MORFOLOGIA BACTERIANĂ

Morfologia bacteriană studiază forma, dimensiunile şi aşezarea celulelor în urma

diviziunii.
Se disting 3 forme fundamentale bacteriene:
 forma sferică (coci);
 forma cu aspect de bastonaş (bacili);
 forma spiralată.

Fig. 1 – Principalele forme bacteriene

Cocii
Au dimensiuni de un micrometru
Uneori există şi excepţii de la forma sferică. Ex.:
- pneumococul: aspect de “flacără de lumânare”;
- gonococul şi meningococul: aspect reniform.
Cocii pot avea aşezări absolut caracteristice, putând fi uşor recunoscuţi în frotiu
(lucrări practice). Ex.:
- Stafilococii - se dispun sub forma de grămezi, care imită ciorchinii de struguri
- Streptococii - se dispun în lanţuri
- pneumococii --|
- meningococii --| se dispun în perechi
- gonococii --| (“in diplo”- se mai numesc şi “diplococi”)
 Fig. 2- Plan general de organizare al celulei bacteriene (51)

Bacilii
Au formă de bastonaş, cu dimensiuni cuprinse între 2-11 µm lungime şi 0,2-1,1
µm lăţime. Există şi excepţii de la forma cilindrică. Ex.:
- bacilul difteric - are forma de “haltera”, datorită corpusculilor metacromatici
- bacilul tetanic - are formă de “ac cu gămălie” datorită sporului
- Fusobacterium - are forma de “fus”
Şi bacilii pot avea aşezări absolut caracteristice. Ex.:
- bacilul cărbunos - se dispune sub forma de lanţuri (streptobacili);
- bacilul tuberculos - se dispune în grămezi care imită litere majuscule (M,Y,N,W)
- bacilul difteric - se dispune în grămezi care imită literele chinezeşti

Cocobacilii
 Sunt forme de trecere între coci şi bacili, cu diametrul longitudinal foarte apropiat ca
dimensiune cu cel transversal (L:0,4-0,8 µm şi l: 0,2-0,4 µm). Exemple: genurile Brucella,
Bordetella, Yersinia.

Forma spiralată
Celula este “învârtită” în spire. Exemple:
- vibrion - celulă cu o singură spiră (aspect de “virgulă” - ex.: vibrionul holeric)
- spirili - celulă cu mai multe spire, cu perete celular rigid - ex.: genul
Campylobacter
- spirochete - celula cu mai multe spire, cu perete celular flexibil - ex.: genurile
Treponema, Leptospira
Forme pleiomorfe
 În cazul în care bacteriile sunt lipsite de perete celular (“Mollicutes”) sau formele L
bacteriene (obţinute în laborator sau sub acţiunea chimioterapicelor), morfologia celulei
poate fi: filamentoasă, cocoidală, în formă de pară etc.

Celula bacteriană - celulă procariotă

Planul general de organizare al celulei bacteriene

Metodele de studiu ale celulei bacteriene includ tehnici de:

 microscopie optică
 microscopie electronică
 dezintegrare ale celulei bacteriene prin:
- centrifugări fracţionate;
- majorare cu ultrasunete;
- tehnici crioscopice;
- marcare ADN cu izotopi radioactivi.
Celula procariotă este alcătuită din 2 categorii de structuri subcelulare:
 Obligatorii: nucleoid, citoplasma, membrana citoplasmatică, peretele celular.
 Facultative: capsula, cili, pili, endospori.
Formaţiunile facultative nu sunt implicate în supravieţuirea celulei.

