Formele elementelor nutritive din sol si

accesibilitatea lor pentru plante

 Elementele nutritive au un rol esenţial pentru dezvoltarea plantelor. O bună
funcționare a organelor fiziologice ale plantei este asigurată de prezenţa a 10-12
elemente nutritive importante. Aceste elemente, în funcție de cantitatea necesară
creșterii şi dezvoltării plantelor pot fi clasificate: macroelemente (azot, fosfor și
potasiu); elemente secundare (calciu, magneziu și sulf), microelemente (bor,
mangan, zinc, fer). Este inutil să administrăm mari cantități de fertilizanți care
conțin un singur element, dacă celelalte elemente lipsesc sau sunt în cantitate
insuficientă.

Plantele se vor dezvolta corect doar dacă vor avea toate elementele
nutritive de care au nevoie. Dacă un singur element lipsește planta va suferi și se
va dezvolta cu dificultate. Fertilizările corespunzătoare asigură complexul de
elemente nutritive necesare plantelor. Fertilizarea trebuie făcută toamna, sau în
perioada de repaus vegetativ, pe cât posibil folosind gunoi de grajd bine maturat
sau îngrăşăminte de natură organică care au o compoziție echilibrată; pot fi
folosite cu succes și îngrășămintele chimice dar în grădină pe spații mici
epreferabil de evitat folosirea lor.

Pentru a înțelege mai bine rolul fertilizării să analizăm fiecare element în

parte: azotul, are un rol important în dezvoltarea frunzelor și rădăcinilor, este
esențial pentru toate fazele de dezvoltare a plantelor; fosforul, furnizează energia
necesară reacțiilor biochimice ale plantelor; potasiul stimulează sinteza
proteinelor, reglează transpirația plantelor, influențează producerea substanțelor
parfumate, a culorilor florilor, contribuie la formarea țesuturilor lemnoase la
arbori.

Calciul, stimulează creșterea vegetației, întărește rezistența mecanică a

țesuturilor, influențează dezvoltarea structurală a plantei. Magneziu, are un rol
important în fotosinteză, ajută la sintetizarea proteinelor și activează enzimele.
Lipsa azotului determină creșterea dificilă a rădăcinilor, frunzele se îngălbenesc,
planta are un aspect ofilit, face puține flori și îi cad fructele. Lipsa azotului are
efecte negative la dezvoltarea tuturor plantelor.

Lipsa fosforului are ca efect colorarea frunzelor în verde albastru, țesuturi

lemnoase puțin dezvoltate, piticirea plantelor, maturarea târzie a fructelor, flori
mici și slab colorate. Lipsa potasiului provoacă slaba dezvoltare a frunzelor
tinere, încetinește creșterea tulpinii și determină o producție mică de flori. Lipsa
calciului determină o slabă dezvoltare a frunzelor tinere și a rădăcinilor. Lipsa
magneziului duce la îngălbenirea și căderea frunzelor vechi, flori mici și lipsite
de culoare. De foarte multe când se observă aceste simptome se încearcă
aplicarea de tratamente fitosanitare pentru însănătoșirea plantei, corectarea
deficitului de substanțe nutritive este ignorat. Înainte de a trece la aplicarea de
tratamente trebuie să fim siguri ca disconfortul plantei nu este cauzat de lipsa
unor elemente nutritive.
 Este știut faptul că plantele extrag din sol cantități mari de elemente
nutritive. De asemenea, cu cât aprovizionarea cu apă și lumină este mai bună, cu
atât absorbția se va realiza mai repede, deci va fi nevoie de mai multe substanțe
în sol. În funcție de epoca de aplicare, există mai multe tipuri de fertilizare:

 Fertilizarea de bază – este fertilizarea ce se execută înainte de începerea

culturii și se face de obicei toamna.
 Fertilizarea locală sau de start – se face odata cu semănatul sau plantatul.
 Fertilizarea suplimentară sau fazială- este fertilizarea ce se face în cursul
perioadei de vegetație. Includem aici fertirigările și fertilizările foliare.
Pentru o fertilizare corectă trebuie să se cunoască rolul elementelor nutritive în
viața plantelor și cum influențează ele calitatea recoltei.

Rolul microelementelor în nutriția plantelor

Calciul (Ca)
Este unul dintre principalele elemente care dau formă și consistență materiei
vii. El este necesar în mod deosebit pentru țesuturile în creștere. Calciul asigură
fructelor cu pulpă fermitate și elasticitate și, prin aceasta, rezistență la transport
și la păstrare.

Carența duce la pieirea mugurilor terminali, înmuierea, brunificarea și

prăbușirea țesuturilor tinere din vârful plantei sau lăstarilor sau a celor de sub
floare ori inflorescență. Pătarea și prăbușirea amară („bitter pit”) a fructelor
cărnoase, în special a merelor și a perelor.

Excesul perturbă nutriția cu alte elemente, determinând carențe induse de B,

Fe, Mn, Zn, K, Mg cu simptome caracteristice.

Magneziul (Mg)
Este esențial în procesul de fotosinteză. Mg facilitează absorbția
substanțelor nutritive prin membrane, transportul și depunerea substanțelor de
rezervă. În concentrații ridicate, Mg stimulează germinarea polenului.

