Funcția de relație – a organismului cu mediul lui de viață

Funcția de relație asigură legătura organismului cu mediul de viață și adaptarea

lui la modificările survenite în mediul de viață.

Organismul preia informațiile din mediu, le analizează și elaborează comenzi

concretizate în reacții de răspuns. Orice modificare apărută în mediul extern (sau
intern!) atrage după sine un răspuns din partea organismului.

Funcția de relație este îndeplinită de următoarele aparate și sisteme:

1. analizatori (cu organele de simț)

2. sistem nervos
a) central (SNC) – de la măduva spinării până la emisferele cerebrale
periferic (SNP) – nervii spinali și nervii cranieni
b) somatic – al vieții de relație
vegetativ – simpatic și parasimpatic - ce controlează organele interne
3. aparat locomotor = sistem muscular (mușchii scheletici – organele
efectoare ale sistemului nervos somatic) + sistem osteo-articular (oase și
articulații)
4. organele efectoare ale sistemului nervos vegetativ
a) mușchii netezi – din pereții organelor interne și din pereții vaselor de
sânge
b) glande – exocrine și endocrine (sistem endocrin)

Analizatorii

- sunt alcătuiți din 3 segmente:

1. segmentul periferic: organul de simț cu receptorii
receptorii culeg informația din mediu, transformă un stimul specific în
impuls nervos
2. segmentul intermediar: calea de conducere a impulsului nervos de la
organul de simț la creier
3. segmentul central: zona de la nivelul scoarței cerebrale unde se face
proiecția informației și apare senzația (vizuală, auditivă, olfactivă, etc.).

- exemple de analizatori: vizual, acustico-vestibular (auz și echilibru),

olfactiv, gustativ, cutanat (termic, tactil, dureros), kinestezic (motor –
informează despre contracțiile mușchilor).
1
 ex. Pentru analizatorul vizual:
- stimulul specific: lumina
- segmentul periferic: globul ocular cu retina ce conține celulele receptoare
(celulele cu conuri și cu bastonașe)
- segmentul intermediar: calea optică (nervul și tractul optic)
- segmentul central: scoarța cerebrală a lobului occipital
ex. Pentru analizatorul auditiv:
- stimulul specific: vibrațiile produse de undele sonore
- segmentul periferic: urechea – melcul din urechea internă conține
structurile receptoare
- segmentul intermediar: calea auditivă
- segmentul central: scoarța cerebrală a lobului temporal

Sistemul nervos

- este cea mai complexă structură implicată în funcția de relație

- la el ajunge informația din mediu, transmisă sub formă de impuls nervos,
el o analizează și elaborează comenzile, armonizând totodată răspunsul
diferitelor structuri
- el controlează prin nervi fiecare organ
- este ajutat în armonizarea răspunsului de către sistemul endocrin care
controlează prin hormoni (substanțe care circulă prin sânge) diferitele
țesuturi/organe

Clasificarea sistemului nervos:

a) după localizare:
1. SNC – sistem nervos central – adăpostit de canalul vertebral și de cutia
craniană și alcătuit de jos în sus de următoarele structuri:
- măduva spinării
- trunchiul cerebral (bulb rahidian, punte, mezencefal)
- cerebelul
- diencefalul (epitalamus, hipotalamus, talamus, metatalamus)
- corpii striați (ganglionii bazali)
- emisferele cerebrale (cu lobii: frontal, parietal, temporal și occipital)
Scoarța cerebrală (cortex) este învelișul extern al emisferelor cerebrale și
este cea mai complexă structură a SNC (paleocortexul și neocortexul).

2
 2. SNP – alcătuit din nervi ce fac legătura între periferie (structurile
receptoare sau organele efectoare) și centrii nervoși (aparținând SNC)
Nervii sunt:
- spinali (31 perechi)
- cranieni (12 perechi)
și sunt alcătuiți din fibre nervoase:
- senzitive – conduc informația de la receptori spre centrii nervoși
- motorii – conduc comanda de la centrii nervoși spre organele efectoare

b) după organele pe care le controlează (organele efectoare)

