Celula - unitatea structurala functionala si genetica a organismelor vii Celula procariota Celula Celula este unitatea structurala functionala

si genetica a organismelor

vii.

Forma si dimensiunile celulelor sunt variate in functie de rolul pe care il indeplinesc. Celula este alcatuita din membrana, citoplasma si nucleu. Membrana este formata din doua straturi lipidice si un strat protidic. Rolul membranei este de a da forma celulelor ,prezinta permeabilitate selectiva, este polarizata electric ( la celula animala ). Citoplasma prezinta doua componente hialoplasma (citoplasma fundamentala ) si citoplasma structurala, care se gaseste sub forma de organite citoplasmatice, care sunt comune sau specifice. Nucleul este format din membrana nucleara, nucleoplasma si cromatina nucleara. Membrana nucleara este dubla, iar cea interna este poroasa. 34253bts73jpq5o Cromatina nucleara contine acizi nucleici ADN si ARN, care au rol in transmiterea caracterelor ereditare de la parinti la copii. Celula procariota. Celulele procariote au o organizare structurala mai simpla, dar un potential ecologic si fiziologic comparabil cu cel al celulelor eucariote. tp253b4373jppq Celula procariota este invelita de un perete rigid, lipoproteic, acesta contine sacul mureinic, inexistent in celulele eucariote. Plasmalema este cel de al doilea invelis al celulei, de natura lipoproteica. Aceasta are rol in respiratie, nu se poate invagina pentru a forma vezicule, prin care sa incorporeze solutii nutritive de la exterior sau particule solide. Aceste fenomene sunt denumite pinocitoza si fagocitoza. O alta componenta a celulei procariote este citoplasma care ocupa aproape tot spatiul celular. Citoplasma este o mixtura complexa de solutii perfecte si coloidale al unor substante minerale si organice, dizolvate in apa.

Nu poseda un citoschelet proteic, format din microtubuli si microfilamente si nu prezinta curenti plasmatici. Celula nu poseda organite inconjurate de membrane; la unele bacterii membrana plasmatica formeazamezosomi care au rol in respiratia celulara si in ancorarea moleculelor de ADN. La bacteriile fotosintetizante se observa la microscop mici vezicule inconjurate de membrane, la nivelul lor se gasesc pigmenti asimilatori, aceste vezicule sunt denumite cromatofori. In citoplasma cianobacteriilor segasesc veziculele aplatizate, inconjurate de membrane, numite tilacoide. In tilacoide se afla pigmenti clorofilieni, iar pe suprafata lor sunt plasati pigmenti protidici, ficocianina si ficoerectrina, care mascheaza pigmenti clorofilieni. In citoplasma se gasesc numerosi ribozomi, care sunt mai mici decat cei de la eucariote, dar indeplinesc aceasi functie, de sinteza proteica. Celulele procariote se divid de cateva ori pe ora in timp ce eucariotele, cu crestere foarte rapida, se divid doar de doua ori pe zi. Celulele procariote nu au un nucleu adevarat, materialul genetic este constituit dintr-o singura molecula de ADN, aceasta molecula reprezinta cromozomul sau genomul bacterian, cunoscut sub denumirea de nucleoid. Multiplicarea celulelor se face prin sciziparitate ( forma primitiva de diviziune directa ).

Virusurile

Virusul este o particul submicroscopic, care este format dintr-o teac, sau nveli cu rol de protecie de natur proteic, numit capsid i un material genetic. Materialul genetic poate s fie ADN, fie ARN.

