Sinteze Biologie clasa IX-a pentru

Bacalaureat
SINTEZA BIOLOGIE VEGETALA ȘI ANIMALĂ PENTRU BACALAUREAT
BIOLOGIE
CLASA a IX a
Semestrul I

BIOLOGIA

Biologia este ştiinţa care studiază vieţuitoarele ( bios-viaţă, logos-ştiinţă ).

Pentru a ne adapta la cerinţele societăţii moderne care pun accent pe protecţia mediului
trebuie să
studiem vieţuitoarele şi legăturile acestora cu mediul.

2.CELULA

Termenul de celulă a fost introdus de către Robert Hooke în 1665 el a observat pereţii celulari
ai unor celule de plută şi a crezut că pereţii sunt vii iar interiorul este gol. (cella – cămăruţă).
Studiul celulei s-a dezvoltat în paralel cu dezvoltarea microscopiei ce a permis un stusiu mai
aprofundat al componentelor celulare.

În secolul XIX a fost elaborată Teoria celulară, care are trei ipoteze:
1. Toate organismele vii sunt alcătuite din una sau mai multe celule.
2. Celulele reprezintă unitatea structurală și funcțională a lumii vii.
3. Celulele provin din alte celule vii prin procese de diviziune.

O definiție mai cuprinzătoare afirmă că Celula este unitatea structurală, funcţională şi

genetică a tuturor organismelor vii. Vieţuitoarele pot fi unicelulare sau pluricelulare. Celulele
au forme şi structuri
diferite în funcţie de locul şi rolul pe care îl au în organism. Sunt capabile să își păstreze
integralitatea, să se autoconserve, autoregleze, să crească și să se dezvolte și să se
autoreproducă.

Știința care studiază structura și ultrastructura celulelor se numește citologie, iar cea care
studiază procesele biologice din interiorul celulei și modul cum funcționează componentele
celulare se numește biologie celulară.
Există multe tipuri de celule clasificate în funcție de dimensiuni, formă, organizare internă,
etc.

În funcţie de complexitatea structurală celulele se împart în: celule procariote şi celule

eucariote.
Celulele procariote sunt celule simple lipsite de nucleu adevărat întâlnite la bacterii. Ele
sunt alcătuite din: perete celular cu rol protector, membrană celulară care delimitează celula
şi asigură legăturile cu mediu, citoplasmă în care se găsesc celelalte componente celulare şi
au loc procese metabolice importante, nucleoid – o moleculă de ADN cu rol de coordonare a
activităţii celulei, componente celulare: ribozomi, vacuole etc.

Celulele eucariote ( eu-adevărat, karion- nucleu) sunt celule cu nucleu adevărat şi structură
complexă. Sunt întâlnite la majoritatea organismelor vii. Au două tipuri de componente:
componente protoplasmatice (vii) şi componente neprotoplasmatice (nevii).

2.1.Structura şi ultrastructura celulei

Componentele protoplasmatice sunt: membrana celulară, citoplasma, nucleul, ribozomii,

reticulul endoplasmatic, aparatul Golgi, centrul celular, lizozomi, mitocondriile, plastidele,
cili, flageli.

Componentele neprotoplasmatice sunt: peretele celular, vacuolele, incluziunile ergastice.

Celula este învelită şi protejată de: perete celular la plante, ciuperci, alge şi bacterii. Sub
peretele celular se află membrana celulară care este formată dintr-un dublu strat de
fosfolipide şi proteine, care îi dau o permeabilitate selectivă. În interiorul celulei se găseşte
citoplasma fundamentală şi citoplasma structurată reprezentată de organitele celulare.

Citoplasma fundamentală este o soluţie cu consistenţă de gel, formată din apă, substanţe
organice şi anorganice, care formează o reţea în care sunt suspendate celelalte componente
celulare.

Citoplasma structurată cuprinde componente comune tuturor celulelor şi componente

specifice unor anumite celule.

Ribozomii sunt componente celulare în care se sintetizează proteine. Conţin ARN ribozomal.

Reticulul endoplasmatic este o reţea de tuburi în interiorul citoplasmei care face legătura
dintre nucleu şi exteriorul celulei.
Aparatul Golgi sau dictiozomii sunt un teanc de cisterne turtite din care se desprind vezicule.
Au rol de secreţie a substanţelor şi membranelor în celulă.
Mitocondriile sunt componente celulare mărginite de o membrană dublă. Membrana internă
este pliată formând criste transversale. Pe aceste pliuri se găsesc enzime care descompun
substanţele în prezenţa oxigenului producând energia necesară celulei. Sunt considerate
„centralele energetice” ale
celulei, în care are loc respiraţia celulară.

Plastidele sunt componente specifice celulelor vegetale. Există plastide cu rol de depozitare a
substanţelor de rezervă ( amidon) – leucoplaste, plastide ce conţin coloranţi – cromoplaste,
care dau culoare florilor sau fructelor şi plastide ce conţin clorofilă – cloroplaste în care se
desfăşoară fotosinteza.

Fotosinteza are două faze: o fază de lumină în care energia luminoasă este absorbită de
clorofilă şi este folosită la descompunerea moleculei de apă rezultând oxigen ce se va degaja
în atmosferă, protoni -H+ şi
electroni  e- care vor fi folosiţi în faza de întuneric într-un complex de reacţii numit ciclul
Calvin în care CO2 va fi transformat în glucoză. Ecuaţia generală a fotosintezei este
următoarea:
6CO2 + 6H2O → C6C12O6 + 6O2↑

Centrul celular produce fusul de diviziune care permite împărţirea în mod egal a
materialului genetic în timpul diviziunii celulare.
Lizozomii sunt vacuole cu enzime hidrolitice în care se realizează digestia intracelulară.

Cilii şi flagelii sunt organite cu rol de mişcare întâlnite la unele organisme unicelulare,
la majoritatea celulelor reproducătoare masculine şi la unele celule de la pluricelulare.

Vacuolele sunt componente specifice plantelor în care se depozitează apă şi săruri minerale.

Incluziunile ergastice sunt depozite temporare de substanţe organice sau anorganice.

Nucleul este component fundamental al celulei. Nucleul este delimitat de o membrană dublă
cu pori, conţine nucleoplasmă şi unul sau mai mulţi nucleoli. Nucleolii sunt zone în care se
sintetizează ribozomi, care vor fi transportaţi în citoplasmă prin porii membranei.
Nucleoplasma conţine cromatinao reţea de filamente formate din ADN, ARN şi proteine.
Cromatina dă naştere în timpul diviziunii cromozomilor, care au formă şi structură diferită
pentru fiecare specie. Cromozomii în timpul diviziunii sunt formaţi din două molecule de
ADN identice care s-au format prin procesul de replicaţie la începutul diviziunii. În structura
chimică a ADN este codificată întreaga informaţie genetică a organismului, care trebuie
transmisă identic la celulele nou formate prin diviziune sau la noile organisme, astfel încât să
se păstreze zestrea genetică a speciei sau individului respectiv neschimbată. În acest scop au
apărut mecanisme complicate de împărţire exactă a cantităţii de material genetic şi
mecanisme de reparare a modificărilor care apar în structura ADN datorită mutaţiilor.
 DIVIZIUNEA CELULARĂ

Diviziunea celulară este procesul de înmulţire a celulelor, prin care se asigură creşterea
şi dezvoltarea organismelor, repararea ţesuturilor deteriorate, înlocuirea celulelor moarte,
formarea celulelor reproducătoare.

