8.

PROCEDEE TERAPEUTICE BAZATE PE FACTORI

FIZICI:TERMOTERAPIA,CRIOTERAPIA,ELECTROTERAPIA,
ULTRASONOTERAPIA, RADIOTERAPIA, FOTOTERAPIA –
LASER

1. TERMOTERAPIE

Incalzirea locala sau generala a organismului produce efecte terapeutice,

legate indeosebi de vasodilatatie si de cresterea debitului sanguin, precum si de
faptul ca dezvoltarea tumorilor canceroase este inhibata prin cresterea temperaturii
acestor tumori.
Incalzirea locala se poate face prin:
- conductie, situatie in care zona ce trebuie incalzita este pusa in contact
cuobiecte calde (perna electrica, pilota cu apa calda, bai calde etc.);
- radiatie, prin expunere la soare sau la raze infrarosii generate de lampi
deinfrarosii (lampi cu filament incandescent si cu filtru de infrarosii ce lasa sa treaca
radiatii cu lungimi de unda cuprinse intre 0,8 si 40 mm, radiatii ce patrund la
adancimi de pana la 3 mm in piele);
- diatermie, care se clasifica in:
a) diatermie cu unde lungi sau D'Arsonvalizare, care utilizeaza curenti
electricialternativi cu frecventa de 10 kHz, aplicati prin intermediul unor electrozi
aflati in contact cu pielea;
b) diatermie cu unde scurte, care utilizeaza unde electromagnetice cu
frecventade 30 MHz, aplicate tesutului prin placi metalice situate la o oarecare
distanta (capacitiv) sau inductiv prin bobine (magnetodiaflux), adica prin dispozitive
care nu intra in contact cu pielea;
c) diatermie cu microunde, care foloseste microunde cu frecventa de
2450
MHz
- ultrasonare, care foloseste fascicule de ultrasunete cu frecventa de
ordinul MHz si permite o buna localizare a incalzirii, atat prin directionarea
fasciculului cat si pe baza capacitatii diferite de absorbtie a ultrasunetelor de catre
tesuturi.

2. CRIOTERAPIE

Obtinerea unor temperaturi scazute cu ajutorul bioxidului de carbon solid

(zapada carbonica) la - 79ºC sau a azotului lichid (-196ºC), a permis utilizarea frigului
in scopuri medicale, atat pentru conservarea unor tesuturi sau organe (sperma,
maduva osoasa etc. sau chiar a unor persoane decedate sau a capetelor acestora)
in vederea revitalizarii si/sau utilizarii lor ulterioare cat si pentru executarea unor
manevre chirurgicale (criochirurgie). Avantajele criochirurgiei constau in lipsa durerii,

1
sangerari putin importante si distrugeri bine localizate ale tesuturilor (tumori, nevi sau
chiar nuclee din talamus, ca in cazul tratamentului maladiei Parkinson).
Fara a se incadra strict in crioterapie, tehnicile de realizare a hipotermiei
controlate (coborarea temperaturii corpului cu cateva grade) permit efectuarea unor
operatii pe cord in conditiile unei mai mici crize de timp.

3. ELECTROTERAPIE

In aplicatiile medicale, electricitatea se utilizeaza sub urmatoarele forme :

