Decriptarea mesajului poetic la Lucian Blaga

Etapele creației și particularități artistice

Lucian Blaga a  Începutul poetic blagian stă sub semnul expresionismului

fost eseist, filozof, poet, mitic și spiritualist: textele sale se află sub influența unui eu
dramaturg, traducător, exacerbat (se exargerează sentimentele, trăirilie, emoțiile), a
jurnalist, profesor unei isterii vitaliste, de aici, derivând caracterul vizionar al
universitar, academician scrierilor sale din etapa expresionistă. Iubirea este un mod
și diplomat român. de comunicare cu universul, jocul devine maniera de a
Este o personalitate percepe lumea, de a-și descătușa sufletul care permanent
enciclopedică a culturii este înstetat de cunoaștere absolută, cuprins de elanuri
române, aparținând titanice. Pentru această etapă reprezentative sunt volumele
perioadei interbelice a „Poemele luminii” (1919) și „Pașii profetului” (1921);
literaturii, deschizând  Începând cu volumul „În marea trecere” (1924) și continuând
calea noului curent cu vol. „Lauda somnului” (1929), vitalismul este înlocuit prin
literar promovat de întrebările tulburătoare asupra sensurilor existenței, poezia
Eugen Lovinescu și
devine metafizică, tinde către interioritate pură, poetul parcă
anume modernismul.
devine obsedat de ideea trecerii timpului ireversibil, aici
dominant fiind motivul somnului care pare să fie unicul gest
ce poate face posibilă ieșirea din timp, un somn profund,
îndelungat ca în poziția increatului (nenăscutului);
 Volumele „La cumpăna apelor” (1933) și „La curțile
dorului” (1938) marchează coborârea către lumea arhaică,
către inspirația din folclor;
 În volumul „Nebănuitele trepte”(1933), ultimul volum de
versuri publicat antum, se observă refacerea legăturii fericite
dintre eul creator și Univers.

Poet și filosof, Lucian Blaga transpune în lirica sa două concepte filosofice originale:
cunoaștere luciferică și cunoaștere paradiziacă.
Cunoașterea
Geneza.paradiziacă,
Poezia „Eudenutip logic, corola
strivesc rațional,
de se revarsă
minuni asupra face
a lumii” obiectului cunoașterii
parte din volumulși nu-l
depășește, vrând să lumineze misterul, de fapt îl reduce. Acest tip de cunoaștere se fundamentează
de debut, intitulat sugestiv „Poemele luminii”, publicat în anul 1919 și face parte
pe raționamente logice, fiind de factură științifică, ea face o cercetare minuțioasă a obiectelor,
din seria artelor poetice moderne ale literaturii române din perioada interbelică,
ajunge în profunzimea lucrurilor, însă, devine limitată de barierele fixate de Marele Anonim
alături de „Testament” a lui Tudor Arghezi și „Joc secund”, „Timbru” ale lui Ion
(Dumnezeu).
Barbu.
Cunoaterea luciferică, de natură poetică, nu are drept scop lămurirea misterului, ci sporirea lui,
Speciesa
transformarea literară:
într-un mister amplificat.
Spre deosebire de omul
Artă poetică. de știință,
Poezia poetul
este o ars pătrunde
poetica, specie amai ușor liric
genului în interiorul
în care setainei, cu ajutorul
evidențiază
imaginației, sporindu-idefarmecul
un ansamblu trăsăturișicare
semnificația.
compun Creația
viziuneapoetică
despreeste
lumeașadar revelatoare
și viață de mister,
a poetului,
poetul fiind liantul între realitate și lumea tainelor.
despre menirea artei sale în univers, într-un limbaj care îl particularizează. Astfel, în
această creație se observă interesul autorului către a evidenția relația dintre poet și
lume, dintre poet și creația sa.

1
Decriptarea mesajului poetic la Lucian Blaga

Încadrarea operei în modernism/ expresionism.

Începutul poetic blagian stă sub semnul expresionismului mitic și spiritualist:
astfel, textele sale se află sub influența unui eu exacerbat (se exargerează sentimentele, trăirilie,
emoțiile), a unei isterii vitaliste, de aici, derivând caracterul vizionar al scrierilor sale din etapa
expresionistă. Iubirea este un mod de comunicare cu universul, jocul devine maniera de a
percepe lumea, de a-și descătușa sufletul care permanent este înstetat de cunoaștere
absolută, cuprins de elanuri titanice. Pentru această etapă reprezentative sunt volumele
„Poemele luminii” (1919) și „Pașii profetului” (1921);
Modernitatea gândirii poetice a lui Lucian Blaga în acest text poetic reiese dintr-o serie de
trăsături care dovedesc apartenența autorului la expresionism:
o se elimină rima, ritmul și măsura, tehnica poetică fiind cea a versului liber, necesar;
o dispunerea versurilor devine inegală deoarece poetul accentuează atât ideatic, cât și
grafic sinuozitatea (întorsătura) sentimentelor și gândurilor;
o structura compozițională a poeziei este inedită, textul se prezintă sub forma unui
monobloc, în care poezia fuzionează cu filosofia, astfel lumina devine metaforă a
cunoașterii: lumina mea-cunoaștere luciferică și lumina altora-cunoaștere paradisiacă;
o Planul autorului coincide cu cel al eului liric;
o Poezia preia accente expresioniste precum: exacerbarea sentimentului prin contemplarea
sau tentația către absolut, către cunoaștere, mister.

