1.

NEURONUL

a) Constitutie anatomica

Neuronul reprezinta o unitate din punct de vedere morfologic, trofic si functional. Nucleii neuronilor
sunt, de obicei, unici, mari sferici si situati central. Sunt puternic hipocromi, neoplasma este slab
colorata , iar cromatina fin dispersata, caracterul lor eucrom demonstrand intense lor activitate. Sunt
delimitati de o membrane nuclear si sunt centrati de unul sau doi nucleoli bine vizibili.
Organitele specific sunt reprezentate de substranta tigroida a lui Nissl, neurofibirle si neurotubuli.
 Substanta tigroida a lui Nissl este alcatuita din elemente granulare raspandite in intreaga
citoplasma (corpusculii Nissl) lipsind insa la nivelul conului de emergent a axonului. Structural or
se modifica in conditii de excitatie si inhibitie.
 Neurofibrilele sunt filament fine prezente in citoplasma si in prelungiri sub forma de fascicule
paralele. Sunt de natura proteica cu o component fosfolipidica, iar rolul lor fiziologic nu este inca
complet clarificat; reprezinta structure de support si de conducere
 Neurotubulii sunt structure electro-microscopice evidentiate de Palay. Se gasesc in citoplasma,
dendrite si in axoni. Sunt implicate in procesul de excitabiliate electrica a axonului, contractile lor
ritmice modifica forma segmentului axonal, permeabilitatea membrane celulare la acest nivel , cu
schimbarea potentialului de membrane. De asemenea , deplasarea proteinelor, sintetizate la
nivelul pericarionului, de-a lungul prelungirilor neuronale se face prin neurotubuli.
Nucleul neuronului este in general situat central si este voluminos; contine unul - mai multi nucleoli,
iar carioplasma are o cantitate modesta de cromatina.
Prelungirile neuronale sunt de doua feluri: dendrite si axoni.
 Dendritele sunt prelungiri citoplasmatice, relativ scurte, groase si ramificate. Functia
dendritelor este de a receptiona excitatiile si de a le conduce la corpul neuronului (= prelungiri
celulipete).
 Axonul (cilindraxul) este o prelungire unica, care poate ajunge la o lungime de 1 m; el este invelit
de o membrana - axolema; ea este prelungirea neurolemei. In citoplasma sa - axoplasma - se
gasesc neurofibrile, mitocondrii si reticul endoplasmatic neted.
Functia lui este de a conduce influxul nervos de la corpul celular la dendritele sau corpul
celular al altui neuron sau la o celula efectoare (se mai numeste prelungire celulifuga) . Axonul
se termina printr-o ramificatie bogata - arborizatie terminala, cu butoni. Axonul este invelit intr-o
teaca tripla. Teaca interna = teaca de mielina si este de natura lipoproteica plus colesterol, fosfolipide,
cerebrozide etc.; ea prezinta niste gatuituri = strangulatiile Ranvier care o segmenteaza la distante
variabile si da culoare alba tesutului nervos. La exteriorul acestei teci se afla teaca Schwann; ea este
formata din celule gliale = celule Schwann. Fiecarui segment de mielina dintre doua strangulatii
Ranvier ii corespunde cate o celula Schwann, cu un nucleu situat la mijlocul segmentului de mielina.
Teaca de mielina este structurata in lamele spiralate; ele nu sunt altceva decat suprapuneri concentrice
ale membranei plasmatice a celulelor Schwann. La periferia tecii Schwann se afla o teaca continua ce
insoteste axonul pana la ultimele sale ramificatii; aceasta este teaca Henle, formata din substanta
fundamentala si fibre elastice in retea. Teaca de mielina are rol in protectia si izolarea functionala a
axonilor invecinati.

b) Clasificare

Din punct de vedere functional, neuroni pot fi: motorii, senzitivi, vegetative si de asociatie.
-neuronii motori transmit impulsul nervos de la centru spre periferie ,la fibra muscular, sunt neuroni
eferenti.
-neuronii senzitivi transmit excitatiile de la periferie spre centrii nervosi; sunt neuroni aferenti.
-neuronii vegetative, secretorii si vasomotori, conduc stimulul de la centru spre periferie ( glande si vase
de sange)
 -neuronii de asociatie sau neuronii intercalary se interpun intre neuronii motori si senzitivi.
O inversare a directiei de conducere la acelasi neuron este exclusa.
Din punct de vedere a localizarii lor, neuronii sunt : centrali ( in creier) si periferici (corpii celulari se
gasesc in maduva, trunchiul cerebral, ganglion iar prelungirile lor in nervii periferici)
Calea motorize, eferenta este formata din doi neuroni: unul central si unul periferic
Calea senzitiva, aferenta este formata din trei neuroni: unul periferic si doi centrali
Neuronul motor periferic
Celulele neuronului motor periferic au forma stelata, cu diametrul de 80-100 microni, cu 5-8 prelungiri si
poarta denumirea de celula nervoasa multipolara ; astfel de cellule se gasesc in cornul anterior al maduvei
spinari.Citoplasma ( neuroplasma) este strabatuta de o retea densa de neurofibrile si poseda granulatii
colorabile ce poarta numele de corpusculii lui Nissl,
Prelungirile celulei sunt de 2 feluri :
- dendrite care sunt relative scurte si se ramifica in apropierea
celulei putand fi si multiple.
- Axon (neuritul) este unic, ajunge la o lungime apreciabila fiind
format din neurofibrile si nuroplasma. La exterior, axonul este
invelit de teaca lui Schwann (neurilema) este alcatuita din
cellule Schwann prevazute cu nuclei.
Mielina, secretata de celulele Schwann este constituita dintr-un complex lipoidic si este raspunzatoare de
culoarea alba-stralucitoare a fibrei nervoase. Are rol de a izola cilindraxul si la transmiterea influxului
nervos.Din distanta in distant apar niste strangulari inelare numite strangulatiile (nodurile) lui Ranvier
unde lipseste mielina. Distanta dintre 2 noduri se numeste segment intermediar
Transmiterea influxului nervos spre periferie se face sub forma de unde de depolarizare
Neuronul senzitiv periferic
Corpul cellular al neuronilor periferici senzitiv are forma sferica, cu diametrul de 150 microni.Prezinta o
prelungire care, dupa un traiect oarecare se divide in forma de V numindu-se cellule ganglionare bipolar
sau pseudounipolare. Corpusculi Nissl sunt dispersati sub forma de granule mici in toata neuroplasma
Axonul sau dendritul nu se pot deosebi ambele posedand teaca de mielina.
1-terminatii nervoase libere ; 2-corpusculii tactili; 3-corpusculii senzitivi terminali; 4-corpusculii
terminali Krause(frig); 5-corpusculii lui Ruffini(caldura); 6-corpusculii tactili Meissner; 7-corpusculii lui
Vater-Pacini; 8-elementele de recptionare a sensibilitatii profunde.
Neuronii vegetative sunt clasificati in 4 grupuri.
a) Neuronii din nuclei vegetative – din tuber cinereum , marime mijlocie, contur circular sau
piriform , uneori cu prelungire unica, nuclei sunt globulosi si impinsi spre periferie.
b) Neuronii din nuclei reticulate bulbo-ponto-pedunculari sunt hipercroni si multipolari
c) Neuronii ganglionilor vegetative prezinta o talie relative mare, prezinta mai multe prelungiri ,
adesea si mai multi nuclei.
d) Neuronii vegetative din peretii viscerelor, marime mijlocie sau mica cu multe prelungiri
Prelungirile lor pot fi bogate in mielina, sarace in mielina sau fara mielina

2. SINAPSELE

Sinapsa este ansamblul jonctional interneuronal care asigura transmiterea unidirectionala a

impulsului nervos excitator sau inhibitor. Sinapsa este regiunea de contact neuro-neuronala sau neuro-
efectoare (muschi, glanda), la nivelul careia exista diferentieri morfofunctionale ce determina excitatia
sau inhibitia elementului postsinaptic, atunci cand neuronul presinaptic intra in activitate. Sinapsele
realizeaza contactul intre neuroni si intre acestia si celulele efectoare.
In raport cu natura segmentul postsinaptic, se descriu:
- sinapse interneuronale (axo-dendritice, axo-somatice, axo-axonice);
- sinapse neuromusculare (placa motorie).
 Sinapsele axo-somatice , fac contactul intre terminatiile axonice ale unu neuron diect cu pericarionul
altui neuron.
Sinapsele axo-dendritice, care realizeaza contactul itnre un axon si o dendrite
Sinapse electrice – reprezinta contacte intre doua celule alaturate fara fanta sinaptica sau cu o fanta
sinaptica minima transmiterea este bidirectionala si fara intarziere; reprezinta sinapsele din miocard,
muschi neted etc
Sinapse chimice asigura transmiterea excitatiei prin mediator chimic; transmiterea este unidirectionala si
se realizeaza cu intarziere; reprezinta aproape toate sinapsele din SNC, placa motorie si sinapsele SNV;
In raport cu tipul de mediator sinapsele pot fi :
a) (sinapsa) colinergica - (mediator ch) acetilcolina ;
b) (sinapsa) adrenergica – (mediator ch) noradrenalina;
c) (sinapsa ) dopaminergice – ( mediator ch) dopamine
d) (sinapsa) serotoninergice – ( mediator ch ) serotonina
e) La nivelul lor are loc transmiterea influxului nervos prin intermediul mediatorilor chimici
Sinapsele sunt alcatuite din doua membrane, pre si postsinaptice, separate de un spatiu. Membrana
presinaptica axonica are forma unui buton de delimitat de axolema, format din axoplasma, care contine
protoneurofibrile si numeroase mitocondrii si vezicule .Veziculele sinaptice se formeaza in pericarion, de
unde migreaza distal.Membrana postsinaptica ( dendrite sau corpul cellular) nu are vezucule sinaptice.
Sistemul nervos central se prezinta deci ca un tesut compact, in care spatial extracellular formeaza un
adevarat “labirint” constituit din despicaturi interstitial submicroscopice --- spatiile cenusii ale lui Nissl.

