Organismul uman ca “un tot unitar”

Organismul uman este un tot unitar aflat în strânsă corelaţie cu mediul înconjurător
Este alcătuit din: - organe
- aparate
- sisteme
 Organismul uman ca “un tot unitar”

Organele:
-sunt grupări de celule şi ţesuturi diferenţiate în vederea îndeplinirii anumitor
funcţii ale organismului
-nu funcţionează izolat ci într-o strânsă corelaţie unele cu altele
-organele interne se mai numesc şi viscere
 Organismul uman ca “un tot unitar”

Aparatele:
-sunt unităţi funcţionale alcătuite din mai multe organe cu structură diferită, dar
toate având o funcţie principală comună
-exemple: - aparatul locomotor -alcătuit din oase, articulaţii, muşchi
-ele au funcţie de susţinere şi
locomoţie
- aparatul digestiv -alcătuit din tubul digestiv şi
glandele sale anexe
-ele au funcţie de nutriţie
 Organismul uman ca “un tot unitar”
Sistemele:
-sunt unităţi morfo-funcţionale alcătuite din organe formate predominant din
acelaşi tip de ţesut
-exemple: sistemul osos
sistemul muscular
sistemul arterial
sitemul limfatic
 Organismul uman ca “un tot unitar”

Legăturile funcţionale dintre părţile componente ale organismului sunt:

- legătura umorală (prin sânge,
limfă, lichid interstiţial)
- legătura nervoasă
Legătura dintre organism şi mediul înconjurător se face prin intermediul:
- sistemului
nervos
-
analizatorilor
 Segmentele corpului uman

Sunt: -capul
-gâtul
-trunchiul
-membrele
 Segmentele corpului uman
Capul are:
-o parte craniană – corespunzătoare neurocraniului
-o parte facială – corespunzătoare viscerocraniului (feţei)
 Segmentele corpului uman
Gâtul - leagă capul de trunchi
- împreună cu capul formează extremitatea cefalică a corpului
- are: - o regiune anterioară (gâtul propriu-zis, collum)
- o regiune posterioară (cervix, ceafă)
 Segmentele corpului uman
Trunchiul are trei segmente suprapuse:
- torace – cu cavitatea toracică
- abdomen – cu cavitatea abdominală
- pelvis - cu cavitatea pelviană

Toracele e separat de abdomen prin diafragm

Trunchiul are:
- un perete posterior (spatele)
- doi pereţi antero-laterali
 Segmentele corpului uman
Trunchiul are trei segmente suprapuse:
- torace – cu cavitatea toracică
- abdomen – cu cavitatea abdominală
- pelvis - cu cavitatea pelviană

Toracele e separat de abdomen prin diafragm

Trunchiul are:
- un perete posterior (spatele)
- doi pereţi antero-laterali
 Segmentele corpului uman
Abdomenul este împărţit prin 4 planuri:
- două planuri verticale: lateral stâng şi drept
- două orizontale: interspinos şi subcostal
Cele 4 planuri delimitează următoarele 6 cadrane:
median:-epigastru
-regiunea ombilicală
-hipogastru
lateral: -hipocondru (drept şi stâng)
-regiunea lombară (laterală) dr., stg
-regiunea inghinală dr. şi stg.
 Segmentele corpului uman
Membrele:
- două superioare - legate la trunchi prin centura scapulară
- formate din braţ, antebraţ şi mână

- două inferioare - legate la coloana vertebrală prin centura pelviană

- formate din coapsă, gambă şi picior
 Elementele de orientare ale corpului uman
Poziţia normală este poziţia verticală (ortostatică) cu palmele în supinaţie
- în supinaţie - palmele sunt orientate înainte (sau în sus)
- în pronaţie - palmele sunt orienate posterior
 Elementele de orientare ale corpului uman
Elementele de orientare ale corpului uman (tridimensional) sunt: - axele

- planurile
 Elementele de orientare ale corpului uman
Axa longitudinală (verticală) - corespunde lungimii (înălţimii) corpului
- are: - un pol superior (cranial)
- un pol inferior (caudal)
 Elementele de orientare ale corpului uman
Axa orizontală (sagitală, antero-posterioară, ventro-dorsală):
- corespunde grosimii
corpului
- are un pol anterior şi
unul posterior
 Elementele de orientare ale corpului uman
Axa transversală - corespunde lăţimii corpului
- are un pol drept şi unul stâng
Elementele de orientare ale corpului uman

