FIZIOLOGIA SISTEMULUI

MUSCULAR
CONF.UNIV.DR.
CONF.UNIV.DR. ANCA DANA POPESCU
DISCIPLINA FIZIOLOGIE

este sistemul efector activ prin care organismul reacţionează la
variaţiile mediului extern, componenta activă a aparatului
locomotor

este suportul anatomo-funcţional al tuturor formelor de
mişcare, cu excepţia celor de la nivel celular

activitatea locomotorie - are influenţă hotărâtoare asupra
dezvoltării vorbirii, gândirii şi a tuturor activităţilor nervoase
superioare proprii omului
= sistemul neuro-muscular este alcătuit din totalitatea
structurilor musculare şi a formaţiunilor nervoase
ataşate acestora

roluri - participă la evoluţia anatomică şi la realizarea unei

forme normale, reprezentând circa 40% din greutate
- asigură stabilizarea articulaţiilor şi deplasarea elemen-
telor osoase pasive, cu rol de pârghii → realizează activitatea
statică de postură şi pe cea dinamică de deplasare în spaţiu, şi
alte activităţi motorii voluntare sau reflexe
- poate fi considerat „transformator” de energie - conver-
teşte energia chimică potenţială în energie actuală, mecanică
sau termică

structural - ţesutul muscular se împarte în trei categorii
- striat → musculatura scheletică
- neted → structura organelor interne
- miocardic
 celule cilindrice, celule fusiforme, celule alungite și
multinucleate (100µm x uninucleate (5-10 µm x ramificate, uninu-
până la 30 cm) 30-200 µm) cleate (10-20 µm x 50-
100 µm)

prezintă striaţii nu prezintă striaţii prezintă striaţii

(miofibrile organizate în (miofibrile împrăștiate în (miofibrile organizate în
sarcomere sarcoplamă) sarcomere)

contracţie voluntară contracţie involuntară contracţie involuntară

(automatism) (automatism prin celule
pacemaker)
contracţie cu debut contracţie cu debut contracţie cu debut
rapid lent lent
contracţie ce poate contracţie ce poate contracţie ce NU
tetaniza tetaniza poate tetaniza

obosesc relativ rezistente la efort rezistente la efort

repede
metabolism aerob la metabolism în metabolism aerob,
nivele de efort principal cu substrat lipidic
moderat, glicoliză aerob(anaerob la sau glucidic
suprastimulare)
în structura mm. în structura pereţilor exclusiv în inimă
scheletici, unele organelor cavitare
organe
Structura funcţională a muşchiului striat

aproximativ 400 de muşchi => 25 x 106 fibre musculare

compoziţie chimică - 75 - 80% apă
- 20 - 25% substanţă uscată - organică –
proteine contractile (actină şi
miozină) şi necontractile,
lipide şi glucide (glicogen)
- anorganică –
săruri de K, Mg, Ca

alcătuit din corp muscular, tendoane, joncţiuni musculo-tendi-
noase, inserţii, teci sinoviale, vase sanguine şi nervi

corpul muscular - format din celule / fibre musculare → fas-
cicule musculare primare, secundare şi terţiare
→ indi-
vidualizate şi solidarizate prin teci conjunctive (căi de acces
pentru vase şi nervi)
- la exterior - membrană conjunctivă = fascie musculară
- dedesubt - teacă conjunctivă externă = epimissium
- septuri de ţesut conjunctiv = perimissium
- teacă conjunctivă internă care îmbracă fiecare fibră mus-
culară şi acoperă sarcolema = endomissium

tecile conjunctive - se continuă unele cu altele şi apoi cu tendoa-
nele
- reprezintă elementul de continuitate struc-
turală dintre muşchi şi tendon

tendon - extremitate rezistentă şi inextensibilă a muşchiului
- culoare alb-sidefie
- formă cilindrică sau lăţită
- alcătuit din ţesut conjunctiv fibros – fibre conjunctive
aflate în continuarea ţesutului conjunctiv intramus-
cular
- asigură inserţia mușchiului de oase

joncţiune musculo-tendinoasă - corpul muscular se con-

tinuă cu tendonul
- punctul de minimă rezis-
tenţă

vase sanguine - artere muşchiului - orientate ║ cu fibrele

- bogată reţea de capilare – în repaus deschise
3 - 4 capilare / fibră musculară (sedentari) şi
6 - 7 capilare / fibră musculară (antrenaţi) →
creşte progresiv în timpul efortului
- vene