- electricitate statica sau franklinizare
- curent electric continuu sau galvanizare
- curent electric alternativ sau faradizare
- curent electric in impulsuri
Electricitatea statica produsa de un generator de curent continuu de inalta
tensiune poate fi utilizata pentru a administra unui pacient o asa numita baie
electrostatica, prin simpla conectare a acestuia la polul pozitiv sau negativ al sursei.
Pacientul, asezat pe un suport bine izolat de pamant, poate fi adus cu usurinta la un
potential de cateva mii de volti. Electricitatea statica poate fi administrata si local, sub
forma de efluvii sau de scantei, prin apropierea de corpul pacientului a unui electrod
aflat la un potential electric ridicat.
Curentul continuu de joasa tensiune, generat de baterii, acumulatori sau
redresori de curent alternativ, se aplica tesuturilor prin intermediul a doi electrozi,
numiti anod si catod. Curentul circula prin tesuturi nu numai de-a lungul liniei drepte
ce uneste electrozii ci si prin regiuni aflate in afara acestei linii, dispersandu-se sub
forma de curenti din ce in ce mai slabi, pe masura ce se departeaza de aceasta linie.
Acesti curenti poarta numele de curenti electrotonici (figura). In vecinatatea anodului
circula curenti anelectrotonici iar in apropierea catodului, curenti catelectrotonici.
Primii au proprietatea de a micsora excitabilitatea tesuturilor iar ceilalti de a o mari;
aceste efecte justifica utilizarea lor medicala.
O aplicatie medicala importanta a curentului continuu este defibrilarea
cardiaca, ce poate salva viata unui om aflat in stop cardiac.
Deoarece tesuturile sunt conductori ionici, curentul continuu da nastere in ele
unor fenomene de electroliza, soldate cu aparitia la catod a hidroxidului de sodiu si la
anod a acidului clorhidric. Asa se explica de ce, la intensitati mari ale curentului
electric continuu, pot aparea escare negative cenusii in zona de contact a
tegumentului cu catodul si escare pozitive brune la anod. Asemenea efecte sunt
folosite pentru distrugerea pe cale galvanocaustica a unor tumori.
Curentul continuu de mica intensitate poate fi folosit pentru introducerea in
organism, prin piele si prin mucoase, a unor ioni medicamentosi (iod, salicilat etc.)
prin fenomenul numit ionoforeza in cadrul ionoterapiei.
Curentii alternativi de joasa frecventa (50-100 Hz) produc modificari circulatorii
locale, senzatii dureroase, contractii musculare precum si o incalzire locala.

2
 Curentii alternativi de inalta frecventa nu produc excitatii. Efectele lor
principale sunt cele termice iar aplicarea lor in medicina poarta numele de diatermie.
Efectul curentilor de inalta frecventa poate fi folosit si pentru distrugerea unor
tumori prin diatermocoagulare, ca si pentru taierea tesuturilor (bisturiu electric),
precum si in electrofiziologia interventionala.
Curentul electric poate fi aplicat si sub forma de impulsuri. In functie de
forma, durata, amplitudinea si frecventa lor, impulsurile pot produce efecte biologice
dintre cele mai diverse (de la stimulare, contractii musculare, durere si pana la
sedare, anestezie sau somn). Impulsurile de durata mare se supun legilor lui Pflüger
conform carora, la inchiderea circuitului electric, excitarea nervilor si a muschilor se
produce la catod iar la deschiderea circuitului, excitarea se produce la anod. Aplicate
la nivelul capului, impulsurile pot produce sedare, electrosomn, electronarcoza sau
electrosoc (in aceleasi scopuri se folosesc si curentii alternativi de joasa frecventa).
Ocazional, pentru grabirea vindecarii fracturilor, pseudoartrozelor etc. se
utilizeaza campuri electromagnetice pulsate.
In anumite conditii, curentul electric poate deveni primejdios, provocand
electrocutarea. Cel mai periculos, in acest sens, este curentul alternativ de joasa
frecventa, care poate produce moartea prin electrocutare la o intensitate de patru ori
mai mica decat cea la care produce electrocutarea mortala un curent continuu, in
conditii identice. Curentii alternativi de frecvente inalte nu produc electrocutare.
Procedeele electroterapeutice sunt extrem de numeroase si variate, un loc
deosebit in randul lor fiind ocupat de stimulatoarele electrice, cu intrebuintari multiple
(defibrilatoare, stimulatoare cardiace, aparate de electroanestezie, aparate pentru
electrosocuri etc.).