Fig. 3 – Structura generală a unei celule bacteriene (64)

Tabelul nr.1 - Caracteristicile comparative ale celulei procariote şi eucariote:
Structura Celula eucariotă
Nucleul Nucleu cu nucleol
Nucleu cu membrană proprie
Sunt prezenţi cromozomii
Citoplasma Este compartimentată, cu
organite celulare:
mitocondrii, reticul
endoplasmatic, aparat Golgi
Ribozomii 80 S (cu 2 subunităţi 60 S şi 70 S (cu 2 subunităţi de 30
40 S)
Perete celular Fără
Diviziunea Prin mitoză
celulară
Celula procariotă
Are un echivalent nuclear
(nucleoidul) fără nucleol,
fără membrana proprie,
fără cromozomi propriu-
zişi.
Este o moleculă de ADN
închisă circular covalent
Este necompartimentată,
fără organite celulare
S şi 50 S)
Cu perete celular cu
structură proprie:
peptidoglicanul
Prin sciziparitate
 Nucleoidul
Formaţiune compactă cu diametrul de 0,5µm)
Ocupă zona centrală din celulă (fără ribozomi)
Conţine: 1 moleculă ADN, cu L 1000 µm, cu GM de 2,8x109 daltoni.
- molecula de ADN este închisă circular covalent, cu structură hiperhelicoidală. La
microscopie electronică apar anse cu incizuri.
- molecula de ARN - în curs de sinteză, legată de molecula de ADN prin enzima
ARN polimerază.
- proteine bazice (histon-like), ataşate de molecula de ADN, dau imagine de tip
cromatină la celulele eucariote (formaţiuni “nucleozomi-like”: domenii ale moleculei de
ADN); pot da reacţii imunitare încrucişate. Exemple: Bacil Coli - Bacil Subtillis
- enzime - topoizomeraze şi giraze - menţin structura hiperhelicoidală a moleculei
de ADN şi mobilitatea acesteia.
Nucleoidul este ataşat de membrana celulară printr-un mezozom. Prin această
legare se asigură separarea celor 2 molecule de ADN, în urma replicării. Culturile cu
diviziune rapidă conţin celule care par să aibă 2-4 nuclei (e o desincronizare între
replicarea moleculei de ADN şi diviziunea celulară). Nucleoidul - conferă ereditatea
cromozomială.
 Plasmidele
Se găsesc uneori în citoplasmă. Sunt molecule de ADN închise circular covalent,
de mărimi diferite, dar mult mai mici decât nucleoidul. Răspund de ereditatea
extracromozomială.

Citoplasma
- fin granulară sau omogenă
- necompartimentată (nu are plastide celulare)
- bazofilie intensă (cantitate de ARN crescută în citoplasma)
Conţine:
- ARN - mesager, ribozomal, transport
- incluzii - acumulează material de rezerva pentru sursa de carbon
- formate din polimeri de: acid  hidroxi-butiric, glicogen, amidon,
volutină (corpusculi, Babeş-Ernst la bacilul difteric).
- vacuolele - substrat nutritiv - solubil sau gazos, învelit într-un strat de moleculă
proteică.
- apă, acizi nucleici - asigură starea de gel
- ribozomi - alcătuiţi din - r-ARN (ARN ribozomal) - 2/3 şi proteine - 1/3
- sunt formaţiuni sferice cu diametrul 20 m
- cu subunităţi - S (small) de 30 S şi - L (large) de 50 S
- reprezintă sediul sintezei proteice.
- cele 2 subunităţi S şi L se asamblează pe o moleculă de m-ARN,
formând polisomi.
- după sintetizarea lanţului polipeptidic, cele 2 subunităţi se separă.

Membrana citoplasmatică
 Conţine mezozomi. Sunt invaginaţii sub forma de saci sau lamele ale MC

Metode de studiu ale membranei celulare

a). MC se evidenţiază prin ţinerea ei în medii cu osmolaritate crescută (conţinutul
celulei se elimină în mediu).
b). MC se evidenţiază prin obţinerea de - protoplaşti sau
- sferoplaşti
 la bacteriile gram +: prin tratare cu lizozim => protoplaşti, prin hidroliza
totală a peretelui celular
 la bacteriile gram -: prin tratare cu lizozim + EDTA => sferoplaşti (cu
resturi de perete celular)
MC are puncte de joncţiune cu peretele celular (PC)
c). Sedimentarea MC prin centrifugare, după obţinerea MC în medii hipertone.
d). Examinarea MC la microscopul electronic.

