Capitolul 1.

Anatomie Functionala

Șoldul este o articulaţie importantă, implicată in mecanismele statice si dinamice ale

locomoţiei şi, de aceea, suferinţele şoldului se manifesta precoce prin durere la deplasare
asociată cu mers şchiopătat şi dificultate in realizarea unor variate poziţii necesare activităţii
obişnuite a organismului.
Ca şi umărul, şoldul format din cap femoral si acetabulum, este o articulaţie dotata cu o
mobilitate deosebită şi stabilitate excepţională necesare funcţionării sale normale.
Mobilitatea şoldului(flexie,extensie,abducţie,adducţie,rotaţie internă si rotaţie externă) este dată
de structura anatomică a articulaţiei şi de muşchii care se inseră la acest nivel.
Astfel,acetabulumul,care este o sinchondroză tridimensională (ilion,ischion pubis), permite
patruderea si mobilitatea capului femural,fixarea lui la acest nivel facandu-se prin intermediul
ligamentului terres femoris; la aceasta se adaugă şi labrumul glenoid care este o rană de ţesut
fibrocartilaginos ce delimitează acetabulumul şi îl adanceşte, favoriznd astfel protuzia locală a
capului femural. Iliopsoasul, cu origine pe creasta iliacă şi inserţie pe locul trochanter, este
principalul flexor al şoldului alături de rectus femoris, pectinus, sartorius şi adductor longus.
Extensia şoldului este realizată în principal de gluteus maximus cu origine pe dorsum illi în
porţiunea medială şi inserţie pe faţa postero-externă a femurului în treimea superioară; el este
ajutat de semimembranos, semitendinos şi biceps femoris precum şi de ramuri ischiale ale
adductorului magnus. Gluteus medius şi minimus, cu origine, de asemenea, la nivelul dorsumului
illi şi inserţie pe marele trohanter, împreună cu tensorul fasciei lata, sunt principalii abductori ai
coapsei. Avînd origine pe pubis şi inserţie pe faţa postero laterală ferului în treimea superioară,
adductorii (longus, brevis şi părţi din magnus) impreună cu pectineus şi gracilis realizează
adducţia şoldului. Rotatorii externi:fesierul mijlociu, fesierul mare, gemenii,
piramidalul,obturatorii, patratul femural, pectineul, dreptul intern şi croitorul. Rotaţia externa
este limitată de fascicolul iliopretrohanterian(ligamentul iliofemural) şi ligamentul rotund.
Rotaţia internă este limitată de fascicolul iliopretrohanterian al ligamentului iliofemural şi
ligamentul ischiofemural.Rotatorii interni sunt: fesierul mijlociu,fesierul mic, semitendinosul şi
semimembranosul. Circumducţia este combinarea tuturor mişcărilor, însumarea lor. Există şi

1
posibilitatea ca printr-o tracţiunea puternică laterală să se obţină un mic grad de departare a
suprafetelor articulare, mişcare pasivă fără rol în locomoţie.
Stabilitatea şoldului este dată de capsula articulară şi aparatul ligamentar existent la acest
nivel. Astfel, capsula articulară este o structură fibroasă puternică care acoperă marginea laterală
a capului femural şi cea mai mare parte a gatului, inserandu-se proximal la nivelul
acetabulumului,labrumului glenoid şi ligamentului transvers,anterior la nivelul liniei
intertrochanteriene şi posterior la nivelul crestei intertrochanteriene. Ea este intarită anterior de
ligamentul iliofemural,posterior de ligamentul ischiofemural şi inferior de ligamentul
pubofemural. Aparatul ligamentar al şoldului este completat pe faţa posterioara a articulaţiei
şoldului de ligamentele sacroiliace(lung şi scurt) care se intind de la sacrum la spina iliacă
postero-superioară, ligamentul sacrotuberos care se intinde de la sacrum la tuberozitatea ischială.
Deoarece numeroase tendoane ale muşchilor care se inseră local alunecă pe proeminenţele
osoase, articulaţia şoldului prezentă multe burse dintre care numai unele sunt implicate in clinică.
Astfel, bursa trechanteriană este un sac multilocular lubrifiant care se întinde între proeminenţele
marelui trochanter şi fascia lata adiacentă gluteusului maximus. Bursa iliopectineală este cea mai
mare şi cea mai constantă bursă a şoldului, întinzandu-se între ligamentul iliofemural şi muşchiul
iliopsoas, astfel încat atunci cand ea este umplută cu lichid poate apare ca o tumefiere la rădăcina
coapsei care se confundă cu o hernie. Bursa iliogluteală se întinde între tuberozitatea ischeală şi
gluteus maximus. O altă bursă este găsită între micul trochanter şi adductor magnus.