În lumea vie există două tipuri de diviziune: diviziunea directă întâlnită la bacterii, leucocite,
celule tumorale, care se împart în două fără transformări notabile la nivel structural, ci
formează un perete despărţitor la mijlocul celulei sau se strangulează la mijloc dând naştere
celor două celule fiice.

Diviziunea indirectă este specifică celulelor cu structură complexă. Acest tip de diviziune se
desfăşoară în mai multe faze şi presupune transformări în structura nucleului şi a restului
celulei.
Diviziunea indirectă poate fi de două feluri: mitotică (mitoza),prin care se formează celule cu
aceeaşi cantitate de ADN ca şi celulele mamă şi meiotică (meioza), prin care se formează
celulele reproducătoare care au jumătate din cantitatea de ADN a celulelor mamă.

Mitoza se desfăşoară în celulele corpului care au 2n cromozomi ( n- numărul de cromozomi

moşteniţi de la un părinte) şi duce la formarea de celule cu 2n cromozomi. Perioada dintre
două diviziuni se numeşte interfază la sfârşitul interfazei se dublează cantitatea de ADN şi
începe dezorganizarea structurii nucleului. Diviziunea se desfăşoară continuu, dar din raţiuni
didactice a fost
împărţită în patru faze: profaza, metafaza, anafaza, telofaza.
Profaza - începutul diviziunii, când se dezorganizează membrana nucleară, începe formarea
fusului de diviziune şi individualizarea cromozomilor dubli (formaţi din două molecule de
ADN) prin condensarea şi spiralizarea cromatinei.

Metafaza – fusul de diviziune s-a organizat în totalitate şi pe el se ataşează cromozomii, care

se dispun la mijlocul celulei în aşa numita „placă metafazică”. Cromozomii se vor separa
formându-se cromozomi monocromatidici- formaţi din o singură moleculă de ADN.

Anafaza – cromozomii monocromatidici formaţi vor fi atraşi spre polii celulei prin scurtarea
filamentelor fusului de diviziune. Spre fiecare pol va migra un număr de cromozomi egal cu
cel al celulei mamă (2n).

Telofaza – cromozomii au ajuns la polii celulei, se dezorganizează fusul de diviziune, se

împart organitele celulare şi citoplasma, se formează membranele şi se separă cele două
celule nou formate.

Meioza sau diviziunea reducţională este diviziunea prin care se formează celulele
reproducătoare.
Meioza se desfăşoară în două etape: în prima etapă (reducţională) se produce reducerea
numărului de cromozomi, iar în a doua etapă (de maturaţie) se formează patru celule cu
numărul de cromozomi redus la jumătate (n). Fiecare din cele două etape cuprind cele patru
faze, însă, în etapa educţională apar în profază diferenţe care duc la reducerea numărului de
cromozomi.

Etapa reducţională se desfăşoară astfel:

Profaza I – se dezorganizează membrana nucleară, începe formarea fusului de diviziune şi 
formează cromozomii. Diferenţa faţă de mitoză este că se formează „bivalenţi” prin unirea
cromozomilor omologi (care conţin gene ce determină aceleaşi caractere), fiecare din
cromozomii moşteniţi de la un părinte alipindu-se de cromozomul identic moştenit de la
celălalt părinte. În acest fel se obţin un număr de bivalenţi redus la jumătate. Bivalenţii sunt
formaţi din patru molecule de ADN.

Metafaza I – se formează „placa metafazică” la mijlocul celulei, dar bivalenţii se împart

dând naştere unor cromozomi cu două molecule de ADN, în număr redus la jumătate, care
vor migra spre polii celulei.

Anafaza I – cromozomii rezultaţi din metafază sunt conduşi spre polii celulei.

Telofaza I – se formează celule care vor conţine un număr de cromozomi redus la jumătate,
dar care sunt formaţi din două molecule de ADN.
Pentru a se forma celule cu cromozomi monocromatidici ( cu o singură moleculă de ADN),
celulele intră direct (fără dublarea cantităţii de ADN care are loc înainte de fiecare diviziune)
în cea de a doua etapă a diviziunii.

Etapa de maturaţie se desfăşoară ca o mitoză tipică în care cromozomii cu două molecule de

ADN se separă şi vor da naştere celulelor cu cromozomi monocromatidici, dar cu un număr
redus la jumătate.
În urma meiozei se formează dintr-o celulă cu 2n cromozomi patru celule cu n cromozomi.

Test

1. Completaţi definiţiile următoare:

a) Celula este…………… structurală, …………… şi genetică a tuturor…………….. vii.
b) Celula procariotă nu are ……………..individualizat ci o moleculă de ……….. şi o
structură …………………. .
c) Celula eucariotă are………….. adevărat, delimitat de o membrană …………… cu pori şi
componente delimitate de………………… .

2. Ce rol au următoarele componente celulare:

- nucleu
- ribozomi
- reticul endoplasmatic
- mitocondrii

3. Apreciaţi cu adevărat sau fals următoarele afirmaţii:

a) cloroplastele sunt specifice celulei vegetale
b) plastidele sunt specifice celulei animale
c) mitocondriile sunt sediul respiraţiei celulare
d) ribozomii realizează sinteza ADN
e) lizozomii fac digestia intracelulară
f) cilii formează fusul de diviziune

4. Cristele se găsesc în:

a) lizozomi
b) ribozomi
c) mitocondrii
d) aparat Golgi

5. Fotosinteza se face în:

a) citoplasmă
b) cloroplaste
c) nucleu
d) centru celular

6. Prin diviziunea meiotică se formează:

a) cromozomi
b) celule reproducătoare
c) celule somatice
d) nu se formează celule

7. În ce etapă a diviziunii se dispun cromozomii la mijlocul celulei:

a) profază
b) anafază
c) metafază
d) telofază

8. ADN se găseşte în:

a) globule roşii (anucleate)
b) nucleu
c) sânge
d) membrane
9. Realizaţi o comparaţie între etapele mitozei şi meiozei.
 GENETICA

Este ramura biologiei care studiază ereditatea şi variabilitatea organismelor.

Ereditatea este proprietatea vieţuitoarelor de a-şi transmite proprietăţile (caracterele) la
urmaşi.

Variabilitatea este proprietatea vieţuitoarelor aparţinând unei specii de a se deosebi unele

de altele.
Legile care reglementează transmiterea caracterelor ereditare au fost elaborate de naturalistul
ceh Gregor Mendel în secolul XIX.
Mendel a observat că fiecare caracter este determinat de un „factor ereditar” sau genă care
poate fi identică sau nu pe cei doi cromozomi omologi. Genele pot fi dominante atunci când
se manifestă în orice situaţie, sau pot fi recesive (ascunse), când nu se manifestă decât când
ambele gene de pe cromozomii omologi sunt recesive. Organismele care au numai gene de
acelaşi fel ( dominante sau recesive) se numesc homozigote, iar cele care au o genă
dominantă şi o genă recesivă pentru un caracter se numesc heterozigote.

Totalitatea genelor unui organism formează genotipul. Modul în care se manifestă o genă
depinde de tipul ei (dominantă sau recesivă), dar şi de mediu. Modul de manifestare al
genelor reprezintă fenotipul. Fenotipul este influenţat de genotip şi de mediu.

Mendel a elaborat două legi: monohibridismul sau legea purităţii gameţilor şi dihibridismul
sau legea segregării independente a perechilor de caractere.

 Monohibridismul sau legea purităţii gameţilor.

Hibridarea – este încrucişarea între organisme care se deosebesc prin unul sau mai
multe caractere. În funcţie de numărul de caractere diferite hibrizii rezultaţi vor fi
monohibrizi, dihibrizi etc.
Gameţii sunt celule reproducătoare. Mendel în urma unor experienţe de hibridare, a ajuns
la concluzia că gameţii au doar unul din factorii ereditari pereche şi aceşti factori ereditari,
sau gene îşi dublează numărul în urma fecundaţiei.

