ŞCOALA SANITARĂ POSTLICEALĂ "CAROL DAVILA" RAMNICU VALCEA

Specializarea: Asistent Medical de Balneo-fizioterapie; Cursuri de zi

PROIECT DE ABSOLVIRE

Titlul lucrării: Recuperarea după protezarea şoldului

ABSOLVENT: Mutuligă Alexandra Maria

COORDONATOR: Prof. Adrian Popa

2014

1
 Motivaţia

Motivația prezentului studiu constată în necesitatea

evaluării nivelului de recuperare funcțională pentru pacienții care au
suferit o intervenție de artroplastie totală de șold precum și a aplicării
unor principii moderne de recuperare augumentată, menite să
îmbunătățească substanțial parametrii care definesc calitatea vieții.
Literatura de specialitate prezintă doar indicaţii referitoare
la momentul reluării sprijinului în funcţie de tipul de proteză
implantată, la mişcările şi gesturile zilnice ce sunt permise sau
contraindicate sau referiri generale cu privire la reeducarea mersului.

2
 CAPITOLUL I

 Noţiuni de anatomie

Oasele acestei articulaţi sunt femurul şi oasele pelvisului. Capul

proximal al femurului are forma unei bile. Aceasta poartă numele de cap
femural. Acest cap femural se potriveşte într-un locaş rotunjit, situat la unul
dintre capetele osului coxal. Acest locaş poartă numele de acetabulum.
Capul femural se atasează la restul femurului printr-o secţiune scurtă
de os numită gat femural. O creastă de dimensiuni mai mari se gaseşte la
capatul femurului, langă gatul femural.
Aceasta creastă, numită marele trohanter, poate fi simţita la palpare
lateral de şold.
Muşchii mari şi importanţi îşi află inserţia la nivelul marelui trohanter.
Unul dintre ei poartă numele de muşchiul gluteal mediu; acesta este un
muşchi cheie pentru menţinerea membrului pelvin în timpul mersului.
Articulaţia şodului este, o articulaţie de tip sferic, ce uneşte capul
femurului la pelvis.
Articulaţia este capabilă de o serie variată de mişcări. În articulaţia
şoldului, capul femurului este ca o minge ce se potriveşte fix în spaţiul sferic
format de acetabul pe osul coxal, al pelvisului. Suprafeţele articulare sunt
acoperite de un strat protector de cartilaj hialin, ce este foarte neted şi
alunecos. Articulaţia şoldului este o articulaţie sinovială, ceea ce înseamnă
că mişcările sunt uşurate prin existenţa între suprafeţele articulare, în
cavitatea sinovială, a unui lichid sinovial. Lichidul este secretat de

3
membrana sinovială. Articulaţia şoldului primeşte sânge provenit din două
surse principale:
■ Arterele circumflexe femurale medială şi laterală – se
îndreaptă către capul femural, provenind din colul femural.
■ Artera capului femural – se îndreaptă către capul
femural dinspre acetabul, trecând prin ligamentul rotund (ligamentum teres),
care este un ligament al capului femural.
Sângele este adus la articulaţia şoldului pe două căi principale.
Acestea sunt reprezentate de arterele circumflexe medială şi laterală şi de
artera capului
Şoldul este înconjurat de muşchi groşi. Muşchii fesieri formează
musculatura de la nivelul feselor şi din spatele şoldului. Coapsa interna este
formată mai ales din muşchii adductori. Principala acţiune a adductorilor
este de a aduce coapsele una langa alta.
Muşchii care flectează şoldul se află în faţa articulaţiei. Dintre aceştia
face parte şi muşchiul iliopsoas. Acest muşchi profund îşi are originea la
nivel lombar şi pelvin şi se inseră pe faţa internă a femurului superior. Alt
flexor mare al şoldului este dreptul femural. Acest muşchi face parte dintre
muşchii cvadriceps, cel mai mare grup de muşchi de pe faţa anterioară a
coapsei. Muşchii mai mici îşi au originea la nivelul pelvisului şi merg pană
la şold pentru a ajuta la stabilizarea şi rotaţia acestuia.
În sfarşit, muşchii ce se gasesc pe faţa posterioară a coapsei îşi au
originea la nivelul pelvisului. Întrucat aceşti muşchi traversează faţa
posterioară a articulaţiei şoldului în drumul lor spre genunchi, ei ajută la
extensia şoldului.

 Noţiuni despre biomecanica articulaţiei

4
 Capul femural şi cavitatea cotiloidă sunt menţinute de o capsulă
puternică întarită de o serie de ligamente:
 Ligamentul iliofemural anterior, care limitează
extensia şi abducţia
 Ligamentul pubofemural, care limitează abducţia
şi rotaţia externă
 Ligamentul ischiofemural, care limitează rotaţia
internă şi adducţia
Din punct de vedere biomecanic, articulaţia şoldului este o
articulaţie sferoidală tipică cu trei axe de mişcare, în care se produc
următoarele mişcări: flexie – extensie, abducţie – adducţie, circumducţie şi
rotaţie internă – rotaţie externă.
În mod normal, mişcările de flexie-extensie şi cele de abducţie-
adducţie se asociază cu mişcări de rotaţie datorită lungimii colului femural şi
unghiului de înclinaţie.
• Flexia este mişcarea prin care faţa anterioară a coapsei se apropie de
faţa anterioară a abdomenului.
• Extensia este mişcarea inversă, de apropiere a feţei posterioare a
coapsei de fesă.
Axul acestui cuplu de mişcări este axul transversal, care uneşte foseta
capului cu vârful marelui trohanter.
• Abducţia este mişcarea prin care coapsa se îndepărtează de linia
mediană a corpului.
• Adducţia este mişcarea inversă, de apropiere a coapsei de linia
mediană.

5
 Axul acestui cuplu de mişcări, este axul anteroposterior, care trece
prin centrul capului femural.
Mişcările de rotaţie se produc în jurul unui ax vertical, care trece prin
centrul capului femural.
• Rotaţia internă se traduce prin orientarea înăuntru a vârfului
piciorului şi se mai numeşte pronaţie femurală.
• Rotaţia externă se traduce prin orientarea în afară a vârfului
piciorului şi se mai numeşte flexia-extensia.
• Flexia-extensia – se realizează în plan sagital, în jurul unui ax
transversal care trece prin marele trohanter şi foseta ligamentului rotund.
Mişcările de flexie-extensie se asociază cu rotaţie; flexia cu uşoară rotaţie
internă iar extensia cu uşoară rotaţie externă. Flexia cu genunchiul extins
este limitată la 90º, iar cea cu genunchiul flectat ajunge la 120°. Principalii
flexori sunt: dreptul anterior, psoasiliacul, tensorul fasciei lata şi croitorul, la
care se asociază până la orizontală adductorii şi dreptul intern, şi de la
orizontală însuşi fesierul mijlociu. Extensia este limitată de tensionarea părţii
anterioare a capsulei articulare şi ligamentul iliofemural.
Hiperextensia este limitată de tensionarea ligamentului iliopubian şi a
ligamentului schiofemural, fiind posibilă doar prin flectarea şoldului opus şi
accentuarea curburii lombare.
Extensorii principali sunt: semitendinosul, semimembranosul, biceps
femural, fesierul mijlociu, fesierul mic la care se asociază dincolo de o
orizontală adductori, obturatorul extern şi pătratul femural, şi pentru
menţinerea hiperlordozei – fesierul mareşte supinaţie femurală.
• abducţia-adducţia- se realizează în plan frontal, în jurul unui ax
antero-posterior care trece prin centrul capului. Abducţia şi adducţia se
asociaza cu rotaţie. Abducţia este limitată de tensionarea ligamentului
6
iliopretrohanterian şi de ligamentul pubofemural. Abducţia este realizată de
tensorul fasciei lata, fesierul mijlociu şi croitor. Adducţia este limitată de
întâlnirea coapselor iar după încrucişarea acestora de tensionarea
ligamentelor pretrohanterian şi rotund.
Adductorii sunt reprezentaţi de: psoasiliac, fesier mic, drept intern,
pectineu, adductori, semitendinos, semimembranos. Amplitudinea abducţiei-
adducţiei creşte prin compensarea mişcării de către bazin.
• rotaţia externă - rotaţia internă, dacă se face flexie şi abducţie poate
realiza o cursă totală de 100º. Rotaţia externă este limitată de fascicolul
iliopretrohanterian şi ligamentul rotund. Rotatorii externi sunt: fesierul
mijlociu, fesierul mare, gemenii, piramidalul, obturatorii, pătratul femural,
pectineul, dreptul intern şi croitorul. Rotaţia internă este limitată de
fascicolul iliopretrohanterian al ligamentului iliofemural şi ligamentul
ischiofemural.
Rotatorii interni sunt: fesierul mijlociu, fesierul mic, semitendinosul şi
semimembranosul.
Circumducţia este succesiunea, în sens orar sau antiorar, a patru
mişcări: flexie – abducţie, extensie – adducţie şi invers. Mişcările de rotaţie
nu participă la circumducţie.