Planurile trec prin câte două dintre axele anterior amintite

 Elementele de orientare ale corpului uman
Planul frontal: - este paralel cu fruntea
- trece prin axa longitudinală şi cea transversală
- împarte corpul într-o parte anterioară şi una posterioară
 Elementele de orientare ale corpului uman
Planul sagital (medio-sagital): - trece prin axa longitudinală şi cea sagitală
- împarte corpul în două jumătăţi simetrice (dreaptă
şi stângă)
- toate celelalte planuri paralele cu el se numesc parasagitale
 Elementele de orientare ale corpului uman
Planul transversal (al metameriei corpului):
- trece prin axa sagitală şi cea transversală, în dreptul ombilicului
- împarte corpul în două părţi: una superioară (cranială) şi una inferioară
(caudală)
 Elementele de orientare ale corpului uman
Rolul axelor şi planurilor: - precizarea topografiei segmentelor şi organelor
- precizarea topografiei
elementelor lor componente
 Elementele de orientare ale corpului uman

Diverşi termeni folosiţi pentru precizarea topografiei structurilor anatomice:

- superficial – pentru organele, structurile din apropierea tegumentului
- profund sau intern – pentru cele aflate în profunzimea corpului

- central – când organul este în centrul unui sistem (de ex. inima)
- periferic (ex. capilarele sanguine)

- proximal – pentru segmentul membrului din vecinătatea centurii

- distal – pentru segmentele membrului mai îndepărtate de centură

- soma – întreg corpul cu excepţia viscerelor

- viscere – organele interne
 Aparatul locomotor

Participă la -susţinerea corpului în poziţie ortostatică

-deplasarea corpului în spaţiu
-mobilizarea segmentelor corpului unele faţă de atele

Se compune dintr-o:
-parte pasivă - sistemul osteoarticular format din: oase (←osteologie)

articulaţii (←sindesmologie)
-parte activă – sistemul muscular (muşchii scheletici) studiat de miologie
 Oasele
Sunt organe dure, rezistente dar şi elastice, de culoare alb-gălbuie
Rezistenţa este datorată compoziţiei chimice şi arhitecturii substanţei osoase
Totalitatea oaselor împreună cu articulaţiile dintre ele constituie scheletul
 Rolurile oaselor
-determină forma, dimensiunile şi proporţiile corpului şi diferitelor sale segmente
-servesc ca sprijin pentru întregul corp
-participă la formarea articulaţiilor–pârghii importante pentru locomoţie
-servesc la inserţia muşchilor
-depozit de substanţe fosfocalcice mobilizate la nevoie (sarcină)
-intervin în hematopoieză prin măduva roşie
-alcătuiesc cavităţi de protecţie a unor organe moi:
-cavitatea craniană
-canalul vertebral
-cavitatea toracică
-cavitatea pelvină
 Clasificarea oaselor
După raportul dintre lungimea, lăţimea şi grosimea lor, există:
1. oase lungi - au lungimea mult mai mare decât lăţimea şi grosimea
- au - un corp
(diafiză)
- două extremităţi (epifize)
- metafize (cartilaj de creştere)
- se întâlnesc la nivelul membrelor
- au - ţesut osos compact în diafiză şi la suprafaţa epifizelor
- ţesut spongios în interiorul epifizelor
 Clasificarea oaselor
2. oase late - au lungimea şi lăţimea aprox. egale şi mult mai mari decât grosimea
- oasele craniului, scapula, coxalul, sternul
- au -ţesut osos compact la suprafaţă
-ţesut spongios (diploe) în interior
 Clasificarea oaselor

3. oase scurte - au lungimea, lăţimea şi grosimea aproximativ egale

- au aproximativ formă cubică
- se găsesc la nivelul coloanei vertebrale, tarsului şi carpului
- au ţesut osos compact la suprafaţă şi ţesut spongios în
interior
 Clasificarea oaselor

4. oase de formă neregulată, clasificate:

-după criterii arhitecturale–oasele pneumatice (cu cavităţi în int.): maxila, frontalul

-după topografie: -oase sesamoide periarticulare – dezv. în vecinătatea articulaţiilor

intratendinoase – dezv. în interiorul tendoanelor
au formă lenticulară (de regulă)
-oase suturale (wormiene) - mici, plane, inconstante
- dezv. la suturile craniului şi fontanele
 Conformaţia exterioară a oaselor

Este influenţată de: - presiunea şi tracţiunea muşchilor

- presiunea organelor învecinate
- pulsaţiile arterelor
- forţa gravitaţiei
 Conformaţia exterioară a oaselor

Suprafaţa oaselor este neregulată prezentând: -proeminenţe (articulare,

nearticulare)
-cavităţi (articulare,
nearticulare)
-găuri
-canale
 Conformaţia exterioară a oaselor