Structura membranei celulare

Este o unitate de membrană, constituită din glicolipide, glicoproteine

Modele:
Danielli-Dawson (în sandwich):
- 1 strat lipidic între 2 straturi proteice
- nefolosit, nedemonstrat
Singer-Nicholson - modelul în mozaic (acceptat azi).
Modelul Singer-Nicholson:
MC este un dublu strat fosfolipidic fluid în care sunt implantate molecule proteice,
aflate în dinamism continuu.

Fig. 4. – Structura membranei celulare bacteriene (80)

Funcţiile membranei celulare

 Barieră osmotică
 Transport endocelular
 Metabolică
 Secretorie
 Biosintetică
 De ţintă pentru diferite substanţe
 Bariera osmotică
- de permeabilitate selectivă (nu permite “golirea” celulei).
- asigură creşterea concentraţiei endocelulare de nutrienţi din mediul ambiant.
Transport endocelular
- difuzie facilitată
- transport activ cu consum de energie prin permeaze.
- transport prin fosforilare la substrat (metabolism vectorial prin fosfotransferaze).
Funcţia metabolică
- MC la procariote preia funcţia mitocondriei (mitocondria e o celulă procariotă
endocitată şi transformată evolutiv).
- la bacterii aerobe, în MC e structurat lanţul respirator (eliberarea energiei prin
transfer de electroni).
- stocarea energiei prin procese de sinteză a ATP-ului

Funcţia secretorie
- de hidrolaze - macromoleculele din mediu sunt degradate în compuşi simpli.
- la gram pozitivi, ele se excretă în mediul extracelular.
- la gram negativi, enzimele se sintetizează în spaţiul periplasmic.

Funcţia biosintetică
- Enzime ale MC care formează PC
- Enzime ale MC care sintetizează fosfolipide
- Enzime ale MC care intervin în replicarea ADN
- Iniţierea septului de separare între cele 2 celule fiice
- Intervin în sporulare

Funcţia de ţintă
- MC reprezintă ţinta pentru unele: - chimioterapice (ex.: Polimixina)
- dezinfectante
- substanţe folosite ca detergenţi

Anvelopa celulei bacteriene

Constituită din:
- membrana citoplasmatică
- peretele celular
- capsula
- strat S (cristalin de suprafaţă) apărare faţă de BF (bacteriofagi) şi enzime.
Capsula
- suprapusă peste peretele celular
- evidenţiată la microscopul optic, prin coloraţii speciale (roşu de rutenin, Burri)
- de natură polizaharidică: - Streptococcus Pneumoniae
- Haemophylus
- Klebsiella
- Clostridium perfringens
 - de natură polipeptidică - Bacillus anthracis (polimer acid D glutamic)
- de acid hialuronic - Streptococ  hemolitic

Rolurile capsulei:
 Protejarea celulei faţă de deshidratare
 Polizaharidul capsular e un antigen ce se foloseşte la identificare serologică
Ex.: 80 tipuri pneumococice (după polizaharid capsular).
 Identificare bacteriană - diplococi într-o capsulă comună, aspect patognomonic
pentru pneumococ.
 Funcţie antifagocitară (factor de patogenitate).

Glicocalixul
- masa de filamente Pz întretăiate (pâslă)
- cel mai exterior strat (numai la unele bacterii exemplu: Strepto-coccus mutans).
- nu se poate evidenţia la bacteriile cultivate pe medii
- realizează ataşarea pe celulele umane, pe obiecte şi formează microcolonii
bacteriene care au un glicocalix comun
Ex.: Streptococcus mutans - produce caria prin reacţii biochimice:
Glucozil
Lactoză Transferaza > Fructoză + Glucoză

Glucoză > Glican (insolubil în apă)

Polimerizare
Lactoză Fructozil > Glucoză + Fructoză
Fructoză Transferaza > Levan (insolubil în apă)