3. ANALIZATORII

Analizatorii reprezinta structuri specializate prin care omul intra in relatie cu mediul exterior pentru a
putea cunoaste proprietatile fizice ale corpurilor si a informa fiecare moment al existentei de multiple
calitati, fixe sau schimbatoare, utile sau nocive, a acestui mediu in care traim.
Fiecare analizator se compune, in principal, din trei segmente: receptor, de conducere si central.
- Segmentul de receptive sau receptorii
- Segmentul de conducere sau intermediar prin care impulsul nervos se transmite la receptor
- Segmentul central primeste in sens afferent, impulsurile si are rol de analiza process in urma caruia
apare senzatia.
Analizatorii prin componentele sale au capacitate de a elabora senzatii , dupa natura senzatiilor elaborate
se descriu 5 analizatori: analizatorul cutanat(tactil), analizatorul gustative, analizatorul olfactiv,
analizatorul optic sau vizual, analizatorul auditiv sau acustic.
Anlizatorul cutanat receptioneaza excitatiile tactile, termice si dureroaae, avand segmentul periferic
situat la nivelul pielii care reprezinta organul de simt pentru acest receptor. Pielea constituie un invelis
neintrerupt care se continua la nivelul marilor orificii(gura nas etc), cu mucoasa si la nivelul cavitatilor
devine o mucoasa. Pielea indeplineste mai multe functii: -de protectie, -senzoriala, -de termoreglare,
-metabolice. Pielea este mai groasa in partea dorsal a corpul fata de cea ventral si medial.
Pielea cuprinde 3 componente: epidermul, dermul si hipodermul.
Analizatorul gustativ- gustul este unul din cele 5 simturi prin care se fac conoscute calitatile sapide ale
corpurilor. Receptorul gustativ este reprezentat de asa zisii mugurii gustatici de pe suprafata limbii ( varf-
dulce; margini-acru si sarat; amar-la baza limbii). Terminatiile nervoase senzoriale si formatiuni
specializate in functia de receptie a excitatiilor gustative se gasesc si in alte zone, respectiv mucoasa
valului palatin, mucoasa faringelui , mucoasa epiglotei, mucoasa esofagului si chiar in muc, gingiilor si a
buzelor
. Analizatorul olfactiv este specializat pentru receptionarea, conducerea si analiza informatiilor legate de
simtul mirosului. Analizatorul olfactiv este alcatuit dintr-un segment periferic reprezentat de
neuroepiteliul olfactiv, segmental de conducere reprezentat de axoni celulelor olfactive si segmental
central , ultimul segment fiind situate in zonele corticale din hipocamp si scoarta.
 Analizatorul vizual este alcatuit din 3segmente si anume segmental de receptive (globul ocular care
este situat in cavitatea orbitala), segmental intermediar ( nervul optic) si segmental central (scoarta
cerebral ariile optice). Globul ocular ste un organ cavitar si este invelit de 3 tunici : tunica externa , tunica
mijlocie si tunica interna.Irisul reprezinta segmental cel mai anterio al membrane vasculare. Retina este
membrane cea mai interna a globului ocular si are rol essential in simtul vederii. In globul ocular se
gasesc mediile refringente care au rol de a refracta razele de lumina care patrund in globul ocular, acestea
sunt:umoarea apoasa, cristalinul si corpul vitros.
Analizatorul auditiv sau acustic este format din urechea externa care este constituit din pavilionul
urechii si din canalul auditiv extern si membrana timpanica si trimit sunetele la nivelul timpanului,
urechea medie care contine ferestrele ovala si rotunda si lantul osicular format din ciocan, nicovala si
scarita ; urechea interna care este reprezentata de organul Corti , mai contine labirintul osos si
membranos.

4. MADUVA SPINARII

Configuraţia externă. Măduva spinării este partea SNC adăpostită în canalul vertebral format din
suprapunerea găurilor vertebrale, completat între corpurile vertebrale de discurile intervertebrale, iar între
arcuri de ligamentele galbene.
Se întinde de la nivelul arcului anterior al atlasului unde iese primul nerv cervical până în dreptul discului
L1-L2. La embrionul de 3 luni umple tot canalul vertebral până la coccis, dar ulterior creşte mai puţin
decât coloana vertebrală, realizându-se o ascensiune aparentă.
Măduva spinării este un cordon cilindric antero-posterior. Ea prezintă două regiuni mai umflate: una
cervicală (intumiscentia cervicala) în dreptul vertebrelor C3-T2 şi alta lombară (intumiscentia
lumbalis) în dreptul vertebrelor T9-T12. Aceste umflături sunt locul de unde pleacă nervii pentru membre
şi dezvoltarea lor este condiţionată de funcţionalitatea membrelor respective. De exemplu, cangurul nu
are intumiscenţă cervicală, foca pe cea lombară, şarpele nu are nici o intumiscenţă, iar la amputaţi sau la
cei cu lipsă congenitală a unui membru dispare sau scade intumiescenţa respectivă.
În partea inferioară unde măduva se termină cu conul medular care se prelungeşte până la coccis cu filum
terminale din substanţa albă. Rădăcinile nervilor spinali datorită ascensiunii aparente a măduvei vor
coborî din ce în ce mai oblic ca să ajungă la gaura de conjugare respectivă, aşa că sub L1 vom găsi doar
rădăcini ale nervilor lombari şi sacrali alături de firul terminal, formând ceea ce se numeşte coada de cal.
Măduva spinării se împarte în mai multe segmente (miolomere) şi din fiecare iese câte un nerv spinal.
Sunt 8 perechi de nervi spinali cervicali, 12 perechi de nervi toracali, 5 perechi de nervi lombari, 5
perechi de nervi sacrali şi 1 pereche de nervi coccigieni. Pe suprafaţa măduvei se văd mai multe şanţuri
longitudinale a căror denumire arată şi situaţia lor: fisura mediană anterioară, şanţul median posterior,
şanţul lateral anterior pe unde ies rădăcinile anterioare ale nervilor spinali şi şanţul lateral posterior pe
unde intră rădăcinile lor posterioare. La nivelul măduvei cervicale se descrie şi un şanţ intermediar
posterior ce corespunde limitei între fasciculele Goll şi Burdach.
Stuructura internă. Pe secţiune transversală se constată că măduva spinării este alcătuită din substanţa
cenuşie situată central şi care pe secţiune are forma literei "H” şi subtanţa albă, aşezată la periferie.
Datorită fisurii anterioare şi a şanţuli median posterior care se prelungeşte în interior cu un sept median
posterior, măduva apare împărţită în două jumătăţi legate între ele prin două comisuri: una cenuşie
posterioară, formată de bara transversală a "H”-ului şi alta alba anterioară, între fundul fisurii mediene
anterioare şi comisura cenuşie.

5. MADUVA SPINARII- SUBSTANTA ALBA

Substanţa albă este formată din 3 perechi de funicule sau cordoane. Cordonul anterior între fisura
mediană anterioară şi cornul anterior, cordonul lateral între cornul anterior şi septul median dorsal.
Cordoanele sunt alcătuite din fibre care pot fi grupate în: endogene care pleacă de la neuronii din
măduvă şi care pot fi scurte şi lungi. Cele scurte nu păr ăsesc m ăduva şi alc ătuiesc fasciculele de
asociere intersegmentară a măduvei (fasciculele fundamentale). Cele lungi sau de proiecţie ies din
măduvă spre etajele superioare formând căi ascendente. Fibrele exogene aparţin neuronilor din
afara măduvei. Dacă provin de la neuronii ganglionului spinal formeaz ă c ăi ascendente, pe când cele de
centrii superiori, căi descendente.
A. Căile ascendente. Ele conduc sensibilitatea la etajele superioare. Primul neuron (protoneuronul)
pe
calea tuturor sensibilităţilor de la nivelul trunchiului şi membrelor este neuronul pseudounipolar din
ganglionul spinal de pe rădăcina posterioară a nervului spinal aflat lâng ă gaura de conjugare unde cele
două rădăcini se unesc spre a forma nervul. Pe căile sensibilit ăţilor, deutoneuronul conduce mesajul la
al III-lea neuron care cu excepţia sensibilit ăţii olfactive se afl ă în talmus, de unde stimulul ajunge la
cortex în zona respectivă de intergrare
a) Căile sensibilităţii exteroceptive.
Dendrita protoneuronului se duce la periferie pe calea ramurilor nervului spinal de unde culege stimulii de
la exteroceptori (tactili, termici şi dureroşi), iar axonul pe calea r ăd ăcinii posterioare ajunge la nucleul
pericornual. Axonul acestuia trece în jumătatea opusă a m ăduvei, devine ascendent şi formeaz ă în
cordonul anterior, tractul spinotalamic anterior, iar în cordonul lateral tractul spinotalamic lateral şi
spinorectal. Prin tractul spinotalamic anterior este condus ă sensibilitatea de presiune şi tactil ă grosier ă,
afectivă, difuză sau protopatică pe când sensibilitatea tactil ă, fin ă gnostic ă sau epicritic ă este condus ă
prin fasciculele Goll şi Burdach. Tractul spinotalamic lateral conduce termoalgezia. Fasciculul spinotectal
conduce sensibilitatea exteroceptivă la nivelul coliculilor optici din gama cvadrigemin ă.
b) Căile sensibilităţii proprioceptive.
Sunt diferite pentru stimulii ce deservesc coordonarea motorie de cei ce realizeaz ă sim ţul kinestezic.
Pentru sensibilitatea proprioceptivă kinestezică (aşa-zis "con ştient ă”), axonii protoneuronilor intr ă în
măduvă, devin ascendenţi formând fasciculele Goll şi Burdach din cordoanele posterioare şi merg s ă
facă sinapsă cu al doilea neuron în nuclei omonimi din bulb. De aici, pe calea lemnisculului medial
mesajele ajung la talamus de unde sunt proiectate pe cotex.
Pentru sensibilitatea proprioceptivă de coordonare motorie mesajele recep ţionate de la fusurile
neuromusculare şi corpusculii tendinoşi Golgi, sunt trimise de protoneuron la nucelii latero-bazilari şi
toracici din măduvă. Axonii acestora fac două fascicule ascendente ce merg la suprafa ţa cordonului
lateral. Tractul spinocerebelos posterior sau direct (Flechsig) pleacă din nucleul toracic de
aceeaşi parte, iar tractul spinocerebelor anterior încrucişat (Gowers) îşi are originea în
nucleul latero-bazilar din partea opusă.
c) Căile sensibilităţii interoceptive.
Ele nu au tracturi speciale la nivelul măduvei. Informa ţiile culese de la viscere sunt conduse prin fibrele
tractului spinotalamic, dar mai ales din aproape în aproape cu multiple sta ţii în substan ţa reticulat ă prin
căile ascendente nespecifice.
B. Căile descendente.
Aceste căi aduc comenzi de la etajele superioare pentru mi şc ări voluntare, automate, reflexe de echilibru,
ca şi pentru coordonarea lor. Cele pentru mişcări voluntare se numesc c ăi piramidale, iar celelalte c ăi
extrapiramidale.
a) Căile pentru mişcările voluntare ale corpului şi ale membrelor.
Pleacă din girusul precentral din celulele giganto-piramidale Betz. La m ăduv ă, ele formeaz ă tractul
corticospinal anterior (Türk) situat de o parte şi de alta a fisurii mediene anterioare ( piramidal
direct) şi tractul corticospinal lateral (piramidal încrucişat) din fasciculul lateral. Fibrele
tractului piramidal încrucişat, au făcut decusaţia la nivelul bulbului. Cele ale tractului piramidal direct se
încrucişează dar pe parcurs şi merg şi ele să se termine la nivelul neuronilor motori din coarnele
anterioare de partea opusă.
b) Căile pentru mişcările automate.
Sunt reprezentate de fasciculul tectospinal ce pleac ă de la coliculii cvadrigemeni superiori.
c) Mişcările reflexe de echilibru.
Sunt comandate prin fasciculul vestibulospinal din cordonul anterior.
d) Alte căi extrapiramidale.
Sunt reprezentate de tractul rubrospinal de la nucleul roşu din mezencefal situat în cordonul lateral;
tractul olivospinal ce pleacă din oliva bulbară şi tractul reticulospinal. În substanţa albă a
măduvei spinării, pe lângă sistemelede fibre ascendente şi descendente sunt şi fibre
intersegmentare aparţinând aparatului elementar al măduvei spinării. Al ături de fasciculele
fundamentale situate în fiecare cordon lângă substan ţa cenu şie, mai se descriu cu aceea şi func ţie şi
fasciculul triunghiular, septomarginal şi semilunar.

