ASISTENŢA SOCIALĂ

ÎN BOLILE TERMINALE

AURORA CARMEN BĂRBAT

 “În viaţă risipim ani
iar la moarte cerşim clipe.”
Nicolae Iorga
 CUPRINS

Introducere

CAPITOLUL 1. NOŢIUNI GENERALE DE SĂNĂTATE

PUBLICĂ. MORTALITATEA PRIN
ÎMBOLNĂVIRI /
CAPITOLUL 2 ÎNGRIJIRILE PALIATIVE. DEMERS
INTRODUCTIV /
CAPITOLUL 3. FACTORI DE STRES LA PACIENŢII ÎN FAZĂ
TERMINALĂ
CAPITOLUL 4. SERVICII PALIATIVE. ASPECTE LEGISLATIV-
ADMINISTRATIVE
CAPITOLUL 5. ASISTENŢA PSIHO-SPIRITUALĂ ACORDATĂ
MURIBUNZILOR /
CAPITOLUL 6. MOARTEA ŞI EUTHANASIA. DELIMITĂRI
CONCEPTUALE /
CAPITOLUL 7. SARCINI SPECIFICE ÎN ASISTENŢA SOCIALĂ
PRIVIND SUSŢINEREA BOLNAVILOR AFLAŢI
ÎN FAZĂ TERMINALĂ /

Lista figurilor şi a
tabelelor

Lista figurilor
Figura1. Identitatea psiho-biografică şi bilanţul personal (x)
Figura 2. Componente ale stării de sănătate (x)
Figura 3. Actori ai sistemului de sănătate (x)
Figura 4. Constelaţia de stres la pacienţii în fază terminală (x)
Figura 5. Fazele morţii (x)
Figura 6. Sarcinile asistenţei sociale în intervenţiile paliative
(x)
Lista tabelelor
Tabelul 1. Bolile infecţioase şi cauzele de deces pentru ţările în
curs de dezvoltare în anul 2012 (x)
Tabelul 2 Evoluţia cauzelor de deces în S.U.A. ultimilor 110
ani (x)
Tabelul 3. Etapele intervenţiei paliative (x)
Tabelul 4. Finanţări în paliaţia din România (x)
Tabelul 5. Consilierea persoanelor muribunde – generalităţi (x)

ANEXE
 Introducere

Atitudinea faţă de moarte şi muribunzi continua sa reprezinte un element

de definire a civilizaţiilor lumii. Din pespectiva ştiinţelor fundamentale putem
considera că viaţa şi moartea se intrică în organism încă de la apariţia vieţii,
dovada fiind însăşi regenerarea permanentă a structurilor vii. Şi totuşi ce este
moartea? Care este sensul său? Studiul vieţii şi al morţii rămâne una din temele
de predilecţie ale filozofilor, oamenilor de ştiinţă şi reprezentanţilor religiilor.
Dacă Hegel considera moartea ca triumf al speciei asupra individului, iar filozofia
marxistă jubila prin negarea nemuririi spiritului, teologia postulează existenţa
unui spirit superior materiei şi nemuritor.
Realităţi precum îmbătrânirea populaţiei, criza economică mondială,
morbiditatea crescândă pentru bolile cronice cu potenţial letal, educaţia deficitară
pentru sănătate, precum şi situaţia precară a sistemului de sănătate din România
ne provoacă la găsirea şi delimitarea unor obiective şi strategii viabile în vederea
îmbunătăţirii calităţii vieţii bolnavilor cronici şi a muribunzilor. În acest demers,
inclusiv asistenţei sociale îi revine un rol din ce în ce mai bine stabilit. Liant şi
manager al unei echipe terapeutice, asistentul social clinician poate fi implicat în
activităţi multiple: de la campaniile de prevenţie primară şi strângere de fonduri,
până la managementul echipelor de self-support, intervenţii specializate în clinici,
staţionare şi hospice-uri, consiliere şi asistenţă socio-juridică, asistenţa familiei în
doliu ş.a.
Volumul este destinat în special tinerilor cercetători ai problematicii
îngrijirilor de la sfârşitul vieţii - studenţi, masteranzi, (post)doctoranzi - dar si
terapeuţilor practicieni. Prin anumite clarificări si discuţii, lucrarea prilejuieşte
cititorului meditarea unor subiecte mai puţin discutate, insuficient meditate sau
ignorate în timpul vieţii.
Conceput în şapte capitole, cu un stil concis si limbaj comprehensiv,
lucrarea nu are pretenţia de a epuiza toate temele sau sarcinile întâlnite de către un
practician în asistenţa paliativă, sau de către toţi aceia care, indiferent de vârstă,
au traversat moartea celor dragi, asistându-i şi îngrijindu-i: în acest sens, discuţiile
privind abordarea pe grupuri de vârstă sau tipuri de patologie a muribunzilor,
problematica abuzurilor în îngrijirea muribundului, asistenţa spirituală, asistenţa
în doliu şi ritualurile înhumării reprezină teme la care volumul de faţă face doar
scurte referiri însoţite de clarificările necesare.
 CAPITOLUL 1.
NOŢIUNI GENERALE DE SĂNĂTATE PUBLICĂ.
MORTALITATEA PRIN ÎMBOLNĂVIRI

Obiectivele primului capitolul vizează:

- înţelegerea noţiunii de sănătate; ca fiind un concept inclusiv social;
- prezentarea medicinei ca o practică atât fizio-psihologică, cât şi socio-
umană;
- recunoaşterea actorilor sociali şi ai determinanţilor stării de sănătate;
- prezentarea situaţiei deceselor prin îmbolnăviri în ţară şi în lume, din
perspectiva O.M.S. (W.H.O.)1

Persoana umana în ansamblul ei constitutiv: abordare psiho-teologică

Persoana umană2 reprezintă o sinteză dintre trup (soma) şi suflet (psyché), orice
persoană constituindu-se ca o fiinţă sufletească, absoluta unică şi originală.
“Corpul desemnează cadrul spaţial al persoanei, în timp ce sufletul, în
opinia lui K. Jaspers, înmagazinează energia interiorizată a trupului. Prin
urmare, raportul dinamic dintre suflet şi trup este de o importanţă vitală în
reprezentările specifice câmpului de conştiinţă personală, trupul şi sufletul
constituindu-se ca părţi componente inseparabile căci, aşa cum consideră
D. Stăniloaie, ‗sufletul este somatomorf‘3. Trupul nostru privit ca sediu al
experienţelor trăite, este şi ca loc de referinţă al Eului în raport cu lumea.
Limitările persoanei umane depăşesc cu mult limitele anatomice, prin
chiar percepţiile şi prin influenţele pe care le exercită (aspecte care
depăşesc cu mult barierele trupului anatomic).‖4

1
Organizaţia Mondială a Sănătăţii, respectiv Word Health Organisation (in limba engleză).
2
Cf. Enăchescu, C. (2007). Tratat de Psihopatologie. Iaşi: Editura Polirom, pp. 62-64.
3
Ibidem, p. 63
4
Bărbat, C. (2011). Adolescenţii şi drogurile – repere socio-psihologice. Timişoara: Editura
Victor Babeş, p. 15.
Unitatea trup-suflet-spirit, caracteristică fiinţei umane îşi pune amprenta asupra
oricărui tip de trăiri experimentate de-a lungul vieţii. Vorbind despre trecut,
prezent sau viitor, Eul5 nostru - atât de impregnat de experienţe anterioare, de
aspiraţii, de eşecuri, de proiecţii mai mult sau mai puţin obiective - va funcţiona
într-o unitate rămasă misterioasă atât cercetătorilor din domeniul fiziologiei şi
neuroştiinţelor, precum şi teologilor şi psihologilor (Figura 1)6.

Realizări
(aspiraţii,
idealuri)

Idealuri
Experienţele (proiecte de
anterioare în viaţă viitor, experienţe
EUL anticipate)

Eşecuri
(frustrări,
conflicte, psiho-
traumatisme)

Figura1. Identitatea psiho-biografică şi bilanţul personal

Trăirile relatate de cei care au experimentat stări precum moartea clinică

reprezintă doar unul din exemplele pentru care dialogul ştiinţă – credinţă se

5
Cf. Enăchescu, [Link]., pp. 62-64.
6
Ibidem, p. 54.
loveşte de imposibilitatea omului de a divide cercetarea privind realităţile vieţii
(inclusiv ale fenomenului morţii) într-un singur domeniu, chiar şi unul
interdisciplinar.

Sănătate şi boală: concepte bio-psiho-sociale

“Normalitatea şi sănătatea au valoarea unor sume integrative de ritmuri şi
variabile biochimice, fiziologice, afectiv-relaţionale, motivaţionale
adaptate armonios solicitărilor de mediu şi aflate în concordanţă cu
ritmurile majorităţii membrilor comunităţii. Astfel, pentru W. Boehm,
normalitatea (sănătatea mentală) este condiţia de funcţionalitate socială
impusă şi acceptată de societate, în scopul realizării personale. Referindu-
ne în special la sănătatea mentală, cunoaştem la ora actuală că limita
dintre normal şi patologic este adesea extrem de complicată, interferenţele
şi imixtiunile între cele două planuri constituind un imens şi sufocant
labirint.‖ 7

Suferinţa umană este fizică, psihică dar şi spirituala, iar conceptele de sănătate şi
boală se raportează la individ ca persoană. După O.M.S (W.H.O.): “sănătatea este
o stare de completă bunăstare fizică, mentală şi socială şi nu constă doar într-o
absenţă a bolilor şi a infirmităţilor‖8. Definiţia sănătăţii dată de O.M.S. depăşeşte
modelul pur organicist, rămânând însă o definiţie perfectibilă. Definiţiile
ulterioare menite să completeze perspectiva O.M.S. ţin seama în special de
caracterul subiectiv al senzaţiei de bine al persoanei, purtând amprenta
cercetărilor din sfera psihologiei sociale.

