UNIVERSITATEA ECOLOGICA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT

KINETOTERAPIE SI MOTRICITATE SPECIALA

ISTORIA FOTBALULUI

PROFESOR INDRUMATOR: PRICOP ADRIAN

STUDENT: DOBRE AMELIA-FLORENTINA

SPECIALIZARE: KINETOTERAPIE SI MOTRICITATE
SPECIALA
ANUL: I
 CUPRINS

1. Etimologie
2. Natura jocului
3. Tactici
4. Reguile jocului
5. Oficiali
6. Ofsaidul
7. Bibliografie
Etimologie
Legile jocului au fost formate în Anglia de The Football Association în 1863, unde a primit
denumirea de association football, pentru a nu se confunda cu numele altor forme de fotbal
existente în acele timpuri, printre care fotbalul american sau fotbalul australian. În aceste zone
este cunoscut și sub numele de soccer, termen originar din Anglia, apărut în anii 1880 ca o
abreviere Oxford "-er" a cuvântului „asociație”.

Natura jocului
Fotbalul se joacă după un set de reguli, cunoscute sub numele de Legile Jocului. Acestea sunt
dezvoltate în continuare:
Două echipe de câte 11 jucători fiecare încearcă să lovească o minge rotundă (mingea de fotbal),
cu scopul de a o introduce în poarta adversă. Echipa care înscrie mai multe goluri până la finalul
jocului este declarată câștigătoare; dacă ambele echipe au marcat același număr de goluri, meciul
este considerat egal. Una dintre primele reguli este interzicerea atingerii intenționate a mingii cu
mâna în timpul jocului (excepție fac portarii). Singura dată când jucătorul se poate folosi de
mâini este atunci când aruncă de la margine (execută un aut). În rest, jucătorii se pot folosi de
orice parte a corpului pentru a direcționa mingea.
Jucătorii se pot apropia de poarta adversă astfel: prin dribling (alergarea cu mingea la picior);
prin pasarea mingii între coechipieri și prin șutarea acesteia spre poartă. Jucătorii adverși pot
recupera mingea prin interceptarea unei pase sau prin deposedarea adversarului. Contactul fizic
este limitat.
Jocul se oprește doar în momentul în care mingea părăsește cu întreaga circumferință o linie ce
marchează terenul (fie pe pământ, fie în aer) sau când arbitrul fluieră. Jocul se reia prin diferite
metode, analizate în continuare.
De obicei, într-un meci disputat la un nivel profesionist se înscriu puține goluri. De exemplu, în
prima divizie engleză (Premier League), în sezonul 2005–2006, s-au marcat, în medie, 2,48 de
goluri pe meci. În plus, 88% din jocuri s-au încheiat cu mai puțin de 4 goluri marcate. Dar, doar
8% dintre partidele disputate s-au terminat fără gol marcat.
În perioada 2003-2004, scorul cel mai des întâlnit în cele mai importante ligi din Europa a fost de
1-1 (12,4% din toate meciurile disputate).

Tactici
Legile jocului nu impun o altă poziție ocupată în teren de vreun jucător, în afara celei de portar.
De-a lungul timpului au apărut o serie de poziții specifice. Acestea sunt:
  fundaș - jucător specializat în prevenirea încercărilor de a marca ale adversarilor;
 mijlocașul - jucător care organizează jocul ofensiv al echipei și oferă pase decisive
atacanților; totodată el ajută apărătorii, încercând să oprească atacurile adverse încă
de la început;
 atacantul - jucător al cărui principal rol este acela de a marca goluri.
Aceste poziții sunt împărțite la rândul lor, după timpul petrecut de un jucător într-o anumită parte
a terenului de joc. De exemplu, există fundași centrali sau mijlocași stânga.
Aceste poziții nu sunt restricționate de reguli, iar fotbaliștii sunt liberi să-și schimbe pozițiile în
timpul jocului. Acest lucru se aplică și portarilor, care, deși în marea majoritate a timpului se află
în preajma propriei porți, pot participa oricând la jocul ofensiv al echipei. Cele mai întâlnite
cazuri sunt la loviturile libere sau la cornere.
Dispunerea jucătorilor pe teren se numește așezare tactică. Exemple de așezări tactice: 4-4-2 (4
fundași, 4 mijlocași, 2 atacanți); 4-5-1, 4-3-3.
Stabilirea așezării tehnico-tactice a echipei intră în subordinea antrenorului.