6. MADUVA SPINARII- SUBSTANTA CENUSIE

Substanţa cenuşie. Prezintă pe suprafaţa sa de secţiune două prelungiri anterioare, numite

coarne anterioare, care în lungul măduvei realizează coloanele anterioare. Ele sunt mai
umflate şi nu ajung până la suprafaţa măduvei.
Prelungirle posterioare se numesc coarne posterioare şi formează în lungul măduvei coloanele
posterioare. Ele sunt mai subţiri şi ajung până la şanţul colateral posterior de care sunt separate
printr-o lamă de substanţă albă numită zona marginală (Lissauer). Coarnele posterioare au un
apex, un cap, un col şi o bază. Coarnele laterale formează în lungul măduvei columna laterală
întinsă între mielomerele C8-L2. În grosimea comisurii posterioare este situat canalul central.
Substanţa cenuşie este formată mai ales din corpul neuronilor. Datorit ă legii neurobiotaxiei care afirm ă
că toţi neuronii cu aceeaşi funcţie stau grupaţi la un loc, în substanţa cenuşie se vor
descrie nuclei. După funcţia neuronilor, în substanţa cenuşie se descriu patru zone:
- Zona somatomotorie, în cornul anterior cu nucleii motori pentru musculatura striat ă scheletic ă. Se
numesc şi neuroni radiculari deoarece axonul lor intr ă în r ăd ăcina anterioar ă a nervului spinal. Neuronii
radiculari sunt de 2 tipuri: alfa care inervează fibrele contractile ale muşchilor şi gama care sunt
fusiformi. Neuronii motori au şi rol trofic asupra fibrelor musculare.
- Zona visceromotorie la baza conului anterior şi în cornul lateral con ţine nuclei vegetativi. Între C8
şi L2 este nucleul intermedio-lateral în care sunt centrii simpatici pentru tot organismul începând cu
nucleul ciliospinal (C8-T3) care produce midriaza (dilatarea pupilei) şi terminând cu nucleul veziculo-
spinal la L1 şi anorectul la L2.
În măduva sacrată sunt nucleii parasimpatici ai micţiunii, defeca ţiei şi erec ţiei. Axonii acestor neuroni
trec prin cornul anterior, rădăcina anterioar ă a nervului spinal şi din nervul spinal ajung prin ramul
comunicant alb la lanţul ganglionar simpatic laterovertebral.
- Zona viscerosenzitivă din partea posterioară a regiunii intermediare are neuronii care
recepţionează
interoreceptivitatea şi care nu se grupeaz ă în nuclei. La ei vin fibrele nervoase de la viscere, prin
rădăcina posterioară a nervilor spinali.
- Zona somatoreceptivă din cornul posterior prezintă nucleul pericornual în care sub zona
marginală
(Lissauer) se găseşte stratul zonal Waldeyer, iar mai profund substanţa gelatinoasă
Rolando. Acest nucleu are deutoneuronii pe calea exteroceptiv ă. La baza cornului posterior, în partea
medială se găseşte nucleul toracic (Clark- Stilling), iar în partea lateral ă nucleul latero-bazilar
(Bechterow). Aceşti doi nuclei recepţionează stimulii proprioceptive pentru coodonarea motorie fiind
alcătuiţi din deutoneuronii acestei căi. Pe lângă neuronii motori şi senzitivi, somatici şi vegetativi, se
găsesc şi numeroşi neuroni intercalari sau de asociere.
Substanţa reticulată a măduvei este formată din grămezi de celule nervoase dispuse “în re ţea” în
substanţa albă, intre canalul posterior şi cel lateral, în vecin ătatea imediat ă a substan ţei cenu şii.

7. DURAMATER
Meningele sunt 3 membrane conjunctive de protecţie, care învelesc m ăduva spin ării şi encefalul.
Meningele spinale se continuă la nivelul găurii occipitale cu meningele cerebrale. Membrana exteriar ă
denumită duramater, formată din ţesut fibros şi elastic dens, este mai groas ă. Arahnoida situată
sub duramater, împreună cu piamater care înveleşte la suprafaţă măduva spinării şi encefalul sunt
mai subţiri.
Duramater spinală este despărţită de peretele osteofibros al canalului vertebral printr-un şpa ţiu plin cu
ţesut adipos şi numeroase vene, denumit spaţiul extradural sau epidural. Acest spaţiu este
străbătut de rădăcinile nervilor spinali în jurul cărora duramater formeaz ă teci radiculare, care se
continuă la periferie cu perinervul. În acest spaţiu se fac anesteziile rahidiene epidurale.
Duramater cerebrală, spre deosebire de cea spinal ă ader ă strâns de oasele cutiei craniene, formând
periostul intern al acestor oase şi se continuă la nivelul suturilor cu periostul extern. În interiorul
cutiei craniene ea trimite o prelungire orizontală care separă emisferele cerebrale de cerebel, denumit ă
cortul cerebelului care se inseră pe buzele şanţului transvers şi pe marginea superioar ă a stâncii
temporalului.
De pe faţa inferioară a acestuia pleacă o mică prelungire sagital ă, denumit ă coasa cerebelului care
proemină între emisferele cerebeloase. O alt ă prelungire a membranei duramater, cu direc ţia sagital ă şi
perpendiculară pe faţa superioară a cortului cerebelului este coasa creierului, care părtunde în fisura
interemisferică şi ajunge în profunzime, până la faţa superioar ă a corpului calos. Aceasta desparte cele 2
emisfere cerebrale. O prelungire a membrane duramater acoper ă şaua turceasc ă, formând loja glandei
hipofize. Ea poartă denumirea de diafragma şeii şi prezintă în centru un orificiu prin care trece tija
glandei hipofize.
În grosimea membranei duramater craniene sunt cuprinse şi sinusurile venoase ale acesteia. Între
duramater şi arahnoidă se află un mic spaţiu capilar, str ăb ătut de tracturi fibroase şi vase sanguine,
denumit spaţiul subdural.

8. ARAHNOIDA

Arahnoida este dispusa intre duramater si piamater, delimitand cu ultima spatial subarahnoidian care este
umplut cu lichid cefalorahidian. Ea acopera toata suprafata emisferelor, fara a patrunde in santurile
scoartei cerebrale. Nici pe fata bazala a creierului nu urmeaza relieful de suprafata al acestuia. Astfel se
formeaza spatii care se numesc cisterne subarahnoidale, umplute cu lichid cerebro-spinal. Cele mai
importante sunt:
1. Cisterna cerebromedulara, nepereche, intre fata infero-posterioara acerebelului si maduva
prelungita, unde se continua arahnoida encefalis cu arahnoida spinala. Ea poate extrage lichid sau
umple ventriculii cerebrali cu aer pt encefalografie.
2. Cisterna chiasmatica, nepereche, la nivelul chiasmei optice
3. Cisterna interpedunculara, nepereche, intre pedunculii cerebrali.
4. Cisterna fosei cerebrale laterale, pereche, trecand ca un pod peste santul cerebral lateral
5. Cisterna corpului calos, nepereche, pe suprafata corpului calos.
Formatiunile special ale arahnoidei sunt granulatiile subarahnoidale, care sunt prelungiri ale arahnoidei.
Ele sunt formate de manunchiuri de tesut conjunctiv incrucisate intre ele. Prin proeminenta lor, ingusteaza
dura pana la un strat subtire si patrund ca mici proeminente in sinusul durei mater sau in venele diploice.
La acest nivel, oasele craniene prezinta mici depresiuni, numite fovee granulare, dependente de sinus.
Locul in care se gasesc aceste granulatii este sinusul sagittal superior si imprejurimea acestuia.
Granulatiile subarahnoidale sunt mai multe si mai mari la batrani, iar la copii, pana la varsta de 5 ani,
lipsesc complet.

9. PIAMATER

Pia mater este stratul interior al meningelui, membrană care îmbracă toată suprafața creierului și a
măduvei spinării, pătrunzând în șanțuri și scizuri. Pia mater participă la formarea plexurilor coroidiene.
Acestea au rol în secreția lichidului cefalorahidian, cu rol trofic și de protecție mecanică.
Piamater reprezinta un invelis meningeal, impreuna cu duramater si arahnoida.
Pia mater spinală acoperă suprafaţa medulară trecând peste fisura mediană ventrală. La nivelul fisurii
ventrale, formează linia spendens, la nivelul căreia se află artera spinală anterioară si ramurile ei.
La nivelul conului medular se prelungeşte inferior, formând filum terminale (acesta conţine şi celule
gliale). La acest nivel se găseşte ventriculul terminal Krause.
În plan frontal, între cele două rădăcini ale nervilor spinali, pia mater trimite 18-24 de expansiuni de
formă triunghiulară cu vârful lateral, ataşat arahnoidei şi durei mater. Aceste expansiuni formează
ligamentul denticulat, care are rol de ancorare lateral. Se prelungeste pe radacinile nervilor spinali, carora
le constituie tunici ce se continua pana in dreptul orificiilor interbertebrale.
Este o membrana conjunctivo-vasculară constituită din două straturi:
–stratul intern (pia intima) aderă la ţesutul nervos şi este avascular
–stratul extern(epi pia)vascularizat.
intimapia – formata din fibre elastice si de reticulina la locul unde patrund si ies vasele de sange se
invagineaza, formand spatiul perivascular. este atasata printr-un strat de nevroglii de suprafata maduvei,
patrunde in santuri si fisuri. Nu este vascularizata, hranindu-se din spatiul subarahnoidian.
stratul epipial – situat in afara primului, este format din fibre de colagen ce se continua cu trabeculele
arahnoidiene, care se prind de arahnoida. De aceste trabecule sunt ancorate vasele de sange.

10. NERVUL SPINAL

Nervii spinali sunt 31 de perechi metamerice care se subîmpart în: 8 perechi cervivali, 12 perechi toracali,
5 perechi lombari, 5 perechi sacrali şi 1 nerv coccigian pereche.
Fiecare nerv spinal este un nerv mixt, ce se formeaz ă prin unirea în apropierea g ăurii de conjugare a
rădăcinii ventrale cu rădăcinea dorsală. Pe traiectul ădăcinii posterioare se afl ă ganglionul spinal unde
sunt situaţi protoneuronii receptori pe calea extero, proprio şi interoceptiv ă. Axonii acestor neuroni
pseudounipolari merg prin rădăcina posterioară şi intră prin şanţul lateral posterior la nucleii senzitivi
din nevrax.
Funcţional rădăcina posterioară este senzitivă, aferent ă, iar cea anterioar ă eferent ă sau motorie, de şi s-
au
descris fibre, care fac excepţie de la regul ă. R ăd ăcina anterioar ă este format ă din axonii neuronilor
somato şi visceromotorii din măduvă, care ies prin şanţul lateral anterior şi merg la organele efectoare.
Trunchiul comun, format prin unirea celor 2 rădăcini este foarte scurt şi imediat ce iese prin gaura
intervertebrală se împarte în 4 ramuri periferice.
- Ramura meningeală care reintră în canalul vertebral prin gaura intervertebral ă asigurând sensibilitatea
meningelor. Tot pe ea merg şi fibrele vasomotorii.
- Ramura comunicantă conduce fibrele vegetative. Poate fi alb ă şi cenu şie. Cele albe con ţin fibre
preganglionare simpatice şi fibre aferente vegetative. Ramura comunicant ă cenu şie are fibre
postganglionare ce vin la nervul spinal din lanţul simpatic.
- Ramura posterioară. Aceste ramuri nu se anastomozeaz ă între ele p ăstrându-si dispozi ţia metameric ă,
segmentară. Ramurile posterioare prin fibrele lor senzitive culeg exteroceptivitatea de la pielea cefei şi a
spatelui în interiorul ariei delimitată de linia parieto-acromio-trochantero-coccigian ă. Prin fibrele lor
motorii inervează musculature autohtonă a spatelui. Ceilal ţi muşchi ai spatelui care deservesc membrele
sunt inervaţi de ramurile anterioare ale nervului spinal. Primul nerv cervical nu are fibre senzitive, iar
fibrele celui de-al doilea nerv, alcătuiesc marele nerv occipital.
- Rădăcina anterioară. Ramurile ventrale se distribuie cutanat şi motor la peretele antero-lateral al
trunchiului şi la membre. Dintre ele, îşi păstrează dispozi ţia segmentar ă numai cele ale nervilor toracici,
care formează nervii intercostali. Celelalte ramuri se anastomozeaz ă între ele şi formeaz ă 5 plexuri
nervoase: cervical, brahial, lombar, sacral şi coccigian.

