METODE DE RECUPERARE MEDICAL-é +ÄN FRACTURA DE COL FEMURAL

Metode de recuperare medicală B.F.T.
în fractura de col
femural
METODE DE RECUPERARE MEDICALĂ ÎN FRACTURA

DE COL FEMURAL
1
Metode de recuperare medicală B.F.T. în fractura de col
femural
CAPITOLUL I
NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI DE BIOMECANICĂ
2
femural
3
femural
STRUCTURA ARTICULAŢIEI COXOFEMURALE
Este o articulaţie sinovială, sferoidală, cu trei axa de mişcare, foarte importantă în

statică şi locomoţie, alcătuită din următoarele componente:
 suprafeţele articulare:
o capul femural (prezintă foseta capului femural);
o acetabulul (cu suprafaţa articulară semilunară şi fosa patrulateră a
acetabulului);
o labrul sau cadrul acetabular – fibrocartilaj inelar la periferia acetabulului şi
care îi măreşte adâncimea (cuprinde două treimi ale capului femural), contribuind la
menţinerea capului femural în cavitatea de recepţie;
 mijloace de unire :
o capsula articulară – manşon conoid cu baza mare pe coxal şi baza mică pe
femur;
o ligamentul iliofemural - cel mai puternic ligament al articulaţiei , prezintă
două fascicule: iliopretrohanterian lateral şi medial;
o ligamentul pubofemural;
o ligamentul ischiofemural;
o ligamentul capului femural (ligamentul rotund);
STABILITATEA ARTICULAŢIEI este asigurată de trei categorii de factori:

 factorii osoşi reprezentaţi de:
o coaptarea suprafeţelor articulare;
o oblicitatea axului articular;
 factorii ligamentari;
 factorii musculari:
o stabilitatea antero-posterioară (muşchiul fesier mare);
o stabilitatea laterală (muşchiul fesier mijlociu);
o mai participă la stabilitate : pelvitrohanterienii (fixează capul femural în cotil)
şi musculatura longitudinală – adductorii în balanţă cu abductorii (tind să luxeze capul
femural);
În staţiune unipodală echilibrul este menţinut de abductori (fesierul mijlociu) în cadrul
balanţei Pauwels.
4
femural
În staţiune bipodală echilibrul este menţinut de antagonismul între abductori şi
adductori.
STATICA şoldului presupune ca în ortostatism şoldul să fie extins şi în poziţie

indiferentă pentru rotaţii şi abducţie – adducţie. Extensia este limitată de ligamentul
iliofemural care apasă capul femural în cavitatea cotiloidă şi este denumit : „ligamentul
poziţiei în picioare”.
BIOMECANICA şoldului
Articulaţia coxofemurală este o enartroză şi are trei grade de libertate permiţând mişcări
de flexie-extensie, abducţie-adducţie, rotaţie internă-externă şi prin combinarea acestora
mişcarea de circumducţie.
Lungimea colului femural şi unghiul col-diafiză fac ca mişcările de flexie, extensie,
abducţie şi adducţie să se asocieze cu rotaţie.
a. flexia-extensia – se realizează în plan sagital, în jurul unui ax transversal care trece

prin marele trohanter şi foseta ligamentului rotund .
Mişcările de flexie-extensie se asociază cu rotaţie; flexia cu uşoară rotaţie internă iar
extensia cu uşoară rotaţie externă.
Flexia cu genunchiul extins este limitată la 90o(limitată de tensionarea
ischiogambierilor) iar cea cu genunchiul flectat ajunge la 120o ( limitată de ischiogambieri şi
contactul coapsă-bazin).
Principalii flexori sunt: dreptul anterior (din cvadriceps), psoasiliacul, tensorul fasciei
lata şi croitorul, la care se asociază până la orizontală adductorii şi dreptul intern, şi de la
orizontală în sus fesierul mijlociu (fascicolul anterior).
Extensia este limitată de tensionarea părţii anterioare a capsulei articulare şi ligamentul
iliofemural. Hiperextensia este limitată de tensionarea ligamentului iliopubian şi a
ligamentului ischiofemural, fiind posibilă doar prin flectarea şoldului opus şi accentuarea
curburii lombare .
Extensorii principali sunt: semitendinosul, semimembranosul, biceps femural, fesierul
mijlociu (fascicolul posterior), fesierul mic la care se asociază dincolo de orizontală
adductori, dreptul intern (gracilis), obturatorul extern şi pătratul femural, şi pentru menţinerea
hiperlordozei – fesierul mare.
5
femural
b. abducţia-adducţia - se realizează în plan frontal, în jurul unui ax antero-posterior
care trece prin centrul capului femural ( reper clinic – plica inghinală , la 1 cm de artera
femurală).
Abducţia şi adducţia se asociază cu rotaţie.
Abducţia este limitată de tensionarea ligamentului iliopretrohanterian (în cazul
articulaţiei extinse) şi de ligamentul pubofemural (în cazul articulaţiei flectate) . Abducţia
este realizată de tensorul fasciei lata, fesierul mijlociu şi croitor.
Adducţia este limitată de întâlnirea coapselor iar după încrucişarea acestora de
tensionarea ligamentelor pretrohanterian şi rotund. Adductorii (mai puternici decât
abductorii) sunt reprezentaţi de: psoasiliac, fesier mic, drept intern, pectineu, adductori,
semitendinos, semimembranos.
Amplitudinea abducţiei-adducţiei creşte prin compensarea mişcării de către bazin.
c. rotaţia externă - rotaţia internă, dacă se face flexie şi abducţie (ligamentele

relaxate) poate realiza o cursă totală de 100o .
Rotaţia externă este limitată de fascicolul iliopretrohanterian (ligament iliofemural) şi
ligamentul rotund. Rotatorii externi sunt: fesierul mijlociu (fascicolele posterioare), fesierul
mare, gemenii, piramidalul, obturatorii, pătratul femural, pectineul, dreptul intern şi croitorul.
Rotaţia internă este limitată de fascicolul iliopretrohanterian al ligamentului iliofemural
şi ligamentul ischiofemural. Rotatorii interni sunt: fesierul mijlociu ( fascicolele anterioare ),
fesierul mic, semitendinosul şi semimembranosul.
d. circumducţia – este combinarea tuturor mişcărilor, însumarea lor.

Există şi posibilitatea ca printr-o tracţiune puternică laterală să se obţină un mic grad de
depărtare a suprafeţelor articulare, mişcare pasivă ( descrisă de Gray ) fără rol în locomoţie.
Mijloacele de unire sunt reprezentate de:

Capsula articulară
Inserţia pe osul coxal se face pe faţa externă a labrului acetabular şi pe periferia
sprâncenei acetabulare. Pe femur, inserţia capsulei se face în felul următor: înainte, la limita
laerală a colului, pe linia intertrohanterică; înapoi, pe faţa posterioară acolului, la unirea
treimii laterale cu cele două treimi mediale ale colului; în sus şi jos, peliniile care unesc
inserţia anterioară cu cea posterioară. O parte din fibrele profunde alecapsulei se reflectă pe
6
femural
col până la nivelul suprafeţei articulare a capului. Aceste fibreridică sinoviala formând nişte
plice numite „frenula capsulae”. Capsula articulară estefoarte rezistentă. Este formată din
fibre longitudinale superficiale şi din fibre profundecirculare. Fibrele profunde se
condensează şi formează zona orbiculară, care susţine colulfemural.
Ligamentul iliofemural
este cel mai puternic ligament al articulaţiei. Este aşezat pefaţa anterioară a articulaţiei.
Vârful lui se inseră pe spina iliacă anteroinferioară, iar baza pe linia intertrohanterică. Are
două fascicule:
•unul lateral, oblic, numit iliopretrohanterian;
•altul medial, vertical, numit iliopretrohantinian.
Ligamentul pubofemural
Este aşezat pe faţa anterioară a articulaţiei. Se inseră peeminenţa iliopubiană, pe creasta
pectineală şi pe ramura superioară a pubelui, pe de oparte şi pe trohanterul mic, pe de altă
parte.
Ligamentul ischiofemural
Este situat pe faţa posterioară a articulaţiei. Pe coxal, se inserăpe ischion, înapoia şi
dedesubtul acetabulului; pe femur se inseră pe trohanterul mare; oparte din fibre se continuă
cu zona orbiculară.
Ligamentul capului femural
Se inseră în foseta capului femural şi pe ligamentul transversal acetabulului şi în fosa
acetabulului. Are trei roluri: conţine vase nutritive pentru capulfemural, fiind învelit în
sinovială, măreşte suprafaţa acesteia, prin mişcările lui contribuiela răspândirea sinoviei pe
suprafeţele articulare.Stratul sinovial tapetează faţa profundă a stratului fibros al capsulei.%n
menţinerea în contact a suprafeţelor articulare, un rol important îl are presiuneaatmosferică.
Biomecanica articulaţiei coxofemurale

