Humerus

Humerusul reprezintă legătura dintre trunchi și antebraț. Cu capătul

său superior este implicat în structura articulației umărului, cu
capătul inferior la structura articulației cotului.
Humerusul (Humerus) sau osul brațului este un os
lung și pereche ce formează scheletul brațului.
Prezintă o diafiză și două epifize (proximală,
distală). Diafiza sau corpul humerusului are 3 fețe
(antero-laterală, antero-medială, posterioară), 3
margini (anterioară, laterală, medială). Epifiza sau
extremitatea proximală (superioară) se articulează
cu scapula și prezintă câteva formațiuni anatomice
(capul humerusului, colul anatomic, tuberculul mare,
tuberculul mic, șanțul intertubercular, colul
chirurgical). Epifiza sau extremitatea distală
(inferioară) se articulează cu radiusul și ulna și
prezintă o parte articulară - condilul humerusului
(pe care se află capitulul, trohleea, 3 fose: radială,
coronoidă, olecraniană) și o parte nearticulară -
epicondilii (epicondilul medial și lateral)
CUPRINS

 CUPRINS
• Corpul humerusului
• Epifiza proximală
• Epifiza distală
• Inserții musculare
• Osificare
• Nervi
• Patologii
 Corpul humerusului sau diafiza humerusului este porțiunea mijlocie
a humerusului, aflată între extremitatea proximală și extremitatea
distală. Aproape cilindric în partea superioară, corpul devine, pe
măsură ce se apropie de extremitatea inferioară, prismatic
triunghiular. Prezintă trei fețe (antero-laterală, anteromedială,
posterioară) și trei margini (anterioară, laterală, medială), bine
diferențiate în porțiunea inferioară, și slab în porțiunea superioară.
Marginea anterioară este bine pronunțată, ascuțită sus și rotunjită
în jos. Este o continuare a crestei tuberculului mare, delimitează
Corpul anterior tuberozitatea deltoidiană, iar la nivelul extremității distale
ea se bifurcă, delimitând fosa coronoidă