Conceptul antropologic complet (incluzându-l pe cel psiho-teologic) al sănătăţii

şi al bolii, inspirat şi de psihologia rogersiană, medicina psihosomatică şi de unele
concepte moderne ale filozofiei existenţialiste, defineşte sănătatea umană drept
capacitatea de integrare în proiectul propriei existenţe chiar şi a experienţelor
dureroase: ceea ce numim sănătate rezidă tocmai din forţa acestei persoane de trăi

7
Bărbat, C. (2011). Adolescenţii şi drogurile – repere socio-psihologice, op. cit., p. 18.
8
Sănătate. Wikipedia. Accesat în 30 iunie 2015, la
[Link]
demn chiar şi în „compania― posibilelor disfuncţionalităţi. Aceasta perspectivă
depăşeşte limitările biologică şi medicală, ea indică cerinţele unei vieţi reuşite din
perspecivele psiho-antropologică şi teologică: sănătatea nu este un status ci un
habitus.

Putem evidenţia 11 stări pe o scală menită să descrie stări diferite pornind de la

sănătate până la la moarte:
a) Bunăstare - situaţia ce caracterizează individul sănătos;
b) Insatisfacţie - o deviere minoră de la starea de sănătate;
c) Disconfort - prezenţa unor simptome de boala, dar care nu afectează
realizarea rolurilor sociale;
d) Incapacitate minoră - prezenţa simptomelor ce afectează semnificativ
realizarea rolurilor sociale;
e) Incapacitate majoră – cu diminuare severă a capacităţii de funcţionare a
organismului cand devine imposibilă realizarea unor roluri sociale;
f) Invaliditate – handicapul/dizabilitatea;
g) Custodie - bolnavii pierd capacitatea de a se deplasa dar rămîn la
domiciliu ;
h) Custodie şi reţinere la pat - bolnavii nu mai pot părăsi patul ;
i) Separarea - instituţionalizarea bolnavului;
j) Comă - relaţia cu mediul este abolită, starea putand fi insa este reversibilă;
k) Deces - relaţia cu mediul este abolită iar funcţiile vitale stopate, starea
fiind reversibilă (în moartea clinică) sau ireversibila (în moartea cerebrală,
biologică).
Conform autorilor Reynolds, Rushing şi Miles scala9 îndeplinirii rolurilor sociale
ar putea fi astfel structurată:
a) capacitatea deplină de a realiza activităţile importante ;
b) capacitatea de a realiza doar anumite activităţi importante;
c) capacitatea limitată de a realiza activităţi importante;

9
Apud. Jacobs Kronenfeld, J. (1993). Controversial Issues in Health Care Policy. Newburry
Park:Sage Publications, pp. 18-22.
 d) incapacitatea de a realiza activităţi importante în condiţiile efectuării unor
activităţi de autoîngrijire a sănătăţii;
e) incapacitatea de a realiza activităţi importante în condiţiile în care se
apelează la serviciile medicale.
În încercările de definire ale sănătăţii, nu putem să pierdem din vedere aspecte
legate de vârstă, gen, educaţie, precum şi de gradul de cultură şi de civilizaţie ale
persoanelor analizate. În ultimele decenii, accentul în definirea sănătăţii mentale
se pune pe adaptarea socio-comunitară a persoanelor, bazată pe profunzimile
spiritual-religioase.10 Având aşadar în vedere unicitatea şi originalitatea persoanei
umane, putem remarca că în sănătatea mentală, mai mult poate decât în alte
domenii, existenţa bolnavilor şi nu a bolilor este definitorie pentru arta
diagnosticului şi reuşita terapeutică.

Suferinţele psiho-morale11
În distingerea binelui de rău, omul apelează la propria conştiinţă morală:
―De fapt, conştiinţa morală este aceea care ne îndrumă, însoţindu-ne
permanent, îndemnându-ne sau oprindu-ne în faţa unor cuvinte şi
atitudini, fapte, chiar în faţa unor gânduri. Tot ea este cea care ne
evaluează actele comportamentale, cântărindu-le consecinţele pe termen
lung sau scurt. Conflictele morale deschid larg poarta vinovăţiei,
reprezentând conflicte interiorizate în care conştiinţa morală îşi exercită
atributul de judecător. Răspunderea morală faţă de anumite acte
reprobabile, gesturi sau atitudini regretate, cuvinte şi fapte care au avut în
mod direct sau indirect un efect negativ, vor conduce în timp la o anumită
durere sufletească în care persoana în cauză nu se mai simte liberă, ci
împovărata sau chinuită. (În mod evident vorbim de suferinţe psihomorale
doar la persoanele care deţin o conştiinţă morală nealterată). Din

10
Pompey, H. (1997). Spiritualität und Praxis der Diakonie des Helfens und Heilens. In Pompey,
H. (ed.). Caritas – Das menschliche Gesicht des Glaubens.(p. 377). Würzburg: Echter Verlag.
11
Enăchescu, C., op. cit., pp. 421-429.
 perspectiva teologică, discursul se apropie de termenul de păcat (care
poate fi cu gândul, cuvântul, fapta şi omisiunea).”12
Suferinţele Eului si relaţiile sale cu ceea ce denumim conştiinţa morală reprezintă
un domeniu particular de interes in arta terapeutica.
―Suferinţele psihomorale nu sunt boli. Ele reprezintă ceea ce E.
Minkowski numeşte ‗aspecte patice ale vietii‘: situaţii de impas
corespunzătoare cu situaţiile limită descrise de K. Jaspers sau cu ceea ce
numim noi ‗situaţii închise‘, în opoziţie cu situaţiile deschise ale vieţii.‖13
În acelaşi timp trebuie să înţelegem că starea de sănătate este rezultatul
interactiunilor directe şi indirecte a sistemului nostru biologic (ereditar în primul
rând), a stilului de viaţă sănătos sau nu, influenţat de mediul exterior, de condiţiile
socio-istorice concrete, precum şi de grija pentru sănătate. Legătura şi influenţele
dintre factorii care determină starea de sănătate pot fi înţeleşi în legăturile lor
urmărind Figura 214.
După Erich Fromm15, nevoile şi pasiunile umane reprezintă totalitatea condiţiilor
de care depinde starea de sănătate (realizarea acestora) sau boala (nerealizarea
lor).

12
Bărbat, C. (2011), op. cit., p. 20.
13
Enăchescu, C., op. cit., p. 421.
14
Vlădescu, C. (coord.) (2004). Sănătate publică şi management sanitar. Bucureşti:Cartea
Universitară, p. 13.
15
Fromm, E. (1976). The sane society. New York: Holt, Rinehard and Wilston.
 Compor-
tamente

―Zestrea‖
biologică Starea de Mediu
(ereditară şi sănătate (fizic,
dobândită) psiho-social)

Îngrijiri de
sănătate

Figura 2. Componente ale stării de sănătate

Se impune totodată a înţelege diferenţierea dintre sistemul de sănătate şi sistemul

îngrijirilor de sănătate. Sistemul de sănătate implică ansamblul elementelor şi
relaţiilor care influenţează starea de sănătate a populaţiei, în timp ce sistemul
îngrijirilor de sănătate reprezintă doar un sistem subsidiar al acestuia, cuprinzând
ansamblul resurselor umane, materiale, financiare, informaţionale şi simbolice.
Nevoia de intervenţie în sănătate apare atunci când există o diferenţă între
sănătatea prezentă şi cea dorită16.
Cercetările din domeniul sănătăţii publice colaborează strâns cu domeniul
asistenţei sociale, astfel încât:
―Rezolvarea problemelor medico-sociale poate îmbrăca diferite forme,
dintre care sunt de reţinut, in principal, următoarele:
- discuţia individuală cu sfaturi;

16
Vlădescu, C. (coord.) (2004), op. cit., p. 13.
 - consultaţia juridică;
- ajutorul social la domiciliu;
- abordarea asistenţei medicale diferenţiate;
- intervenţia serviciilor sanitare pe lângă diferite organe şi instituţii
nemedicale.
[…] Este de reţinut că asistenţa medicală este strâns legată de asistenţa socială şi
că rezolvarea problemelor medicale, fără rezolvarea concomitentă a
componentelor lor sociale, nu este decât o rezolvare incompletă. Ca urmare,
datoria serviciilor sanitare - şi mai ales a reţelei de îngrijiri primare (medicii de
familie) - este de avea o preocupare permanentă pentru cunoaşterea şi rezolvarea
problemelor de asistenţă socială pe care le implică diferitele cazuri medicale.‖17

Actori ai sistemului de sănătate

Ca să putem înţelege sensul şi interacţiunea actorilor menţionaţi, trebuie să ne
imaginăm că aceşti actori pot avea reprezentări diferite în funcţie de: ―politica
sanitară, de cultura organizaţională şi de structura sistemelor sanitare.‖18
Referirile despre stat sunt reprezentate de structurile centrale sau locale:
Ministerul Sănătăţii, Direcţiile de Sănătate Publică, Casa Naţională de Asigurări
de Sănătate, Primăriile şi Consiliile Judeţene.19 Când ne referim la organizaţiile
profesionale avem în minte mai ales Colegiul Medicilor şi Colegiul Farmaciştilor.
―[...] aceste colegii pot fi încadrate şi în cadrul grupurilor de interese
specifice la fel ca şi producătorii şi distribuitorii de medicamente, sau
anumite ONG-uri. Printre organismele internaţionale cu rol major în
politica sanitară din România pot fi citate Banca Mondială, Fondul
Monetar Internaţional, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.) sau
UNICEF.‖20

17
Ibidem, p. 53.
18
Ibidem.
19
Ibidem.
20
Ibidem, p. 212.
În Figura 3 putem vizualiza principalii actori ai sistemului de sănătate.21.

stat
partide politice
furnizori

casele de asigurări patronate organizaţii

internaţionale

organizaţii profesionale grupuri de interese

mass –media sindicate

producători/distribuitori
Figura 3. Actorii dedinmedicamente şi echipamente
sistemul de sanatate
medicale

asociaţii ale pacienţilor

ONG-uri reteaua de asistenta sociala

Figura 3. Actori ai sistemului de sănătate

O analiza realistă22 a sistemului sanitar românesc denotă clar:

- subfinanţarea clară (incluzând) zona de medicină preventivă;
ONG-uri
- deficitul de personal medical calificat;
- multiplele provocări în ceea ce priveşte utilizarea adecvată a
medicamentelor (dezinformarea sau neinformarea pacienţilor cu
privire la boala/deficit/invaliditate, accesul deficitar la tratamentele
inovatoare ş.a.;
- coordonarea ineficientă între furnizori, plătitori şi instituţii.