În urma hibridării, Mendel a observat că, deşi, încrucişa organisme care aveau un caracter
dominant cu organisme cu un caracter recesiv, în prima generaţie obţinea numai organisme
cu caractere dominante. Încrucişând organismele rezultate în prima generaţie între ele a
obţinut în a doua generaţie organisme dominante şi organisme recesive în raport de 3:1.
Aceste observaţii au dus la elaborarea primei legi : Gameţii sunt întotdeauna puri din punct
de vedere genetic( au numai unul din caracterele dintr-o pereche). În urma încrucişării pe
bază de probabilitate acestor gameţi puri se obţine în prima generaţie un raport de
segregare(împărţire, separare) de 3 dominant la 1 recesiv.

Schema monohibridării
 Dihibridarea sau legea combinării independente a perechilor de caractere

În urma încrucişării între organisme care se deosebesc prin două perechi de caractere se
observă că se menţine raportul de segregare de 3:1 pentru fiecare caracter, dar aceste
raporturi se combină şi raportul rezultat prin combinarea probabilistică a celor două caractere
este de 9:3:3:1. Adică, dacă
încrucişăm un organism cu două caractere dominante cu un organism cu două caractere
recesive vom obţine în prima generaţie numai organisme cu două caractere dominante. În a
doua generaţie în urma încrucişării a două organisme rezultate din prima generaţie vom
obţine patru(4) tipuri de gameţi.
Gameţii se vor combina probabilistic rezultând 16 combinaţii de organisme, din care 9 vor
avea două caractere dominante, 3 vor avea primul caracter dominant şi al doilea recesiv, 3 au
primul caracter recesiv şi al doilea dominant şi 1 va avea două caractere recesive.
Există şi cazuri în care nu se respectă raporturile de segregare stabilite de către Mendel. Un
astfel de caz este cel al unor caractere determinate de mai multe gene sau cazul de dominanţă
incompletă în care organismele care au o genă dominantă şi una recesivă au caractere
intermediare între cele ale
părinţilor. La unele specii de plante se poate observa că în prima generaţie organismele
rezultate în urma hibridării îşi îmbunătăţesc caracteristici cum ar fi productivitatea, rezistenţa
la factorii de mediu sau la boli şi dăunători, fapt foarte util în agricultură. Cunoaşterea
raportului de segregare şi a genotipului este utilă şi la stabilirea grupelor sangvine la aflarea
paternităţii. Grupele sangvine sunt determinate de trei gene: LA, LB, l. Genele LA şi LB sunt
dominante faţă de l şi formează grupele A II ŞI B III, iar împreună sunt codominante şi
formează o grupă nouă – AB IV. Gena l este genă recesivă şi formează grupa 0 I.
Fiecare grupă este determinată de două gene, astfel: 0 I este determinată de l l, A II este
determinată de genele LA LA sau de LAl, B III este determinată de LB LB sau de LBl, iar
AB IV de LALB. Cunoscând aceste gene putem determina grupa unuia dintre părinţi dacă
ştim grupa copilului şi a celuilalt părinte,
ex.: Mama are grupa A II iar copilul grupa B III. Ce grupă are tatăl copilului?
Copilul are grupa B III cu genele LBl pentru că de la mamă nu a putut moşteni decât gena l,
iar mama are grupa A II cu genele LAl. Rezultă că tatăl trebuie să aibă grupa B III sau AB IV
pentru a putea transmite copilului gena LB.

În unele cazuri diferenţele de raporturi de segregare sunt determinate de structura

cromozomilor sau de aşezarea genelor pe cromozomi. Mecanismul transmiterii cromozomiale
a genelor a fost studiat
de către Thomas Morgan, care a elaborat o teorie cromozomială a eredităţii cu trei teze:
- plasarea lineară a genelor pe cromozomi ( genele sunt aliniate una după alta pe cromozomi)
- transmiterea înlănţuită a genelor de pe un cromozom linkage ( toate genele de pe un
cromozom se transmit împreună şi nu apare fenomenul de segregare a caracterelor
determinate de gene de pe acelaşi cromozom)
- schimbul reciproc de gene între cromozomii omologi crossing-over ( în timpul meiozei între
braţele cromozomilor care formează bivalenţii se por produce schimburi de segmente de
ADN care pot conţine una sau mai multe gene, pot fi chiar mai multe segmente schimbate pe
acelaşi cromozom şi astfel poate apărea fenomenul de segregare între gene care în mod
normal s-ar transmite înlănţuit).

Determinismul cromozomial al sexelor

La majoritatea organismelor există cromozomi pe care se găsesc gene acre determină

caracterele sexuale. Omul şi cele mai multe dintre vieţuitoare au pentru sexul feminin doi
cromozomi identici XX, iar pentru sexul masculin doi cromozomi diferiţi XY. Pentru că pot
să fie diferiţi unul de celălalt cromozomii sexuali se numesc heterozomi spre deosebire de
ceilalţi cromozomi care sunt identici din punct de vedere structural şi al genelor pe care le
conţin şi se numesc autozomi. Cromozomul X, care este de dimensiuni mai mari conţine gene
vitale şi de aceea organismele care în urma unor mutaţii nu au
cromozomul X nu pot trăi.
Există şi specii la care cromozomii masculini sunt identici YY, iar cei feminini sunt diferiţi
YW.

MUTAŢIILE

Mutaţia este o modificare neprogramată în structura materialului genetic, care nu este

rezultată prin recombinări genetice.
Mutaţiile pot fi genice ( afectează o genă), cromozomale (afectează un cromozom) şi
genomice (este afectat întregul genom al unui organism).
Factorii care pot determina mutaţii se numesc factori mutageni. Factorii mutageni sunt
fizici, chimici şi biologici.
Factorii fizici cei mai importanţi sunt radiaţiile ultraviolete şi ionizante.
Factorii chimici sunt analogi ai bazelor azotate, agenţi alkilanţi, antibiotice, acidul nitros
şi cofeina.
Factorii biologici cei mai importanţi sunt virusurile care se pot insera în ADN – ul celulei
gazdă unde pot determina fragmentări cromozomale, transformarea malignă a celulei,
modificări ale diviziunii etc.
Majoritatea mutaţiilor sunt dăunătoare, dar pot exista şi mutaţii utile, în special la plante,
unde se pot obţine prin mutaţii organisme mai productive, mai rezistente sau cu caracteristici
folositoare. La animale numărul de mutaţii utile este mult mai mic, dar totuşi au fost creaţi
porci cu mai puţină grăsime,
oi cu lână mai mult şi mai fină etc.
 Cariotipul uman normal

Cariotipul este reprezentarea cromozomilor unei celule diploide (cu 2n cromozomi), ordonaţi
pe perechi şi grupe în funcţie de dimensiuni, formă etc.
Cariotipul uman normal este format din 46 cromozomi, din care 22 perechi de autozomi şi
o pereche de cromozomi sexuali XX la femeie şi XY la bărbat. Cei 46 de cromozomi sunt
împărţiţi în 7 grupe notate de la A la G.

Forma şi structura cromozomilor sunt foarte stabile, orice modificare a lor duce la apariţia
unor maladii, majoritatea foarte grave sau incompatibile cu supravieţuirea.

Cariotipul uman normal

A- cariotip mascul B- cariotip femel

Maladii cromozomale umane

Orice boală care are la origine o modificare a informaţiei genetice este considerată
maladie genetică.
Maladiile genetice nu sunt în totalitate ereditare pentru că pot apărea modificări genetice ale
autozomilor, care nu se transmit urmaşilor.