EXAMENUL ȘOLDULUI ŞI ARTICULAȚIILOR COXO-FEMURALE

Fiind o articulaţie greu accesibilă datorită prezenţei şi importanţei reprezentări a structurilor
periarticulare(muşchi, ligamente,fascii, burse), informaţiile oferite de examenul clinic al şoldului
au numai valoare orientativă în stabilirea etiologiei entităţilor cauzatoare de durere de şold, ele
necesitând pentru certitudinea diagnostică completare cu investigaţii paraclinice multiple.
Începem inspecţia printr-un examen morfo-funcţional de ansamblu: cerem bolnavului
dezbrăcat să facă cîţiva paşi, notând eventualele atitudini vicioase(cu coapsa în flexie, cu piciorul
în rotaţie externă etc.),eschive ale pasului, tipul de şchipătare,modul de sprijin în bastonsau cârje.
Marcăm cu un creion dermatograf principalele repere osoase(axele diafizelor femurale şi tibiale,
marele trohanter, spinoasele dorso-lombare şi spinele iliace postero- şi antero-
superioare).Notăm: Anomaliile în continuiteatea axului coapsei şi gambei (normal), există un

2
discret genu-valgum. Dezaxaţiile genunchilor (genu-varum, genu-valgum, genu-felxum) şi
anomaliile morfo-funcţionale ale picioarelor (plat-valg, scobit-valg, scobit-var, antepicior plat
sau rotund sau „triunghiular”,degete în „cican” sau degete deviate lateral-peronier). Notăm de
asemenea modificările rahidiene (scolioze, hiperlordoza lombară, hipercifoză dorsala), hipotonia
musculaturii abdominale şi contractura sau atrofia unor grupe musculare ale membrelor
inferioare.
La inspecţia din faţă în ortostatism studiem atent păstrarea orizontalităţii liniei care uneşte
spinele iliace antero-superioare şi mişcările de latero-versie ale bazinului.
Din profil, studiem linia care uneşte spina iliacă antero-superioară cu spina iliacă postrioară ( şi
care normal face cu orizontala un unghi de 5°-10°, deschis înapoi). Apreciem astfel o basculare
anterioară a bazinului însoţită de hiperlordoza lombară sau o basculare posterioară însoţită de
ştergerea lordozei; bascularea poate fi permanentă sau se schiţează numai în mers ( de exemplu
perderea precoce a hiperextensiei în coxartroză sau în alte coxopatii, determină o basculare a
bazinului la fiecare pas).
La inspecţia posterioară (în ortostatism bipodal) studiem menţinerea orizontalităţii liniei care
uneşte spinele iliace postero-superioare. În cazurile când constatăm o înclinare laterală a
bazinului, asezăm subiectul pe un taburet şi dacă bascula dispare, măsurăm distanţa spino-
maleolară sau ombilico maleolară, cauza fiind de obicei o inegalitate de lungime a membrelor
inferioare; dacă la poziţia aşezat,bazinul continuă să îşi menţină bascula în latero-versie,
efectuăm radiografia coloanei lombare şi bazinului,cauza basculei putând fi o deformaţie
vertebrală sau o scolioză.
Studiem de asemenea capacitatea funcţională de menţinere a echilibrului transversal şi
orizontalităţii bazinului nu numai în ortostatism bipodal, ci şi la mers şi în special la staţiunea
unipodală. Normal, în toate aceste înprejurări, bazinul trebuie să îsi menţină orizontalitatea,
datorită acţiunii normale a fesierului mijlociu (inserat între fosa iliacă externă şi faţa externă a
marelui trohanter). În diverse coxopatii, deficitul muşchilor pelvitrohanterieni ( şi în special al
fesierului mijlociu) face ca la sprijinul unipodal să permită bazinului să coboare de partea
piciorului ridicat (semnul Trendelenburg pozitiv); în coxopatiile severe, bazinul coboară de
partea membrului de suport.
Palparea efectuată pe subiectul culcat ne oferă date privind topografia durerilor şi modifcărilor
părţilor moi (articulaţia fiind situată în profunzime nu este accesibilă direct la palare).

