Miscarea si actul expresiv : Alfred Shultz

Pana in present avem doar cazurile in care actorul incearca doar sa aduca schimbari
in lumea exterioara. El nu cauta sa-si exprime experienta lui subiectiva.

Printr-o actiune subiectiva, actorul cauta sa proiecteze in exterior cunostintele sale sau sa
isi pastreze aceasta cunostinta pentru uz propriu (ca un jurnal) sau pentru a le comunica altor
persoane. In fiecare dintre aceste doua exemple avem o actiune cu adevarat planificata sau
proiectata, in primul caz, scopul este de a lua la cunostinta ceva, iar al doilea de a exprima eul
solitar.

Ambele sunt acte expresive. Noi trebuie sa distingem clar “actul expresiv” din ceea ce
numesc psihologii “expressive movement”, neavand ca scop orice comunicare sau exprimare a
oricaror ganduri pentru propria folosinta, aici nu exista nici o adevarata actiune in sensul
nostrum, exista numai un comportament in care nu exista proiect, nici ordine. Exemple pentru
astfel de acte expressive, pot fi: miscarile, gesturile sau expresiile faciale, care fara nici o intentie
explicita, intra mereu in orice conversatie.

Din punctual de vedere al observatorului, corpul uman este prezentat ca un camp de

expresie in care se pot “viziona” fluxul experientelor traite, acest lucru se poate face uitandu-ne
pur si simplu la miscarile si expresiile persoanei din fata noastra, in care putem observa indicia
ale experientelor traite, dar acest lucru este posibil doar daca ne uitam la aceste expresii mai in
detaliu.

Dupa cum spune Weber, anumite expresii faciale, interjectii verbale, sau miscarile
irationale ale momentelor de furie, pot fi interpretate in mai multe moduri diferite. Aceasta poate
insemna, de exemplu, nimic mai mult decat de auto-elucidare, menajarea si clasificarea
propriilor experiente ale corpului.

Numai atunci cand se realizeaza un act suplimentar de atentie care implica experientele
subiective. Miscarea expresiva are sens numai pentru observator, nu pentru persoana observata,
aceasta este lucrul care le diferentiaza de actele expressive si au sens numai pentru actor.
Exprimarile sunt intotdeauna acte de comunicare autentice care au ca scop propria lor
interpretare.

Observatorul va fi capabil sa diferentierea dintre o miscare pozitiva sau un act pozitiv,

numai daca apeleaza la un context diferit de experiente. De exemplu, jocul trasaturilor unui
omdin viata de zi cu zipot fi diferite de cele ale unui actor pe scena. Daca ne uitam la expresiile
faciale si gesturile actorului ni se par obisnuite, pentru ca nu stim niciodata ce gesturi ar avea cu
totul alta persoana in acelasi context.