Proeminenţele articulare: - servesc la articulaţia oaselor

- sunt acoperite de cartilaj articular
- sunt invers conformate faţă de cavităţile
articulare
- exemple: capul femural, capul humeral etc.
 Conformaţia exterioară a oaselor

Proeminenţele nearticulare - de regulă←tracţiunii prelungite exercitate de muşchi

- sunt mai proeminente la bărbaţi şi la persoanele robuste
- numite:-procese (apofize)-bine conturate, puternice, net
detaşate -tuberozităţi-puternice, neregulate, nedetaşate de
supr. osului
-eminenţe - netede
-tuberculi - cu suprafaţa neregulată
-spine - cu aspect de lamă, ascuţite
 Conformaţia exterioară a oaselor

Cavităţile articulare - servesc la articulaţia oaselor

- sunt acoperite de cartilaj articular
- corespund proeminenţelor invers conformate
- exemplu: cavitatea acetabulară
 Conformaţia exterioară a oaselor
Cavităţile nearticulare - au forme, dimensiuni şi roluri variate
- servesc - la inserţia tendoanelor, ligamentelor
- la adăpostirea unor structuri anatomice
- găurile, canalele de trecere- străbătute de vase
sanguine, nervi
- găurile, canalele de nutriţie- pt. vasele sanguine ce
hrănesc osul
- au dimensiuni diferite
- sunt de ordin I, II, III şi
IV
 Structura funcţională a oaselor

Este influenţată de:

- factori mecanici (presiunea exercitată de greutatea corpului, tracţiunea
muşchilor)
- factori biologici: sistemul nervos care influenţează nutriţia şi structura osului
modifică calibrul vascular, tonusul
muscular
depunerea sau resorbţia sărurilor minerale
- factorii endocrini: STH şi alţi hormoni hipofizari
hormonii tiroidieni, hormonii sexuali, alături de
vitamina D
 Structura funcţională a oaselor

- Se modifică pe tot parcursul vieţii (sunt organe plastice)

- Datorită oseinei şi fibrelor de colagen oasele au şi un anume grad de elasticitate
- Elasticitatea este mai accentuată la copii
 Structura funcţională a oaselor

Osul este format din: - ţesut osos compact şi spongios

- măduvă osoasă (roşie, galbenă, cenuşie)
- periost
 Structura funcţională a oaselor

Ţesut osos compact şi spongios

Măduvă osoasă roşie (hematopoietică):
- prezentă în toate oasele tinere ale fătului şi copilului până la 5 ani

- prezentă în toate oasele late şi scurte şi epifizele oaselor lungi la adult

Măduva osoasă galbenă:
- din toate oasele adultului cu excepţia celor mai sus prezentate
- bogată în celule grase (adipocite)
- rol de rezervă de grăsime
- nu are funcţie hematopoietică; temporar poate fi recuperată pt.
Hematopoieză
Măduva osoasă cenuşie: - caracteristică oaselor bătrânilor
- formată din ţesut conjunctiv fibros, de umplutură
- nu are nici un rol hematopoietic
 Structura funcţională a oaselor

Rolurile măduvei osoase: - edificarea ţesutului osos în perioada de creştere

- reparaţia osoasă în caz de fracturi
- rezervor de grăsime
- formarea elementelor figurate ale sângelui
 Structura funcţională a oaselor

Periostul:
– membrană conjunctivo-vasculară bogat inervată de la suprafaţa osului

– are o pătură externă fibroasă şi una internă osteogenă

– intervine în - osteogeneză
- formarea calusului reparator la fracturi şi în nutriţie
 Creşterea şi dezvoltarea oaselor

Osificarea de membrană (desmală):

- formează oasele bolţii craniene, parţial clavicula şi mandibula
- asigură creşterea în grosime a oaselor

Osificarea de cartilaj (endocondrală):

- formează oasele membrelor, oasele scurte, oasele bazei craniului
- asigură creşterea în lungime graţie cartilajului de creştere metafizar
 Vascularizaţia şi inervaţia oaselor
Arterele oaselor:
– nutritive - pătrund prin găurile de ordin I → cavitatea medulară, sau → epifize
– periostale - provin din arterele organelor învecinate
- intră în periost şi apoi pătrund în osul subiacent
Venele oaselor - au, în general, un traiect independent de al arterelor
- o arteră nutritivă / 2 venule
 Vascularizaţia şi inervaţia oaselor

Inervaţia oaselor - este foarte bogată

- reprezentată de nervii care însoţesc arterele
- reglează nutriţia şi activitatea osului
 Scheletul corpului uman
Include totalitatea oaselor din corp, între care există articulaţiile
Este format din 208 oase
Cuprinde: - scheletul capului
- scheletul trunchiului
- scheletul membrelor
 Scheletul capului