3
Precizam cu atenţie topografia algezică;dureri exacerbate prin palparea zonei trohanteriene,
zonei fesiere, inghinale... şi rotăm topografia durerilor iradiate (pe faţa externă sau internă a
coapsei, sau către genunchi).Notăm prezenţa de infiltraţe celulalgice ale unor zone de ţesut
subcutanat; tulburările trofice de origine venoasă; palpăm o tumefacţie în zona inghinală(coxită
intens evolutivă-exudativă; adenopatie; hernie inghinală), tumefacţia zonei trohanteriene.
Apreciem compartaiv tonicitatea şi troficitatea maselor musculare notînd contractura, hipotonia
sau atrofia unor grupe musculare (măsurăm perimetrul coapselor, la 10 cm deasupra bazei
rotulei).
Palpăm pulsaţiile arteriale femurale, poplitee şi pedioase. În interpretarea tabloului semiologic
vom ţine cont că o coxopatie poate da iradiaţii dureroase anterioare (simulând o
cruralgie),posterioare (simulând o sciatică),la nivelul genunchiului (simulând o artropatie a
genunchiului) pe faţa internă a coapsei (simulând o obtrulalgie) sau în zona fesieră supero-
internă (simulând o afecţiune sacro-iliacă).
Examenul mobilităţii: bilanţul articular, muscular şi sintetic ne oferă date importante privind
limitarea globală sau electivă a unor mişcări, instabilitatea sprijinului pe sol şi deficitul de mers.
Flexia se limitează rapid în artrite, în timp ce în coxartroze se menţine mai mult timp în limite
normale. Goniometria o efectuăm punând subiectul în decubit dorsal, cu bazinul bine imobilizat
(pentru a evita retroversia compensatorie a bazinului cu ştergerea lordozei lombare). Normal,
flexia activă cu genunchiul întins este de 90°, iar cu genunchiul flectat este de 120°. Flexia
pasivă cu genunchiul întins este de 120°, iar cu genunchiul flectat este 140°. În caz de redoare în
flexum, ducem coapsa contro-laterală în hiperflexie (pentru a şterge lordoza lombară) şi apoi
măsurăm flexum-ul (unghiul dintre planul mesei şi axul coapsei). În testarea bilanţului muscular
al flexorilor (psoasul-ilacul,tensorul fascei lata, croitorul, pectineul, dreptul anterior), apreciem
cotaţia global; contra-rezistenţă o aplicăm pe faţa anterioară a coapsei.
Extensia efectuăm goniometria punînd subiectul în decubit ventral, fixînd bazinul (pentru a evita
o hiperlordoză lombară compensatorie). Normal extensia activă este 20° cu genunchiul întins şi
cu 10° cu genunchiul flectat, în timp ce extensia pasivă atinge 30°. În bilanţul muscular al
extensorilor (marele fesier ajutat de ischio-gambieri, adică semimembranosul, semitendinosul,
bicepsul femural şi fascicolul înfero-intern al marelui adductor) apreciem cotaţia global; contra-
rezistenţa o aplicăm pe faţa posterioară a coapsei. Extensia este limitată în coxite şi în puseurile
acute ale coxartrozei.Câteva elemente clinice (sensibilitatea dureroasă, impotenţă funcţională,

