Recuperarea medicală în sechele post traumatice ale

aparatului locomotor
Recuperarea medicală este cea mai noua forma de asistenta medicala care presupune
insumarea mai multor domenii de activitate medicala, educationala , socialã si profesionala
prin care se urmareste restabilirea pe cat posibil a capacitatilor functionale pierdutede catre un
individ in urma unei boli, a unui traumatism, precum si dezvoltarea unui mecanism
compensatoriu care sa-i asigure in viitor posibilitatea de munca, de autoservire , o viata
independenta din punct de vedere economic si/sau social.

Programele de recuperare medicalasunt programe de terapie si de educare pentru a creste

calitatea vietii pacientului cu diferite patologii.

Sechelele post-traumatice sunt tulburari functionale sau organuice durabile survenite

in urma unei lovituri.

Aparatul locomotor (sistemul musculo-osos) dă posibilitatea tuturor oamenilor și

animalelor să se miște. Totalitatea structurilor osoase ale unui organism formează scheletul
uman.Sistemul osos muscular cuprinde 206 oase. Oasele sunt legate între ele prin articulații
de diferite forme și feluri care le asigură posibilitatea deplasarea unora în raport cu altele.
Articulațiile pot fi :

* diartroze (articulatii sinoviale),

* sinartroze : sinostoza, sincondroza, sindesmoza

* gomfoze : localizate la nivelul dinț ilor - alveolelor dentare.

Sinartrozele sunt articulații imobile ale caror suprafete osoase sunt aproape in contact iar intre
elementele scheletioce există exista un țesut conjunctiv cartilaginos sau fibros.

Diartrozele sunt articulatii cu mobilitate crescută. Acestea unesc oasele lungi ( articulația
cotului, articulația genunchiului). Legătura dintre capetele osoase se realizează prin
intermediul unor ligamente și a unei capsule de țesut conjunctiv. Socurile mecanice
intermitente sunt supuse permanent articulatiile sunt atenuate de cartilajul articular elastic.

Bursele și tecile tendinoase sunt învelisuri protectoare localizate la punctele de frecare în mod
special la nivelul articulțiilor. Rolul acestora este de a amortiza mișcarile corpului care se
articulează.

Coloana vertebrală este constituită din vertebre care diferă ca formă, mărime și număr, pe
regiuni:

 regiunea cervicală - din 7 vertebre (primele două se numesc atlas și axis datorita funcției
de susținere pe care le îndeplinesc)
 regiunea toracică - din 12 vertebre
 regiunea lombară - din 5 vertebre
 regiunea sacrală - din 5 vertebre sudate (sacrum)
 regiunea coccigiană - din 4/5 vertebre reduse (coccis).

Oasele și articulțtiile formează partea pasivă a aparatului locomotor. Pe oase se fixează

mușchi striați scheletici. Aceștia acționează asupra oaselor și articulațiilor ca niște pârghii,
constituind partea activâ a aparatului locomotor.

În urma interacțiunii dintre un obiect mecanic și diferite părți ale corpului, sau în urma
unor intervenții chirurgicale, a interactiunii temperaturii se produc leziuni la nivelul
articulațiilor, oaselor, mușchilor, țesuturilor care necesită o anumită perioadă de
recuperare.

Simptomatologia traumatismelor aparatului locomotor diferă in funcție de gravitatea

traumatismelor și locul traumatismului. Ca elemente definitorii pot fi:

 durere
 hemoragie
 roșeață
 hemoragie
 mobilitate redusă / deloc
 tumefacție

Diagnosticul este formulat după examinarea clinică a pacientului și confirmat prin

efectuarea radiografiei. În urma diagnosticului se stabilește tratamentul adecvat cazului.

Tratamentul se începe după prescripția medicului și cuprinde mai multe etape. Se

începe cu un tratament medicamentos inițiat in spital care poate conține antiinflamatorii,
analgezice, antihemoragice, cand este vorba despre o rană deschisa se pot administra
antibiotice, doar cu prescripția medicului. În cazuri gavre de cele mai multe ori este necesară
intervenția chirurgicală pentru repararaea tesutului, pentru implementarea uno dispozitive
ajutătoare etc. Un altă ramură a tratamentului de recuperare este și tratamentul igienico-
dietetic ce cuprinde diverse programe de nutritie echilibrată pentru a nu lua in greutate,
pentru a nu pune presiune pe zona traumatizată.

