Capitolul 1

CITOLOGIE VEGETALĂ

Tema nr. 1
CELULA VEGETALĂ

Unităţi de învăţare:
ÿ Celula vegetală. Structura și ultrastructura celulei vegetale
ÿ Înmulţirea celulelor
Obiectivele temei:
- descrierea structurii şi ultrastructurii celulei vegetale
- cunoaşterea diviziunii celulare
Timpul alocat temei: 4 ore
Bibliografie recomandată
1. Tarnavschi, T., Șerbănescu Jitariu Gabriela, Mitroiu Rădulescu Natalia, Rădulescu
Didona, 1974. Practicum de morfologie și anatomie vegetală. Tipografia Universității
din București.
2. Todor I., 1958. Botanica. Vol. I. Morfologie. Litografia și tipografia învățământului.

1.1 Celula vegetală. Structura şi ultrastructura celulei vegetale

Citologia (de la grec. cytos – cavitate; logos - știință) se ocupă cu studiul celulei,
ultrastructurii acesteia, mergând până la nivel molecular.
Celula vegetală
Celula reprezintă unitatea structurală, funcțională și genetică a organismelor, capabilă
de autoreproducere.
Forma celulelor: sferică, cubică, prismatică, poliedrică, etc.
Din forma sferică (primitivă) au derivat celulele izodiametrice (parenchimatice) și
heterodiametrice (prozenchimatice, alungite).
Dimensiunile celulelor sunt microscopice. Talia medie a celulelor plantelor este
cuprinsă între 10-100 µm.
Structura și ultrastructura celulei vegetale
Celula vegetală prezintă două părți: protoplast sau protoplasma (protos – primul,
plastos - modelat) şi metaplast (meta – următorul, după).
Protoplastul conţine: a. biomembrane; b. citoplasma (hialoplasma) fundamentală; c.
organite celulare (mitocondrii, dictiozomi, reticul endoplasmatic, ribozomi, nucleu, etc).
 Metaplastul conţine componente neprotoplasmatice care rezultă în urma proceselor
metabolice: a. perete celular; b. vacuole (vacuom); c. substanţe ergastice (gr. ergon - muncă).
Componente protoplasmatice
a. Biomembranele (fig.1) - totalitatea membranelor biologice caracteristice celulei
vegetale (în general unei celule eucariote).

Fig.1 Structura unei biomembrane: 1- bistrat fosfoaminolipidic; 2 – proteine integrale

superficilae; 3 – proteine periferice; 4 – lanțuri glucidice; 5 – proteine integrale
transmembranare; 6 – zonă hidrofobă; 7 – zonă hidrofilă
(după Raven, P.H. și colab., 1992)

După topografie, se pot distinge următoarele membrane:

- plasmalema, membrana plasmatică celulară, ce delimitează fiecare celulă în raport
cu mediul înconjurător;
- citomembrane, membrane interne (endomembrane) ce separa mai mult de jumătate
din volumul celulei în compartimente celulare distincte (atât între ele cât şi de plasmalemă)
numite organite fiziologice.
b. Citoplasma sau plasma, este formată din două faze: citosol și granuloplasma.
Citosolul (hialoplasma) formează o rețea alcatuită din proteine fibrilare.
Granuloplasma este faza particulată a citoplasmei ce conține organitele celulare.
c. Organite celulare
Reticulul endoplasmatic (fig.2) - formează un sistem de cavități intracitoplasmatice
(cisterne, vezicule, tubuli), delimitate de o singură endomembrană.
 Fig.2 Celula vegetală (commons.wikimedia.org)

Ribozomii (granulele lui Palade) sunt structuri celulare mici nedelimitate de

membrană; conțin ARN și proteine (fig.2).
Aparatul Golgi (fig.2) este reprezentat de totalitatea dictiozomilor care au forma unor
vezicule suprapuse și sunt delimitați de o membrană ce conține micro- și macrovezicule
(cisterne).
Aparatul Golgi primește produse sintetizate la nivelul reticulului endoplasmatic, care
sunt modificate și apoi merg spre alte citomembrane (fig.3).
1.Membrana nucleară
2.Por nuclear
3.Reticul endoplasmatic rugos
4.Reticul endoplasmatic neted
5.Ribozomi atașați REr
6.Macromolecule
7.Vezicule Transport
8.Aparatul Golgi
9.Fata Cis a aparatului Golgi
10.FataTrans a aparatului Golgi
11.Cisterne ale aparatului Golgi

Fig.3 Procesarea și transferul proteinelor (commons.wikimedia.org)

Sferozomii participă la sinteza și acumularea grăsimilor.