Levan + Polimerizare Glican ------> aderă pe smalţul dentar prin glicocalix (se
formează placa dentară şi apoi caria).
Peretele celular (PC)
 Formaţiune celulară rigidă ce asigură menţinerea formei celulei bacteriene, în
condiţiile unei diferenţe de presiune osmotică între interiorul celulei şi mediul exterior (5-20
atm.). Cu structură aparte pentru gram + şi gram -. Alcătuit din peptidoglican (mureina):
Nacetilglucozamina, acidul Nacetil muramic şi 5 resturi de aminoacizi.
Exemplu:

Nacetilglucozamina -----> acid Nacetil muramic

|
1. L-Ala
|
2. D-Glu
|
3. Di-aa -gram + : lyzina, ornitina, prolina, etc.
| -gram - : acidul L-mezo-diaminopimelic
4. D-Ala
|
5. D-Ala

Legăturile interpeptidice dintre catenele liniare se formează prin legătura dintre:

diaminoacidul din poziţia 3 de pe o catenă (I) şi D-Ala din poziţia 4 de pe alta catenă (II).
Observaţii:
- la bacterii gram + pot apărea peptide intermediare (exemplu: la Stafilococ -5 resturi
de glicină);
- la bacterii gram - legătura între L mezodiaminopimelic dintr-o catenă cu D-Ala din
altă catenă se face fără peptide intermediare.
Glicanul dă rigiditatea moleculei (PC)
 Fig. 5 – Structura peretelui celular la bacterii gram pozitive (80)

Peretele celular la bacterii gram poztive

- mai gros decât la gram negative.
- 40 de straturi suprapuse de peptidoglican (50% din greutate este mureină)
- există Pz în cantitate mare, legate covalent de acidul Nacetil muramic
Polizaharidele sunt: - acizii teichoici
- acizii teichuronici
- acizii lipoteihoici

- Acizii teichoici - (teichos = perete - în limba greacă)

- polimeri de glicerol fosfat sau ribitol fosfat de care se leagă
resturi de monozaharuri şi D-Ala
- sunt principalele antigene de suprafaţă ale bacteriilor gram
pozitive.
- Acizii teichuronici - sunt polimeri de acid - manozuronic şi glucozu-ronic
- numai la unele specii bacteriene
- Acizii lipoteihoici - se leagă de membrana citoplasmatică şi străbat toată grosimea
PC (consolidare)

Peretele celular la bacterii gram negative

- subţire şi cu o structură complexă
- proporţie scăzută de mureină (5-10% din greutatea uscată)
- proporţie scăzută de polizaharide, dar crescută în proteine şi lipide.
 Structura peretelui celular
- peptidoglicanul (PG) - cu 1-2 straturi moleculare (perete subţire)
- molecule de lipoproteină (LP)
- partea proteică se leagă de peptidoglican
- partea lipidică pătrunde în membrana externă a PC (rol de ancorare)
- membrana externă (ME) a PC
- dublu strat fosfolipidic cu proteine - minore
- majore
- proteinele majore ale ME a PC:
- se asociază în triplete cu trei molecule de LP (lipoproteine) şi formează canale
de difuziune pentru substanţe nutritive cu greutate moleculară mică.
Exemple de proteine la E. coli:
- OmP A - receptor pentru pilul F
- ancorează ME de PG (peptidoglican)
- proteina Lamb B - receptor pentru bacteriofagul (BF)
- “trece” maltodextranii prin pori
- proteina TSx - receptor pentru BF.T6
- “trece” nucleozidele prin pori
- proteine OmP C, OmP D, OmP F, etc.
- Proteine minore ale ME a PC
- transport specific pentru : - complexe de Fe
 - vitamina B12, nucleotide
- receptori pentru pili sexuali, colicine, BF
- implicate în replicarea ADN şi diviziunea celulară
- Spaţiul periplasmic - între PG şi ME. În acest spaţiu se concentrează enzimele
hidrolazice.
- LPZ - Lipopolizaharidul
- specific doar bacteriilor gram negative - similar cu antigenul “O” (endotoxina)
- lipidul A - intră în ME a PC
- conferă toxicitatea.
- polizaharidele - proemină pe suprafaţa ME
- formează unităţi repetitive
- componenta polizaharidică conferă specificitatea antigenică a bacteriilor gram -.
- “sâmbure” proteic, care conferă imunogenicitate