12. TRUNCHIUL CEREBRAL

În etajul inferior al cutiei craniene se găseste trunchiul cerebral, format de jos în sus din următoarele
structuri: bulbul rahidian, puntea şi mezencefalul . Între cele trei etaje, limitele sunt vizibile numai pe faţa
anterioară, la nivelul a două şanţuri:şanţul bulbo-pontin şi şanţul ponto- peduncular. Faţa dorsală a
trunchiului cerebral se poate vedea numai după îndepărtarea cerebelului.
Bulbul rahidian are forma unui trunchi de con, lung de 3 cm. Limita inferioară este constituită de
decusaţ ia piramidelor , iar cea superioară de şanţ ul bulbopontin,unde îşi au originea aparentă trei perechi
de nervi cranieni:nervii abducens (perechea a VI-a), nervii faciali (perechea a VII-a) şi nervii acustico-
vestibulari (perechea a VIII-a).
Pe faţa anterioară, bulbul prezintă superior olivele bulbare,mărginite medial de şanţurile preolivareîn care
îşi au originea aparentă Nervii hipogloşi (perechea a XII-a). Lateral, olivele sunt mărginite de şanţurile
retroolivare, la nivelul cărora îşi au originea aparentă, de sus în jos,nervii glosofaringieni (perechea a IX-
a), nervii vagi (perechea a X-a)şi nervii accesori (perechea a XI-a)
Puntea (protuberanta) este etajul mijlociu al trunchiuui cerebral. Este separate de bulb prin santul
bulbopontin si de pedunculii cerebrali ai mezencefalului prin santul pontopeduncular. Are forma unei
bezni transversal de substanta nervoasa, care se continua lateral cu pedunculii cerebelosi si mijlocii. Pe
fata anterioara se afla originea aparenta a nervilor trigemeni (pereche 5)
Mezencefalul este dispus intre punte si diencefal. Prezinta pe fata anterioara pedunculi cerebrali, iar pe
cea posterioara lama cvadrigemena. Pedunculii cerebrali sunt 2 cordoane de substanta nervoasa, care
delimiteaza fosa interpedunculara. Aici se afla originea aparenta a nervilor oculomotori (perechea 3).
Lama cvadrigemene se gaseste in partea posterioara a mezencefalului si este formata din 2 coliculi
superiori si 2 inferiori. Sub cei inferiori se afla originea nervilor trohleari (perechea 4), singurii nervi
cranieni care apar pe fata posterioara a trunchiului cerebral.
Trunchiul cerebral este format din substanta alba si cenusie. Substanta cenusie este dispusa central, sub
forma de nuclei nervosa, datorita incrucisarii fibrelor ascendente si descendente. Substanta alba se gaseste
printer nuclei substantei cenusii si la periferie.

13. BULBUL RAHIDIAN

Este reprezentat: de bulbul rahidian, perfect vizibil ventral, valul medular caudal si pedunculiicerebelosi
caudali.Bulbul rahidian are aspect de trunchi de con, usor turtit dorso-ventral situat in prelungirearostrala
a maduvii spinarii de la nivelul gaurii occipitale. El este amplasat pe fata endocraniana a apofizei bazilare
a occipitalului si prezinta: o baza, un varf, o fata ventrala, o fata dorsala si doua fete laterale.Baza se
continua cu puntea la nivelul santului bulbo-pontin vizibil pe fata ventrala.Varful se continua caudal cu
maduva.Fata ventrala, cu aspect triunghiular, usor convexa, bine delimitata rostral de santul ponto- bulbar,
este strabatuta de santul median ventral, care rostral se termina cu gaura oarba, iar caudal se continua
cu fisura mediana a maduvei. De o parte si de alta a santului median se gasesc
piramidele bulbare. In unghiul realizat de corpul trapezoid si piramida apare o convexitate redusa circular
anumita tuberculul facial, conditionata de prezenta nucleului perechii a VII-a de nervi cranieni. In
santurile colaterale bulbare ventrale au originile aparente doua perechi de nervi cranieni, respectiv:nervul
abducent si nervul hipoglos.Fata dorsala: la nivelul acestei fete, canalul ependimar se dilata si formeaza
ventriculul VI, al carui planseu il constituie o adancitura romboidala, numita fosa romboidala. Fundul
fosei romboideeste strabatut de un sant median, flancat lateral de doua santuri limitate, terminate rostral
intr-o redusa adancitura numita fosa trigeminala. Aceste santuri contureaza doua benzi longitudinale, una
mediala, motoare si una laterala, senzitiva. In profunzimea formatiunilor benzilor mediale se gasesc
nucleii motori bulbo-pontini.
Bulbul rahidian este format din substanta cenusie si substanta alba, organizata si dispusa diferit fata de cea
a maduvei spinarii. Substanta cenusie, datorita intersectarii unor cai nervoase estefragmentata in nuclei,
motori si senzitivi, cei motori considerati originea reala a unor nervi cranieni,iar cei senzitivi constituind
nucleii terminali a filetelor senzitive componente ale nervilor cranieni, cuoriginea la nivelul acestui
segment. Nucleii sunt motori,senzitivi, vegetativi şi proprii. Nucleii motori corespund coanelor anterioare
ale măduvei. Reprezintă originea fibrelor motori care alcătuiesc anumiţi nervi cranieni. Nucleii senzitivi
corespund coanelor posterioare a măduvei. Nucleii vegetativi corespund coanelor laterale ale măduvei.
Sunt centri ai unor reflexe vegetative. Nucleii proprii nu au echivalent la nivelul măduvei.
Substanta alba, dispusa superficial si printre nucleii de substanta cenusie, este formata din fascicule
ascendente si descendente, primele constituind caile sensibilitatii,iar celelalte caile motilitatii.
 14. PUNTEA

Se numeşte aşa pentru că reprezintă un loc de trecere pentru mareamajoritatea a fibrelor care trec
dinspre spre măduva spinării şi cortex.Ca şi bulbul prezinta o fată antero-laterală şi o fată posterioară.
Fata anterioară- este voluminousă şi brăzdată de un şant prin care treceartera basilară. Acest şant este
median şi lateral de el se găsesc piramidele pontine prin care trec piramidele pontine. Fibrele transversale
care intră înalcătuirea puntii se adună de o parte şi de alta a fetei anterioară şi formează pedunculii
cerebelo şi mijlocii prin care puntea este legată de cerebel.
Puntea este limitată inferior de şanţul bulbopontin, iar superior de un şanţ transversal paralel cu acesta
numit şanţul pontopeduncular care o separă de pedunculii cerebrali. Pedunculii cerebali sunt limitaţi
inferior prin şanţul potopeduncular, iar superior se continuă cu diencefalul. Pe linia mediană se găseşte un
şanţ denumit şanţul artrei bazilare. Lateral de acesta se văd piramidele punţii, mai puţin proeminente care
se continuă lateral şi posterior cu braţele punţii sau pedunculii cerebeloşi mijlocii. Din punte se desprinde
nervul trigemen (V) la limita dintre piramide şi braţele pontine.
Fetele laterale -sunt formate din pedunculii cerebeloşi mijlocii.
Fata posterioară- forrmează podişul venticulului IV şi este mărginită lateral de pedunculii cerebeloşi
superiori.Structura internă a puntii. Substanta alba este alcătuită din fascicule transversale şI
fasciculelongitudinale.Fibrele transversale- trec prin pedunculii cerebeloşi mijlocii formând fascicule
groase şi se dispun în trei straturi : superficial, profund şi intermediar. Aceste fibre se impart în: căi de
asociatie cerebelo-cerebeloase care unesc emisferele cerebeloase sub forma unei lungi comisuri, care
trece prin punte şi prin pedunculiicerebeloşi mijlocii; căi pontocerebeloase care fac parte din căile motorii
secundare cortico-ponto-cerebeloase.
Podeaua este numită fosa romboidă, deoarece are o formă rombică. La nivelul trigonului inferior sau
bulbar sedisting 3 zone: trigonul hipoglosului (aripa albă internă), fovea vegi (aripa cenuşie) ce
corespunde nucleului dorsal al vagului) şi cel mai lateral, aria vestibulară (aripa albă externă), care se
întinde şi în trigonul pontin şi la nivelul căreia se găsesc nucleii cohleari şi vestibulari
Substanta cenuşie este formată din nuclei echivalenti, ca şi cei ai bulbului,neuroilor medulari. La aceştia
se adaugă nuclei proprii. Descrierea acestora se poateface în functie de pozitia lor în punte, mai exact în
substanta reticulară, dar şi după rolul lor în senzitii, motori, vegetative şi proprii, raportat la nervii
cranieni.
NUCLEI PONTINI
somatomotori :
originea fibrelor motorii ale nervilor cranieniVII,VI,V
somatosenzitivi :
nucleul principal senzitiv al nervului V ; al doilea neuron al căiiacustice-nucleul cohlear
vegetativi :
nucleul salivator superior, nucleul lacrimal
proprii :
nucleii substantei reticulate; respiratori; cardiaci; oliva superioară

15. MEZENCEFALUL

Este etajul sperior al trunchiului cerebral,format din pedunculii cerebrali,coliculii cvadrigemeni şi anexele
acestora.
Este delimitat inferior de şantul pontopeduncular, iar superior se continuă cu tracturile optice.
Fata anterioară-este reprezentată de pedunculii cerebrali, alcătuiŃi din douăfascicule de substantă albă ce
contin căile piramidale împreună cu tracturilecorticopontine.
Fata posterioară- cuprinsă între pednculii cerebeloşi superiori şi epitalamuseste formată din colinulii
cvadrigemeni(superiori şi inferiori), între care plonjeazăglanda epifiză. În coliculii cvadrigemeni superiori
se închid reflexele auditive, şireprezintă locul de unde vor pleca fibre spre corpii geniculati laterali din
metatalamus.
Fetele laterale- sunt reprezentate de şanturi laterale care separă pedunculii cerebrali.
Structura internă a mezencefalului.
Observat în sectiune transversală se constată existenta trei etaje.
*posterior -cuprinde coliculii cvadrigemeni
*anterior - cuprinde pedunculii cerebrali şi fasciculele care trec prin aceştia
*mijlociu- reprezentat de o masă de substantă cenuşie în centru; substanta albă princare trec tracturile
rubrospinal, tectospinal; substanta neagră formată dintr-o masă decelule nervoase ce au legătură cu nucleii
bazali fiind şi constituent important al sistemulu iextrapiramidal
*nucleul roşu- format din substanta reticulată , primeşte aferente de la cortex , fiindpe traseul căilor
extrapiramidale, şi de la cerebel. Trimite eferente spre măduva spinăriiprin fasciculul rubrospinal.
*nucleii motori ai nervilor cranieni III şi IV.
Nuclei mezencefalici
somatomotori: nucleul mezencefalic al trigemenuli (V)
somatosenzitivi: nucleii nervilor cranieni – oculomotor, trohlear (III,IV)
vegetativi: nucleul accesor al oculomotorului (III)
proprii: substanta neagră; nucleul roşu; coliculii cvadrigemeni
Substanţa cenuşie este la interior, iar cea albă la exterior. Substanţa cenuşie nu mai este compactă ci
datorită fibrelor care se încrucişează este fragmentată în nuclei. Datorită apariţiei ventriculului IV zonele
de substanţă cenuşie care la măduvă erau suprapuse, aici sunt juxta-puse.