21
Ibidem, p. 211.
22
Gourlet, C. (f.d.) Pacientul, pe primul loc! Cum ar putea o abordare centrată pe pacient să facă diferenţa în
sectorul sanitar. In Revista Politici de Sanatate. Accesata în 13 iulie 2015 la
[Link]
diferenta-sectorul-sanitar/
În acelaşi timp, deciziile referitoare la alocarea resurselor limitate ar trebui să fie
influenţate doar de considerentele medicale. În orice situaţie însă, trebuie evitaţi
factori ide inmixtiune precum:
- posibilităţile de plată;
- vârsta;
- poziţia socială;
- utilizarea în trecut a resurselor similare;
- ―vina‘ personală în îmbolnăvire (stil de viaţă nesănătos, neefectuarea
tratamentului prescris cu alte ocazii).23

Date statistice privind speranţa de viaţă

Conform datelor W.H.O. pe anul 2012, durata medie de viaţă în România a fost
de 74 de ani, cu o medie de 70 ani pentru bărbaţi şi 78 pentru femei, ţara noastră
ocupând locul 101 în lume în acest sens. Aceeaşi sursă a situat Japonia (media de
viaţă de 84,6 ani), Andorra (84,2 ani), Singapore (84 ani) şi Hong-Kong/China
(83,8 ani) pe primele locuri privind speranţa de viaţă a locuitorilor; pe ultimele
locuri s-au situat India (65 ani) şi ţările africane (cu media de viaţă în jurul vârstei
de 50 ani)24. Dintre fostele ţări aparţinând blocului de Est, printre ţările care au
surclasat România se număra Slovenia (media de viaţă 80 ani), Polonia (77,8 ani),
Slovacia (76,3 ani), Bosnia-Herţegovina (76 ani), Moldova (71) şi Rusia(70,7)25.

Conform datelor furnizate în 2013 de Institutului Natţional de Statistică din

România în colaborare cu EUROSTAT:

―Pentru ţara noastră, cu toate că speranţa de viaţă a bărbaţilor este mai

mică decât a femeilor (71 ani faţă de 78,2 ani), speranţa de viaţă sănătoasă

23
Ibidem, p. 110-111.

24
World Health Organization. (2012). List of countries by life expectancy. Accesat în 13 iunie la
2014,[Link]
lth_Organization_.282012.29

25
Ibidem.
 a bărbaţilor este mai mare decât cea a femeilor (57,5 ani faţă de 57,1 ani).
La nivelul Uniunii Europene cea mai mare speranţă de viaţă sănătoasă se
întâlneşte în Malta (70,7 ani pentru femei, respectiv 70,3 ani pentru
bărbaţi) şi Suedia (70,2 ani, respectiv 71,1 ani) iar cea mai mică în
Slovacia (52 ani) şi Slovenia (54 ani).‖26

Date statistice privind mortalitatea prin îmbolnăviri

Bolile sistemului circulator și cancerul au fost, de departe, principalele cauze de

deces în U.E. anului 2012:

«Ratele standardizate ale mortalității pentru cancer, cardiopatie ischemică

și accidente de transport au urmat o tendință descendentă între 2004 și
2012. Între 2004 și 2012, s-a înregistrat o reducere de 10,2% a ratei
standardizate a mortalității legate de cancer în UE-28 la bărbați și o
reducere de 5,5 % la femei. […] Scăderi mai mari au fost înregistrate în
ceea ce privește decesele cauzate de cardiopatia ischemică, unde rata
mortalității a scăzut cu 28,5 % la bărbați și cu 30,4 % la femei, în timp ce
scăderi și mai mari au fost înregistrate pentru decesele cauzate de
accidentele de transport, unde ratele au scăzut cu 40,8 % la bărbați și
43,8 % la femei. Rata standardizată a mortalității cauzate de cancerul
mamar a scăzut cu 9,8 % la femei, de asemenea mai pronunțată decât
schimbarea pentru cancer în general. În schimb, ratele mortalității cauzate
de boli ale sistemului nervos au crescut cu 16,3% la bărbați și cu 23,3% la
femei. O serie de timp mai scurtă este disponibilă pentru cancerul
pulmonar (care include, de asemenea, cancerul traheei și al bronhiilor)
care indică tendințe divergente: la bărbați, rata standardizată a mortalității
a scăzut cu 4,9%, iar la femei a crescut cu 5,7%. […] Printre bolile
sistemului circulator se numără cele legate de hipertensiunea arterială,

26
Institutului Naţional de Statistică. (2013). Speranţa de viaţă. Accesat în 15 mai 2014 la
[Link]
colesterol, diabet și fumat; cele mai comune cauze de deces legate de
bolile sistemului circulator sunt cardiopatiile ischemice și bolile
cerebrovasculare. [...] Ungaria a raportat cea mai ridicată rată
standardizată a mortalității pentru cancerul pulmonar și cancerul
colorectal.

Cancerul a constituit o cauză majoră de deces, provocând, în medie, 267

de decese la 100 000 de locuitori în UE-28 în 2012. Cele mai răspândite
forme de cancer — toate cu rate standardizate ale mortalității de peste 10
la 100.000 locuitori — au inclus neoplasmele maligne ale: traheei,
bronhiilor și plămânilor; colonului, joncțiunii recto-sigmoidiene, rectului,
anusului și canalul anal; sânului; pancreasului; stomacului, ficatului și
căilor biliare. […] Bolile respiratorii au fost pe locul trei între cele mai
răspândite cauze de deces în UE-28. […]

Finlanda avea, de departe, cea mai ridicată rată standardizată a mortalității

pentru bolile sistemului nervos. Astfel cum s-a menționat mai sus, ratele
standardizate ale mortalității pentru bolile sistemului nervos au crescut în
ultimii ani. În 2012, rata globală pentru UE-28 era de 38 de decese la
100 000 de locuitori. […]

Cele mai scăzute rate standardizate ale mortalității prin sinucidere au fost
în Grecia și Cipru.

Cauzele externe ale deceselor includ, printre altele, decesele provocate de

automutilarea intenționată (sinucideri) și de accidentele de transport. Deși
sinuciderile nu reprezintă o cauză majoră de deces, iar datele pentru
anumite state membre pot subevaluate, acestea sunt deseori considerate un
indicator important al unor probleme care trebuie abordate sau de care
trebuie să se țină seama în cadrul societății. […]

Cele mai scăzute rate standardizate ale mortalității cauzate de accidente de

transport au fost în Regatul Unit. […]
 Ratele standardizate ale mortalității au fost mai ridicate în rândul
bărbaților decât în rândul femeilor pentru aproape toate cauzele principale
de deces. Cu excepția cancerului mamar, în 2012 ratele standardizate ale
mortalității în UE-28 au fost mai ridicate în rândul bărbaților decât în
rândul femeilor pentru toate cauzele principale de deces.»27

În ceea ce priveşte o analiză pe vârste:

«În cazul persoanelor cu vârsta sub 65 de ani, principalele cauze ale

mortalității au fost, într-o anumită măsură, diferite din punctul de vedere
al importanței lor relative […] Cancerul a reprezentat cea mai importantă
cauză de deces în această categorie de vârstă (în medie, rata standardizată
a mortalității a fost 82,7 decese la 100.000 de locuitori în UE-28 în 2012),
fiind urmat de afecțiunile sistemului circulator. Prin contrast cu datele
raportate pentru ansamblul populației, în cazul persoanelor cu vârsta sub
65 de ani bolile sistemului respirator nu s-au clasat printre primele trei
cauze predominante ale mortalității: de exemplu, rata standardizată pentru
bolile sistemului respirator a fost mai scăzută decât rata mortalității prin
sinucidere. »28

27
Eurostat. (f.d.). Statistici privind cauzele deceselor. Accesat în 3 ianuarie 2015 la
[Link]
explained/[Link]/Causes_of_death_statistics/ro#Statistici_privind_cauzele_deceselor.
28
Ibidem.
Conform studiilor Institutului Naţional de Statistică (I.N.S.)