Anomalii autozomale
Autozomii au un număr mare de gene a căror modificare numerică are consecinţe grave. Cele
mai cunoscute anomalii autozomale sunt monosomiile ( lipsa unui cromozom), trisomiile
( prezenţa unui cromozom în plus), deleţiile (ruperea unei bucăţi din cromozom),
translocaţiile ( schimbarea locului unui segment din cromozom).
Trisomia 21 (sindromul Down ), este întâlnită cu o frecvenţă de 1/600 – 1/700 de nou-
născuţi, constă în prezenţa unui cromozom în plus în perechea 21, care determină: înapoiere
mintală, cap mic, ochi oblici, modificări ale metabolismului, care reduc media de viaţă în jur
de 27 de ani.
Trisomia 18 ( sindromul Edwards ), determină: malformaţii ale capului, toracelui,
malformaţii cardiace, înapoiere mintală, deficienţe neurosenzoriale etc.
Sindromul cri du chat este datorat ruperii( deleţiei) braţului scurt al cromozomului 5,
determină:
microcefalie, înapoiere mintală gravă, întârziere în creştere, malformaţii ale laringelui care
determină ţipătul de pisică al nou-născuţilor.
Alte anomalii genetice sunt incompatibile cu viaţa, sau indivizii afectaţi sunt eliminaţi în
primele luni ale vieţii intrauterine.
Anomalii heterozomale
Cromozomii sexuali au o deosebită importanţă atât în asigurarea raportului dintre sexe cât
şi datorită numărului mare de gene conţinute în special de cromozomul X (5% din genomul
uman).
Modificarea numărului de cromozomi sexuali sau a numărului de gene conţinute de
aceştia determină maladii genetice grave:
- sindromul Klinefelter XXY, determină indivizi cu fenotip normal, dar cu atrofie
testiculară, cromozomi imobili etc.
- sindromul Turner X0, determină talie redusă, inteligenţă medie, anomalii scheletice etc.
- sindromul „dublul mascul” XYY determină înălţime peste medie, înapoiere
mintală, comportament agresiv, atrofie testiculară etc.

Maladii genetice metabolice

Maladiile metabolice sunt consecinţe ale mutaţiilor genice şi determină tulburări
ale metabolismului celular. Tulburările determinate de o deficienţă enzimatică sunt
determinate de diminuarea sau absenţa activităţii unei enzime. În funcţie de plasarea genelor
afectate de mutaţii maladiile metabolice ereditare sunt autozomale sau heterozomale.

Maladii metabolice autozomale

Aceste maladii prezintă o frecvenţă egală pentru cele două sexe. Cele mai frecvente
sunt enzimopatiile ( fenilcetonuria – afectarea sistemului nervos – idioţie fenilpiruvică,
albinismul – lipsa pigmenţilor din păr, ochi, piele, hipersensibilitate la lumină, cretinismul
sporadic cu guşă – lipsa
hormonilor tiroidieni), hemoglobinopatiile – anemia falciformă – în stare homozigotă
determină moartea, în stare heterozigotă determină modificarea formei hematiilor scăzând
capacitatea de transport a oxigenului.

Maladii metabolice heterozomale

Sunt determinate de mutaţii ale genelor plasate pe cromozomii sexuali, nu au
frecvenţă asemănătoare la cele două sexe.
Hemofilia –se manifestă numai la bărbaţi şi este o deficienţă de coagulare a sângelui.
Genele modificate sunt transmise de mame purtătoare de mutaţii, dar care nu se manifestă
pentru că gene mutantă este recesivă şi la femei sunt doi cromozomi X şi se manifestă gena
dominantă, care este normală. La transmiterea ereditară a genelor jumătate din fii vor avea
gena normală, iar jumătate pe cea afectată, la fel şi în cazul fiicelor, care nu manifestă însă
boala.
Daltonismul – constă în incapacitatea de a deosebi culoarea roşie de cea verde, se manifestă
în special la bărbaţi, şi numai în cazul genelor homozigote la femei în procent foarte mic.
Distrofia musculară – afectează în special băieţii, poate fi letală deoarece poate afecta şi
muşchiul cardiac.
Ingineria genetică
Ingineria genetică constă în adăugarea, eliminarea sau rearanjarea ADN. Studierea ADN
permite refacerea unei plante pornind de la o celulă vegetală fără perete celular, modificarea
plantelor pentru a obţine producţii mai mari sau rezistenţă la boli mai mare, produse
farmaceutice ( insulina), obţinerea
copiilor prin fertilizare in vitro, terapie genică umană, clonarea animalelor, descoperirea
îmbătrânirii premature a celulelor clonate, harta genomului uman etc.

Biotehnologii
Biotehnologiile reprezintă un ansamblu de metode şi tehnologii prin care sunt utilizate
organisme vii pentru a obţine produse utile.
Produsele biotehnologiilor sunt utilizate în industria alimentară( preparate din lapte, fructe),
industria farmaceutică, terapia genică, terapia reproducerii, protecţia mediului, clonare,
ecologie etc.
În industria farmaceutică se produc o serie de hormoni, factori ai coagulării, antibiotice cu
ajutorul microorganismelor.
Prin terapie genică se înlocuiesc gene răspunzătoare de producerea unor boli cu gene normale
Clonarea este o metodă prin care se obţin noi organisme. În cazul plantelor clonarea este uşar
de realizat, dar la animale stabilitatea crescută a genomului face greu de realizat clone viabile
sau utile.

Test

1. Genetica studiază:
a) ereditatea organismelor vii
b) variabilitatea organismelor vii
c) ereditatea şi variabilitatea organismelor vii
d) gerontologia

2. Crossing-overul reprezintă:
a. transfer unidirecţional de material genetic
b. schimb reciproc de gene între cromozomii neperechi
c. schimb reciproc de gene între cromozomii perechi
d. o modalitate de conservare a materialului genetic

3. Realizaţi schema monohibridării.

4. Ce grupă de sânge va avea un copil a cărui mamă are grupa A II,iar tatăl are grupa AB IV?
5. Ce înseamnă homozigot, dar heterozigot?

6. Ce este clonarea?

7. În ce domenii sunt folosite produsele obţinute prin biotehnologii?

8. Ce este terapia genică?

9. La om determinismul genetic al sexelor este de tip:

a) XX, XO
b) XZ, XX
c) YY, WY
d) YY,WO

10. Ce este sindromul Down?

11. Care sunt cele mai cunoscute maladii metabolice?

12. Ce este o mutaţie?

13. Care sunt factorii mutageni fizici, chimici şi biologici?

14. Hemofilia este o maladie genetică:

a) cromozomală
b) autozomală
c) metabolică
d) indusă chimic

15. Daltonismul apare cu frecvenţă mai mare la:

a) femei
b) bărbaţi
c) nevăzători
d) persoane cu vedere normală

16. Cum se numeşte primul mamifer care a fost clonat?

17. Prin ce metodă se produc organisme cu rezistenţă crescută la boli?

18. Prin ce proces se sintetizează insulina artificială?

19. De ce nu există oameni cu un număr mult mai mare de cromozomi decât normalul?

20. Câţi cromozomi are un om?

 
 SINTEZA PENTRU BACALAUREAT
BIOLOGIE
CLASA a IX a
Semestrul II

DIVERSITATEA LUMII VII

Indivizii biologici(organismele vii ) sunt organizate în categorii sistematice (grupuri de
organisme cu aceleaşi caracteristici ).Cele mai folosite categorii sistematice sunt : specia
(grup de organisme care au caractere morfofuncţionale comune şi strămoşi şi descendenţi
comuni ), genul, familia, ordinul, clasa, încrengătura (filum sau diviziune ) şi regnul care
cuprinde totalitatea organismelor înrudite existente pe glob.