16. DIENCEFAL

Diencefalul este aşezat în continuarea mezencefalului sub emisferele cerebrale care îl acoper ă l ăsând
vizibilă la exterior doar faţa inferioară ce corespunde hipotalamusului. În interiorul s ău se g ăse şte
ventriculul al III-lea.
Diencefalul este alcătuit din talamus, metatalamus, subtalamus, epitalamus şi hipotalamus, situate în
jurul ventriculului al III-lea.
Configuraţia exterioară.
Pe singura faţă vizibilă la exterior sau faţa bazal ă care corespunde hipotalamusul se observ ă în partea
anterioară chiasma optică de la care pleacă spre corpii genicula ţi laterali, tracturile optice ce limiteaz ă
lateral această faţă bazală. Pe linia mediană, înapoia chiasmei optice se g ăse şte o forma ţiune
proeminentă denumită tuber cinerum, cu o prelungire în form ă de plâlnie denumit ă infundibulum de
care printr-o tijă este prinsă glanda hipofiză. Posterior se g ăsesc 2 mici proeminen ţe denumite corpi
mamilari. Faţa superioară a diencefalului este făcut ă de talamus, ce particip ă la formarea ventriculilor
laterali. Feţele laterale sunt separate prin capsula intern ă de corpii stria ţi.
Ventriculul al III-lea situat median este o dilatare care provine din cavitatea primitiv ă a tubului neural.
Podeaua ventriculului este formată de hipotalamus, pereţii laterali sunt formaţi în cea mai mare parte
de talamus, dar o porţiune mică inferioară unui şanţ numit şanţ hipotalamic este formată de
hipotalamus.
Tavanul este format de pânza coroidiană epitelială a ventriculului III, căptuşită de piamater.
La nivelul
tavanului se găsesc plexurile coroide ale acestui ventricul. Pânza coroidiană este întins ă între 2 benzi
subţiri de substanţă albă numite strii medulare (habenulare) care se află la marginea ce separă
faţa superioară de cea medială a talamusului. În partea posterioar ă, ventriculului III comunic ă prin
apenductul Syvius cu ventriculul al IV-lea, iar anterior şi lateral prin 2 orificii denumite găurile
interventriculare (Monroe) cu ventriculii laterali (I şi II) din interiorul emisferelor cerebrale.
Structura diencefalului.
Talamusul este format din 2 mase mari cenuşii, cu o form ă ovoidă cu polul anterior mai ascu ţit numit
rosturm, iar cu cel posterior mai rotunjit numit pulvinar. Lateral, braţul posterior al capsilei interne îl
separă de nucleul lentiform. În interior o lamă medular ă intern ă de substan ţă alb ă, bifurcat ă anterior ca
un “Y”, îl separă în nuclei. Se descriu următorii nuclei: rostral, posterior, medial, lateral şi
ventral.
Substalamusul este situat între talamus şi mezencefal. La nivelul lui se g ăsesc: nucleul
subtalamic, zona
incertă şi câmpul lui Forell cu 2 fascicule de substanţă albă, formaţiunile lui sunt sta ţii de
legătură ale sistemului extrapiramidal, strâns legate func ţional de corpii stria ţi de la baza emisferelor
cerebrale.
Epitalamusul este situat în partea posterioară şi superioară a diencefalului şi este format din:
- glanda epifiză legată printr-o tulpină de comisura habenulei;
- trigonul habenulei cu nucleul habenular;
- striile habenulei.
Hipotalamusul este situat în partea inferioar ă a diencefalului unde formeaz ă podeaua şi partea inferioar ă
a
pereţilor laterali ai ventriculului al III-lea. Este alc ătuit dintr-o porţiune supraoptică unde se
individualizează NPV, din tuber cinerum unde se găsesc nucleii tuberali regiune căreia îi apar ţin şi
neurohipofiza, iar posterior din corpii mamilari.

17. TALAMUSUL

Talamusul este partea cea mai dezvoltata a diencefalului. Talamusul este o masa de substanta cenusie
situate de o parte si de alta a ventriculului 3 cerebral.
Talamusul are forma ovoidala si prezinta 2 extremitati (anterioara si posterioara) si 4 fete: mediala,
inferioara, laterala si superioara. Axul lung al talamusului este dispus oblic, astefl incat extremitatea sa
anterioara este asezata intr-un plan situat superior si medial fata de extremitatea posterioara.
Extremitatea anterioara se numeste tubercul thalamic si delimiteaza posterior orificul interventricular.
Extrmitatea posterioara este mai voluminoasa si se numeste pulvinar.
Fata superioara este convexa si prezinta urmatoarele limite: lateral- santul talamostriat dintre thalamus si
corpul nucleului caudat. In acest sant se gasesc vena talamostriata si stria terminal. Media- stria medulara
si tenia talamica, acesta din urma reprezentand linia de reflexive a ependimului ventriculului 3. Striile
medulare dreapta si stanga se unesc posterior formand comisura habenulara la nivelul careia este fixate
epifiza. Fata superioara a talamusului este impartita in 2 regiuni: zona laterala, care corespunde planseului
ventriculului lateral si zona medial. Fata superioara a talamusului este acoperita de un strat subtire de
substanta alba, numit stratul zonal. Fata mediala este convexa si este separata inferior de fata sup. a
hipotalamusului prin santulhipotalamic. Ea formeaza 2/3 sup. ale peretelui lateral al ventriculului III.
Fata inferioara: corespunde in partea ei anterioara hipotalamusului, iar in partea post. Regiunii
subtalamice.Fata laterala: este convexa si este despartita de nucleul lenticular prin intermediul bratului
posterior al capsulei interne. La nivelul ei se afla o lama de subst. alba= lama medularaexterna.
NUCLEII TALAMICI-CLASIFICARE
•1. grupul nuclear anterior •2. grupul nuclear medial•3. grupul nuclear lateral•4. nucleii intralaminari
situati in grosimea lamei medulare interne•5. nucleii liniei mediane, localizati intre ependimul
ventriculului III si fata mediala a talamusului•6. nucleul reticular talamic situat, intre lama medulara
externa si bratul post. al capsule interne.•Primele trei grupuri reprezinta nucleii talamici specifici,
iar ultimele grupuri sunt nuclei nespecifici.

18. HIPOTALAMUSUL

Hipotalamusul este situat antero-inferior de talamus; reprezinta. un centru de coordonarea functiiior

endocrine, a sistemului nervos vegetativ si al comportamentului emotional.
Hipotalamusul are forma de palnie turtita lateral si prezinta 2 fete:•fata superioara : corespunde cavitatii
ventriculului III si se intinde pana la nivelul•santului hipotalamic•fata inferioara : se afla la baza creierului
in spatiul optopeduncular delimitat astfel : Anterior: chiasma optica, Antero-lateral: tracturile optice,
Postero-lateral: pedunculii cerebrali, Posterior: planul tangent care trece la marginile posterioare ale
corpilor mamilari. Fata inferioara prezinta o proeminenta centrala(tuber cinereum) care se continua
inferior. cu tija pituitara de care este legata hipofiza. In jurul tuber cinereum se gasesc
patru proeminente :Una anterioara : eminenta mediana, Doua laterale : eminentele laterale, Una
posterioara : eminenta postinfundibulara. Intre aceste patru proeminente si tuber cinereum se delimiteaza
santul tubero-infundibular,iar posterior. de ele se gasesc corpii(tuberculii) mamilari. Posterior de
corpiimamilari se afla substanta., perforata posterior., strabatuta de ramuri ale arterei.cerebrale
posterioare.
STRUCTURA SI NUCLEII HIPOTALAMUSULUI
In sectiune frontala se observa dispunerea celulelor vegetative in trei straturi successive in jurul cavitatii
ventr. III. De Ia exterior la interior acestea sunt :
Stratul periventricular mai bine reprezentat anterior unde formeazii ariapreoptica; e considerata zona
independenta a hipotalamusului, dar care are Iegaturi cu acesta
Stratul lateral mai bine reprezentat. posterior si care formeaza aria hipotalamica Iaterala.
Stratul medial mai bine reprezentat anterior. Acesta formeaza aria hipotalamica•mediala cu structura si
functii complexe. Intre ariile hipotalamice laterala si mediala se gasesc: columna fornixului, pediculul
mamilar si fasciculul retroflex.
Aria preoptica este o zona mica situata in partea anterioara. a hipotalamusului,posterior. delama
terminala, intre comisura alba anterioara. si chiasma optica. Ea contine trei nuclei :•Preoptic
periventricular •Preoptic medial•Preoptic lateral
Aria hipotalamica laterala -limitata lateral de capsula interna si regiunea•subtalamica, se continua
anterior cu nucleul. preoptic lateral. Inferior de aceasta arie se afla reg. ventrala a tegmentului
mezencefalic. Ea contine urmatorii nuclei:•Nucleii tuberali•Nucleul tubero-mamilar •Nucleul lateral
Aria hipotalamica medial este impartita in 3 zone; regiunea supraoptica, tuberala si mamilara.

19. EPITALAMUSUL

Calea olfactiva ajunge la scoarta cerebral temporala, unde se termina fara releu talami, dar
centrii corticali olfactivi sunt uniti cu un creier primitive, riencefalul, ale carui cai de proiectie
ajung unele la talamus (nucleul anterior), altele la hipotalamus si altele la epitalamus.
Se intelege sub numele de epitalamus, in sensul stric, o formative nervoasa-rudimentara, veritabil
centru de distributie a cailor reflexe ale riencefalului, aflata la marginea supero-mediala a
talamusului sub denumirea de habenula (strie talamica), care se termina la nivelul unicului
ganglion al habenulei.
Epitalamusul este format din glanda epifiză și un nucleu olfactivo-somatic. Acesta reglează
mișcările corpului și capului după sursa de substanțe olfactive.