Bilanţ articular şi muscular

BILANTUL ARTICULAR

-vizeaza flexia şi extensia efectuată cu genunchii extinsi dar si

flectati
7
 -rotaţia efectuată cu genunchii extinsi dar şi în semiflexie.
-abducţie şi adduţtie efectuată numai în extensie.

BILANTUL MUSCULAR

Bilanţul constă în culegerea de informaţii privitoare la durere , la

redoarea articulară, la deficitul muscular în condiţiile prezentei protezei de
şold.
-vizează muşchiul psoas-iliac, marele fesier, abductori şi adductori.
-mobilizarile active cu rezistentă sunt importante în special pentru
evidenţierea unor puncte dureroase tendinoase ;
-durere la adductie cu rezistenţa tendiniţa de adductori;
-mersul poate legănat.

1)Flexia şoldului
Muşchii principali: iliopsoas
Muşchii accesori: dreptul anterior, croitorul, tensorul fasciei lata,
pectineul, adductorii(fibrele oblice), flectează coapsa pâna la orizontală.
Poziţia fară gravitaţie: subiectul în decubit controlateral, cu coapsa
de testat pe o placă sau susţinută cu genunchiul extins.
Variantă: subiectul în decubit dorsal, coapsa uşor flectată pe bazin,
se indica subiectului să continuie flexia coapsei pe bazin.
Stabilizarea : se realizează pe pelvis în basculare posterioară, prin
aplicarea spilinei iliace anterosuperioare.
F1: nu se poate palpa din cauza planului profund în care se găseşte.
F2: din poziţia de decubit controlater, membrul inferior este susţinut
de către kinetoterapeut sau sprijinit pe o placa talcată , se indica subiectului

8
să execute o flexie a coapsei pe bazin, cu genunchiul flectat, pentru a evita
contracţia izometrică a ischiogambierilor.
Poziţia antigravitaţională : subiectul în decubit dorsal cu membrul
inferior opus extins, cel testat flectat la 90°.
Varianta: subiectul sezând cu şoldul şi genunchiul la 90º , gamba
atarnînd.
F3:din poziţie antigravitaţională , subiectul execută flexia şoldului,
fară rezistenţă.
F4: Respectând aceeaşi poziţie se opune o uşoară rezistenţă în
jumătatea distală a coapsei pe partea anterioară, la jumatatea cursei de
mişcare.
F5: rezistenţa aplicată în aceeaşi regiune este mai mare sau
excentrică.
Substituţii: flexia trunchiului şi flexia genunchiului.

2) Extensia şoldului
Muşchi:fesierul mare,semitendinosul, semimembranosul, bicepsul
femural(capul lung).
Muşchi accesori: piriform, fibre din adductorul mare.
Poziţia fară gravitaţie: subiectul în decubit controlateral, cu coapsa
de testat pe o placă sau susţinută cu genunchiul extins.
Stabilizarea : se realizează pe bazin la nivelul sacrului, pentru a evita
anteversia acestuia şi hiperlondoza lombară secundară , deoarece apare
riscul compensării de către muşchii spinali.
F1: palpare în centrul fesei şi a pliului subfesier
F2: din poziţia de decubit cotrolater, membrul inferior este susţinut
de către kinetoterapeut sau sprijinit pe o placă tălcată , se indica subiectului

9
să execute o extensie, flexie a coapsei pe bazin, cu genunchiul flectat, pentru
a evita contracţia izometrică a ischiogambierilor.
Poziţia antigravitatională : subiectul în decubit ventral cu genunchiul
flectat la 90º.
F3: din poziţie antigravitaţională , subiectul execută extensia şoldului,
fară rezistenţă.
F4: Respectând aceeaşi poziţie se opune o uşoară rezistenţă în
jumatatea distală a coapsei pe partea posterioară, la jumătatea cursei de
mişcare.
F5: rezistenţa aplicată în aceeaşi regiune este mai mare sau
excentrică.
Substituţii: extensia coloanei vertebrale.

3) Abducţia şoldului
Muşchii principali: fesierul mic şi mijlociu, tensorul fasciei lata (cu
genunchiul flectat).
Muşchi accesori: fibre superioare din muschiul mare fesier,croitor.
Stabilizarea : se realizează pe pelvis.
F1: palparea pentru fesierii mic si mijlociu lateral de articulaţia
coxofemurala , sub creasta iliacă.
F2: abductia coapsei cu genunchiul extins prin alunecarea pe planul
patului sau prin susţinerea de către kinetoterapeut.
Poziţia antigravitaţională: decubit controlater cu genunchiul sprijinit
flectat din şold şi genunchi pentru a stabiliza bazinul şi trunchiul, iar
genunchiul homolateral extins.
F3:din pozitie antigravitatională , subiectul execută abducţia
şoldului, fară rezistenţă.
10
 F4: Respectând aceeaşi poziţie se opune o uşoară rezistenţă în
jumatatea distală a coapsei pe partea laterală, la jumatatea cursei de mişcare.
F5: rezistenţa aplicată în aceeaşi regiune este mai mare sau
excentrică. Pentru subiecţii cu fragilitatea osoasă, kinetoterapeutul opune
rezistenţă cu antebraţul.
Substituţii: înclinarea trunchiului de aceeaşi parte.

4) Adducţia şoldului
Muşchii principali: adductorul lung, adductorul scurt, pectineu,
gracilis, adductorul mare.
Poziţia fară gravitaţie: subiectul în decubit dorsal, cu membrul
inferior opus abdus, cu genunchiul în extensie.
Variantă: subiectul în decubit dorsal, cu membrul inferior abdus, iar
cel testat în prelungirea corpului cu genunchiul extins.
Stabilizarea : se realizează pe pelvis.
F1: palparea pentru adductorul lung pe faţa internă a coapsei ăn
jumatatea superioră , pectineul deasupra adductorului lung.
- al treilea fascicol al marelui adductor , la nivelul condilului
medial al femurului;
- tendonul dreptului intern pe faţa medială a genunchiului;
- adductorul scurt şi partea superioara a marelui adductor sunt
acoperiţi de ceilalti muşchi.
Varianta: subiectul în decubit homolateral, membrul inferior
controlater este sprijinit pe masa în partea anterioară a corpului cu
genunchiul flectat.