―Principala cauză de deces în România este reprezentată de bolile

aparatului circulator (boala ischemică a inimii şi boli cerebro-vasculare),
rata de mortalitate pentru această cauză fiind mult mai ridicată faţă de
celelalte cauze şi având valoarea de 717 (decedaţi la 100 de mii de
locuitori) în anul 2007 (INS, 2010). Următoarea cauză de deces se
datorează tumorilor, având valoarea de 211,8, urmată, la distanţă destul de
mare, de bolile aparatului digestiv (68), a celui respirator (59,2) şi de
leziunile traumatice, otrăviri şi alte cauze externe (57,7) (INS, 2010).‖29

Conform aceluiasi studiu:

―În România se păstrează inegalităţi ridicate între ratele de mortalitate în

funcţie de gen, mediul de rezidenţă, regiuni de dezvoltare, judeţe şi grupe
de vârstă. Bărbaţii au rate de mortalitate mai ridicate decât femeile,
precum şi mediul rural faţă de mediul urban. Evident, ratele de mortalitate
cresc o dată cu înaintarea în vârstă, deşi ratele de mortalitate pentru grupa
de vârstă 0–4 ani rămân încă la un nivel foarte ridicat, comparabile cu cele
pentru grupa de vârstă 40–44 ani (idem). În anul 2008, ratele de
mortalitate au avut cele mai crescute valori în regiunile de dezvoltare Sud-
Muntenia (13‰) şi Sud-Vest Oltenia (12,9‰), iar cele mai scăzute în
regiunile din Centru (11‰), Bucureşti-Ilfov şi Nord-Est (11,1‰). Judeţele
Iaşi (9,9‰) şi Braşov (10‰) au înregistrat cele mai mici valori ale ratei
mortalităţii în 2008, în timp ce judeţele Teleorman (16,8‰) şi Giurgiu
(15,7‰) au avut dintre cele mai mari valori ale mortalităţii (idem).‖30

29
Pop, C.E.(2010). Starea de sănătate a populaţiei din România în context european. O abordare
din perspectiva calitătii vieţii. Calitatea Vietii XXI, Nr. 3-4. Accesat în 4 iunie 2013 la
[Link]

30
Ibidem, p. 289.
Cauze ale deceselor la copii

Statistica O.M.S. pentru anul 2012 referitoare la cauza deceselor la copiii până în
5 ani identifică infecţiile respiratorii acute şi prematuritatea ca fiind cele mai
periculoase (26% ambele), urmate fiind de anomaliile congenitale (24%), alte boli
(10%), rănirile (6%), asfixia la naştere (5%), septicemii neonatale şi diareea (1%
ambele).31

Decesele cauzate de boli infecţioase

Privind legătura dintre bolile infecţioase ăi decesele prin îmbolnăviri, tabelul
următor prezintă situaţia ţărilor în curs de dezvoltare privind principalele 10 cauze
de deces produse de bolile infecţioase în anul 2012 (Tabelul 1). Datele aparţin
O.M.S. (W.H.O.)32.

31
WHO. (2012). Romania Health Profile - Distribution of causes of deaths in children under 5, p.
1. Accesat în 5 mai 2014 la [Link]
32 Pearson Education. (2012). Top Deadly Diseases of the Developing World. Accesat în 5 aprilie

2014 la [Link]
world/
 Tabelul 1. Bolile infecţioase şi cauzele de deces pentru ţările în curs de
dezvoltare în anul 2012

N. curent Boala Rata mortalităţii Rata anuală de

anuale infecţie

1 Infecţii de căi 4 milioane 39.4 milioane

respiratorii superioare

2 HIV/SIDA 3 milioane -

3 Malarie 1-5 milioane 300–515 milioane

4 Boli diareice 2,2 milioane 4 bilioane

5 Tuberculoză 2 milioane 8 milioane

6 Rujeolă (pojar) 530.000 30 milioane

7 Tuse convulsivă 200.000-300.000 20-40 milioane

8 Tetanos 214.000 500.000

9 Meningită 174.000 1 milion

10 Sifilis 157.000 12,2 milioane

În timpul secolului XX, bolile de inimă, cancerul şi alte afecţiuni cronice precum
accidentele vasculare cerebrale (AVC) şi-au asumat rolurile dominante în
mortalitatea prin îmbolnăviri.

Conform unui studiu comparativ publicat in The New England Journal of

Medicine, mai observăm periculozitatea patologiei infecţioase de căi respiratorii,
 vulnerabilitatea copiilor în faţa morţilor premature, creşterea ratei mortalităţii prin
diabet zaharat şi demenţe (Tabelul 2)33.

Evoluţia cauzelor de deces în S.U.A. ultimelor trei decenii poate fi observată în

Tabelul 2:

Tabelul 2. Evoluţia cauzelor de deces în S.U.A. ultimilor 110 ani

CAUZE DECESE LA 100.000 TOTAL DECESE ÎN STATELE UNITE ALE AMERICII

Nr. ANUL 1900 ANUL 1980 ANUL 2010
crt.
1 Boli de inimă 355.1 Boli de inimă 336.0 Boli de inimă 192.9
2 Cancer 139.8 Cancer 183.9 Cancer 185.9
3 Boli cerebro-vasculare 104.0 Boli cerebro-vasculare Patologie pulmonară
cronică 44.6
4 Patologia copilului mic 40.5 Patologie pulmonară Boli cerebro-vasculare
cronică 75.1
41.8
5 Accidente (non motor Pneumonie şi gripă 24.1 Accidente (de toate
vehicle) 37.5 tipurile) 38.2
6 Pneumonie şi gripă 31.3 Accidente (motor vehicle) Boala Alzheimer 27
23.5
7 Accidente (motor vehicle) Accidente (non motor Diabet zaharat 22.3
23.1 vehicle) 23.2

33
David S. Jones, Scott H. Podolsky, Jeremy A. Greene. (2012). The Burden of Disease and the
Changing Task of Medicine. N Engl J Med 2012;366. Accesat în 27 mai 2015 la
[Link]
Rezumat

Definiţia sănatăţii necesită abordarea completă (holistică) a persoanei umane.

Suferinţa umană poate fi fizică, psihică şi spirituală, iar conceptele de sănătate şi
boală se raportează la individ ca persoană. Aşa cum suferinţa umană în boală nu
se limitează (mai ales în cazul bolilor grave sau terminale) doar la durere,
disconfort fizic şi consecinţele lor imediate şi directe, tot astfel practicile
terapeutice sunt chemate să răspundă ansamblului nevoilor fizice, psiho-afective,
spirituale şi sociale ale suferindului. Iau astfel naţtere echipe pluri- şi
interdisciplinare unde asistenţii sociali specializaţi au un important rol managerial
şi de liant al echipei.
Medicina – ca ştiinţă a celor sănătoşi şi a celor bolnavi a devenit o instituţie
socială, ţelul ei fiind menţinerea adaptabilităţii indivizilor la mediu. Medicina
modernă trebuie să ţină seama tot mai mult de structura, funcţiile, mecanismele şi
dinamica proceselor socio-economice.
Sistemul de sănătate implică ansamblul elementelor şi relaţiilor care influenţează
starea de sănătate a populaţiei, în timp ce sistemul îngrijirilor de sănătate
reprezintă doar un sistem subsidiar al acestuia, cuprinzând ansamblul resurselor
umane, materiale financiare, informaţionale şi simbolice.
Importanţa diagnosticării unei boli cu potenţial letal în timp util reprezintă
principala sursa de prevenţie.
Deciziile referitoare la alocarea resurselor limitate sunt puternic influenţate de
factori nonmedicali.
La ora actuală, principalele cauze de deces prin îmbolnăviri sunt reprezentate de
patologia canceroasă şi de cea cardio-vasculară.
 CAPITOLUL 2.
ÎNGRIJIRILE PALIATIVE. DEMERS INTRODUCTIV

Obiectivele capitolului sunt:

- înţelegerea necesităţii serviciilor paliative în asistenţa socio-medicală;
- însuşirea tipurilor de servicii oferite de practicile paliative;
- cunoaşterea nevoilor bolnavului incurabil;
- însuşirea fazelor demersului paliativ.

Îngrijiri paliative – filozofie şi delimitări conceptuale

Dacă societatea modernă a ignorat moartea, considerând-o un accident la care
evita să se gândească, pare că cea post-modernă ar reconsidera-o, fapt observat
dealtfel în cercurile filozofice şi etico-medicale. Moartea începe să fie privită ca
un eveniment inevitabil vieţii. În ultimele decenii societatea în general, şi cea
vestică în special, s-a concentrat în a instituţionaliza moartea, 70 – 80% din
decese petrecându-se în spitale, respectiv azile. Paradoxal însă, modernizarea
tehnică a spitalelor şi formarea profesională a personalului au ignorat, poate chiar
dispreţuit îngrijirile costisitoare care nu mai pot fi efectiv curative. În mod reactiv,
atât terapeuţii cât şi aparţinătorii muribunzilor au avut de optat între două
variante :
- abandonul pacientului, sau
- aşa numita înverşunare terapeutică.
Indiferent de opţiune însă, moartea vârstnicilor a continuat să treacă oarecum
neobservată. Se consideră că bătrânii oricum nu mai au zile, iar eforturile realizate
pentru aceştia nu merită să ia amploarea acordată tinerilor aflaţi în faze incurabile
sau terminale.
Deşi ceea ce numim actualmente îngrijire paliativă are în mod practic o tradiţie de
secole, termenul (re)apare pe tapetul medical de câteva decenii ca un concept
‗nou‘, adaptat cerinţelor moderne ale bolnavilor incurabili.
Îngrijirile paliative reprezintă îngrijirile necesare în fazele ireversibile (în care
boala nu mai răspunde la tratamentul curativ). Ele urmăresc combaterea
simptomelor care afectează starea generală a bolnavului, aşa cum ar fi durerea,
dispneea (respiraţiă dificilă), vărsăturile, anorexia, slăbirea în greutate, anxietatea,
depresia ş.a. Majoritatea bolnavilor ajunşi în stadiul terminal refuză internarea, iar
dacă sunt internaţi în spital solicită externarea. În prezent există tendinţa de a
integra serviciile paliative ca parte obligatorie a serviciilor de sănătate.
Practic asistenţa paliativă îşi propune schimbarea centrului de atenţie de la ―nu
mai putem face nimic curativ‖ în faţa bolnavului incurabil, la:
- asigurarea unei calităţi superioare a vieţii;
- îngrijiri respectuoase şi demne asigurate de un personal calificat;
- controlul durerii şi al altor simptome fizice greu de suportat;
- abordarea complexă a suferinţei (fizică, psihologică, spirituală);
- combaterea izolării sociale şi familiale a muribundului;
- asistenţa familiei muribundului;
- asistenţa socio-juridică (la nevoie);
- asistenţa în doliu.
Îngrijirile paliative presupun o schimbare de mentalitate şi de atitudine faţă de
suferinţa muribundului, nu numai a personalului medical, dar şi a societăţii în
general.
Cu alte cuvinte, echilibrul de care mai poate beneficia bolnavul incurabil este
mult diferit faţă de cel aşteptat pentru un bolnav cronic, care mai poate fi activ
dacă îşi respectă tratamentul şi un regim de viaţă adecvat.
Acest nou echilibru poate fi asigurat numai prin cooperarea dintre:
- persoana aflată în faza terminală;
- familie, aparţinători, apropiaţi;
- echipa pluri- si interdisciplinară din sectorul paliativ.
Una din recomandările importante ale O.M.S. se referă la includerea asistenţei
paliative drept parte integrantă a sistemelor naţionale de sănătate.
În cazul ţărilor slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare, priotirizarea
discriminatorie a fondurilor către alte discipline sau paliere (de prevenţie, de
diagnostic, tratamente moderne de ultimă oră) fac ca persoanele muribunde să nu
prezinte un real interes în alocarea resurelor (bugetare sau extrabugetare).