4
tumefierea articulară, crepitaţiile,tulburăriile de postură şi mers, deformarea şi afectarea
mobilităţii articulare) sunt întalnite frecvent la examenul clinic al şoldului dureros şi analiza lor,
în ansamblu, permite o orientare diagnostică rezonabilă.
Sensibilitatea dureroasă a şoldului poate apare în oricare dintre entităţile cauzatoare de durere de
şold. Când este difuză, sensibilitatea dureroasă pune problema afectării articulare a şoldului de
cauze multiple (inflamatorii, degenerative etc.),iar când este localizată ea indică predominant
problema afectarii periarticulare a şoldului (sensibilitatea dureroasă pe faţa laterală a şoldului şi
coapsei accentuată de decubit lateral pe partea afectată apare în bursită trochanteriană, iar
sensibilitatea dureroasă npe ischion agravată de poziţia şezână cu genunchii flectaţi apare in
bursita ischiogluteală). Spre deosebire de marea majoritate a afecţiunilor şoldului care sunt
dureroase, există o serie de afecţiuni congenitale rare (dislocarea congenitală a şoldului, displazia
acetabulară şi coxa vara) care, în mod obişnuit, sunt nedureroase. Screening-ul dintre cele două
tipuri de entităţi se face printr-o manevră simplă şi uşor de reprodus: percuţia călcâiului
pacientului cu degentul examinatorului produce durere de şold chiar în stadiile iniţiale ale
suferinţei de şold cauzatoare de durere.
Impotenţă funcţională semnifică, când sunt prezente, severitatea afecţiunii cauzatoare de
durere de şold.Astfel, incapacitatea de executare a unor mişcări simple(urcatul scărilor,
coborârea din pat, ridicatul de pe scaun etc.) sunt semnalate relativ precoce de către pacienţii cu
şold dureros.
Tumefierea articulară este un semn rar întâlnit la examneul clinic al şoldului dureros, datorită
localizării profunde a articulaţiei şi protejării sale prin structuri periarticulare bine dezvoltate.
Tumefierea şoldului prin distensia difuză a capsulei articulare apare pe faţa anterioară a coapsei
la nivelul stinghiei piciorului, modificând relieful normal al zonei respective. Palparea şoldului
poate arăta tumefieri localizate:astfel, bursa iliopectineală destinsă poate fi simţită dedesubtul
treimii medii a ligamentului inghinal, lateral de artera femurală,confruntându-se cu hernia
inghinofemurală, adenopatia femurală sau anevrismul de arteră femurală.
O tumefiere cronică inghinală, situată atât deasupra, cât şi dedesuptul ligamentului inghinal,
mai ales când este nedureroasă, pune problema de abces tuberculos al psoasului. Tumefierea
laterală a şoldului şi coapsei poate apare în bursită trohanteriană, necesitând diferenţierea de
paniculită sau hematom traumatic organizat al musculaturii şoldului şi coapsei.

5
 Crepitaţiile se simt mult mai rar la şold faţă de genunchi, fiind produse prin mişcarea de
rotaţie a femurului în cavitatea acetabulară; ele sunt produse cel mai frecvent, ca şi la genunchi,
prin leziuni degenerative ale structurilor articulare(coxartroza). S-a descris recent un sindrom rar,
apărut mai frecvent la indivizi tineri şi denumit ”sindromul de trosnitură a şoldului” în care
pacienţii prezintă, la mobilizarea articulară, durere de şold asociată cu senzaţia de trosnitură
palpabilă a şoldului, el fiind produs de întinderea benzii iliotibiale pe marele trochanter.

Tulburările de postură şi mers apar frecvent în entităţile cauzatoare de durere de şold,

