofătul și Gheorghe șufarul din Târgoviște. 21 Cel mai probabil,
biserica primește hramul de Sfinții Constantin și Elena datorită numelui ctitorului său, după cum
observă Paul de Alep. În momentul peregrinărilor sale prin Țara Românească, Bucureștiul este
deja un oraș foarte mare, mărginit de o colină înaltă pe care se așează „măreața și prea strălucita”
biserică.22 Astfel, putem observa că, deși domnia acestuia reprezintă o perioadă înfloritoare
pentru construcțiile laice și religioase, aceasta rămâne marcată de instabilitate. Șerban Vodă nu
se bucură de pe jilțul domnesc de finalizarea ctitoriei sale, nereușind să finalizeze nici pictarea

18 Constantin C. Giurăscu, op. cit., p. 1.

19 Vasile Drăguț, Arta românească. Preistorie, antichitate, ev mediu, renaștere, baroc, ediția a II-a, Editura
Vremea, București, 2000, p. 276.
20 Marcel Gh. Muntean, op. cit., p. 172.
21 Marcel Gh. Muntean, op. cit., p. 172
22 Vasile Drăguț, op. cit., p. 252.

4
sa, înainte de a deveni pribeag. Din 1958, Mihnea al III-lea îl urmează la tron și inaugurează
edificiul la 6 mai 1658, alături de patriarhul Macarie al Antiohiei. Zece ani mai târziu, Radu
Vodă, împreună cu mitropolitul Ștefan, finalizează lucrările de pe colină, pictând biserica. 23 De
asemenea, domnitorul Gheorghe Duca continuă unele lucrări în paraclis, iar mitropolitul
Varlaam decide să o transforme și într-un centru cultural, prin adăugarea unor camere secundare
și a unei tipografii.24 Însă, înainte de orice modificare, trebuie să menționăm că mănăstirea
devine în mod oficial sediul Mitropoliei Țării Românești, mutându-se de la Târgoviște, începând
cu anul 1661.25
Stilistic vorbind, Catedrala Patriarhală Sfinții Constantin și Elena se încadrează în
perioada de apogeu a dezvoltării artei românești.26 Aceasta se caracterizează prin forța înnoirii
morfologiei decorative și prin preluarea elementelor de factură orientală și occidentală. De
asemenea, „apar reinterpretări curajoase ale acestor elemente, concomitent cu înflorirea
structurilor tradiționale, definite de echilibru și stabilitate. În schimb, tendința de „barocizare” a
veacului nu poate nici pe departe să concureze cu structura tradițională. 27 Totuși, veacurile nu pot
trece pe lângă catedrală fără să lase urme, devenind inevitabil ca schimbările să se interpună între
forma inițială a monumentului și cea din zilele noastre.
Schimbările suferite de edificiu sunt în mare parte modificări sau reamenajări. Una dintre
cele mai importante fiind construcția unui turn-clopotniță în partea de răsărit a așezării. În 1698,
Constantin Brâncoveanu ia această hotărâre pentru a eficientiza accesul la Mitropolie dinspre
oraș, care va fi restaurat la mijlocul secolului XX. În anii următori construcției clopotniței, sub
imperiul esteticii brâncovenești, paraclisul va fi înfrumusețat, odată cu „decorarea tâmplei de
lemn sculptat și ușa în două canate fixată în ramă de piatră.” 28 Modificările și restaurările
picturale vor continua pe parcursul secolelor, până în zilele noastre. De pildă, în prima jumătate a
secolului al XIX-lea, pictura murală este reînnoită prin îmbinarea artei tradiționale cu cea
occidentală, apoi la finalul secolului este complet spălată și refăcută în 1880 de către pictorul G. I

23 Ibidem.
24 Marcel Gh. Muntean, op. cit., p. 172.
25 Ene Branişte, Liturgica generală. Noţiuni de artă bisericească, arhitectură și pictură creștină, vol. I, Editura
Basilica, București, 2015, p. 241.
26 Florin Bengean, Portrete de ierarhi filantropi ai Bisericii Ortodoxe Române în secolul al XX-lea, Editura Mentor,
Târgu Mureş, 2009, p. 152.
27 Marcel Gh. Muntean, op. cit., p. 174.
28 Marcel Gh. Muntean, Catedrala patriarhală. Istorie, arhitectură, artă, Studia Universitas Babes-Bolyai-
Theologia Orthodoxa, vol. I, Cluj, 2010, p. 172.