De la „nu mai putem face nimic‟ la viziunea holistică asupra calităţii vieţii
‗Filosofia hospice‘ se naşte la Londra în anii ‘60, având-o ca protagonistă pe
Cecily Saunders. Înfiinţarea primului centru de tip hospice a avut loc tot la
Londra în 1967. De atunci, servicii similare au fost înfiinţate în peste 70 de ţări,
inclusiv în România.
Susţinătorii îngrijirilor paliative promovează dezideratele socio-politice care cer
ca societăţile actuale să nu-ţi abandoneze persoanele muribunde, în special pe cele
aflate în situaţii vulnerabile (singurătate, abandon, sărăcie, migranţi ş.a.), ci să le
ofere îngrijiri socio-medicale de calitate. S-a conturat în timp o ramură medicală
relativ nouă, disciplina de îngrijiri paliative, având ca şi centre specializate
hospice-urile.
Îngrijirile în faza terminală pot fi asigurate şi la domiciliul muribundului, în
funcţie de bugetul acestuia, respectiv de tipul de asigurare medicală.

Obiectivele îngrijirilor medicale la domiciliu34 sunt următoarele:

- creşterea gradului de independenţă al pacientului în mediul familial (prin
furnizarea de servicii calificate de îngrijire şi educaţie medicala destinate
atât pacientului, cât şi aparţinătorilor;
- asigurarea legăturii dintre pacient şi medic pe perioada tranziţiei
pacientului din spital în mediul familial;
- reducerea anxietăşii, respectiv a frustrărilor pacientului şi familiei
generate de boală (avansată).

În mod concret, serviciile de îngrijire medicală la domiciliu servesc la :

- evaluarea stării de sănătate a pacientului;

- monitorizarea parametrilor fiziologici – temperatură, tensiune arterială, puls,
respiraţie, diureză, scaun;

34
Cf. Bucur, V. (2012). Curs de medicină socială nepublicat, Biblioteca Departamentului de
Asistenţă Socială, Universitatea de Vest, Timişoara.
- toaleta pacientului;
- administrarea medicamentelor pe cale orală, injecţii intramusculare şi
intravenoase, perfuzii;
- măsurarea glicemiei;
- recoltarea probelor pentru laborator;
- alimentaţia artificială;
- îngrijirea plăgilor, a escarelor, a stomelor, a fistulelor, realizarea drenajelor;
- sondajul vezical cu sonda permanentă sau cu scop evacuator ;
- terapia durerii ;
- educaţia pacienţilor şi a familiei.35

Etape de parcurs în demersul paliativ36

Acţiunile propriu-zise şi principiile care trebuiesc respectate în paliaţie din

momentul punerii diagnosticului de fază incurabilă până la asistenţa familiei
îndoliate le-am putea schematiza astfel, ordinea nefiind una cronologică (Tabelul
3) :

35
Ibidem.
36
Cf. Bucur, V., op. cit.
 Tabelul 3. Etapele intervenţiei paliative

a.) Stabilirea diagnosticului de fază ireversibilă

b.) Comunicarea situaţiei bolnavului şi familiei

c.) Asigurarea şi respectarea demnităţii umane

d.) Permiterea (pe cât posibil) bolnavului să moară

într-un cadru ce-i este propriu

e.) Menţinerea şi chiar creşterea calităţii vieţii prin:

- Combaterea durerii
- Îngrijirea şi alimentaţia bolnavului
- Asigurarea confortului
- Favorizarea prezenţei membrilor familiei şi a apropiaţilor în jurul
muribundului
- Menţinerea comunicării
- Satisfacerea ultimelor nevoi şi cereri

f.) Susţinerea psiho-spirituală a bolnavului şi a

familiei

a.) Stabilirea diagnosticului de fază ireversibilă

Stabilirea diagnosticului de fază ireversibilă se realizează, de preferinţă, prin

colaborarea mai multor specialişti care au îngrijit bolnavul. Există situaţii în care
diagnosticul de fază ireversibilă este sugerat chiar de bolnav, sau de aparţinători.

Cele mai frecvente boli care ajung în fază ireversibilă sunt:

- Bolile cardio-vasculare severe: insuficienţa cardiacă, miocardopatiile,

cardiopatia ischemică netratată/complicată, aritmii cardiace complicate;
- Neoplaziile (cancerele): cancerul pulmonar, cancerul gastric, cancerul hepatic,
leucemiile, limfoamele etc.;
- Bolile pulmonare grave: fibrozele pulmonare, insuficienţa pulmonară,
embolia pulmonară;
- Hepatopatiile ireversibile: cirozele hepatice;
- Bolile renale severe: glonerulonefritele cronice, sindromul nefrotic,
insuficienţa renală cronică;
- Maladiile neurologice de genul bolii Parkinson, sclerozei în plăci, AVC
(accidentele vasculare cerebrale), demenţele;
Alte exemple şi categorii de boli având potenţial letal ar fi:
- Traumatismele severe în special cele cranio-cerebrale);
- Colagenozele cu evoluţie severă şi interesare sistemică (sclerodermie, lupusul
ş.a.) ;
- Arsurile grave;
- Degerăturile grave;
- Intoxicaţiile cu monoxid de carbon, metale grele etc.;
- Muşcăturile unor animale veninoase care introduc venin în circulaţia limfo-
sangvină (şerpi, păianjeni);
- Muşcăturile unor animale care contaminează victima cu anumite virusuri
(rabia sau turbarea provenită din muşcătura de câine, pisică, vulpe, liliac şi
alte animale contaminate);
- Dependenţa de susbstanţe psiho-active în forme avansate (coma alcoolică,
sevrajele complicate, supradoze) ;
- Depresiile din nosologia psihiatrică (prin riscul suicidal) ;
- Anorexia nervoasă;
- Alergiile severe (edem glotic, şoc anafilactic) ;
- Abdomenul acut (urgenţele chirurgicale de tipul hemoragiei gastrointestinale);
- Pancreatitele complicate;
- Anumite infecţii netratate ;
- Miasteniile;
- Infecţiile severe de la nivelul sistemului nervos (encefalite, meningitele
complicate) ;
- Infecţia cu virului HIV ş.a.

b.) Comunicarea situaţiei bolnavului şi familiei

Pentru a comunica diagnosticul de faza incurabilă, medicul de familie sau

medicul specialist ar trebui să stabilească mai întâi dacă bolnavul ar dori să
cunoască realitatea, precum şi dacă este pregătit să îl afle. În acelaşi timp, va
trebui să procedeze cu mult tact. Este indicat:

- să aştepte timpul şi locul potrivit ;

- să respecte sensibilitatea bolnavului şi tipul său de personalitate;

- să folosească expresii potrivite nivelului de înţelegere al bolnavului;

- să nu se ferească să raspundă la întrebările bolnavului;

- să nu excludă orice speranţă de viaţă al bolnavului (să respecte faptul că

―minunile » există);

- sa stabilească obiective realiste în ingrijirea paliativă;

- să-l asigure pe bolnav că va face tot ce este omeneste posibil pentru a-l ajuta;

- să ţină seama de părerile şi opţiunile bolnavului pe tot parcursul îngrijirilor.

c.) Asigurarea şi respectarea demnităţii umane

Potrivit Codului deontologic medical, bolnavul incurabil trebuie tratat cu aceeaşi

grijă şi atenţie ca şi ceilalţi bolnavi. Iar după cum se arată ăn Declaraţia privind
drepturile pacientului, orice persoană are dreptul la o îngrijire umană şi de a muri
în demnitate. (Anexe)

d.) Permiterea, pe cât posibil, bolnavului să moara într-un cadru ce-i

este propriu

Respectarea acestui principiu va evita transferurile nejustificate în spitale sau în

alte servicii socio-medicale, inclusiv mutările în camere izolate. Nerespectarea
lui va priva bolnavul de mediul său uman şi fizic obişnuit, generându-i teamă,
tristeţe şi disconfort.

e.) Menţinerea calităţii vieţii

Combaterea durerii

Deoarece faza incurabilă este de obicei întovărăşită de simptome care afectează

grav calitatea vieţii, medicina este chemată să facă tot ce este posibil pentru a le
combate, făcând viaţa bolnavului cât mai suportabilă. În acest sens, combaterea
durerii joacă un rol cheie. Durerea este prezentă în foarte multe boli ireversibile,
având intensităţi diferite, generată fiind de cele mai multe ori de boala în sine.
Există situaţii în care durerea reprezintă acompaniamentul somatic al bolnavului
aflat în faza terminală, respectiv răspunsul psiho-somatic al situaţiei de a nu mai
avea mult de trăit.

