, LE POEZIEI LUCEAFAR

PARTICULARITATI UL

Poemul ,,Luceafàrul" a fost repro dus în revist a ,,Convorbiri

litera re" în anul 1883, iar ulteri or este inclus în singu rul volum
emine scian aparu t în timpul vietii poetu lui intitu lat ,,Poesii", în anul
1884.
0 prima trasat ura care perm ite încad rarea poem ului în
roma ntism este repre zenta ta de sursa de inspirafie folcloricâ.
Sursa de inspir atie folclorica este prove nita de la un basm popu lar
româ nesc cules de austriacul Richard Kunnsch intitu lat: ,,Fata în
gradi na de aur", care descrie iubire a dintre o fata de împa rat ~i un
zmeu, perso naje simbolice care aparti n unor lumi diferite. De
aseme nea, este valorificat ~i mitul Zburatorului, confo rm carui a
ivirea sentim entulu i erotic la tinere le fete este produ s din cauza
aparit iei în visul acestora, a unei fiinte imateriale. Eminescu interv ine
~i schim ba finalul basmului, pe care-1 valorifica, dator ita atitud inii
razbu natoa re a zmeului din final (când acesta arunc a o stânc a peste
fata, iar pe tânaru l de care se îndrag ostise îl lasa sa moar a de durer e),
accen tuând astfel probl emati ca geniului.
O alta trasat ura a roman tismu lui este data de îmbinarea
genurilor ~i al speciilor. Deoarece este un poem filosofic pe tema
conditiei omului de geniu, se subliniaza atât eleme nte epice, cât ~i
cele drama tice ~i lirice. Trasa turile epice se obser va în cadru l de
basm ~i în incipitul acestei opere : ,,A fost o data ca-n pove~ ti/ A fost
ca niciodata". Cele drama tice se ivesc prin preze nta dialogului ~i prin
174
 l, fata
prez enta pers onaj elor (Catalin, Catalina, Luceafàrul, Demiurgu
limbaj
de împa rat). Elementele lirice se rema rca prin afectivitate,
. În
expr esiv ~i prin expr imar ea direc ta a gând urilo r ~i sentimentelor
de
plus, se obse rva îmbi nare a tutu ror speciilor lirice abor date
lul
Eminescu în crea tia sa: elegia, meditatia filosofica, idila, paste
teres tru ~i cel cosmic.
Tema poemului este iubirea imposibila. De asemenea, se
u în
rema rca ~i terne supl imen tare precum: conditia omului de geni
, cuno aster
rapo rt cu lumea, iubir ea si , ea. Se realizeaza o distinctie
,

ul este
între omu l comun ~i omul de geniu dupa cum urmeaza: geni
sa-~i
un inad apta t social, cu o minte atotc uprin zato are ~i capabil
itiei
depa~easca soarta, pe când omul comun este adap tat cond
sociale, limitat, fiind incapabil sa-~i depa~easca prop ria conditie.
0 prim a idee poetica care sustine tema iubirii imposibile este
acee a ca între omul comun ~i geniu exista o nepotrivire
totala,
stea
acea sta idee fiind ilust rata în primul tablou, care prez inta pove
ifesta
de drag oste dintr e fata de împa rat ~i Luceafür. Aceasta se man
~i cea
între doua fiinte apar tinân d unor lumi diferite, cea teres tra
cea a
cosmica, prez entâ nd conf runta rea a doua mod uri de existenta:
tia
geniului ~i cea a omului comun. De~i este fermecata de mare
lumea
ipostazei angelice a Luceafürului, refuzul fetei de a para si
izarea
muri toare este categoric ~i izvora~te din con~tient
tin:
incompatibilitatii dintr e cele doua planuri caro ra celor doi le apar
N-oi
,,Caci eu sunt vie, tu e~ti mor t/ Doara pe calea ce-ai desc his/
merg e niciodatâ."

175
 0 alta idee poetica relevanta pentru tema geniului ~i viziunea
romantic a despre lume este ca geniul are capacitatea de a-~i
depa~i propria conditie. La chemare a fetei: ,,0 dulce-al noptii mele
domn/ Cobori în jos lucearar blând", Luceafarul se desprind e de sfera
sa. El se întrupea za prima data din cer ~i din mare ~i apoi apare ca un
tânar voievod de~i, din punctul de vedere al fetei, este ,,un mort
frumos cu ochii vii''. Fata
, , alba îi tradeaza natura non-
stravezie si

umana, evidentii ndu-i-se astfel statutul de fiinta superioa ra. La a

doua chemare se produce o noua întrupare , în ipostaza demonic a, din
soare ~i noapte. lmaginea se înscrie tot în romantis m prin antiteza
viu-mort: parul negru, ochii mari ~i minunati, privirea care-i arde, dar
,,El vine trist ~i gânditor/ ~i palid e la fata". De fiecare data Luceafarul
îi marturis este
, fetei dificultatea renasteri
, i.

Un prim element de structura ~i compozitie îl constitui e titlul.

Titlul operei eminesciene reprezin ta în sens denotativ un astru
ceresc, numele popular al planetei Venus, prima stea ce apare pe
bolta cereasca odata eu înserarea , iar în sens conotativ acesta
reprezin ta geniul, idealul, perfectiunea, cunoa~terea si lumea
superioa ra. Titlul poemului are în centru motivul principal al
textului: Luceafarul. Totu~i, acesta reprezint a alegoria pe tema
romantic a a pozitiei geniului în lume, va.zut ca o fiinta nefericita, eu
totul opusa omului cotidian. De asemene a, reflecta ~i natura duala/
bivalenta a geniului care participa la doua chemari: cea divina ~i cea
umana.
Un al doilea element îl constitui e tropii. Printre figurile de stil
întâlnite se remarca: repetitia: ,,a fost odata" denota transcen denta în

176
fabulas, epitetul hiperbolizat: ,,0 prea frumoasa fata" subliniaza
caracterul unie al fetei, iar cele doua comparat:ii: ,,Cum e fecioara între
sfint:ii/ ~i luna între stele" dezvaluie autenticitatea fetei în ochii
Luceafürului. Metafora ,,par de aur" evidentiaza culoarea
patrunzatoare ~i stralucitoare a parului, care denota caracterul
personajului.
În concluzie, poezia ,,Luceafürul" de Mihai Eminescu este o
creatie romantica ce surprinde conditia omului de geniu, dar în egala
masura ilustreaza conceptia lui Eminescu despre forta oniricului
(vis).

177