nervi - locul de pătrundere al nervilor (somatici şi vegetativi) =
punct motor
- senzitivi - informaţii privind durerea, starea de tensiune
și poziţia segmentelor de la proprioceptori
musculari – fus neuromuscular şi organ tendi-
nos Golgi

fus neuromuscular - două tipuri de fibre
- primare = anulospirale sau de tip I-a
- înfăşurate în jurul regiunii ecuatoriale a fibrelor
musculare intrafusale (mai ales la cele cu sac
nuclear)
- au conducere rapidă.
- secundare = în buchet sau de tip II
- ramificate ca niște petale spre capetele fibre-
lor intrafusale cu lanţ nuclear
- au conducere lentă
- motori - axoni ai motoneuronilor α şi γ medulari sau ai
omologilor lor cranieni
- conduc comenzile legate de mişcările voluntare
şi reflexe
- α - inervează fibrele musculare striate propriu-zise
sau extrafusale
- două tipuri de neuroni - fazici → fibre muscu-
lare albe, consideraţi
neuroni ai mişcării
- tonici → fibre muscu-
lare roşii, consideraţi
neuroni ai tonusului
 - γ - inervează capetele contractile ale fibrelor muscu-
lare intrafusale
- două tipuri de fibre - dinamice → pe fibrele intra-
fusale cu sac nuclear
→ rol în sensibili-
zarea fusului la viteza de
întindere
- statice → pe fibrele intrafu-
fusale cu lanţ nuclear
→ rol în sensibiliza-
rea fusului la întinderea
constantă susţinută

raportul fibre nervoase senzitive / motorii = 60 / 40


placa motorie = joncţiunea neuromusculară
- alcătuită din - ramificaţiile axonale şi butonii
terminali ai neuronilor motori
- sarcolema fibrelor musculare,
- fanta sinaptică = 400 – 800 Å
- mediator chimic - acetilcolina (Ach)
 Fibra musculară striată
= unitatea morfo-funcţională de bază ale muşchiului

dimensiuni variabile ~ vârstă, sex şi starea de nutriţie a

organismului
- L între 1 mm și 50 cm
- Ø mediu 10 - 50 µ

aşezate paralel cu lungimea muşchiului

se termină la extremităţile muşchiului în fibrele tendonului

inervată de o singură placă motorie localizată aproape exact în
mijlocul fibrei (exc.2% din fibre)

structură
- sarcolemă - membrana celulară
- contribuie la determinarea proprietăţilor
mecanice ale muşchiului
- rol în formarea și conducerea potenţialului
de acţiune
- sarcoplasmă - citoplasma fibrei musculare, culoare roşie
- conţine organite celulare şi K, Mg, fosfaţi,
enzime, mioglobină
- cantitate ~ funcţie de tipul de activitate
tonică sau fazică exercitată
- mitocondrii (sau sarcozomi) - ocupă 20 - 30% din masa
celulară
- reticul sarcoplasmatic - foarte bine dezvoltat
- reţea de tubuli cu direcţie longi-
tudinală în fibră
- înconjoară fiecare miofibrilă
- se numeşte sistem sarcoplasma-
tic longitudinal sau sistemul L
- depozitarul ionilor de Ca → rol în
contracţia musculară (cuplarea
excitaţiei cu contracţia)
- sistem transvers de tubuli sau sistem T - tubuli așezaţi ⊥
pe sistemul longitudinal
- sunt invaginări
ale sarcolemei în dreptul mem-
branelor Z
- vine în contact
cu sacii terminali ai sistemului
L în dreptul fiecărei miofibrile
=> alcătuiesc „triade" (2 saci
terminali ai sistemului L şi un
tub al sistemului T)
- miofibrilele - câteva mii în fiecare fibră musculară
- ocupă 60 - 80% din fibra musculară
- L = cu a fibrei musculare
-Ø=1-3µ
- ║ cu axul longitudinal al fibrei musculare
- grupate în fascicule de 30 - 50 miofibrile
înconjurate de sarcoplasmă
- aspect heterogen (microscop optic) → suc-
cesiune de benzi sau discuri clare şi benzi
sau discuri întunecate pe toată lungimea
miofibrilei => aspectul de striaţie transver-
sală (situare la acelaşi nivel pe miofibrile
adiacente)
- bandă sau disc clar
- izotrop (nu polarizează lumina) = bandă I
- în centru - bandă mai întunecată = membrana
Z sau stria d`Amici (se inseră pe sarcolemă) →
menţin raporturile dintre ele miofibrile în
timpul contracţiei musculare
- bandă sau disc întunecat
- anizotrop (polarizează parţial lumina) = bandă A
- în centru - bandă mai clară = banda H sau stria
Hensen → în centru - membrană fină = linie M
- sarcomer = unitatea funcţională a miofibrilei
- segment cuprins între două membrane Z
- alcătuit din 2 jumătăţi de disc clar şi un
disc întunecat
- L ≈ 2,5 µ (1,5 - 3,5 µ)
~ starea fibrei musculare (scurtare
sau întindere)
- la microscopul electronic - miofilamente proteice
polimerizate de actină şi miozină (50 - 150 µ) = uni-
tatea structurală a miofibrilei
- 10 - 20 milioane / fibră
- 3000 de miofilamente
de actină şi 1500 de miofilamente de miozină /
miofibrilă
- în banda A miofilamentele au aşezare precisă - fiecare filament
gros de miozină este înconjurat de şase filamente subţiri de
actină (aranjament hexagonal)

