Școala Postliceală Sanitară Suceava

Specializarea Radiologie

Celula

Elev Profesor îndrumător

Lauric Sebastian Vasile Prof. Amos Ștefania
Anul 1

1
 Celula

Celula este unitatea de bază structurală, funcțională și genetică a tuturor organismelor

vii. Aceasta a fost descoperită de către Robert Hooke. Este cea mai mică unitate a vieții, care
poate fi clasificată ca o vietate și este adesea numită bloc de viață.[1] Unele organisme, cum
ar fi cele mai multe bacterii, sunt unicelulare (constau dintr-o singură celulă). Alte organisme,
cum ar fi oamenii, sunt multicelulare.
Un om are aproximativ 100 bilioane sau 1014 celule; dimensiunea tipică a celulei este
de 10 µm, iar masa tipică celulei este de 1 nanogram. Cea mai lungă celulă umană este de
aproximativ 135 µm și se găsește în cornul anterior din măduva spinării, în timp ce celulele
granulare din cerebel, cele mai mici, pot avea circa 4 µm. Cea mai lunga celulă poate ajunge
de la degetul de la picior la partea inferioară a trunchiului cerebral.
Cele mai mari celule cunoscute sunt celulele de ou de struț nefertilizate, care se
cântăresc aproximativ 1,5 kg. Acestea nu au proprietatea de a face proteine.
În 1835, înainte ca teoria finală despre celulă să fie dezvoltată, Jan Evangelista
Purkinje a observat mici "granule", în timp ce privea prin microscop țesuturi de plante. Teoria
celulară, dezvoltată pentru prima oară în 1839 de către Matthias Jakob Schleiden și Theodor
Schwann, afirma că toate organismele sunt compuse din una sau mai multe celule, că toate
celulele provin din celulele preexistente, că funcțiile vitale ale unui organism au loc in
interiorul celulelor, și că toate celulele conțin informațiile ereditare necesare pentru reglarea
funcțiilor celulare și de transmitere a informațiilor pentru următoarea generație de celule.
Cuvântul celulă provine de la cuvântul latin cellula, care înseamnă, o cameră mică.
Termenul descriptiv pentru cea mai mică structură de viață biologică, a fost inventat de către
Robert Hooke într-o carte pe care a publicat-o în 1665, când a comparat celulele de plută pe
care le-a văzut prin microscopul său cu micile camere de locuit ale călugărilor.

Definiții
Pentru celulă au fost date numeroase definiții. Astfel chiar aceiași autori (Toma C. și
Niță Mihaela în „Celula vegetală”, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași, 1995) dau două
definiții diferite în funcție de punctul de vedere din care este abordată problema. Aceste
definiții sunt:

2
 „Celula este o unitate morfofuncțională elementară a tuturor organismelor procariote
și eucariote. Ea reprezintă un prim nivel de organizare a materiei vii, dotat cu capacitatea de
autoreglare, autoconservare și autoreproducere.”
„Privită prin prisma teoriei sistemice, celula poate fi definită ca un sistem biologic
deschis, deosebit de dinamic, aflat în relații de echilibru cu mediul înconjurător – în cazul
protofitelor și protozoarelor – sau ca un subsistem când devine parte componentă a unui
țesut, organ sau Organism pluricelular.”

Anatomia
Celula eucariotă(stânga) și procariotă (dreapta)
Există două tipuri de celule: procariote și eucariote. Celulele procariote sunt, de obicei,
independente, în timp ce celulele eucariote sunt adesea găsite în organisme multicelulare.
Procariote
Structura celulei procariote
Celula procariotă este mai simplă și mai mică decât o celula eucariotă. Este lipsită de
nucleu individualizat, și de cele mai multe organite ale celulei eucariote. Există două tipuri de
procariote: bacteriile si archaea; amândouă au o structură similară. Materialul nuclear al
celulelor procariote constă dintr-un singur cromozom, care este în contact direct cu
citoplasma. La aceste celule, regiunea nucleară nedefinită din citoplasmă se numește nucleoid.
O celulă procariotă are trei regiuni arhitecturale: La exterior, flagel și pilus care se
proiectează de pe suprafața celulei. Acestea sunt structuri (nu sunt prezente în toate celulele
procariote) din proteine care facilitează deplasarea și comunicarea între celule.
Ceea ce înconjoară celula este învelitoarea celulară – în general, constând dintr-un
perete celular care acoperă o membrană celulară, totuși unele bacterii au în plus un strat
suplimentar de acoperire numit capsidă. Învelișul oferă rigiditate celulei și separă interiorul
celulei de mediul în care se află, servind ca un filtru de protecție. Deși cele mai multe
procariote au un perete celular, există și excepții, cum ar fi Mycoplasma (bacterie) și
Thermoplasma (archaea). Peretele celular este format din peptidoglican la bacterii, și
acționează ca o barieră suplimentară împotriva forțelor exterioare. Acesta previne, de
asemenea, celulele de la dezvoltarea exagerată și în cele din urmă de spargerea (citoliza) din
cauza presiunii osmotice împotriva unui mediu hipotonic. Unele celule eucariote (celule de
plante și celule de ciuperci) au de asemenea, un perete celular.
În interiorul celulei este regiunea citoplasmatică care conține genomul celulei (ADN),
ribozomi și diferite tipuri de incluziuni. Un cromozom procariot este de obicei o moleculă