semnificând, ca şi funcţională, severitatea lor. Postura trebuie analizată complet cu subiectul atât
în poziţie ridicată cât şi în poziţie decubit (dorsal şi ventral). În poziţie ridicată, pacientul trebuie
să fie observat din anterior, posterior şi lateral deoarece, în mod normal, capsula articulară este
relaxată în uşoară flexie (10°), asociată cu uşoară abducţie (10°) şi uşoară rotaţie externă; aceasta
este poziţia antalgică cea mai frecvent întâlnită în practica clinică. În poziţie culcată este
obligatorie măsurarea lungimii membrelor inferioare: cu pacientul în decubit dorsal, cu
membrele înferioare extinse complet şi depărtate 15-20 cm unul de celălalt, se măsoară linia care
uneşte spinele iliace antero-posterioare cu maleolele externe corespunzătoare şi diferenţe de
peste 1 cm sunt considerate semnificative clinic. În cadrul examneului clinic al şoldului dureros
o atenţie deosebită trebuie acordată tulburărilor de mers, existând în acest context mai multe
tipuri de mers. Astfel, în mersul antalgic, faza de sprijinire pe talpa extremităţii afectate este
foarte mult scurtată cu deplasarea centrului de greutate al corpului pe membrul înferior neafectat
cu scopul de a depăşi contractura abductorilor, producătoare de spasm dureros. În mersul
Trendelnburg, în faza de sprijinire de talpa extremitătii afectate, partea superioară a corpului se
deplasează către membrul inferior afectat pentru a compensa din slăbiciunea abductorilor,
incapabili de a menţine nivelul normal al pelvisului. Adesea pacienţii cu şold dureros au
elemente atât din mersul antalgic cât şi din mersul Trandelnburg:în faza de sprijinire pe talpa
extremităţii afectate, care mult scurtată, pareta superioară a corpului se deplasează către membrul
înferior afectat. Mersul înclinat apare prin deplasarea părţii superioare a corpului dintr-o parte în
cealată în faza de sprijinire pe talpă pentru a compensa din slăbiciunea bilaterală agluteusului
medius. Mersul legănat apare în entităţi cauzatoare de durere de şold evoluate la anchiloza
şoldurilor, situaţie în care se produce legănarea, înainte şi înapoi din coloana lombară, a
membrelor inferioare.

6
 Deformarea articulară apare frecvent în entităţile cauzatoare de durere de şold, ea
semnificând evoluţia progresivă a procesului patologic de bază. În practica clinică se întâlnesc
multiple tipuri de deformare articulară a şoldului, ele având un impact comun pe deplasare,
efectuarea mişcărilor simple, activitate sexuală etc.
Contractură în flexie a şoldului etse cea mai frecventă deformare articulară a şoldului dureros: es
se însoţeşte frecvent de contractura în flexie a genunchiului ipsilateral cu scurtarea membrelor
înferioare şi ridicarea pelvisului de partea membrului înferior mai lung. În această situaţie,
faldurile cutanate ale regiunii gluteale şi poplitee vor fi mai evidente de partea membrului
înferior mai lung. Contractura în extensie a şoldului etse rara întâlnită în practică, ea nefiind o
problemă clinică deosebită. Contractura în abducţie a şoldului este, de asemenea, frecvent
întâlnită în cadrul şoldului dureros, semnificând evoluţia prelungită a unor boli reumatice
înflamatorii cu determinare coxo-femurală(Poliartrită reumatoidă, Spondilită articulară etc.) în
cazurile avansate, călcâiul membrului inferior afectat se poate poziţiona în faţa genunchiului
membrului înferior sănatos. Acest tip de deformare articulară se paote coompensa prin ridicarea
pelvisului de partea afectată.Contractură în adducţie a şoldului este mai rar întâlnită în practică şi
poate fi compensată prin ridicarea pelvisului de partea normală.
Deformările rottaţionale ale şoldului sunt cel mai bune evaluate prin analiza deviaţiilor de la
o linie verticală ce uneşte mijlocul ligmentului inghinal cu mijlocul patelei şi gleznei:orice
deviaţie de la această linie defineşte o deforamare raţională.
Mobilitatea. Soldul este capabil de mişcări în trei planuri:sagital(flexie şi extensie),
frontal(abducţie şi adducţie) şi orizontal(rotaţie înternă şi externă). Ca şi umărul, şoldul este
capabil şi de circumducţie. Cu excepţia, toate aceste mişcări pot fi cel mai bine evaluate cu
pacientul în decubit dorsal. Analiza mobilităţii şoldului împune stabilizarea pelvisului printr-o
mână a examinatorului fixată pe spina iliacă antero-superioară a şoldului normal. Cu genunchii
flectat la 90°, şoldul poate fi flectat la 135°, iar cu genunchiul extins, el paote fi flectat numai
pâna la 90°. Extensia şoldului este limitată la 25-30°.Șoldul poate fi abducţionat la 45-50° şi
adducţionat la 30-40°.Rotaţia externă a şoldului este limită la 45° şi rotaţia internă la 35°.Este
important de reţinut pentru practician că, din totalitatea acestor mişcări,abducţia şi rotaţia internă
sunt primele mişcări limitate în suferinţele de şold. O serie de teste speciale sunt folosite în
practica clinică pentru a stabili grade variate de afectare a mobilităţii articulare în evaluarea
şoldului dureros.

