DEX IRTAM KI

COLOANA VERTEBRALA

Coloana vertebrala este un tub articular osos, lung, care se intinde intre baza craniului si
oasele bazinului. Este o structura rezistenta, dar in acelasi timp flexibila, care sustine capul si
corpul, mentine trunchiul in pozitie dreapta, permitand in acelasi timp miscarea acestuia.
NET!
Conform accidentelor occidentale ,exista 33 de vertebre ale coloanei ,in urmatoare
ordine,incepand de sus.. 7cervicale-mai mici, 12dorsale-mai dese, 5lombare, 5sacre-sudate
care formeaza un triunghi spre partea inferioara, 4care formeaza coccisul,sudate si atrofiate.
DEX!
Pentru a denumi vertebrele, se foloseste initiala zonei respective (c pt cervicala, t pentru
toracala, l pentru lombara, s pentru sacrala) si se numeroteaza in functie de pozitia acestora pe
coloana vertebrala. (L1 prima vertebra a coloanei lombare, C4 a patra vertebra cervicala).
NET!
COLOANA VERTEBRALA asemenea unui stalp,reprezinta sprijinul,protectia si situatia din
viata mea. Este stalpl meu fizic si intern. Fara ea m-as prabusi. COLOANA V. simbolizeaza
de asemenea energia mea fundamentala si spirituala. Reprezinta flexibilitatea si rezistenta
mea fata de diderite evenimente din viata. Imi confera libertatea de a ma misca, de a ma
intoarce intr-un mod flexibil spre directiile dorite. Deviatiile coloanei (scolioza,lordoza etc.)
sunt legate de partea profunda a intregului sistem energetic. In timpul unui blocaj apar dureri
fizice. Exista sentimente de neputinta, o greutate prea mare de purtat, o nevoie afectiva sau
emotionala nesatisfacuta, care ma fac sa ma simt atacat in integritatea mea si in rezistenta
mea. Este ca si cum as-i primi lovituri din spate. DEX!
NET! Anatomia coloanei vertebrale: Coloana vertebrala are patru curburi naturale in plan
sagital. Doua sunt lordoze si doua cifoze. Curburile cervicala si lombara sunt lordoze.
Curburile toracice si sacrale sunt cifoze. Curburile ajuta la distribuirea stresului mecanic in
timp ce corpul se misca. Lordoza este conturul normal al gitului si spatelui inferior. Lordoza
excesiva poate cauza curbura anterioara extrema a spatelui inferior. Aceasta conditie este
denumita „spate in sa”.
NET DE KONYBOL VAN! ,,Anatomia omului Volumul I Chişinău Centrul Editorial-
Poligrafic Medicina 2007,, Coloana vertebrală este o parte componentă a scheletului axial al
corpului. Prezintă o structură heterogenă complexă rezultată din succesiunea alternantă a
vertebrelor şi discurilor intervertebrale. De ea sunt legate toate celelalte segmente ale
trunchiului (toracele şi bazinul), precum şi craniul, membrele superioare şi inferioare. Ea
protejează sistemele de comunicare ale organismului şi face posibilă atât mobilitatea, cât şi
stabilitatea corpului. Este unica formaţiune de integrare a sistemului osos, muscular şi nervos.
Conform sintezei statistice prezentată de Reinberg, coloana vertebrală reprezintă un segment
complex de o mare importanţă funcţională, constituit din 33 – 34 piese osoase, 344 de
suprafeţe articulare, 24 discuri intervertebrale, 365 ligamente şi 730 puncte de origine şi
inserţie ale fasciculelor musculare. Structura multisegmentară a coloanei vertebrale este
determinată de funcţiile statice şi dinamice complexe pe care le îndeplineşte, rezistenţa faţă de
forţele de gravitaţie şi inerţie, diversitatea mişcărilor, distribuirea segmentară a nervilor
spinali, susţinerea capului.
,,COLOANA VERTEBRALA N.DIACONESCU C.VELEANU H.J.KLEPP EDITURA
MEDICALA,,
Denumirea de coloana vertebrala este adanc incetatenita in literatura medicala si ea oglindeste
punctul de vedere descriptiv in anatomie,sugerand ideea succesiunii de piese osoase
suprapuse care intra in constitutia anatomica a acestei tije mobile si rezistente a corpului
omenesc. Luand insa in considerare pe de o alta parte multiplele ei functiuni (de
sustinere,miscare,protectie si formogenetica), complexitatea ei
structurala(osoasa,fibroasa,elastica,cartilaginoasa si musculara). ,cat si numeroasele ei
interconditionari cu toate partile corpului omenesc,atat in sfera morfologica,cat si in cea