11
 F3: din poziţie antigravitatională, subiectul execută adductia
şoldului, fară rezistentă.
F4: Respectând aceeaşi poziţie se opune o uşoară rezistenţă în
jumatatea distală a coapsei pe partea medială, la jumatatea cursei de mişcare.
F5: rezistenţa aplicată în aceeaşi regiune este mai mare sau
excentrica.
Subsituţii: înclinarea trunchiului pe partea opusa, rotaţie externă a
şoldului.

5) Rotaţia externă a şoldului

Muşchii principali: obturator extern, obturator intern, patrat
femural, piriform, gemen superior, gemen inferior, fesier mare.
Muşchii accesori: biceps femural şi croitor.
Poziţia fară gravitaţie subiectul în decubit dorsal cu genunchiul
flectat la 90° sprijinete sau susţinute de către kinetoterapeut.
Stabilizarea : se face pe creasta iliacă.
F1: medial de marele trohanter
F2: din poziţie fară gravitaţie, subiectul execută rotaţie internă.
Poziţia antigravitaţională: subiectul în şezând la marginea mesei cu
şoldul si genunchiul la 90º, gamba atarnă liber.
F3:din poziţie antigravitaţională, subiectul execută rotaţia externă,
fară rezistenţă.
F4:Respectând aceeaşi poziţie se opune o uşoară rezistenţă în
jumatatea distală a gambei pe partea medială, la jumatatea cursei de mişcare.
F5: rezistenţa aplicată este mai mare sau excentrică.
Substituţii: abducţia, flexia şoldului.
12
 6) Rotaţia internă a şoldului
Muşchii principali: fesierul mic şi mijlociu şi tensorul fasciei lata.
Muşchi accesori: semitendinos şi semimembranos.
Poziţia fară gravitaţie subiectul în decubit dorsal, cu şoldul şi
genunchiul flectat la 90° sprijinete sau susţinute de către kinetoterapeut.
Stabilizarea: se realizează pe creasta iliacă.
F1: palparea pentru fesierii.
F2: din poziţie fară gravitaţie, subiectul execută rotaţia.
Poziţia antigravitaţională: subiectul în sezând la marginea mesei
cu şoldul şi genunchiul la 90º, gamba atarnă liber.
F3: din poziţia antigravitaţională,subiectul execută rotaţia internă.
F4: Respectând aceeaţi poziţie se opune o uşoară rezistenţă la
jumatatea distală a gambei pe partea laterală, la jumatatea cursei de mişcare.
F5: rezistenţa aplicată este mai mare sau excentrică.
Substituţii: adductive, flexia şoldului.

13
 CAPITOLUL II

 Noţiuni despre boala(Definiție)

Este o operaţie care vizează restaurarea mobilităţii articulare şi
a funcţionării normale a muşchilor, ligamentelor şi a celorlalte
structuri periarticulare care controlează mişcarea articulaţiei.
(aici poti sa mai bagi cat de des e intalnita si daca e
predominant la femei sau barbati)

Simptomatologia
Articulaţia se umflă, devine dureroasă şi îngreunează activitaţile
zilnice.
Acuzele survenite în urma acestor modificări sunt:
 Durere la nivelul şoldului, iradiată sau nu în lateral
sau la nivelul genunchiului.
 Redoarea (întepenirea) mai ales matinala sau dupa
repaus prelungit, dificultate comuna tuturor artrozelor.

14
  Dificultaţi la mers datorită rigiditaţii articulaţiei.
Mersul devine anormal, fapt care atrage perturbări la nivelul
genunchiului, coloanei vertebrale, a celuilalt şold
 Atrofia musculară la nivelul grupelor de muşchi
care permit mobilitatea articulaţiei, deoarece nu mai pot
funcţiona în mod normal.

Protezele sunt de doua tipuri:

- cimentate - se fixează cu ciment special şi sunt
recomandate persoanelor în varsta;
- necimentate –se fixează direct pe os.
Hemiartroplastia (proteza parţială) reprezintă înlocuirea
uneia din cele doua elemente componente ale unei articulaţii
diartrodiale.
Proteza monopolară este o proteză cu coada
centromedulara , având o mobilitate mică între capul metalic şi
coticolul osteocartilaginos.
Proteza bipolară este o proteză în care capul femural
proteic are o articulaţie intermediară formată pe de o parte de
coada implatată în diafiza femurală şi care se termină printr-un
mic cap sferic sau cilindric , peste care este prinsă o hemisferă
echivalentă cu dimensiunea capului înlocuit. Există deci ,
posibilitate dubla de mobilizare , atât între hemisferă şi cotil cât şi
între hemisferă şi capul atasat tijei.
Protezarea totală este intervenţia prin care se înlocuiesc
ambele componente ale articulaţiei şoldului.Componenta
femurală înlocuieşte capul femural natural, diferite porţiuni ale
15
 corpului sau colul în totalitate, precum şi elemente osoase la
nivelul femurului proximal, între marele şi micul trohanter,
fixaundu-se printr-o tija centromedulara în diafiză. Componenta
acetabulară este alcatuită dintr-o cuva concavă , ataşată
pelvisului, menită să înlocuiască acetabulul afectat şi să asigure o
congruenţa cât mai buna.
Proteza de acoperire realizează conservarea colului şi
capului femural , acestuia din urmă fixandu-i-se o cupulă care va
lua contact articular cu cupa.
Dupa modalitatea de fixare , o articulaţie artificială poate
fi ancorată în doua moduri în corpul uman: cu sau fară cimentare.
Fiecare metodă necesita anumite proprietaţi de suprafaţă ale
implantului. Cele două metode de ancorare , cimentată sau
necimentată , pot fi combinate într-un sistem hibrid în care o
componenta este fixată cu ciment şi cealaltă este necimentată.

Forme anatomo-clinice

a) Concluziile şi entorsele şoldului

Extensiunea forţată a coapsei produce rupturi ale muşchiului
pectineu şi a capsulei anterioare, iar adducţia forţată determină rupturi ale
muşchilor adductori şi deschiderea inferioară a capsulei articulare .

b) Luxaţiile
În urma violenţei traumatismului, capul femural iese printr-o breşă
capsulară situată în partea inferioară. Din această poziţie instabilă, capul

16
femural urcă fie înainte, fie înapoi, deplasarea fiind reglată de integritatea
ligamentului Bertin şi de contracţie musculară.
Dupa poziţia care o ocupă capul femural luxat faţă de cavitatea
cotiloidă, luxaţia se împarte în doua categorii: luxaţii anterioare şi luxaţii
posterioare.
Luxaţiile posterioare: în luxaţia înalta sau iliaca, capul urca
înapoia cotilului, ocupând fosa iliacă externă ,ligamentul în ¸¸ Y ´´(Bertin)
este intact,dar obturatorul intern, situat pe faţa anterioară , încercuieşte colul
femural.
Luxaţiile anterioare: în luxaţia iliopubiană capul femural deşira
partea antero-internă a capsulei şi se situeaza înaintea ramurii orizontale a
pubelui; în luxaţia obturatoare prezintă capul femural înaintea gaurii
obturatoare, pe faţa externă a muşchiului obturator extern.

