Articulațiile

Articulațiile sunt structuri anatomice care fac legătura între oase (aparțin alături
de oase și mușchi aparatului locomotor), favorizând în majoritatea cazurilor
mișcările.

După gradul de mișcare pe care îl permit ele se clasifică în:

1. sinartroze – articulații care nu permit mișcare, între oase neexistând cavitate

articulară, interpunându-se însă țesut conjunctiv:

a) fibros (osificat cu timpul) - ex. suturile craniene (la naștere oasele bolții
craniene sunt incomplet suturate, există niște spații moi numite fontanele
anterioară (de formă rombică, ce se închide complet la vârsta de 1 an și
jumătate) și posterioară (de formă triunghiulară, ce se închide la 3 săptămâni de
la naștere).

b) cartilaginos - ex. simfiza pubiană (între cele două oase pubiene ce aparțin
oaselor coxale).

2. diartroze – articulații care permit mișcare:

a) amfiartroze – permit mișcări într-un grad redus - ex. discurile intervertebrale

(așezate între corpii vertebrali și alcătuite dintr-un inel fibros la exterior și un
nucleu pulpos la interior).

b) artrodii – permit mișcări ample - ex. articulațiile membrelor

Articulațiile mobile ale membrelor sunt alcătuite din mai multe elemente:

1. suprafețele osoase (de obicei, pentru armonizare, concav-convexe)

2. cartilajele articulare (ce acoperă aceste suprafețe și evită frecarea
oaselor între ele; cu vârsta cartilajele se deteriorează)
3. +/- meniscuri (pentru a adânci o concavitate și a optimiza armonizarea,
ex. între condilii femurului și platoul tibiei la articulația genunchiului)
4. ligamentele intracapsulare și extracapsulare – ce ajută la menținerea
suprafețelor osoase în contact
5. capsula articulară – sub forma unui manșon fibros ce învelește capetele
oaselor ce se articulează și care este tapetat la interior de o membrană
sinovială cu capacități secretorii → secretă lichidul sinovial (articular) cu
rol în amortizarea șocurilor mecanice din timpul mișcărilor (în inflamații
și traumatisme crește cantitativ, putând fi necesară puncția articulară).

1
În concluzie articulațiile se clasifică în:

a) articulații imobile - ex. suturile craniene, simfiza pubiană

b) articulații semimobile - ex. discurile intervertebrale
c) articulații mobile - ex. articulația coxofemurală, articulația genunchiului

Tipuri de mișcări la nivelul articulațiilor membrelor:

1. FLEXIE – EXTENSIE – mișcarea se realizează în jurul unui ax

transversal ce trece prin articulație, cu apropierea capetelor osoase ce
participă la articulație și micșorarea unghiului dintre ele (flexie) sau cu
îndepărtarea capetelor osoase și mărirea unghiului (extensie).
2. ABDUCȚIE – ADDUCȚIE – mișcarea se realizează în plan frontal, cu
îndepărtarea membrului/a unui segment de membru de trunchi/linia
mediană (abducție) sau cu apropierea membrului/a unui segment de
membru de trunchi/linia mediană (adducție).
3. ROTAȚIE INTERNĂ – ROTAȚIE EXTERNĂ – mișcarea se realizează
în jurul unui ax longitudinal al membrului, rotind spre interior sau spre
exterior
4. PRONAȚIE – SUPINAȚIE este corespondentul mișcării de rotație,
descrisă mai sus, pentru segmentul distal: mână sau picior
pronație = mâna rotită cu palma în jos sau piciorul rotit înspre înafară
(planta privește înafară și în jos)
supinație = mâna rotită cu palma în sus sau piciorul rotit înspre înăuntru
(planta privește înăuntru și în sus)

Tipuri de mișcări la nivelul coloanei vertebrale:

1. FLEXIE – EXTENSIE
flexie = aplecarea trunchiului în față, mișcare în jurul unui ax transversal
prin coloană
extensie = redresarea trunchiului la poziția verticală
hiperextensia = arcuirea coloanei spre spate ("podul")
2. ÎNCLINARE LATERALĂ spre dreapta sau spre stânga, mișcare în plan
frontal
3. ROTAȚIE spre dreapta sau spre stânga, mișcare în jurul unui ax
longitudinal prin coloană
4. CIRCUMDUCȚIA, o mișcare complexă ce reunește cele trei mișcări
menționate mai sus, realizate în succesiune

2
Patologie articulară:

- entorse = alungirea post-traumatică a ligamentelor articulare dar fără

dislocarea elementelor componente, fără pierderea contactului dintre
suprafețele osoase ( caracterizate prin tumefiere locală/edem și durere).
Cele mai frecvente entorse sunt la nivelul articulației dintre oasele gambei
și talus (ε tarsienelor)
- luxații = ruperea ligamentelor în urma traumatismului, cu dislocarea
elementelor componente și pierderea contactului dintre suprafețele osoase.
Cele mai vulnerabile articulații sunt articulația genunchiului și cea
scapulo-humerală
- artrite = inflamațiile infecțioase sau neinfecțioase (reumatismale) ale
articulațiilor (caracterizate prin semne celsiene)
- artroze = degenerarea articulațiilor, accentuată de înaintarea în vârstă
(+ factor favorizant obezitatea), cu distrugerea cartilajelor, tocirea
suprafețelor osoase, apariția de osteofite, procese ce duc în timp la
anchiloze = pierderea mobilității. Exemple de artroze: gonartroza (la
articulația genunchiului), coxartroza (la articulația coxo-femurală),
spondiloza (la nivelul coloanei vertebrale).
- deformările coloanei vertebrale: două în plan sagital: a) cifoza = o
exagerare a convexității regiunii toracale (ex. la vârstnici);
b) hiperlordoza = o exagerare a concavității regiunii lombare (ex. în
sarcină, prin tracțiunea exercitată de uterul gravid) și una în plan frontal:
scolioza = deformarea prin deplasare spre dreapta sau spre stânga (ex.
apare în condițiile unor poziții vicioase în perioada de creștere, căratul de
greutăți într-o mână).