Regulile jocului
Istorie și evoluție
Regulile jocului au fost conturate la mijlocul secolului al XIX-lea pentru a standardiza regulile
unei mari varietăți de jocuri asemănătoare, jucate în școlile din Marea Britanie. Regulile
Cambridge, asemănătoare cu cele de astăzi, au fost create la Colegiul Trinity din Cambridge,
în 1848, la o întâlnire a reprezentanților mai multor colegii: Colegiul Eton, Școala
Harrow, Școala de Rugby, Colegiul Winchester și Școala Shrewsbury. Dar, ele erau departe de a
fi niște reguli universale. În anii 1850, s-au format multe cluburi, independente de școli sau
universități, care jucau diferite forme de fotbal. Multe foloseau propriile lor reguli, cel mai bun
exemplu fiind clubul Sheffield F.C. (format din foști elevi ai Scoala Harrow). Acesta a luat ființă
în 1857, iar regulile create de ei au dus la formarea Federației de Fotbal Sheffield & Hallamshire,
în 1867. În 1862, John Charles Thring de la Școala Uppingham a creat un alt set de reguli des
folosit.[10]
Aceste eforturi au condus la înființarea The Football Association (The FA) în 1863, care s-a
întrunit pentru prima dată în dimineața zilei de 26 octombrie 1863, la Freemason's Tavern din
Great Queen Street, Londra. Singura școală care a fost reprezentată la această întrunire a fost
Școala Charterhouse. Freemason's Tavern a fost locul de întâlnire al Federației pentru încă 5
întrevederi, între Octombrie și Decembrie. În timpul acestora a luat naștere primul set
cuprinzător de reguli. La ultima întâlnire, primul trezorier al FA, care era
reprezentantul Blackheath și-a retras clubul din FA, din cauza excluderii din regulament, la
întâlnirea precedentă, a două reguli de bază: prima era cea care permitea alergarea cu mingea în
mâini și a doua, posibilitatea împiedicării adversarului prin lovirea sa în „fluierul piciorului, prin
tragere sau prin ținere”. Alte cluburi englezești de rugby au urmat exemplul și nu s-au înscris în
FA. Dar, în 1871, ele au format Federația de Rugby (Rugby Football Union). Cele 11 cluburi
rămase în FA, sub conducerea lui Ebenezer Cobb Morley, au ratificat primele 13 reguli ale
jocului. În ciuda acestora, clubul Sheffield a continuat să joace după propriile reguli, până în anii
1870.
Astăzi, regulile jocului sunt stabilite de International Football Association Board (IFAB).[12]
[13]
 Aceasta a luat ființă în 1886[14] după o întâlnire a Federației Engleze de Fotbal, a Federației
Scoțiene de Fotbal, a Federației Galeze de Fotbal și a Federației Irlandeze de
Fotbal în Manchester.
Prima ligă de fotbal a fost creată în Anglia, în 1888 de președintele clubului Aston Villa, William
McGregor.[15] Formatul inițial conținea 12 echipe din centrul și nordul Angliei.
Federația Internațională de Fotbal FIFA, s-a format la Paris în 1904, iar reprezentanții săi au
hotărât să adopte regulile create de IFAB. Popularitatea crescândă a jocului a condus la unirea
reprezentanților celor două federații (FIFA si IFAB). Astăzi, conducerea acestora este formată
din 4 reprezentanți FIFA și câte 1 reprezentant al fiecărei federații britanice.
Aplicabilitatea regulilor
Legile principale ale jocului sunt în număr de 17. Aceleași legi se aplică la toate nivelurile
fotbalistice, chiar dacă prefața regulamentului permite federațiilor naționale să modifice anumite
pasaje pentru diverse categorii (juniori, seniori, femei, etc.) Pe lângă cele 17 legi, numeroase alte
decizii și directive IFAB contribuie la reglementarea jocului de fotbal. Legile pot fi găsite pe
site-ul oficial al FIFA.

Oficiali
Un joc este condus de un arbitru. Acesta deține "întreaga autoritate de a pune în aplicare Legile
Jocului, în concordanță cu meciul la care a fost delegat" (Legea 5), iar deciziile sale sunt finale și
indiscutabile. Arbitrul este ajutat de 2 arbitri asistenți (popular denumiți tușieri). În jocurile
disputate la cel mai înalt nivel există și un al patrulea oficial. Acesta îl poate înlocui pe arbitru în
cazul în care acesta se află în imposibilitatea de a mai conduce meciul.

Ofsaidul
Legea ofsaidului limitează posibilitatea atacanților de a se poziționa atât în fața mingii (mai
aproape de linia porții), cât și în fața penultimului jucător advers. Adesea se spune că această
regulă a fost creată pentru a evita ca jucătorii să aștepte mingea într-un singur loc, cât mai
aproape de poarta adversă. Dar, în realitate, legea este similară celei din rugby. Detaliile și
aplicarea acestei legi sunt complexe și de multe ori ea naște controverse.
 Bibliografie
1. https://www.creeaza.com/familie/sport/TENDINTE-SI-NOUTATI-IN-
FOTBALU797.php
2. Lector universitar dr . Pricop Adrian Daniel – Cursul 3,Noutăți și tendințe în fotbalul
actual.