Tipuri de mușchi. Tipuri de activități.

Clasificarea mușchilor. Mușchii striați, mușchii netezi și mușchii de tip

special.

Mușchii sunt împărțiți după structură, tipul de activitate și sistemul nervos care
îi controlează în:

I. Mușchi striați

- mușchii scheletici (inclusiv mușchii masticatori și mușchii mimicii)

- porțiunea de început a tubului digestiv (limba, mușchii faringelui,
mușchii din treimea superioară a esofagului)
- mușchii extrinseci ai globului ocular inserați pe tunica externă (între
glob și orbită)
- diafragmul, mușchii intercostali, mușchii peretelui abdominal
- sfincterul uretral extern (striat) și sfincterul anal extern (striat)
* sfincterul este alcătuit din mușchi dispuși circular în jurul unui orificiu, controlând,
prin contracție sau relaxare, închiderea respectiv deschiderea acelui orificiu; poate fi
alcătuit din fibre musculare striate (controlate voluntar) sau din fibre musculare
netede.

Exemple de activități ale mușchilor striați – ce pot fi controlate voluntar

- mișcările (diferitelor segmente și ale corpului în ansamblu) – prin

contracțiile izotonice ale mușchilor membrelor (mușchii se scurtează)
- menținerea poziției ortostatice - prin contracțiile izometrice ale
mușchilor paravertebrali (mușchii nu își modifică dimensiunile, își
cresc tonusul)
- articularea cuvintelor (limba) și mimica (importantă în comunicare, în
exprimarea unor sentimente)
- mișcările globilor oculari cu alinierea axelor oculare (paralele) pentru
ca imaginile pe cele 2 retine să se formeze în puncte corespondente
astfel încât scoarța cerebrală să poată fuziona (suprapune) cele 2
imagini într-una singură (condiție necesară pentru o vedere normală,
binoculară, stereoscopică).
- activități care devin automate sau semiautomate (scrisul, mersul,
îmbrăcatul, mâncatul, etc.)
- masticația cu prelucrarea mecanică a alimentelor introduse în cavitatea
bucală

1
 - primul timp al degluțitiei (împingerea bolului alimentar de către limbă
și conducerea lui prin faringe)
- respirația (act reflex ce poate fi controlat voluntar în anumite situații
fiziologice sau patologice).
- controlul voluntar al micțiunii și al defecației

Fibrele musculare striate (unitățile de structură ale mușchiului striat) sunt celule
alungite, fusiforme, ce prezintă:

- o membrană celulară – sarcolema

- o citoplasmă – sarcoplasma
- mulți nuclei situați periferic, sub sarcolemă
- organite comune ce există și în alte tipuri de celule (reticul
endoplasmatic, mitocondrii, etc.)
- organite specifice – miofibrilele – orientate paralel cu axul lung al
fibrei, organizate în sarcomere și constituite dintr-o succesiune de
benzi clare și întunecate ce dau aspectul striat (dungat); la microscopul
electronic apar formate din filamente contractile: mai groase, de
miozină și mai subțiri, de actină.

II. Mușchi netezi

- mușchii din pereții organelor interne - ex. tub digestiv (esofag →

anus), colecist, uretere și vezică urinară, trompe uterine și uter, bronhii
- mușchii de la nivelul bulbului pilos (erectori ai firului de păr)
- mușchii din pereții vaselor de sânge
- sfinctere precum: cardia, sfincterul piloric, sfincterul uretral intern
(neted), sfincterul anal intern (neted), sfincterul precapilar

Mușchii netezi răspund prin contracții (involuntare, ce nu pot fi controlate cu

mintea) și relaxări. Au activitate motorie spontană, prezintă automatism. Sunt
însă sub influența sistemului nervos vegetativ care le accelerează sau le
încetinește activitatea.

Exemple de activități: golirea stomacului, drenajul bilei din colecist,

peristaltismul intestinal cu deplasarea conținutului, *expulzia fătului din
uter,*golirea vezicii urinare, *golirea rectului, bronhoconstricția/bronhodilatația,
vasoconstricția (ex. la rece sau într-un organ în repaus)/vasodilatația (ex. la cald
sau într-un organ în activitate).

2
*activități ce presupun o colaborare cu musculatura striată → expulzia fătului din uter
necesită și contracții voluntare ale musculaturii striate abdominale iar golirea vezicii urinare și
a rectului necesită și relaxarea voluntară a sfincterului uretral extern (striat) respectiv a
sfincterului anal extern (striat).

Mușchii netezi din peretele tubului digestiv (cu fibre dispuse circular și
longitudinal) sau mușchii din peretele ureterelor realizează contracții și relaxări
ritmice, succesive, numite peristaltism, care favorizează deplasarea conținutului,
respectiv conducerea urinii de la rinichi spre vezica urinară. Accentuarea
undelor peristaltice în cazul unui obstacol, cum ar fi un obstacol mecanic la
nivelul intestinului (ex. o tumoră, un ghem de ascarizi, etc.) sau un calcul migrat
la nivelul ureterului, este responsabilă de colica intestinală (foarte violentă în
ocluzie) sau de colica renală.

Mușchii netezi din pereții unor organe cavitare prezintă proprietatea de

plasticitate = se pot întinde, își pot modifica volumul fără să acumuleze tensiune
și fără să crească presiunea în cavitate făcând astfel posibile: acumularea
alimentelor în stomac, a bilei în colecist, a urinii în vezica urinară, creșterea
fătului în uter.