4. ULTRASONOTERAPIA

Producerea ultrasunetelor

Undele acustice cu frecvente mai mari de 20.000 Hz, produse prin vibratiile
mecanice ale unui mediu elastic, se numesc ultrasunete. Printre organismele vii, cea
mai mare parte a insectelor si unele vertebrate (delfini, lilieci) pot produce si
receptiona ultrasunete (pana la 200 kHz), pe care le folosesc pentru orientare
spatiala. In tehnica, ultrasunetele se obtin cu ajutorul unor traductoare aero-, hidro-,
electro- sau magnetomecanice. Cel mai frecvent utilizate sunt traductoarele electro-
sau magnetomecanice. Dintre acestea, traductoarele piezoelectrice se bazeaza pe
proprietatea unor cristale (cuart, tartrat dublu de sodiu si potasiu – numit sare
Seignette-, fosfat de amoniu etc.), taiate dupa anumite plane geometrice, de a se
comprima si dilata succesiv atunci cand sunt supuse unei tensiuni alternative de
mare frecventa. Amplitudinea vibratiilor produse in cristal este maxima pentru o
frecventa egala cu frecventa proprie de rezonanta a cristalului. Traductoarele
electrostrictive folosesc dielectrici (ex. titanat de Ba) in loc de cristale. Traductoarele
magnetostrictive sunt reprezentate de materiale feromagnetice plasate in interiorul

3
unui solenoid alimentat cu curent alternativ de inalta frecventa. Miezul solenoidului
se comprima atunci cand curentul alternativ instantaneu trece prin valorile maxime si
revine la starea initiala atunci cand acesta trece prin valoarea de zero.

Proprietatile fizice ale ultrasunetelor

Ca si sunetele, ultrasunetele se propaga cu viteze care depind numai de

proprietatile mediului prin care se propaga. Ele se reflecta, refracta, difracta,
interfereaza si difuzeaza. Absorbtia in diferite medii se face exponential conform legii
Lambert: I = I0 e-mx m - coeficientul de atenuare, proportional cu n2
I0 – intensitatea undei incidente I –
intensitatea undei emergente x –
grosimea stratului de substanta
strabatut
Energia absorbita este disipata sub forma de caldura. Deci, in acelasi mediu,
ultrasunetele vor disipa cu atat mai multa caldura cu cat frecventa lor este mai mare.
Deoarece ultrasunetele sunt folosite in medicina, atat in explorari functionale, cat si
in terapie, trebuie sa se tina seama de acest efect important.
Reflexia la suprafata de separare a doua medii este caracterizata prin
coeficientul de reflexie R: R = Er/Ei, unde Er este energia undei reflectate, iar Ei
energia undei incidente. In functie de impedanta acustica caracteristica, Zc = rv (r -
densitatea mediului, v – viteza undei), coeficientul de reflexie va fi:
R = ((Z1 – Z2)/(Z1 + Z2))2
La interfata aer/apa, coeficientul de reflexie este practic egal cu unitatea, de
aceea, in explorarile ultrasonografice, trebuie sa fie evitat stratul de aer care s-ar
forma intre sonda emitatoare si pielea pacientului (de ex. prin ungerea pielii cu ulei
de parafina prin care se poate realiza un contact bun).

Efectele ultrasunetelor

1. Efecte fizice
2. Efecte chimice si electrochimice
3. Efecte biologice
1. Efectele fizice pot fi: mecanice (cavitatie, omogenizare, precipitare,
coagulare, dispersie), electrice (formarea dublului strat ionic la suprafata de separare
dintre doua medii cu aparitia unor diferente de potential, ionizari), optice (modificarea
indicelui de refractie al substantei).
Cavitatia
Unul dintre efectele fizice de mare interes este cavitatia. In anumite conditii,
ultrasunetele produc intr-un lichid ruperi locale ale acestuia, cu aparitia unor bule
care contin vapori de lichid sau gaze rarefiate. Acest fenomen se produce datorita
faptului ca lichidul este supus unor dilatari si comprimari succesive cu o frecventa
identica cu aceea a ultrasunetelor. De exemplu, la 2 MHz ( l = 0,75 mm) doua puncte