3
circulară (o excepție este cea a bacteriei Borrelia burgdorferi, care provoacă boala Lyme).
Deși nu formează un nucleu, ADN-ul este condensat într-un nucleoid. Procariotele pot
transporta elemente ADN extracromozomiale numite plasmide, care sunt de obicei circulare.
Plasmidele activează funcții suplimentare, cum ar fi rezistența la antibiotice.

Eucariote
Celula eucariotă. Organite celulare: (1) nucleol (2) nucleu (3) ribozomi (4) vezicule,
(5) reticul endoplasmatic rugos, (6) aparatul Golgi, (7) citoschelet, (8) reticul endoplasmatic
neted, (9) mitocondrie, (10) vacuole, (11) citoplasmă, (12) lizozom, (13) centriol.
Plantele, animalele, ciupercile, mucegaiurile, protozoarele și algele sunt toate
eucariote. Aceste celule sunt de aproximativ 15 ori mai mari decât o procariotă tipică și pot
avea volumul de 1000 de ori mai mare. Diferența majoră dintre procariote și eucariote este că
celulele eucariote conțin compartimente legate de membrană în care pot avea loc activități
specifice metabolice. Cea mai importantă dintre acestea este nucleul celular, un compartiment
delimitat de membrană, care adăpostește ADN-ul celulelor eucariote. Acest nucleu dă
eucariotei numele ei.
Membrana plasmatică se aseamănă cu cea a procariotelor în funcție, cu diferențe
minore în configurare. Pereții celulelor pot fi sau nu prezenți. ADN-ul eucariotei este
organizat într-unul sau mai multe molecule liniare, numite cromozomi , care sunt asociate cu
proteine histone. Toate ADN-urile cromozomiale sunt stocate în nucleul celulei, separate de
citoplasma printr-o membrană. Unele organite eucariote, cum ar fi mitocondriile conțin de
asemenea ADN. Eucariotele se pot deplasa folosind flagelul. Flagelul acestor celule este mult
mai complex decât al procariotelor.
Toate celulele, indiferent dacă sunt procariote sau eucariote, au o membrană care
înconjoară celula, separă interiorul acesteia de mediul său, reglementează ceea ce trece
înăuntru și afară (permeabilitate selectivă) și menține potențialul electric al celulei. Toate
celulele posedă ADN (materialul ereditar de gene) și ARN (care conține informațiile necesare
pentru construirea diferitelor proteine cum ar fi enzimele, mașinăriile primare ale celulelor).
În celule există de asemenea și alte tipuri de biomolecule. Lista de mai jos conține
componentele principale ale celulei.
Citoplasma acționează în organizarea și menținerea formei celulei; ancorează
organitele în loc; are rol în timpul endocitozei, absorbția de materiale externe, de către o
celulă, și citochineză, separarea celulelor imature după diviziunea celulară; și mută părți din
celulă în procesele de creștere și de mobilitate. Citoscheletului eucariotelor este compus din