c) Fracturile gâtului femural

Traiectul de fractură în porţiunea superioară este situat
jutaxcefalic. El poate începe exact la periferia cartilajului articular, şi în
această situaţie are toate condiţiile sa lezeze pediculul vascular superior , sau
se situează puţin mai extern, menajând pediculul vascular.
De la acest nivel, traiectul de fractură se îndreaptă spre
marginea inferioară a gâtului, ramanând strict sub capul femural , sau se
abate ceva mai înafara. Acest traiect de fractură nu este neted, ci prezintă
numeroşi dinţi corticali, iar la partea posterioară este modificată prin tasare
şi prin cominuţia corticalei.
Atunci cand mansonul sinovial care îmbraca gâtul femural este
complet rupt, fragmentele prezintă o deplasare mai importantă, deoarece ele
sunt total independente şi libere unul faţă de celalalt. În asemenea cazuri
17
fractura este instabilă, capul nu raspunde la manevrele externe de reducere
şi ,chiar cand a fost aproximativ redusa, capul femural se redeplasează în
cursul osteosintezei.

d) Fracturile marelui trohanter

De obicei, fragmentele nu sunt dislocate, însa cand tesutul
fibroperiostic este rupt în totalitate, fragmentul osos fracturat este deplasat în
sus de către muşchii pelviotrohanterieni
Tabloul clinic
a) Inspecţia
Tipul constituţional şi greutatea pacientului aduc unele
precizări, mai ales pentru ortostatism şi mersul celor cu sechele la
membrele inferioare.
Poziţia sau atitudinea segmentului sau membrul lezat.
Deforrmările articulare, în cuburi anormale ale oaselor lungi,
calusuri mari, care se exteriorizează deformând linia normală a osului.
Aspectul tegumentului şi al ţesutului subcutanat:
- culoarea poate fi modificată de hematom,
echimoză;
- troficitatea pielii şi a fanarelor;
- reţeaua venoasă superficială;
- edemul segmentului interesat.
b) Palparea
- temperatura tegumentelor indică procese
inflamatorii;
- gradul de suplete al pielii şi tesutului
subcutanat;
18
 - depistarea diverselor modificări de
consistenţă a ţesuturilor moi;
- controlul pulsaţiilor arteriale;
- depistarea punctelor dureroase la presiune;
- palparea permite urmărirea continuitaţii
liniei osoase;
- mobilitatea anormală articulară;
- crepitaţiile sunt foarte importante de urmărit.

c) Masurători
Masurătorile se fac comparativ, membrul afectat-membrul
sănătos , cu un centrimetru obişnuit de croitor. Se masoară circumferinţa
articulară , circumferinţa segmentului, lungimea membrului traumatizat.

Noţiuni despre tratamentul boli

Tratament medicamentos:

Medicaţia antiinflamatoare se asociază întotdeauna proceselor

fizicale. Se utilizează în ordinea preferinţelor: Fenilbutazona, Indometacina,
Aspirina, eventual Piramidonul. Brufenul şi Perclusone rămân rezervate
pentru cazurile în care antiinflamatoarele de mai sus sunt prea agresive
pentru tractul digestiv al pacienţilor. Unguentele antiinflamatorii aplicate
local , prin fricţiune insistenta (de preferat dupa sedinţa de termoterapie) par
să fie un adjuvant preţios, mai ales pentru fenomenele periarticulare.
19
Infiltraţia intraarticulară cu Hidrocortizon si Xilină , procedura sau nu de
evacuarea parţială a lichidului articular de rezultate bune. Totuşi , în masura
în care cu celelalte metode se obţine o evoluţie favorabilă a procesului
inflamator, care poate aduce mari neplăceri. În stările dureroase articulare
mai vechi, trenante, la indivizii cu un prag dureros coborât, se indica
asocierea timolepticelor ( Antideprim şi Teperin) sau neurolepticelor
(Tioridazin).

Tratament ortopedico-chirurgical:

a) Tratament ortopedic
Pentru reducerea ortopedica a luxaţiilor şoldului, dupa anestezire,
bolnavul este aşezat jos, pe o patură şi, în vreme ce un ajutor imobilizează
bazinul cu ambele maini, apasând pe spinele iliace antero-superioare,
medicul apucând într-o mână coapsa deasupra genunchiului şi în cealaltă
gamba, flectează progresiv coapsa pe bazin pana la un unghi de 90º. Apoi
menţinand flexia coapsei, exercită o tracţiune verticală, de jos în sus până
când un declic brusc marchează reducerea. Odată ce coapsa a fost adusă
prin flexie într-o poziţie indiferentă , capul femural se găseşte de regulă sub
cavitatea cotiloidă şi o tracţiune verticală il aduce la locul său.

b) Tratamentul chirurgical
Contenţia reducerii se face cu, cuiul trilameral Sven Johansen . La
introducerea cuiului pe brosa conductoare trebuie avute în vedere
unele amănunte: el trebuie să se opreasca la 3-6 mm de cartilajul
articular al capului; cuiul va fi astfel direcţionat încât să ia contact cu

20
corticala externă într-o zonă în care aceasta este rezistentă, să se sprijine
pe corticola inferioară a gâtului femural şi să ajungă în centrul capului
femural. In locul cuiului Sven Johansen se mai utilizeaza osteosinteză
cu două şuruburi , grefele osoase, osteotomina şi proteza de substituire a
capului femural.

Noţiuni despre tratamentul de recuperare ( balneo-fizio-

kineto)
Fizioterapia, în întelesul larg al termenului, este o ramură a
medicinii generale, care foloseşte în scop terapeutic agenţii fizici naturali
sau artificiali.
Varietatea mare a acestor agenti fizici, modul lor diferit de
aplicare şi de acţiune au făcut ca să se desprinda în timp, în cadrul
acestei specialitaţi, o serie de ramuri a căror dezvoltare a atins în anumite
perioade istorice un nivel important.
Astăzi sunt cuprinse în fizioterapie urmatoarele ramuri speciale:
electroterapia, hidrotermoterapia, masajul, kinetoterapia şi gimnastica
medicală, balneoterapia, helioterapia şi talasoterapia, climatoterapia,
pneumoterapia şi inhalaţii.
- reeducerea durerii;
- reeducerea contracturii musculare;
- tonifierea musculară;
- coordonarea activitaţii rahisului cu
membrele inferioare.