functionala, normala si patologica, ne alaturam tuturor celor ce denumesc astazi aceasta parte
a aparatului locomotor,organul axial al corpului.
Oscilatiile si variatiile ce le intalnim in literatura anatomica din ultimul sfert de veac, in
legatura cu definirea acestui organ, pledeaza si ele pentru o reconsiderare a studiului coloanei.
Testut de exemplu intelege prin coloana vertebrala o tija osoasa, situata pe linia mediana si
posterioara a trunchiului, servind ca scut de protectie si ca punct de sprijin unui mare numar
de viscere.
Paturet considera coloana vertebrala ca pe o tulpina osoasa,rezistenta,articulata si flexibila,
situata la partea mediana si posterioara a gatului si trunchiului. Ea formeaza cu craniul
scheletul axial posterior.
Braus considera coloana vertebrala ca elementul cel ami caracteristic al spatelui. Ea se
compune din vertebre ,ceea ce demonteaza apartenenta omului la vertebrate.
Dictionarul medical romanaesc(1969) defineste coloana vertebrala,drept coloana de suport
flexibil a scheletului trunchiului,formata din vertebre separate prin discuri intervertebrale si
legate prin ligmente vertebrale.
Biomecanica coloanei vertebrale
Prezenţa în coloana vertebrală a tuturor tipurilor de uniri – diartrozele intervertebrale,
discurile intervertebrale, simfizele intervertebrale – îipermite să realizeze mişcări destul de
variate şi complexe rezultate din mişcările cumulate ale tuturor articulaţiilor intervertebrale:
flexie – extensie, înclinare laterală (lateroflexia), rotaţia şi, ca o rezultantă a acestora,
circumducţia. Discul funcţionează ca o articulaţie universală, iar fiecare vertebră prezintă şase
grade de libertate, impuse de cele 3 axuri. Deşi amplitudinea mişcării între două vertebre este
mică, suma mişcărilor dintre toate vertebrele coloanei vertebrale reprezintă o mişcare de
ansamblu cu amplitudini mari. În prezent ca unitate morfofuncţională a coloanei vertebrale
este considerat motosegmentul sau segmentul de mişcare ce vizează spaţiile de mobilitate
dispuse segmentar între piesele osoase, ceea ce a permis o abordare mai funcţională a
structurii complexe a coloanei şi o mai bună înţelegere a biomecanicii, profilaxiei, patologiei
şi tratamentul acesteia. Componentele segmentului de mişcare sunt: discurile intervertebrale,
ligamentul longitudinal anterior şi cel posterior, articulaţiile zigapofizale, ligamentele galbene
şi muşchii intervertebrali. Elementele componente ale segmentului de mişcare se influenţează
reciproc, fiind reciproc dependente. În compoziţia motosegmentului din regiunea toracică sunt
incluse şi articulaţiile costovertebrale. Vertebrele adiacente contactează prin intermediul a trei
puncte de sprijin cu o mobilitate redusă: unul impar – nucleul pulpos, şi două pare –
articulaţiile zigapofizale. Din punct de vedere al biomecanicii, această interdependenţă este
optimă, deoarece toate cele trei puncte se află permanent în acelaşi plan şi mişcările dintre
vertebre se efectuează numai în jurul şi de-a lungul axurilor ce trec prin aceste puncte.
Numărul motosegmentelor este variat şi nu corespunde numărului de vertebre. Cu excepţia
vertebrelor C2 şi S1, fiecare vertebră deserveşte două segmente motorii succesive,
reconstituind unitatea coloanei vertebrale ca organ axial prin suprapunere de 23 de ori. Pe
parcursul vieţii, ca urmare a osteocondrozei, la sinostozarea vertebrelor adiacente are loc
descreşterea lor numerică.
Vertebrele
Sunt alcatuite din: corp, arc, gaura vertebrala.
a) Corpul este cilindric si este localizat in partea anterioara a vertebrei. I se descriu o fata
superioara si una inferioara.
b) Arcul vertebrei: este localizat in partea postero-laterala a vertebrei si este alcatuit din
pedicul, incizura superioara si inferioara, ambele delimitand gaura intervertebrala, proces
transvers, proces articular superior si inferior, lama arcului vertebral, proces spinos.
c) Gaura vertebrala: prin suprapunerea tuturor gaurilor vertebrale ia nastere canalul vertebral,