În analiza durerii trebuie să ţinem cont că:

- aceasta este deseori dificil de evaluat la muribundul vârstnic datorită

frecventelor tulburări de comunicare;
- necesită a fi constant observată (prin modificările mimicii şi ale atitudinii
corpului în pat);
- este foarte frecvent subestimată datorită absenţei plângerilor şi a unei atitudini
de prostraţie sau retragere;
- are mai multe şanse de a fi recunoscută de mai mulţi observatori, iar infirmierele
şi îngrijitorii au şanse mai mari de a o observa decât medicul;
- este deseori autentificată a posteriori de către rezultatele pozitive ale unui test
terapeutic, care trebuie realizat întotdeauna în caz de îndoială.
- dacă nu este eliminată corect (ceea ce este realizabil la ora actuală în mai mult
de 90% din cazurile de durerile canceroase), devine generatoare de cereri de
euthanasie fie de către bolnavi, fie de către familie şi îngrijitori.

Tratamentul durerii se face în trepte, atât în funcţie de intensitatea durerii, cât şi

de răspunsul ei la tratament. Pe lângă medicamentele antalgice, în tratamentul
durerii se mai apelează la fizioterapie şi tratament antidepresiv, ştiindu-se că
depresia accentuează printr-un mecanism psiho-somatic durerea fizică.

Diagnosticul etiologic precis al durerii va orienta utilizarea antalgicelor astfel:

- durerea uşoară sau moderată (care nu a mai fost tratată anterior) se va trata cu
antalgicele obişnuite ;

- daca nu cedează la medicamentele iniţiale, va putea fi tratată cu opioide uşoare

(tramadolul sau codeina, evtl. în asociere cu analgezicele);

- durerea severă sau chinuitoare se va trata injectabil cu opioide puternice.

În toate cazurile, medicamentele nu trebuie administrate la cerere, ci, din contră,

la fiecare câteva ore, pentru a preveni reapariţia durerii şi chiar de a şterge
amintirea din mintea bolnavului.

Îngrijirea şi alimentaţia bolnavului

În faza terminală, alimentaţia e de dorit să fie fracţionată, ghidată de gusturile şi

plăcerile bolnavului, prin aporturi puţin voluminoase, agreabile, bogate în calorii.
Apetitul poate fi ameliorat cu ajutorul alcoolului (vin sau aperitive) sau prin
corticoterapie în doză mică, colaborarea dieteticianului şi a familei fiind
importantă.
Hidratarea poate fi asigurată pe cale orală dacă se fracţionează aportul, folosind
mijloace precum ceşcuţe cu cioc, pipete sau seringi, turnând lichidele în şanţul
gingivolabial. Scopul aportului hidric pe cale orală nu este asigurarea unui
echilibru hidroelectrolitic, ci împiedicarea eventualei senzaţii de sete, dând de
înţeles muribundului că nu este abandonat. Alimentarea şi hidratarea bolnavilor în
faza terminală presupune îngrijiri regulate ale cavităţii bucale, la nevoie
folosindu-se sonda nazogastrică şi perfuziile. De mare importanţă este, pe cât
posibil, realizarea unor terapii antiinfecţioase în sfera ORL şi în cea
stomatologică, în special la pacienţii vulnerabili37 care urmează chimioterapii.
De asemenea trebuie asigurată în permanenţă respectarea condiţiilor de igienă
personală astfel încât muribundul să se simtă curat.

Asigurarea confortului

Controlul durerii, alimentaţiei şi al hidratării adaptate nu sunt suficiente. Trebuie

avută în vedere igiena zonelor intime, cea de la nivelul plăgilor, a feţei şi a
scalpului, precum şi a zonelor unde bolnavul transpiră mai intens. Masajul blând,
decubitul alternativ regulat sunt şi ele menite să reducă riscul escarelor de decubit
şi să sporească confortul psiho-afectiv al bolnavului.

Favorizarea prezenţei membrilor familiei şi a apropiaţilor

Moartea este înainte de toate un eveniment major, atât personal cât şi familial, iar
însoţirea muribunzilor ar trebui cultivată ca valoare familială de prim rang. În
astfel de situaţii, familiile au nevoie de susţinere prin activităţi precum:
- oferirea informaţiilor legate de îngrijirile la domiciliu;
- susţineri materiale şi psiho-emoţionale;
- asigurarea de voluntari, astfel încât membrii familiei să-şi poată continua
activităţile zilei (în special de la locul de muncă);
Dovezile de solidaritate de acest gen vor contribui benefic la parcurgerea unui
doliu normal, nepatologic.
Posibilitatea ca elevii şi tinerii studenti suferinzi de afecţiuni cu potenţial letal să
nu întrerupă total contactul cu şcoala, profesorii şi colegii reprezintă un ajutor
esenţial în susţinerea psiho-afectivă a lor şi a famililor. Constituirea, adaptarea şi
aplicarea unui sistem de predare online, cu o curriculă adaptată, va distrage

37
Bica, A., Sava-Roşianu, R., Oancea, R., Popovici, A.R., Jumanca, D., Găluşcan, A., Podariu,
A., Podariu, A.C., (2015). Oral hygiene behavior among children of 9-10 age old. Case study of
three schools from Timişoara, Romania. Medicine in Evolution, XXI, 2, 283-287.
atenţia micilor şi tinerilor pacienţi de la rutina terapiilor obositoare şi plictisitoare,
hrănindu-le pofta de cunoştinţe şi de viaţă si combătându-le depresia.38
Menţinerea comunicării cu muribundul:
- permite ascultarea dorinţelor şi a nevoilor bolnavului;
- este mai uşor de menţinut când se cunoaşte bine bolnavul;
- se poate stabili în mod privilegiat cu un anumit îngrijitor.
Sunt situaţii în care doar comunicarea non-verbală (atingerile, zâmbetele,
gesturile, privirile) mai poate fi de folos, fiind singura acceptată şi dorită.
O comunicare intensă şi deasă între muribund şi familie (sau îngrijitori)
îmbogăteşte confortul psiho-afectiv, atât de necesar pregătirii pentru ―marea
trecere‖39.
Satisfacerea ultimelor nevoi şi cereri
În încercarea de a satisface muribundului ultimele dorinţe (mici sau mari) este de
apreciat dacă nu vom emite judecăţi de valoare, respectându-i dorinţele spiritual-
religioase pe care şi le mai poate exprima.

f.) Susţinerea psiho-spirituală a bolnavului şi a familiei

Majoritatea bolnavilor din faza terminală şi familiile lor suferă de o stare anxios-
depresivă marcată, necesitând susţinere psiho-afectivă, mai mult sau mai puţin
specializată.

Este de preferat ca familiile care observă că se vor confrunta în curând cu o astfel

de situaţie să caute informaţiile necesare, pregătindu-se astfel pentru tot ceea ce
va urma prin însuşirea unor deprinderi utile şi învăţănd de la specialişti, grupuri
de suport, sau voluntari cu experienţă.

În faza terminală se remarcă o dorinta crescândă a bolnavilor de a pune întrebări

despre sensul vieţii, despre moarte, despre păcat şi despre Dumnezeu. În mod
paradoxal, un număr considerabil de bolnavi îşi abordează medicul curant în

38
Cf. Ţâru, L., Ţâru, C.M. (2015). Teachers attitudes toward academic accomodation at university
level: case of West University of Timisoara. În Journal Plus Education, Vol. XII, Nr. 1, p. 193.
Accesat în decembrie 2015 la [Link]
39
Cf. expresiei filozofului Lucian Blaga folosită pentru întâlnirea cu Marele Anonim (Dumnezeu).
acest sens. În cazul cel mai fericit, clinicile şi aşezămintele de tip hospice
colaborează cu preoţii diecezani sau misionari, respectiv cu pastorii din teritoriul
afiliat, bolnavii incurabili beneficiind de sacramentele Bisericii, de rugăciune şi
de consiliere sufletească.

Colaborarea cu familia poate fi îngreunată de reacţiile şi realităţi familiale

precum :

- depresia;
- preocupările material (excesive);
- stres şi Burn-out ;
- prezenţa unor probleme de sănătate la ceilalţi membri ai familiei;
- lipsa de timp în acordarea îngrijirilor;
- absenţa membrilor de familie cu rol cheie;
- abandonul bolnavului terminal în spital ş.a.

Momentele de dinaintea morţii

Intrarea în agonie poate fi sugerată de:

- faptul că bolnavul nu se mai poate alimenta oral;

- are tulburări de respiraţie, eventual horcăituri;

- îi apar secreţii orofaringiene abundente;

- are extremităţile reci şi pielea marmorată;

- dezvoltă oligurie40 şi/sau blocaje intestinale (ileus).

Ulterior se instalează confuzia şi delirul, care anunţă fază agonică a bolii (coma).
Coma, chiar cea profundă poate fi însă reversibilă, bolnavul putând să-şi recapete
cunoştinţa şi funcţiile relaţionale înaintea morţii.

40
Stare patologică manifestată prin eliminare de urină în cantități anormal de mici.
În principiu, asistenţa paliativă nu ar trebui să se termine cu serviciul funerar, la
care ar fi de dorit să participe cineva din aşezământul (sau clinica) unde
muribundul şi-a petrecut ultimele zile, ci prin oferirea unor servicii de asistenţă
familiei indoliate.

Există şi situaţii care impun colaborarea organelor socio-medicale cu factori

juridici, poliţieneşti - naţionali şi/sau internaţionali (în situaţiile de repatrieri, în
situaşiile speciale ale migranţilor, azilanţilor politic, deţinuţilor, evadaţilor ş.a.).