20. METATALAMUSUL

Metatalamusul este localizatpostero-inferior de talamus, la limitadintre diencefal sI mezencefal. El este

format din corpul geniculat lateral si corpul geniculat medial. Corpul geniculat lateral reprezinta.o statie a
caii optice. E format din 2 nuclei: ventral si dorsal.
Nucleul ventral este format din nucleul pregeniculat si din celule dispersate situate medial de nc. dorsal
principal.
Nucleul dorsal principal, are str.lamelara fiind impartit din punct de vedere functional.
in 6 lame, corespunde.topografiei retiniene:Lamele 1,3,6 in care ajung fibrelenerv. din partea nazala a
retinei. Lamele 2, 3, 5 in care ajung fibrelenerv. din partea temporala a retineiAcest nucleu prezinta la
supr. un strat de subst. alba(strat zonal).
B. Corpul geniculat medial este situatpe fata inferioara. a pulvinarului, lateral decoliculul cvadrigemen
superior. Din punct de vedere str. e impartit in trei parti:mediala,ventrala si dorsala.La nivelul CGM se
gaseste al IV-lean. al caii auditive. Sunetele acute se proiecteaza medial, cele grave, lateral

21. CEREBELUL

Configuraţia externă.
Cerebelul sau creierul mic este un organ nervos cu rol în coordonarea motorie. Se dezvolt ă din lamele
alare ale metencefalului. Cerebelul are o form ă de hemiovoid cu o fa ţă superioar ă care este separat ă de
lobii occipitali ai emisferelor cerebrale printr-o prelungire orizontal ă a dureimater denumit ă cortul
cerebelului. Faţa inferioară a cerebelului este în raport cu fosele cerebeloase ale scuamei occipitalului,
iar faţa anterioară vine în raport pe linia median ă cu trunchiul cerebral de care o desparte ventriculul IV,
iar pe lături cu faţa posterioară a stâncilor temporalului.
Cerebelul este legat de trunchiul cerebral prin 3 perechi de pedunculi cerebelo şi. Pedunculii cerebelo şi
inferiori sau corpii restiformi îl leagă de bulb, pedunculii cerebelo şi mijlocii sau bra ţele pun ţii îl leag ă
de punte, iar pedunculii cerebeloşi superiori sau bra ţele conjunctive îl leag ă de mezencefal.
Clasic este împărţit prin 2 şanţuri sagitale într-o parte median ă denumit ă vermis şi 2 p ăr ţi laterale,
lăţite
denumite emisferele cerebeloase. Mai recent, corespunzând şi din punct de vedere fiziologic şi
filogenetic, se descriu şanţuri orizontale care împart atât vermisul, cât şi emisferele în lobi. {an ţurile
primare separă între ei, lobul anterior (paleocerebelul) de lobul mijlociu care este mai recent
apărut (neocerebelul), iar fisura postero-laterală separă lobul mijlociu de lobul floculonodular
care este cel mai vechi filogenetic (arhicerebelul) .
Fisura orizontală separă faţa superioară de faţa inferioar ă a cerebelului. şan ţurile mai pu ţin adânci
determină o lobulaţia a vermisului căreia îi corespunde o lobulaţie a emisferelor cerebeloase. În final
şanţuri şi mai puţin adânci separă suprafaţa cerebelului în folii sau lamele, mărind astfel suprafaţa
acestuia. Dinainte înapoi se disting în vermis lobuli, care au corespondentul în emisferele cerebeloase.
În lobul anterior se descrie lingula cu frâurile lingulei, lobulul central cu aripa lobulului central,
culmen cu lobul cvadrangular anterior, posterior de care este şan ţul primar. Fa ţa superioar ă este
separată de faţa inferioară prin fisura orizontal ă.
În continuare pe faţa inferioară, dar în sens postero-anterior se disting: tuber, vermis cu lobul
semilunar
inferior, piramida cu lobulul biventer, amigdala cerebelului. Piramidele şi uvula sunt forma ţiuni
paleocerebeloase.
Structura cerebelului.
Cerebelul este alcătuit din substanţă cenuşie dispusă la suprafa ţă formând scoar ţa sau cortexul
cerebelos, iar substanţa albă formată din fibre se afl ă la interior. În substan ţa alb ă se mai g ăsesc
grămezi de neuroni care formează nucleii cerebelului.

Configuratie interna
- Substanţa cenuşie. Cortexul cerebelos este alcătuit dint 3 straturi celulare. Stratul superificial
sau stratul
molecular, pentru că este format din celule mici are printre celulele sale unele denumite "în co şule ţ”.
Acestea îşi trimit axonii către stratul următor unde colateralele lor se ramific ă în jurul celulelor Purkinje.
Al doilea strat este denumit stratul ganglionar sau al celulelor lui Purkinje, cu cele mari piriforme,
bipolare care trimit dendritele în stratul molecular, iar axonii în substan ţa alb ă spre nucleii cerebelului.
Cel mai profund este stratul granular format din celule mici, stelate al căror axon urc ă în stratul
molecular unde se ramifică în "T”, făcând sinapsă cu dendritele neuronilor Purkinje.
Nucleii cerebelului sunt reprezentaţi de nucleii fastigiali în dreptul vermisului şi lateral de ei, spre
emisferele cerebeloase sunt nucleii globoşi, emboliformi şi dinţaţi. Toţi sunt paleocerbeloşi cu
excepţia unei părţi din dinţat care este de apari ţia neocerebeloas ă.
- Substanţa albă. Este situată la interior şi apare pe o secţiune medio-sagital ă cu un aspect
ramificat
caracteristic, care a fost numit "arborele vie ţii”. În ea se disting fibre asociative intracerebeloase
care leagă puncte din aceeşai emisferă cerebeloas ă, fibre comisurale care leagă zone simetrice şi
fibre de proiecţie aferente şi eferente.
Aferenţele ajung la cortexul cerebelos, iar eferen ţele pleac ă de la nucleii cerebelului. Toate conexiunile
cerebelului se realizează prin intermediul pedunculilor cerebelo şi.

22. EMISFERELE CEREBRALE

Emisferele cerebrale în număr de două sunt separate de fisura interemisferic ă, se dezvolt ă din vezicula
telencefalică şi formează, împreună cu diencefalul, creierul sau cerebrum. Emisferele sunt legate prin
comisuri, graţie cărora ele funcţionează simultan, iar în interior con ţin cavit ăţi denumite ventriculi
laterali.
Configuraţia exterioară.
Emisferele cerebrale de formă ovoidă şi cu axul mare antero-posterior, au 3 fe ţe: convex ă, medial ă,
bazală şi 3 poli: frontal, temporal şi occipital. Pe suprafa ţa lor se v ăd şan ţuri mai adânci care
delimitează lobii, iar la nivelul lobilor şanţuri mai puţin adânci care separ ă între ei girii cerebrali. Fa ţa
convexă prezintă 2 şanţuri mai adânci: şanţul lateral şi şanţul central. San ţul lateral (Sylvius) separ ă
lobul temporal situat dedesubt de lobii frontal şi parietal situa ţi deasupra lui. {an ţul lateral începe pe fa ţa
bazală înconjură marginea laterală şi se îndreapt ă oblic în sus şi posterior. În fundul şan ţului se vede o
proeminenţă numită lobul insulei. sanţul central aproape perpendicular pe cel precedent separ ă între
ei lobul frontal situat anterior, de lobul parietal situat posterior. Capul şan ţului parietooccipital separ ă
incomplet lobul parietal de cel occipital.
Lobul frontal are 2 şanţuri orizontale – şanţul frontal superior şi inferior care sunt biturcate
posterior, formând şanţul precentral. Aceste şanţuri delimitează girii frontal, superior, mediu,
inferior şi precentral.
Lobul parietal prezintă un şanţ postcentral care limitează posterior girul postcentral şi un şanţ
intraparietal care separă lobulul parietal superior de cel inferior care prezint ă girul supramarginal la
capătul şanţului lateral Sylvius şi mai posterior girul angular în jurul capului şan ţului temporal superior.
Lobul temporal are la nivelul buzei inferioare a şan ţului lateral Sylvius 2 şanţuri temporale
transverse, care delimitează girii temporali transverşi, iar pe fa ţa convex ă se afl ă şanţurile
temporal superior şi mediu, ce separă girii temporal superior, mijlociu şi inferior.
Lobul occipital are şanţul transvers şi lateral ce mărginesc girii occipitali superior şi laterali. Fa ţa
medială este vizibilă după secţionarea formaţiunilor comisurale interemisferice. Pe fa ţa superioar ă a
corpului calos este şanţul corpului calos. Superior şi lateral cu acest şanţ se află şanţul cingului
ce devine ascendent în partea sa posterioar ă. Din el se desprinde şanţul paracentral cu traiect
ascendent. În lobul parietal se observă şanţul subparietal, iar posterior şan ţul perietooccipital.
Sub aceste şanţuri delimitează următorii giri: girul cinguli, paralel cu corpul calos care în partea
posterioară printr-un istm se continuă cu girul parahipocampal ce aparţine feţei bazale. Deasupra
şanţului cingului se găseşte girul frontal superior (intern). Posterior de el este lobulul
paracentral. Înaintea şanţului parietoocipital este o parte a lobulului parietal numit ă precuneus, iar
acest şanţ şi fisura calcarină se află cuneusul ce aparţine lobului occipital.
Faţa bazală a emisferelor cerebrale este format ă de fa ţa inferioar ă a lobilor: frontal, temporal şi
occipital. La nivelul lobului frontal se găseşte şanţul olfactiv, cu direcţia antero-posterioară care
adăposteşte bulbul şi tractul olfactiv.
Structura emisferelor cerebrale.
- Substanţa cenuşie ca şi la cerebel este dispusă la suprafaţă, formând scoar ţa cerebral ă şi la
baza emisferelor alcătuind nucleii bazali sau corpul striat. Substanţa albă a emisferelor
cerebrale.
Formează centrul emisferelor, masa de substanţă alb ă, denumit ă centrul semioval. Este formată din
fibre
nervoase: de asociere, comisurale şi de proiec ţie.

23. LOBUL FRONTAL

Lobul frontal include aproximativ o treime din suprafata emisferelor cerebrale. Se extinde de la
nivelul polului frontal pana la nivelul santului central si este separat de lobul temporal prin fisura silviana.
Pe fata medial lobul frontal este separat de corpul calos de catre santul calosal iar de lobul parietal de o
linie virtuala care se extinde de la nivelul marginii superioare a santului central la corpul calos. Bazal
intreaga suprafata care vine in contact cu tavanul orbitar apartine lobului frontal.
SUPRAFATA LATERALA A LOBULUI FRONTAL este traversata de trei santuri : santul precentral,frontal
superior si frontal inferior, care delimiteaza un girus vertical( precentral)si trei girusuri orizontale (frontal
superior, mijlociu si inferior). Circumvoluntiunea fetei inferioara este divizata de ramuri anterioare
orizontale siascendente al fisurii silviene, dinspre anterior spre posterior in trei parti : pars orbitalis, pars
triunghiularis si pars opercularis. Girusul F superior se extinde pe partea mediala formand partea
superioara a acestei fete. Este frecvent in complete subdivizat intr-o portiune superioara si una
inferioara. Girusul mijlociu poate fi de asemenea subdivizat intr-o parte superioara si una
inferioara.Girusul mijlociu corespundepe fata mediana girusului cingulat, cele doua fiind separate de
substanta alba profunda care formeaza centrum sinoviale.
Santul frontal inferior corespunde marginii superioare a portiuniianterioare a corpului calos. Portiunea
posterioara a girusuli frontal inferior este localizata lateral de cornul frontal,capul nucleului caudat si
portiunea anteriuoara a insulei. Pars orbitalis se continua medial cu suprafata orbitala alobului frontal.
Portiunea inferioara a portiunii operculare poate fi conectata pintr-o punte cu portiunea inferioara
agirusului precentral. Portiunea operculara si zona adiacenta a portiunii triunghiulare formeaza area
vorbirii Broca.
SUPRAFATA MEDIANA A LOBULUI FRONTAL este format predominant de suprafata mediala a
girusului superior, jumatatea anterioara a lobulului paracentral si girusul cingulat. Santul cingulat
corespundenivelului santului frontal superior pe suprafata laterala. Anterior girusului superior si girusul
cingulat inconjoara genunchiul si rostumul corpului calos si se amesteca in girusul
paraterminal si paraolfactiv, situat sub rostumulcorpului calos si in fata laminei
terminalis. Girusul paraterminal este o suprafata subtire de substanta cenusie de forma triunghiulara
in fata marginii laterale a laminei terminalis, care se continua cuindusium griseum, o lama fina de materie
cenusie care acopera suprafata superioara a corpului calos. Girusul paraterminal este separat la
marginea sa anterioara de girusul paraolfactiv de un sant superficial :santul paraolfactiv posterior . Santul
paraolfactiv anterior separa girusul paraolfactiv de portiunea anterioara a polului frontal
SUPRAFATA BAZALA A LOBULUI FRONTAL este concava si se sprijina pe lama cribriforma,
tavanulorbital si aripa mica a sfenoidului. Santul olfactiv, care incadreaza bulbul si tractul olfactiv divide
suprafata orbitala intr-un panglica mediala, girus rectus si o parte laterala, mai larga, girusul orbital , un
grup iregular de circumvoluntiuni.

