Curs nr.

ISTORICUL SI IMPORTANTA STUDIULUI ANATOMIEI

Anatomia omului: este stiinta care se ocupa cu studiul formei si structurii

corpului uman. Acumularea datelor obtinute prin disecţie despre forma si structura
organismului uman a determinat sistematizarea lor, punandu-se astfel bazele
anatomiei descriptive.
Originea cunoştinţelor de anatomie este străveche, deoarece preocupări
despre alcatuirea corpului omenesc si, pe de alta parte, despre . relaţia dintre corp
si suflet intalnim la cei mai vechi gânditori si cercetători cunoscuţi.

Anatomia in antichitate

Medicina mesopotamiana ,la inceput empirica, s-a desprins destul de greu

de diferitele curente nestiintifice "ale vindecătorilor" tradiţionali. Cu toate acestea
a ramas influientata de aceste curente prin :talmacitorii de vise, horoscoape si
amulete. In Mesopotamia bolnavii erau supusi unui sondaj amanuntit printr-un
prealabil interogatoriu privind intreaga viata interioara, a raportului conştient,
inconştient si subconştient. S-au pus bazele astfel unei adevarate medicine
anamnestice. Treptat, medicina s-a desprins de activitatea " vindecătorilor",
conform Codului lui HAMURABI,(\12&-\686 i.e.n.) care acorda medicului o
inalta consideraţie. Cea mai veche scriere din lume, din mileniul 3 i.e.n.,
consemnata in limba sumeriana, pe tablite de lut găsite in localitatea NIPPUR,
conţine numeroase si valoroase texte medicale. Textele medicale aparute intre
3000-2100 i.e.n. abunda in numeroase forme medicamentoase. Anul 1800 i.e.n. se
inscrie in memoria medicala prin apariţia unui "Tratat unitar de boli
umane"compus din 40 de module si 5 secţiuni, in care sunt tratate amanuntit
simptomele bolilor, etiologia, diagnosticul pozitiv si diferntial precum si
prognosticul diferitelor maladii, întreaga medicina antica , ca si cea babiloniana,
nu a putut scapa de aportul vindecător al horoscopului, descântecelor, al
amuletelor, a rugăciunilor, si al tălmăcirii viselor in sens benefic si malefic. De
asemenea se poate aminti si de instrumentele chirurgicale găsite la Ninive,
respectiv bisturie de bronz si diferite freze, ceea ce aminteşte de practica
vivisecţiilor si a băilor vindecătoare.
Exista dovezi care atesta ca babilonienii aveau cunostinte sumare despre
ficat, deoarece medicii-preoti credeau ca acesta este sediul sufletului si numeroase
parti ale sale aveau semnificaţii profetice.
 Medicina egipteana nu era practicata de vrăjitori sau vraci ca in triburile
primitive, ci de medici laici formaţi in scoli de medicina care funcţionau pe langa
temple. Dintre sursele de informare amintim :relatarile unor istorici antici (Herodot,
Diodor din Sicilia,Plinius cel Batran), opere literare (Iliada si Odiseea ale lui
Homer, Theogonia lui Hesiot, Odele lui Pindar) si bineinteles papirusurile. Ca
exemplu putem da papirusul Edwin Smith , cel mai vechi, descoperit in 1930,de
5m lungime unde sunt descrise mai ales procedurile chirurgicale ale perioadei, rani
si fracturi ale capului, gatului, umerilor, pieptului, fiecare caz fiind insotit de
descrieri amanuntite si prescripţii. Alt papirus, papirulsul Ebers, descoperit in
1873, in ruinele oraşului Teba, conţine 877 de retete si vrăji,400 medicamente,
precum si descrieri ale unor maladii ale ochiului, pielii, extremitatilor, boli
ginecologice si chirurgicale, avand o lungime de 20 m latime de 30 cm si 110
pagini. In alte scrieri sunt descrieri ale vaselor, inimii, nervilor si circumvolutiunile
creierului. In cadrul mitologiei egiptene putem enumera cativa reputati
