Caracterizarea personajului-

Ion
Romanul „Ion” a fost publicat pentru prima dată în anul 1920, după o lungă perioadă de
elaborare „între martie 1913-iulie 1920”. Liviu Rebreanu este considerat autorul romanului
românesc, „Ion” fiind un roman realist, social și obiectiv.
Romanul are la bază câteva experiențe de viață, despre care Liviu Rebreanu a discutat în
articolele sau conferințele sale. Scena în care, mergând la vânătoare, zărește un țăran care săruta
pământul „ca pe o ibovnică”; la o săptămână după această scenă primește o scrisoare de la sora
lui, care îi relatează povestea unei fete care fusese bătută de tatăl ei din cauză că rămase
însărcinată cu un țăran sărac, iar întâmplările din primul capitol sunt evocările primelor amintiri
din copilăria sa.
„Ion” este un roman social și realist, deoarece prezintă viața satului ardelean prin
intermediul obiceiurilor, dar și prin prezența unor evenimente semnificative precum: nașterea,
botezul, căsătoria și moartea. Pe parcursul romanului observăm că accentul cade pe firul epic,
și nu pe complexitatea personajelor. Apar tipologii umane bine conturate, în centrul atenției
aflându-se protagonistul, care reprezintă tipul țăranului sărac, dornic de a se îmbogăți. Tehnica
detaliului este folosită atât la descrierea personajelor, cât și la descrierea peisajului rural.
Titlul este de tip sincretic și indică numele personajului principal, care este reprezentativ
pentru colectivitatea umană din care face parte prin mentalitatea clasei țărănești.
Tema și viziunea despre lume a lui Rebreanu valorifică un realism care cuprinde ființa
umană. Astfel, romanul ilustrează problematica pământului și condițiile satului ardelean de la
începutul secolului douăzeci. De asemenea, e prezentat și conflictul generat de lupta pentru
putere, într-o lume în care statutul social al omului era stabilit în funcție de pământul pe care îl
are. Acestei teme i se adaugă și tema iubirii.
Ion este considerat un personaj rotund, cu însușiri contradictorii, oscilând și evoluând
între cele două mari pasiuni ale sale. Realizat prin tehnica basoreliefului, personajul își
dezvăluie trăsăturile tridimensional, surprins în diferite unghiuri și în diferite lumini, convingând
prin impresia de zugrăvire completă, veridică.
Statutul social al eroului este de „săracul satului”, ceea ce ii generează un puternic
complex de inferioritate, astfel el dorind să își schimbe statutul. Societatea în care trăiește îi pune
în prim plan pe cei cu avere, dându-i la o parte pe ceilalți. În urma căsătoriei cu Ana, acesta se
îmbogățește, însă acest statut nou tot nu îl salvează în ochii lumii. Statutul psihologic al
protagonistului de erou este o natură dilematică, fapt evidențiat prin conflictul interior puternic
și prin permanentele sale oscilări între cele două dorințe. În același timp, ilustrează tipul
ambițiosului, care nu renunță la visele sale. Din punct de vedere moral, protagonistul suferă
transformări majore. Dacă inițial este perceput ca un lider de către ceilalți tineri, treptat se
dezumanizează în goana sa după pământ. Prin urmare, sfârșitul conferă textului o încărcătură
moralizatoare.
Trăsătura principală a lui Ion este iubirea pentru pământul care la născut, „de mic i-a
fost mai drag ca o mamă”, pământul fiind o prioritate pentru acesta, aducându-i succesul social
garantat, fiind un amestec de orgoliu posesiv și admirație mistică.
 O primă secvență semnificativă o întâlnim în capitolul „Zvârcolirea”, unde protagonistul
este surprins gândindu-se la fostele pământuri ale familiei sale. Pământul îl stăpânește ca o
divinitate mitologică, iar el apare în ipostaza ființei umile. Ion râvnește pământul, fapt denotat
de sintagma „cât pământ, Doamne!”.
O altă secvență semnificativă pentru temă este cea a sărutării pământului. Imediat după ce
intră în posesia pământului de la Vasile Baciu, Ion așteaptă sosirea primăverii, pentru a se bucura
de frumoasa imagine a pământului. Astfel, într-o zi, îmbrăcat în haine de sărbătoare, pleacă spre
cel mai bun loc, iar gestul sărutării pământului vine involuntar. În acel moment se
accentuează relația dintre Ion și pământ, ceea ce surprinde importanța pământului pentru
oamenii din acea vreme.
Este considerat primul roman obiectiv, relatarea fiind făcută la persoana a III-a, dintr-o
perspectivă narativă heterodiegetică, cu focalizare zero. Naratorul este unul obiectiv, detașat,
omniscient și omniprezent.
Ion este caracterizat în mod direct de către narator, acesta fiind „iute și harnic, ca mă-
sa”, mare iubitor al muncii, dar mai ales al pământului: „pământul îi era drag ca ochii din
cap”. Personajele secundare, în diferite acțiuni, mai spun despre protagonist că: „Ion e băiat
cumsecade” (Maria Herdelea), „ești un stricat și-un bătăuș” (preotul Belciug).
Autocaracterizarea evidențiază frământările sufletești prin monologul interior: „mă
moleșesc ca o babă neroadă”.
Caracterizarea indirectă se realizează din multiple surse. Prin limbajul său observăm că
are capacitatea de a se adapta în funcție de persoana cu care vorbește, acesta era: respectuos cu
preotul, ironic cu Vasile Baciu, agresiv cu cei care îi amenință planurile. Prin relația cu alte
personaje influențează, într-o măsură mai mare sau mai mică, pe toți cei cu care intră în contact,
dovedind statutul său de personaj central. Este viclean, devine lacom, căci nu se mulțumește cu
ce ia dat Vasile Baciu ca zestre ale lui Ana, recunoscând că el vrea pământ. Este impulsiv și
brutal în relația cu Ana, nici copilul nou născut nu îl umanizează. Demonstrează și
imoralitate, căci își manifestă pasiunea pentru Florica, deși aceasta era măritată.
În concluzie, Ion este un personaj memorabil, în ipostaza omului teluric, care se
angrenează, datorită orgoliului, în lupte pe care nu le poate ține la nivel moral și psihologic.
Sfârșitul personajului este în mare măsură o urmare a acțiunilor sale, luând forma destinului, Ion
se autopedepsește.