filamentele de actină - subţiri - Ø = 50 - 70 Å
- L ≈ 2,05 µ
- în structura discurilor clare
- o extremitate pe membranele Z, cealaltă extremita-
te te printre filamentele de miozină
- lipsesc în banda H
- alcătuite din actină și două proteine reglatoare –
tropomiozină şi troponină
- alcătuite din două unităţi de actină dispuse în α-
helix → formate actină G polimerizată
- pe suprafaţa moleculei de actină - zonă de legare
sau zonă activă ↔ interacţiunea cu punţile de
miozină în timpul contracţiei
- tropomiozina - reprezintă 10 - 12% din proteine
- două lanţuri răsucite în jurul
spiralei de actină
- acoperă zonele active
- creşte rigiditatea filamentului de
actină
- împiedică, în repaus, interacţiunile
dintre actină şi miozină
- troponina - complex de 3 molecule proteice globu-
loase ataşate tropomiozinei
- troponină I - afinitate pentru actină (leagă
complexul troponinic de actină)
- troponină T - afinitate pentru tropomiozină
- troponină C - afinitate pentru Ca2+

filamentele de miozină – groase - Ø = 140 - 160 Å
- L ≈ 1,60 µ
- în structura discurilor întunecate
- se inseră pe membrana sau linia M
- aranjate foarte regulat într-o reţea hexagonală
- 40 – 60% din proteinele fibrilare (cca 200 de mole-
cule de miozină / filament)
- alcătuite din 6 lanţuri polipeptidice - 2 lanţuri de
miozină grea şi 4 lanţuri de miozină uşoară
- miozina grea (heavy) - 2 lanţuri identice înfășurate
unul în jurul celuilalt →
conformaţie de α-helix
- alcătuiește axul filamentului
- la o extremitate – capul
miozinei = masă proteică
globuloasă orientată trans-
versal faţă de axul filamen-
tului la un unghi de 90° în
condiţii de repaus muscular
- 2 zone la nivelul capului
- zona de interacţiune cu actina
- zona ATP-azică - fixarea şi hidrolizarea ATP
- extremitatea opusă – coada
miozinei
- în centru – corpul miozinei
- capetele extinse în afara filamentului =>
punţile de miozină
 - miozina ușoară (light) - 4 lanţuri care se găsesc în
structura capului miozinei
- are rol enzimatic ATP-azic
(scindarea ATP → elibera-
re de energie necesară
contracţiei)

filamentul de miozină este format din corpurile lanţurilor, răsu-

cite astfel încât punţile să fie plasate la 120º una de alta şi
extinse în toate direcţiile în jurul filamentului
 Tipuri de fibre musculare

~ cantitatea de sarcoplasmă şi mioglobină

- fibre roşii - bogate în sarcoplasmă şi mioglobină
- număr mare de mitocondrii
- număr mai mic de nuclei şi de miofibrile
- timp de contracţie mai lent (> 35 msec)
- putere mai mare de contracţie
- metabolism aerob
- bogate în trigliceride şi glicogen
- obosesc greu
- intră în structura musculaturii antigravita-
ţionale, de tip extensor
 - fibre albe - sarcoplasmă redusă cantitativ
- sărace în mioglobină
- număr mai mare de miofibrile
- timp de contracţie scurt (< 35 msec)
- metabolism anaerob
- bogate în substanţe fosfagene şi glicogen
- obosesc uşor
- intră în structura musculaturii flexoare