5
Pompilian.29 Forma sa finală este dată în prima jumătate a secolului XX, de către Dimitrie
Belizarie.30 Acesta îmbogățește identitatea picturală a lăcașului de cult cu elemente ecleziastice și
realiste, prin intermediul paletei coloristice în tonuri neutre:

„Pridvorul este şi el compartimentat cu scene printre care cea mai amplă redare este cea a Judecăţii de Apoi. În
pronaos, sunt pictate temele închinate Mariei: Bunavestire, Intrarea în Biserică, Adormirea, urmând ca în naos să ni
se înfăţişeze scene din viaţa Mântuitorului despărţite de medalioane de sfinţi, iar în partea de jos de siluetele
sfinţilor mucenici ai bisericii. Altarul are pe boltă imaginea Fecioarei cu Pruncul Orantă, fiind înconjurată de
secvenţe vertero-testamentare. Dintre compoziţii amintim cele două sărbători creştine respectiv Paştile şi Crăciunul
cu temele: Învierea şi Naşterea, în care pictorul pare că s-a inspirat din pictura occidentală, redând pe Iisus
triumfător în momentul ieşirii din mormânt, ori pe Maica Domnului alături de Dreptul Iosif, îngenunchiaţi în faţa
pruncului Iisus”31

În privința arhitecturii, fiecare față bisericească ce se așează în scaunul patriarhal, aduce

cu ea modificări mai mici sau mai mari. O restaurare semnificativă se petrece în vremea celui
dintâi patriarh, Miron Cristea, care inițiază construcția monumentalului palat patriarhal. De-a
lungul secolului XX, aa capitolul arhitectură se vor continuă lucrările de amenajare, întrucât
„lucrările din anii 1932-1935 nu reușesc să redea pe deplin Catedralei Patriarhale aspectul său
arhitectonic inițial”. În 1977, Patriarhul Justin insistă pe conservarea elementelor de factură neo-
bizantină, înlocuind de asemenea pardoseala cu marmură. În 2008, biserica este îmbogățită cu un
număr însemnat de icoane și echipamente audio-video, pentru transmisia pe Trinitas32
Aceste echipamente fac posibilă transmisia aproape zilnică a edificiului pe postul creștin.
Totuși, chiar dacă este unul dintre cele mai televizate monumente românești, acesta continuă să
nu se bucure de notorietatea cuvenită. În primul rând, problema apare la nivelul micosocietății.
Biserica este un punct central pentru universul creștin românesc, dar nu și pentru pelerini. În
continuare, mănăstirile din Moldova, de pe Valea Oltului sau de la Prislop continuă să strângă
semnificativ mai mulți pelerini decât Catedrala patriarhală. Cu toate că edificiul se aseamănă
mănăstirii de la Curtea de Argeș, această geamănă arhitectonică acesta se bucură de o notorietate
cu mult mai crescută în lumea turistică românească și chiar internațională. De asemenea, edificii

29 Marcel Gh. Muntean, op. cit., p. 175.

30 Constantin C. Giurăscu, Istoria Bucureștilor. Din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre, Editura pentru
Literatură, București, p. 42.
31 Nicolae Stoicescu, op. cit., p. 48.
32 Ibidem.

6
din București precum Stavropoleos sau Catedrala Mântuirii Neamului sunt mult mai discutate în
media. Având în vedere importanța istorică și estetică pe care am descoperit-o la rându-mi, de-a
lungul lucrării, consider că singurul motiv pentru care Catedrala patriarhală nu se bucură de
notorietatea cuvenită, este tocmai difuzarea ei la televizor. Prin obiectivul camerei de filmat,
locul se golește de semnificațiile istorie, rămânând mai degrabă o formă fără fond. De asemenea,
această difuzare, alături de modul de comunicare al Bisericii Ortodoxe Române, fac ca
monumentul să rămână mai degrabă închis pentru comunitatea internațională.
Știm cu siguranță că în veacul al XVIII-lea, edificiul reprezenta o bornă în viața
cetățenilor. Putem verifica această informație prin expresiei a urca Dealul Mitropoliei, care
devine sinonimă cu divorțul.33 Consider că un alt element care catalizează scăderea notorietății
monumentului este însăși plasarea sa în capitala României. Acaparat de cotidian, probleme
sociale și administrative, Bucureștiul își lasă uitării propria dimensiune istorică medievală. Într-
adevăr, comparativ cu alte orașe europene și chiar cu orașe românești, capitala are o vârstă
mijlocie, nu la la fel de impresionantă ca a Cracoviei, de pildă. Zorii existenței ei se întrezăresc
în veacul al XIV-lea, dar părerile istoricilor rămân împărțite în privința periodizării. 34 Cu toate
acestea, continuitatea istorică rămâne un stâlp de rezistență al identității capitalei. Plecând de la
acest insight, precum și de la ideea că monumentul nu are recunoaștere națională și
internațională, vom realiza o strategie de promovare.