Este format din 22-23 oase

Este alcătuit dintr-un - etaj superior – neurocraniul
- etaj inferior - viscerocraniul
Este dispus perpendicular pe coloana vertebrală
 Neurocraniu

Capacitate medie de 1400-1500 cm3

Are formă ovoidală, cu partea mai voluminoasă aşezată posterior
Rol - adăposteşte şi protejează encefalul
 Neurocraniu
Are: - o boltă (calvaria)
- o bază craniană (cu exobază şi endobază)
Este format din 8 oase: -4 neperechi: frontalul, occipitalul, etmoidul şi sfenoidul
-2 perechi: temporalele şi parietalele
Între oasele neurocraniului există articulaţii imobile numite suturi
 Neurocraniu
Frontalul: parte verticală (solz, scoamă)
parte orizontală
arcadele orbitale
glabela
sinusuri frontale
 Neurocraniu
Etmoidul: parte orizontală (lama ciuruită)
parte verticală cu: -crista gali - deasupra lamei ciuruite
-lama perpendiculară – dedesubtul lamei
orizontale
două părţi laterale
 Neurocraniu
Sfenoidul: formă de fluture
un corp central (cu şaua turcească care adăposteşte hipofiza)
două aripi mici
două aripi mari
două procese pterigoide
sinusuri sfenoidale
 Neurocraniu
Sfenoidul: formă de fluture
un corp central (cu şaua turcească care adăposteşte hipofiza)
două aripi mici
două aripi mari
două procese pterigoide
sinusuri sfenoidale
 Neurocraniu
Occipitalul: parte bazilară
două părţi laterale
solzul occipitalului
gaura occipitală
condilii occipitali
 Neurocraniu
Occipitalul: parte bazilară
două părţi laterale
solzul occipitalului
gaura occipitală
condilii occipitali
 Neurocraniu
Oasele temporale: solzul temporalului
partea timpanică
mastoida
apofiza stiloidă
stânca temporalului
 Neurocraniu
Oasele parietale: oase late de formă patrulateră
sunt dispuse pe părţile laterale ale bolţii
neurocraniului
 Suturile neurocraniului
Sunt articulaţii fixe (sinartroze)
Sunt prezente între toate oasele neurocraniului
Cele mai mari sunt: -sutura coronară – între frontal şi parietale
-sutura lambdoidă – între occipital şi parietale
-sutura interparietală (sagitală) – între parietale
 Suturile neurocraniului
La naştere între oasele craniului există zone conjunctive moi, neosificate – fontanele
Cele mai mari: -fontanela anterioară (bregmatică, coronară) – se închide până la 2 ani
-fontanela posterioară – se închide până la 6 luni
Celelalte fontanele se închid la scurt timp după naştere
Persistenţa fontanelelor peste 2 ani – semn de rahitism
 Viscerocraniul
Formează scheletul feţei
Adăposteşte: -segmentele iniţiale ale aparatului digestiv şi respirator
-segmentele periferice ale unor analizatori
 Viscerocraniul
Este format din 14 oase: - 6 oase perechi: nazale, lacrimale, palatine
zigomatice, maxilare
cornete nazale inferioare
- 2 oase neperechi: vomerul, mandibula
Atenţie!!! – Unii includ şi hioidul – os din grosimea gâtului
 Viscerocraniul
Este format din 14 oase: - 6 oase perechi: nazale, lacrimale, palatine
zigomatice, maxilare
cornete nazale inferioare
- 2 oase neperechi: vomerul, mandibula
Atenţie!!! – Unii includ şi hioidul – os din grosimea gâtului
 Viscerocraniul
Nazalele
 Viscerocraniul
Lacrimalele
 Viscerocraniul
Zigomaticele
 Viscerocraniul
Maxilarele: corp (cu sinus maxilar)
proces frontal
proces zigomatic
proces palatin
proces alveolar cu alveole dentare
- împreună formează maxila
 Viscerocraniul
Cornetele nazale inferioare
 Viscerocraniul
Palatinele: - împreună cu procesele palatine ale maxilarelor formează palatul dur
- au: - o lamă orizontală (care participă la formarea palatului dur)
- o lamă verticală
 Viscerocraniul
Vomerul: - se sudează cu lama perpendiculară a etmoidului (os al neurocraniului)
- împreună formează septul nazal
- septul separă cele două fose nazale
 Viscerocraniul
Mandibula (maxilarul inferior):
-corp cu - protuberanţă mentală
- găuri mentale
- alveole dentare
-ramuri (cu condil şi apofiză coronoidă)
-gonion (unghiul mandibulei)
 Scheletul trunchiului
Este format din: coloana vertebrală
coaste
stern
pelvis (bazin)
articulaţiile dintre ele
 Coloana vertebrală
-Reprezintă scheletul axial
-Situată pe linie mediană în partea posterioară a corpului
-Formată din 33-34 vertebre dispuse metameric
-Are 5 regiuni: cervicală – 7 vertebre
toracală (dorsală) – 12 vertebre
lombară – 5 vertebre
sacrală – 5 vertebre
coccigiană – 4-5 vertebre
 Coloana vertebrală
Reprezintă scheletul axial
Este situată pe linie mediană în partea posterioară a corpului
Formată din 33-34 vertebre dispuse metameric
Are 5 regiuni: cervicală – 7 vertebre
toracală (dorsală) – 12 vertebre
lombară – 5 vertebre
sacrală – 5 vertebre
coccigiană – 4-5 vertebre
 Coloana vertebrală
Dpdv morfo-funcţional, există:
- vertebre adevărate (cervicale, toracale, lombare)
- vertebre false (sacrale şi coccigiene)
 Vertebra tip
Este formată din: corp vertebral şi arc vertebral
Corpul vertebral are:
-formă cilindrică
-faţă superioară şi inferioară (se articulează cu vertebra supra- şi subiacentă
prin discuri intervertebrale
fibrocartilaginoase)
 Vertebra tip
Arcul vertebral: e legat de corp prin pediculii vertebrali
Prin suprapunrea pediculilor → găurile intervertebrale pe unde ies nervii spinali
Arcul e format din: - 3 apofize (procese) musculare: 2 transverse şi una spinoasă
pe ele se inseră muşchii
- 4 apofize (procese) articulare: 2 superioare şi 2 inferioare
pt. articularea dintre vertebre
 Vertebra tip
Arcul vertebral: e legat de corp prin pediculii vertebrali
Prin suprapunrea pediculilor → găurile intervertebrale pe unde ies nervii spinali
Arcul e format din: - 3 apofize (procese) musculare: 2 transverse şi una spinoasă
pe ele se inseră muşchii
- 4 apofize (procese) articulare: 2 superioare şi 2 inferioare
pt. articularea dintre vertebre
 Vertebra tip
Hernia de disc:
-este consecinţa -migrării nucleului pulpos al discului intervertebral spre gaura intervertebrală
-presării nervului spinal ce iese prin gaura intervertebrală respectivă
-induce apariţia de tulburări de sensibilitate şi motricitate pe teritoriul deservit de NS respectiv
 Vertebra tip

