Tema și viziunea despre lume-Ion

Romanul „Ion” a fost publicat pentru prima dată în anul 1920, după o lungă perioadă de
elaborare „între martie 1913-iulie 1920”. Liviu Rebreanu este considerat autorul romanului
românesc, „Ion” fiind un roman realist, social și obiectiv.
Romanul are la bază câteva experiențe de viață, despre care Liviu Rebreanu a discutat în
articolele sau conferințele sale. Scena în care, mergând la vânătoare, zărește un țăran care săruta
pământul „ca pe o ibovnică”; la o săptămână după această scenă primește o scrisoare de la sora
lui, care îi relatează povestea unei fete care fusese bătută de tatăl ei din cauză că rămase
însărcinată cu un țăran sărac, iar întâmplările din primul capitol sunt evocările primelor amintiri
din copilăria sa.
„Ion” este un roman social și realist, deoarece prezintă viața satului ardelean prin
intermediul obiceiurilor, dar și prin prezența unor evenimente semnificative precum: nașterea,
botezul, căsătoria și moartea. Pe parcursul romanului, observăm că accentul cade pe firul
epic, și nu pe complexitatea personajelor. Apar tipologii umane bine conturate, în centrul atenției
aflându-se protagonistul, care reprezintă tipul țăranului sărac, dornic de a se îmbogăți. Tehnica
detaliului este folosită atât în descrierea personajelor, cât și la descrierea peisajului rural.
Titlul este de tip sincretic și indică numele personajului principal, care este reprezentativ
pentru colectivitatea umană din care face parte prin mentalitatea clasei țărănești.
Tema și viziunea despre lume a lui Rebreanu valorifică un realism care cuprinde ființa
umană. Astfel, romanul ilustrează problematica pământului și condițiile satului ardelean de la
începutul secolului douăzeci. De asemenea, e prezentat și conflictul generat de lupta pentru
putere, într-o lume în care statutul social al omului era stabilit în funcție de pământul pe care îl
are. Acestei teme i se adaugă și tema iubirii.
O primă secvență semnificativă apare în capitolul „Zvârcolirea” și îl prezintă pe Ion
gândindu-se la fostele pământuri ale familiei sale. Pământul îl stăpânește ca o divinitate
mitologică, iar el apare în ipostaza ființei umile. Ion râvnește pământul, fapt denotat de sintagma
„cât pământ, Doamne!”.
O altă secvență semnificativă pentru temă este cea a sărutării pământului. Imediat după ce
intră în posesia pământului de la Vasile Baciu, Ion așteaptă sosirea primăverii, pentru a se bucura
de imaginea frumoasă a pământului. Astfel, într-o zi, îmbrăcat de sărbătoare, pleacă spre cel mai
bun loc, iar gestul sărutării pământului se naște involuntar. În acel punct se accentuează relația
dintre Ion și pământ, ceea ce surprinde importanța pământului pentru oamenii din acea vreme.
Este considerat primul roman obiectiv din literatura română, evenimentele fiind relatate la
persoana a III-a, dintr-o perspectivă narativă heterodiegetică, cu focalizare zero. Naratorul este
obiectiv, detașat, omniscient și omniprezent.
Perspectiva temporală este reală și cronologică, bazată pe derularea evenimentelor în
ordinea desfășurării lor. Întreaga acțiune este plasată în primele două decenii ale secolului XX.
Perspectiva spațială reflectă un spațiu real, un sat din Ardeal, Pripas.
„Ion” are o construcție circulară, pentru că începutul și finalul sunt poziționate simetric.
Prezența tehnicii contrapunctului, care înfățișează două evenimente care încep și se sfârșesc
diametral opus, conferă textului o coeziune unică și servește la întărirea caracterului
moralizator.
 Un alt element de structură îl reprezintă acțiunea, care este lineara și cronologică.
Aceasta se desfășoară pe două planuri epice, acestea fiind expuse în paralel, mai apoi
intersectându-se. Principalul fir epic urmărește patima lui Ion pentru pământ și dorința de a se
impune în ierarhia satului. Al doilea fir epic urmărește intelectualii satului, adică destinul
familiei Herdelea. Aceste două fire narative principale sunt completate de evenimente secundare,
cum ar fi: lupta lui Vasile Baciu pentru a-și apăra pământul, lupta preotului pentru a zidi biserica
din Pripas, dar și luptele pentru o brazdă din ogorul vecinului.
Întreg romanul este alcătuit din două părți cu titluri succesive: „Glasul pământului” și
„Glasul iubirii”, acestea fiind „vocile” care ghidează toate acțiunile protagonistului. Concepția
de roman ca și „corp sferoid” determina simetria ilustrată și de titlurile: „Începutul” și
„Sfârșitul”.
Limbajul contribuie la caracterul realist al textului, atribuind culoare locală prin
regionalisme și expresii populare. Stilul lui Rebreanu este specific realismului, acesta fiind sobru
și precis, deși sunt prezente și figuri de stil.
În concluzie, „Ion” este un roman realist-obiectiv, care prezintă destinul tragic al unui
personaj memorabil. Rebreanu oferă cititorului o viziune monografică asupra satului ardelenesc,
prezentând condiția țăranului și a intelectualului român, dar și problemele sociale și naționale.