4
situate la d = l/2 sunt unul comprimat, altul decomprimat, atingand o diferenta de
presiune de zeci de atmosfere. Un calcul simplu arata ca pentru o unda cu I = 30
W/cm2:
pmax2 = 2ZI = 2 rcI = 2 ×103 ×1,5 ×103 ×3 ×105 = 1012
pmax = 106 N/m2 = 10 atm
Se formeaza cavitati, cu durata de viata foarte mica (10-6 s), dar in care se
pot produce o serie de fenomene cum ar fi: excitarea si ionizarea unor molecule,
aparitia unor diferente de potential electric intre peretii cavitatii, care pot duce la
descarcari electrice in gazele rarefiate din cavitate, emisii de radiatii luminoase
(ultrasonoluminescenta), formare de radicali liberi foarte activi si nocivi. Disparitia
cavitatii se face printr-o decompresie violenta (implozie) in cazul in care frecventa
ultrasunetelor este egala cu frecventa proprie de rezonanta a cavitatii. Presiunea in
cavitate poate ajunge la mii de atmosfere, iar temperatura la mii de grade. Acestea
pot avea ca efect ruperea unor structuri sau a unor macromolecule aflate in
apropiere.
2. Efectele chimice si electrochimice pot fi de oxidare, reducere,
polimerizare,depolimerizare, sinteza, modificare a conductibilitatii electrice a
lichidelor.

3. Efectele biologice ale ultrasunetelor sunt consecinta efectelor fizico-

chimice asuprastructurilor vii. In functie de intensitatea ultrasunetelor, exista trei
categorii de efecte:
a. Ultrasunetele de intensitate mica, < 0,5 W/cm2, produc modificari
functionale.
b. Ultrasunetele de intensitate medie, 0,5 < I < 5 W/cm2, produc
modificaristructurale reversibile.
c. Ultrasunetele de intensitate mare, > 5 W/cm2, produc modificari
structuraleireversibile. Pot fi utilizate la distrugerea bacteriilor, prepararea
vaccinurilor si distrugerea tumorilor.

Utilizarea ultrasunetelor in medicina

Ultrasunetele se pot utiliza atat in terapie cat si in diagnostic. Frecventele

optime de utilizare sunt cuprinse intre 800-1200 kHz, iar adancimea de patrundere in
tesuturi este de 5-7 cm. Ultrasunetele de inalta frecventa sunt puternic absorbite si
produc efecte locale. Ultrasunetele de joasa frecventa produc efecte generale. La
doze moderate pielea are o permeabilitate marita pentru substantele
medicamentoase. Dozele mijlocii produc vasodilatatie, cele mari vasoconstrictie.
Ultrasunetele din categoriile a si b pot fi folosite in tratamentul starilor reumatismale,
afectiunilor sistemului nervos periferic, nevralgiilor, nevritelor (diatermie cu
ultrasunete). Sunt spasmolitice, antialgice, antiinflamatorii. Se pot folosi, de
asemenea, in afectiuni ale aparatului locomotor, nervilor periferici, aparatului
circulator, in tratamentul bolii ulceroase, spasme pilorice, intestinale etc.

5
 Personalul care lucreaza cu ultrasunete (16-25 kHz, 100 dB) pot sa prezinte
anumite manifestari neurovegetative cum ar fi perturbarea functiilor de termoreglare
si a functiei suprarenalei, tulburari psihice (halucinatii), tulburari de echilibru, bulimie.