7
 Testul Patrick se efectuează cu pacientul în decubit dorsal, având şoldul şi genunchiul
extremităţii afectate în flexie la 90°; se poziţionează călcâiul extremităţii afectate pe genunchiul
controlateral al extremităţii normale şi coapsa flectată este apoi lent abducţionată şi rotată extern
către masa de examinare. Prezenţa dureri în regiunea inghinală, spasmul şi limitarea mişcărilor
sunt sugestive se şold patologic. Dacă în acest test, se fixează iniţial cu o mână a examinatorului
spina iliacă antero-superioară a extremităţii normale şi se comprimă posterior, concomitent cu
abducţie şi rotaţie externă a şoldului afectat, prezenţa unei dureri localizate posterior sugerează
patologia sacro-iliacă. Testul Patrick, cunoscut şi sub acronimul FABER(flexion,abduction,
external rotation) este etichetat ca test screening pentru patologia dureroasă a şoldului.
Testul Trendelenburg se efectuează cu pacientul în poziţie ridicată, cu sprijin pe membrul
înferior afectat. În mod normal, când un pacient se sprijină pe o extremitate, muşchii abductori se
contractă, cauzând pelvisul de partea opusă să se ridice uşor. În prezenţa unei patologii a şoldului
cu slăbiciunea muşchilor abductori, aceştia nu se mai pot contracta, făcând ca pelvisul de partea
opusă să nu se mai poată ridica şi chiar să se coboare. Pacienţii cu acest test pozitiv pot prezenta
mers Trendelenburg.
Testul Thomas se efectuează cu pacientul în decubit dorsal, evaluând contractură în flexie
a şoldului; coapsa şoldului normal este flectată complet către abdomen cu scopul de a corecta
lordoza lombară compensatorie. Insuficienţa şoldului testul de a se întinde plat pe masa de
examinare, indică prezenţa unei contracturi în flexie a şoldului.
Testul Ober se efectuează cu pacientul în decubit lateral de partea sănătoasă, flectând
genunchiul şi şoldul afectat pentru a corecta lordoza lombară compensatorie şi apoi abducând
şoldul afectat prin ridicarea lui cu o mână a examinatorului. Insuficenţa membrului inferior al
cărui şold este afectat de a cădea pe membrul inferior cu şoldul normal, când se scoate de sub el
mâna examinatorului, sugerează contractura benzii ilio-tibiale.
Examenul radiografic al şoldului, prin informaţiile pe care le oferă, restrânge mult aria
diagnosticului etiologic al entităţilor cauzatoare de durere de şold şi poate chiar ca în contextul
de boală al pacientului şi colaborat cu late investigaţii imagistice(artrografie, scintigrafie,
tomografie computerizată, rezonanţă magnetică), să stabilească etiologia suferinţei respective.
Informaţiile oferite de examenul radiologic al şoldului sunt diferite pentru variantele entităţi
cauzatoare de durere de şold prin afectare articulară sau periarticulară. În afectarea articulară,
examenul radiologic al şoldului, evidenţiind elementele caracteristice diferitelor entităţi