Între apofizele transverse şi cea spinoasă – lama vertebrală

Lipsa lamei vertebrale → spina bifida → favorizează evaginarea meningelui
 Vertebra tip

Între arc şi corp există gaura vertebrală

Prin suprapunerea găurilor → canalul vertebral (adăposteşte măduva spinării)
 Vertebra cervicală

-corp vertebral mic, alungit transversal

-apofiza spinoasă bifidă şi scurtă
-apofiza transversă are -doi tuberculi
-o gaură transversală
-un şanţ al nervului spinal
-gaura vertebrală mare şi triunghiulară
 Vertebra cervicală a 7-a

Atenţie!!!
-are apofiza spinoasă nebifurcată, lungă, proeminentă, uşor de palpat
-se numeşte – vetebra proeminentă sau proeminenta
 Vertebra cervicală 1 şi 2

Atlasul - vertebra cervicală 1:

- nu are corp vertebral (el a migrat la axis de care s-a sudat → dintele axisului)
- are două mase laterale cu suprafeţe articulare superioare pentru condilii occipitali
- are un arc vertebral anterior cu foveea dentis–pentru articularea cu dintele axisului
un arc vertebral posterior
 Vertebra cervicală 1 şi 2

Axisul - vertebra cervicală 2:

-are corp vertebral cu dintele axisului (dens) pe faţa lui superioartă
- la rotaţia capului, se roteşte craniul şi atlasul în jurul dintelui axisului
Atenţie!!! - Atlasul şi axisul se numesc vertebre de rotaţie
 Vertebra cervicală 1 şi 2

Axisul - vertebra cervicală 2:

-are corp vertebral cu dintele axisului (dens) pe faţa lui superioartă
- la rotaţia capului, se roteşte craniul şi atlasul în jurul dintelui axisului
Atenţie!!! - Atlasul şi axisul se numesc vertebre de rotaţie
 Vertebra cervicală 1 şi 2

Axisul - vertebra cervicală 2:

