Oxigenoterapia

Definitie:

Oxigenoterapia = metoda terapeutica de corectie a hipoxiei, constand in

suplimentarea cu oxigen a aerului atmosferic inspirat.

Indicatii:

- Afectiuni respiratorii insotite de insuficienta respiratorie acuta sau cronica:

ü Astm bronsic;

ü Bronhopneumopatie obstructiva cronica;

ü Infectii acute (pneumonie, bronhopneumonie);

- Afectiuni musculo-scheletice sau neurologice insotite de insuficienta ventilatorie

si respiratorie acuta sau cronica;

- Afectiuni cardiace cauzatoare de hipoxemie:

ü Insuficienta cardiaca;

ü Infarctul miocardic acut, angina pectorala instabila

- Insuficienta circulatorie acuta:

ü Soc hipovolemic

ü Soc toxico-septic;

ü Soc cardiogen.

- Infectii sistemice severe;

Ø Politraumatisme;

Ø Hemoragii;

Ø Anemii severe;

Ø Pre- si postoperator (analgezicele si narcoticele pot deprima functia

respiratorie).

Indicatia administrarii oxigenoterapiei revine medicului (inclusiv precizarea modului

de administrare, a debitului si fractiei de oxigen inspirate).

1
 Administrarea corecta a oxigenului, supravegherea pacientului si documentarea
procedurii efectuate sunt atributii care revin asistentei medicale.

Riscuri si precautii legate de oxigenoterapie

Oxigenul presurizat este un gaz usor inflamabil, prezentand risc crescut de explozie si
incendiu.

Manipularea tuburilor de oxigen trebuie efectuata numai de personalul calificat,

special instruit, utilizand carucioare speciale, care mentin tuburile de oxigen in pozitie
verticala. Caderea accidentala a tuburilor presurizate le transforma in veritabile proiectile
explozive, necontrolabile.

Datorita riscului inflamabil este interzis fumatul si folosirea oricaror surse de foc in
vecinatatea surselor de oxigen. Totodata trebuie indepartate orice surse potentiale de foc,
inclusiv cele generatoare de electricitate statica (lenjerie sintetica, jucarii mobilizabile prin
frecare) si trebuie atent verificata impamantarea corecta a aparaturii electrice. Dispozitivele
electrice fara impamantare trebuie deconectate inainte de initierea oxigenoterapiei. Trebuie
indepartate din mediul inconjurator orice obiecte infalambile, inclusiv materialele sanitare
care contin alcool, solutii grase sau uleiuri volatile.

Inainte de inceperea oxigenoterapiei se va asigura prezenta la indemana a unui

extinctor si se vor identifica caile de evacuare in eventualitatea producerii unui incendiu.

Intregul personal de ingrijire, inclusiv cel auxiliar trebuie sa cunoasca precautiile care
trebuie respectate in cazul utilizarii oxigenului. De asesmenea, pacientul si apartinatorii sau
vizitatorii acestuia trebuie informati si instruiti asupra pericolelor existente si a modalitatilor
de prevenire a accidentelor in cazul utilizarii oxigenoterapiei.

Scop

-asigurarea unei cantitati corespunzatoare de oxigen la tesuturi prin combaterea hipoxiei

determinata de:
-scaderea oxigenului alveolar
-diminuarea hemoglobinei
-tulburari in sistemul circulator
-probleme care interfereaza cu difuziunea pulmonara

Surse de oxigen
-statie centrala de oxigen
- microstatie
- butelie cu oxigen

2
-transportul buteliilor cu oxigen se va face pe carucioare, evitandu-se lovirea lor in timpul
transportului
-buteliile cu oxigen vor fi asezate in pozi;ie verticala, pe un suport si fixate de perete cu inele
metalice, departe de calorifer
-cunoasterea de catre personalul care manevreaza oxigenul a locului de amplasare a
extinctoarelor si a modului de utilizare a acestora.
Echipament necesar administrarii oxigenului
-sursa de oxigen
-umidificator (recipient pentru barbotarea oxigenului conzinand apa sterila)
-sonda nazala, cateter, masca de oxigen sau cort, in functie de metoda aleasa
-material adeziv (leucoplast), pentru fixarea sondei

Metode de administrare a oxigenului

a.prin sonda nazala
-este metoda cea mai frecvent utilizata
-permite administrarea oxigenului in concentratie de 25%-45%
-poate fi utilizata pentru o terapie pe termen lung
-nu poate fi utilizata la pacientii cu afectiuni ale mucoasei nazale

b.prin masca (cu sau fara reinhalarea aerului expirat)