humerusulu Marginea laterală se extinde de la porțiunea posteroinferioară a

tuberculului mare până la epicondilul lateral. Slab pronunțată în

i jumătatea proximală a corpului, marginea laterală este clar vizibilă

Această fotografie de Autor necunoscut este licențiată în condițiile
CC BY-SA
Această fotografie de Autor necunoscut este licențiată în condițiile CC BY-SA
și ascuțită în jumătatea distală a lui. Marginea laterală formează în
porțiunea sa distală o creasta proeminentă recurbată - creasta
supracondiliană laterală care se termină pe epicondilul lateral. Pe
creasta supracondiliană laterală se inseră mușchiul brahioradial și
mușchiul lung extensor radial al carpului. Pe marginea laterală și
creasta supracondiliană laterală se inseră septul intermuscular
lateral al brațului Marginea laterală este întreruptă la unirea 1/3
sale inferioare cu cele două treimi superioare, de șanțul nervului
radialis), care trece de pe fața posterioară pe fața antero-laterală a
corpului humerusului.
 Marginea medială se extinde de la creasta tuberculului mic până la epicondilul medial. Slab
pronunțată în jumătatea proximală a corpului, marginea medială este clar vizibilă și ascuțită în
jumătatea distală a lui. Pe creasta supracondiliană medială se inseră în față mușchiul brahial iar în
spate se inseră capul medial al mușchiul triceps brahial Pe marginea medială și creasta
supracondiliană medială se inseră septul intermuscular medial al brațului Pe marginea medială în
porțiune sa mijlocie se inseră mușchiul coracobrahial).
 Fața posterioară este cuprinsă între marginea medială și marginea laterală, este netedă, mai
largă spre epifiza inferioară a osului. La mijlocul ei se află un șanț oblic - șanțul nervului radial
nervi numit și șanțul spiral - cu direcție spiralată, de sus de la marginea medială în jos, trecând
peste marginea laterală spre fața anterolaterală, unde se află sub tuberozitatea deltoidiană și apoi
coboară spre epicondilul lateral. În el se găsesc nervul radial și artera brahială profundă cu cele
două vene satelite. Suprafața feței posterioare este acoperită aproape în întregime de capul
lateral și medial al mușchiului triceps brahial. Capul lateral al mușchiului triceps brahial se inseră
în treimea proximală lângă marginea laterală, deasupra și lateral de șanțul nervului radial. Capul
medial al mușchiului triceps brahial se inseră larg în porțiune distală lângă marginea medială,
medial și sub șanțul nervului radial.
 Fața antero-laterală este cuprinsă între marginea anterioară și marginea laterală. Ceva mai sus de
mijlocul ei se află o rugozitate în forma literei V - tuberozitatea deltoidiană - pe care se inseră
mușchiul deltoid . Distal de tuberozitatea deltoidiană se inseră fibrele laterale a mușchiului brahial
Sub tuberozitate deltoidiană se află șanțul nervului radial care pleacă de pe fața posterioară tăind
marginea laterală. Marginea posterioară a șanțului nervului radial este formată de creasta
 Fața antero-mediala este cuprinsă între marginea anterioară și marginea medială. În
treimea superioară se află șanțul intertubercular are descinde de la epifiza superioară. În
treimea mijlocie lângă marginea medială și pe marginea medială se află o rugozitate pe
care se inseră mușchiul coracobrahial. În treimea mijlocie și inferioră se inseră mușchiul
brahial .La mijloc, spre marginea medială, se află gaura nutritivă a osului, care are o
direcție oblică în jos.
 Procesul supracondilian este o apofiză triunghiulară în formă de cârlig inconstantă (în
aproximativ 1% din cazuri) aflată pe fața antero-medială la aproximativ 5 cm deasupra
epicondilului medial, și care are o lungime de 2 – 20 mm. Procesul supracondilian se
curbează în jos și înainte, și vârful lui ascuțit este unit de marginea medială, imediat
deasupra epicondilului medial, printr-o bandeletă fibroasă - ligamentul lui Struthers - pe
care se inseră mușchiul rotund pronator. Se formează astfel un orificiu prin care trece în
mod obișnuit, nervul median și artera brahială însă uneori trece numai nervul median sau
nervul median împreună cu artera ulnară (în caz de dividere înaltă a arterei brahiale). De
obicei sub procesul supracondilian se află un șanț, care găzduiește nervul median și artera
brahială, și le poate proteja de o eventuală compresiune din partea mușchilor. Ligamentul
lui Struthers poate comprima nervul median și artera brahială, cea ce se manifestă clinic
printr-o neuropatie mediană (durere, parestezie) sau lipsa pulsului radial.
 Epifiza proximala
•Epifiza sau extremitatea proximală (superioară) este voluminoasă,
se articulează cu scapula și prezintă
•câteva formațiuni anatomice: capul humerusului, colul anatomic,
tuberculul mare, tuberculul mic, șanțul
•intertubercular și se unește în jos cu corpul humerusului la nivelul
colului chirurgical. Capul humerusului
•este o suprafață articulară netedă și rotunjită aflată la polul
superior al humerusului. Are o formă sferoidală și reprezintă o
treime dintr-o sferă. Este acoperit de un cartilaj hialin, care este
mai gros în porțiunea sa centrală și se articulează cu cavitatea
glenoidă a scapulei formând articulația umărului sau
scapulohumerală capul humerusului este cu mult mai mare decât
cavitatea glenoidă, aceasta din urmă reprezentând doar un sfert din
suprafața capului humeral. Colul anatomic este un șanț
circumferențial,care separă capul humerusului de restul epifizei;
este mai adânc antero-lateral în vecinătatea tuberculului mare.
•Pe colul anatomic se inseră capsula articulară a articulației
umărului, medial capsula articulară deviază de la
•colul anatomic și coboară 1 cm sau mai mult pe corpul humerusului.
Colul anatomic, în partea lui
•anterolaterală, unde este mai pronunțat, desparte capul humeral de
două tuberozități: una mai mare – tuberculul mare și alta mai mică -
tuberculul mic. Tuberculul mare este situat pe partea laterală a
epifizei proximale în partea superioară. Pe fața lui
posterosuperioară, lângă colul anatomic se află trei fețișoare pentru
 Epifiza sau extremitatea distală (inferioară) este de formă prismatic
triunghiulară, turtită antero-posterior, și recurbată dinapoi înainte, având
diametrul transversal cu mult mai mare ca cel antero-posterior. Are la mijloc
un segment articular - condilul humerusului - care este încadrat de două
proeminențe laterale nearticulare - epicondilii. Condilul humerusului este
segmentul articular și are 2 suprafețe articulare: trohleea humerusului
(medial) și capitulul humerusului (lateral) separate de un șanț intermediar și 3
fose:coronoidă, radială, olecraniană. Condilul humerusului se articulează cu
radiusul (articulația humeroradială) și ulna (articulația humeroulnară) în cadrul
articulației cotului). Trohleea humerusului este o suprafață articulară care se
află în partea medială a condilului humerusului și acoperă suprafața lui
anterioară, inferioară și posterioară, are forma unui scripete (sau a unui mosor
ușor spiralat) și este formată din două margini, două povârnișuri separate de
un șanț (gât) spiroid. Capitulul humerusului se articulează cu foseta capului
radiusului formând articulația humeroradială. Pe condilul humerusului se află 3
fose: fosa coronoidă, fosa radială și fosa olecraniană. Peretele despărțitor al
acestor fose este subțire, uneori fiind înlocuit de un sept fibros sau chiar de un
orificiu. Fosa olecraniană este o cavitate adâncă pe fața posterioară a
condilului humerusului, deasupra trohleei, în care pătrunde vârful olecranului
ulnei în extensia completă a antebrațului; planșeul acestei fose este subțire.
Fosa coronoidă este o cavitate mai mică, pe fața anterioară a condilului
humerusului, deasupra trohleei; în ea pătrunde marginea anterioară a
procesului coronoidian al ulnei, în mișcările de flexiune ale antebrațului. Fosa
radială (Fossa radialis humeri) este o fosă mai puțin profundă pe fața
anterioară a condilului humerusului lateral de fosa coronoidă Epicondilii
humerusului sunt două proeminențe nearticulare pe părțile laterale a epifizei
distale care servesc pentru inserții musculare; unul este medial - epicondilul
medial, iar altul lateral - epicondilul lateral.
 INSERTII MUSCULARE