-are corp vertebral cu dintele axisului (dens) pe faţa lui superioartă
- la rotaţia capului, se roteşte craniul şi atlasul în jurul dintelui axisului
Atenţie!!! - Atlasul şi axisul se numesc vertebre de rotaţie
 Vertebra toracală

- corp vertebral: -mai mare, alungit antero-posterior

-cu feţe articulare costale pe părţile laterale (pt. artic. cu capul coastei)
- apofiza spinoasă nebifurcată, lungă, orientată oblic, în jos şi înapoi
- apofiza transversă cu suprafaţă articulară pentru tuberculul costal
- gaura vertebrală mai mică şi circulară
 Vertebra lombară

- corp vertebral foarte mare, alungit transversal

- apofiza spinoasă dreptunghiulară, dispusă orizontal
- apofizele transverse reduse la nişte tuberculi
- prezintă apofize costiforme – resturi de coaste (cu aspect asemănător apofizelor transverse)
- gaura vertebrală mică şi triunghiulară
 Sacrumul
- format prin sudarea celor 5 vertebre sacrale (vertebre false - fără independenţă)
- formă triunghiulară cu baza în sus
- vertebra L1 formează cu L5 – unghiul promontoriu (important pt. obstetrică, antropologie)
- faţă anterioară concavă,cu 4 linii transverse şi 4 perechi de găuri sacrale anterioare
- faţă posterioară convexă - cu creasta sacrumului
- 4 perechi de găuri sacrale posterioare
- feţele laterale – auriculare – se articulează cu coxalele
- vârful se articulează cu coccisul
 Coccisul
- format prin sudarea celor 4-5 vertebre coccigiene, rudimentare (false)
- este un vestigiu al cozii
Atenţie!!! Extrem de rar, coccisul apare mult mai dezvoltat - atavism
 Coloana vertebrală ca întreg

Are o lungime medie de 73 cm la bărbaţi, 63 cm la femei

Lăţimea maximă este la baza sacrumului – 11 cm
 Coloana vertebrală ca întreg

Prezintă curburi fiziologice: - în plan sagital (lordoze şi cifoze)

- în plan frontal (scolioze)
- ele au rolul de a-i mări elasticitatea şi
rezistenţa
 Coloana vertebrală ca întreg
Lordozele - au convexitatea orientată anterior
- cele fiziologice sunt în regiunea cervicală şi lombară
Cifozele - au concavitatea orientată anterior
- cele fiziologice sunt în regiunea toracală şi sacrală
Scoliozele – pot fi cu conexitatea la dreapta (la dreptaci) sau la stânga (la stângaci)
 Aspecte ale patologiei coloanei vertebrale
Hernia de disc
Sacralizarea vertebrei L5 unilaterală (generatoare de scolioză) sau bilaterală
Lipirea (sudarea) vertebrei S1 de L5 (S1 nesudându-se la celelalte 4 vertebre sacrale)
Scolioze congenitale asociate sau nu cu cifoze (spate cu aspect „accidentat”)
Scolioze, lordoze şi cifoze idiopatice
 Aspecte ale patologiei coloanei vertebrale
Malformaţii ale vertebrelor:
-occipitalizarea uni- sau bilaterală a atlasului
-fisura posterioară a arcului vertebral (mai frecvent la sacrum–spina bifida)
-fisuri laterale ale arcului vertebral, ce separă apofiza articulară inferioară,
arcul vertebral şi apofiza spinoasă de restul arcului (spondiloliză) ce antrenează
alunecări vertebrale
-blocul vertebral parţial sau total
-sinostoze rahidiene între apofizele articulare sau spinoase
 Aspecte ale patologiei coloanei vertebrale
Malformaţii ale vertebrelor:
-occipitalizarea uni- sau bilaterală a atlasului
-fisura posterioară a arcului vertebral (mai vrecvent la sacrum–spina bifida)
-fisuri laterale ale arcului vertebral, ce separă apofiza articulară inferioară,
arcul vertebral şi apofiza spinoasă de restul arcului (spondiloliză) ce antrenează
alunecări vertebrale
-blocul vertebral parţial sau total
-sinostoze rahidiene între apofizele articulare sau spinoase
 Sternul
Os lat, situat pe linie mediană, în partea anterioară a toracelui
Are 3 părţi: -manubriu sternal - se articulează cu clavicula
- între manubriu şi corp – unghiul sternal - Louis
aici se articulează perechea II
de coaste
-corpul sternului - format din sudarea sternitelor
- lateral se articulează cu coastele II-VII
-apendicele xifoidian (xifistern) - format din cartilaj hialin
- se osifică la bătrâni
 Coastele