5. RADIOTERAPIE

Radioterapia este folosita, aproape in exclusivitate, pentru tratamentul bolii

canceroase. Principiul de baza al radioterapiei este concentrarea iradierii in zona
tumorii, asociata cu menajarea zonelor sanatoase ale organismului. Respectarea
acestui principiu presupune:
- localizarea precisa a tumorii (in special cu ajutorul tehnicilor de
imageriemedicala);
- iradierea tumorii cu fascicule de radiatii proiectate pe mai multe
directii,care converg in centrul tumorii, sau prin iradiere locala strict delimitata;
- ecranarea si protejarea pe cat posibil a zonelor sanatoase;
- cunoasterea cat mai precisa a dozelor de radiatie absorbite de tumora
si detesuturile sanatoase, in scopul optimizarii dozelor administrate (in acest scop se
utilizeaza microdozimetre si se fac calcule teoretice cu ajutorul computerelor).
Radioterapia consta din proceduri teleradioterapice si brahiradioterapice.
In teleradioterapie se utilizeaza surse exterioare de radiatii, care
produc fascicule ce pot fi proiectate din multiple directii asupra tumorii, in functie de
localizarea acesteia. Printre sursele de radiatii se numara:
- surse de raze X sub forma de tuburi Coolidge, alimentate cu
tensiunicuprinse intre 250 kV si 1 MV;
- surse de raze X realizate cu ajutorul unor betatroane (acceleratoare
circularede electroni), in care electroni accelerati la 25 MeV dau nastere la radiatii X
de franare;
- surse de electroni accelerati (betatronul mentionat mai sus si
acceleratori liniari incare electronii sunt accelerati sub o tensiune de 4 MV; acesti din
urma acceleratori au dimensiuni relativ mici, comparabile cu cele ale unitatilor de
cobaltoterapie);
- surse de raze γ produse de izotopul 60Co (cobaltoterapie). Radiatiile γ
emisede 60Co au energii de 1,25 MeV; sursele utilizate sunt foarte intense, avand o
activitate radioactiva de 370 TBq (terabecquereli), adica 3,7.1014
dezintegrari/secunda sau 10.000 curie. Sursele se afla in containere de plumb si
emit 200 rontgeni/minut la o distanta de 1 m de sursa, ceea ce asigura circa 3 Gray
in mai putin de doua minute (vezi dozimetria radiatiilor ionizante in cursul de
radiobiologie). Activitatea sursei scade la jumatate dupa 5,3 ani
(interval de timp care este perioada de injumatatire a cobaltului 60);
- surse de protoni, deuteroni, nuclee de heliu accelerate la peste 100
MeV inciclotroane sau acceleratoare liniare;
- surse de mezoni p negativi, obtinuti prin ciocnirea protonilor accelerati
cunuclee atomice;

6
 - surse de neutroni, obtinuti prin franarea de catre tinte de beriliu
adeuteronilor accelerati in ciclotron .
Brahiradioterapia (numita si radioterapie de mica distanta sau
radioterapie de contact) consta in introducerea de izotopi radioactivi in tumora sau in
imediata ei vecinatate. Forma sub care se introduc sursele radioactive este cea de
ace (de 226Ra sau 137Cs) care se lasa 3 - 7 zile in tumora, sau sub forma de
capsule implantate permanent in tumora. Capsulele, confectionate din aur sau
platina, contin radioizotopi cu viata scurta, asa cum sunt 222Rn (T½ = 3,8 zile),
198Au (T½ = 2,7 zile) sau 90Y (yttrium cu T½ 64 de ore; de fapt, capsula de yttrium
contine 90Sr care, prin dezintegrare produce yttrium, a carui radiatie ß de
2,27 MeV este lasata sa treaca prin peretii capsulei, spre deosebire de radiatiile ß de
numai 0,54 MeV ale strontiului). Un radioizotop special este 252Cf (californium), care
emite neutroni rapizi.
In anumite situatii, in tumora se poate injecta solutie coloidala de 198Au.
Pacientii supusi brahiradioterapiei devin surse de iradiere pentru ceilalti
bolnavi si pentru personalul medical, astfel incat acestia trebuie sa ia masurile de
protectie impotriva radiatiilor ionizante (vezi cursul de radiobiologie).

6. FOTOTERAPIE

Iradierea corpului cu radiatii electromagnetice neionizante (radiatii infrarosii,

vizibile si ultraviolete), efectuata in asa numitele bai de soare sau bai de lumina
(naturala sau artificiala) are efecte terapeutice in unele afectiuni generale, dereglari
ale echilibrului hidromineral, boli de piele etc. In cursul de fotobiologie au fost
mentionate cateva efecte biologice ale radiatiilor ultraviolete, care justifica utilizarea
procedurilor terapeutice de iradiere cu aceste radiatii, fie ca atare, fie dupa o
prealabila administrare de substante fotosensibilizante.