ISTORIC Existena unor microorganisme invizibile la microscop a fost intuit de Pasteur dup ce toate ncercrile de a pune n eviden agentul turbarii au prut a fi zadarnice. Dup unii precursori geniali (Edward Jenner, Pasteur), progresele n domeniul virologiei au rmas nensemnate i pn la nceputul secolului al XX-lea, s-a vorbit n continuare de acele "fiine imaginare", fr ca ele s fie cunoscute. Cu ajutorul microscopului optic cu lumin ultraviolet ("ultramicroscopul"), se pot distinge obiecte pn la o finee dimensional de 0,15 m, la mriri de 6.000-7.000 ori. Cu toate acestea, virusurile (inframicrobii), nu se pot observa cu aceste microscoape. Observarea lor cere o mrire de ordinul 10.000-15.000 ori, ceea ce nu se poate obine cu microscopul optic, deoarece astfel de mriri necesit puteri separatoare de 0,2 m. La sfritul secolului al XIX-lea, s-a reuit detectarea lor printr-o metod indirect; dup triturarea esuturilor care le conin, virusurile traverseaz filtrele i prin injectare transmit o anumit boal, astfel c li s-a atribuit denumirea de virusuri filtrante. Lucrrile lui R. Degkwitz (1927) i T. Taniguchi (1935) au demonstrat c rujeola este cauzat de un virus. La fel i rubeola. Aceste dou virusuri vor fi cultivate ulterior de Enders (1962). n 1935, W. M. Stanley izoleaz o protein si demonstreaz c inocularea acesteia unor plante provoac boala numit mozaicul tutunului; de asemenea, arat c proteina pstreaz aceast proprietate i dup cristalizare; Bowden i Pirie i confirm descoperirile n 1937. Ulterior s-a vzut c de fapt era de vorba de un acid nucleic cu un nveli de natur proteic; n cazul virusurilor patogene pentru animale, aceste dou componente pot, n anumite condiii, s se separe . n 1939, G. Kausche, E. Pfankuch i E. Ruska au nceput s studieze virusurile la microscopul electronic.

n 1943, Goodpasture este iniiatorul infectrii membranei alantoidiene a oului embrionat de pui (variola aviar, vaccina, herpesul), care va fi dezvoltat de F. M. Burnet i colaboratorii si, iar apoi de muli alii (Levaditi, Myakawa, etc). Dup ce demonstreaz c la baza reproducerii virusului mozaicului tutunului st ARN-ul, Heinz Fraenkel-Conrat arat n 1955 mpreun cu Robley Williams c un virus funcional poate fi obinut din ARN purificat i o protein, acestea dou unindu-se spontan (proteina nvelete materialul genetic), - deci aceasta este cea mai stabil structur (cu energia cea mai mica) -, i este foarte probabil ca acesta s fie i mecanismul de formare a virusului n celula gazd. n 1958, Stanley a stabilit c ceea ce credea a fi proteina virusului mozaicului tutunului are proprietile moleculelor chimice dar dispune i de capacitatea de a se reproduce i de a se transforma.

PROPRIETATI Din punct de vedere chimic, virusurile sunt constituite din nucleoproteide. La un nalt grad de puritate ele pot cristaliza. La virusul herpesului capsida este prevzut cu prelungiri proteinice (capsomeri) care acoper toat suprafaa virionului. Deosebiri fa de microbi: 1. Virusurile au dimensiuni foarte mici (de la 8 nm pn la 500 nm, astfel c pot traversa filtrele poroase ce rein bacteriile. 2. Reproducerea virusurilor este posibil numai n interiorul celulelor vii, n organisme sau n medii de cultur care conin astfel de celule. Au rezisten mare la glicerin i la solvenii lipoidelor, fa de care sunt sensibili majoritatea microbilor. 3. Virusurile sunt ageni patogeni ai unor boli denumite generic viroze. n general, virusurile dau imunitate, dar infecia poate fi determinat i de acizii nucleici extrai din virusuri; n acest caz nu se obine imunizare, datorit lipsei proteinei. Exemple: virusul variolei, virusul turbrii, virusul encefalitei, etc.

CLASIFICARE Dup gazda care i primete, se mpart n patru grupe: - virusuri patogene pentru bacterii: bacteriofagi; - virusuri patogene pentru vegetalele superioare: virusurile plantelor; - virusuri patogene pentru nevertebrate: virusurile insectelor; - virusuri patogene pentru vertebrate, cuprinznd cinci grupe; - virusuri al cror tropism este marcat pentru ectoderm (vaccin, variol); - virusuri neurotrope pure (turbare); - virusuri endoteliomezodermice (limfogranulomatoz veneric la om); - virusuri septicemice (rujeol, rubeol); - virusuri proliferative (sarcomul lui Roux, leucoze i leucemii transmisibile); - Dup proprietile fizico-chimice - Dup tipul de acid nucleic pe care l conin (clasificarea actual uzual)