Articulaţia coxofemurală este o articulaţie sinovială sferoidală cu trei axe de mişcare.Ea
permite efectuarea următoarelor mişcări.
 Flexiune - extensiune
 Axul mişcării
Dacă mişcările ar fi pure axul mişcării ar fi transversal şi are trece prin vârful
trohanterului mare şi prin foseta ligamentului rotund. Deoarece flexiunea este însoţită de
rotaţie înafară, axul de mişcare trece prin centrul acetabulului.
7
femural
Flexiunea
Este mişcarea prin care coapsa se apropie de peretele anterior alabdomenului.
Extensiunea
Este mişcarea prin care coapsa se îndepărtează de peretele anterior al abdomenului.
Amplitudinea de mişcare
Flexiunea:
•cu genunchiul întins - 90°;
•cu genunchiul flectat - 120°;
•este limitată de punerea în tensiune a muşchilor posteriori ai coapsei.
Extensiunea:
•este de 30°;
•este limitată de întinderea porţiunii anterioare a capsulei şi de ligamentul iliofemural;
•hiperextensia (balet, patinaj) e posibilă prin flexiunea şoldului de partea opusăşi prin
aplecarea înainte a trunchiului.Muşchii motori sunt:
•muşchi flexori: iliopsoas, drept femural, croitor, tensor al fasciei lata; până laorizontală
mai intervin muşchii adductor lung şi scurt, gracilis, iar de laorizontală în sus, muşchiul
gluteu mijlociu (fasciculul anterior);
•muşchii extensori: gluteu mare, gluteu mijlociu, adductor mare,semimembranos,
semitendinos, biceps femural, pătrat femural.
Abducţie - adducţie
Axul mişcării este sagital şi trece prin centrul capului femural.
Abducţia este mişcarea prin care coapsa se îndepărtează de planul mediosagital.
Adducţia este mişcarea prin care coapsa se apropie de planul mediosagital.
Amplitudinea de mişcare
Abducţia:
•cu coapsele extinse - 60°; între cele două coapse se formează un unghi de 120°;
•cu coapsele în flexiune - 70°; între cele două coapse se formează un unghi de140°;
•este limitată de ligamentele iliopretrohanterian şi pubofemural.
Adducţia
•este de 30°;
8
femural
•este limitată de întâlnirea coapselor; când coapsele se încrucişează este limitatăde
întinderea ligamentelor iliopretrohantinian şi de ligamentul capului femural.
Adducţia este mai puternică decât abducţia.
Muşchii motori sunt:
•abductori: tensor al fasciei lata, gluteu mijlociu, piriform, croitor;
•adductori: adductori mare, lung şi scurt, iliopsoas, gracilis, pectineu.Amplitudinea
abducţiei poate fi mărită prin mişcări de compensare ale bazinului şicoloanei lombare. %n
mişcarea de „sfoară laterală”, abducţia reală a coapselor este de 70 de fiecare parte, dar
mişcarea devine posibilă datorită înclinării în faţă a bazinului şi aunei lordoze accentuate,
ceea ce face ca abducţia să se transforme în flexiune.
Circumducţia
Rezultă din executarea succesivă a mişcărilor precedente. Capul femural se învârteşte
în acetabul, epifiza inferioară a femurului descrie un cerc, iar diafiza un con cuvârful la
nivelul articulaţiei şoldului.
Rotaţie internă - rotaţie externă
Axul mişcării este vertical şi trece prin capul femural.
Amplitudinea
•rotaţia externă - 15°;
•rotaţia internă - 35°;
•când coapsa este în flexie şi abducţie, totalul amplitudinilor este de 100
= Bilanţul muscular al şoldului =
1. Flexia
- muşchiul: iliopsoas
- se stabilizează pelvisul
Poziţia FG (fără gravitaţie): decubit heterolateral, cu coapsa de testat pe o placă sau
susţinută de kinetoterapeut, cu genunchiul extins
- pt. F1 palparea nu este posibilă
- pt. F2 se realizează flexia coapsei cu genunchiul extins
* poziţia AG(antigravitaţională):
9
femural
a) – DD cu şoldul şi genunchiul extinse
b) – şezând cu gamba atârnată
- pt. F3: din poziţia a) se ridică membrul inferior cu genunchiul extins
- pt. F4, F5 din poziţia a) sau b) se aplică rezistenţa pe faţa anterioară a coapsei
- substituţie din FG: muşchii abdominali
Croitorul, muşchi flexor accesor, supleează deficitul iliopsoasului
- pt. F1 fibrele croitorului se palpează sub spina iliacă antero-superioară, pe faţa
anterioară a coapsei, iar tendonul pe faţa medială a genunchiului (tendonul croitorului
formează împreună cu cele ale dreptului intern şi semitendinos “laba de gâscă”.
- pt. F2 din DD se fixează creasta iliacă şi se indică subiectului să execute alunecarea
călcâiului (nu toată planta) pe faţa internă a gambei opuse, realizând astfel flexia şoldului în
ABD şi RE
- poziţia AG: stând sau DD pe un plan înclinat iar rezistenţa se aplică pe 1/3 inferioară
a feţei externe a coapsei şi pe 1/3 inferioară a gambei.
TFL (tensorul fasciei lata) şi el flexor accesor va rota intern şi va abduce coapsa
- pt. F1 din DD cu membrele inferioare extinse se cere subiectului să execute ABD în
RI a coapsei pe bazin şi se va palpa muşchiul pe spina iliacă antero-superioară
- pt. F2 se cere subiectului să execute în amplitudine completă ABD cu RI a coapsei pe
bazin
- poziţia AG: DL, pt. F3 se va cere subiectului să execute ABD coapsei pe bazin
asociată cu F(flexia) şi RI menţinând genunchiul extins.
- pt. F4, F5 se aplică rezistenţa pe 1/3 inferioară a feţei externe a coapsei.
2. Extensia
- muşchiul: fesierul mare
- se stabilizează pelvisul şi coloana lombară
* poziţia FG: decubit heterolateral cu susţinerea coapsei de testat şi genunchiul flectat
la 90
- pt. F1 se palpează muşchiul în centrul fesei
- pt. F2 se execută extensia coapsei
* poziţia AG: DV cu genunchiul flecat la 90 ( pt. a scoate din acţiune ischiogambieri)
- pt. F3 se face extensia coapsei
- pt. F4, F5 se aplică rezistenţă pe 1/3 inferiară a feţei posterioare a coapsei
10
femural
- substituţie prin extensia coloanei lombare
3. Abducţia
- muşchii: - fesierul mijlociu şi mic
- TFL (tensorul fasciei lata)
- stabilizare: pelvisul
* poziţia FG: DD cu genunchiul extins
- pt. F1 se palpează cei 2 fesieri lateral de artic. coxofemurală, sub creasta iliacă; TFL
se palpează caudal de spina iliacă antero-superioară
- pt. F2 se execută ABD şoldului cu genunchiul extins, alunecând pe plan sau susţinut
de Kt.
* poziţia AG: decubit heterolateral, şoldul şi genunchiul de sprijin flectate, iar cele de
testat extinse
- pt. F3 se ridică membrul inferior complet întins
- pt. F4, F5 se va aplica rezistenţă pe faţa laterală a treimii inferioare a coapsei
- substituţie: - prin flexia laterală a trunchiului
- prin RE cu F şoldului
4. Adducţia
- muşchii: marele, scurtul şi lungul adductor
- se stabilizează pelvisul
* poziţia FG: DD cu ambele membre inferioare în ABD, şoldurile şi genunchii extinşi
- pt. F1 se palpează mai ales adductorul lung pe faţa medială a coapsei
- pt. F2 se adduce membrul inferior prin alunecare pe plan sau susţinut
* poziţia AG: decubit homolateral cu membrul de deasupra susţinut în ABD de către
testator; şoldul şi genunchiul în extensie
- pt. F3 se adduce membrul inferior depăşind linia de simetrie
- pt. F4, F5 se aplică rezistenţă pe faţa medială a coapsei
- substituţie: - în DD prin RI a şoldului
- în DL prin RE şi F şoldului
5. Rotaţia internă
- muşchii: - fesierii mijlociu şi mic
- TFL(tensorul fasciei lata)
11
femural
- se stabilizează femurul deasupra genunchiului
* poziţia FG: DD cu şoldul flectat la 90, genunchiul flectat la 90, membrul inferior
netestat extins
- pt. F1 se palpează cei 2 fesieri lateral de artic. coxofemurală, sub creasta iliacă; TFL
se palpează caudal de spina iliacă antero-superioară
- pt. F 2 se rotează intern coapsa, orientând gamba şi piciorul spre exterior
* poziţia AG: şezând cu gamba atârnată la marginea mesei
- pt. F3 se mişcă gamba spre lateral
- pt. F4, F5 se aplică rezistenţa în 1/3 inferioară a faţei laterale a gambei
- substituţie: ADD cu F şoldului
6. Rotaţia externă
- muşchii: - obturator intern şi extern
- gemenii superior şi inferior
- piramidalul, pătratul femural, fesierul mare
- stabilizare: femurul deasupra genunchiului
* poziţiile: ca la RI, mişcările în sens invers
- pt. F1 palparea se face în bloc, posterior de marele trohanter
- substituţie prin ABD cu F şoldului
12
femural
PARTEA I
CAPITOLUL II
GENERALITĂŢI, ETIOPATOGENIE ŞI ANATOMIE
PATOLOGICĂ
Fracturile de col femural prin frecventa si gravitatea lor ridica probleme terapeutice deosebit
de dificile.Cu toate progresele inregistrate de tratamentul chirurgical, prognosticul lor
continua sa ramana grav.In fracturile cu mare deplasare se produc leziuni importante ale
vaselor nutritive ale capului si colului femural. Ca urmare se produc frecvent necroze aseptice
de cap femural sau pseudartroze.In plus, aceste fracturi se produc cel mai frecvent la indivizi
varstnici cu osteoporoza si adeseori cu tare organice.
Etiopatogenie
Fracturile gatului femural reprezinta aproximativ 7% din totalul fracturilor.
Se intalnesc mai ales, la femeile in varsta, la care pe langa osteoporoza senila se adauga si cea
endocrina postclimacterica.
Mecanismul de producere al fracturilor de col este de cele mai multe ori indirect.
Prin mecanism de abductie se produce fractura cu impactarea postero-superioara a
fragmentelor osoase, rezultand o pozitie de "cox valga\" cu "angrenarea\" fragmentelor.
Prin mecanismul de adductie a membrului inferior se produc fracturi dezangrenate, cu
deplasare, cu aspect de coxa vara.In marea majoritate a cazurilor exista si o componenta de
torsiune care explica si o serie de variante anatomice si de asemenea, explica cominu-tia
posterioara.
Anatomie patologica si clasificare Dintre numeroasele clasificari ale fracturilor de col
femural, prezentam numai pe cele care au importanta pentru conduita terapeutica.
1. Clasificarea lui Delbet, sau anatomica, imparte fracturile de col in: fracturi subcapitale,
medio-cervicale si bazicervicale Numai primele doua pot fi socotite ca adevarate fracturi de
col. Fractura bazicervicala are mai multe asemanari cu fracturile trohanteriene.
2. Clasificarea lui Bohler, sau patogenica, le imparte dupa mecanismul de producere in:
a) Fracturile prin abductie - angrenate cu impactarea fragmentelor in zona postero-superioara
(mai sunt denumite si fracturi in coxa-valga). Reprezinta cea 15% din totalul fracturilor de
col
13
femural
b) Fracturile prin adductie, neangrenate, cu deplasare, in coxa-vara. Sunt mult mai frecvente
reprezentand aproximativ 85% din totalul fracturilor de col
3. Clasificarea lui Garden care a luat drept criteriu de clasificare sistemul trabecular al
colului. Clasificarea face si o buna apreciere prognostica. Autorul Ie-a impartit in 4 tipuri
- Tipul I - cuprinde fracturile incomplete si fracturile prin abductie, in coxa valga din
clasificarea lui Bohler. Traveele osoase ale capului femural sunt inclinate si orientate in usor
valgus, formand cu traveele colului un unghi deschis in afara (8).
Au prognostic favorabil si pot fi tratate chiar si ortopedic.
- Tipul II - fracturi complete dar fara deplasare. Pe cliseul radiografie, traveele osoase sunt
intrerupte, dar sunt in continuare pastrandu-si directia normala.
- Tipul III - Sunt fracturi complete cu deplasare partiala. Sinoviala posterioara si repliul
pectineo-foveal (cu vasele care il strabat) mentin solidare fragmentele fracturare, conferindu-
le o oarecare silitate. Avand asigurata o vascularizatie modesta a capului prin repliul
pectineo-foveal sunt sanse de evolutie favorabila. Aspectul radiografie al traveelor osoase de
la nivelul colului este de "arc frant\" gotic, deschis spre inauntru (spre medial).
- Tipul IV. Sunt fracturi complete, cu deplasare totala. Sinoviala colului femural este rupta; se
reduc foarte greu si au un grad mare de insilitate. Aspectul radiografie al traveelor osoase este
de paralelism, dar decalate. Avand un grad mare de insilitate, reducerea se obtine greu, iar
consolidarea este relativ rara, chiar dupa operatii bine facute. Clasificarea lui Garden are un
mare interes prognostic si terapeutic (. 7).
Simptomatologie
Semnele unei fracturi de col femural sunt diferite dupa gradul lor de deplasare:
a) in fracturile incomplete sau angrenate, semnele sunt discrete. Impotenta functionala este
moderata, membrul inferior este intr-o usoara rotatie externa pe care bolnal si-o poate
corecta.
Durerea este moderata, situata la baza triunghiului Scarpa. Este amplificata de palparea la
acest nivel sau prin mobilizarea membrului inferior respectiv.
b) in fracturile complete de col femural simptomatologia este mai zgomotoasa.
Subiectiv. Durerea este prezenta intotdeauna si este amplificata de palpare si de tentativele de
mobilizare pasiva a soldului. Impotenta functionala este totala, bolnal nu poate ridica calcaiul
de pe ul patului.
14
femural
Obiectiv. Primul lucru care se constata este atitudidnea vicioasa a membrului inferior
de partea fracturii si consta in: adductie, rotatie externa si scurtare a membrului inferior. La
inspectie si la palpare se constata o proeminenta ca o tumora la baza triunghiului Scarpa. Este
fragmentul distal al colului femural, care prin rotatia externa proemina si constituie semnul
lui Laugier
15
femural
CAPITOLUL III
CRITERII DE SUSŢINERE A DIAGNOSTICULUI
Radiografia de fata si de profil este obligatorie. Radiografia de fata trebuie facuta in rotatie
interna de cea 20° pentru a corecta anteversia colului femural. Radiografia de profil a gatului
femural permite aprecierea cominutiei posterioare.
Prin amanuntele asupra traiectului de fractura pe care le furnizeaza examenul radiografie
permite incadrarea in una din clasificarile prezentate si furnizeaza indicatii pentru tratament.
Evolutie si prognostic
Fracturile fara deplasare sau cu angrenare in coxa-valga au o evolutie buna, consolideeaza,
dar nu sunt scutite intotdeauna de complicatii tardive, in speta, coxartroza posttraumatica.
Fracturile cu deplasare, in coxa vara, neangrenate nu vor consolida niciodata fara tratament.
Dar chiar dupa un tratament bine efectuat, o mare parte dintre ele evolueaza catre una din
complicatiile tardive.
Colul femural neavand periost, consolidarea se va face prin calus endosteal. De aceea
consolidarea nu este posibila decat in absenta oricarui diastazis interfragmentar. Este necesara
o reducere anatomica a fracturii urmata de o osteosinteza impecabila, preferabil cu
compresiune in focar.
Complicatii
Dintre complicatiile imediate trebuie tinut seama ca fractura de femur este socogena in
primele ore, apoi poate fi trombogena. Pot apare decompensari ale unor afectiuni preexistente
ca: diabet, insuficienta renala, insuficienta cardiaca, retentie de urina la pro-statici etc. Se pot
acutiza afectiuni pulmonare sau suferinte renale, se pot produce fenomene de se-vraj etilic la
alcoolici inveterati cu crize de delirium tremens, ce pun in pericol viata bolnalui.In zilele
urmatoare pot apare complicatii precoce determinate mai ales de pozitia de decubit ca:
bronhopneumonia, escarele, infectiile urinare, trom-boflebitele cu risc de embolie pulmonara
etc.
Complicatiile tromboembolice sunt deosebit de reduile si se previn printr-un complex de
masuri igienico-medicale. Dintre complicatiile tardive locale cele mai importante, prin
frecventa dar si prin gravitatea lor sunt: pseudoartroza, necroza aseptica a capului femural si
16
femural
coxartroza.
- Pseudartroza este regula in tratamentul ortopedic al fracturilor de col cu deplasare. Dar ea se
intalneste si dupa tratamentul chirurgical al fracturilor, chiar corect executat, intr-o proportie
de pana la 30% dintre cazuri. Cauzele pseudartrozelor sunt legate indeosebi de afectarea
vascularizatiei capului si colului femural, prin traumatism, dar si de unele imperfectiuni ale
tratamentului chirurgical.In mod conventional, consideram ca pseudartroza este constituita
atunci cand apare spatiu clar radiografie interfragmentar la 6 luni de la accident.
Tratamentul pseudartrozelor de col femural este laborios, costisitor si cu rezultate incerte.
- Necroza aseptica de cap femural este determinata de tulburari severe ale circulatiei, asa cum
o indica si numele. Se adauga si unele greseli de tratament care incetinesc sau chiar impiedica
procesul de revascularizare a capului femural. Pune probleme deosebite de tratament.In cele
mai multe cazuri se impune inlocuirea capului femural necrozat cu o proteza "bipolara\" la
indivizii mai tineri sau cu o proteza tip Austin-Moore pentru indivizii mai varstnici.
Sunt interventii deosebit de costisitoare si uneori este nevoie, sa fie urmate de alte interventii
la fel de costisitoare ca: protezarea cu proteza totala de sold cimentata sau nu.
- Coxartroza posttraumatica. Apare tardiv si duce ia deteriorarea intregii articulatii.
Tratamentele medicamentoase si paliative sunt foarte putin eficiente.
De aceea se impune, de cate ori starea generala si locala o permit, aplicarea unei proteze
totale de sold.
Evoluţie şi prognostic
 evoluţia luxaţiilor şoldului după reducere