vindecatoriprecum: Amon-Ra (zeul soare, al fecunditatii si virilitatii),Isis (zeiţa
vrajitoare despre care se spunea ca invie morţii), Osiris (cel care invinge
moartea),Seth (personaj malefic care raspandea epidemiile), Thot (atotştiutorul,
care deţinea toate formulele secrete ale vindecării tuturor bolilor), Imhotep,personaj
real care a avut onoarea sa fie zeificat, fiul lui thot si al zeiţei Sekhmet, arhitectul
regelui Zoser, ajuns apoi ministru si medic regal, construind prima piramida in
trepte in anul 2800 i.e.n. Din analiza mumiilor se observa nivelul ridicat de
profesionalism in lucrul cu corpul uman, din moment ce mumiile au ras intacte si
dupa complicate indepartari de organe ceea ce demonstrează ca egiptenii aveau
cunostinte incredibile de anatomie. De altfel ei pt mumifiere nu practicau disecţia,
ci cu ajutorul unor cârlige creierul era scos pe nas, iar organele abdominale erau
scoase si aruncate in Nil.
In China antica progresele au fost franate deoarece disecţia era
interzisa, structura corpului omenesc fiind dedusa din cosmogonie.
Izvoarele Greciei antice ne arata ca se practica disecţia pe animale,
ALCMEON DIN CROTONA, elev al lui Pitagora, desciind nervul optic ca pe un
canal de legătură intre ochi si creier. Şcoala lui HIPPOCRAT (460- 377 ien),
părintele medicinii, cu metoda de cercetare bazata pe observaţie, nu a adus
contributii mari la dezvoltarea anatomiei din cauza teorir umorale pe care o
susţinea. El a contribuit -in limitele posibilităţilor din vremea sala eliberarea
medicinei de superstitii si misticism. Hipocrate a fost primul care a inteles ca nu
exista boala , ci boli, fiecare cu cauza si tratamentul ei si ca rolul medicului este sa
gaseasca diagnosticul corect si sa aplice tratamentul corect pt acel diagnostic.
Aristotel susţine ca sediul inteligentei
este in inima si ca vasele conţin aer. Şcoala din Alexandria, un important centru
al stiintei si culturii antice, a ridicat interdictia disecţiei. Reprezentanţii ei,
HEROFIL din CALEDC>NIA(340-300 ien) si ERASISTRATOS DIN CEOS
(304-245 ien) sunt consideraţi Întemeietorii anatomiei si fiziologiei. Herofil ,care
ar fi făcut in public peste 600 de necropsii, a descris creierul ca centru al
sistemului nervos, cerbelul- pe care il deosebea de creier, ventriculul IV si calmus
scriptorus; a impartit pt prima data nervii in nervi senzitivi si motori, deosebindu-i
de tendoane.
Şcoala romana- a avut ca ilustru cercetător in anatomie si fiziologie pe
GALEN DIN PERGAM ( 129-201 ien), care a devenit medicul lui Marc Aureliu.
Elev al scolii din Alexandria, el a folosit metoda disecţiei pe cadavre precum si
vivisecţia (pe animale vii), scriind peste 83 de tratate de medicina, 45 tratate
apocrife, 19 fragmente si 15 comentarii aupra lui Hippocrate. A dat prima
clasificare a oaselor(in lungi, scurte, late), a introdus termenii de diafiza si epifiza,
a clasificat articulaţiile, a demonstrat ca urina se formeaza in rinichi nu in vezica
urinara cum se considera pana atunci, a descoperit valvulele inimii, a dovedit ca
prin artere si vene circula sânge si nu aer cum se considera pn atunci, a observat
ca tuberculoza este o boala contagioasa si a indentificat descris 7 din cele 12
perechi de nervi cranieni etc. Multe din concepţiile lui Galen au dominat medicina
timp de 14 secole. El ramane totuşi tributar teoriei celor 4 umori:sânge, bila limfa
si splina pe care le considera influientate de cele 4 elemente : aer, apa, pamant si
foc.