•Pe humerus se inseră 24

de mușchi

a superioara
ul supraspinos (pe fetisoara superioara a tuberculului mare)
ul infraspinos (pe fetisoara mijlocie a tuberculului mare)
l rotund mic (pe fetisoara inferioara a tuberculului mare)
ii subscapular si rotund mare (pe tuberculul mic)
nterolaterala a diafizei
l deltoid (pe buza superioara a V-ului deltoidian)
l brahial (pe buza inferioara a V-ului deltoidian)
nteromediala a diafizei
l coracobrahial (imediat deasupra portiunii mijlocii)
l brahial (in ½ inferioara)
Pe fata posterioara a diafizei
-capul lateral al tricepsului brahial (deasupra santului nervului radial)
-capul medial al tricepsului brahial (inferomedial de santul nervului radial)
Pe marginea anterioara
-tendonul muschiului pectoral mare (pe buza anterioara a santului intertubercular)
-muschiul deltoid (in portiunea mijlocie)
-muschiul brahial (in ½ inferioara)
Pe marginea laterala
-muschii brahioradial si lung extensor radial al carpului
Pe epifiza inferioara
-muschiul rotund pronator, flexor radial al carpului, flexor superficial al degetelor, flexor
carpului, palmar lung (pe fata anterioara a epicondilului medial)
-muschiul extensor al degetelor, extensor al degetului mic, extensor ulnar al carpului, m
(pe epicondilul lateral)
 OSIFICARE