Fibra musculară netedă are un singur nucleu, dispus central, miofibrilele nu sunt
organizate în sarcomere iar filamentele de actină și miozină sunt dispuse la
întâmplare rezultând un aspect omogen (neted).

III. Mușchi speciali

1. Miocardul – mușchiul inimii, stratul mijlociu al peretelui cardiac – susține

activitatea de pompă a inimii prin contracții (sistole, cu ejecția sângelui) și
relaxări succesive (diastole, cu aspirarea sângelui). Nu se află sub control
voluntar. Prezintă automatism dar poate fi influențat de sistemul nervos
vegetativ:

- simpatic – care produce creșterea numărului de contracții, a frecvenței

cardiace (tahicardie) și a forței de contracție a miocardului
- parasimpatic – care produce scăderea frecvenței cardiace (bradicardie)

Este alcătuit din 2 tipuri de țesut:

a) miocardul propriu-zis (sau de lucru) cu țesut contractil. El este mai

gros la ventricule (mai ales la cel stâng) și mai subțire la atrii. Este

3
 format din fibre musculare dispuse circular la atrii și oblic-spiralat la
ventricule. Suprafața internă, tapetată de endocard, are un aspect
diferit: netedă la atrii și neregulată la ventricule (cu trabecule în rețea,
prezentând mușchi papilari de care se prind, prin cordaje, valvele).
b) țesutul excito-conductor – format din celule specializate în generarea și
conducerea impulsurilor electrice ce au ca rezultat, în final, contracția.
Țesutul excito-conductor este format din:
* nodulul sino-atrial – în peretele atriului drept, lângă orificiul de
vărsare al venei cave superioare. Este centrul de comandă, cu cel mai
rapid ritm de descărcare, 60-80 impulsuri/min. Poate fi influențat, în
activitatea sa de generare de impulsuri electrice, de: temperatură,
concentrația unor ioni (Na+, K+, Ca+) și sistemul nervos vegetativ
* nodulul atrio-ventricular – în partea inferioară a septului interatrial
(el preia conducerea când nodulul sino-atrial se îmbolnăvește →
bradicardie)
* fasciculul His – intră în septul interventricular și se împarte în:
* ramurile dreaptă și stângă – care se termină prin:
* rețeaua Purkinje – în fibrele miocardului contractil

Fibrele musculare miocardice au caracteristici structurale de mușchi striat

(organizare asemănătoare a miofibrilelor) dar posedă un singur nucleu, central și
proprietatea de automatism (asemănătoare mușchiului neted), contractându-se ca
urmare a unor impulsuri electrice, generate de modificările metabolice din
celulele sistemului excito-conductor nodal, aflat printre fibrele miocardului
contractil.

Spre deosebire de mușchiul striat, miocardul este inexcitabil cât timp este
contractat (în sistolă). Nu apare tetanos prin sumația contracțiilor. Nu răspunde
prin contracție indiferent de intensitatea stimulului, se află în perioadă
refractară absolută (importantă pentru asigurarea ritmicității activității sale).

Mușchiul miocardic, hrănit de ramuri ale arterelor coronare, posedă o

vascularizație de tip terminal, ramurile deservind fiecare un teritoriu bine
precizat, fără a se anastomoza între ele și fără a exista posibilități de suplinire
prin colaterale. Astfel obstrucția unei ramuri provoacă - infarctul miocardic -
necroza teritoriului deservit (mai extinsă sau mai puțin extinsă în funcție de
calibrul vasului obstruat, cu influență asupra prognosticului).

4
2. Mușchii speciali ai globului ocular

a) mușchii ciliari – pe care se inseră ligamentul suspensor al cristalinului.

Contracțiile și relaxările mușchilor ciliari modifică curbura cristalinului; îl fac să
bombeze sau să se aplatizeze în funcție de distanța până la obiectul privit.
Aceste modificări stau la baza reflexului de acomodare care face ca imaginea să
se proiecteze pe retină pentru a fi clară. Acomodarea are loc între 6 m (punctul
remotum) și 25 cm (punctul proxim), la o persoană cu vedere normală. Peste 6
m nu este nevoie de acomodare iar sub 25 cm este depășită capacitatea de
bombare a cristalinului iar vederea devine neclară. Cu vârsta, prin aplatizarea
(„tocirea”) cristalinului, punctul proxim (de la care vederea devine neclară) se
îndepărtează de ochi, apărând o hipermetropie dată de vârstă numită prezbitism.

b) mușchii irisului (diafragmul colorat al ochiului ce are în centru un

orificiu numit pupilă) – mușchi netezi multiunitari care sunt de 2 feluri: circulari
(inervați de sistemul nervos vegetativ parasimpatic) și radiari (inervați de
sistemul nervos vegetativ simpatic) și care, prin contracția lor, modifică calibrul
pupilei reglând astfel cantitatea de lumină ce pătrunde în ochi. La întuneric, prin
contracția mușchilor radiari, pupila se dilată, se realizează midriaza, iar la
lumină, prin contracția mușchilor circulari, pupila se micșorează, se realizează
mioza. Aceste modificări stau la baza reflexului fotomotor. Unele
substanțe/medicamente pot produce mioză sau midriază, semn întâlnit în multe
intoxicații (de ex. opioidele produc mioză, atropinicele produc midriază).
Dispariția reflexului pupilar fotomotor (lipsa de răspuns al pupilei la lumină)
poate semnifica leziuni grave cerebrale.