21
 Tratament prin hidro-termoterapie ( tehnica, efecte)

Hidroterapia

Se întelege prin hidroterapie aplicarea în scop profilactic şi curativ

a unui număr variat de proceduri, care au la baza apa la diferite temperaturi
şi sub diferite stări de agregaţie , ca şi unele tehnici strâns legate de acestea.
Duşul cu aburi constă în proiectarea vapozilor supraincălziţi asupra
unor regiuni limitate. Tehnicianul trebuie să fie atent să nu stropească
bolnavul cu picături de apă fierbinte prevenite din condesarea vaporilor pe
furtun şi pe porţiunea metalicş a duşului. Este nevoie ca instalaţia pentru
dusul cu aburi să fie prevăzută cu dispozitive de separare a apei de
condesare şi cu supraincalzitoare pentru aburi. Înainte de a aplica jetul de
vapori asupra bolnavului , tehnicianul îl proectează pe palmă pentru a se
asigura de lipsa picaturilor de apă fierbinte.
Durata duşului cu aburi este de 3-6 minute . Se poate să fie dat cu
procedura de sine stătătoare , poate să preceadă o baie generală sau se poate
asocia cu masajul.
La sfârsit se aplică o procedura de răcire- spălare sau duş de 18º-20º
C.
Modul de acţiune: duşul cu aburi are o acţiune puternică asupra
circulaţiei, provocând hiperemie şi resorbţie locală.
Duşul masaj constă în aplicarea mai multor duşuri rozete la
temperatura de 38°-40º, concomitent aplicându-se şi masajul, conform
tehnicii obţinute. Pentru aplicarea lui există instalaţii speciale cu 4-6 duşuri

22
verticale, cu rozetă, situate unul langă altul, care se pun simultan sau separat
în functie.
În lipsa unei instalaţii speciale, se poate efectua şi cu un duş mobil ,
la capatul careia se aplică o rozeta. Durata masajului este de 8-15 minute.
Bolnavul este dezbrăcat complet şi culcat pe un pat special de lemn.
Se deschid duşurile şi in timp ce apa curge pe corp, tehnicianul execută
masajul conform tehnicii cunoscute.
Modul de acţiune: duşul-masaj provoacă o hiperemie importanta,
mai ales in regiunea tratată; are un important efect resorbant şi tonifiat.
• Baia kinetoterapeutica
Este o baie caldă, la care se asociază mişcări în toate articulaţiile
bolnavului. Se efectuează într-o cadă mai mare ca cele obişnuite, care se
umple ¾ cu apa la temperatura de 36°-37ºC si mai rar 38°.
Bolnavul este invitat să se urce în cadă, şi în timp de 5 minute, este
lăsat liniştit. După aceasta tehnicianul execută ( sub apă) la toate
articulaţiile, toate mişcările posibile. Toate aceste mişcări se execută într-o
perioadă de timp de 5 minute. După aceea bolnavul stă în repaus, după care
este invitat să repete singur mişcările imprimate de tehnician.
Durata băii este de 20-30 de minute, dupa care bolnavul este şters şi
lăsat să se odihnească.
Mobilizarea în apă este mai puţin dureroasă din cauza relaxării
musculare care se produce sub influenţa apei calde li pierderii greutaţii
corpului conform legii lui Arhimede.
• Baia cu masaj
Într-o cadă umplută aproximativ ¾ cu apă la temperatura de 36°-
39° C se execută masajul asupra regiunii indicate, prin tehnica cunoscută.

23
 Aceasta şi baia kinetoterapeutică sunt indicate în redorile articulare
cu tendinţe la anchiloză.

Tehnica masajului
a) Masajul regiunii fesiere
Regiunea fesieră este limitată în sus de creasta iliacă, de jos pe
plica fesieră.
Masajul regiunii fesiere constă în neteziri şi presiuni efectuate cu
pulpa degetelor reunite, urmate de un masaj vibrator, insistent mai ales
în plica fesieră , la nivelul marii scobituri sciatice.
b) Masajul articulaţiei coxofemurale
Este foarte dificil, datorită musculaturii masive care înconjoara
articulaţia. Accesul la capsula articulară este posibilă numai prin doua
puncte:
- la nivelul insertiei muschiului croitor, pe partea lui
internă, pe unde se patrunde prin apasare şi se execută
mişcări vibratorii.
- Între trohanter şi tuberozitatea ischiatică, unde se
patrunde punând bolnavul sa flecteze genunchiul şi să
facă o uşoară abductie a coapsei. Aici se poate
executa un masaj vibrator şi chiar baterea.

Tratamentul prin kinetoterapie

În prima zi post-operator, pacientul va începe exerciţii la pat:

flexii- extensii ale piciorului, exerciţii dinamice şi izometrice pentru
24
cvadriceps, izometrice pentru fesierii. În acelaşi timp, pacientul este invăţat
să se mobilizeze singur la pat precum şi să se dea jos din acesta.
În pat, pacientul îsi va aşeza o pernă între genunchi şi un sul sub
partea externă a gambei pentru a preveni rotaţia externă. Pacientul va fi
mereu aşezat cu membrul operat la marginea patului.Astfel, coborârea din
pat se face cu piciorul operat primul, iar urcarea în pat se va face cu cel
sănătos.
În a doua zi post-operator, pacientul ar trebui să initieze reluarea
mersului cu utilizarea unui dispozitiv de mers. Bineinteles, vor continua
exerciţiile de transfer pe toată perioada spitalizării, până pacientul va
dobandi abilitatea de a coborî/ urca singur în pat.
Zilele 3-5 post-operator ar trebui să includă progresia exerciţiilor
atât in amplitudine cât şi în forţă.Continuă exerciţiile de mers şi se poate
încerca urcatul scărilor, la urcare, primul pas se face cu membrul sanatos, iar
la coborare primul pas cu cel operat.
După ziua a 5-a exerciţiile de fortă vor continua progresiv fiind
introduse şi exerciţii de streching cu păstrarea indicaţiilor referitoare la
limitarea mişcărilor.
Exerciţiile fizice trebuie repetate şi la domiciliu, cu respectarea
indicaţiilor kinetoterapeutului şi medicului. De preferat ar fi ca acesta să se
desfaşoare în regim ambulator în instituţii specializate în recuperarea
medicală.
Din primele saptamani, pacientul trebuie orientat spre
independenţa, putând astfel să-şi reia activitaţile zilnice în această perioadă.
Precauţiile ar trebui păstrate pentru o perioadă de 3-6 luni de operaţie.
De obicei, la 6 saptamani după operaţie, cei mai mulţi pacienţi
sunt apţi pentru a merge cu un baston( în partea opusa membrului operat).
25
 1) Refacerea mobilitaţii şi refacerea forţei musculare
Se vor aborda în acest context doar aspectele legate de recuperarea
amplitudinii mişcărilor şi recâstigarea forţei musculare pentru
mişcările fiziologice.
a) Reeducarea flexiei se poate face prin
1) Prin adoptarea anumitor posturi
Exerciţiul 1- Corpul, pe o planşetă înclinată: piciorul homolateralse
sprijină pe un scaunel: înalţimea scaunelului este în funcţie de
capacitatea de flexie a articulaţiei coxofemurale, înclinarea planşetei
fiind un mijloc de gradare.
Exerciţiul 2- Sprijinit pe membrul inferior sanătos, cu piciorul
homolateral ridicat pe un scaun: înalţimea scaunului şi aplecarea
trunchiului în faţa măresc gradul de flexie a articulaţiei.