Organismele existente pe glob au fost împărţite în 5 regnuri în funcţie de caracteristici

structurale şi funcţionale.

Cele 5 regnuri sunt :

1. Regnul Monera sau Procariote
2. Regnul Protista
3. Regnul Fungi sau Ciuperci
4. Regnul Plantae
5. Regnul Animalia

Celulele care intră în alcătuirea organismelor vii pot fi de două tipuri (în funcţie de structură )
:
- procariote : celule simple lipsite de nucleu adevărat (au o substanţă nucleară numită
nucleoid ), de mitocondrii,
plastide etc.

- eucariote : celule cu o structură mai complexă, cu nucleu adevărat şi multe componente

celulare (care pot
îndeplini toate funcţiile unui organism )
Alt criteriu de clasificare este cantitatea de material genetic din celulă (numărul de seturi de
cromozomi ) :

- diploide : care au câte un set de cromozomi moştenit de la fiecare din cei doi părinţi (2n)

- haploide : care au un singur set de cromozomi rezultat în urma unei diviziuni reducţionale
(n)

Organismele vii se pot clasifica în funcţie de tipul de hrănire astfel :

- autotrofe - care îşi produc singure substanţele organice din substanţe anorganice 

   chemosintetizante - utilizează pentru sinteză energia rezultată din reacţii chimice

  fotosintetizante - utilizează energia solară pentru a produce substanţe organice prin
fotosinteză

- heterotrofe – folosesc substanţe organice gata preparate pe care le transformă în substanţe

proprii
     saprofite – iau substanţele organice din organisme moarte sau din produşi ai organismelor
vii
    parazite – iau substanţele organice din organisme vii cărora le produc boli
    prădătoare – îşi prind şi omoară hrana

Regnul Monera sau Procariote

Cuprinde cele mai simple organisme grupate în două încrengături :

- Încrengătura Virophyta sau virusuri

- Încrengătura Bacteriophyta sau bacterii

Virusurile
Sunt entităţi infecţioase fără structură celulară, vizibile la microscopul electronic, parazite
obligatorii intracelular, care nu se pot hrăni şi reproduce singure, obligând celula pe care o
parazitează să le înmulţească.

Virusurile există în trei stări : - virion sau virus infecţios matur – starea infecţioasă a virusului
formată din o moleculă de acid nucleic (ADN sau ARN ) şi o capsulă proteică numită capsidă
- virus vegetativ – format din acidul nucleic viral, care şi-a pierdut capsida la intrarea
în celulă
- provirus – acidul nucleic viral legat de materialul genetic al celulei parazitate

Virusurile se clasifică în funcţie de materialul genetic conţinut în : dezoxiribovirusuri sau

adenovirusuri, care conţin ADN şi ribovirusuri, care conţin ARN.

Virusurile provoacă boli la plante (mozaicul tutunului, virozele cartofului, tomatelor, pomilor
fructiferi ), animale şi om (turbarea, gripa, hepatita epidemică,varicela,encefalita,SIDA ).

Bacteriile
Sunt organisme procariote unicelulare sau coloniale răspândite pretutindeni în natură.

O celulă bacteriană este formată din : perete celular, membrană celulară, citoplasmă,
substanţă nucleară difuză numită nucleoid. Unele bacterii au unul sau mai mulţi cili cu
ajutorul cărora se deplasează.

Forma bacteriilor poate fi sferică – coci, de bastonaş – bacili, de virgulă – vibrioni, spiralată –
spirili sau spirochete.
Uneori pot forma colonii : diplococi ( 2 coci), stafilococi (cu aspect de ciorchine), streptococi
(sub formă de şiraguri).

Majoritatea bacteriilor au nutriţie heterotrofă saprofită sau parazită, puţine specii se hrănesc
autotrof prin fotosinteză sau prin chemiosinteză (utilizează energia eliberată în urma reacţiilor
chimice la întuneric).

Reproducerea se realizează prin amitoză (diviziune directă) şi rar sexuat. În condiţii

nefavorabile îşi diferenţiază o formă de rezistenţă numită spor.
Bacteriile se clasifică în : - arhebacterii sau bacterii străvechi anaerobe - trăiesc în medii
lipsite de aer (metanogene, sulfuroase, etc.)

- eubacterii sau bacterii propriu-zise, răspândite în toate mediile de viaţă : bacterii

fermentative, fixatoare de azot, de putrefacţie, chimiosintetizante, fotogene, cromogene,
patogene (produc boli numite bacterioze la plante, animale şi om (holera, febra tifoidă,
tuberculoza, ciuma, etc.)

- cianobacterii sau alge albastre-verzi autotrofe, acvatice sau trăind în zone umede, izolate sau
în colonii,au în celule pigmenţi fotosintetizanţi verzi şi albaştri (cleiul pământului, etc.)

Regnul Protista

Sunt organisme eucariote cu o mare diversitate structurală şi funcţională, şi cu cicluri de viaţă

complexe.
Există specii autotrofe – algele şi euglenoficeele şi specii heterotrofe – oomicetele şi
protozoarele.

Euglenoficeele
Sunt organisme unicelulare sau coloniale care au unul sau mai mulţi flageli folosiţi pentru
deplasare.

Euglena verde este unicelulară, are o nutriţie autotrofă la lumină datorită clorofilei pe care o
conţine şi unei stigme sensibilă la lumină. La întuneric îşi pierde clorofila şi se hrăneşte
heterotrof cu particule organice din apă. La speciile coloniale (Proterospongia) apare o
specializare a indivizilor din colonie :cei de la exterior au rol de deplasare şi au flageli, iar cei
din interior au rol de hrănire şi au pierdut flagelii.

Algele verzi
Sunt organisme unicelulare sau coloniale, autotrofe, cu unul sau mai mulţi cromatofori cu
clorofilă a şi b, xantofilă şi caroten, vacuole şi perete celular. Trăiesc pe soluri umede sau în
ape dulci sau sărate.
Reproducerea este asexuată, prin diviziune directă sau spori mobili şi sexuată. Unele alge se
înmulţesc prin conjugare (se contopeşte conţinutul a două celule de pe filamente diferite şi
formează un zigot)

Reprezentanţi : - alge unicelulare imobile – verzeala zidurilor

- alge unicelulare mobile (flagelate) - Chlamydomonas
- alge coloniale - Volvox
- alge pluricelulare : - filamentoase – mătasea broaştei(neramificat) şi lâna broaştei
(ramificat)
- lamelare – salata de mare

Algele brune
Sunt organisme pluricelulare marine, unele pot atinge dimensiuni impresionante( 200- 400
m).Corpul lor, lipsit de organe vegetative se numeşte tal. Talul este format din o parte bazală
cu rol de fixare (rizoid), o parte cilindrică, de forma unei tulpini(cauloid) şi o parte lăţită sau
ramificată(filoid) Culoarea brună este dată de un pigment numit fucoxantina, care maschează
clorofila, xantofila şi carotenul. Produc o substanţă numită laminarină, ce conţine brom. Se
utilizează în farmaceutică sau în alimentaţie la fel ca şi unele alge verzi.

Reprezentanţi : Cystoseira barbata (şi în Marea Neagră), Laminaria, Sargassum, Macrocystis,

etc.