-permite administrarea oxigenului in concentratie de 40%-60%
-este incomoda datorita sistemului de prindere si etanseizare
-accentueaza starea de anxietate, mai ales la copii
-poate cauza iritaxia tegumentelor fetei
-nu se va utiliza la pacien;ii cu arsuri la nivelul fetei

c.ochelari pentru oxigen

-sunt prevazuti cu doua sonde care se introduc in ambele nari
-se utilizeaza la copii si pacienti agitati
-sunt mai bine tolerati de pacienti

d.cortul de oxigen
-frecvent utilizat la copii
-concentratia oxigenului nu poate depasi 50%

Ingrijirea si supravegherea pacientului in timpul oxigenoterapiei

Se asigura pacientului o pozitie cat mai confortabila, prin plasarea in pat in pozitie
Fowler sau semi-Fowler.

Se explica tehnica oxigenoterapiei pentru obtinerea unei cooperari cat mai bune din
partea pacientului.

3
 Dupa fixarea mijloacelor de administrare a oxigenoterapiei se observa tolerabilitatea
acestora pentru pacient si se incearca rezolvarea eventualelor disconforturi.

Se efectueaza toaleta narilor cu ser fiziologic la 4 ore interval in cazul utilizarii sondei
nazale pentru oxigenoterapie.

Se efectueaza orar toaleta fetei, uscarea tegumentelor si a interiorului mastii in cazul

administrarii oxigenoterapiei pe masca.

Pe toata durata oxigenoterapiei se monitorizeaza clinic pacientul, urmarindu-se:

aspectul, culoarea si temperatura tegumentelor, starea de constienta, repiratia, TA, pulsul,
diureza. La intervalele recomandate de medic se urmareste eficienta oxigenoterapiei, prin
asistarea recoltarii probelor de sange arterial pentru determinarea gazelor sanvine (testul
Astrup) sau prin monitorizarea continua neinvaziva a saturatiei periferice a oxigenului
(pulsoximetrie). Datele de pulsoximetrie trebuie reevaluate la fiecare 30 min dupa orice
schimbare a debitului si FiO2 administrat.

Orice schimbare semnificativa a parametrilor monitorizati va fi semnalata imediat

medicului.

Se documenteaza in foaia de observatie a pacientului toate datele notate prin

observatie si interventiile de ingrijire efectuate.

Pulsoximetria

Metoda permite monitorizarea continua neinvaziva a saturatiei oxigenului in sangele

periferic (SpO2).

Pulsoximetrul este un dispozitiv medical computerizat, cu afisaj electronic, care

permite redarea datelor culese prin intermediul senzorului de oxigen. Senzorul contine o
dioda care emite radiatii luminoase in spectrul rosu si infrarosu si un fotodetector care
inregistreaza radiatia absorbita dupa trecerea luminii prin patul capilar periferic al
pacientului. Microprocesorul oximetrului determina automat SpO2, pe care o afiseaza
continuu pe monitorul aparatului.

Este bine ca plasarea senzorului pulsoximetrului sa se faca la nivelul indexului sau

mediusului mainii nondominante, evitand zonele edematiate, membrul la care este plasata
manseta de monitorizare a TA. Inainte de aplicarea senzorului se vor indeparta oja si unghiile
false (nu permit culegerea corecta a datelor).

Exista senzori de forme diferite pentru degetele mainilor, picioarelor sau lobulul
urechii.

4
 Pozitia senzorului pulsoximetrului trebuie schimbata la 4 ore interval, pentru a
preveni aparitia leziunilor cutanate locale.

Avantajele pulsoximetriei:

ü Este o metoda rapida de determinare a saturatiei sangvine

periferice a oxigenului, neinvaziva, bine tolerata de pacienti si ieftina.

ü Metoda permite monitorizarea continua a SpO2.

Dezavantaje:

ü Pulsoximetria poate furniza rezultate false in urmatoarele situatii:

ü Alcaloza, acidoza;

ü Febra, hipotermie;

ü Diminuarea circulatiei periferice;

ü Intoxicatie cu CO;

ü Injectarea recenta de substante de contrast;

ü Anemie (SpO2 > 95% datorita incarcarii maxime cu oxigen a hemoglobinei

existente).