Tratamentul și boala post traumatică afectează toate categoriile de persoane. De la cele

mai tinere până la cele vârstnice , iar asistența recuperatorie a acestor pacienți acoperă o mare
parte a capacității de lucru a secțiilor de recuperare medicală. De aceea tratamentul
recuperator se începe in cadrul secției spitalului unde se învață pacientul ritualul zilnic de
recuperare plus metoda cea mai buna pentru el pentru a progresa în recuperarea organului
lezat. Durata recuperării funcțiilor pierdute/ lezate diferă în funcție de tipul leziunii, organul
lezat, numărul leziunilor, întinzandu-se de la 1-2 saptămâni la luni. Astfel tratamentul necesar
fiind o perioadă ded timp îndelungată, o parte însemnată a timpului de recuperare se va derula
la domiciliul bolnavului.

Tratamentul de recuperare la domiciliul bolnavului cu sechele post traumatice

angrenează în această activitate nu numai personal medical specializat ci și familia acestuia.
Pacientul se întoarce la domiciliu în diferite stadii de evoluție a zonei lezionate. El poate
reveni cu aparat gipsat, cu atelă , fară imobilizarede segmente, obligat să rămână în repaus
strict la pat. Abordarea situației recuperatorii va fi adaptată situației.
 Recuperarea postraumatica depinde si de gravitatea si de amploarea leziunilor
traumatice, dar si de capacitarea de reparare a organismului afectat. Pacientii tineri, sanatosi,
copii au o capacitate de refacere a organismului forte buna in timp ce persoanele in varsta,
batranii se refac foarte greu sau deloc. Pentru acestia din urma tratamentul de recuperare dupa
traumatisme este obligatoriu.

Durerea care ramane dupa o trauma este o sechela; edemul sau umflarea segmentului
respectiv; amorteli, furnicaturi sau crampe musculare; reddoarea articulara sau miscarea care
se face in articulatie cu greutate; limitrarea de mobilitate a articulatiei (articulatie care nu se
mai poate mobiliza ca inainte de traumatism); pierderea de forta musculara a muschilor si de
volum a acestora; mers dificil, anevoios, lipsa de coordonare in miscari; pierderea rezistentei
la efort a muschilor, cu instalarea rapida a oboselii musculare, dupa eforturi mici; pozitii
vicioase ale membrelor; prezenta unor cicatrici voluminoase, inestetice; Pentru toate aceste
probleme exista tratamente adecvate, incluse in metodologia specifica a terapiei de
recuperare. Aceste sechele se produc ca urmare a actiunii agentului traumatic asupra
organismului, dar si ca urmare a imobilizarii care urmeaza traumei si a reactiilor de raspuns
ale organismului la agresiune.

Pentru recuperare se recurge la proceduri de recuperare: masaj, gimnastica medicala,

aplicatii calde sau reci, electroterapie, ultrasunete, campuri magnetice, radiații
electromagnetice, bai cu ape minerale sau namoluri terapeutice, toate cuprinse intr-un
program terapeutic stabilit si dirijat de medicul de recuperare. Tratamentele cu medicamente
se folosesc doar ocazional, ajutator, in recuperarea post traumatica, procedurile de
fizioterapie ocupand primul loc intr-o strategie terapeutica corecta.

O eficienta deosebita pentru refacerea dupa traumatisme o are OZONOTERAPIA.

Aceasta terapie inovatoare, care consta in administrarea unui amestec de oxigen-ozon, cu o
concentratie bine stabilita pe zonele afectate de traumatism conduce la reducerea
spectaculoasa a durerii, edemului, la relaxarea musculaturii si cresterea mobilitatii articulare,
astfel incat pacientul isi poate relua rapid activitatea. Un numar de 6-10 sedinte de
ozonoterapie, alaturi de gimnastica si masaj poate fi suficient pentru recuperarea unei sechele
traumatice relativ recente. In plus , ozonoterapia are foarte putine contraindicatii sau efecte
adverse si de aceea poate fi aplicata unei categorii largi de pacienti, tineri sau varstnici.