În această perioadă pot surveni tulburări distrofice articulare care conduc la instalarea
artrozei şoldului.
Necroza capului femural datorită suprimării vascularizaţiei capului prin smulgerea
ligamentului rotund şi ruperii capsulei articulare, este factorul principal în patogenia artrozei.
Printre complicaţiile tardive ce survin frecvent după luxaţiile şoldului menţionăm: osificarea
posttraumatică şi luxaţia recidivantă.
 evoluţia fracturilor
Au evoluţie inegală şi creează multe decepţii, chiar dacă sunt corect tratate.
Caracteristicile vascularizaţiei gâtului şi capului femural şi raportul acesteia cu traectul de
17
femural
fractură condiţionează în mare măsură evoluţia focarului de fractură şi vitalitatea capului
femural.
 prognostic
În traumatismele închise prognosticul este favorabil, iar în cele deschise este mai grav
dar datorită mijloacelor de chirurgie traumatismele complicate au pierdut mult din gravitatea
lor.
18
femural
CAPITOLUL IV
TRATAMENT
1. Tratament profilactic
În cadrul tratamentului profilactic se includ măsurile de prevenire luate pentru evitarea
unui traumatism ca de exemplu: evitarea mersului iarna, mai ales cei care au o fragilitate mai
mare a oaselor şi atenţie deosebită la locurile de muncă, cei care lucrează în mină, în
construcţii etc.
2. Tratament igieno-dietetic
Recuperarea sechelelor precoce trebuie completată cu o serie de prescripţii pe care
pacientul le va urma acasă luni şi ani de zile, uneori toată viaţa. Aceste prescripţii fac parte
din ceea ce s-a numit „igiena şoldului”:
- scăderea în greutate, chiar sub greutatea ideală;
- evită mersul pe teren accidentat şi scări;
- evită şchiopătarea prin controlul mental al mersului;
- evită ortostatismul şi mersul prelungit;
- de cel puţin două ori pe zi se va păstra un repaus la pat, cu membrele inferioare
întinse;
- sprijin în baston pe distanţe mai lungi;
- mers zilnic pe bicicletă sau rulare la bicicletă fixă;
- de două ori pe zi va efectua gimnastică prescrisă pentru mobilitate şi tonifiere
musculară;
- corectarea scurtimii membrului inferior (dacă depăşeşte doi centimetri);
- încălţăminte cu tocuri moi.
3. Tratament medicamentos
Medicaţia antiinflamatoare şi antalgică
Medicaţia antiinflamatorie se asociază întotdeauna proceselor fizicale. Se utilizează în
ordinea preferinţelor: Fenilbutazona, Indometacina, Aspirina, eventual Piramidonul. Brufenul
şi Perclusone rămân rezervate pentru cazurile în care antiinflamatoarele de mai sus sunt prea
19
femural
agresive pentru tractul digestiv al pacienţilor. Unguentele antiinflamatorii aplicate local prin
fricţiune insistentă (de preferat după şedinţa de termoterapie) par să fie un adjuvant preţios,
mai ales pentru fenomenele periarticulare.
Infiltraţia intraarticulară cu Hidrocortizon si Xilina, precedată sau nu de evacuarea
parţială a lichidului articular dă rezultate bune. Totuşi, în măsura în care cu celelalte metode
se obţine o evoluţie favorabilă a procesului inflamator, care poate aduce mari neplăceri.
Medicaţia antalgică obişnuită o administrăm întotdeauna când durerile au intensităţi
mari. În stările dureroase articulare mai vechi, trenante, la indivizii cu un prag dureros
coborât, se indică asocierea timolepticelor (Antideprim şi Teperin) sau neurolepticelor
(Tioridazin).
4. Tratament ortopedico-chirurgical
a) Tratamentul ortopedic
Pentru reducerea ortopedică a luxaţiilor şoldului, după anesteziere, bolnavul este aşezat
jos pe o pătură şi, în vreme ce un ajutor imobilizează bazinul cu ambele mâini, apăsând pe sp
inele iliace antero-superioare, medicul apucând într-o mână coapsa deasupra genunchiului şi
în cealaltă gamba, flectează progresiv coapsa pe bazin până la un unghi de 90. Apoi
menţinând flexia coapsei, exercită o tracţiune verticală de jos în sus până când un declic brusc
marchează reducerea. Odată ce coapsa a fost adusă prin flexie într-o poziţie indiferentă, capul
femural se găseşte de regulă sub cavitatea cotiloidă şi o tracţiune verticală îl aduce la locul
său.
Tratamentul ortopedic în fracturile şoldului constă în:
 tracţiunea continuă, cu ajutorul benzilor adezive sau transoase cu broşe Kirchner şi
reducerea urmată de imobilizarea gipsată, metoda tracţiunii continuă chiar şi în asociere cu
suspendarea bolnavului pe cadru duce totdeauna la pseudoartroză.
 reducerea urmată de imobilizarea gipsată pare mai logică; contenţia se face într-un
aparat gipsat pelviopedios, cu placă toracică de contraadducţie, timp de 12 săptămâni.
Metoda nu a dat rezultatele scontate, consolidarea fracturii la bolnavii peste 60 de ani
neobţinându-se decât 30% din cazuri, iar mortalitatea fiind de 28%.
b) Tratamentul chirurgical
20
femural
Contenţia reducerii se face cu cuiul trilamelar Sven Johansen. La introducerea cuiului
pe broşa conductoare trebuie avute în vedere unele amănunte: el trebuie să se oprească la 3-6
mm de cartilajul articular al capului; cuiul va fi astfel direcţionat încât să ia contact cu
corticala externă într-o zonă în care aceasta este rezistentă, să se sprijine pe corticala
inferioară a gâtului femural şi să ajungă în centrul capului femural.
În locul cuiului Sven Johansen se mai utilizează osteosinteza cu două şuruburi, grefele
osoase, osteotomia şi proteza de substituire a capului femural.
21
femural
PARTEA A II-A
PRINCIPIILE ŞI OBIECTIVELE TRATAMENTUL B.F.T.
Fizioterapia, în înţelesul larg al termenului, este o ramură a medicinii generale, care

