TIPARE TEXTUALE – TEXTUL NARATIV

Literatura este o formă de cunoaștere a lumii și a vieții, care solicită din partea cititorilor săi
inteligența, imaginația, sensibilitatea și disponibilitatea spre joc. Textul literar este astfel rodul
imaginației scriitorului, în care realitatea este transfigurată, creându-se un univers imaginar nou, cu
scopul de a-l sensibiliza pe lector.

Textul literar în care sunt povestite / narate / relatate întâmplări într-o succesiune cronologică și
la care participă personaje se numește text narativ literar.

Un text narativ presupune:

- Prezența unui narator (obiectiv = narațiunea la pers a III-a / subiectiv = narațiunea la pers I);
- Existența unei acțiuni (a unui șir de evenimente / de întâmplări);
- Personaje care iau parte la acțiune.

Subiectul operei literare este constituit din succesiunea faptelor, a

evenimentelor la care participă personaje literare caracterizate tocmai prin intermediul
întâmplărilor relatate.

Compunere narativă

Compunerea narativă are la bază naratiunea, mod de expunere constă în succesiunea unor intâmplări,
fixate într-un anumit timp și spatiu.

Întâmplările sunt legate cauzal și urmăresc momentele subiectului:

1. Expozițiunea este punctul de plecare al narațiunii în care autorul prezintă locul, timpul
acţiunii şi unele dintre personaje.
2. Intriga – reprezintă momentul care modifică situația inițială (cuvinte pe care le
putem folosi pentru a marca intriga: brusc, deodată, dintr-odată, pe neașteptate,
subit, în mod rapid
3. Desfășurarea acțiunii este partea cea mai întinsă din operă care cuprinde faptele,
întâmplările determinate de intrigă. (suita de evenimente)
4. Punctul culminant – marchează momentul de tensiune maximă în care evoluția
ulterioară a personajelor este greu previzibilă
5. Deznodământul marchează momentul final al acțiunii.

Narațiunea se poate impleti cu dialogul, descrierea și monologul interior. Textul trebuie să răspundă la
întrebări: cine? ce? când? unde? de ce?
Model de compunere:

Vizită la muzeu / cetate

Într-o dimineață senină de primăvară, pe când geana de foc a unui soare curat mângâia pământul,
pătrundeam plin/ă de emoție în fosta cetate de scaun a Moldovei, Suceava, împreună cu ai mei colegi și
doamna dirigintă. De la început, m-au impresionat zidurile masive de piatră care înconjurau protector
castelul, dând un aer impunător și legendar. Am urmat cărarea pietruită ce conducea spre reședința
principală a domnitorilor de mai bine de 200 de ani și fiecare pietricică sub pașii noștri dorea parcă să ne
dezvăluie istoria negrăită a Moldovei.
Ușa grea, de fier a castelului s-a deschis și am intrat în sala principală, unde am putut observa
pereții de piatră pe care tronau exponatele medievale, ce creau o atmosferă imponzantă, dar sobră.
Deodată, în liniștea încăperii s-a auzit o voce gravă, care a început să ne povestească istoria cetății.
Privirea noastră s-a îndreptat atunci spre ghidul muzeului, un bărbat înalt, brunet cu o înfățișare plăcută,
ce ne explica că instituția sa găzduiește o expoziţie permanentă care ilustrează teme de mare interes
pentru public, precum și prima şi cea mai cuprinzătoare prezentare a armelor medievale din Moldova, a
blazoanelor domnilor şi boierilor moldoveni din secolele XIV – XVII sau Tezaurul medieval al Moldovei,
pe care ne invite să o vedem, urmându-l.