8
cauzatoare de durere de şold, are valoare diagnostică deosebit de importantă. Astfel, în afectarea
articulară de tip inflamator (poliartrita reumatoidă, spondilartropatii seronegative etc.) examenul
radiografic arată îngustarea uniformă, concentrică a spaţiului articular cu migrarea axială a
capului femural de-a lungul palnului axului gâtului femural şi protuzia acetabulară progresivă; în
cazuri severe, evoluţia procesului inflamator se face cu anchiloză osoasă. Zone radiotransparente
la joncţiunea cartilaj/os a capului femural, secundare eroziunilor marginale circumferenţiale şi
asociate uneori cu microchiste mari la nivelul gâtului femural susceptibile de fracturi patologice,
sunt deosebit de sugestive pentru poliartrita reumatoidă. În spondilartropatiile seronegative,
afectarea radiografică a şoldului este constant însoţită de afectarea unilaterală sau bilaterală a
articulaţiilor sacroiliace(osteopaoroză, eroziuni osoase marginale cu pseudolărgire articulară,
scleroză). În afectarea articulară de tip degenerativ (coxartroza), examenul radiografic
aratăîngustarea neunifoarmă a spaţiului articular prin pierdere focală acartilajului articular
preponderent pe faţa supero-laterală a articulaţie, raspunzătoare de migrarea superioară acapului
femural. Osteofitele marginale, prezente cel mai frecvent pe marginea laterală a acetabulumului
şi pe marginea medială a capului femural, însoţite de scleroză subcondrală şi chiste osoase, sunt
elemente radiografice tipice; formele severe de boală evoluează cu colaps important al suprafeţei
articulare superiopare a capuluui femural. Tot în contextul afectării articulare de tip
degenerativ, trebuie amintită o entitate mai puţin definită- hiperosteza scheletală difuză
idiopatică (HSDI) - care poate prezenta ca manifestare extraspinală afecatrea şoldului; in acest
cadru, examenul radiografic al şoldului este sugestiv. Asfel, el arată proliferări osoase grosolane
la nivelul înserţiei pe os a ligamentelor şi tendoanelor (entesis),localizate cel mai frecvent de-a
lungul marginii externe a ilionului, pe marginea laterală a acetabulumului şi, mai rar, pe micul
trochanter. În afectarea de tip metabolic din pseudogută, prin cristale de pirofosfat de calciu
dihidrat, examenul radigrafic al şoldului arată păstrarea integrităţii spaţiului articular, dar cu
prezenţa de chiste osoase subcondrale la nivelul capului femural. Formele de boală rapid
progresive poat prezenta, după perioade lungi de evoluţie, colapsul capului femural şi
fragmentarea acetabulumului. Depozite cacificate pot fi vizibile în cartilajul hialin şi/ sau
labrumul acetabular.
În afectarea periarticulară, ce implică osul juxta-articular şi ţesuturile moi, examenul radiografic
al şoldului oferă, de asemenea, informaţii deosebit de importante pentru practician. Când este
afectat osul juxa-articular, examenul radiografic orientează diagnosticul etiologic al bolii ,

9
confirmarea diagnostică necesitând însă unele investigaţii suplimentare inclusiv biopsia osoasă.
Asfel, în tumorile maligne cum este sacromul osteogenic, examenul radiologic al şoldului
evidenţiază zone mari de liză osoasă localizate predominant pe aripa ilionului sau pe capul
femural, cu aspect neregulat, prezentând rate imporatnte de creştere a leziunii şi întrerupând
integritatea conturului osos. În osteomielită, examenul radiografic al şoldului arată tumefierea
părţilor moi, îngustarea spaţiului articular şi eroziunii subcondrale confluente la nivelul capului
şi gâtului femural; în contrast cu infecţia cu piogeni, infecţia granulomatoasă(TBC)
demonstrează un caracter mai lent al distrucţiei articulare, cu osteoporoză juxta-articulară şi
eroziuni marginale în absenţa unei pierderi semnificative a spaţiului articular coxo-femural.
Boala Paget a osului cu localizare la nivelul bazinului se diagnostigehază radiologic (pierdere
asimetrică a spaţiului articular, os juxta-articular îngroşat şi lărgit, zone de osteoliză alternând cu
zone de osteocondensare, prostrusio acetabuli), markerii biochimici ai formării şi rezorbţiei
osoase stabilind numai perioada de activitate sau de inactivitae a bolii. Osteonecroza aseptică de
cap femural prezintă modificări radiologice sugestive care, atunci când sunt cunoscute , au
valoare diagnostică importantă: cel mai precoce semn radiologic este prezenţa la nivelul capului
femural a unei benzi subcondrale radiotransparente în formă de arc („semnul semilunii”).
Fragmentarea şi colapsul suparfeţei articulare superioare a capului femural apare în stadii mai
tardive de boală. Spaţiul articular este păstrat perioadă lungă în evoluţia bolii, până când se
dezvoltă coxartroza secundară cu semnele radiologice caracteristice. Când sunt afectate ţesuturile
moi, examneul radiografic arată tumefierea lor.

10
11