Sunt 12 perechi de arcuri osoase (+ cartilaj), dispuse pe părţile laterale ale toracelui
Fiecare coastă are: - un arc osos cu: cap, col (gât), tubercul şi corp
- un cartilaj costal
 Coastele
Posterior, toate coastele, prin capul lor se articulează la vertebrele toracale:
(între două corpuri vertebrale, cu excepţia coastelor I, XI şi XII)
Anterior coastele se articulează sau nu cu sternul. Astfel, există:
- 7 perechi de coaste adevărate (se prind la stern prin cartilaj propriu)
- 3 perechi de coaste false (se prind la stern prin cartilajul coastei a 7-a)
- 2 perechi de coaste libere, mobile sau flotante (nu se articulează la stern)
 Scheletul membrelor
Este format din: - oasele unei centuri
- oasele membrului liber (propriu-zis)
 Scheletul membrelor superioare
Este format din: - oasele centurii scapulare
- oasele membrului superior liber (propriu-zis)
 Centura scapulară

-are rolul de a lega membrul liber la torace

-este formată din claviculă şi omoplat
 Centura scapulară
Clavicula: - os lung, aşezat culcat
- are: -o extremitate sternală- pt. articulaţia cu manubriul sternal
-o extremitate acromială- pt. articulaţia cu acromionu
omoplatului
 Centura scapulară
Omoplatul:
- os lat, triunghiular
- faţă anterioară concavă - cu fosa subscapulară
- faţă posterioară convexă - cu spina scapulei şi acromionul
- în unghiul lat. ext. este cavitatea glenoidă (pt. artic. cu capul humerusului)
 Centura scapulară
Omoplatul:
- os lat, triunghiular
- faţă anterioară concavă - cu fosa subscapulară
- faţă posterioară convexă - cu spina scapulei şi acromionul
- în unghiul lat. ext. este cavitatea glenoidă (pt. artic. cu capul humerusului)
 Scheletul membrului superior liber

Osul braţului: - humerusul

 Scheletul membrului superior liber
Oasele antebraţului: -radius (lateral)
-cubitus sau ulna (medial)
-cele două oase sunt unite printr-o membrană
interosoasă
 Scheletul membrului superior liber
Oasele antebraţului: -radius (lateral)
-cubitus sau ulna (medial)
-cele două oase sunt unite printr-o membrană
interosoasă
 Scheletul membrului superior liber
Oasele mâinii:
-8 carpiene: - rândul proximal: scafoid, semilunar, piramidal, pisiform
- rândul distal: trapez, trapezoid, osul mare, osul cu cârlig
-5 metacarpiene (numerotate cu I-V dinspre police spre degetul mic)
-falange - câte 3 pentru fiecare deget cu excepţia policelui care are 2 falange
 Scheletul membrului inferior

Este format din: - oasele centurii pelviene

- oasele membrului inferior liber (propriu-
zis)
 Centura pelviană
are rolul de a lega membrul liber la coloana vertebrală
este formată din: două oase coxale-anterior se articulează între ele→ simfiza
pubiană -posterior se articulează cu
sacrumul
bazinul este - mai larg şi mai scund la femei (adaptare la funcţia de reproducere)
- mai înalt şi îngust la bărbaţi
- e subîmpărţit de strâmtoarea superioară în: micul bazin şi marele bazin
 Centura pelviană
are rolul de a lega membrul liber la coloana vertebrală
este formată din: două oase coxale-anterior se articulează între ele→ simfiza
pubiană -posterior se articulează cu
sacrumul
bazinul este - mai larg şi mai scund la femei (adaptare la funcţia de reproducere)
- mai înalt şi îngust la bărbaţi
- e subîmpărţit de strâmtoarea superioară în: micul bazin şi marele bazin
 Centura pelviană
Coxalul ← prin sudarea: ilionului
ischionlui
pubisului
sudarea se face la nivelul cavităţii acetabulare (artic. cu capul femurului)
 Scheletul membrului inferior liber
Osul coapsei - femurul
 Scheletul membrului inferior liber
Osul coapsei - femurul
 Scheletul membrului inferior liber
Oasele gambei: - tibia (medial)
- fibula sau peroneul (lateral)
- cele două sunt unite printr-o membrană interosoasă
 Scheletul membrului inferior liber
Oasele piciorului:
7 tarsiene: - rândul posterior: talus (astragal) şi calcaneu
- rândul anterior: scafoid (navicular), cuboid, 3
cuneiforme
5 metatarsiene (numerotate cu I-V dinspre haluce spre degetul mic)
falange - câte 3 pentru fiecare deget cu excepţia halucelui care are 2 falange
 Articulaţiile
Reprezintă totalitatea elementelor prin care se asigură unirea dintre capetele a două
sau mai multe oase
Sunt sediul mişcărilor
După gradul de mobilitate, se subîmpart în:
- articulaţii fixe (sinartroze)
- articulaţii semimobile (amfiartroze)
- articulaţii mobile (diartroze)
 Sinartrozele - articulaţiile fixe (imobile)