Anatomia in Evul Mediu,

Restricţiile impuse si gandirea scolastica dominanta a epocii au
transformat evul mediu intr-o lunga perioada de stagnare a dezvoltării
stiintelor in general si a anatomiei in special.
Ca urmare centrul de greutate se muta in tarile arabe care au continuat
traditiile şcolilor greaca si romana. Cel mai important reprezentant este ABU
ALIIBN SINA -AVICENA( 980-1037) care scrie in 1020 in 5 volume, EL-
KANUM FIL TEB (Canonul medicinii practice). El susţine ca sediul gândirii este
in creier, preponderent in emisfera cerebrala stanga. Nici medici islamisti nu
practicau disecţii pe om, dar au ramas date imporatante din studiul pe animale,
indeosebi pe porc.
In Europa, in ultima parte a evului mediu, au inceput sa apara primele
universitati care includeau si facultati de medicina in care disecţiile s-au introdus
treptat, mai intai in scopuri medico-legale.
 Anatomia in timpul Renaşterii

Mişcarea artistica declanşata in epoca Renaşterii incepand cu Leonardo da

Vinci si continuind cu Michelangelo, Rafael, Tizian etc, interesata de disecţie si de
structura corpului uman, a avut un dublu rol. Mai intai a pus bazele anatomiei
artistice si, in al doilea rand, a pregătit punerea bazelor anatomiei moderne de către
Andreas Vesalius.
Leonardo da Vinci (1452-1519), acest titan al artei, a disecat peste 30 de
cadavre umane, a realizat primele secţiuni totpografice prin extremitati lasand
posteritatii peste 26 de caiete de desene anatomice, 14 volume de planşe anatomice
si peste 750 desene.
Vesalius si anatomia moderna
In secolul XVI lea se pun bazele anatomiei moderne de către belgianul
Andreas Vesalius (1514-1564) considerat "părintele anatomiei moderne". Reluând
datele acumulate pana la acea vreme si verificând prin disecţii amanuntite
descrierile lui Galen, pe care il combate, Andreas Vesalius aseaza anatomia pe
temelii noi, mai exacte si stiintifice.
In 1538, la numai 24 de ani, Andreas Vesalius elaboreaza "Tabulae
anatomicae" (planşe anatomice), iar in 1543 publica valoroasa lucrare "De
humani corporis fabrica".Aceasta a aparut in 7 cârti cu peste 600 de pagini si 300
de desene. Ea cuprinde intreaga anatomie a omului si se caracterizeaza prin
inlaturarea tuturor concepţiilor greşite ale lui Galen, care au dominat anatomia timp
de peste un mileniu.

Anatomia in secolele al XVI lea si XVII lea a fost dominata de opera si

concepţia lui Vesalius, fiind continuata de anatomisti celebri precum: Gabrielle
Fallopio (1525-1562), Bartolomeo Eustachio (1520-1574), Constantino Varolio
(1543-1575), Aranzius (1530-1589) etc.
Marile progrese in cunoaşterea structurii corpului uman din secolul al XVII
lea au avut la baza doi factori-descoperirea circulaţiei sângelui in 1628 de către
William Harvey (1578-1657) si - apariţia microscopului. Cu ajutorul
microscopului, in 1661, Marcello Malpighi (1628- 1694) descoperă capilarele si
incepe descrierea structurii microscopice a arterelor.
In secolul al XVIII lea s-au remarcat numeroşi anatomisti ca: Vicq d'Azyr,
Albrecht von Haller, Morgani, Antonio Scarpa, J.E.Purkinje, J.Cruveillhier etc.
începând cu secolul al XIX lea descoperirile in anatomie se succed cu o
viteza uluitoare. Cercetători precum Nicolai Pirogov, Vladimir Behtrew,
Ludwig Aschoff, Sunao Tawara, Wilhem Hiss junior, Camillo Golgi, Ramon Cajal
au dezvoltat si structurat anatomia.
 In aceasta etapa de dezvoltare a anatomiei, cat si in cea care a urmat, pana
in zilele noastre, a inceput si s-a fundamentat analiza si studiul funcţional al
structurilor anatomice, punandu-se bazele anatomiei funcţionale.
Contributii de seama in dezvoltarea anatomiei au avut-o si savanţii ramani
ca: Toma Ionescu, Ernest Juvara, Dimitrie Gerota, Victor Babes, Fr. I. Rainer,
Gr.T. Popa, Victor Papilian, Nicolae Paulescu, George E.Palade- care este de
altfel si primul laureat al premiului Nobel.
Anatomia umana contemporana, biologica si funcţionala, impletita cu
anatomia pe viu si anatomia radiologica, a devenit, dupa cum spunea Fr.Rainer,
"stiinta formei vii".