 În timpul dezvoltării embrionare, humerusul este una dintre primele structuri care se osifică,
începând cu primul centru de osificare din arborele osului. Osificarea umerusului apare în mod
previzibil la embrion și făt și, prin urmare, este utilizată ca măsurare biometrică a fătului la
determinarea vârstei gestaționale a unui făt. La naștere, humerusul neonatal este osificat doar în ax.
Epifizele sunt cartilaginoase la naștere. Capul humeral medial dezvoltă un centru de osificare în jurul
vârstei de 4 luni și o tuberozitate mai mare în jurul vârstei de 10 luni. Aceste centre de osificare
încep să fuzioneze la vârsta de 3 ani. Procesul de osificare este complet până la vârsta de 13 ani,
deși placa epifizară (placa de creștere) persistă până la maturitatea scheletului, de obicei în jurul
vârstei de 17 ani.
 NERVI
 Nervul axilar este localizat la capătul
proximal, împotriva brâu umăr. Dislocarea
articulației glenohumerale a humerusului are
potențialul de a răni nervul axilar sau artera
axilară . Semnele și simptomele acestei
luxații includ pierderea conturului normal al
umărului și o depresie palpabilă sub
acromion. Nervului radial urmărește
îndeaproape humerusul. La axul central al
humerusului, nervul radial se deplasează de
la aspectul posterior la cel anterior al osului
în canelura spirală . O fractură a humerusului
în această regiune poate duce la leziuni ale
nervilor radiali. Cele nervului ulnar se află
la capătul distal al humerusului în apropierea
cotului. Când este lovit, poate provoca o
senzație de furnicături distinctă și, uneori, o
cantitate semnificativă de durere. Uneori
este denumit popular „osul amuzant”, posibil
datorită acestei senzații (un sentiment
„amuzant”), precum și faptului că numele
osului este un omofon al „umoristicului”. Se
află posterior epicondilului medial și este
ușor deteriorat în leziunile cotului.
 PATOLOGII FRECVENTE
FRACTURA DE HUMERUS PROXIMAL
 Fractura de humerus proximal este a doua cea mai
frecventa fractura a extremitatii superioare si a treia
cea mai comuna fractura la pacientii peste 65 de ani,
dupa sold si fractura distala de radius. In trecut,
tratamentul chirurgical se impunea in 20% din cazuri.
In prezent, indicatiile chirurgicale sunt din ce in ce
mai numeroase.
 80% dintre aceste fracturi sunt fara deplasare si,
astfel, tratamentul de electie este ortopedic. 20%
sunt cu deplasare, aceasta insemnand peste 1cm din
pozitia anatomica sau peste 45 grade, angulatie,
ceea cea impune un tratemnt chirurgical.

 In functie de caracteristicile fracturii (fractura

simpla/cominutiv, cu deplasare/fara,
deschisa/inchisa, cu implicarea suprafetei
articulare/fara), aceasta se fixeaza cu o placa
premulata de titan si suruburi (cea mai des folosita
metoda de fixare), cu brose K sau cu tije
centromedulare si suruburi multidirectionale.
 În luxaţiile antero-interne pacientul prezintă
durere şi o poziţie antalgică caracteristică, de
“umăr umil”. Acesta constă în aplecarea în faţă
a umărului afectat, dureros şi susţinerea
antebraţului de partea bolnavă de către mâna
sănătoasă.
 La inspecţie se constată un semn tipic pentru
luxaţie, “umărul în epolet”. În mod normal,
relieful umărului este conturat de prezenţa
muşchiului deltoid ce acoperă lateral
articulaţia. În momentul luxaţiei, capul
humeral coboară, regiunea luând o formă
pătrăţoasă datorită prezenţei sub piele a
marginii scapulei. Braţul apare totodată scurtat
şi rotat extern cu cotul depărtat de trunchi. La
încercarea de a apropia braţul de corp, acesta
revine la poziţia iniţială.
 La palpare se simte lipsa capului humeral din
cavitatea glenoidiană, care însă este prezent
anterior sub muşchi sau în axilă.
PERIARTRITA SCAPULO-HUMERALA

( PSH)
Periartrita scapulohumerala este un termen care cuprinde o gama
larga de afectiuni degenerative ale umarului. Periartrita este o
inflamatie dureroasa a tesuturilor moi, tendoanelor si ligamentelor,
situate in jurul umarului.

Inflamatia articulatiei umarului este o boala comuna intalnita la

majoritatea persoanelor de varsta mijlocie pana la varsta inaintata.
Semnul tipic este o reducere brusca si dureroasa a capacitatii de
miscare a umarului. Aceasta scadere a motilitatii se datoreaza unei
rigidizari a umarului, adesea denumita "umar inghetat".

Exista multe cauze care nu sunt intotdeauna clar vizibile. Orice

modificare a tendoanelor, ligamentelor, muschilor sau oaselor
articulatiei umarului poate duce la o rigidizare dureroasa a acesteia
din urma. Cauzele principale ale durerii sunt caderea sau uzura
(osteoartrita).
 Referat realizat de
 HOBJILĂ DANIELA
 AMG
 GRUPA 1