Rezumat

Îngrijirile paliative definesc complexul de măsuri folosite pentru ameliorarea

suferinţelor din fazele terminale ale bolnavilor incurabili, respectiv ale
muribunzilor.
Ele reprezintă îngrijirile oferite în ultimele luni, săptămâni şi zile, prin
combaterea simptomelor care afectează starea generală a bolnavului, cum ar fi
durerea, dispneea (respiraţia dificila), vărsăturile, anorexia, slăbirea în greutate,
anxietatea, depresia ş.a.
O.M.S. recomandă ca asistenţa paliativă să fie inclusă ca parte integrantă a
sistemelor naţionale de sănătate.
Serviciile de tip hospice, înfiinţate la Londra încă din 1967 au prins contur în
peste 70 de ţări, inclusiv în România.
Practic asistenţa paliativă îşi propune schimbarea centrului de atenţie de la ―nu
mai putem face nimic curativ‖ la:
- asigurarea unei calităţi superioare a vieţii;
- îngrijiri respectuoase şi demne asigurate de către un personal calificat;
- controlul durerii şi al altor simptome fizice greu de suportat;
- abordarea complexă a suferinţei (fizică, psihologică, spirituală);
- combaterea izolării sociale şi familiale a muribundului;
- asistenţa familiei muribundului;
- asistenţa socio-juridică (la nevoie);
- asistenţa în doliu.
În vederea satisfacerii acestor obiective, de o importanţă majoră sunt:
- favorizarea prezenţei membrilor familiei şi a apropiaţilor în jurul
muribundului;
- menţinerea comunicării, atât cu bolnavul cât şi cu rudele, aparţinătorii,
tutorii, persoanele apropiate);
- satisfacerea ultimelor nevoi şi cereri.
 CAPITOLUL 3.
FACTORI DE STRES LA PACIENŢII ÎN FAZĂ TERMINALĂ

Obiectivele capitolului se referă la:

- înţelegerea constelaţiei de stres la pacienţii terminali;
- cunoaşterea deciziilor sfârşitului vieţii;
- înţelegerea aspectelor sociale privind vârstnicii muribunzi.

Preocupările pacientului în stadiu terminal (factori de stres şi coping)

Suferinţa umană, în special cea din stadiul terminal de viaţă, reprezintă o întâlnire
cu limitele umane, cu finitudinea ei. Ca urmare, spitalele şi hospice-urile devin o
arenă a infirmităţilor, prilejuind întrebări nu doar legate de terapie şi controlul
durerii, de amânarea sau gestionarea morţii, ci şi legate de sensurile existenţei şi
ale suferinţei. Orice răspuns superficial la cea de-a doua problematică va conduce
la alte căutări, pe deplin justificate:
―Pentru noi care suntem fiinţe cu conştiinţă de sine, un răspuns
proporţional dat suferinţelor noastre trebuie să fie un sens viu, conştient de
sine şi durabil, care să poată vorbi suferinzilor conştienţi de sine de o
realitate de rang mai mare, nu mai mic. Găsirea unui scop profund şi
durabil suferinţei noastre, găsirea unui sens profund şi persistent vieţilor
noastre, cer recunoaşterea condiţiei umane într-un sens profund şi
persistent vieţilor noastre, cer recunoaşterea condiţiei umane într-un sens
infinit, personal, durabil şi transcendent. Orice altceva este mai puţin decât
sensul deplin la care am putea spera.‖41

41
Engelhardt jr., H.T. (2005). Fundamentele bioeticii creştine (trad.), Sibiu: DEISIS, p. 404.
Într-o încercare exhaustivă şi concentrată, Figura 4 sintetizează principalele
sarcini întâlnite la pacienţii în fazele terminale.

Conflicte
psiho-spirituale
(cu Dumnezeu,
cu sine, cu
rudele) Decizii despre
Căutarea unor terapie (auto
adecvate/noi(?) determinare,
strategii coping terapii
‗alternative‘/
metode oculte)

Depresie, Sarcinile Probleme

ideaţie suicidară/ financiare
cereri de muribun-
euthanasie dului

Probleme
Relaţii noi nerezolvate
(echipa (în familie, la
terapeutică, alţi serviciu,
bolnavi) testament, aranj.
Misterul morţii/ funerare ş.a.)
frica de
necunoscut

Figura 4. Constelaţia de stres la pacienţii în fază terminală42

Cu certitudine, societatea contemporană oferă şcoli şi formări pentru o gamă

variată de probleme şi nevoi pe care le întâmpinăm în viaţă. Cu toatea acestea, o
anumită şcoală a sfârşitului vieţii pare să-i lipsească, să nu-l intereseze sau să-i fie

42
Cf. Bărbat. A.C. (2015). Caring when cure is no longer possible: roles and relationships of the
therapeutic team members. În Humenik I., Szaniszlo I.M., Zolakova Z., Pravne otazky
rozhodovania v onkologickej starostlivost. (p. 111). Bratislava: Prve Vydanie.
invizibilă omului contemporan, obişnuit să savureze viaţa, iubitor de rutine şi
scheme cognitive simpliste. Cercetările specialiştilor din sănătate, din asistenţa
spirituală şi din cea psihologică dau mărturie desăvârşită în acest sens.
Suprasolicitarea aparţinătorilor care îngrijesc bolnavii cronici incurabili şi
muribunzii reprezintă o constantă de importanţă majoră:
„Neputinţa, dependenţa de alţii, îngrijorarea de a nu fi povară pentru cei
apropiaţi, sunt amintite de toate persoanele ca problema cea mai
apăsătoare. Dimensiunile acestei poveri pot fi mai bine înţelese dacă luăm
în considerare procentul în care îngrijirea trebuie asigurată de un singur
aparţinător, cel mai frecvent de către soţ/ soţie în vârstă.‖43

Factori ce influenţează succesul echipelor de îngrijiri paliative44

Fără să dorim o abordare critică în sens justiţiar la problematica mai sus amintită,
nu putem să nu remarcăm transmiterea cu înverşunare, din generaţie în generaţie,
a câtorva aspecte pregnante ce stagnează şi îngreunează succesul echipelor pluri-
şi interdisciplinare în paliaţie.
a.) În ceea ce priveşte muribundul, respectiv bolnavul aflat în faza avansată
de boală terminală întâlnim:
- lipsa informaţiilor şi a discernământului privind terapia şi ingrijirea specifică;
- lipsa respectului pentru propria persoană;
- neglijenţe în ceea ce priveşte educaţia spiritual-religioasă a cultului religios în
care afirmă că ar crede;
- amânări, tergiversări privind punerea în ordine a documnetelor (actelor)
importante (realizarea testamentului ş.a.);
- prejudecata morţii apropiate;
- perceperea morţii ca un eveniment catastrofic pentru familie;

43
Görög I. (2010). Boala incurabilă şi terminală – atitudini şi asistenţă în România de azi.
Rezumatul tezei de doctorat. Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, p.20. Accesat în decembrie
2015 la
[Link]
44
Cf. Bărbat, C. (2004). Asistenţa socială în perspectiva integrării României în U.E.
Interdisciplinaritate în cadrul serviciilor socio-medicale. În Silaşi G. (ed.).Europa între cei 15 si
cei 25. Timisoara: Editura Universităţii de Vest, pp. 182-183.
- lipsa încrederii în terapeuţi ş.a.
b.) În ceea ce priveşte medicul (oncolog, medic de familie, specialist în
paliaţie etc.) putem întâlni situaţii de genul:
- pregătirii profesionale unilaterale;
- ignoranţei şi incompetenţei;
- suprasolicitarii şi stresului;
- conflictelor interetnice şi interconfesionale;
- conflictelor cu reprezentanţii bisericilor locale privind asistenţa spiritual-
religioasă a muribunzilor în instituţiile sanitare;
- crizelor declanşate de întrebările existenţiale ale pacienţilor;
- fricii de a părea incompetent;
- sindromului Helfer ş.a.
c.) În ceea ce priveşte pe cei implicaţi în asistenţa spirituală, nu ne-am dori
colaboratori care să demonstreze:
- lipsa vocaţiei reale;
- incompetenţa profesional-intelectuală;
- fundamentalism religios;
- crize personale profunde de natura psiho-spirituală;
- nerespectarea valorilor muribundului şi a familiei acestuia.

Decizii importante către sfărşitul vieţii45

Se recomandă persoanelor aflate la sfârşitul vieţii să ia cele mai multe decizii

importante atâta timp cât sunt active şi îşi pot comunica dorinţele despre modul în
care doresc să fie îngrijite atunci când vindecarea nu mai este posibilă. Realizarea
şi comunicarea unor planuri de acest gen va da şansa petrecerii unui timp preţios,
în mod cât mai senin posibil, alături de cei dragi.

45
Sfatul [Link]. (f.d.). Îngrijirea pacienţilor muribunzi. Accesat în 13 septembrie 2014 la
[Link]
muribunzi_1218#Decizii_importante
Schiţăm în continuare cele mai importante tipuri de hotărâri care sunt de dorit să
le alegem fiecare înainte de a ne afla fie în imposibilitatea punerii lor în aplicare,
fie a comunicării lor cuiva în care avem încredere :

- Alegerea tratamentului dorit

Când cineva este diagnosticat cu o boala incurabilă, este dificil de ştiut dacă ar
trebui să se concentreze asupra tratamentului curativ şi asupra încercării de
prelungire a duratei vieţii, sau asupra tratamentului paliativ care ar urmări
diminuarea durerii şi ameliorarea calităţii vieţii;

- Testamentul

Documentul testamentar poate include dorinţe legate de îngrijirile medicale către

sfârsitul vieţii. În acest sens trebuie verificate legile testamentare şi data
respectivă.

- Acordarea unei împuterniciri medicale

Împuternicirea medicală este o împuternicire pe termen lung referitoare la

numirea unui agent de îngrijire medicală.

- Donarea de organe

Dorinţa donării de organe, cu respectarea regimului juridic respectiv va putea fi

specificată într-un document atestat cu martori în acest sens. Copiii sub 18 ani
trebuie să aibă consimţământul părintelui sau al tutorelui pentru a dona organe.
Chiar dacă dorinta donarii de organe apare completată pe un document (permisul
de conducere), este important ca în prealabil să fi avut loc o discuţie în familie.

După moarte, familiei i se poate cere consimţământul înaintea donării organelor.

Familia decedatului nu va suporta costurile asociate donării organului, acestea
fiind plătite de persoana care primeşte organul/organele donatorului.