Din categoria algelor cu fucoxantină fac parte şi diatomeele – alge unicelulare dulcicole sau
marine care prezintă la exterior o teacă impregnată cu siliciu. Tecile după moartea algelor
formează roci – diatomite.

Algele roşii
Talofite pluricelulare marine, de mare adâncime, sau de apă dulce. Talul este filamentos
simplu sau ramificat atinge aproximativ 1 m. Conţin un pigment roşu – ficoeritrina pe lângă
clorofilă, caroten, xantofilă şi ficocianina - albastră. În celule se mai găseşte o substanţă
gelatinoasă numită agar-agar.
Reprezentanţi : Ceramium rubrum, Porphyra, etc.

Oomicete
Organisme inferioare care prezintă unele asemănări cu ciupercile. Talul este un miceliu
filamentos, ramificat, format din hife tubuloase cu un perete celular celulozic. Majoritatea
sunt parazite – mana viţei – de – vie, putregaiul răsadurilor, dar sunt şi specii saprofite –
mucegaiul acvatic.
Protozoare
Au fost considerate primele animale. Sunt eucariote unicelulare heterotrofe acvatice împărţite
în : rizopode,
flagelate,sporozoare şi ciliate.

Rizopodele au celule cu o membrană celulară subţire, care permite formarea de pseudopode

(picioare false) cu ajutorul cărora se deplasează şi se hrăneşte (prin fagocitoză – înglobarea
particulelor alimentare).Trăiesc pe sol umed, ape dulci sau sărate. Cea mai cunoscută specie
este amiba. Unele specii – foraminiferele şi radiolarii au un înveliş protector calcaros sau
silicios, care, după moartea lor formează, pe fundul mărilor, sedimente calcaroase (creta) sau
silicioase (radiolaritul).

Flagelatele sunt organisme unicelulare sau coloniale, heterotrofe, majoritatea parazite,care

folosesc pentru deplasare unul sau mai mulţi flageli. Specia Giardia(lamblia) parazitează
ficatul şi intestinul omului, tripanosoma este parazit în sânge, producând boala somnului.

Sporozoarele sunt specii parazite, care produc boli la animale şi om. Au în ciclul de viaţă
stadiul de spor cu ajutorul căruia rezistă la condiţiile nefavorabile. Plasmodiul malariei
trăieşte parazit în sânge, producând malaria. Este transmisă de ţânţarul Anofel. Animalele
sunt parazitate de către babesii şi coccidii.

Ciliatele sunt organisme unicelulare libere,acvatice,parazite sau simbionte. Au corpul

acoperit cu cili folosiţi pentru deplasare. Parameciul are pe faţa ventrală o adâncitură numită
citostom prin care pătrunde hrana. În celulă există 2 nuclei utilizaţi în timpul conjugării,
vacuole digestive şi două vacuole pulsatile cu rol excretor.

Regnul Fungi (ciuperci)

Sunt organisme unicelulare, coloniale sau pluricelulare, heterotrofe saprofite sau parazite.
Majoritatea sunt terestre, puţine specii trăiesc în mediul acvatic. Talul ciupercilor se numeşte
miceliu şi este format din hife uni- sau pluricelulare cu unul sau mai mulţi nuclei. Celulele
fungilor sunt protejate de un perete celular format din chitină. Reproducerea se face asexuat
prin porţiuni de miceliu sau prin spori şi sexuat prin contopirea conţinutului organelor
sexuale.

Ciupercile se clasifică în funcţie de structura talului şi tipul de reproducere astfel :

Încrengătura Zigomycota
Încrengătura Ascomycota
Încrengătura Bazidiomycota
Încrengătura Lichenophyta
Zigomicetele
Sunt ciuperci inferioare, majoritatea saprofite, puţine specii sunt parazite la om şi animale.
Miceliul este alcătuit dintr-o hifă unicelulară neseptată, ramificată şi plurinucleată. Unele
ramificaţii ale miceliului se numesc sporangiofori şi au în vârf sporangii în care se formează
sporii. Cel mai cunoscut reprezentant este mucegaiul alb, care trăieşte saprofit pe compoturi,
dulceţuri, fructe etc. Alte specii sunt mucegaiul negru, sau o specie parazită ce produce la om
o falsă tuberculoză.

Ascomicetele
Au un miceliu septat, ramificat, pluricelular sau unicelular. Sunt ciuperci saprofite şi parazite
la plante, rar la animale.
Reproducerea se face vegetativ prin porţiuni de hife sau scleroţi sau prin înmugurire (drojdii).
Asexuat, se reproduc prin spori numiţi ascospori, produşi în sporangii numite asce.
Reprezentanţi : drojdia de bere, drojdia vinului, mucegaiul verde (produce penicilină şi alte
antibiotice), zbârciogul (ciupercă comestibilă).

Bazidiomicetele
Sunt ciuperci superioare, care au un organ sporifer numit bazidie, în care se formează spori
numiţi bazidiospori.
Majoritatea speciilor trăiesc saprofit în pământ, pe substanţe organice în descompunere, dar
unele sunt parazite la plante şi animale.
Reprezentanţi : ciuperci cu pălărie : ciuperca de câmp, hribul, gălbiori, etc.
ciuperci parazite : tăciunele porumbului, tăciunele grâului, rugina grâului

Lichenii
Sunt organisme rezultate din asocierea obligatorie (simbioză) dintre o algă verde sau albastră
şi o ciupercă. Ciuperca absoarbe apă şi săruri minerale pe care le transferă algei, care le
fotosintetizează, produce substanţe organice din care dă şi ciupercii. Au forme şi culori
variate şi trăiesc în toate zonele globului, pe diferite substraturi. Reproducerea se face pe cale
vegetativă prin soredii – alcătuite din o algă înconjurată de hife sau prin izidii – bucăţi de tal.
Reprezentanţi : lichenul galben, lichenul de stâncă, mătreaţa bradului, lichenul renilor, etc.

Regnul Plantae
Organisme eucariote, pluricelulare, majoritatea autotrofe cu câteva excepţii saprofite şi
parazite. Celulele au perete celular celulozic, uneori lignificat. În celule există vacuole şi
cloroplaste cu pigmenţi clorofilieni. Principalul mod
de nutriţie este fotosinteza. La plante apare diferenţierea structurală care duce la formarea
organelor specializate pentru fixare – rădăcina, pentru sprijin – tulpina, pentru nutriţie –
frunza şi pentru reproducere – florile.

Organele sunt constituite din ţesuturi specializate : asimilatoare, de apărare, de absorbţie, de

conducere (vase lemnoase (xilem), care transportă seva brută (apa cu substanţele minerale)
spre frunze şi vasele liberiene (floem), care transportă seva elaborată ( substanţele organice)
în toată planta.

Clasificarea plantelor se face în funcţie de organizarea structurală şi în funcţie de modul de

înmulţire în:

Încrengătura Briophyta
Încrengătura Pterophyta
Încrengătura Spermatophyta

Briofitele
Sunt plante inferioare, cunoscute sub numele de muşchi. Muşchii se împart în: muşchi
hepatici şi muşchi frunzoşi, la care apare o diferenţiere evidentă a talului în
rizoizi(rădăciniţă),cauloid(tulpiniţă),filoid(frunzuliţe). De pe tulpiniţă se formează sporangele
din care, la maturitate se eliberează sporii. Aceştia, în urma germinaţiei vor da naştere unui
tal filamentos numit protonemă, pe care se formează organele reproducătoare în care se
produc anterozoizi(mobili) şi oosfere(celule reproducătoare).Anterozoizii ajung prin
intermediul apei să fecundeze o oosferă şi să formeze o nouă plantă.
Reprezentanţi:fierea pământului, muşchiul de pământ, mătreaţa bradului etc.