în structura muşchilor se găsesc ambele tipuri de fibre – predo-

mină în muşchi ~ tipul funcţional al acestora

procentul de fibre albe sau roşii este determinat genetic - nu
poate fi modificat prin hiperplazie

~ caracteristicile histochimice
- fibre de tip I - cu contracţie lentă sau slow-twitch (ST)
- corespund structural fibrelor roşii
- activitate enzimatică oxidativă
- activitate ATP-azică redusă
- metabolism lipidic intens
- rezerve mari de glicogen
- bogată vascularizaţiie capilară (6 - 8 capi-
lare / fibră musculară)
- produc contracţie puternică, susţinută,
lentă, repetitivă
- fibre de tip IIb - cu contracţie rapidă sau fast-twitch (FT)
- corespund structural fibrelor albe
- activitate enzimatică ATP-azică intensă
- activitate oxidativă mai redusă
- număr scăzut de capilare/fibră musculară
- produc o contracţie foarte rapidă, fină,
de durată scurtă, capabilă să dezvolte
rapid tensiuni maxime
- fibre de tip IIa - fibre intermediare
- conţinut intermediar de mioglobină,
mitocondrii şi enzime glicolitice
- contracţie rapidă, prelungită, bazată pe
fosforilare oxidativă şi glicoliză anaerobă
=> numite şi fibre rapide glicolitice şi
oxidative
- stare tranzitorie între fibrele lente şi cele
rapide
- pot fi influenţate de antrenament →
”orientare” spre una din categoriile prin-
cipale de fibre - I sau IIb.

majoritatea muşchilor - micşti - cca 50% fibre lente (ST), 25%
fibre rapide tip IIb şi 25% fibre rapide tip IIa
- mm. membrelor sup şi inf - au aceeaşi
tipologie a fibrelor musculare (predominanţa de fibre lente sau
rapide la nivelul braţelor se va repeta similar la nivelul coapse-
lor)
 Unitatea motorie
= totalitatea fibrelor musculare inervate de acelaşi
neuron motor, care se contractă şi se relaxează
simultan

reprezintă unitatea funcţională de bază a muşchiului

include un număr variabil de fibre musculare - între 5 şi 150 - în
raport cu gradul de fineţe şi precizie al mişcării

răspunde legii ”tot sau nimic” ↔ muşchiul în totalitate se
contractă gradat (număr variat de unităţi motorii)
→ prin sumaţie spaţială - variaţia numărului unităţilor mo-
torii stimulate la un moment dat
→ prin sumaţie temporală - variaţia frecvenţei de stimulare
• fibrele musculare nu sunt grupate spaţial în acelaşi loc - răspân-
dite în ”pachete” de 10 - 20 de fibre în tot muşchiul

clasificare ~ criterii metabolice şi funcţionale - toate fibrele
musculare din structură sunt de același tip

- unităţi motorii de tip II - capabile să lucreze în condiţii

anaerobe
- conţin un număr mic de fibre
de tip IIb, albe, fazice, cu secusă
rapidă sau fast twitch (FT)
- în muşchii care efectuează miș-
cări rapide, fine şi complexe, de
forţă redusă
ex. cele mai mici unităţi motorii tip II - în muşchii
extrinseci ai globilor oculari - raport de 1/3 - 1/6
sau chiar 1/1
 - unităţi motorii de tip I - capabile să lucreze în condiţii
aerobe
- conţin număr mare de fibre de tip
I, roşii, tonice, cu secusă lentă sau
slow twitch (ST)
- în muşchii care execută mişcări de
mare putere, mai puţin fine, dar
care obosesc greu (musculatură
extensoare, tonică)
ex. unităţi motorii mari - raport de 1/câteva sute sau
1/câtva mii
musculatura posturală - 1/150 - 1/200
mușchii gastrocnemieni - 1/1730

unităţile motorii intră în acţiune pe rând, cu excepţia contrac-

ţiilor musculare foarte intense, în care intră în acţiune tot muş-
chiul (instalarea rapidă a fenomenelor de oboseală)
Mecanismul molecular al contracţiei musculare