4
microfilamente, filamente intermediare și microtubuli. Există un număr mare de proteine
asociate acestora, fiecare controlând structura unei celule prin îndrumarea, gruparea și
alinierea filamentelor. Citoscheletului procariotelor este implicat în menținerea formei celulei,
polaritate și citochineză.
Citoplasma celulei este înconjurată de o membrană celulară sau membrană plasmatică.
Membrana plasmatică din plante și procariote este de obicei acoperită de un perete celular.
Această membrană are rolul de a separa și de a proteja o celulă de mediul său înconjurător și
în general este formată dintr-un strat dublu de lipide (hidrofil - asemănătoare celulelor de
grăsime) și molecule cu fosfor hidrofil; stratul se numește fosfolipid bistratificat. Integrate în
cadrul acestei membrane sunt o varietate de proteine moleculare care acționează ca și canale
și pompe facilitând mișcarea diferitelor molecule la intrarea și ieșirea din celulă. Membrana
are permeabilitate selectivă, în sensul că poate să fie substanțe (moleculă sau ioni)care pot
trece nestingherite, pot trece într-o măsură limitată sau nu pot trece. Membranele de pe
suprafața celulară conțin de asemenea proteine receptoare care permit celulelor să detecteze
molecule de semnalizare externe, cum ar fi hormonii.
La unele celule, citoplasma prezintă diferite prelungiri acoperite de plasmalemă.
Acestea pot fi temporare și neordonate, cum ar fi pseudopodelor (leucocitele), sau
permanente: microvili (epiteliul mucoasei intestinale, epiteliul tubilor renali), cili (epiteliul
mucoasei traheei), desmozomi - corpusculi de legătură care solidarizează celulele epiteliale.
Materialul genetic
Există două tipuri diferite de material genetic: acidului dezoxiribonucleic (ADN) și
acidul ribonucleic (ARN). Cele mai multe organisme folosesc ADN-ul pentru stocarea
informaților pe termen lung, dar unii viruși (de exemplu, retroviruși) au ARN ca material
genetic. Informațiile biologice cuprinse într-un organism sunt codificate în secvența ADN sau
ARN. ARN-ul este, de asemenea, utilizat pentru transportul de informații (de exemplu,
mRNA) și funcții enzimatice (de exemplu, ARN ribozomal) în organisme care utilizează ADN
pentru codul genetic in sine. Moleculele ARN de transfer (ARNt) sunt folosite pentru a
adăuga aminoacizi în timpul interpretării proteinelor.
Materialul genetic al procariotelor este organizat într-o moleculă de ADN circular
simplu (cromozom bacterial), în regiunea nucleoidului din citoplasmă. Materialul genetic al
eucariotelor este împărțit în diferite molecule liniare numite cromozomi în interiorul unui
nucleu separat, de obicei, cu material genetic suplimentar în unele organite cum ar fi
mitocondriile si cloroplastele.

5
 O celula umană conține material genetic în nucleul celulei (genomul nuclear) și în
mitocondrii (genomul mitocondrial). La om genomul nuclear este împărțit în 23 de perechi de
molecule de ADN liniar numite cromozomi. Genomul mitocondrial este o molecula de ADN
circular distinct de ADN-ul nuclear. Cu toate acestea ADN-ul mitocondrial este foarte mic în
comparație cu cromozomi nucleari.
Materialul genetic străin (cel mai frecvent ADN) poate fi, de asemenea, introdus
artificial în celulă printr-un proces numit sintezare. Acest lucru poate fi trecător, în cazul în
care ADN-ul nu este introdus în genomul celulei, sau stabil, în cazul în care există. Anumiți
viruși introduc de asemenea materialul lor genetic în genom.
Compoziția chimică a celulei
Celula este formată din diferite molecule cu rol diferit. În componența acestor
molecule intră atomi reprezentând 63 elemente chimice. În funcție de proporția în care iau
parte la formarea celulelor, elementele chimice se pot clasifica în: macroelemente, (elemente
prezente în proporție de 98%): oxigen, (66%), hidrogen, (10%), carbon, (18%), azot, (3,5%),
microelemente, (elemente prezente în proporție de 2%): calciu, (1,2%), sulf, (0,9%), potasiu,
(0,15%), sodiu, (0,15%), clor, (0,1%), magneziu, (0,1%), ultramicroelemente, (elemente
prezente în proporție redusă – 0,01%): iod, fier, mangan, zinc, cobalt, etc.
Substanțe anorganice
Substanțele anorganice, sau minerale, sunt prezente în celulă atât sub formă de
molecule, cât și sub formă de ioni. Ele impregnează unele membrane, polarizează
membranele celulare, schimba proprietățile fizice ale protoplasmei.
Substanțe organice
Sunt pilonii moleculari ai vieții, care constituie elementele structurale și funcționale și
asigură organismele vii cu energie. Aceste substanțe sunt cele mai importante, ele luând parte
activ la toate procesele intracelulare.