in interiorul caruia se afla maduva spinarii. Gaura vertebrala este delimitata de corpul si arcul
vertebral.
Vertebrele prezinta anumite particularitati structurale in functie de regiunea in care se afla:
1. Vertebrele cervicale au corpul vertebral de dimensiuni reduse (cele mai reduse comparativ
cu celelalte segmente vertebrale).
- gaura vertebrala are forma triunghiulara
- procesul articular are fete articulare plane
- procesul spinos este scurt si bituberculat
- procesul transvers: are la baza gauratransversala, prezinta tubercul anterior si posterior si
santul nervului spinal.
net de konybol ,,Anatomia omului Volumul I Chişinău Centrul Editorial-Poligrafic Medicina
2007,, Vertebrele cervicale (fig. 17) susţin şi asigură mobilitatea capului, contribuind la
formarea canalului arterei vertebrale (sursa principală în vascularizarea encefalului). În
comparaţie cu
vertebrele altor regiuni, corpul lor este de dimensiuni mai mici, are formă prismatic-
patrulateră, cu diametrul transversal mai mare decât cel
sagital. Pe faţa cranială a corpului vertebral, lângă marginile laterale, se
găsesc două apofize semilunare sau unciforme (processus uncinatus),
cu o dispoziţie sagitală, iar pe faţa caudală, lângă marginile anterioară. Apofizele transversale,
unciforme, articulare şi pediculii vertebrali
formează o unitate morfofuncţională complex unco-transversoarticular. Elementele
componente ale acestui complex sunt mulate în jurul
rădăcinilor nervilor cervicali, formând pentru aceasta un jgheab, numit
jgheabul nervului spinal. Componentele acestui complex joacă un rol
esenţial în asigurarea integrităţii conţinutului canalului intervertebral.
În timpul unor mişcări cervicale ample, ele protejează elementele vasculare şi nervoase de
elongaţii sau compresiuni.
Primele două vertebre cervicale, datorită articulaţiei cu craniul, diferă ca formă şi structură de
celelalte vertebre.
Prima vertebră cervicală (fig. 18), atlasul (atlas), nu are corp deoarece acesta s-a sudat cu a
2-a vertebră cervicală, formându-i apofiza odontoidă. Atlantul prezintă două mase laterale
(massae laterales)unite prin două arcuri, anterior, mai scurt (arcus anterior), şi posterior mai
întins (arcus posterior). Aceste formaţiuni delimitează orificiulvertebral de diametru mare, la
care se pot evidenţia două porţiuni: unaventrală, mai îngustă, pentru apofiza odontoidă şi o
porţiune dorsală,care adăposteşte segmentul superior al măduvei spinării.
Vertebra a II-a cervicală (fig.19), axis (axis), prezintă pe faţasuperioară a corpului apofiza
odontoidă sau dintele axisului(dens axis).Pe dinte se află câte o faţă articulară anterioară
(facies articularis anterior) pentru atlas şi posterioară (facies articularis posterior) pentru
ligamentul transversal atlantului. La această vertebrălipsesc apofizele articulare superioare. Pe
faţa superioară a corpului, lateral de dinte, se află feţele articulare superioare pentru
articularea cu masele laterale ale atlantului. Vertebra a VII-a cervicală, fiind vertebră de
tranziţie, se caracterizează prin lungimea apofizei spinoase, îngroşate la capăt. Această
vertebră se numeşte proeminentă (vertebra prominens), vârful apofizeispinoase proemină şi
uşor poate fi palpat pe viu. Vertebrele toracale, vertebrae toracicae, prezintă unele
particularităţi determinate de participarea lor la formarea toracelui şi asigurarea
2. Vertebrele toracice au corpul vertebral mai mare decat cel al vertebrelor cervicale si mai
mic decat al vertebrelor lombare.
- gaura vertebrala are forma cilindrica
- procesul articular are fetele articulare plane
- procesul spinos este lung, unic
- procesul transvers prezinta fovea costalis transversalis care se articuleaza cu tuberculul
costal.
NET DE KONYBOL,,Anatomia omului Volumul I Chişinău Centrul Editorial-
Poligrafic Medicina 2007,, Vertebrele toracale, vertebrae toracicae, prezintă unele
particularităţi determinate de participarea lor la formarea toracelui şi asigurarea acestuia cu