Articulaţii lipsite de mobilitate sau cu o mobilitate extrem de redusă

Nu au cavitate articulară
După natura ţesutului interpus între capetele articulare, sinartrozele pot fi:
- sindesmoze
- sincondroze
- sinostoze
 Sindesmozele

- Între capetele articulare se interpune o lamă de ţesut conjunctiv fibros

- Se numesc suturi sau gonfoze
 Sindesmozele
Suturile: - sunt caracteristice craniului
- conferă acestuia un anume grad de elasticitate (mai evident la copii)
- exemple: sutura coronară, lambdoidă, sagitală, temporo-parietală
- după forma capetelor osoase suturile pot fi:
- scoamoase (sutura temporo-parietală)
- dinţate (sutura coronară, interparietală, lambdoidă)
 Sindesmozele
Suturile: - la naştere, sunt larg deschise şi se numesc fontanele
- există fontanele între toate oasele craniului
- majoritatea se închid imediat după naştere
- cele mai mari fontanele sunt: - fontanela anterioară
- fontanela posterioară
 Sindesmozele

Gonfoza: - articulaţia în care un os este scobit, iar celălalt are aspect de cui ce
pătrunde în
scobitură
- exemplu: articulaţia dintelui în alveola dentară
 Sincondrozele

- Între capetele articulare se interpune o lamă de ţesut cartilaginos hialin

- Exemplu de sincondroză: simfiza pubiană
 Sinostozele

- Între capetele osoase se interpune ţesutul osos

- Se formează prin osificarea sindesmozelor şi sincondrozelor
- Exemple: sinostozele rezultate prin osificarea suturilor - craniului
- pieselor
sternale
 Amfiartrozele – articulaţiile semimobile
Sunt articulaţii cu mobilitate redusă
Între capetele osoase ce se articulează se interpune o formaţiune fibrocartilaginoasă
(de exemplu, discurile
intervertebrale)
Exemplu: articulaţia vertebrelor (între care mişcarea e redusă, dar, prin sumarea
mişcărilor între toate vertebrelor→mişcări ample,
complexe)
 Diartrozele – articulaţiile mobile

-Sunt articulaţii cu un mare grad de mobilitate

-Sunt caracteristice membrelor
 Elementele componente ale unei diartroze

- feţe articulare – de forme variate: sferice, concave, ca un mosoraş

- cartilaje articulare – de natură hialină
acoperă suprafeţele articulare
distrugerea lui→ diminuarea mişcării, anchiloză
- capsulă articulară – leagă ca un manşon fibros capetele osoase
vine în contact cu cartilajul articular
 Elementele componente ale unei diartroze

- membrana sinovială– membrană seroasă ce căptuşeşte capsula articulară

secretă lichidul sinovial
- lichidul sinovial– are proprietăţi lubrefiante
reduce frecarea, facilitează mişcarea
- cavitatea articulară– spaţiul virtual dintre capetele articulare şi capsula
articulară
conţine lichidul sinovial
 Elementele componente ale unei diartroze

- ligamente articulare – pot fi: interosoase, capsulare, periferice

- discul, meniscul articular, bureletele – structuri fibrocartilaginoase interpuse
între capetele articulare
 Elementele componente ale unei diartroze

- ligamente articulare – pot fi: interosoase, capsulare, periferice

- discul, meniscul articular, bureletele – structuri fibrocartilaginoase interpuse
între capetele articulare
 Elementele componente ale unei diartroze

- ligamente articulare – pot fi: interosoase, capsulare, periferice

- discul, meniscul articular, bureletele – structuri fibrocartilaginoase interpuse
între capetele articulare
 Diartrozele

-După mobilitatea lor, diatrozele pot fi: uniaxiale, biaxiale, triaxiale

-Mişcările posibile la nivelul unei diartroze: - flexia-extensia

- abducţia-adducţia
- rotaţia
- circumducţia
- supinaţia
- pronaţia

-Denumirea articulaţiilor – în funcţie de numele oaselor ce se articulează

exemple: - articulaţia temporo-mandibulară
- articulaţia coxo-femurală
-Accidente la nivelul diartrozelor:
entorsele-întinderi sau ruperi de ligamente, dar oasele nu ies din articulaţie
luxaţiile-ruperea capsulei articulare corelată cu ieşirea oaselor din articulaţie