Funcţiile peretelui celular

 Asigură menţinerea formei celulei + rigiditate
 Bariera osmotică
- “sita” moleculară pentru bacterii gram +
- sisteme de transport activ la bacterii gram -
- porine (canale)
- proteine “carrier”
- acţiunea hidrolazelor
 Primer (matriţa)
- sinteza proprie
- autolizine ale PC - degradarea unor zone limitate de PC, cu refacerea
ulterioara a acestor zone.
 Ţinta de acţiune a antibioticelor : exemplu ß lactaminele
 Posedă antigene de suprafaţă celulară
- antigenul O: la gram -
- carbohidrat C la streptococ, cu rol în identificarea serologică.
Cilii (flagelii)
 Structuri helicoidale subţiri şi lungi, flexibile
- Conferă mobilitate celulei (organe de locomoţie)
- Formaţiuni neobligatorii
- Cocii nu au cili
- Subunităţi proteice de flagelină, polimerizate (cilindru gol) cu GM 35 000 daltoni.

Structura:
- corpuscul bazal (15 proteine distincte)
- 2 discuri perechi - LP - L - în LPZ din ME a PC
- P - în peptidoglican PC
- SM - S - la suprafaţa MC
- M - implantat în MC
Cele două perechi de discuri sunt legate printr-un cilindru proteic
- cârligul - unghi de 90° (manşon proteic)
- filamentul axial - cilul propriu-zis (flagelina polimerizată)

Fig. 6 – Ultrastructura cilului (64)

Rolurile cililor:
- mobilitate dirijată, prin transducţie senzorială, spre diferite
substanţe.
- chemiotaxie - spre substanţe nutritive.
- aerotaxie - spre zone de concentraţie mare de O2.
- fototaxie - spre sursă de lumină.
- electronotransfertaxia - spre substanţe ce funcţionează ca acceptori de electroni
(ex.: nitrat).
- identificare bacteriană microscopică - coloraţia Leifson.
- identificare imunologică - posedă AG. H ciliar.
 Mobilitatea bacteriană
Transducţia senzorială = coordonarea mişcărilor bacteriei printr-un sistem de
metilare/demetilare ale unor proteine:
- metilarea - asigură mişcarea bacteriei în sens anti-orar (înainte)
- demetilarea - asigură mişcarea bacteriei în sens orar (înapoi)
Energia necesară mişcărilor ciliare este preluată din energia rezultată din lanţul
respirator al MC (stare de MC energizată)
- discul M (din MC) acţionează ca un “motor”
Procesele de metilare/demetilare
- sunt dependente de c GMP
- sunt evidenţiate prin experimentul Adler (evidenţiază chemiotaxia)

Mobilitatea la Spirochete
- aparatul locomotor al Treponemei pallidum e situat între peptidoglican şi ME a PC-
are o formă în spirală.

Fig. 7 – Spirochete cu aparat locomotor pericelular (64)

Examinarea mobilităţii bacteriene în laborator:

 În preparatul nativ
 Pe mediul MIU (mobilitate - indol-uree) - mediu opalescent: mobilitate pozitivă
 Examinarea cililor la microscop optic (coloraţia Leifson sau impregnare
argentică)
 Ciliatura în microscopie electronică (dispoziţia cililor pe o celulă bacteriană).
Ciliatura:
  celula atriche - fără cili
 celula monotriche - celula cu un cil la un capăt al celulei
bacteriene.
 celula amfitriche - celula cu cili la ambele capete ale celulei bacteriene.
 celula lofotriche - mănunchi de cili la un capăt al celulei
bacteriene.
 celula peritriche - cili repartizaţi uniform pe întreaga suprafaţă bacteriană.