Terapie cu radiatie laser

Punerea la punct a amplificarii luminii prin emisie stimulata (LASER) a permis

dezvoltarea rapida a terapiei bazata pe iradierea cu raze laser a organismului.
Un laser este alcatuit dintr-un mediu activ (cristale dielectrice, semiconductori,
solutii lichide de coloranti sau amestecuri gazoase), un sistem de pompaj optic si un
rezonator format din doua oglinzi semitransparente plane si paralele (figura).
Printre laserii cu cristale dielectrice se numara laserul YAG (sau laserul cu
granat de yttrium si aluminiu dopat cu neodim) care emite raze infrarosii avand
lungimea de unda 1,06 mm si laserul cu rubin (oxid de aluminiu impurificat cu ioni de
crom) care emite radiatii vizibile (rosii) cu lungimea de unda de 0,69 mm.
Pentru a putea emite, acesti laseri au nevoie de un pompaj optic cu lumina de
la o lampa cu descarcare in gaz, care realizeaza inversia de populatie a nivelelor
energetice ale centrilor activi (in cazul de fata, centrii activi sunt ionii de neodim si
ionii de crom).

7
 Printre laserii cu amestec gazos, mai cunoscuti sunt laserul cu heliu-neon
care emite radiatii infrarosii cu lungimi de unda de 3,39 mm si 1,15 mm precum si
lumina rosie cu lungimea de unda de 0,63 mm (in laserul cu heliu-neon, atomii de
neon sunt centrii activi care se excita prin ciocniri cu atomii de heliu si cu electronii
liberi ce apar in cursul pompajului optic realizat prin descarcari electrice chiar in
amestecul gazos) si laserul cu amestec de bioxid de carbon si azot care emite
radiatii infrarosii cu lungimi de unda de 9,6 si 10,6 mm (in acest laser, centrii activi
sunt moleculele de CO2).
Laserii pot emite radiatii in mod continuu sau in impulsuri. Raza laser are un
inalt grad de monocromaticitate si o foarte mica divergenta in propagare ceea ce
favorizeaza concentrarea unei mari puteri pe unitatea de suprafata.
Utilizarea terapeutica a laserului consta in chirurgia cu radiatii laser si in
biostimularea cu radiatii laser.
Un laser cu CO2 cu o putere de cativa wati si care emite in regim continuu
poate fi folosit pentru realizarea unui bisturiu cu laser; radiatia emisa, condusa printr-
un ghid optic (un fascicul de fibre optice) fiind focalizata pe tesutul ce urmeaza a fi
taiat, tesut pe care il incalzeste rapid si extrem de localizat pana la vaporizare.
Chirurgia cu laser este foarte precisa, nu solicita efort mecanic si nu este insotita de
sangerari importante, deoarece peretii plagii se coaguleaza termic iar vasele mai
mici se inchid.
Terapia laser este foarte indicata in dezlipirile de retina, deoarece fasciculul
laser poate strabate mediile transparente ale ochiului fara a fi absorbit de acestea,
intreaga lui energie fiind cedata retinei, care se lipeste de sclerotica prin
fotocoagulare (figura). Laserul este utilizat si in tratamentul glaucomului, permitand
refacerea sistemului de drenaj al lichidului intraocular si scazand, astfel, presiunea
intraoculara.
In multe cazuri, laserul este utilizat in endoscopie, atat pentru iluminare cat si
pentru eventuale microinterventii chirurgicale. Un exemplu este utilizarea laserului in
chirurgia cardiaca: prin perforari punctiforme ale peretelui ventricular este stimulata
geneza unor noi vase si, in final, o mai buna vascularizare a miocardului.
In literatura de specialitate se fac referiri la capacitatea radiatiei laser de a
stimula unele procese biologice, de a grabi vindecarea ranilor si a fracturilor, de a
produce efecte terapeutice prin lasero-punctura (echivalent al acupuncturii) etc.