în repaus (relaxare) - capetele

libere ale filamentelor de
actină se suprapun puţin
peste filamentele de miozină

în contracţie - capetele libere

ale filamentului de actină se
suprapun complet peste
filamentele de miozină →
membranele Z se apropie
între ele

alunecarea filamentelor de actină peste cele de miozină – sub
acţiunea unor forţe mecanice, chimice, electrostatice, generate
de interacţiunea punţilor transversale existente între cele două
tipuri de filamente
în repaus – nu există punţi
transversale ← inhibarea
zonelor active ale actinei de
de către complexul T - TM

în contracţie – realizarea
punţilor transversale ←
eliberarea zonelor active ale
actinei prin inhibarea com-
plexului T - TM sub acţiu-
nea acţiunea ionilor de Ca

teoria mecanismului glisant (Huxley, 1986 și Fox, 1988) =
glisarea activă a filamentelor de actină printre cele de miozină -
proces intermolecular de modificare a raporturilor spaţiale
dintre cele două miofilamente – 5
1. repaus - capetele punţilor de miozină nu interacţionează cu
filamentul de actină
- la nivelul capului - ATP → complexul punte de
miozină – ATP dezactivat
- Ca - stocat în reticul
- troponina inhibă zonele active ale actinei
2. cuplarea excitaţiei cu contracţia - eliberarea ACh în fanta
sinaptică sub acţiunea influxului nervos (placă motorie)
→ depolarizarea membranei postsinaptice → eliberarea
Ca din reticul
- legarea Ca de troponina
C → dezinhibarea zonelor active de pe actină
- activarea complexului
punte de miozină - ATP → complex actomiozinic
3. contracţia - eliberare de energie sub acţiunea complexului
actomiozinic (ATP → ADP + P + E) → rotaţia
rotaţiei capului punţii la un unghi mai închis →
deplasarea actinei peste miozină
4. reactivarea - formarea și ruperea a sute de punţi transver-
sale de legătură sub acţiunea unei singure
molecule de miozină în timpul unei contracţii
de 1 sec.
- după fiecare rotaţie – reactivare prin legarea
unei noi molecule de ATP
5. relaxarea - oprirea acţiunii stimulului → încetează elibera-
rea de ACh în placa motorie → se oprește poten
ţialul de acţiune → desfacerea Ca de pe tropo-
nina C şi repomparea în reticul → revenirea
filamentelor la poziţiile lor iniţiale
Procesele energetice ale contracţiei musculare

E - necesară și pentru contracţie şi pentru relaxare musculară

- provine din hidroliza enzimatică a ATP (miozin-ATP-ază)
- refacerea ATP – din substanţe energogenetice locale sau sis-
temice pe cale metabolică anaerobă sau
aeobă
- consumul de oxigen ≈ în repaus - 50 - 60 l/min la o persoa-
nă cu GC = 70 kg (cca 30 kg masă
musculară) (10%)
≈ în efort foarte mare – cca 70% din
VO2 al orfanismului

Cheltuieli energetice
- energie de activare - pentru depolarizarea mem-
branelor şi eliberarea Ca2+
din reticulul sarcoplasmatic
- energie de contracţie - pentru glisarea filamentelor
şi întinderea elementelor
elastice din structura muş-
chiului
= 2/3 din totalul E consumate
(mai mare în contracţie
izotonică)
- energie de relaxare - pentru reintroducerea Ca2+
în reticulul sarcoplasmatic
- o parte din E - convertită în lucru mecanic
o parte din E – convertită în căldură
- randament energetic (Elm / Et) ≈ 20 - 25% (30%)

Căldura rezultată - pentru menţinerea homeostaziei termice
- în repaus - manifestarea externă a metabo-
lismului bazal
- în efort muscular – 2 faze de degajare a Q
- căldură iniţială = de contracţie
- se degajă în timpul contracţiei
musculare propriu-zise
- căldură de activare - apare la început, în
perioadele de latenţă şi de
cuplare a excitaţiei cu
contracţia
- căldură de scurtare - rezultată din glisarea
filamentelor
- căldură de relaxare – corespunde revenirii la
lungimea iniţială
- căldură tardivă = de refacere
- se degajă după încetarea contracţiei
- de la 1 minut la 30 de minute

sursa directă de energie - molecula de ATP - agentul ideal de
transfer energetic (captează cca 40% din E potenţială a molecu-
lelor alimentare iniţiale și asigură transferul prompt al E)

rezerve de ATP muscular ≈ 4 - 6 mmol/kg de muşchi

- se epuizează la 2 - 4 sec efort maximal
- se refac aproximativ în acelaşi ritm în
care se degradează

acţiunea ATP-azică a miozinei din capul punţii

• refacerea ATP - 3 sisteme energogenetice ~ intensitatea şi

durata efortului

sistemul ATP – CP (fosfocreatină)
- imediat disponibil la începutul efortului
- esenţial la trecerile de la solicitări energetice mici la
solicitări energetice mari