proprietăţi biomecanice specifice, dependente de activitateaviscerelor acestei cavităţi. Corpul
vertebrei toracale este aproape cilindric şi prezintă patru feţe articulare, câte două pe fiecare
faţă postero-laterală – una superioară şi alta inferioară. Orificiul vertebral este relativ mic,
apofizele spinoase sunt mai lungi, au o formă prismatic-triunghiulară, înclinate în sens
inferior, limitând anumite mişcări. La nivelul vertebrelor 6 – 10, aceste apofize sunt aşezate
aproape vertical şi se suprapun una peste alta, împiedicând extensia şi rotaţia coloanei
vertebrale.
Vertebrele de tranziţie
Vertebra I-a toracică – corpul prezintă apofize unciforme, iar pemarginea superioară a
corpului se găseşte câte o fosetă costală completăpentru capetele primei perechi de coaste şi
semifosete pe marginea luiinferioară.
Vertebra a X-a toracală prezintă câte o singură semifaţetă articulară pe marginea superioară a
corpului.
Vertebrele XI şi XII toracale seamănă mai mult cu vertebra lombară, corpul este mai
voluminos, pe părţile laterale prezintă câte o singură faţetă articulară completă.
3. Vertebrele lombare au corpul vertebral cel mai voluminos, cu aspect de bob de fasole,
avand concavitatea catre posterior
- gaura vertebrala are forma triunghiulara
- procesul articular are fetele articulare cilindrice, concave superior si convexe inferior
- procesul accesor, este redus ca dimensiune, anterior de acesta se localizeaza procesul costal
care este mare si reprezinta fostele coaste lombare.
NET DE KONYBOL,,Anatomia omului Volumul I Chişinău Centrul Editorial-
Poligrafic Medicina 2007,, Vertebrele lombare, vertebrae lumbales (fig. 20), prezintă
anumite particularităţi morfologice determinate de rolul funcţional pe care îl îndeplinesc:
corpul este voluminos, cu diametrul transversal mai mare decât cel ventro-dorsal; orificiul
vertebral este mai larg decât cel al vertebrelor toracale şi are o formă triunghiulară; apofiza
spinoasă de formă patrulateră; apofizele articulare sunt situate în plan sagital, unde la cele
superioare suprafeţele sunt orientate medial, iar la cele inferioare lateral; pe apofiza articulară
superioară se determină apofiza mamelară, processus mamillaris; pe faţa dorsală a apofizelor
transversale se găseşte câte un tubercul, tuberculul accesor, tuberculum accessorius.
4. Sacrul este format din sudarea vertebrelor sacrale
I se descriu
- o fata pelvina: se pot vedea corpurile vertebrale sudate si santurile dintre acestea numite linii
transverse, la capatul carora sunt localizate gaurile sacrale anterioare, care reprezinta locul de
iesire al ramurilor anterioare ale nervilor sacrali.
- o fata dorsala la nivelul careia sunt situate creasta sacrala mediana, rezultata din sudarea
proceselor spinoase, creasta sacrala intermediara rezultata din sudarea proceselor articulare,
gaurile sacrale posterioare, care reprezintalocul de trecere ale ramurilor posterioare ale
nervilor sacrali si creasta sacrala laterala, rezultata in urma sudarii proceselor transverse.
- o baza: superior are corpul vertebrei S1 care impreuna cu corpul lui L5 formeaza
promontorium. Tot la nivelul bazei sacrului este localizat si procesul articular superior al S1.
- o parte laterala careia i se descrie fata articulara, tuberozitatea sacrala.- un varf care prezinta
posterior hiatusul sacral si coarnele sacrului
- canalul sacral reprezinta contiuarea canalului vertebral. Spre deosebire de canalul vertebral,
acesta contine fillum terminale, structura in jurul careia se formeaza coada de cal de catre
nervii sacrali. FIG.21
5. Coccisul se formeaza prin sudarea vertebrelor coccigiene insa are dimensiuni reduse, este
rudimentar. Acesta prezinta cornul coccisului care prin intermediul ligamentelor se leaga de
cornul sacrului. Ia naştere prin sudarea a 4 – 5 vertebre coccigiene (vertebrae coccygeae) şi
are o formă triunghiulară cu baza orientată în sus iar vârful în jos. Pe faţa posterioară a
corpului primei vertebre coccigiene observăm câte un corn coccigian (cornucoccygeum), care
se articulează cu coarnele sacrale. FIG.21