Carența se manifestă pe frunzele de la baza plantei sau lăstarilor și

înaintează spre cele din vârf. Pe frunze apar cloroze marginale sau pete
internervuriene cu aspect mozaicat, urmate sau nu de necrozarea țesutului în
zona de decolorare. În general, nervurile principale și o fâșie de-a lungul lor
rămân verzi mult timp de la apariția clorozei. La cerealele păioase apare o
cloroza „tigrată”, marmorată.

Excesul determină carențe secundare de K, Ca, Mn, cu simptome caracteristice.

Borul (B)
Cerințele dicotiledonatelor față de B sunt mai mari decât cele ale
monocotiledonatelor. Necesarul de B al plantelor este ridicat în special în timpul
înfloritului. Borul stimulează germinarea polenului, influențează pozitiv
numărul de flori pe plantă, numărul de flori legate, reduce căderea florilor,
reduce căderea fructelor în creștere, crește numărul de fructe pe plantă, numărul
de boabe pe știulete și în spic, numărul de semințe în calatidiu, reducând
numărul de semințe seci – în special la mijlocul calatidiului de floarea-soarelui
și de boabe nelegate sau necrescute la vârful știuletelui de porumb.

Carența determină formarea de rădăcini rare, mugurii terminali se

decolorează, se brunifică și pier. Partea superioară a tulpinii ramifică lateral
datorită pieirii mugurilor apicali, iar internodiile sunt scurte, ceea ce duce la
aspectul de tufiș. Înflorirea este inhibată. La speciile de pomi sămânțoase,
tegumentul fructelor se îngroașă, se suberifică și crapă, dând fructelor aspect de
„bătut de grindină” și au pete atât la suprafață cât și în pulpă. Apare prăbușirea
amară. La vița de vie are loc meierea și mărgeluirea boabelor.

Cupru (Cu)
Cuprul ajută la formarea unui număr mare de flori pe plantă, fiind implicat și
în colorarea lor, și a unui număr ridicat de grăunciori de polen. Cu asigură o
bună capacitate germinativă a semințelor, el determină și o bună rezistență a
plantelor la temperaturi scăzute.

Carența duce la întârzierea înfloririi, flori puține care se deschid greu sau
deloc. Sterilitatea florilor, în special a celor din vârful spicului, inflorescenței,
lăstarilor. Flori sau inflorescențe diforme, întârzierea maturării boabelor sau
fructelor formate. Capacitatea germinativă a semințelor este redusă. Plantele
anuale pot pieri în faza de plantulă. La pomii fructiferi scoarța este adesea
rugoasă, cu umflături crăpate, cu erupții și exudații gomoase.

Excesul se manifestă de cele mai multe ori prin cloroza asemănătoare celei
induse de carența de Fe. Spre deosebire de Fe, simptomele apar pe frunzele
mature de la bază, iar la dicotiledonate, cloroza apare pe o singură parte a
frunzei.
Fier (Fe)
Fierul este deosebit de important în procesul de fotosinteză.

Carența duce la îngălbenirea frunzelor mai tinere, astfel, acestea capătă o

culoare verde gălbuie, apoi zonele dintre nervuri devin galben-limonii sau alb-
gălbui. Doar nervurile principale și mai rar cele secundare rămân verzi. Acestea
au aspect de ofilit. Uneori frunzele tinere devin complet albicioase. Pomii și
butucii de viță de vie sunt slab dezvoltați și debilitați. Fructificarea este foarte
slabă. Stugurii sunt mici cu conținut scăzut de zaharuri.

Excesul apare în gerenal pe solurile acide și afectează negativ creșterea

rădăcinilor și a lăstarilor și absorbția unor elemente cum este P.

Mangan (Mn)
Joacă un rol important în fotosinteză. Determină o mai bună rezistență a
plantelor la ger, la secetă și la un conținut ridicat de săruri solubile în sol. Joacă
un rol important în înflorirea plantelor.

Carența. Simptomele apar sub formă de cloroze internervuriene asemănătoare cu

cele ale deficienței de Mg, cu deosebirea că se manifestă mai întâi pe frunzele
tinere, din vârf și pe cele de curând ajunse la maturitate și se extind spre baza
plantei sau lăstarilor.

Excesul. În țesuturile superficiale ale tulpinii și pețiolului frunzelor, apar pete și

puncte brun-închise. La pomii fructiferi coaja devine rugoasă, cu protuberanțe
crăpate pe trunchi și pe ramurile tinere. Apar excreții gomoase prin porii și
crăpăturile scoarței. Pe frunze simptomele apar, la început, pe cele mai bătrâne,
de la baza plantei și se răspândesc spre cele tinere, din vârf.

Zinc (Zn)
Joacă un rol important în fotosinteză. Mărește rezistența plantelor la ger și
secetă.Carența poate provoca sterilitatea polenului, legarea deficitară,
incompletă și formarea unui număr redus de semințe sau de fructe, care, de
obicei, sunt mici. Excesul. Simptomele sunt asemănătoare carenței de Fe, uneori
și celei de Mn, dar apar atât pe frunzele tinere cât și pe cele bătrâne.
Concluzii
Elementele nutritive au un rol foarte important in procesul de fotosinteza a
plantelor, in cresterea si dezvoltarea armonioasa a acestora .