CP → C + P + E → ADP + P → ATP

- reacţie mediată enzimatic de creatinfosfokinază

(CPK)
- CP ≈ 15 - 20 mmol/kg muşchi
- sistemul se epuizează rapid (cca 10 - 12 sec) şi se
reface în cca 3 minute după încetarea efortului

sistemul glicolitic (anaerob lactacid)
- porneşte de la glicogen muscular sau glucoză
sanguină
- calea ciclului Embden - Mayerhoff (12 reacţii
biochimice), până la acid lactic și energie

- E eliberată → resinteza a
3 moli ATP (glicogen) şi
2 moli ATP (glucoză)
- cale autolimitantă (↓pH)
- furnizează rapid energie
în solicitări musculare
de durată scurtă şi
intensitate foarte mare
 - ac. lactic - căi de metabolizare
- 65% - utilizat în procese energogenetice
aerobe (oxidare în ciclul Krebs) - fibre
musculare roşii
- 25% - resinteza hepatică a glucozei
- 10% - sinteză proteică
- eliminare - pe cale renală şi, posibil, tegu-
mentară

sistemul aerob (oxidativ)

- în prezenţa oxigenului
- debutează în momentul începerii efortului
- utilizează glucoza musculară, hepatică şi sanguină,
acizii graşi şi, eventual, aminoacizii
- are loc pe 3 căi - ciclul Krebs, transportul de
electroni şi fosforilarea oxidativă
- O2 nu participă direct la reacţiile ciclului Krebs, ci
este acceptor de electroni în lanţul respirator
~ intensitatea efortului - substrat energogenetic glu-
cidic sau lipidic
- sursă de glucoză - glicogen muscular = 9 - 10 g / kg
muşchi (300 - 500 g) + 60 - 90 g
glicogen hepatic
- din glucoză se resintetizează 36 moli de ATP
- din metabolizarea lipidelor – E variabilă în funcţie
de acidul gras utilizat (de exemplu din oxidarea
acidului palmitic se pot resintetiza 130 moli ATP)
- din metabolizarea proteinelor - în condiţii de
inaniţie şi în cazul eforturilor prelungite, extenuante
 Proprietăţile muşchiului striat
Excitabilitatea = proprietatea fibrei muscu-
lare de a reacţiona specific prin contracţie la
acţiunea unui stimul cu intensitate prag şi cu o
anumită durată

stimulul nervos acţionează la nivelul plăcii motorii - mediator
chimic acetilcolina

stimul → depolarizarea sarcolemei → potenţial de acţiune →
propagare de-a lungul sistemului de membrane al fibrei muscu-
lare → repolarizare în aceeaşi direcţie înainte ca fibra
musculară să fie din nou stimulată

fibre musculare + unităţi motorii - răspund legii „tot sau nimic”

muşchiul în totalitate nu respectă legea „tot sau nimic” – grada-
rea intrării în acţiune a diferitelor unităţi motorii ~ pragul de
excitabilitate
 Contractilitatea = pro-
prietatea muşchiului de a-
şi modifica raporturile spa-
ţiale între miofilamente prin glisarea activă a actinei peste
miozină, însoţită de dezvoltarea unei tensiuni intramusculare

manifestare mecanică apărută în urma excitaţiei directe sau
indirecte a muşchiului
~ numărul şi frecvenţa excitaţiilor
• secusa musculară = răspunsul contractil elementar determi-
nat de acţiunea unui excitant unic
- componente - faza de latenţă = 1 ms
- faza de contracţie = 10 ms
în muşchii cu fibre FT (ex. mm. Globilor
oculari) sau 30 - 40 ms în muşchii cu
fibre ST (ex. mm. gemeni)
- faza de relaxare = de 3 – 5
ori mai mare decât faza de contracţie
- foarte rară - clipit, frison, ROT (miotatice)
• tetanosul muscular = contracţia susţinută a muşchiului men-
ţinută pe toată durata excitaţiei, la un
stimul care acţionează cu o anumită
frecvenţă
- tipul obişnuit de contracţie musculare
- răspunsul ~ excitantul
- este o sumaţie de secuse
- poate fi - complet - intervalul dintre
excitaţii este mai scurt decât durata se-
cusei și mai lung decât perioada de
latenţă
- incomplet - timpul dintre 2
stimuli consecutivi este mai mare decât
durata contracţiei

