LICENȚĂ CIORNĂ

1.Noțiuni de anatomie generală

Membrul inferior reprezintă o regiune anatomică situată în partea inferioară a corpului uman,
cu rol important în locomoție și este format din patru segmente: șold, coapsă, gambă și picior.
Șoldul reprezintă centura membrului inferior și este alcătuit din cele două oase coxale care
anterior sunt unite de simfiza pubiană, iar posterior de sacru. Coapsa este forată din femur,
care este cel mai lung os din corp, și patela. Gamba este formată din tibia și fibula, iar
regiunea piciorului formată din 26 de oase dispuse în 3 regiuni: tarsul, metatarsul și falangele.
Acestea sunt unite între ele de articulații. Șoldul se unește cu coapsa prin articulația
coxofemurală, coapsa se unește cu gamba prin articulația genunchiului iar gamba se unește
cu piciorul prin articulația gleznei.

Musculatura membrului inferior este foarte complexă și bine dezvoltată pentru ca procesul
de locomoție să fie desfășurat normal. Astfel că regiunea bazinului cuprinde anterior mușchiul
iliopsoas, mușchiul psoas mic, iar în regiunea posterioară a pelvisului se află cei 3 fesieri
(mare, mijlociu și mic), mușchiul tensor al fasciei lata, mușchiul piriform, mușchiul obturator
intern și extern, mușchiul gemen superior și inferior și mușchiul pătrat femural. Musculatura
coapsei cuprinde în regiunea anterioară mușchiul cvadriceps femural și mușchiul croitor;
regiunea medială are musculatura adductoare formată din mușchiul pectineu, mușchiul
adductor lung, mușchiul adductor scurt, mușchiul adductor mare, mușchiul gracilis, iar în
regiunea posterioară se află mușchiul biceps femural, mușchiul semitendinos și mușchiul
semimembranos. Musculatura gambei este alcătuită în regiunea anterioară de către mușchiul
tibial anterior, mușchiul extensor lung al halucelui, mușchiul lung al degetelor, peronierul al
treilea. Mușchii regiunii laterale sunt peronierul lung și peronierul scurt. Tot la nivelul
gambei, în planul superficial se află mușchiul triceps sural care reprezintă „un complex
format dintr-un mușchi bicipital, gastrocnemian și din solear. Tricepsul sural constituie
proeminența posterioară a gambei numită pulpă”(Papilian, pag. 248). Iar planul profund al
gambei este alcătuit din mușchiul popliteu, mușchiul flexor lung al degetelor, mușchiul tibial
posterior și mușchiul flexor al halucelui.

2. Descrierea anatomică a regiunii

„Genunchiul este cea mai mare articulație a corpului omenesc” și are un rol foarte important
în statică și locomoție, și comparativ cu alte articulații mar din corp este mai puțin învelită și
protejată de părțile moi corpului, acestea duc la o degradare și un risc mai crescut de
accidentare și lezare a acestei articulații și poate reprezenta sediu pentru diferite procese
tumorale sau inflamatorii. „Această articulație se încadrează în grupul articulațiilor
bicondilene”(Papilian 131). În anatomia articulației genunchiului intră:

-femurul

-tibia, prin epifiza superioară a tibiei

-rotula sau patela

-meniscurile interarticulare, care sunt meniscul lateral și meniscul medial

-capsula, care se aseamănă cu un manșon și unește cele 3 oase: femurul, tibia și rotula

- ligamentul patelei sau ligamentul rotulian

-ligamentele posterioare: ligamentul popliteu oblic și ligamentul popliteu arcuat

-ligamentul colateral fibular

-ligamentul colateral tibial

-ligamentele încrucișate: ligamentul încrucișat anterior și cel posterior

-sinoviala este membrana care acoperă interiorul capsulei articulare. Aceasta are funcția de a
facilita alunecarea suprafețelor articulare unele pe altele, datorită lichidului sinovial pe care îl
secretă

- bursele sinoviale ale genunchiului

-musculatura care acționează asupra genunchiului:

a) Mușchii flexori: bicepsul femural, semimembranosul, semitendinosul, tricepsul sural,

popliteul, dreptul intern, plantarul mic și croitorul

b) Mușchii extensori: cvadricepsul , tensorul fasciei lata

c) Mușchii rotatori interni: popliteul, semimembranosul, semitendinosul, dreptul intern și

croitorul

d) Mușchii rotatori externi: bicepsul femural

3. Biomecanica articulației genunchiului

Biomecanica reprezintă studiul mișcărilor din punct de vedere al legilor mecanicii. Corpul
sau segmentele studiate sunt considerate mobile, în mișcare. Se ocupă cu studiul:

- forțelor de mișcare,

- forțelor care produc mișcarea,

- forțelor care se opun mișcării,

- interacțiunii forțelor de mișcare

1. Biomecanica articulației femuro-tibială

Mișcarea de flexie-extensie este mișcarea principală a acestei articulații, la aceasta se

adaugă și mișcarea secundară de rotație externă-rotație internă, sub o formă redusă se poate

întâlnii mișcarea de înclinare laterală.