2) Prin mobilizări pasive

Acestea se realizează prin flexia femurului pe bazin sau a
bazinului pe femur. Întotdeauna genunchiul trebuie să fie flectat pentru a
deschide ischiogambierii.
Exerciţiul 1- Pacientul în decubit dorsal, cu membrul inferior
sănătos extins: asistentul aplică priza pe treimea inferioară a
coapsei, executând flexia articulaţiei coxofemurale ( genunchiul
este flectat).
Exerciţiul 2- Pacientul în şezând la marginea mesei asistentul
cu corpul său fixează coapsa suferindă printr-o presiune asupra genunchiului
în axul coapsei, pacientul apleacă trunchiul înainte, asistentul prinde cu
ambele maini regiunea lombara marind bascularea anterioară a bazinului.
26
 3) Prin mobilizări autopasive
Exerciţiul 1- Pacientul în decubit dorsal se prinde cu mainile pe
coapsa şi se tracţionează dacă unghiul de flexie e prea mic pentru
a putea ajunge la coapse se poate tracţiona prin intermediul unei
chingi trecute peste picior sau peste genunchiul flectat.
Exerciţiul 2: Din postura patrupedă se forteaza flexia articulaţiei
coxofemurale prin greutatea trunchiului, oblicitatea coapsei determină
variaţiile unghiului de flexie.
4) Prin mişcări active
Exerciţiul 1-Din ortostatism cu spatele la perete flectează
coxofemurala cu genunchiul flectat, tragând coapsa la piept. Tot in
ortostatism, va executa genoflexiuni, cu trunchiul uşor aplecat înainte.
Exerciţiul 2- Din şezând pe podea, se flectează coapsa, aplecarea
trunchiului spre coapsa mareşte amplitudinea flexiei coxofemurale.

b) Reeducarea extensiei
1) Prin adoptarea anumitor posturi
Exerciţiul 1- Pacientul în decubit dorsal cu o perna sub fese,
membrul inferior afectat întins , celalalt contralateral mult flectat.

2) Prin mobilizări pasive

Exerciţiul 1- Pacientul în decubit ventral: asistentul cu o mână
fixează pe masa bazinului, iar cu antebraţul şi mâna cealaltă trecute pe sub
gambă, genunchi şi coapsa realizează extensia.
Exerciţiul 2- pacientul în decubit lateral: cu membrul inferior
opus mult flectat şi fixat de către asistent cu o mână, cu axila aceluiaşi

27
membru superior, asistentul fixează bazinul, iar cu mâna opusa realizează
extensia coapsei de deasupra.

3) Prin mişcări auto pasive

Exerciţiul 1- Pacientul se afla în decubit dorsal menţinând cu
mainile genunchiului membrului opus la piept, membrul afectat întins pe un
plan înclinat.

4) Prin mişcări active

Exerciţiul 1- Pacientul se afla în decubit ventral, cu bazinul fixat:
execută extensii ale coxofemuralei, cu şi fără flectarea genunchiului.
Exerciţiul 2- pacientul în decubit lateral ( pe partea sănătoasă) face
extensia coapsei, în timp ce asistentul îi împinge în faţă bazinul.
c) Reeducarea abducţiei
Prin adoptarea anumitor posturi
Exerciţiul 1- Pacientul în decubit dorsal cu un suport triunghiular
între coapse sau cu o pernă între genunchi pentru abducţia bilaterală.
Exerciţiul 2- in poziţia ¸¸ sezând călare´´pe o banchetă.

1) Prin mobilizări pasive

Exerciţiul 1- Pacientul în decubit dorsal utilizarea membrului
inferior sănătos ca stabilizator acesta fiind în abducţie, cu gamba ,,căzută’’ la
marginea mesei.
Exerciţiul 2- pacientul în ortostatism, cu picioarele îndepartate:
asistentul în spatele lui îi prinde cu mâinile din lateral, bazinul împingandu-l
spre partea sănătoasă.

28
 2) Prin mişcări autopasive
Exerciţiul 1- pacientul în ortostatism, cu membrul inferior lezat
întins şi în uşoară abducţie, cu piciorul sprijinit pe un mic suport : execută o
genoflexiune pe membrul inferior sănătos.

3) Prin mişcari active

Exerciţiul 1- Pacientul în decubit lateral pe partea sănătoasa: se
ridică ( genunchiul extern) membrul inferior lezat.
Exerciţiul 2- din ortostatism se fac fandari laterale.

c) Reeducarea adducţiei
1) Prin adoptarea anumitor posturi
Exerciţiul 1- Din decubit dorsal pacientul încrucişează membrele
inferioare cu genunchii întinsi, membrul inferior lezat este dedesubt,
şi în poziţie şezând se poate încrucişa coapsa ( poziţia picior peste
picior).
Exerciţiul 2- pacientul în decubit homolateral, cu o pernă sub
genunchi, membrul inferior este flectat din coxofemurală şi genunchi.

2) Prin mobilizări pasive

Exerciţiul 1- Din decubit dorsal se flecteazî articulaţia
coxofemurală şi asistentul execută tracţiune de adductie, având grijă să
fixeze bazinul.
Exerciţiul 2- pacientul în decubit controlater cu membrul inferior
flectat din coxofemurala şi genunchi, degajând posibilitatea de adducţie
pentru membrul inferior de deasupra dacă bazinul este la marginea mesei,
adducţia poate fi mult amplificată.
29
 3) Prin mişcări autopasive
Exerciţiul 1- pacientul în decubit homolateral, cu membrul inferior
lezat prins în chingi de un scripete şi tracţionat în adducţie cu mâna.
4) Prin mişcări active
Exerciţiul 1- în decubit dorsal; încrucişări ale membrelor
inferioare (genunchiul întins). Idem, cu membrele lipite: se fac mişcări de
lateralitate cu amândouă concomitent.

d) Reeducarea rotaţiei
1) Prin adoptarea anumitor posturi
Exerciţiul 1-Bolnavul şezând pe sol, cu genunchii flectaţi şi
picioarele în afara axului coapsei( rotaţie internă) sau înauntrul axului
(rotaţie externă).

2) Prin mişcări pasive

Exerciţiul 1- în decubit dorsal: asistentul prinde treimea inferioară a
coapsei, ruland-o înauntru sau în afara ( genunchi întins).
Exerciţiul 2- pacientul în şezând cu genunchiul flectat asistentul
utilizează gamba ca pe un levier se face priza pe condilii femurali , iar cu
antebratul mobilizează gamba.

3) Prin mişcări automasive

Se pot executa mai multe montaje cu ajutorul scripetelor.

4) Prin mişcări active

30
 Exerciţiul 1-pacientul în decubit ventral, cu genunchiul flectat
deasupra gambei într-o parte şi în alta.
Exerciţiul 2- pacientul stă pe un scaun cu coapsele, genunchii si
gambele lipite unele de altele se fac deplasări ale gambelor spre
stânga şispre dreapta.

B) Reluarea mersului
Exerciţiile de reluare a mersului încep desigur, cu perioada de
adaptare la ortostatism care în special la varstnici capătă importanţă
deosebită.
In momentul în care staţionarea în picioare este posibilă fară
tulburări de echilibru se începe mersul.
1) Mersul fară sprijin pe membrul inferior afectat este aproape
regula într-o prima etapă, în recuperarea traumatismelor şoldului. Pacientul
este invitat să meargă cu carje astfel:
- sprijin pe membrul sănătos;carjele se duc în faţă;
- membrul afectat se duce între carje, fară încărcare ( atinge doar
şoldul);
- se trage greutatea corpului pe carje prin balansarea în faţa
acestora;
- membrul inferior sănătos se trage printe cârje şi se sprijină pe sol
înaintea cârjelor, concomitent cu trecerea greutaţii corpului de pe cârje pe
membrul sănătos.
Pacientul va fi invitat să urce şi să coboare o scară. Se urcă pe
membrul sănătos apoi cârjele şi membrul afectat apoi este adus piciorul
sănătos pe aceeşi treaptă.
31
 2) Mersul cu încarcare a piciorului afectat se reia treptat, în funcţie de
tipul lezionar. Uneori este precoce ca în luxaţii când se începe după două
luni sau dupa 90 de zile, ca în fracturi. Aceste momente nu înseamnă
reluarea sprijinului 100%, ci doar începutul cu un procent de 8-10% din
greutatea corpului.
3) Mersul în baston se începe cand pacientul a ajuns la o încercare de
aproximativ 50% şi pelvisul nu mai basculează datorită insuficienţei
abductorilor.
Bastonul se ţine în mâna opusă membrului afectat şi se deplasează
împreună. Încercarea în continuare se gradează slabind sprijinul mâinii pe
baston. Există bastoane dinamo-metrice care înregistrează presiunea mâinii.
Refacerea completă a mersului cere o serie de exerciţii complexe:
mers liber, mers pe pantă, mers înapoi, mers în lateral, mers cu picioarele
încricisate, mers în zig-zag, întoarceri, etc.