contracţia se caracterizează prin forţă, amplitudine, viteză,
durată

rezultatul contracţiei ~ raportul dintre forţa dezvoltată prin
contracţie (Fm) şi forţa care se opune acesteia (Fe) / internă
(inerţia segmentului, forţa de contracţie a muşchiului
anatgonist, tensiunea elastică) sau externă (acţiunea unei
greutăţi)
 ~ raportul Fm / Fe
• contracţia izometrică (statică)
- forţa musculară = forţa care i se opune (Fm = Fe)
- se modifică starea de tensiune a muşchiului fără a
se schimba semnificativ lungimea
- nu se produce Lm (E chimică → E calorică)
- caracteristică mm. posturali şi maseteri
- procedeu de dezvoltare a forţei musculare
• contracţia izotonică (dinamică)
- forţa musculară este diferită de forţa care i se
opune
- se modifică lungimea mușchiului, iar tensiunea
rămâne relativ constantă
- se produce Lm (mişcare)
~ raportul dintre Fm şi Fe
- contracţie concentrică = miometrică
- Fm > Fe → scurtarea mușchiului
- contracţie excentrică = pliometrică
- Fm < Fe → alungirea mușchiului
- cele două tipuri de contracţii izotonice se întâlnesc
simultan la grupele antagoniste de muşchi
• contracţia auxotonică
- manifestare intermediară → scurtare limitată con-
comitent cu creşterea progresivă a tensiunii inter-
ne a muşchiulu
- fază între contracţiile izometrice şi izotonice care se
succed în cursul contracţiei musculare

• contracţia izokinetică
- manifestare contractilă în care muşchiul se scur-
tează sau se alungeşte cu o viteză aproape constan-
tă
- muşchiul se contractă la capacitate maximă pe
întreaga amplitudine de mişcare
- se poate realiza numai cu aparate speciale =
ergometre
 Elasticitatea =
proprietatea muș-
chiului de a reveni
la forma iniţială
după întindere sau
scurtare

depinde de existenţa ţesutului conjunctiv din structura muş-
chiului
- dispuse în paralel cu fibrele - sarcolemă, endomissium,
perimissium, epimissium,
membranele reticulului
- dispuse în serie cu fibrele - punţile de unire acto-miozinice

contracţia musculară → întinderea elementelor elastice dispuse
paralel => tensiune → se transmite capetelor tendinoase
→ acţiune asupra elementele dispuse în
serie => ↑ durităţii muşchiului în contracţie
 Tonusul muscular
= stare de contracţie (tensiune) permanentă, activă,
involuntară şi variabilă ca intensitate a muşchiului, care
dispare odată cu secţionarea nervului motor

se realizează pe baza intrării succesive în acţiune a diverselor
unităţi motorii ale muşchiului

nivelul tonusului ~ numărul unităţilor recrutate

forme - tonus de repaus - rol în menţinerea segmentelor osoase
în articulaţii
- tonus de postură = de atitudine - rol în menţinerea po-
ziţiei segmentelor şi a corpului (se
opune forţei de gravitaţionale)
- tonus de susţinere - rol în contracţiile musculare statice

rezultatul echilibrului dintre circuitul tonigen (fus neuromuscu-
lar - organ tendinos Golgi - motoneuroni α) şi circuitul corector
(buclă γ - celule Renshaw) - relaţie adecvată permanent condi-
ţiilor de moment sub acţiunea modulatoare a influenţelor
supramedulare, subcorticale şi corticale