foloseşte în scop terapeutic agenţii fizici naturali sau artificiali.
Varietatea mare a acestor agenţi fizici, modul lor diferit de aplicare şi de acţiune au
făcut ca să se desprindă în timp, în cadrul acestei specialităţi, o serie de ramuri a căror
dezvoltare a atins în anumite perioade istorice un nivel important.
Astăzi sunt cuprinse în fizioterapie următoarele ramuri speciale: electroterapia,
hidrotermoterapia, masajul şi mecanoterapia, kinetoterapia şi gimnastica medicală,
balneoterapia, helioterapia şi talasoterapia, climatoterapia, pneumatoterapia şi inhalaţiile.
 reducerea durerii;
 reducerea contracturii musculare;
 tonifierea musculară;
 coordonarea activităţii rahisului cu membrele inferioare.
Tratamentul prin hidro-termoterapie (tehnică, efecte)
 HIDROTERAPIA
Se înţelege prin hidroterapie aplicarea în scop profilactic şi curativ a unui număr variat
de proceduri, care au la bază apa la diferite temperaturi şi sub diferite stări de agregaţie, ca şi
unele tehnici strâns legate de aceasta.
 Duşul cu aburi
Duşul cu aburi constă în proiectarea vaporilor supraîncălziţi asupra unor regiuni
limitate. Tehnicianul trebuie să fie atent ca nu cumva să stropească bolnavul cu picături de
apă fierbinte provenite din condensarea vaporilor pe furtun şi pe porţiunea metalică a duşului.
Este nevoie ca instalaţia pentru duşul cu aburi să fie prevăzută cu dispozitive de separare a
apei de condensare şi cu supraîncălzitoare pentru aburi. Înainte de a aplica jetul de vapori
22
femural
asupra bolnavului, tehnicianul şi-l proectează pe palmă pentru a se asigura de lipsa picăturilor
de apă fierbinte.
Durata duşului cu aburi este de 3-6 minute. Se poate să fie dat ca procedură de sine
stătătoare, poate să preceadă o baie generală sau se poate asocia cu masaj.
La sfârşit se aplică o procedură de răcire-spălare sau duş de 18-20 C.
Modul de acţiune: duşul cu aburi are o acţiune puternică asupra circulaţiei, provocând
hiperemie şi resorbţie locală.
 Duşul masaj
Acesta constă în aplicarea mai multor duşuri rozetă la temperatura de 38-40,
concomitent aplicându-se şi masajul, conform tehnicii obişnuite. Pentru aplicarea lui există
instalaţii speciale cu 4-6 duşuri verticale, cu rozetă, situate unul lângă altul, care se pun
simultan sau separat în funcţie. În lipsa unei instalaţii speciale, se poate efectua şi cu un duş
mobil, la capătul căruia se aplică o rozetă. Durata masajului este de 8-15 minute.
Bolnavul este dezbrăcat complet şi culcat pe un pat special de lemn. Se deschid duşurile
şi în timp ce apa curge pe corp, tehnicianul execută masajul conform tehnicii cunoscute.
Modul de acţiune: duşul-masaj provoacă o hiperemie importantă, mai ales în regiunea
tratată; are un important efect resorbant şi tonifiant.
 Baia kinetoterapeutică
Este o baie caldă, la care se asociază mişcări în toate articulaţiile bolnavului. Se
efectuează într-o cadă mai mare ca cele obişnuite, care se umple ¾ cu apă la temperatura de
36-37 C şi mai rar 38 C.
Bolnavul este invitat să se urce în cadă şi, timp de 5 minute, este lăsat liniştit. După
aceasta, tehnicianul execută (sub apă) la toate articulaţiile, toate mişcările posibile.
Tehnicianul stă la dreapta bolnavului.
Toate aceste mişcări se execută într-o perioadă de timp de 5 minute. După aceea
bolnavul stă în repaus, după care este invitat să repete singur mişcările imprimate de
tehnician.
Durata băii este de 20-30 minute, după care bolnavul este şters şi lăsat să se odihnească.
Mobilizarea în apă este mai puţin dureroasă din cauza relaxării musculare care se
produce sub influenţa apei calde şi pierderii greutăţii corpului conform legii lui Arhimede.
23
femural
 Baia cu masaj
Într-o baie umplută aproximativ 3/4 cu apă la temperatura de 36-39 C se execută
masajul asupra regiunii indicate, prin tehnica cunoscută.
Aceasta şi baia kinetoterapeutică sunt indicate în redorile articulare cu tendinţe la
anchiloză.
 TERMOTERAPIA
 Compresele cu aburi
Avem nevoie de: două bucăti de flanelă, o bucată pânză simplă sau un prosop, o pânză
impermeabilă, o găleată cu apă, la temperatura de 60-70 C.
Se plasează pe regiunea interesată o flanelă uscată peste care se aplică o bucată de
pânză sau prosopul muiat în apă fierbinte şi bine stors, iar peste aceasta se aplică cealaltă
flanelă. Totul se acoperă cu bluza impermeabilă sau se aplică un termofor.
Durata totală a procedurii este de minim 20 de minute şi de maximum 60 de minute.
Modul de acţiune: resorbtiv, analgezic, antispastic.
 Împachetarea cu parafină
Se ia o cantitate potrivită (aproximativ 150-200g) şi se topeşte într-un vas la
temperatura de 65-70 în aşa fel ca să mai rămână câteva bucăţi netopite, în scopul evitării
supraîncălzirii. Cu ajutorul unei pensule late de 8 cm. se pensulează regiunea. Grosimea
stratului este de 0,5-1 cm. Peste stratul de parafină se aplică bucăţi de vată sau flanelă şi apoi
se acoperă regiunea cu pătură.
Durata împachetării este de 20-60 minute. Înlăturarea parafinei se face cu uşurinţă din
cauza transpiraţiei care are loc sub stratul de parafină. Procedura se termină cu o spălare la
temperatura de 20-22 C.
Modul de acţiune: are o acţiune locală şi provoacă o încălzire profundă şi uniformă a
ţesuturilor. Suprafaţa pielii se încălzeşte până la 38-40 C. La locul de aplicare se produce o
hiperemie puternică şi transpiraţie abundentă.
 Ungerile cu nămol
Bolnavul complet dezbrăcat stă câteva minute la soare până i se încălzeşte pielea, apoi
se unge cu nămol proaspăt complet sau parţial. Se expune din nou timp de 20-60 minute,
24
femural
până când începe nămolul să se usuce. În acest interval de timp va purta o compresă rece la
frunte iar capul îi va fi apărat de soare cu o pălărie sau umbrelă.
După aceasta se va face o scurtă baie în lac sau în mare, se va şterge, se va îmbrăca şi
se va odihni la umbră sau într-o cameră, aproximativ o oră.
Modul de acţiune: ungerile cu nămol îşi bazează acţiunea pe elementul termic alternant,
rece la început, apoi cald, datorită încălzirii nămolului la soare şi din nou rece, datorită băii
din lac şi reacţiei vasculare la aceasta; al doilea element este reprezentat de acţiunea specifică
a substanţelor resorbite în organism.
Tratamentul prin electroterapie (tehnică, efecte)
Electroterapia este acea parte a fizioterapiei, care studiază utilizarea acţiunii diverselor
forme ale energiei electrice asupra organismului, cu scop curativ sau profilactic.
A. Curenţii de joasă frecvenţă
 Curenţii diadinamici
Curenţii diadinamici utilizând aplicaţia transversală a electrozilor (articulaţia între cei
doi poli) preferând formula:
a) difazat fix, care rezultă din suprapunerea a doi curenţi monofazaţi cu un
decalaj de 1/2 perioadă. Vârfurile impulsurilor sunt asemănătoare însă rămânând la un anumit
nivel, de unde rezultă o curbă asemănătoare cu aceea a unui curent continuu peste care se
suprapun 100 de impulsuri, de formă 1/2 sinusoidală;
b) perioada scurtă, în care, la intervale regulate de o secundă, se alternează brusc
monofazatul fix de 50 de impulsuri pe secundă, cu difazatul fix de 100 impulsuri pe secundă.
Durata este de un minut;
c) perioada lungă este o formă specială de suprapunere a doi curenţi de 50
impulsuri. Alternanţa dintre monofazat şi difazat, în cazul perioadei lungi, se face între 3 şi
10 secunde. Durata este de 2 minute.
Apoi se face inversarea polilor cu repetarea formulei. Se fac 1-3 aplicaţii pe zi.
25
femural
 Curenţii Trabert
Sunt curenţi cu impulsuri de frecvenţă 140 Hz, impuls 2 ms, pauză 5 ms, la care tot
catodul este electrodul activ antalgic. Durata tratamentului este de 15-20 minute, cu creştere
treptată a intensităţii. Se repetă de 1-2 ori pe zi.
Atât curentul diadinamic, cât şi curentul Trabert determină o puternică senzaţie, cu
aspect vibrator, o excitaţie a mecanoreceptorilor ţesuturilor de sub electrozi. Efectele
antalgice se explică tocmai prin această senzaţie.
 Curentul galvanic
Prin acţiunea hiperemiantă pe care o are este utilizat în fenomenele inflamatorii
articulare. Acest efect vasodilatator nu este dependent de nici unul din cei doi poli, fiind
prezent şi la catod şi la anod. Se utilizează intensităţi mici, la pragul de sensibilitate.
Asocierea unor substanţe cu efect antiinflamator, sub forma ionoforezei, este obişnuită, dar
fără a se putea face vreo apreciere asupra substanţei şi mai ales a cantităţii acesteia.
La anod, se aşează soluţia de Cl2Ca, SO4Mg; de hidrocortizon etc.; la catod, salicilatul
de sodiu; la ambii poli Fenilbutazona. Se utilizează durate mari, 20-30 minute pentru o
sedinţă.
B. Curenţii de medie frecvenţă