Gimnastica medicală
1) Antrenarea flexiei
- decubit dorsal se execută flexii de genunchi şi şold alunecând
pe o placă;
- în ortostatism cu mâinile fixate pe o bară de la spalier, se fac
genoflexiuni cu proiecţia trunchiului în faţă;
2) Antrenarea extensiei
- decubit dorsal, mâinile prind o bară şi ridică trunchiul, bazinul
este împins în sus, calcaiele nu părăsesc şoldul.
3) Antrenarea abducţiei
- din suspendat, lateral la spalier, mana si piciorul sanatosin sprijin
pe barele spalierului, se face abductia membrului superior si inferior afectat.
32
 - din suspendarea ( cu spatele la palier), se fac abducţii cu ambele
membre inferioare apoi cel sănătos se fixează la spalier şi se executa
abducţia cu cel afectat.

4) Antrenarea adducţiei
- din suspendat, se execută adducţile membrului afectat, bazinul
fiind fixat la spalier.
5) Exerciţiile de pedalaj
Mobilizarea articulaţiilor prin pedalajul la bicicleta este larg
utilizat, deoarece permite mişcarea fară a încerca suprafaţa portantă
articulară. La bicicleta ergometrică se realizează concomitent şi tonifierea
musculară ( în special a cvadricepsului). În funcţie de distanţa dintre pedale
şi -sau scaunel se poate regla gradul de flexie al coapsei.

Program de exerciţii la domiciliu

1) Din decubit dorsal cu membrele inferioare în extensie se execută

flexia-extensia piciorului.
2) Din decubit dorsal cu membrele inferioare extensie se execută
flexia-extensia genunchiului cu alunecarea calcaiului pe pat.
3) Din decubit dorsal se execută flexia coapsei pe bazin cu
genunchiul în extensie.
4) Din decubit dorsal cu membrele inferioare în extensie se execută
ducerea în lateral a membrului operat şi revenire (abducţia).
5) Din decubit dorsal cu membrele inferioare în extensie, se execută
contracţia izometrică a cvadricepsului şi fesierilor împingand genunchiul
spre pat. Se menţine poziţia 5 secunde urmată de relaxare 10 secunde.
33
 6) Din decubit dorsal, cu genunchii în flexie şi picioarele sprijinite
pe pat, se execută contracţia fesierilor prin ridicarea bazinului. Se menţine
contracţia 10secunde.
7) Din decubit ventral cu membrele inferioare în extensie, se
execută flexia gambei pe coapsă.
8) Din decubit lateral cu o perna între coapse şi sprijint pe membrul
inferior sănătos semiflectat, se execută abducţia membrului operat.
9) Din aşezat pe scaun se execută extensia genunchilor, cu
menţinerea în extensie 3 secunde.
10) Din stând, uşor aplecat înainte, cu sprijin pe membrul sănătos,
membrul operat cu genunchiul în flexie, mainile sprijinite pe spătarul unui
scaun, se execută extensia şoldului.
11) Din stând, cu mainile sprijinite pe spătarul unui scaun , se
execută flexia coapsei pe bazin.
12) Din stând, cu picioarele paralele şi uşor depărtate iar mainile
sprijinite pe spătarul unui scaun, se execută abducţia şoldului ( durerea în
lateral a membrului inferior operat).

Indicaţii

Se execută zilnic cel putin 20 de minute în serii de 10 repetări, pentru

fiecare exerciţiu.
Excepţie fac exerciţiile 8, 10, 11, 12 care se execută doar pentru
membrul operat.
Exerciţiile nu trebuie sa provoace dureri!
Comportament postoperator la domiciliu

34
 Respectarea indicaţiilor medicului la externare şi o recuperare de
calitate influentează foarte mult rezultatele artroplastiei. Trebuie asigurate
îngrijirea plăgii operatorii şi protejarea acesteia de iritarea mecanică; din
momentul în care se scot firele de sutura este recomandat ca zona respectivă
sa nu vina în contact cu apa timp de 2 saptămâni. În afară de aceasta mai
sunt necesare urmatoarele:
- alimentaţie corectă, bogată în vitamine şi fier, cu hidratare
adecvată;
- reluarea progresivă a mersului, în casă apoi afară, pe teren drept şi
pe scări.La externare veţi putea merge cu ajutorul unei cârje cu
cotiera pe care o veţi folosi aproximativ 3 luni;
- gimnastica de cateva ori pe zi, în cazul în care este posibil într-
un centru specializat;
- cele mai multe activitaţi curente vor fi reluate la 3-6 saptamani
de la intervenţia chirurgicală ( un anumit disconfort şi o stare de oboseala
sunt normale la început).

Contraindicaţii
Pacientul trebuie sa fie atent în primele săptămani postoperator
pentru a evita căderile. Acestea pot afecta şoldul protezat, pacientul
trebuie să folosească cîrje sau să apeleze la cineva care să il ajute
până îşi va recupera forţa musculară, mobilitatea şi echilibrul.
- Nu trebuie să încrucişeze picioarele;
- Sa nu flecteze şoldurile mai mult de 90º;
- Nu trebuie să-şi răsuceasca excesiv piciorul afectat şi corpul
înauntru sau în afară.

35
 Noşiuni despre tratamentul de recuperare
a) Obiective:
1. Identificarea şi corectarea tulburarilor de statică
2. Identificarea şi corectarea inegalitaţilor de membre inferioare
3. Ameliorarea troficitaţii structurilor periarticulare
4. Refacerea stabilitaţii articulare a echilibrului şi a mersului

b) Mijloace terapeutice adaptate

1) Regim igieno-dietetic
- repaus total
- mers cu sprijin temporar/ permanent (uni/bilateral)
- respectarea regulilor de igiena a şoldului
- dezvoltarea unui sector ergonomic (adaptare la locul de muncă)
- evitarea factorilor fizici declanşatori ( ex. Ortostatism prelungit
încărcare mecanică excesivă)
- creearea unui climat de lucru corespunzator (ex. Evitarea
otrostatismului prelungit)
- regim alimentar ( ex. Hipocaloric)
Alternative medicamentoase în funcţie de caz
2) Terapia fizicală individuală
3) Masaj terapeutic ( vasculotrofic / relaxant)

Kinetoterapia
- posturi antideclive / posturarea alternantă a
trunchiului
- corectarea anomaliilor de ax a membrului
inferior
36
 - mobilizări pasive/pasivo-active/ active
pentru creşterea mobilitaţii articulare
- ex. Asuprizarea structurii moi periarticulare
- ex. Rezistive cu încărcare progresivă pentru
creşterea forţei musculare
- ex. Izometrice / ex în lanţ kinetic
închis/deschis
- antrenament la efort
Indicaţii
- pacientul să se aşeze pe scaun suficient de
înalte sau să folosească o perna pentru a ridica
înalţimea scaunului
- să folosească un înălţător pentru scaunul de
toaletă
- să folosească un înălţător cu mâner mai lung
pentru a evita flectarea în articulaţia şoldului
- să doarmă cu o pernă între picioare timp de
3luni postoperator

Contraindicaţii
- să nu încrucişeze picioarele;
- să nu flecteze şoldurile mai mult de 90°.