substratul fiziologic al tonusului muscular elementar - reflexul
medular de întindere sau miotatic
- receptori - mecanoreceptori specializaţi (rol în reglarea
reflexă a mişcării, perceperea poziţiei şi miș-
cării şi regenerarea muşchiului - fus neuro-
muscular, organ tendinos Golgi, corpusculii
Vater-Pacini
- căi aferente - dendritele neuronilor senzitivi din ggl.
spinali – 2 categorii
• fibre senzitive primare spiralate sau anulo-spirale
(grupul Ia) - mielinice - viteză de conducere foarte
mare (80 - 120 m/sec)
- se distribuie ambelor tipuri de fibre
musculare intrafusale (cu sac şi cu lanţ
nuclear)
- principala cale aferentă a fusului
- au prag de întindere foarte scăzut => sis
temul dinamic al reflexului miotatic
(sensibil la modificări bruşte de tensiune)
• fibre senzitive secundare „în buchet” sau „inflores-
cenţă” (grupul II) - mielinice - viteză de conducere
mai mică (30 - 70 m/sec)
- se distribuie predominant fibre-
lor musculare intrafusale cu lanţ
nuclear
=> sistemul static al reflexului
miotatic (sensibil la modificări
lente de lungime şi aproape
insensibile la modificări rapide
de tensiune)
- centrii nervoşi - motoneuronii α şi γ din coarnele ante-
rioare medulare
- α - α1 fazici şi α2 tonici
- inervează fibrele musculare striate extrafusale
- γ - γ1 fazici (dinamici) şi γ2 tonici (statici)
- inervează capetele contractile ale fibrelor mus-
culare intrafusale
- α1 - γ1 (fazici) - consideraţi centrii ai mişcării
- α2 - γ2 (tonici) - consideraţi centrii ai tonusului
- căi eferente - axonii motoneuronilor spinali α şi γ, fazici
şi tonici → se distribuie efectorilor – fibre
musculare extrafusale (efectori propriu-
zişi) şi capete contractile ale fibrelor mus-
culare intrafusale (efectori intrinseci – rol
în modularea reflexului miotatic)

tonusul - consecinţa efectelor pe care le au mecanismele kines-
tezice locale ce au loc pasiv şi activ
- în întindere pasivă - muşchi întins → fus neuromuscular
destins → impulsuri descărcate de
fibrele senzitive primare → M.S. →
motoneuronii α → comenzi către
fibrele musculare extrafusale → con-
tracţie → fusul neuromuscular nu ar
mai putea descărca impulsuri
- în întindere activă – (determinată de motoneuronii γ) –
contracţie musculară reflexă → stimu
larea fibrelor senzitive secundare →
M.S. → motoneuroni γ → contracţia
capetelor contractile ale fusului
neuromuscular → descărcare de im-
pulsuri aferente ce induc contracţia
reflexă a fibrelor extrafusale

reflexul elementar al tonusului ← optimizat permanent de zone
superioare de integrare
• mezencefal → intervenţie dublă, inhibitoare şi facilitatare
• cerebel → intervine prin circuitul inhibitor paleocerebelos
(spino-cerebelo-fastigio-reticulo-spinal) şi prin cel
facilitator neocerebelos (cortico-ponto-cerebelo-dento-
rubro-talamo-cortocal)
• talamus → influenţe de tip inhibitor
• nuclei bazali → efecte predominant inhibitorii
• neocortex → influenţe inhibitorii
Oboseala musculară
= stare fiziologică reversibilă manifestată prin diminuarea
activităţii musculare, care dispare prin repaus

poate fi - fiziologică - periferică și centrală

- patologică - acută (supraîncordare) și cronică (supra-
antrenament)

cauzele oboselii musculare

- locale - scăderea cantităţii de mediator chimic la nivelul

plăcii motorii – frecvenţa foarte mari a stimulilor
nervoşi → ↓ marcată a mediatorului chimic ACh
→ imposibilitatea transmiterii influxului nervos
în placa motorie (mai accentuat în unităţile
motorii de tip II - rapide)
- acumularea de acid lactic şi scăderea pH-ului în
fibra musculară → inhibarea fosfofrucyokinază
(PFK) → limitarea glicolizei şi a resintezei de ATP
(oprirea glicolizei → epuizare musculară)
- epuizarea rezervelor de creatinfostat → imposibi-
litatea reconstituirii rapide a ATP intramuscular şi
oprirea efortului
- epuizarea rezervelor de glicogen muscular (în
eforturile moderate / mari)
- hipoxia locală – de cauză circulatorie (↓ debitului
circulator muscular → vasoconstricţie) - în eforturi
izometrice sau în cazul unor stressuri foarte
puternice
- centrale - fenomene de excitaţie corticală excesivă →
inducţie negativă → inhibiţia focarelor de veci-
nătate → afectarea centrilor de comandă ai
mişcării
- scăderea abilităţii motoneuronilor centrali de a
transmite comenzi către motoneuronii periferici
(spinali) → ↓ recrutării unităţilor motorii