Lizozomii au rol în digestia intracelulară.
Peroxizomii (fig.2) - structuri specializate pentru desfășurarea reacțiilor oxidative,
conținând enzimele catalaza și peroxidaza (surse suplimentare de oxigen în celule).
Microtubulii direcţionează veziculele dictiozomice pentru creşterea ordonată a
peretelui celular.
Glioxizomii sunt organite prezente în celulele semințelor unor plante oleaginoase în
curs de germinare. Conțin enzime ce participă la transformarea grăsimilor în glucide.
Lomazomii sunt organite veziculare localizate între plasmalemă și peretele celular cu
rol în sinteza și depunerea substanțelor în membrana celulară.
Mitocondriile sunt organite prezente în toate celulele eucariotelor.
Mitocondria (fig.4) este formată dintr-un înveliș, spatiu intern matriceal.
 Fig.4 Mitocondria (ro.wikipedia.org )

Plastidele
Plastidele sunt organite specifice celulei vegetale şi pot fi fotosintetizante
(cloroplaste, rodoplaste – prezente la algele roșii, feoplaste – prezente la algele brune) și
nefotosintetizante (cromoplaste, leucoplaste).
a.Cloroplaste sau cromatofori
Conțin, predominant, pigmentul verde - clorofila (clorofila a — verde albăstruie,
clorofila b — verde gălbuie) dar și pigmenţi gălbui carotinoizi şi anume: xantofila (galbenă),
carotina (portocalie).
Ultrastructura cloroplastului
Cloroplastul (fig.5) prezintă: membrană dublă lipo-proteică, stroma, lamele
tilacoidale - tilacoizi (stromatilacoide) ce străbat stroma și care prin pliere și suprapunere
formează grana (granatilacoide). Clorofila este localizată în granatilacoide.
 Fig.5 Ultrastructura cloroplastului (commons.wikimedia.org)

La alge cloroplastele au dimensiuni mai mari, sunt în număr redus și sunt cunoscute
sub numele de cromatofori (fig.6).

Fig.6 Cromatofori în celula de Spirogyra sp.:

ci - citoplasmă; cpl - cordon plastic; cr - cromatofori;
mc - membrană celulară; n - nucleu;
pcp - pungă citoplasmatică; pi - pirenoid
(după Oltmanns, citat de Tarnavschi, 1974)
 b.Cromoplaste
Sunt plastide nefotosintetizante (fig.7).

Fig.7 Celulă din mezocarpul fructului de

Lycopersicon esculentum Mill.:
ci - citoplasmă; crp - cromoplaste;
lm - lamelă mijlocie;
mc - membrană celulară;
n - nucleu; nc - nucleol;
si - spaţiu intercelular; v - vacuolă
(după Tarnavschi, 1974)

c. Leucoplaste
Sunt plastide incolore, mici, cu formă sferică (fig.8), ovoidă sau alungită, prezente în
celule din organele subterane ale plantelor, precum şi în organele care nu sunt expuse direct
luminii.

Fig.8 Leucoplaste la Zebrina pendula: ca - celulăanexă;

cl - cloroplaste; cs - celulă stomatică; l - leucoplaste; mc- membrană celulară;
nca - nucleul celulei anexe; ncs -nucleul celulei stomatice; o - ostiolă
(după Strasburger, citat de Tarnavschi, 1974)
 Nucleul este organit autoreproductibil ce controlează activitatea celulei pe baza
informatiei genetice înscrisă în structura ADN-ului.
Metaplastul (meta-după) este reprezentat de componentele celulare care rezultă în
urma activităţii celulei.
a. Peretele celular este structură tipică celulei vegetale.
În ontogenia celulei există 3 stadii ale peretelui celular:
a. perete primordial – se formează în momentul diviziunii;
b. perete primar – elaborat de protoplastul celulelor fiice, de o parte şi de alta a
lamelei mijlocii, la sfârşitul diviziunii;
c. perete secundar – se formează după încetarea creşterii în dimensiuni a celulei.
Celulele ţesuturilor veritabile (adevărate) sunt legate între ele prin lamela mijlocie
(alge brune, mușchi, ferigi, gimnosperme, angiosperme) și interconectate la nivelul
punctuațiunilor prin intermediul plasmodesmelor (fig.9).