Efectul analgetic al curenţilor de medie frecvenţă se obţine utilizând mai ales
frecvenţele de 10.000 Hz şi formă modulată de scurtă perioadă la 200 modulaţii pe secundă,
pe care eventual le reduce pe parcursul şedinţei.
Ca formă particulară de aplicare a curenţiilor de medie frecvenţă este interferenţa în
profunzimea ţesuturilor a doi curenţi sinusoidali de medie frecvenţă care realizează prin
interferenţă un curent de joasă frecvenţă. Se înconjoară articulaţia cu patru electrozi ai
aparatului utilizându-se în general, ca formulă antalgică: manual 100/ps – 5 minute, spectru
0-100/ps – 10minute, manual 100/ps – 5 minute.
Utilizarea curenţilor de medie frecvenţă ca procedură antalgică apare mai ales în
cazurile în care pielea prezintă o sensibilitate deosebită nu ar suporta aplicarea curenţilor de
joasă frecvenţă.
26
femural
C. Curenţii de înaltă frecvenţă
Curenţii de înaltă frecvenţă sunt curenţi alternativi, a căror frecvenţă este în medie mai
mare de 500.000 oscilaţii pe secundă, a căror limită inferioară este de 100.000 Hz, iar limita
superioară de 300.000.000 Hz.
Se utilizează în practică:
a. undele scurte
Cu electrozi de sticlă sau flexibili, cu doi electrozi sau cu un electrod (monod), dozând
după dorinţă intensitatea efectului caloric, de la senzaţia de căldură puternică (doza IV) la
subsenzaţia termică (doza I sau dozele reci), în funcţie de starea locală articulară. Cu cât
procesul inflamator articular este mai intens, cu atât doza de ultrascurte va fi mai redusă
(dozele I - II). Durata tratamentului este variabilă până la 15 - 20 minute.
b. undele decimetrice şi microundele
Sunt emise de un dipol sub forma unui fascicul de unde electromagnetice (ca la radar)
direcţionat spre zona de tratat. Sunt metode radiante cu care putem încălzi ţesuturile pe
profunzimi variabile în funcţie de tipul emiţătorului, de distanţa acestuia de tegument, de
doză, de durata tratamentului.
c. ultrasunetul
Aplicarea indirectă a curentul de înaltă frecvenţă prin transformarea acestuia în oscilaţii
mecanice prin vibraţiile unui cristal piezoelectric. Ultrasunetul determină efect caloric dar şi
o excitaţie vibratorie, care acţionează asupra proprioreceptorilor şi curenţii de joasă frecvenţă.
Utilizăm doze reduse (0,4-0,8 W/cm2), în funcţie de zona tratată, asociind şi efectul de
sonoforeză (unguent cu Hidrocortizon şi eventual şi alte antiinflamatorii). Durata este între 3
- 10 minute.
D. Radiaţia infraroşie
În afară de lumina solară, care este deosebit de bogată în radiaţii infraroşii şi care este
utilizată în terapeutică sub forma aşa numitei helioterapii.
Aplicaţiile de radiaţii infraroşii în terapeutică se pot face în două moduri: în spaţiu
închis, sub forma aşa numitelor băi de lumină proceduri intense termoterapice sau în spaţiu
deschis, în aer liber, sub forma aşa nummitelor aplicaţii de solux.
În băile de lumină se realizează o încălzire a aerului până la temperaturi ridicate (60-
70-80°).
27
femural
În funcţie de scopul urmărit, bolnavul va sta în baia de lumină între 5-20 minute. După
expirarea timpului prescris se aplică bolnavului o procedură de răcire parţială.
Efectul radiaţiilor infraroşii
Radiaţiile infraroşii au acţiune calorică. Ele acţionează asupra circulaţiei
din derm provocând o vasodilataţie subcapilară, intensificarea schimburilor
dintre celulele de creşterea fenomenelor osmotice şi creşterea debitului sangvin.
Tratamentul prin masaj
Prin noţiunea de masaj se înţelege o serie de manipulaţii manuale variate, aplicate la

suprafaţa organismului în scop terapeutic sau igienic.
Este important ca, înainte de a începe masajul, să se controleze starea tegumentului
bolnavului urmărindu-se în special, eventuale infecţii ale pielii care contraindică masajul,
precum şi eventualele echimoze.
Durata unei şedinţe variază între 5-10 minute, iar frecvenţa este de obicei de o şedinţă
pe zi. Durata tratamentului poate fi între 2 şi 4-6 săptămâni, uneori chiar mai mare, ca în
afecţiunile ortopedice.
Efectele fiziologice ale masajului sunt:

- acţiune sedativă asupra durerilor de tip musculare sau articulare;
- acţiune hiperemiantă locală, de îmbunătăţire a circulaţiei locale care se manifestă prin
înroşirea tegumentului şi încălzire;
- înlăturarea lichidelor de stază;
- stimularea funcţiilor aparatului circulator şi respirator;
- efecte favorabile asupra stării generale a bolnavului, cu îmbunătăţirea somnului,
îndepărtarea oboselii musculare;
- creşterea metabolismului;
- cel mai important mecanism de acţiune este cel reflex.
Descrierea anatomică a regiunii şoldului

Oasele - coxalul este un os pereche, de formă neregulată, care provine din sudarea a trei
oase primitive, şi anume: ischion, ilion şi pubis. Până la vârsta de 15-16 ani, cele trei oase
componente ale coxalului sunt articulate între ele prin cartilaje. După această vârstă,
28
femural
cartilajele intraarticulare se osifică, aşa încât la adult oasele respective sunt complet sudate,
formând osul coxal.
Femurul este un os lung, pereche, care formează scheletul coapsei. El se compune
dintr-un corp şi două extremităţi. Extremitatea superioară prezintă capul femurului, gâtul
femurului, trohanterul mare şi mic, creasta intertrohanteriană.
Muşchii – care se află în regiunea bazinului formează în jurul articulaţiei coxofemurale
o masă musculară care mobilizează femurul în jurul celor trei axe perpendiculare una pe alta.
Aceşti muşchi sunt dispuşi în două loje, una anterioară sau iliacă şi alta posterioară
reprezentată de coloana vertebrală şi de bazinul osos iar inserţia de extremitatea proximală a
femurului.
În regiunea anterioară se găsesc doi muşchi: psoasul mare şi muşchiul iliac.
În regiunea posterioară se găsesc trei muşchi: fesierul mare, fesierul mijlociu şi fesierul
mic.
Muşchii coapsei se împart în trei grupe:

- muşchii regiunii anterioare a coapsei: tensor al faşciei lata, croitor şi cvadriceps;
- muşchii regiunii mediale a coapsei sunt: gracilis, pectineu şi adductor;
- muşchii regiunii posteriaore a coapsei sunt: biceps femural, semitendinos şi
semimembranos.
Arterele şi venele - Artera iliacă externă se întinde de la locul unde se bifurcă artera
iliacă comună până la ieşirea din bazin, unde se continuă cu artera femurală.
Artera femurală se întinde de la nivelul ligamentului inghinal pănă la nivelul inelului
tendinos al muşchiului adductorul mare, de unde se continuă cu artera poplitee.
Vena femurală urmează traectul arterei femurale întinzându-se de la inelul muşchiului
adductor mare până la ligamentul inghinal, unde se continuă cu vena iliacă externă.
Nervii - Marele şi micul sciatic fac parte din nervii profunzi. Marele sciatic iese din
regiunea fesieră şi pătrunde în regiunea posterioară a coapsei între marele adductor şi lunga
porţiune a bicepsului. Micul sciatic vine din regiunea fesieră şi pleacă până în regiunea
poplitee şi se desparte în două ramuri şi ramurile lui traversează aponevroza acestei regiuni şi
se termină cu ramuri chiar până la piele.
Tehnica masajului
a) Masajul regiunii fesiere
29
femural
Regiunea fesieră este limitată în sus de creasta iliacă, în jos de plica fesieră.
Masajul regiunii fesiere constă în neteziri şi presiuni efectuate cu pulpa degetelor
reunite, urmate de un masaj vibrator, insistent mai ales în plica fesieră, la nivelul marii
scobituri sciatice.
b) Masajul articulaţiei coxofemurale
Este foarte dificil, datorită musculaturii masive care înconjoară articulaţia. Accesul la
capsula articulară este posibilă numai prin două puncte:
- la nivelul inserţiei muşchiului croitor, pe partea lui internă, pe unde se pătrunde prin
apăsare şi se execută mişcări vibratorii.
- între trohanter şi tuberozitatea ischiatică, unde se pătrunde punând bolnavul să
flecteze genunchiul şi să facă o uşoară abducţie a coapsei. Aici se poate executa un masaj
vibrator şi chiar baterea.
c) Masajul coapsei
Coapsa are forma unui trunchi de con cu baza în sus. Distingem la coapsă regiunea
femurală anterioară şi posterioară.
În regiunea femurală anterioară pielea este mai groasă pe partea laterală decât pe cea
internă este mai mobilă, alunecând pe planurile subiacente. Maseurul trebuie să respecte
partea superioară a coapsei, triunghiul Scarpa.
Regiunea femurală posterioară are pielea de asemenea foarte mobilă, cu excepţia părţii
externe.
Masajul coapsei începe cu netezire şi presiune bimanuală, mai întâi pe faţa anterioară şi
externă, bolnavul fiind în decubit dorsal, apoi pe faţa posterioară şi internă, bolnavul fiind în
decubit ventral. Se execută aceste neteziri cu policele pe faţa anterioară şi cu celelalte patru
degete pe faţa posterioară a coapsei începând din dreptul genunchiului în sus către baza
coapsei.
Urmează frământarea musculaturii coapsei, care se poate face cu energie, sub toate
formele, de la presiune cu o mână sau cu ambele mâini în petrisaj, cu torsiune a musculaturii.
În regiunea laterală a coapsei, pe tensorul fasciei lata se face masajul cu dosul
falangelor, sub formă de pieptene, de jos în sus.
Orice masaj trebuie urmat în mod obligatoriu de mobilizarea articulaţiilor şi regiunilor
din vecinătatea zonelor masate. Mobilizarea nu trebuie să fie niciodată dureroasă, nici chiar
în cazuri de anchiloze sau redori articulare, care nu trebuie deci forţate până la durere.
30
femural
Mobilizarea articulaţiilor (kinetoterapie)