ROMEDIC. NET Prima vertebra cervicala poarta denumirea de atlas si este formata din doua
mase laterale unite de arcuri (anterior mai lung si posterior mai scurt)
Cea de-a doua vertebra cervicala se numeste axis. Aceasta prezinta dintele axisului, fata
articulara anterioara si fata articulara posterioara peste care trece ligamentul transvers al
atlasului.

Punctele slabe ale coloanei vertebrale sunt discurile intervertebrale, un fel de amortizoare
elastice formate dintr-un nucleu pulpos si fluid. Discurile intervertebrale sunt inconjurate in
intregime de un inel fibros care are ca rol limitarea dilatarii discurilor si legarea vertebrelor
intre ele.
Nucleul pulpos isi pierde din flexibilitate cu trecerea timpului, volumul i se diminueaza, iar
discurile isi pierd pozitia normala.
Fetele superioare si inferioare ale fiecarei vertebre sunt separate cu ajutorul discurilor
intervetebrale, care sunt alcatuite din cartilaj si a caror functie este de a amortiza socurile si
presiunile. Grosimea acestor discuri este variabila in functie de regiunea coloanei vertebrale,
atingand maximul la nivelul coloanei lombare.
Vertebrele sunt legate intre ele prin ligamente (anterioare, posterioare, intervertebrale),
localizate pe toata lungimea coloanei vertebrale.
Coloana vertebrala nu este dreapta, aceasta prezentand curburi, ca urmare a statiunii bipede:
1. In plan sagital:
- lordoza cervicala
- cifoza toracica
- lordoza lombara
- curbura sacrococcigiana
2. In plan frontal:
- scolioza toracica
- curburi de compensatie cervicale si lombare cu directie opusa fata de primele.

Vascularizatia arteriala:
- artera vertebrala
- artere intercostale posterioare
- artere lombare
FIG.17

1 – corpus vertebrae;2 – processus costalis; 3 – processus transversus; 4 – processus

articularis superior; 5 – processus spinosus; 6 – foramen processus transversus; 7 – foramen
vertebrale; 8 – sulcus nervi spinalis; 9 – processus unciformis.

FIG.18
1 – arcus anterior; 2 – massa lateralis; 3 – processus costalis; 4 – for.processus transversus; 5
– processus transversus; 6 – sul. a. vertebralis;7 – arcus posterior; 8 – tuberculum posterius; 9
– fovea articularis superior; 10 – tuberculum anterius.

FIG.19

1 – facies articularis superior; 2 – processus transversus; 3 – for. processus transversus; 4 –

processus spinosus;5 – dens.

FIG.20
1 – corpus vertebrae; 2 – processus costarius;3 – processus articularis superior; 4 – processus
spinosus; 5 – processus mamillaris;6 – facies articularis inferior; 7 – incisura vertebralis
superior; 8 – incisura vertebralis inferior.

FIG.21

A – aspect anterior: 1 – forr. sacralia pelvina; 2 – pars lateralis; 3 – processus articularis

superior; 4 – basis ossis sacri; 5 – lineae transversae;6 – apex ossis sacri; 7 – os coccygis.
B – aspect posterior: 1 – forr. sacralia dorsalia; 2 – facies auricularis;3 – crista sacralis
intermedia; 4 – canalis sacralis; 5 – cornu coccygeum;6 – cornu sacrale; 7 – crista sacralis
mediana; 8 – facies dorsalis; 9 – crista sacralis lateralis; 10 – tuberositas sacralis.

Examinare- diagnostice specifice

1. Examen obiectiv: anamneza, examen fizic
2. Investigatii paraclinice: imagistice: radiografie, RMN, investigatie DEXA

Tratament
- ales in functie de patologie
- chirurgical
- kinetoterapie
- tratament medicamentos: antiinflamatoare
BIBLIOGRAFIE

"Anatomia omului", V. Ranga, editura CERMA, pg 7-14

,,Anatomia omului Volumul I Chişinău Centrul Editorial-Poligrafic Medicina 2007,, pg 81-90  194-195

,,Coloana Vertebrala,, , N.Diaconescu, C.Veleanu, H.J.Klepp Editura Medicala pg. 7-8

,,Marele Dictionar al Bolilor si Afectiunilor Editia III Revizuita Editura Ascendent, Jacques Martel