Fig.9 Lamela mijlocie și spațiile intercelulare

dintre două celule vecine: lm – lamela mijlocie;
p – punctuațiune simplă; spi – spațiu intercelular
(după Grințescu, citat de Ciobanu, 1965)

Modificari secundare ale peretelui celular

Peretele celulelor tinere este de natură celulozică, respectiv celulozo-pectică. Celulele
adulte prezintă modificări secundare la acest nivel datorită impregnării peretelui cu diferite
substanţe elaborate de protoplast (lignină, suberină, cutină, etc.).
1. Cutinizarea şi cuticularizarea
Cutinizarea reprezintă impregnarea peretelui celular cu cutina (substanță de natură
lipidică), observată la celulele epidermale ale frunzelor sau ale tulpinilor.
Cutina în exces, în stare lichidă, iese la suprafața epidermei și în contact cu aerul se
solidifică, formând cuticula (groasă, fin stratificată), fenomen numit cuticularizare (fig.10).
 Fig.10 Celule epidermale din frunza de la Clivia miniata (secţiune transversală): cu -
cuticulă; lm - lamelă mijlocie; mcp - membrană celulozo-pectică; met - membrană cutinizată;
si - spaţiu intercelular (după Tarnavschi, 1974)

2. Lignificarea
Reprezintă impregnarea peretelui celulozic cu lignină (impermeabilă pentru apă şi
gaze) şi este caracteristică celulelor ce formează lemnul şi ţesuturile sclerenchimatice ale
plantelor superioare.
3. Suberificarea
Constă în impregnarea peretelui celular cu suberină (substanţă asemănătoare din punct
de vedere chimic, cutinei).
b. Vacuomul
În citoplasmă, se află cavităţi pline cu suc celular (porţiuni lipsite de granulaţii),
numite vacuole (fig.11), care îşi încep formarea odată cu dispariţia fibrelor fusului nuclear.
Mărimea şi numărul acestora în celulă variază. Totalitatea vacuolelor dintr-o celulă constituie
vacuomul.

Fig.11 Fragment din epiderma frunzelor

(tunicilor) bulbului de Allium cepa:
mc – membrană celulară; n – nucleu;
pl – plasmă; v – vacuolă
(după Coupin, citat de Tarnavschi, 1974)
c. Incluziuni ergastice (ergon – muncă)
 c. Incluziuni ergastice (ergon - munca)
Sunt componente specifice celulei vegetale, produşi rezultaţi în urma activității
metabolismului celular.
Incluziunile protoplastului pot fi incluziuni ale plasmei şi incluziuni ale plastidelor.
După starea în care se prezintă, incluziunile plasmei pot fi lichide (inulina – prezentă în
celulele din parenchimul de depozitare a substanţelor de rezervă din rădăcinile şi tuberculii
unor reprezentanţi din familia Compositae; antociani – colorează variat sucul celular) şi solide
(aleuronă și cristale minerale).
Incluziuni plastidice
Amidonul (hidrat de carbon din grupa polizaharidelor). Se formează ca amidon de
asimilaţie (amidon autohton) în cloroplastele celulelor plantelor expuse luminii, care apoi este
transformat noaptea în glucoză şi transportat astfel spre unele zone din plantă sau spre
ţesuturile de depozitare a materiilor de rezervă. La acest nivel, în leucoplaste, glucoza este
transformată din nou în amidon (amidon de rezervă), cu aspectul unor granule stratificate
(datorită depunereii stratificate a amidonului) de mărime şi forme variate, leucoplastele
numindu-se astfel, amiloplaste (Tarnavschi, 1974).
Stratificarea porneşte de la un punct inițial de depunere numit hil, care poate fi situat
excentric (fig. 12), sau centric (fig.13).

Fig.12 Granule simple de amidon la

Solanum tuberosum: h – hil; stc - striuri de
creştere (după Kursanov, citat de Tarnavschi, 1974)

Fig.13 Granule de amidon la

Phaseolus vulgaris: h – hil
(central, alungit, ramificat);
stc – striuri de creştere
(după Guttenberg, citat de Tarnavschi, 1974)