Mobilizarea şoldului trebuie începută imediat ce devine posibilă, deci chiar din
perioada de imobilizare la pat a pacientului.
Ca principiu universal valabil, rămâne orientarea tipului şi intensităţii kinetoterapiei
după regula „non” durerii.
A. Refacerea mobilităţii şi refacerea forţei musculare

Se vor aborda în acest context doar aspectele legate de recuperarea amplitudinii
mişcărilor şi recâştigarea forţei musculare pentru mişcările fiziologice.
a. Reeducarea flexiei se poate face prin

1. Prin adoptarea anumitor posturi
Exerciţiul 1  Corpul, pe o planşetă înclinată: piciorul homolateral se sprijină pe un
scăunel: înălţimea scăunelului este în funcţie de capacitatea de flexie a articulaţiei
coxofemurale, înclinarea planşetei fiind un mijloc de gradare.
Exerciţiul 2 – Sprijin pe membrul inferior sănătos, cu piciorul homolateral ridicat pe un
scaun: înălţimea scaunului şi aplecarea trunchiului în faţa măresc gradul de flexie a
articulaţiei.
2. Prin mobilizări pasive
Acestea se realizează prin flexia femurului pe bazin sau a bazinului pe femur.
Întotdeauna genunchiul trebuie să fie flectat pentru a destinde ischiogambierii.
Exerciţiul 1 – Pacientul în decubit dorsal, cu membrul inferior sănătos extins: asistentul
aplică priză pe treimea inferioară a coapsei, executând flexia articulaţiei coxofemurale
(genunchiul este flectat).
Exerciţiul 2 – Pacientul în şezând la marginea mesei asistentul cu corpul său fixează
coapsa suferindă printr-o presiune asupra genunchiului în axul coapsei, pacientul apleacă
trunchiul înainte, asistentul prinde cu ambele mâini regiunea lombară mărind bascularea
anterioară a bazinului.
3. Prin mobilizări autopasive
Exerciţiul 1 – Pacientul în decubit dorsal se prinde cu mâinile coapsa şi se
tracţionează dacă unghiul de flexie e prea mic pentru a putea ajunge la coapsă se
poate tracţiona prin intermediul unei chingi trecute peste picior sau peste genunchiul
flectat.
31
femural
Exerciţiul 2 – Din postura patrupedă se forţează flexia articulaţiei coxofemurale prin
greutatea trunchiului, oblicitatea coapsei determină variaţiile unghiului de flexie.
4. Prin mişcări active
Exerciţiul 1 – Din ortostatism cu spatele la perete flectează coxofemurala cu genunchiul
flectat, trăgând coapsa la piept. Tot din ortostatism, va executa genoflexiuni, cu trunchiul
uşor aplecat înainte.
Exerciţiul 2 – Din şezând pe podea, se flectează coapsa, aplecarea trunchiului spre
coapsă măreşte amplitudinea flexiei coxofemurale.
b. Reeducarea extensiei
Exerciţiul 1 – Pacientul în decubit dorsal cu o pernă sub fese, membrul inferior afectat
întins, celălalt contra lateral mult flectat.
Exerciţiul 1 – Pacientul în decubit ventral: asistentul cu o mână fixează pe masă
bazinul, iar cu antebraţul şi mâna cealaltă trecute pe sub gambă, genunchi şi coapsă realizează
extensia.
Exerciţiul 2 – Pacientul în decubit lateral: cu membrul inferior opus mult flectat şi fixat
de către asistent cu o mână, cu axila aceluiaşi membru superior, asistentul fixează bazinul, iar
cu mâna opusă realizează extensia coapsei de deasupra.
3. Prin mişcări autopasive
Exerciţiul 1 – Pacientul se află în decubit dorsal menţinând cu mâinile genunchiul
membrului opus la piept, membrul afectat întins pe un plan înclinat.
Exerciţiul 1 – Pacientul în decubit ventral, cu bazinul fixat: execută extensii ale
coxofemuralei, cu şi fără flectarea genunchiului.
Exerciţiul 2 – Pacientul în decubit lateral (pe partea sănătoasă) face extensia coapsei, în
timp ce asistentul îi împinge în faţă bazinul.
c. Reeducarea abducţiei
Exerciţiul 1 – Pacientul în decubit dorsal cu un suport triunghiular între coapse sau cu
o pernă între genunchi pentru abducţia bilaterală.
Exerciţiul 2 – În poziţia „şezând călare” pe o banchetă.
32
femural
Exerciţiul 1 – Pacientul în decubit dorsal, utilizează membrul inferior sănătos ca
stabilizator acesta fiind în abducţie, cu gamba „căzută” la marginea mesei.
Exerciţiul 2 – Pacientul în ortostatism, cu picioarele îndepărtate: asistentul
la spatele lui îi prinde cu mâinile din lateral, bazinul împingându-l spre partea
sănătoasă.
Exerciţiul 1 - Pacientul în ortostatism, cu membrul inferior lezat întins şi în uşoară
abducţie, cu piciorul sprijinit pe un mic suport: execută o genoflexiune pe membtul inferior
sănătos.
Exerciţiul 1 – Pacientul în decubit lateral pe partea sănătoasă: se ridică (genunchiul
extins) membrul inferior lezat.
Exerciţiul 2 – Din ortostatism se fac fandări laterale.
d. Reeducarea adducţiei
Exerciţiul 1 – Din decubit dorsal pacientul încrucişează membrele inferioare cu
genunchii întinşi, membrul inferior lezat este dedesubt, şi din poziţia şezând se poate
încrucişa coapsa (poziţia „picior peste picior”).
Exerciţiul 2 – Pacientul în decubit homolateral, cu o pernă sub genunchi, membrul
inferior este flectat din coxofemurală şi genunchi.
Exerciţiul 1 – Pacientul în decubit dorsal se flectează articulaţia coxofemurală şi
asistentul execută tracţiunea de adducţie, având grijă să fixeze bazinul.
Exerciţiul 2 - Pacientul în decubit contralateral cu membrul inferior flectat din
coxofemurală şi genunchi, degajând posibilitatea de adducţie pentru membrul inferior de
deasupra dacă bazinul este la marginea mesei, adducţia poate fi mult amplificată.
Exerciţiul 1 - Pacientul în decubit homolateral cu membrul inferior lezat prins în chingi
de un scripete şi tracţionat în adducţie cu mâna.
Exerciţiul 1 - În decubit dorsal: încrucişări ale membrelor inferioare (genunchiul
întins). Idem, cu membrele lipite: se fac mişcări de lateralitate cu amândouă, concomitent.
33
femural
e. Reeducarea rotaţiei
Exerciţiul 1 - Bolnavul şezând pe sol, cu genunchii flectaţi şi picioarele în afara axului
coapsei (rotaţie internă) sau înăuntrul axului (rotaţie externă).
2. Prin mişcări passive
Exerciţiul 1 - Pacientul în decubit dorsal: asistentul prinde treimea
inferioară a coapsei, rulând-o înăuntru sau în afară (genunchiul întins).
Exerciţiul 2 - Pacientul în şezând cu genunchiul flectat asistentul utilizează gamba ca pe
un levier se face priză pe condilii femurali, iar cu antebraţul mobilizează gamba.
Se pot executa mai multe montaje cu ajutorul scripeţilor
Exerciţiul 1 - Pacientul în decubit ventral, cu genunchiul flectat deplasarea gambei într-
o parte şi în alta.
Exerciţiul 2 - Pacientul stă pe un scaun cu coapsele, genunchii şi gambele lipite unele
de altele se fac deplasări ale gambelor spre stânga şi spre dreapta.
B. Reluarea mersului
Exerciţiile de reluare a mersului încep desigur, cu perioada de adaptare la ortostatism
care în special la vârstnici capătă importanţă deosebită.
În momentul în care staţionarea în picioare este posibilă fără tulburări de echilibru se
începe mersul.
1. Mersul fără sprijin pe membrul inferior afectat este aproape regula într-o primă
etapă, în recuperarea traumatismelor şoldului. Pacientul este învăţat să meargă cu cârje astfel:
a) sprijin pe membrul sănătos;
b) cârjele se duc în faţă;
c) membrul afectat se duce între cârje, fără încărcare (atinge doar şoldul);
d) se trece greutatea corpului pe cârje prin balansarea în faţă a acestora;
e) membrul inferior sănătos se trece printre cârje şi se sprijină pe sol înaintea cârjelor,
concomitent cu trecerea greutăţii corpului de pe cârje pe membrul sănătos.
Pacientul va fi învăţat să urce şi să coboare o scară. Se urcă cu membrul sănătos apoi
cârjele şi membrul afectat apoi este adus piciorul sănătos pe aceeaşi treaptă.
34
femural
2. Mersul cu încărcare a membrului afectat se reia treptat, în funcţie de tipul lezionar.
Uneori este precoce ca în luxaţii când se începe după două luni sau după 90 de zile, ca în
fracturi. Aceste momente nu înseamnă reluarea sprijinului 100%, ci doar începutul cu un
procent de 8-10% din greutatea corpului.
3. Mersul în baston se începe când pacientul a ajuns la o încărcare de aproximativ
50% şi pelvisul nu mai basculează datorită insuficienţei abductorilor.
Bastonul se ţine în mâna opusă membrului afectat şi se deplasează împreună. Încărcarea
în continuare se gradează slăbind sprijinul mâinii pe baston. Există bastoane dinamo-metrice
care înregistrează presiunea mâinii. Uneori mersul cu sprijin în baston se va păstra toată viaţa.
Refacerea completă a mersului cere o serie de exerciţii complexe: mers liber, mers pe
pantă, mers înapoi, mers în lateral, mers cu picioarele încrucişate, mers în zigzag, întoarceri
etc.
Gimnastica medicală
1. Antrenarea flexiei:
 decubit dorsal cu skettinguri la picioare, se execută flexii de genunchi şi şold
alunecând pe o placă;
 din ortostatism cu mâinile fixate pe o bară de la spalier, se fac genoflexiuni cu
proiecţia trunchiului în faţă.
2. Antrenarea extensiei:
 decubit dorsal, mâinile prind o bară şi ridică trunchiul, bazinul este împins în sus,
călcâiele nu părăsesc şoldul.
3. Antrenarea abduncţiei:
 din suspendat, lateral la spalier, mâna şi piciorul sănătos în sprijin pe barele
spalierului, se face abducerea membrului superior şi inferior afectat (poziţia de steag).
 din suspendat (cu spatele la spalier), se fac abducţii cu ambele membre inferioare apoi
cel sănătos se fixează la spalier şi se execută abducţia cu cel afectat.
 se fixează la spalier şi se executa abducţia cu cel afectat.
4. Antrenarea adducţiei:
 din suspendat, se execută adducţiile membrului afectat, bazinul fiind fixat la spalier.
5. Exerciţiile de pedalaj
Mobilizarea articulaţiilor prin pedalajul la bicicletă este larg utilizat, deoarece permite
mişcarea fără a încărca suprafaţa portantă articulară. Instalaţiile speciale permit pedalajul şi
35
femural
din decubit, nu numai din şezând pe şa. La bicicleta ergometrică se realizează concomitent şi
tonifierea musculară (în special a cvadricepsului). În funcţie de distanţa dintre pedale şi şa
sau scăunel se poate regla gradul de flexie al coapsei.
Terapia ocupaţională
Este o metodă de reeducare activă care completează kinetoterapia folosind diverse