Pteridofitele
Sunt primele cormofite-plante cu corpul numit corm – format din organe vegetative(rădăcină,
tulpină şi frunze).
Pteridofitele sunt ferigi ierboase sau arborescente, răspândite în medii cu umiditate crescută.
Numele încrengăturii este dat de frunzele în formă de aripă, bogat septate ale majorităţii
speciilor. Înmulţirea rămâne legată de mediul acvatic:prin germinarea sporilor formaţi în sori
pe spatele frunzelor. În urma germinării sporilor se formează un protal(asemănător unei alge
verzi), pe care în urma fecundării unei oosfere (celula sexuală femeiască) cu un anterozoid
(celula sexuală bărbătească) se va forma o nouă plantă.

Pteridofitele se împart în trei clase:

- Lycopodiate – cu aspect de muşchi frunzoşi, sporangii în formă de spiculeţe – pedicuţa

- Equisetate – au frunze mici solzoase, cu un conţinut mare de siliciu şi
sporangii formaţi pe indivizi diferiţi – coada calului
- Filicate - au frunze mari compuse, care au sporangi grupaţi în sori pe
dosul frunzei – feriga comună, feriguţa 

Spermatofitele
Sunt plantele care se înmulţesc prin seminţe. Acest grup de plante au o structură complexă,
ţesuturi conducătoare bine dezvoltate, celule reproducătoare sexuate diferenţiate în granule de
polen (microspori)sau celule reproducătoare masculine şi sac embrionar cu oosferă
(macrospor) sau celula reproducătoare feminină. După fecundare macrosporii se transformă
în sămânţă.

Acest filum cuprinde două mari subfilumuri:

- Gymnospermatophyta
- Angyospermatophyta

Gymnospermatophyta (gymnos= gol, dezvelit, sperma= samânţă) sunt plante cu seminţe

libere, neprotejate de fruct.
Majoritatea sunt plante lemnoase (arbori sau arbuşti). Au celule producătoare de răşină – se
numesc şi răşinoase, frunzele sunt aciculare sau solzoase, persistente cu excepţia celor de la
zadă. Florile au formă de con – conifere.

Conurile bărbăteşti reprezintă o floare iar cele femeieşti reprezintă o inflorescenţă(mai multe
flori prinse pe o „codiţă”).

În urma polenizării grăuncioarele de polen fecundează oosfera de pe solzii ce formează florile

femeieşti şi se va forma sămânţa, dar florile fiind foarte simple nu se pot forma fructe.
Reprezentanţi: bradul, molidul, pinul, cedru, sequoia – arborele mamut, tisa, jneapănul,
ienupărul, thuia, ginkgo, cycas.

Angyospermatophyta (angyos= învelit, protejat) sunt plante cu seminţe închise în fruct.

Sunt plante ierboase, majoritatea, arbuşti şi arbori. Organele vegetative(rădăcina, tulpina şi
frunzele) şi cele de reproducere(floarea, fructul şi sămânţa) au morfologii şi structuri variate,
în funcţie de mediul de viaţă.

Vasele conducătoare lemnoase numite trahei (vase perfecte) transportă mai eficient seva.
Frunzele au de obicei limb mare, cu multe stomate, care mediază schimburi rapide şi eficiente
cu mediul. Reproducerea este sexuată.

Florile au înveliş floral diferenţiat sau nediferenţiat, sunt hermafrodite având atât celule
sexuale masculine – grăuncioare de polen, cât şi celule feminine – sacul embrionar care se
găseşte în ovul. Polenizarea se face de obicei de către insecte, dar si de către vânt sau alte
animale. Fecundaţia este
dublă deoarece grăunciorul de polen germinează şi produce doi nuclei spermatici care vor
fecunda oosfera şi nucleul secundar din sacul embrionar.

În urma fecundării oosferei se va forma embrionul, iar prin fuziunea celorlalţi doi nuclei se va
forma un ţesut cu rol de hrănire a embrionului. După fecundaţie ovulul se transformă în
sămânţă, închisă în fructul format din ovar.

Angiospermele se împart în două clase:

- magnoliatae(dicotiledonate)
- liliatae(monocotiledonate)

Dicotiledonatele sunt arbori arbuşti şi plante ierboase cu rădăcini pivotante(tip ţăruş) sau
rămuroase, tulpini ramificate, nearticulate, cu creştere terminală şi în grosime, fascicule
conducătoare dispuse pe un singur cerc, frunze cu complete(teacă, peţiol şi limb) cu nervuri
palmate sau penate. Florile pe tip 5 au caliciul(5 sepale) diferenţiat de corolă (5petale).
Sămânţa are două cotiledoane cu substanţe de rezervă.

Reprezentanţi: rozacee (măceş, trandafir, pomi fructiferi, căpşun), leguminoase(mazăre,

fasole, soia, trifoi, salcâm), compozite (păpădie, margaretă, floarea soarelui),
solanacee(cartof, ardei, roşii, vinete, tutun, mătrăgună), fagacee(fag, stejar, carpen) etc.

Monocotiledonatele sunt plante ierboase cu excepţia palmierilor. Au rădăcini adventive(nu

se formează din rădăciniţa embrionului), firoase, tulpini neramificate, articulate(cu noduri),
unele lipsite de măduvă – pai. Fasciculele conducătoare sunt dispuse neregulat. Frunzele nu
au peţiol(codiţă), iar nervurile sunt paralele. Florile sunt pe tip 3 cu sepalele(caliciu) de
aceeaşi identice cu petalele(corola). Seminţele au un singur cotiledon.

Reprezentanţi: liliacee(crin, viorea, ceapă, usturoi, ghiocel), poacee(cereale – grâu, porumb,

orez, trestie de zahăr, iarbă de gazon), arecacee – palmieri, orhidacee - orhidee etc.

Există şi puţine specii de plante parazite (se hrănesc cu substanţele organice produse de alte
plante) şi plante carnivore, care îşi completează necesarul de substanţe organice cu cele
obţinute prin digerarea unor insecte sau animale mici prinse cu ajutorul unor capcane formate
din frunzele care au o fotosinteză de mică intensitate dar produc enzime digestive.
Exemple: roua cerului, capcana lui Venus, ulciorul tropical etc.

 
 Regnul Animal

Cuprinde peste 1 milion de specii din care 95% sunt nevertebrate(în special insecte) şi doar
5% sunt vertebrate.

Animalele sunt pluricelulare, heterotrofe, au ca substanţă de rezervă glicogen, nu au perete

celular, au ţesuturi diferenţiate, se reproduc sexuat.

Celulele reproducătoare(gameţi) sunt diferenţiate(masculine şi feminine). În urma fecundaţiei

se formează celula ou care parcurge mai multe etape de dezvoltare: morula, blastula, gastrula,
embrionul şi fătul. În timpul dezvoltării din fiecare foiţă embrionară(strat de celule al
embrionului) se formează structuri specifice:
     ectodermul(la exterior) produce tegumentul şi sistemul nervos,                  endodermul(la
interior) produce sistemul respirator şi sistemul digestiv, mezodermul(în mijloc, apare doar
de la viermi) produce sistemul circulator, sistemul osos şi cel muscular.

Animalele se clasifică după mai multe criterii:

- numărul de foiţe embrionare.