Exemple exerciti de recuperare :

Diagnostic : entorsă gleznă, grad mediu

Tratament recuperator : Atelă 4 zile,aplicare gheață pe zona inflamată,poziționare

picior, pe o pernă, mai sus de nivelul trunchiului, la nevoie se va pune aparat gipsat 7-10 zile,
nu calcă în picior.

Programul recuperator va cuprinde exerciții de kinetoterapie continuate acasă dupa

vindecarea piciorului si vca cuprinde:

 rotația gleznei : Rotația gleznei circular, în dreapta apoi stânga.Se

efectuează10 repetari de 3-4 ori pe zi, secrește lent amplitudinea pâna
mișcarea este egală în ambele glezne.
 Exerciții active (nu pasive) cu maximum de amplitudine posibilă, în toate
direcțiile. Sunt deosebit de utile pentru resorbția edemului, prevenirea
 formării aderențelor și menținerea tonusului muscular.Se efectuează 10
repetari de 3-4 ori pe zi, se crește lent amplitudinea pâna mișcarea este egală
în ambele glezne
 Se efectuează literele alfabetului cu degetele de la picioare, antrenând în
mișcare și glezna.Se efectuează 2 seturi de la (A la Z).
 Mersul se poate începe imediat ce durerile și retragerea edemului îl
permit.Glezna trebuie bine contenționată în bandaj sau benzi adezive prinse
"în spică".

Sechela post traumatică poate afecta provizoriu sau definitiv capacitatea de muncă,
pentru munca depusă anterior traumatismului necesitând o schimbare a locului de muncă.

Sechela post traumatică are deseori șansa de a se vindeca complet , iar deficitul
funcțional poate fi recuperat total. Caracterul asistenței de recuperare in aceste cazuri i-a un
aspect terapeutic fiind determninat de o perioadă de timp.

De aici se desprind doua concluzii:

 Asistența de recuperare a sechelei post traumatice trebuie organizat intensiv și

continu până la rezolvarea deficitului instalat.
 Imposibilitatea rezolvării acestui deficit sau doar rezolvarea parțială sau doar
rezolvarea parțială denotă existența unei sechele permanentă , iar asistența
medicală nu se va mai adresa ei direct ci eventualelor boli și deficiențe pe care
le poate induce secundar.
Traumatologia aparatului locomotor prezintă o mare varietate lezională și
clinică.

Obiectivele recuperării post traumatice ale sechelelor aparatului locomotor sunt:

 Refacerea mobilitații articulare,

 Refacerea forței și rezistenței musculare,
 Refacerea coordonării mișcărilor
Ca obiectiv final se urmărește optimizarea calității vieții pacientului recâștigându-și
capacitatea de muncă , capacitățile de a desfășura activitățile zilnice obișnuite.

Pacientul revine la domiciliu cu instructiuni prescrise de comportament, cu un program

de exerciții învățat pentru a-și putea recupera capacitatea functională pierdută. Medicul de
familie trebuie să ia la cunoștință toate aspectele privind starea pacientului și trebuie să
urmărească evoluția recuperării pacientului.

Monitorizarea evoluției reabilitative a pacientului se realizează pron urmărirea a două

obiective:

 Modalitatea clinico subiectivă (aprecirea în funcție de percepția medicului și a

pacientului)
 Modalitatea obiectivă (se folosesc scale de evaluare)

Recuperarea pacientului se face în mai multe etape și cuprinde :

 Recuperarea medicală
  Recuperarea profesională
 Recuperarea socială

Pentru rezolvarea tuturor problemelor ce țin de recuperarea post traumatică participă

numeroși tehnicieni spwcializați în colaborare cu cu personalul medico sanitar. Echipa de
recuperare fiind formată din : medic specialist, fiziokinetoterapeut , ergoterapeut, asistență
socială , infirmieră personală , neuropsiholog , tehnician ortoped, terapeut specializat, membri
familiei.