TERAPIA OCUPAŢIONALĂ ŞI ERGOTERAPIA

LA BOLNAVII CU AFECŢIUNI ALE

APARATULUI RESPIRATOR

Bolile aparatului respirator, prin suferinţele pe care le provoacă celor în

cauză cât şi celor din anturajul lor, constituie o problemă de sănătate publică,

inclusiv sub aspect economic.

Numărul bolnavilor cu afecţiuni ale aparatului respirator este mare şi se

preconizează o creştere a acestuia prin:

- creşterea numărului de îmbolnăviri de cancer pulmonar mai ales prin

creşterea consumului de tutun;

- creşterea numărului de îmbolnăviri de bronşită cronică datorită

poluării aerului.

Pe de altă parte se poate vorbi de o creştere a speranţei de viaţă a celor cu

insuficienţă respiratorie datorită progreselor terapeutice care încetinesc evoluţia

acestor boli şi a depistării lor precoce.

Consecinţele acestor boli sub aspect economic trebuie să ia în considerare

atât costul medical şi al pierderilor de producţie legate de acestea, de asemenea

importantul impact asupra modului de viaţă al bolnavului şi a celor din jurul său.

1
 Aceste afecţiuni nu sunt generate de o cauză unică ci pot fi generate de un

complex de condiţii de existenţă care constituie factori de risc. Expunerea în

timp la anumite condiţii ce constituie factori de risc poate duce la apariţia unor

perturbări grave, cu manifestări diferite, pe plan social şi economic, variind în

funcţie de invalid (copil sau adult).

Copiii cu deficienţe respiratorii pot fi scoşi din mediul familial prin

spitalizări repetate, de durată, în sanatorii, ceea ce înseamnă şi o întrerupere a

şcolarizării, o rămânere în urmă, limitându-le posibilităţile de alegere a unei

viitoare meserii.

La adult, impactul cu boala poate însemna întreruperea prelungită a

muncii, ceea ce poate însemna pierderea locului de muncă, o reorientare

profesională sau, în cazuri mai grave, nu va mai putea presta nici o muncă.

În aceste situaţii de boală (în care repausul este necesar) ergoterapia îşi are

locul determinat prin posibilitatea de a-l sustrage pe bolnav de la starea

apăsătoare a suferinţei sale. Problema reinserţiei sociale şi recuperarea

profesională a celor vindecaţi constituie obiective ale echipei terapeutice

formată din: medic, kinetoterapeut, ergoterapeut, psiholog.

Principiile care stau la baza terapiei ocupaţionale şi ergoterapiei în cadrul

afecţiunilor respiratorii sunt:

- înfiinţarea şi funcţionarea unor ateliere cu activităţi terapeutice de

diferite profile adecvate, pentru ca bolnavii să poată depăşi starea de

oboseală şi deprimarea psihică;

2
- programele de recuperare a rezistenţei la efort să se aplice numai în

faza stabilă a bolii;

- prudenţa deosebită a terapeutului în activităţile care vizează rezistenţa

la efort (evitarea oboselii exagerate);

- evitarea inhalării de substanţe iritante pentru căile respiratorii;

- educaţia sanitară a acestor bolnavi este necesară, în sensul convingerii

de a renunţa la fumat, a prevenirii şi tratării precoce a episoadelor

infecţioase, combaterii exceselor ponderale, a informării bolnavului cu

privire la stadiul bolii sale, a cooperării pentru recuperarea sa prin

respectarea prescripţiilor medicale;

- necesitatea supravegherii permanente a bolnavului pentru prevenirea

unor incidente şi pentru a regla permanent efortul, pentru a-l aprecia

sub aspectul posibilităţilor şi al calităţii activităţii prestate, în scopul

includerii în cadrul unei grupe de lucru;

- efectuarea controalelor medicale periodice şi de laborator, în scopul

adoptării celei mai eficiente terapii medicale şi de activitate;

- în aceste activităţi nu vor fi cuprinşi bolnavii cu forme grave de

tuberculoză activ-evolutivă, cu BK prezent în spută, cei hemoptici, cu

insuficienţă cardiacă accentuată, cu insuficienţă respiratorie

importantă, nici cei cu alte boli asociate care nu permit solicitarea

fizică (diabet, insuficienţă hepatică sau renală, SIDA, etc.).

3
 Bolnavii de tuberculoză cronică şi cei cu diferite grade de insuficienţă

respiratorie vor fi supuşi unui efort dozat, diferenţiat, în aşa fel încât să nu

provoace dezechilibrul stării de sănătate pe care o au.

Obiectivele ergoterapiei la bolnavii cu afecţiuni ale aparatului respirator

vizează următoarele aspecte:

- reeducarea funcţională;

- psihoterapia;

- preorientarea profesională.

Reeducarea funcţională în bolile aparatului respirator se impune la fel ca

şi în celelalte grupe de afecţiuni. Aceasta priveşte antrenarea în activităţi de

ergoterapie a bolnavilor afebrili, cu stare generală bună, cu tuse şi expectoraţii

reduse, cu leziunile în faza de involuţie (examen radiologic).

Activităţile propuse vor urmări obţinerea unei senzaţii de bine, de scădere

a dificultăţilor respiratorii la efort, de reducere a anxietăţii prin creşterea

capacităţii de efort.

Efectul psihoterapic al ergoterapiei este important şi trebuie luat în

consideraţie, ştiut fiind impactul pe care îl are boala asupra psihicului uman.

Aplicarea unor forme de ergoterapie urmăreşte înlăturarea crizei (stării

depresive) de adaptare la situaţia dată. Activităţile fizice şi intelectuale

recomandate urmăresc antrenarea bolnavului în limitele posibilităţilor sale

pentru a-şi descoperi noi aptitudini şi pentru a-şi depăşi psihozele asociate.

4
 La copilul cu afecţiuni ale aparatului respirator urmările bolii pot fi mult

mai ample, spitalizarea de lungă durată frânează dezvoltarea lui intelectuală,

poate duce chiar la regres prin apariţia unui blocaj afectiv determinat de lipsa

mediului familial şi social anterior, a lipsei mişcării. În cazul adolescentului cu

astfel de boli, inactivitatea poate modifica negativ personalitatea acestuia

conducând la manifestări comportamentale deviate.

5
6