37
 Cap.III Metodologia de tratament(asta e cap 3 cu tratament
cap 4 e cel cu cazurile
ASTA TREBUIE LA CAP 3
Si sa bagi cuprins acum ai paginile notate

STUDIU DE CAZ 1 la cap 4 e asta iti las eu un model ca al meu si il faci u pe al

tau

Istoric:
Pacientul cu fractură de col femural stâng stabilizată chirurgical în
2006 se internează cu sindrom algo disfunctional major cu evoluţie
progresivă.Redoare a şoldului cu limitarea perimetrului de mers, mers

38
disfunctional cu reducerea sprijinului şi balans prin scurtarea membrelor
inferioare, mers cu 2 cârje canadiene , prin reducerea flexiei coxofemurale şi
scăderea forţei musculare a membrului inferior stâng flexia: 70 – 100 º,
abductia: 20- 30 º, rotaţii interne şi externe 20- 30º. Genunchiul stâng flexia:
110º cu hipotonie de cvadriceps şi fesier stâng. Examenul radiologic prezintă
modificări de formă şi structură a capului capsulei femurale şi coxartroză
severă cu MOS pe loc.
Face tratament cu sonoforeză, laser, parafină şi kinetoterapie cu rezultate
favorabile pentru sindromul algic dar şi cu rezultat minor pe funcţionalitatea
membrelor inferioare.
Pacientul în vârstă de 47 ani cunoscut cu fractură de col femural stâng
în urma unui accident de muncă, operată se înregistrează cu diagnosticul de
coxartroză stângă. Se efectuează analize imagistice şi de laborator necesare.
În data de 13.02.2014 se intervine chirurgical sub rahianestezie şi se
practică : Artoplastie totală şold stâng, cu proteză totală necimentată tip
( ZIMMER), componentă acetabulară Nr.58, componentă femurală Nr.11,
col femural Nr.-4,2 suruburi, 2broşe pe cotil, lavaj, drenaj, sutură în planuri
anatomice, pansament steril.
Sub tratament antiinflamator, antibiotic, anticoagulant, antialgic,
protector gastric, pansament steril zilnic evoluţie locală şi generală este
favorabilă.
Pacientul se externează cu stare generală bună, afebril.
Recomadari- regim- medicaţie
- Nu calcă pe membrul inferior operat 6 saptamani
post- operator.
- Pansament steril la 2-3 zile post- operator.
- Suprima firele de sutură la 21 de zile post- operator.
39
- Gimnastică de recuperare a mobilităţii articulare şi a
tonusului muscular prin serviciul teritorial.
- Prelungirea cm prin medicul de familie.
- Control conform planificării.

40
 STUDIU DE CAZ 2

Istoric:
Pacienta în varstă de 69 ani se internează pentru durere deficit funcţional
şold. Rx Şold – aspect de coxartroză. Se operează pe 08.01.2014 şi se
practică artroplastie şold cu proteză totala cimentată.

41
 Evoluţia este favorabilă.
Recomandari: - Mobilizare activă cu sprijin progresiv pe picior.
- Tratament cu Xarelto 1cp/zi înca 30 de zile.

STUDIU DE CAZ 3

NUME: DRĂGAN
PRENUME:ILIE
VÂRSTA: 55 ANI
DOMICILIU: DRAGOEŞTI
DIAGNOSTIC: COXARTROZĂ ARTICULARĂ SECHELE
FRACTURĂ COL FEMURAL DREPT
DIAGNOSTIC: REDOARE ŞOLD DREPT – PROTEZĂ UŞOARĂ
MOTIVELE INTERNĂRII:
- Durere coapsă şi genunchi drept cu, caracter mecanic,
evoluţie progresivă de aproape 3 saptămâni, cu
tulburări instabile şi slăbiciune musculară a
membrului inferior drept
- Dureri acutizate de tuse şi respiraţii

42
 Pacientul se internează cu proteză de tip Moore în 2008, post fractură
cap femural.Durerea persistă de 2-3 săptămâni în mers la efort fizic , durere
crurală şi de genunchi drept cu senzaţie de instabilitate a membrului
inferior , persistă durere toracică dreaptă în urma unui traumatism toracic , în
urmă cu 6 săptămâni cu evoluţie persistentă accentuate la respiraţii şi tuse.
Tratment – administraţii medicamentoase, injectabile
- parafina
- ultrasonoforeză
- kinetoterapie
- gimnastică respiratorie.

CAPITOLUL IV

Concluzii generale
Această afecţiune interesează ambele sexe între vârsta de 50- 60 ani
Pacientul înainte de protezare avea dureri mari cu, caracter permanent,
nu se putea deplasa fapt pentru care se indică tratament chirurgical –
protezarea.
Această operaţie se indică când nu mai poate beneficia de tratament
medical şi fizioterapie , fiind în stare de invaliditate cu dureri mari, cu
imposibilitatea de a merge şi de a sta în picioare.

43
 Această afecţiune interesează ambele sexe între vârsta de 50-60 ani.
Atroplastia – urmăreşte refacerea articulaţiei fie prin înlocuirea
capului femural, cu o proteză, astfel se poate reda mobilitatea articulaţiei
coxo-femurale.
Tratament medicamentos cu antialgice şi antiinflamatoare.
Programul terapeutic fizical-kinetic se face în mai multe etape:
- perioada de deplasare fară sprijin pe membrul afectat;
- perioada de recuperare funcţională a membrului
inferior operat;
Când bolnavul poate să stea în ortostatism se face recuperarea cu două
cârje.
Tonifierea analitică a musculaturii începe după 3 săptămâni de
intervenţie-mobilizarea articulaţiei în piscină.
Pacientul după tratament are o evoluţie favorabilă şi se externează
ameliorat. Se recomandă să meargă la control medical periodic şi să urmeze
un regim dietetic.

44
Bibliografie
1. Nica Adriana Sarah; Compendiu de medicina fizica si recuperare; Editura
universitara “Carol Davilla”, Bucuresti; 1988
2. Marcu Vasile, Dan Mirela si colab.; Kinetoterapie; Editura Universitatii
din Oradea, 2006

3. Rădulescu Andrei; Electroterapie: Editura Medicala; Bucureşti,1993.

4. S. Tudor; Kinetologie profilactică şi de recuperare; Editura Medicală,
Bucureşti,1987.
5. S. Tudor; Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice de membre;
Editura Medicală, Bucureşti, 1981.
6. Stroiescu Ion; Recuperarea funcţională în practica reumatologică;
Editura Medicală Bucureşti 1979.
7. Curs Kinetoterapie-Reumatologie; SCOALA SANITARA POSTLICEALA
„CAROL DAVILLA”; Pitesti, 2008-2009

8. N. Teleki, L. Munteanu; Cura balneo-climaterica in Romania; Ed. Sport-

Turism; 1984

9. G.O. Tache, M. Beuran; Ghid de medicina fizica si recuperare medicala; Ed.

Scripta; 2001

45