24. LOBUL PARIETAL

Lobul parietal are doar doua suprafete: laterala si mediala. Suprafata laterala este delimitata: anterior
decatre santul central; posterior de jumatatea superioara a liniei parietotemporale
trasata virtual intre extremitateasuperioara a santului parietooccipital si incisura preoccipitala; inferior de
limita posterioara a fisurii silviene si de olinie trasata in lungul axului fisurii silviene pana la intersectia cu
linia paritotemporala.Pe fata mediala lobul parietal este separat de lobul frontal printr-o linie virtuala care
se extinde de la nivelulmarginii superioare a santului central la corpul calos iar de lobul occipital de catre
santul parietooccipital.
SUPRAFATA LATERALA A LOBULUI PARIETAL este delimitata de santul postcentral si de santul
intraparietal in trei parti : girusul postcentral, lobulul parietal superior si inferior. Santul postcentral este
similar caforma cu santul central, dar este frecvent intrerupt de punti girale. Santul intraparietal este
orientat anteroposterior, paralel si la 2-3 cm de marginea superioara a emisferului. In profunzimea
santului intraparietal se gaseste tavanulatriumului si cornul occipital. Lobulul parietal inferior, mai mare
decat cel superior, este divizat intr-o portiuneanterioara : girusul supramarginal , care inconjoara ramura
terminala a fisurii silviene formand cea mai posterioara portiune a buzelor operculare si o portiune
posterioara : girusul angular care inconjoara portiunea terminala asantului temporal superior. Girusul
supramarginal este localizat lateral de atriumul ventriculului lateral. Portiunea anteriosuperioara
a girusului supramarginal se continua cu girusul postcentral iar portiunea situata sub fisurasilviana se
continua cu girusul temporal superior. Portiunea girusului angular situata deasupra santului
temporalsuperior se continua cu girusul temporal superior iar cea situata dedesupt cu girusul temporal
mijlociu.
SUPRAFATA MEDIANA A LOBULUI PARIETAL este formata de lobulul paracentral, precuneus
si portiunea posterioara a girusului cingulat. Santul subparietal corespunde nivelului santului intraparietal
de pe suprafata laterala a emisferelor cerebrale.

25. LOBUL TEMPORAL

Lobul temporal este delimitat pe fata laterala de lobul frontal prin portiunea anterioara a fisuri silviene,
delobul parietal prin portiunea posterioara a fisurii silviene si de o linie virtuala care continua aqxul
fisurii, pana laintersectia cu linia parietotemporala, si de lobul occipital prin jumatatea inferioara a liniei
parietotemporale.
SUPRAFATA LATERALA A LOBULUI TEMPORAL este divizata de santul T superior si de cel inferior
in trei girusuri : superior, mijlociu si inferior, paralele cu fisura silviana. Girusul temporal superior se
continua de-a lungul buzei fisurii cu girusul temporal transvers, care se extinde oblic medial si inapoi
inspreunghiul posterosuperior al insulei pentru a participa la formarea podelei
fisurii silviene. Girusul temporal inferior, care secontinua pe fata bazala, este frecvent format din mai
multe fragmente girale si se poate amesteca cu girusul T mijlociu fara o limita neta de demarcatie.
SUPRAFATA MEDIANA A LOBULUI TEMPORAL este cea mai complexa dintre suprafetele
mediane.Este formata predominant de suprafata rotunda a girusului parahipocampic si uncus. Suprafata
mediala estecompusa din trei benzi longitudinale de tesut neural, localizate una peste alta, interlocate cu
hipocampul. Banda cea mai inferioara este formata din marginea rotunda a girusului
parahipocampic, zona subiculara. Banda mijlocie este formata de girusul dintat , o fasie zimtuita de tesut
neural, localizata pe suprafata mediala a hipocampului. Banda superioara este formata de fimbria
fornixului , o banda alba formata de fibre care emerg din hipocamp si sunt directionate posterior in stalpul
fornixului . Girusul parahipocampic si girusul dintat sunt separate de santul hipocampic, iar
girusul dintat si fimbria sunt separate de santul fibriodintat. Amigdala si hipocampul suntlocalizate
imediat dedesupt, in intimitate cu fata mediala, astfel incat sunt luate in discutie in aceasta
sectiune.Girusul dintat se amesteca posterior, inapoia spleniumului in girusul fasciolar , care este
continuat de indusium griseum.
SUPRAFATA BAZALA A LOBULUI TEMPORAL este formata de aceleasigirusuri care se continua
dinspre anterior spre posterior. Ele sunt traversate longitudinal de santul colateral si de
celoccipitotemporal, si de santul rhinal care divid regiunea dinspre medial spre lateral in girisul
parahipocampic,girusul occipitotemporal si portiunea inferioara a girusului T inferior. Suprafata bazala a
girusului parahipocampicse extinde innapoi de la polul T pana la marginea posterioara a corpului calos.
Capatul anterior se proiecteaza medial formand uncusul. Se continua anterior cu uncusul, fara o limita
neta de demarcatie, iar posterior se amestecain istmusul girusului cingulat si a lingulei.

26. LOBUL OCCIPITAL

Lobul occipital este situat inapoia liniei parietotemporale pe suprafata laterala si a santului
parietooccipital pe fata mediana. Pe suprafata bazala lobul occipital se extinde innapoia liniei trasata intre
jonctiunea santului calcarinsi parietooccipital medial si incisura preoccipitala lateral.
SUPRAFATA LATERALA A LOBULUI OCCIPITAL este compusa dintr-
un numar iregulat decircumvoluntiuni cu o mare variabilitate. Cel mai constant santul occipital lateral,
scurt si orizontal, divide lobul in girusul occipital superior si inferior.
SUPRAFATA MEDIANA A LOBULUI OCCIPITAL este divizata de santul calcarin in doua parti : una
superioara, cuneusul si una inferioara, lingula. Cuneusul este un lobul bine delimitat : anterior de santul
PO,inferior de santul calcarin si posterior de marginea superioara a emisferului cerebral. Lingula
reprezinta o fasie ingusta de materie cenusie situata intre santul calcarin si marginea inferioara a
emisferului cerebral care, asa cum iispune si numele, are o forma asemanatoare unei limbi, cu varful
orientat spre polul O.Anterior lingula se amesteca cu girusul parahipocampic care se extinde posterior din
lobul T.
SUPRAFATA BAZALA A LOBULUI OCCIPITAL este formata de aceleasi girusuri care se continua
dinspre anterior spre posterior. Ele sunt traversate longitudinal de santul colateral si de ce
loccipitotemporal, si de santul rhinal care divid regiunea dinspre medial spre lateral in girisul
parahipocampic,girusul occipitotemporal si portiunea inferioara a girusului T inferior. Suprafata bazala a
girusului parahipocampicse extinde innapoi de la polul T pana la marginea posterioara a corpului calos.
Capatul anterior se proiecteaza medial formand uncusul. Se continua anterior cu uncusul, fara o limita
neta de demarcatie, iar posterior se amesteca in istmusul girusului cingulat si a lingulei.

27. SISTEMUL SIMPATIC PARAMEDULAR

Corespunzător ei, coloana intermedio-laterală se prezintă ca o mica prelungire laterala de formă

triunghiulară a substanţei cenuşii ce poartă numele de corn lateral.Este alcătuită din neuroni simpatici
preganglionari (neuroni radiculari vegetativi simpatici).Din punct de vedere funcţional, neuronii coloanei
eferente simpatice se împart în două categorii:-neuroni organizaţi în centrii metamerici (centrii
vasoconstrictori, pilomotori şi glandulari cutanaţi). Axonii neuronilor din centrii metamerici fac sinapsă
cu neuronii ganglionari, iar fibrele postganglionare (slab mielinizate) se reîntorc în trunchiul nervului
spinal prin ramura comunicantă cenuşie şi apoi prin ramura ventrala şi ramura dorsală, se distribuie
vaselor, muşchilor erectori ai firului de păr şi glandelor din tegument;-neuroni organizaţi în centri
polisegmentari, reprezentaţi de:a.centrul iridodilatator sau ciliospinal Budge, la nivelul mielomerelor C8-T2.
La acest nivel se afla originea fibrelor simpatico ce deserves viscerelor capului si gatului, precum si
originea nervilor simpatico cardiac cervicali. Fibrele simpatico preganglionare fac sinapsa cu neuronii
ganglionari, in ganglionii simpatici paravertebrali cervicali.
b. centrul cardioaccelerator la nivelul mielomerelor T3-T5. La acest nivel se afla originea fibrelor
simpatico ce deservesc viscerelor toracelui, inclusive nervii simpatico toracali. Fibrele simpatico
preganglionare fac sinapsa cu neuronii ganglionari in ganglionii simpatico paravertebrali toracali.
c. centrul splanhnic al viscerelor abdominale, niveulul mielomerelor T5-T12. Axonii neeuronilor
preganglionari din acest centru traverseaza, fara sa faca sinapsa, ganglionii simpatico paravertebrali,
toracali formand: nervul splanhnic mare (T5-T9), splanhnic mic (T10-T11) si inferior (T12).
Fibrele preganglionare ale nervilor splanhnici fac sinapsa cu neuronii ganglionari, in ganglionii plexului
celiac.
d. centrul splanhnic al viscerelor pelvine la nivelul mielomerelor L1-L2(L3). Axonii neuronilor
preganglionari din acest centru traverseaza fara sinapsa ganglionii simpatico paravertebrali lombari,
alcatuind nervii splanhnici lombari, ce fac sinapsa cu neuronii ganglionari in ganglionii plexului
hipogastric.