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Fiind o poezie de tip confesiune, lirismul
şi nu ucid
subiectiv se realizează prin prezența mărcilor
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc lexico-semantice ale subiectivității: pronumele
în calea mea personal la persoana I singular „eu”, adjectivul
pronominal posesiv la persoana I „calea mea”,
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
„lumina mea”, verbele la persoana I: „sporesc, nu
Lumina altora strivesc, nu ucid, iubesc”, dar și prin topica
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns afectivă (inversiuni și dislocări sintactice-sintaxa
contosionată).
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
Poezia are o temă filosofică: cunoașterea,
descriind prin metaforele revelatorii „lumina mea” și
„lumina altora”, cele două tipuri de cunoaștere 2 specifice
sistemului filosofic blagian. Astfel, cunoașterea luciferică,
poetică este reprezentată de „lumina mea”: „Eu cu lumina
mea sporesc a lumii taină”, iar cunoașterea paradiziacă
este redată prin „lumina altora”: „Lumina altora sugrumă
 Decriptarea mesajului poetic la Lucian Blaga

şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna

nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei- Motive literare
căci eu iubesc Discursul poetic se organizează în jurul
şi flori şi ochi şi buze şi morminte. unor motive poetice, care devin și elemente de
recurență în text, precum: misterul și motivul
luminii, pus în contradictoriu cu motivul
Vol. „Poemele luminii ”(1919) întuneric.
Însă motivul central este lumina,
metaforă a cunoașterii, metaforă care apare și în
titlul volumului de debut „Poemele luminii” și
Titlul este o metaforă revelatorie care care sugerează atât universul cunoașterii, respectiv
semnifică ideea cunoașterii luciferice, al poziției pe care o adoptă Lucian Blaga față de
exprimând crezul că datoria poetului este să tainele Universului, mai exact iubirea.
potențeze misterele universului, „corola de
minuni a lumii”.
„Corola” este imaginea misterelor
universului care compun lumea, iar poetul
contemplă aceste taine prin prisma imaginației,
refuzând categoric calea rațională.

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

şi nu ucid Incipitul poemului este o reluare a titlului, ca o explicare a
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc opțiunii făcute de către poet: verbele „nu strivesc”, „nu ucid”
conturează atitudinea protectoare a creatorului în raport cu
în calea mea taina, deslușită cu mintea, simbol al imaginației.
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.

„Calea” eului liric, metaforă pentru drumul vieții, este presărată cu miracole, metafore-
simbol, precum: „flori, ochi, buze, morminte”.
Aceste metafore pot fi interpretate ca niște elemente reprezentative ale universului, ca
niște simboluri ale vieții și morții.
3
Decriptarea mesajului poetic la Lucian Blaga
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
Eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
Compozițional poezia este alcătuită pe trei
secvențe marcate, de obicei, prin scrierea cu majuscule a
versurilor.
Prima secvență (primele cinci versuri) exprimă
concentrat, cu ajutorul verbelor la forma negative: „nu strivesc”,
„nu ucid” (cu mintea), atitudinea poetică față de tainele lumii –
refuzul cunoașterii paradiziace, logice.
A doua secvență, mai amplă, se construiește pe
baza unor relații de opoziție, iar ca procedee artistice
este folosită antiteza și comparația amplă.
o Astfel, sunt puse în antiteză cele două concepte
filosofice: „lumina altora” și „lumina
mea”/cunoașterea paradiziacă-cunoașterea
luciferică.
o Dacă lumina altora „sugrumă” misterele
lumii, prin încercarea de a le descifra esența, de
a demonstra structura, se distruge 4 „vraja
nepătrunuslui ascuns/în adâncimi de întuneric”,
cuvinte simbol care redau aceleași noțiunii ale
misterului: ascuns, adâncime, întuneric,
nepătruns, ascuns.
Decriptarea mesajului poetic la Lucian Blaga

nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
Ampla comparație așezată între linii de pauză întărește ideea de a
şi flori şi ochi şi buze şi morminte. explica alegerea făcută de către poet în a se apropia de tainele
lumii prin contemplare, punând în slujba actului creator doar
imaginația poetică.
Astfel, iluminarea misterelor se produce prin cunoașterea
luciferică, iar aceasta este comparată cu lumina lunii, care, în loc
să lămurească misterele nopții, le sporește.

Finalul poeziei constituie o a treia secvență, cu rol concluziv, însă, exprimat prin
conjuncția cauzală „căci”, astfel, cunoașterea poetică este un act de contemplație („tot
ce-i ne-nțeles/ se schimbă-n neînțelesuri și mai mari/ sub ochii mei”) și de iubire („căci
eu iubesc/ și flori și ochi și buze și morminte”).