activităţi adaptate la tipul de deficienţe motorii ale individului cu scop recreativ şi terapeutic,
ajutând bolnavul să folosească mai bine muşchii rămaşi indemni şi recuperând funcţia celor
afectaţi de boală, contribuind astfel la readaptarea funcţională la gesturile vieţii curente.
Prin această terapie se evită pasivitatea în care se fixează bolnavul spitalizat pe perioade
mai lungi, trezindu-i interesul pentru diverse mişcări utile şi contribuind astfel la readaptarea
funcţională la efort.
Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea terapiei ocupaţionale sunt:
 mobilizarea unor articulaţii şi creşterea amplitudinii lor;
 dezvoltarea forţei musculare;
 restabilirea echilibrului psihic.
Urmăreşte prelungirea exerciţiilor de kinetoterapie pentru mobilizare articulară şi/sau
tonifierea musculară, utilizând o serie de activităţi complexe distractive sau captează atenţia
şi răbdarea pacientului pentru o perioadă mai lungă de timp. În general, aceste activităţi se
execută cu mâinile dar forţa motrică este realizată de membrele inferioare prin diverse tipuri
de mobilizare:
 pedalaj de bicicletă;
 alunecarea piciorului într-un jgheab rotund;
 mişcare laterală (abducţie-adducţie);
 mers pe plan aşcendent;
 mers pe bandă sau pe scară rulantă.
Tratamentul balneologic
Întrucât sechelele posttraumatice ale şoldului includ de regulă deficite funcţionale

determinate de leziuni produse la nivelul structurii osteoarticulare, periarticulare şi musculare
36
femural
cărora li se adaugă efectele negative de mobilizare în faza ortopedică, chirurgicală în
afecţiunile posttraumatice.
Obiectivele şi conţinutul curelor balneo-climaterice vor fi în totalitate de recuperare
imediată, ele având rolul de refacere a funcţiei diminuate din cauza
traumatismelor.
Sunt indicate următoarele staţiuni: Amara, Bazna, Eforie Nord, Mangalia şi
Techirghiol.
37
femural
MATERIAL ŞI METODĂ
DE LUCRU
.Alcătuirea loturilor experimentale

Pacienţii care au fost cooptaţi în acest experiment se aflau în tratament de
recuperare, internaţi la Centrul de Însănătoşire Markov Constanţa. Pentru împărţirea
subiecţilor în loturile experimentului am studiat fişele de internare, radiografiile şi am cerut
opinia medicilor pentru a alege conform ipotezei cazurile de lucru.
Pe o perioadă 7 luni (octombrie 2011 aprilie 2012) am studiat 3 pacienţi cu
Fractură de col femural la Centrul de Însănătoşire Markov Constanţa
dintre care 1 bărbat şi 2 femei.
Ca şi criterii de includere, au fost persoane cuprinse între 49-65 de ani, iar din
cadrul
Exerciţiile unui program tip fractură de col femural constau în flexii-extensii ale membrelor
inferioare, alternativ, apoi simultan, cu genunchii flectaţi, apoi extinşi, exerciţiile se fac atat
prin tehnici autopasive sau activo-autopasive. Pacientul asistand mişcarea membrului inferior
prin tracţiunea executată la nivelul genunchiului, direct cu mainile sau indirect printr-o
chingă, cât şi prin contracţii active, se continuă programul cu exerciţii de abducţie, adducţie
executate cu descărcarea greutăţii (pe planul patului sau avand membrul inferior suspendat
axial), activ cu rezistenţă (elastic prins la nivelul gleznelor)
cât şi antigravitaţional (din decubit lateral); urmează exerciţii pentru ameliorarea forţei
muşchilor extensori din poziţii de patrupedie (sau pentru cei care pot adopta această poziţie
din decubit ventral) prin contracţii izometrice (menţinerea poziţiilor).
Programul include şi adoptarea şi menţinerea unor poziţii corective (3-5 minute)
pentru combaterea flexumului şi a rotaţiei externe, acest obiectiv realizându-se cu ajutorul
săculeţilor aşezaţi în partea distală a coapsei şi bazinului (din poziţia de decubit ventral),
aşezaţi sub fesă (in decubit dorsal) şi pe partea externă a coapsei. Pedalarea la bicicletă
încheie de obicei şedinţa de tratament pe uscat.
Pacienţii au fost evaluaţi: iniţial – la prezentarea la medicul de recuperare ,la 5zile de la
tratament şi la 10 zile de tratament.
INIŢIALE VÂRSTĂ SEX
AC 63 F
38
femural
CM 52 F
CA 59 B
CAZUL I
Date personale
Numele : A
Prenumele :C
Vârstă : 63 ani
Sex : F
Domiciliu : Constanţa
Profesie : Pensionara
Motivele internării
- durere severă la nivelul şoldului drept
- impotenţă funcţională marcată
Diagnostic
Sechele algofuncţionale post farctură col femural
Antecedente Personale Patologice :

- HTA
- Dislipidemie
- Operaţie fibrom uterin (1986)
Istoricul bolii :
Pacientă în vârstă de 63 de ani cu antecedente personale patologice de HTA şi
dislipidemie se prezintă petru dureri şi impotenţă funcţională la nivelul şoldului drept
accentuate de mişcare şi calmate de repaus.Suferinţa a debutat în urmă cu 3 luni când
pacienta a suferit un traumatism prin cădere de la înălţime soldat cu farctură col femoral. Se
prezintă pentru tratament de specialitate.
Examen clinic general

Înălţime – 1,53
Greutate – 63 kg
39
femural
Ţesut celular subcutanat normal reprezentat
Tegumente şi mucoase normal colorate
Echilibrat cardiorespirator
Examen clinic local

- durere la nivelul şoldului drept la palpare şi la mobilizare
- Bilanţ articular F:60º,E:10°,ABD:25°,ADD:14°,RI:12°,RE:13°
- Bilanţ muscular:F:4,E:3,Abd:4,Add:4,RI:4,RE:4
- Mers cu baston
Examen de laborator
VSH – 8 div/h
Proteină C reactivă negativ.
Fibrinogen – 204 mg/dl
Tratament Igienodietetic –
- regim alimentar hipoglucidic, hipolipidic şi bogat în vitamine şi minerale
- evită suprasolicitările la nivelul membrului inferior drept
Tratament farmacologic
- antiinflamator : tador : 2cpr/zi
Tratament balneofizical şi kinetic
Electroterapia
- Diapulse şold drept frecvenţă 400/s, penetraţie =4, 15 minute şi lombar drept
frecvenţă 300/s, penetraţie =3, 10 minute.
- Nemectron coxofemural drept,M:80hz , S:0-100hz,15 minute
- Laser coxofemural drept,6 puncte, 1 minut pe punct, 5,5khz
Hidroterapie
- Baie generală de nămol 37ºC, 20 minute.
- Bazin – mobilizare coxofemural drept 20 minute, 2 serii pe zi
Masajul : decontracturant membrul inferior drept 20 minute
Kinetoterapie : mobilizări pasive, pasiv-active, active cu rezistenţă ale memmbrulu
inferior drept
Tonifierea musculaturii flexoare şi extensoare a şoldului ( exerciţii izometrice,
izotonice cu rezistenţă).
40
femural
Terapia ocupaţională : .
- înot la piscină
- bicicleta ergometrică
Observaţii la sfârşitul tratamentului

– reducerea semnificativă a durerii şi tumefacţiei
– creşterea mobilităţii.
Recomandări la externare
- regim alimentar hipocaloric,bogat în vitamine, minerale şi protein
- consult orthopedic în vederea stabilirii momentului de sprijin pe membrul inferior
- evită frigul şi umezeala
- evită mersul pe teren accidentat , ortostatismul prelungit şi efortul fizic susţinut
- continuă kinetoterapia la domiciliu
- tratament conform Rp.
- dispensarizare prin medicul de familie
CAZUL II
Date personale
Numele : C
Prenumele :M
Vârstă : 52 ani
Sex : F
Profesie : Factor poştal
- durere la nivelul şoldului drept şi la nivel lombar
- impotenţă funcţională
Diagnostic
Sechele algofuncţionale post fractură col femural
41
femural
- Operaţie hernie de disc 2008
- Operaţie menisci genunchi drept 2006
- Operaţie varice 2005
- DZ tip II
- Traumatism prin cădere de la acelaşi nivel cu farctură col femural iunie 2011
Istoricul bolii :
Pacientă în vârstă de 52 de ani cu antecedente personale patologice de operaţie hernie
de disc ,operaţie menisci genunchi drept şi DZ tip II se prezintă pentru dureri şi impotenţă
funcţională la nivelul şoldului drept agravate de mişcare şi calmate de repaus.Suferinţa a
debutat în urmă cu 4 luni când , în urma unui traumatism,s-a înregistrat o fractură de col
femural.Pacienta a fost imobilizată la pat timp de 3 luni cu aparat gipsat.se prezintă pentru
diagnostic şi tratament
Greutate – 74 kg
Examen clinic local

- durere la nivelul şoldului drept la palpare şi la mobilizare
- Bilanţ muscular:F:4,E:3,Abd:4,Add:4,RI:4,RE:4
- Mers cu sprijin în baston
Examen de laborator
VSH – 10 div/h
- regim alimentar hipoglucidic, hipolipidic şi bogat în vitamine şi minerale
42
femural
- Condroprotectoare:Stopartroz forte 1plic/zi
Electroterapia
Hidroterapie
inferior drept
- înot la piscină