     - diploblaste(2 foiţe) – porifere şi cnidari

     - triploblaste(3 foiţe) viermi, moluşte artropode, echinoderme, vertebrate

- prezenţa coloanei vertebrale: - nevertebrate:

• porifere (bureţi acvatici)

• cnidari (hidre, meduze şi corali)
• platelminţi (viermi laţi: planarii, tenii, vierme de gălbează)
• nematelminţi (viermi cilindrici: limbrici, trichina, oxiur)
• anelide (viermi inelaţi: râme, lipitori, viermi marini)
• moluşte (melci, scoici, caracatiţe, sepii, nautil)
• artropode (arahnide, crustacee, miriapode, insecte)
• echinoderme (stele de mare, arici de mare)

- vertebrate:

▪ peşti (cartilaginoşi – rechini, cartaginoşi-osoşi – sturioni, osoşi)

▪ amfibieni (broaşte, salamandre, tritoni)
▪ reptile (şerpi, şopârle, crocodili, broaşte ţestoase)
▪ păsări (alergătoare, acvatice, răpitoare, păsărele etc.)
▪ mamifere - monotreme – ornitorincul, echidna
- marsupiale – cangur, koala, şoarece marsupial
- placentare – erbivore, carnivore, insectivore, rozătoare,
cetacee, chiroptere – lilieci, primate

NEVERTEBRATE  CARACTERE GENERALE

   
- au țesuturi, dar nu au organe

- trăiesc în apă
SPONGIERI
- au pori și canale cu coșulețe vibratile

- au schelet intern spongios (silicios sau calcaros)

- trăiesc în apă

- corp în formă de sac cu pereți dubli

CELENTERATE
- cavitate digestivă cu orificiu buco-anal

- înmulțire sexuată și asexută prin înmugurire

 - corp moale lățit

- sistem digestiv cu orificiu buco-anal

- sistem excretor și reproducător, dezvoltate

VIERMI LAȚI
- nu au sistem respirator, circulator, digestiv (se hrănesc prin osmoză)

- nu au organe de simț

- majorittea sunt paraziți; produc numeroase ouă

- corp moale cilindric, ascuțit la capete

- sistem digestiv vu orificiu bucal și orificiu anal

 VIERMI
- sistem excretor și reproducător dezvoltate
CILINDRICI
- nu au sistem respirtor, circulator și nici organe de simț

- majoritatea sunt paraziți

 VIERMI INELAȚI - corp moale inelat
 - mușchi bine dezvoltați

- apare sistemul circulator

- lipsește numai sistemul respirator; respirație cutanee

- corp moale nesegmentat

- au cochilie (melc), două valve (scoică) sau os de sepie

- picior musculos dezvoltat (la sepie transformat în tentacule = brațe)

 MOLUȘTE 
- corp acoperit cu o manta care secretă cochilia

- respirația prin branhi (scoică, sepie) sau manta cu rol de plămân

(melc)

- sistem circultor formt din inimă și vase de sânge

 - înveliș chitinos; - corp segmentat; picioare articultae

Păianjeni: -nu au antene; - corp format din cefalotorce și abdomen; -

o pereche de chelicere; - 4 perechi de picioare ; respirația prin
plămâni și trahei.

Crustacee: - 2 perechi de antene; - cefalotorace și abdomen; - 5

perechi de picioare; - respirația prin branhii; unele năpârlesc.
 ARTOPRODE
Miriapode: - au o pereche de antene; - corp segmentat; - la fiecare
segment este o pereche de picioare articulate; respirația prin trahei.

Insecte: - o pereche de antene; - cap, torace (3 segmente) și bdomen

segmentat; 3 perechi de picioare; - două perechi de aripi (cu unele
excepții); - respirația prin trahei; - dezvoltarea prin metamorfoză la
majoritatea

VERTEBRATE  CARACTERE GENERALE 

   
- trăiesc în apă

- forma corpului este hidrodinamică

- au solzi osoși înfipți în piele

- schelet intern (cartilaginos sau osos)

PEȘTI - înotătoare perechi și neperechi

- respirație prin branhii (cu unele excwpții)

- temperatura corpului variabilă

- majoritatea se înmulțesc prin ouă din care iese puiet

- fecundație externă (cu unele excepții - speciile vivipare)

- trăiesc în apă și pe uscat

- piele umedă, subțire, puternic vascularizată

- au patru membre
AMFIBIENI
- respirație prin plămâni și piele (larvele prin branhii externe) -
temperatura corpului varibilă

- înmulțirea prin ouă: la majorittea, dezvoltare este prin metamorfoză

- adaptate la viața pe uscat

- solzi cornoși - au patru membre (cu excepția șerpilor)

- respirație prin plămâni

REPTILE - temperatura corpului varibilă

- înmulțirea prin ouă și dezvoltarea directă

- apar anexele embrionare: amniosul și alantoida

- fecundație internă
PĂSĂRI - adaptate la zbor

- au pene, fulgi, puf

 - au 4 membre; cele anteriare sunt transformate în aripi

- picioare acoperite cu solzi

- au cioc lipsit de de dinți (cu unele excepții)

- la majoritatea, oasele sunt pneumatice

- respiratie prin plămâni - temperatura corpului este constantă (+42°C)

- înmulțirea prin ouă pe care le clocesc; își îngrijesc puii (nu toate)
- adaptate la diferite medii de viață

- corpul este acoperit cu păr

- au 4 membre

- dinți sunt adaptați la modul de hrănire

MAMIFERE
- respirația prin plămâni

- temperatura corpului este constantă (+37°C)

- la majoritatea, embrionul se dezvoltă în uter

- nasc pui pe care îi hrănesc cu lapte produs de glandele mamare

TEST LA BIOLOGIE
 Semestrul II

1. Subliniaţi cu o linie virozele şi cu 2 linii bacteriozele din lista următoare:

entorsă, gripă, tuberculoză, varicelă, ciumă, infarct miocardic, hepatita, antrax, HIV, malaria

2. Descrieţi pe scurt un tip de protistă autotrofă şi o protistă heterotrofă.

3. Completaţi definiţiile următoare:

a) Fungii au corpul numit……………….., alcătuit din filamente numite………… . Datorită
lipsei pigmenţilor asimilatori au hrănire……………………….. . Peretele corpului lor conţine
………………. .
b) Celulele plantelor conţin vacuole, ………………….. cu clorofilă, iar ………………
celular este celulozic.
Hrănirea plantelor este ……………….., prin procesul numit………………………….. .

4. Fungii:
a) sunt plante autotrofe
b) sunt plante heterotrofe
c) nu sunt plante
d) au celule cu perete celular celulozic

5. Găsiţi răspunsurile eronate:

A. Protistele sunt:
a) organisme procariote
b) organisme eucariote
c) organisme cu moduri variate de nutriţie
d) lipsite de organe

B. Plantele:
a) au vacuole, cloroplaste şi perete celular celulozic
b) sunt procariote
c)sunt eucariote
d) au ţesuturi meristematice şi definitive

6. Scrieţi câte 4 caractere generale ale dicotiledonatelor şi onocotiledonatelor şi daţi minim 3

exemple pentru fiecare clasă de plante.

7. Asociaţi noţiunile din cele 2 coloane:

a) şopărle                 1. nu au membre
b) şerpi                    2. coada prezintă autotomie
c) ţestoase               3. au corpul protejat de carapace
d) crocodili               4. au inimă tetracamerală

8. Animal homeoterm înseamnă:

a) cu temperatura corpului variabilă
b) cu temperatura corpului constantă
c) cu hrănire omnivoră
d) lipsite de dinţi

9. Asociaţi noţiunile:
a) monotremele 1. au membrele anterioare transformate în aripi
b) păsările 2. au membre aşezate în partea laterală a corpului sau sunt apode
c) mamiferele 3. se înmulţesc prin ouă
d) reptile 4. nasc pui vii pe care îi hrănesc cu lapte