1. Sistem nervos somatic – al vieții de relație – organele efectoare sunt
mușchii striați, scheletici, iar răspunsul este contracția musculară
voluntară care stă la baza realizării mișcărilor.
Aparatul locomotor (mușchi scheletici + oase + articulații) este cel
ce realizează mișcarea (vezi materiale: scheletul uman și mușchii scheletici în
care oasele, respectiv mușchii mai importanți, ce trebuie reținuți, sunt boldați).
Totalitatea oaselor formează scheletul uman. Mușchii se inseră cu
capetele lor numite tendoane pe oase; prin contracție trag de oase,
acestea funcționând ca niște pârghii, iar mișcarea diferitelor segmente
(de apropiere sau de îndepărtare) este facilitată de articulații, legăturile
dintre oase.
Mișcarea este o formă de adaptare la mediu! Organismul se ferește
astfel de pericole, se deplasează "de la rău la bine", spre sursa de
hrană, de apă, spre locul cu temperatură mai potrivită, etc.
2. Sistem nervos vegetativ (SNV) – controlează activitatea organelor
interne
SNV are două componente:
- sistem nervos vegetativ simpatic
- sistem nervos vegetativ parasimpatic
care realizează în majoritatea cazurilor un control antagonic (opus): unul
stimulează iar celălalt inhibă, pentru a se realiza un răspuns potrivit
solicitării
ex. SN simpatic → tahicardie (ex. în efort fizic)
SN parasimpatic → bradicardie (ex. în somn)

SN simpatic → bronhodilatație
SN parasimpatic → bronhoconstricție

3
 SN simpatic → relaxează musculatura tubului digestiv (scade
peristaltismul) și contractă sfincterele
SN parasimpatic → contractă musculatura tubului digestiv (crește
peristaltismul), stimulează secrețiile digestive și relaxează sfincterele

SNV are ca organe efectoare:

a) mușchii netezi din pereții organelor interne și din pereții vaselor de

sânge care răspund prin contracții (involuntare, ce nu pot fi controlate
cu mintea) și relaxări
ex. de răspuns: golirea stomacului, *expulzia fătului din uter, *golirea
vezicii urinare, bronhoconstricția/bronhodilatația, vasoconstricția (ex.
la rece sau într-un organ în repaus)/vasodilatația (ex. la cald sau într-un
organ în activitate)
*activități ce presupun o colaborare cu musculatura striată → expulzia
fătului din uter necesită și contracții voluntare ale musculaturii striate
abdominale iar golirea vezicii urinare necesită relaxarea sfincterului
uretral extern (striat)

b) glandele care răspund prin secreție:

- exocrină – descărcată într-o cavitate sau la exteriorul corpului

ex. de glande exocrine: salivare (produc saliva), sudoripare (produc

sudoarea/transpirația), sebacee (produc sebum), glandele tubului digestiv
(produc sucurile digestive ce conțin enzime)

- endocrină – reprezentată de hormoni care sunt descărcați direct în sânge

și circulă prin sânge, acționând la distanță de locul de producere.

Sistemul endocrin

- este alcătuit din totalitatea glandelor care secretă hormoni

Acestea sunt:
- epifiza (în legătură cu epitalamusul)
- hipofiza ( în legătură cu hipotalamusul, realizându-se astfel colaborarea
între sistemul endocrin și sistemul nervos)
- tiroida
- paratiroidele
- timusul (dezvoltat la copil, involuează la adult)
- glandele suprarenale (corticosuprarenala și medulosuprarenala)

4
 - *pancreasul endocrin
- *glandele sexuale: ovare sau testicule
- placenta (prezentă temporar, în sarcină)
(* sunt glande mixte, au și secreție exocrină)

La hormonii glandelor menționate se adaugă substanțe care se comportă ca niște hormoni,

secretate de insule de celule endocrine aflate în diferite organe: ex. gastrina, colecistokinina,
etc. de celule aflate în peretele tubului digestiv (ex. duoden) sau eritropoietina de rinichi

Sistemul endocrin ajută sistemul nervos în controlul funcțiilor organismului,

controlează metabolismul celular, participă la menținerea homeostaziei
organismului, a echilibrului său, în contextul unor modificări de mediu extern
sau intern.

Exemple de control realizat de sistemul endocrin:

ex. 1. reglarea calcemiei (nivelul calciului în sânge)

↓ calcemia → ↑ PTH (parathormon – secretat de paratiroide) → ↑ calcemia

prin 3 acțiuni:

a) la nivel intestinal: PTH crește absorbția calciului (în colaborare cu

vitamina D); calciul trece din intestin în sânge
b) la nivel renal: PTH scade eliminarea calciului în urină; calciul rămâne în
sânge
c) la nivel osos: PTH mobilizează sărurile de calciu din os în sânge (cu
"sacrificarea" osului)

ex. 2. reglarea glicemiei (nivelul glucozei în sânge)

↑ glicemia (ex. masă bogată în glucide) → ↑insulina (secretată de pancreas) →

↓ glicemia

prin creșterea consumului celular de glucoză și prin depunerea ei în depozite

(↑ glicogenogeneza)

↓ glicemia (ex. post, interval mare de la ultima masă, efort fizic crescut) →
↑ glucagonul (secretat de pancreas) → ↑ glicemia

prin eliberarea glucozei din depozite (↑ glicogenoliza) și formarea de glucoză

din surse neglucidice (↑gluconeogeneză)