Glandele sexuale sunt glande mixte, cu dublă funcție:
a) exocrină → producerea celulelor sexuale (gameți) ovarul produce ovule (ovogeneza) testiculul produce spermatozoizi (spermatogeneza) b) endocrină → secreție de hormoni ovarul produce hormoni sexuali feminini: estrogeni (foliculină) și progesteron testiculul produce hormoni sexuali masculini dintre care principalul reprezentant este testosteronul Glandele sexuale își încep activitatea propriu-zisă la pubertate și își sting activitatea la menopauză la femeie și la andropauză la bărbat.
Rolurile hormonilor sexuali:
- ajută la dezvoltarea organelor genitale (caractere sexuale primare) - determină apariția caracterelor sexuale secundare (la pubertate) ▪ îngroșarea vocii și dezvoltarea musculaturii la băieți ▪ dezvoltarea glandelor mamare la fete ▪ dispoziția diferită a grăsimii (de tip ginoid la fete și de tip android la băieți) 1 ▪ apariția și dispoziția specifică a pilozității (păr axilar și pubian la ambele sexe; barbă și mustăți la băieți) - roluri metabolice – de ex. menținerea unei structuri osoase normale
Funcția reproducătoare constă în:
▪ formarea ovulelor în ovar (ovogeneza) și a spermatozoizilor în testicul (spermatogeneză). Ovogeneza și spermatogeneza constau într-o succesiune de diviziuni celulare pornind de la o celulă primordială (ovogonie/spermatogonie) cu 46 cromozomi (46,xx respectiv 46,xy) și rezultând în final gameții, celulele sexuale, cu 23 cromozomi (ovulul 23,x respectiv spermatozoidul 23,x sau 23,y), singurele celule din organism care au informația genetică redusă la jumătate, pentru ca, prin unirea lor, să refacă în celula ou setul complet, normal, de cromozomi – 46,xx (sex feminin) sau 46,xy (sex masculin). Cromozomii sunt formați din ADN (acid dezoxiribonucleic) iar pe ei sunt localizate genele (fragmente mici de ADN) care codifică însușiri. În celula ou formată, din care provine viitorul organism, jumătate dintre cromozomi sunt de la mamă, și jumătate de la tată, rezultând astfel urmași care, prin moștenirea genelor, moștenesc caracterele, însușirile părinților (inclusiv boli sau predispoziție spre boli).
▪ eliberarea ovulului capabil de a fi fecundat (ovulația). Ovulația are loc
la mijlocul unui ciclu (≈ a 14-a zi, la mijlocul intervalului dintre două menstruații).
▪ realizarea fecundației în trompa uterină care captează ovulul, îl
hrănește și favorizează ascensiunea spermatozoizilor. Fecundația este procesul de unire dintre ovul și spermatozoid cu formarea celulei ou sau zigotului, proces care are loc în treimea externă a trompei.
▪ reținerea oului după fecundație cu hrănirea lui, coborârea lui prin
trompă: migrația, timp în care au loc și primele lui diviziuni : segmentația
▪ nidația (fixarea în peretele uterului) a grupului de celule rezultat din
celula ou. La locul de fixare în uter se formează placenta, organ important care asigură dezvoltarea normală a sarcinii. Ea reprezintă locul de întâlnire dintre circulația sangvină a mamei și circulația copilului, la nivelul ei având loc schimbul de gaze și de substanțe dintre mamă și copil.
▪ asigurarea dezvoltării intrauterine a produsului de concepție (embrion,
făt). 2 ▪ nașterea lui, la sfârșitul perioadei de sarcină, în majoritatea cazurilor la termen (între 37 - 41 săptămâni vârstă de gestație, calculate din prima zi a ultimei menstruații). Procesul mecanic prin care se realizează nașterea poartă numele de travaliu. Nașterea are loc datorită contracțiilor puternice ale miometrului (mușchiul uterului) ce cresc progresiv în intensitate, durată și frecvență și la care se adaugă, în expulzie, contracțiile voluntare ale musculaturii abdominale a parturientei (femeia care naște). Un travaliu ce decurge normal este o condiție pentru apariția unui nou-născut sănătos. O altă condiție o reprezintă o zestre genetică sănătoasă și o evoluție normală a sarcinii, neinfluențată de factori teratogeni și corect dispensarizată.