Flexia-extensia

Rolul pârghiei de gradul trei al articulației femuro-tibiale este jucat atunci când membrul

inferior lucrează in lanț cinetic deschis, în acest caz mișcarea presupune deplasarea simultană
a

celor două oase sau deplasarea tibiei pe fermul fix și invers. Rolul pârghiei de gradul doi al

articulației este jucat când membrul inferior lucrează în lanț cinetic închis.

Flexia

Axul mișcării de flexie se face în sus și înapoi, iar la mișcarea de extensie este invers. Flexia
este inițiată de o rostogolire și este terminată de o rotație pe loc. Deplasarea segmentelor
diferă in funcție de mișcarea membrului inferior. În lanțul cinetic închis tibia rămâne fixă,
femurul alunecând pe aceasta, ca în final să se ajungă la retropulsia tibiei. În lanțul cinetic
deschis femurul rămâne fix, tibia alunecând pe acesta, ca în final să se ajungă la retropulsia
femurului. Principalii flexori ai genunchiului sunt semimembranosul și bicepsul femural, la
care se alătură și gemenii, dreptul intern, popliteu, plantar mic și croitorul. Limitarea flexiei
este dată de întâlnirea fețelor posterioare ale segmentului.

Extensia
Mișcarea de extensie constă în întâlnirea fețelor posterioare ale segmentelor, începe prin
rotarea extremității femurului și se termină prin rostogolirea pe platoul tibial. Acestei mișcări
se asociază si o rotație externă a gambei datorată bicepsului femural. Principalii extensori sunt
tensorul fascia lata și cvadrecepsul, la care se alătură și rotula și tensorul cvadricepsului care
fac parte din aparatul complex de extensie a genunchiului. Datorită faptului ca mușchii
extensori sunt mușchi antigravitaționali, forța totală a acestora este cu mult mai mare decât
cea a flexorilor. Împiedicarea prăbușirii articulației este datorată de acțiunea cvadricepsului
care asigură o presiune puternică a suprafețelor articulare.

Rotația internă și rotația externă

Rotația internă este efectuată de popliteu, croitor, semimembranos, semitendinos și drept

intern. Rotația externă este efectuată de bicepsul femural. Mișcarea se datorează întâlnirii
diferite ale ligamentelor încrucișate și a condililor femurali care fac rotația internă la extensie
maximă, și rotația externă la flexie maximă; mișcarea de rotație are loc in jurul unui ax
vertical care trece prin central spinelor tibiale. Rotația normal pasivă este de 35-40 de grade,
iar cea activă de 15-20 de grade. Datorita faptului ca mișcarea internă este o mișcare obișnuită
asociată flexiei, musculatura internă este mult mai bine reprezentată, față de cea externă care
realizează o mișcare excepțională. În timpul rotației interne ligamentul încrucișat se întinde,
iar cel lateral se relaxează. Iar în cursul rotației externe, formele sunt inverse.

4.Patologiile genunchiului

Din cauza faptului că genunchiul este cea mai mare articulație a corpului și foarte solicitată în
activitățile zilnice este automat foarte predispusă la accidentare și degradare în timp. Cele mai
dese patologii întâlnite la nivelul articulației genunchiului sunt leziunile traumatice apărute în
urma unor accidente sau suprasolicitarea articulației, și afecțiunile de natură degenerativă ce
se produc în timp ca urmare a unor posturi vicioase, unui stil de viață neadecvat sau a altor
factori interni sau externi. La nivelul genunchiului întâlnim toate tipurile de traumatise și
leziuni a tuturor tipurilor de structuri.

1. Leziuni ale părților moi:

 tegumente și țesut celular subcutanat (plăgi, contuzii, arsuri)
 tendoane și mușchi ( rupturi, întinderi, secționări sau dezinserții)
 vase și nervi (rupturi sau secționări)
2. Leziuni osoase (fisuri, fracturi sau deranjamente trabeculare) ale :
  epifizelor femurale, tibiale sau patelare
 rotuliene
3. leziuni articulare
 plăgi articulare
 entorse
 rupturi ligamentare
 luxații
 leziuni meniscale

În ceea ce privește afecțiunile de natură degenerativă regăsim la nivelul genunchiului:

1. Gonartroza- aceasta apare din cauza îmbătrânirii și uzării articulației genunchiului.

Această afecțiune își face apariția, de obicei, după vârsta de 50 de ani
2. Artita post-traumatică- aceasta poate fi provocată de leziuni vechi la nivelul
genunchiului
3. Artrita gutoasă- este o formă de artirită în care cristalele de acid uric se depozitează la
nivelul articulațiilor.