Fig. – 8 Cili peritrichi – bacterie flagelată – Proteus Sp. (60)

Pilii sau fimbriile

- Sunt formaţiuni filamentoase rigide, scurte
- Nu sunt organe locomotorii
- Pot fi comuni sau sexuali
 Pilii comuni
- aproximativ 100 pe o celulă bacteriană.
- sunt polimeri de pileină - ce reprezintă un antigen piliar
- scurţi L = 2 µm
- aspect de cilindri goi în interior
- rol în aderarea pe suprafeţe netede ca de ex.: mucoase, hematii (evidenţiată prin
reacţia de hemaglutinare (HA)
- pili cu HA manozosensibilă - aparţin bacteriilor nepatogene
- pili cu HA manozorezistentă - aparţin bacteriilor patogene
- exemple de bacterii cu pili: E. Coli
  Pilii sexuali
- realizează transferul intercelular de material genetic (conjugarea bacteriană).
- 1-4 pili pe o celulă (max. 4)
- lungime 20 µm, cu extremitate în buton
- sunt denumiţi pili F (codificaţi de către plasmida F de “fertilitate”)
- pot constitui receptori pentru BF (bacteriofagi). (BF foloseşte pilul sexual pentru
introducerea materialului său genetic în celula bacteriană infectată)

Fig. 9 – Pili şi flageli bacterieni – imagine electronomicroscopică (E. Coli) (81)

Sporul
Forma de rezistenţă în mediu neprielnic ce apare în interiorul unor anumite celule
bacteriene; exemple:
 genul Bacillus - bacili sporulaţi aerobi
- cu spor care nu deformează celula (diametrul spor < diam. celulei)
 genul Clostridium
- bacili sporulaţi anaerobi
- cu spor care deformează celula (diametrul spor mai mare ca diametrul celulei)
- Spor localizat terminal: aspect în ac de gămălie ca la bacilul tetanic
- Spor localizat subterminal: aspect în “rachetă de tenis” ca la Clostr-idium
botulinum
- Spor localizat central (“bărcuţă”), la Clostridium sporogenes.
Structura sporului în microscopia electronică:
 protoplast sporal = acid nucleic + citoplasmă
 perete sporal
  cortexul sporal
 învelişuri sporale multistratificate cu legături disulfidice
Compoziţia chimică:
- posedă cantităţi mari de calciu dipicolinat (5-15)
- conţinut redus în apă liberă (=> termorezistenţa sporului)
- bogăţia legăturilor disulfhidrice din învelişuri conferă impermeabilitatea sporului,
împreună cu cele 2 unităţi de membrană.
- activitate metabolică foarte scăzută (celulă “dormantă” care persistă zeci de ani).

Fig. 10 – Sporul bacterian (85)

Sporularea
- controlată genetic (30 operoni formaţi din 250 gene)
- există factori sigma specifici sporulării
- are loc în condiţii de mediu nefavorabile.
Stadiile procesului de sporulare:
 Separarea acidului nucleic sporal (ADN)
 Formarea unui buzunar de membrană şi citoplasmă în jurul acidului nucleic
sporal
 Adăugarea succesivă a straturilor sporale
 Germinarea, iniţiată de - hidratarea sporului
- eliminarea calciului
- temperaturi > 20°-30° C
 Importanţa studierii sporului în:
 Identificarea bacteriană (coloraţii speciale)
 Stabilirea regulilor de sterilizare (pe baza termorezistenţei)
 Studierea proceselor de diferenţiere celulară.

Mecanismul coloraţiilor Gram şi Ziehl - Nielsen

Proprietatea de Gram ţine de integritatea şi structura PC.
De exemplu, protoplaştii, sferoplaştii, formele L se colorează gram-negativ deoarece
nu au perete celular.
- Structura particulară a PC la genul Mycobacterium conferă acido-alcoolo-rezistenţă
bacilului tuberculos (BK):
- PC la BK e foarte bogat în lipide (20-40 din greutatea uscată)
- PC conţine acid micolic (conferă acido-alcoolo-rezistenţă)
- PC este pluristratificat (reţele lipopolizaharidice).