Principalul obiectiv al campaniei este de a transforma Mitropolia dintr-un decor, în ceea

ce este de fapt, adică o perlă a zorilor artei românești. În comunicarea ei, vom folosi un calup
important de istorie, alături de o selecție importantă de elemente decorative. Analizând cuprinsul
lucrării de până acum, putem afirma cu certitudine că această dimensiune istorică este cireașa de
pe torul mitropolitan. Astfel, vom organiza folosi o strategie de reactivare a trecutului,
transformând biserica într-un brand național și un stereotip pozitiv pentru București.
Cel mai probabil, campania poate fi realizată prin intermediul unui ONG. La modul
general, aceasta se va numi Zestrea, nume care vrea să ancoreze moștenirea bizantină în fiecare
33 Ibidem.
34 Alexandra Rusu, „Dublu standard în procesele de divorț din veacul al XVIII-lea”, Historia, accesat la data de 25
ianuarie, ora 6:43, https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/dublu-standard-in-procesele-de-divort-din-veacul-
al-xviii-lea.

7
dintre receptorii campaniei. Strategia din spatele ei se axează pe conștientizarea existenței unei
istorii mai îndepărtate de veacul al XIX în București, dar și în țară. În scopul popularizării sale,
am creat un mix de tactici de comunicare offline și online. Menționez că ele se pretează mai bine
într-o lume non-pandemică, însă pot fi declinate și în situația actuală. Prima parte a campanie va
fi generarea de context. Astfel, vom realiza o serie de materiale documentare atractive, care vor
fi difuzate la scară largă. Outdoor, vom amplasa afișe informative în zona Unirii, care sa îndrume
pietonii către mitropolie.
A doua parte a campaniei se va baza pe interactivitate. Astfel, la finalul lunii octombrie,
vom organiza un festival bizantin pe Dealul Mitropoliei. Acesta va avea rolul de a reactiva atât
trecutul religios, cât și pe cel laic. Punctul central al campaniei va fi reprezentat de către
elementele cultural-artistice ale perioadei, care vor fi folosite în materialele de comunicare. De
asemenea, pe lângă promovarea monumentului, ne propunem să popularizam și ideea unui trai
tradițional, în care biserica era cu adevărat inima comunității. Cu scopul de a atrage pelerinii și
curioșii, vom avea o slujbă ținută în limba slavonă. Concomitent, de-a lungul Dealului
Mitropoliei vom organiza un târg care va oferi produse diversificate, precum alimente, diverse
obiecte de artă și religioase, care să fie în tema perioadei brâncovenești. Urmărim să
transformăm acest festival laico-religios într-o sărbătoare multisenzorială..
În timpul târgului, accesul la mitropolie se va face cu trăsură pentru doritori. De
asemenea, în pauzele dintre slujbe sau pe timpul nopții, putem organiza câteva recitaluri de
muzica veche bizantină, la care vor participa atât clerici, cât și o orchestră. Concertele vor
reactiva atmosfera unui București de mult apus, proiectând pe fațada schițe ale bisericii inițiale.
Folosindu-se de jocuri de lumini, filmulețul va ilustra etapele de existență ale Catedralei
Patriarhale. El va putea fi cu ușurință difuzat și în online, însă nu la fel de spectaculos. Forma
filmulețului va fi ca a unui trailer care dorește să atragă atenția asupra micilor detalii care fac
diferența.
În timpul festivalului, evenimentul poate alterna cu o expoziție în pavilionul pentru
slujbele de afară, care va expune cele mai importante straie, cărți și obiecte de cult deținute de
Catedrala de-a lungul timpului. Expoziția poate conține și un tur behind the scenes, în palat și
alte acareturi ale ansamblului religios. Partea online a campaniei se va axa pe comunicarea în
grupurile de pelerini, pe paginile importante ale Trinitas și Bisericii Ortodoxe Române, dar și
prin folosirea unui buget de publicitate pentru Facebook și Google Ads. Ca mesaj secundar