- regim alimentar hipocaloric,bogat în vitamine, minerale şi proteine
CAZUL III
43
femural
Date personale
Numele : C
Prenumele :A
Vârstă : 59 ani
Sex : M
Profesie : şofer
- durere la nivelul şoldului stâng
- impotenţă funcţională
Diagnostic
Sechele algofuncţionale postfarctura col femural

- Fractură col femural (aprilie 2012)
- Gută
Istoricul bolii :
Pacient în vârstă de 59 de ani cu antecedente personale patologice de farctură col
femural drept(aprilie 2012)şi gută se prezintă petru dureri şi impotenţă funcţională la nivelul
şoldului stâng agravate de mişcare şi frig şi calmate de repaus şi căldură.Suferinţa a debutat
în urmă cu 6 luni şi a avut o evoluţie progresivă spre agravare.A urmat tratament
antiinflamatorşi miorelaxant la domiciliu fără o ameliorare semnificativă a
simptomatologiei.Se prezintă pentru diagnostic şi tratament de recuperare.
Greutate – 86 kg
Examen clinic local
44
femural
- durere la nivelul şoldului stâng la palpare şi la mobilizare
- Bilanţ muscular:F:4,E:4 Abd:4,Add:4,RI:4,RE:4
- Mers cu sprijin în baston
Examen de laborator
VSH – 8 div/h
- regim alimentar normocaloric şi bogat în vitamine şi minerale
- Condroprotectoare:Stopartroz forte 1plic/zi
Electroterapia
Hidroterapie
inferior drept
- înot la piscină
45
femural
- regim alimentar hipocaloric,bogat în vitamine, minerale şi proteine
46
femural
REZULTATE ŞI DISCUŢII
Evoluţia VAS pe parcursul tratametului
VAS La internare La 5 zile de La externare
tratament
AC 8 6 4
CM 9 7 4
CA 8 5 3
9
9
8
8 7 8
6
7
4
6 4 5
5 LA INTRENARE
3
LA5 ZILE
4
LA EXTERNARE
3
0
AC
CM
CA
47
femural
Evoluţia flexiei pe parcursul terapiei
Nume Flexie iniţial Flexie final
AC 60 70
CM 70 80
CA 64 75
80
80 75
70 70
70 64
60
60
50
Flexia la internare
40
Flexia la externare
30
20
10
0
AC CM CA
Evoluţia extensiei pe parcursul tratamentului

Nume Extensia la internare Extensia la externare
AC 10 20
CM 12 24
CA 13 22
48
femural
24
25 20 22
20
15
10 12 13 extensia la internare
10
extensia la externare
5
0
AC
CM
CA
Evoluţia abducţiei pe parcursul terapiei

Nume Abd la internare Abd la externare
AC 25 35
CM 27 35
CA 23 33
49
femural
33
CA
23
35 abd la externare
CM
27 abd la internare
35
AC
25
0 5 10 15 20 25 30 35
Evoluţia adducţiei pe parcursul terapiei

Nume Add la internare Add la externare
AC 14 20
CM 13 28
CA 15 20
20
CA
15
18 ADD LA EXTERNARE
CM
13 ADD LA INTERNARE
20
AC
14
0 5 10 15 20
50
femural
Evoluţia rotaţiei externe pe parcursul tratamentului

Nume RE la internare RE la externare
AC 13 23
CM 12 22
CA 15 25
25
CA
15
22 RE la externare
AM
12 RE la internare
23
AC
13
0 5 10 15 20 25
Evoluţia rotaţiei interne

Nume RI la internare RI la externare
AC 12 15
CM 15 20
CA 10 15
51
femural
20
15
10 RI la internare
RI la externare
5
0
AC
CM
CA
52
femural
CONCLUZII
1. Etiopatogenia articulaţiei coxofemurale este foarte variată, de multe ori
plurifactorială şi poate fi asociată cu spondilartroză lombară, lombosciatică
polidiscopatică, gonartroză etc.
2. Patogenia şoldului este o problemă importantă de sănătate afectând în general
varsta a 2-a.
3. - Prin folosirea programului de kinetoterapie am obţinut o îmbunătăţire a stării
pacienţiilor, dându-le acestora o libertate de mişcare mai mare decât cea pe
care o aveau înaintea începerea tratamentului kinetic.
4. Tratamentele practicate în prezent vizează două ținte precise:
1. înlăturarea factorilor patogenici care au generat coxartroza

2. crearea condițiilor de regenerare a țesuturilor articulare.
- Evident, aceste lucruri presupun îndeosebi suprimarea durerilor, a contracțiilor
musculare, scăderea presiunii mecanice, menținerea mobilității articulare. Din nefericire,
coxartroza nu se poate vindeca, această boală se poate doar ameliora.
5. Pacienţii au răspuns bine la tehnicile aplicate, îmbunătăţindu-şi mobilitatea,
fără a exista nici un pacient care să acuze reacţii adverse (creşterea durerilor,
oboseală) ca urmare a tratamentului kinetic suplimentar.
6. Rezultatul acestui studiu demonstrează că implicarea unui program de
fiziokinetoterapie măreşte îmbunătăţirea rezultatelor la acest tip de afecţiune
redându-I pacientului confortul personal şi independenţa.
RECOMANDĂRI
- Să se consulte medicul imediat ce apar dureri persistente la șold sau în coapsă, însoțite de
dificultate la urcatul scărilor.
- Ciclismul sau mișcările de pedalare la bicicletă ergonomică trebuie practicat constant de
bolnavii cu coxartroză, la toate vârstele
- Gimnastică medicală la domiciliu (program kinetic)
- Evitarea eforturilor este obligatorie, iar gimnastica abuziva și forțarea mersului nu ajută, ci
grăbesc evoluția artrozei
- Evitarea frigului, umezelii
- Mersul cu descărcare (baston)
- Dietă pentru reducerea excesului de greutate
53
femural
- Fizioterapie, balneoterapie, masaj
- Pentru a diminua procesul de deteriorare a articulațiilor este grija pentru
greutatea corporală, de preferat fiind cea aflată ușor sub limita normală. Cu cât bolnavul cu
farctură de col femural este mai slab, cu atât va tolera mai bine boala și va simți ameliorările
aduse de tratament.
- Tratamentul medicamentos prescris de medic
- Consultul periodic de specialitate
54
femural
BIBLIOGRAFIE
1. BACIU, C. - Anatomia functionala si biomecanica aparatului locomotor,

Editura "Sport-Turism", Bucuresti - 1977
2. BACIU, C. - Aparatul locomotor, Editura Medicala, Bucuresti - 1981
3. Conf. Dr. POPESCU, Mihai - Artrologie si biomecanica. Articulatia centurii
pelvine si ale membrelor inferioare. Biomecanica centurii pelvine si a membrelor
inferioare, 1999
4. DENISCHI, A. - Coxartroza, Editura "Publistar" - 1998
5. PAPILIAN, V. - Anatomia omului - 1977
6. POPESCU, Eugen, IONESCU, Ruxandra - Compendiu de reumatologie, editia
a treia, Editura Tehnica - 1999
7. R~DULESCU, A. - Electroterapia, Editura Medicala, Bucuresti - 1995
8. KISS, I. - Fiziokinetoterapia si recuperarea medicala, Editura Medicala - 1999
9. SIDENCO, Elena Luminita - Evaluare mioarticulara in kinetoterapie si
medicina sportiva, Editura "Fundatia Romania de Maine", Bucuresti - 2003
10. SBENGHE, T. - Kinetologia profilactica, terapeutica si de recuperare,
Editura Medicala, Bucuresti - 1987
11. SBENGHE, T. - Recuperarea medicala la domiciliul bolnavului, Editura
Medicala, Bucuresti - 1996
12. SBENGHE, T., DUMITRESCU, S. - Principii şi metode de recuperare a
soldului posttraumatic, Editura Medicala - 1987
55

METODE DE RECUPERARE MEDICAL-é +ÄN FRACTURA DE COL FEMURAL

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

METODE DE RECUPERARE MEDICAL-é +ÄN FRACTURA DE COL FEMURAL

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Metode de recuperare medicală B.F.T.

METODE DE RECUPERARE MEDICALĂ ÎN FRACTURA

Este o articulaţie sinovială, sferoidală, cu trei axa de mişcare, foarte importantă în

STABILITATEA ARTICULAŢIEI este asigurată de trei categorii de factori:

STATICA şoldului presupune ca în ortostatism şoldul să fie extins şi în poziţie

a. flexia-extensia – se realizează în plan sagital, în jurul unui ax transversal care trece

c. rotaţia externă - rotaţia internă, dacă se face flexie şi abducţie (ligamentele

d. circumducţia – este combinarea tuturor mişcărilor, însumarea lor.

Mijloacele de unire sunt reprezentate de:

Biomecanica articulaţiei coxofemurale

= Bilanţul muscular al şoldului =

 evoluţia luxaţiilor şoldului după reducere

PRINCIPIILE ŞI OBIECTIVELE TRATAMENTUL B.F.T.

Fizioterapia, în înţelesul larg al termenului, este o ramură a medicinii generale, care

Tratamentul prin hidro-termoterapie (tehnică, efecte)

Tratamentul prin electroterapie (tehnică, efecte)

A. Curenţii de joasă frecvenţă

B. Curenţii de medie frecvenţă

Tratamentul prin masaj

Prin noţiunea de masaj se înţelege o serie de manipulaţii manuale variate, aplicate la

Efectele fiziologice ale masajului sunt:

Descrierea anatomică a regiunii şoldului

Muşchii coapsei se împart în trei grupe:

Mobilizarea articulaţiilor (kinetoterapie)

A. Refacerea mobilităţii şi refacerea forţei musculare

a. Reeducarea flexiei se poate face prin

Este o metodă de reeducare activă care completează kinetoterapia folosind diverse

Întrucât sechelele posttraumatice ale şoldului includ de regulă deficite funcţionale

.Alcătuirea loturilor experimentale

Antecedente Personale Patologice :

Examen clinic general

Examen clinic local

Observaţii la sfârşitul tratamentului

Antecedente Personale Patologice :

Examen clinic local

Observaţii la sfârşitul tratamentului

Antecedente Personale Patologice :

Examen clinic local

Evoluţia extensiei pe parcursul tratamentului

Evoluţia abducţiei pe parcursul terapiei

Evoluţia adducţiei pe parcursul terapiei

Evoluţia rotaţiei externe pe parcursul tratamentului

Evoluţia rotaţiei interne

1. înlăturarea factorilor patogenici care au generat coxartroza

1. BACIU, C. - Anatomia functionala si biomecanica aparatului locomotor,

S-ar putea să vă placă și