28. GLOBUL OCULAR

Globul ocular este organul ce asigură funcţia vizuală, fiind un organ neuro-senzorial, cu formă sferică.
Prezintă o parte anterioară ce este transparentă şi poartă denumirea de cornee. Globul ocular are
un diametru antero-posterior de 21-26 de mm la emetropi, pe când la hipermetropi axul este mai mic,
iar la miopi axul este mai mare.
Având o formă sferică, acesta prezintă ca orice sferă:
- un pol anterior denumit şi extremitatea anterioară a globului ocular;
- un pol posterior denumit şi extremitatea posterioară a globului ocular;
- un ecuator situat la distanţă egală între cei doi poli;
- meridiane.
Structura globului ocular este reprezentată de pereţii globului ocular şi mediile transparente,
refringente.
Peretii globului ocular :
Sunt constituiţi din 3 tunici concentrice:
I. sclerocorneea ce mai este denumită şi tunica externă fibroasă si contine:cornee a
II. uveea ce mai este denumită tunica mijlocie vasculară ce este alcătuită din 3 elemente: iris, corp ciliar şi
coroidă.
III. retina sau tunica internă nervoasă
Mediile transparente a globului ocular:
Umoarea apoasă -Este un lichid incolor ce este secretat la nivelul proceselor ciliare la nivelul camerei
posterioare de unde trece la nivelul camerei anterioare prin intermediul pupilei. De la nivelul camerei
anterioare aceasta este drenată la nivelul reţelei trabeculare în canalul Schlemm. Aceasta este principala
cale de evacuare a umorii apoase denumită şi calea trabeculo-schlemiană.
Cristalinul -Este o lentilă biconvexă transparentă şi avasculară ce prezintă o capsulă numită cristaloidă.
Fiind o lentilă biconvexă prezintă:
- o faţă anterioară alcătuită de peretele posterior al camerei posterioare;
- o faţă posterioară cu raport direct cu fosa hialoidă a corpului vitros;
- circumferinţa cristalinului ce reprezintă locul de inserţie a fibrelor ecuatoriale a zonulei Zinn.
Cristalinul prezintă o capsulă proprie numită cristaloidă şi un nucleu cu structură epitelio-fibrilară.
Zonula Zinn denumită şi ligamentul suspensor al cristalinului are rol ligamentar.
Corpul vitros - Este delimitat:
- anterior de cristalin, corpul ciliar şi zonula Zinn;
- posterior de retină.
Are o structură gelatinoasă incoloră alcătuit din fibre de colagen, substanţă fundamentală (ce conţine acid
hialuronic) şi fibrocite. Întreg corpul vitros este înconjurat de o capsulă denumită hialoidă.
Pereti globului ocular sunt formati din :
Sclerocorneea Are forma globului ocular, fiind tunica situată la exterior ce are o structură
fibroasă.Funcţia principală a acestei tunici este de menţinere a presiunii intraoculare. Ea este de
asemenea alcătuită la rândul său din 3 componente: corneea, limbul sclerocorneean sclera.
Uveea
Prezintă 3 regiuni principale:
- uveea anterioară sau irisul
- uveea intermediară sau corpul ciliar
- uveea posterioară sau coroida.
Retina
Este delimitată anterior de ora serrata şi posterior de nervul optic. Prezintă:
- o faţă externă ce este în raport cu membrana Bruch;
- o faţă internă în raport cu corpul vitros.
Retina prezintă 3 porţiuni: una iriană, una ciliară şi una coroidiană.
Retina coroidiană prezintă mai multe zone şi anume:
- papila sau discul optic – este situat în hemicadranul nazal şi are formă ovalară cu o depresiune centrală;
discul optic este locul prin care axonii neuronilor optici se unesc şi formează nervul optic;
- locul de pătrundere a arterei centrale a retinei în globul ocular;
- foveea centralis ce este situată în jumătatea temporară a discului optic.

29. CALEA OPTICA

Impresiile vizuale culese de retina sunt, la inceput, receptionate de celulele cu conuri si cu bastonase, care
nu apartin propriu-zis caii nervoase, ci sunt cellule senzoriale neuroepiteliale.
Calea nervoasa contine, de fapt, trei neuroni, pe care-i prezentam de la inceput pentru a inlesni
intelegerii caii optice:
-primul neuron pune in raport celulele vizuale ( cu conuri sau cu bastonase) cu al doilea neuron
-al doilea neuron isi are corpul si dendritele tot intraretinian ; iese din bulbul ocular si formeaza nervul
optic , chiasma si tractul optic. Se termina in metetalamus unde face sinapsa cu al treilea neuron
-al treilea neuron este metatalamo-cortica iar acesta ajunge prin axonul sau in aria vizuala la nivelul
santului calcarin.
La nivelul retinei mai deosebim si pata galbena care reprezinta zona unde o celula cu con sau bastonas
face sinapsa cu o celula bipolara iar restul retinei vizuale este sediul unei vederi mai putin clare
Nervul optic conduce influxul nervos de la retina la chiasma optica iar traiectul sau cuprinde 3 parti:
-segmentul intraorbital
-segmentul intracanalicular
-segmentul intracranian
Chiasma optica este o lama nervoasa orizontala , in forma de X intre nervii optici care ajung la ea.
Chiasma optica este o incrucisare partial de fibre. Din unghiurile sale pleaca tracturile optice care
inconjoara pedunculi cerebrali si se impart posterior de talamus in 2 radacini, una laterala si una
principal.
Tracturile optice, eferente din chiasma, contin fibre neincrucisate din jumatatea temporal a retinei de
aceasi parte, incrucisate in jumatatea nazala a partii opuse si fibre incrucisate si neincrucisate din ambele
macule. Tractul optic inconjoara partile laterale ale pendunculilor cerebrali si merge pe corpul geniculat
lateral de unde o parte din fibre merg la central primar al vazului care constituie central reflex optic iar
alta parte din fibre formeaza radiatia optica a lui Gratiolet .

30. CALEA SENSIBILITATII EXTEROCEPTIVE

Calea exteroceptiva cuprinde sensibilitatiile: tactile, termica si dureroasa.

Receptorii pt aceste tipuri de sensibilitati sunt: Corpusculii Meissner, discurile Merkel, corpusculii Vater
Pacini, receptorii durerosi reprezentati de terminatiile nervoase libere, corpusculii lui Krauze care
receptioneaza senzatia de rece si corpusculii ruffini care receptioneaza senzatia de cald.
Prima statie (sau primul neuron) pe calea sensibilitatii exetroceptive este reprezentata de ganglionii
spinali latero-vertebrali si ganglionii aferenti senzitivi ai nervilor cranieni.
Al doilea neuron este reprezentat de celulele din coarnele posterioare ale maduvei spinale si respectiv,
pentru extremitatea cervico-cefalica de nuclei senzitivi existenti in trunchiul cerebral.

31. FASCICULELE SPINOTALAMICE- ANTERIOR SI LATERAL (POSTERIOR)

Acestea constituie calea sensibilitatii exteroceptive ajunse la nivelul trunchiului cerebral, de unde isi
continua calea prin: fasciculul spinotalamic anterior care conduce sensibilitatea tactile si fasciculul lateral
(posterior) care conduce sensibilitatea termica si dureroasa.
Pe aceste 2 cai, cel de-al treilea neuron se gaseste in talamus, dupa care fibrele pleaca in scoarta cerebrala,
la nivelul lobului parietal in girusul post-central la nivelul celulelor granulare mari si mici, unde are loc
prelucrarea informatiei. Pe acest traseu, in functie de complexitatea receptiei realizate au loc conexiuni cu
neuronii motori care dau comenzile adecvate in periferie.
 32. SENSIBILITATEA PROPRIOCEPTIVA

Sensibilitatea proprioceptive este acea sensibilitate care asigura pe de-o parte pozita ortostatica a corpului
uman, ceea ce se face automat si inconstient, fiind denumita sensibilitatea proprioceptiva inconstienta, si
realizarea diferitelor miscari ale corpului uman cu pastrarea echilibrului in scopul realizarii anumitor
actiuni si se numeste sensibilitate proprioceptive constienta.
Sensibilitatea proprioceptiva constienta ajunge pana la nivelul scoartei cerebrale unde in girusul post-
central are loc prelucrarea informatiei, cu eliberarea raspunsului cuvenit.
Sensibilitatea proprioceptive inconstienta ajunge doar la nivelul cerebelului, respectiv a cortexului
cerebelos care la randul sau prin conexiuni extrapiramidale va realiza mentinerea pozitiei ortostatice.

33.a CALEA SENSIBILITATII PROPRIOCEPTIVE CONSTIENTE

Primul neuron e ganglionul spinal, de la care prin cordoanele posterioare ale maduvei, respective prin
fasciculele Goll si Burdach ajunge la cel de-al doilea neuron, respective nuclei Goll si Burdach (in
nomenclatura mai sunt numiti si Gracillis si Cuneat), face sinapsa avand loc in acelasi timp o incrucisare a
acestor cai alcatuind decusatia lemniscala de unde prin calea lemniscului median ajunge la cel de-al
treilea neuron din thalamus, dupa care ajunge la scoarta cerebrala la nivelul girusului post-central unde
se gaseste analizatorul kinestezic.

33.b CALEA SENSIBILITATII PROPRIOCEPTIVE INCONSTIENTE

Primul neuron e la nivelul ganglionului spinal.

Al doilea neuron e la nivelul cornului posterior al maduvei spinale, dupa care se formeaza 2 cordoane:
Fasciculul spinocerebelos direct si indirect.
Fasciculul spinocerebelos direct este de aceasi parte si patrunde in cerebel prin pedunculii cerebelosi
inferiori.
Fasciculul spinocerebelos indirect/incrucisat (Gowers) care ajunge in cerebel prin pedunculii cerebelosi
superiori.
Are loc o prima statie cerebeloasa sinaptica in cortexul cerebelos, dupa care fibrele fac sinapsa in nucleul
dentat din cerebel si prin conexiune cu caile extrapiramidale se realizeaza tonusul muscular si pozitia
ortostatica.

34. CAI PIRAMIDALE

Caile piramidale sunt cele care conduc motilitatea voluntara constienta.

Primul neuron e reprezentat de cellule piramidale mari din girusul precentral, numite celulele lui Betz. De
la acest nivel, fibrele coboara prin capsula interna, in continuare prin pedunculii cerebrali (de la
mezencefal), in continuare in punte ajungand apoi in bulb unde are loc o incrucisare partial a unora din
fibre formandu-se astfel: fasciculul pyramidal direct (fibre neincrucisate) si fasciculul pyramidal indirect
(fibre incrucisate) care ajung la neuronal motor din coarnele anterioare ae maduvei spinale, de unde pe
calea radacinii anterioara a nervului spinal pleaca in periferie comanda.
 35. CAI EXTRAPIRAMIDALE

Sunt numeroase si au originea in diferitele etaje ale sistemului nervos central, respective cortexul
prefrontal, nuclei bazali- nucleul lenticular si caudat, nucleul emboliform, hipotalamus (centrul vietii
vegetative), nucleul rosu (de la mezencefal cu diferitele portiuni), tuberculii cvadrigemeni cu partea
anterioara ce prezinta functia vizuala si corpii geniculati externi si posterioara cu functia auditiva si
corpii geniculati interni, nuclei vestibulari- la nivelul unghiului bulbo-pontin, olivele bulbare, conduc
motilitatea automata cu asigurarea echilibrului si asigurarea tonusului muscular.
Se realizeaza coordonarea fina a miscarilor. In lipsa acestei coordonari apare maladia Parkinson.
Intreg sistemul extrapyramidal este interconectat cu cerebelul.
Principalele fascicule extrapiramidale sunt: a)tectospinale (de la tuberculii cvadrigemeni) care in acelasi
timp sunt in legatura cu metatalamusul, asigurand reflexele de aparare, oculo-auditivo-cefalo-gire,
b)rubrospinale (de la nucleul rosu din mezencefal), c)vestibulospinal (de la nuclei pontini), d)olivospinal
(de la oliva bulbara), e)reticulospinal (de la substanta reticulate situate in trunchiul cerebral si intinsa pana
la nivelul scoartei cerebrale).

36. INTERFERENTA DINTRE CAILE EXTRAPIRAMIDALE SI CEREBEL

Asigurarea echilibrului, a tonusului muscular, a coordonarii miscarilor se face sub comanda scoartei
cerebrale, dar cu participarea directa a cerebelului si a sistemului extrapyramidal, dupa cum urmeaza:
Tonusul muscular este reglat prin intermediul paleocerebelului.
Aferentele sunt: fasciculul olivo-cerebelos si fasciculele Flechsig si Gowers.
Centrii se afla in cerebel si ajung pana in nucleul dintat.
Eferente: de la centru prin coarne: Fasciculul cerebelo-olivar, fasciculul rubsrospina si fasciculul dento-
rubric.
Coordonarea motorie este realizata de neocerebel.
Aferente: de la cortex ajunge la fasciculul cortico-ponto-cerebelos
Centrii: nucleul dintat si nuclei din lobul posterior al cerebelului (neocerebel)
Eferente: fasciculul dento-rubro-talamic si fasciculul rubro-spinal.
Mentinerea echilibrului in care rolul principal il are arhineocerebelul.
Aferente: fasciculul vestibulul-cerebelos.
Centrii: nuclei fastigiani.
Eferente: fasciculul cerebelo-vestibular si fasciculul vestibule-spinal.