8
pentru bucureșteni, vom insista pe ideea că la fel cum biserica se află acum în inima orașului, la
fel ar trebui ca ea să se afle și în inima cetățenilor.
În offline, indicatorul principal de performanță a festivalului va fi numărul de pelerini, iar
în online, reach-ul pe care postările și discuțiile îl vor genera. Secolele XVII-XVIII sunt o
tematică nouă de eveniment, foarte puțin abordată pe teritoriul românesc. Astfel, ne așteptăm ca
această campanie să aibă un impact promițător, unindu-se cu pelerinajul de Sfântul Dimitrie.

9
Bibliografie:

1. Spiro Kostof, The city shaped. Urban Patterns and Meanings Through History, Bulfinch
Press, Boston, 1991, p. 34.
2. Constantin C. Giurăscu, Istoria Bucureștilor. Din cele mai vechi timpuri până în zilele
noastre, Editura pentru Literatură, București, p.73.
3. Nicolae Stoicescu, Constantin Șerban, Editura Militară, București, 1990, p. 48.
4. Constantin C. Giurăscu, op. cit., p. 1.
5. Vasile Drăguț, Arta românească. Preistorie, antichitate, ev mediu, renaștere, baroc,
ediția a II-a, Editura Vremea, București, 2000, p. 276.
6. Nicolae Stoicescu, op. cit., p. 25.
7. Vasile Drăguț, op. cit., p. 252.
8. Nicolae Stoicescu, op. cit., p. 48.
9. Nicolae Stoicescu, op. cit., p. 48.
10. Iuliu-Marius Morariu, Mănăstirea Curtea de Argeș- o perlă a arhitecturii și
spiritualității românești, Ed. Semănătorul, București, 2014.
11. Vasile Drăguț, op. cit., p. 277.
12. Nicolae Stoicescu, op. cit., p. 48.
13. Marcel Gh. Muntean, Catedrala patriarhală. Istorie, arhitectură, artă, Studia
Universitas Babes-Bolyai- Theologia Orthodoxa, vol. I, Cluj, 2010, p. 172.
14. Călători străini despre Țările Române, vol. VI, trad. Alexandrescu-Derșca Bulgaru,
Editura Științifică și Enciclopedică din București, 1976, p. 227.
15. Nicolae Stoicescu, op. cit., p. 48.
16. Călători străini despre Țările Române, op.cit., p. 227.
17. Marcel Gh. Muntean, op. cit., p. 172.
18. Marcel Gh. Muntean, op. cit., p. 172
19. Ibidem.
20. Ibidem.
21. Nicolae Stoicescu, op. cit., p. 48.

10
22. Călători străini despre Țările Române, vol. VI, trad. Alexandrescu-Derșca Bulgaru,
Editura Științifică și Enciclopedică din București, 1976, p. 227.
23. Nicolae Stoicescu, op. cit., p. 48.
24. Marcel Gh. Muntean, op. cit., p. 172.
25. Constantin C. Giurăscu, op. cit., p. 73.
26. Marcel Gh. Muntean, op. cit., p. 173.
27. Vasile Drăguț, op. cit., p. 252.
28. Ene Branişte, Liturgica generală. Noţiuni de artă bisericească, arhitectură și pictură
creștină, vol. I, Editura Basilica, București, 2015, p. 241.
29. Florin Bengean, Portrete de ierarhi filantropi ai Bisericii Ortodoxe Române în secolul al
XX-lea, Editura Mentor, Târgu Mureş, 2009, p. 152.
30. Marcel Gh. Muntean, op. cit., p. 175.
31. Ibidem.
32. Marcel Gh. Muntean, op. cit., p. 174.
33. Alexandra Rusu, „Dublu standard în procesele de divorț din veacul al XVIII-lea”,
Historia, accesat la data de 25 ianuarie, ora 6:43,
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/dublu-standard-in-procesele-de-divort-
din-veacul-al-xviii-lea.
34. Constantin C. Giurăscu, Istoria Bucureștilor. Din cele mai vechi timpuri până în zilele
noastre, Editura pentru Literatură, București, p. 42.

11