- Gesiunea posesiunilor
Gesiunea posesiunilor poate implica un asistent social sau un planificator
financiar în vederea consilierii gestionării averii. În general, implică un testament
care poate necesita actualizări, mai ales în situaţia în care bolnavul nu are
moştenitori legali (mai concret rude în viaţă), statul urmând să intre în posesia
întregii averi. Executorul este persoana desemnată să gestioneze averea după
moartea bolnavului. Acesta va cunoaşte locul testamentului.

- Alegerea uneia sau mai multor persoane pentru îngrijirea copiilor minori
(tutela)

Tutela reprezintă un aranjament legal prin care un adult este împuternicit de către
un tribunal să aibă în grijă un copil sub 18 ani sau un adult cu o anumită
dizabilitate.

- Păstrarea actelor la loc sigur şi accesibil

Documentele despre asigurarea de viaţă, pensie, contul de pensii sau anuităţi,

informaţiile despre contul/conturile bancare, actele de proprietate imobiliarăs au
informaţiile despre posibile investiţii, brevete ş.a. ar trebui cunoscute de către
membrii familiei, executorul proprietăţilor imobiliare, respectiv de către avocat.

Aspecte sociale privind vârstnicii (muribunzi)46

Senescenţa implică creşterea vulnerabilitaţii la stres şi creşterea incidenţelor

letale. Studiile europene din ultimii 10 ani demonstrează creşterea numărului de
vârstnici având statut de dependenţi, fapt care conduce duce la scăderea calitaţii
vieţii şi la dezoganizarea vieţii obişnuite în familie.
Soluţiile societăţii referitoare la problemele vârstnicilor se focalizează pe
adaptarea lor la noile realităţi bio-psiho-sociale, nu însă suficient pe eforturile
necesare impunerii unor condiţii economico-sociale favorabile calităţii vieţii la
bătrâneţe.

46
Cf. Gîrleanu-Şoitu, D. (2006). Vârsta a treia. Iaşi: Institutul European.
În multe state se încearcă transformarea căminelor tradiţionale pentru pensionari
în centre de odihnă, centre de îngrijire a sănătaţii sau în centre de zi. Alte state se
orientează spre menţinerea tipului instituţionalizat (în special ţările
mediteraneene). Danemarca, Germania şi Marea Britanie au hotărât
implementarea politicilor specilializate de sănătate pentru seniorii tuturor
categoriilor de vârstă. Se pot observa inclusiv măsuri sociale concrete şi programe
destinate celor care au împlinit 55 de ani, în scopul obţinerii unei îmbătrâniri cât
mai lente şi neproblematice. Franţa preferă însă să se centreze asupra îmbunăţirii
bunăstării celor aflaţi peste limita de 75 de ani.

În ceea ce priveşte ţara noastră, îngrijirile la domiciliu acordate vîrstnicilor sunt

insuficiente:

«O problemă şi mai arzătoare o reprezintă necesitatea dezvoltării în

România a serviciilor la domiciliu care la ora actuală se realizează mai
mult în ceea ce priveşte menajul şi alimentatia, şi mai puţin în ceea ce
priveşte nursing-ul, terapia ocupaţională, kinetoterapia.»47

Ca şi in cazul altor categorii de muribunzi, nu e suficient să hrănim vârstnicii

muribunzi sau să îi spălăm în centre, respectiv la domiciliu. Dacă nu suntem
capabili să facem aceste lucruri cât mai firesc, fără să le dăm sentimentul că ne
enervează, că ne apasă, că am dori să fim altundeva, ajutorul nostru va fi
înveninat de amărăciunea pe care le-am transmite-o.

Modificările fiziologice şi psihologice ale vârstnicilor fac mai dificile îngrijirile

acestora, comparativ cu cele ale adulţilor. Stadiul letal al bolii la vârstnici va fi
grăbit şi complicat din cauza acestor modificări generate de trecerea timpului.
Propunem în continuare o scurtă trecere în revistă a câtorva din modificările
fiziologice şi psihologice caracteristice vârstei a treia:

47
Bucur V., Maciovan, A. (2003). În Neamţu, G. (ed.). Tratat de Asistenţă Socială. Bucureşti:
Polirom, p. 913.
 a.) Ştim că mediul intern şi structura aparatului cardio-vascular realizează o
reţea în organism, asigurându-i metabolismul şi homeostazia, dar şi
funcţiile de adaptare şi de reglare. Slăbirea contractilitaţii cordului odată
cu înaintarea în vârstă (reducerea eficacităţii funcţiei de pompă) va duce la
scăderea perfuzării cu sânge a tuturor organelor. În paralel, pierderea
elasticităţilor vaselor la senescenţă, depunerile de lipide şi de săruri
minerale pe lumenul vascular, au ca rezultat ateroscleroza cu
hipertensiunea arterială consecutivă (HTA). Complicaţiile cele mai
periculoase rezultate din combinaţia celor două procese fiziopatologice
sunt cele cardio-vasculare şi pulmonare. HTA este nedureroasă,
asimptomatică o perioadă lungă de timp, dar (ne)tratată are complicaţii
severe cum sunt infarctul miocardic şi accidentele vasculare cerebrale
(AVC) cu posibile paralizii definitive.
b.) Particularităţile funcţionării musculaturii se reflectă în pierderea a 30%
din masa musculară până la vârsta de 80 de ani. Avem de-a face, de fapt,
cu o degenerescenţă fiziologică ce se instalează după vârsta de 35 de ani.
Cea de tipul osteoporozei rămâne una din patologiile cele mai grave la
vârstnici, fiind mai des întâlnită şi mai severă la femei48 prin scăderea
dramatică a sintezei estrogenice la menopauză. Metoda cea mai eficace de
protecţie rămâne prevenţia: dieta, efortul fizic, terapia hormonală de
substituţie (care, din păcate, prezintă riscul malignizărilor.) Atrofiile
musculare şi imobilizările consecutive reprezintă o patologie de temut
pentru cei implicaţi în sectorul de îngijire (non)paliativ. Efectuarea
moderată şi asistată a exerciţiilor fizice rămâne capitală în prevenţie.
c.) Reumatismul şi artrita rămân însă cele mai citate surse ale dizabilităţilor la
vârstnici : inflamaţiile articulare cu durerile consecutive, impotenţele
funcţionale şi deformările articulare au capacitatea de a măcina buna
dispoziţie cotidiană.

48
Există de asemenea diferente entice şi rasiale, osteoporoza fiind mai puţin întâlnită la femeile
din rasa neagră şi la japoneze.
 d.) S-a observat pierderea până la 25% din volumul cerebelului odată cu
înaintarea în vârstă: căderile şi pierderile de echilibru consecutive sunt mai
frecvente la femei.
e.) Vârstnicii au o nevoie mai mare de lumină decât persoanele tinere,
suferind şi de o incapacitatea de a focaliza obiectele, mai ales în condiţii
de luminozitate redusă. Cataracta şi glaucomul pot fi însă prevenite şi
tratate la timpul potrivit, putându-se îndepărta stigmatul social al izolării.
f.) De asemenea, hipoacuzia, sensibilitatile la frig şi cald, deprivările
senzoriale, particularităţile mirosului şi gustului, insomniile, alături de
problemele altor patologii pot conduce vârstnicul la izolare socială.
g.) Răsunetul cognitivo-emotional al îmbătrânirii se află în strânsă relaţie cu
genotipul dar şi cu fenotipul individului (dat de factorii de mediu, de
satisfacţiile familiale şi profesionale în timpul vieţii, de frustrări şi
evenimente stresante).
h.) Modificările cognitive pot fi grupte în viziunea lui C. Bogdan49 astfel:
- scăderea fluidităţii şi a performanţei cognitive;
- modificarea afectivităţii spre polul depresiv;
- accentuarea trăsăturilor de personalitate: exacerbarea emotivităţii, a
frustrării, a anxietăţii,
- nervozitate şi lipsă de cooperare;
- conservatorism extrem şi rezistenţă la schimbare;
- fenomenul necesitătii afirmării morale şi sociale (el/ea a fost „cineva―);
- autoritarism;
- uneori ataşament excesiv faţă de bunurile materiale.
Desigur că paleta acestor modificari vor schiţa un tablou unic pentru fiecare
vârstnic, iar o bună cunoaştere a calitaţilor, respectiv a defectelor şi a
vulnerabilităţilor vârstnicului vor constitui cheia reducerii stresului în activităţile
de îngrijire (caring).

49
Cf. Bogdan C. (1997). Geriatrie. Bucureşti: Editura Medicală.
Rezumat

Suferinţa din stadiul terminal de viaţă reprezintă o întâlnire cu limitele umane.

Ca urmare, hospice-urile devin o arenă a infirmităţilor, prilejuind întrebări nu
doar legate de terapie şi controlul durerii, de amânarea sau gestionarea morţii, ci
şi pe cele legate de sensurile existenţei şi ale suferinţei.

Deciziile importante de la sfârşitul vieţii cuprind:

- Alegerea tratamentului potrivit/dorit;
- Alegerea uneia sau mai multor persoane pentru îngrijirea copiilor minori
(tutele);
- Păstrarea actelor la loc sigur şi accesibil;
- Gestiunea posesiunilor;
- Poziţionarea faţă de posibilitatea donării de organe;
- Acordarea unor împuterniciri medicale;
- Scrierea testamentului.
Modificările fiziologice şi psihologice ale vârstnicilor fac mai dificile îngrijirile
acestora, comparativ cu cele ale adulţilor. Stadiul letal al bolii la vârstnici va fi
grăbit şi complicat din cauza acestor modificări generate de trecerea timpului.
 CAPITOLUL 4.

SERVICII PALIATIVE. ASPECTE LEGISLATIV-ADMINISTRATIVE

Obiectivele capitolului sunt:

- prezentarea situaţiei actuale privind paliaţia în România şi a cadrului său
legislativ;
- cunoaştereasurselor de finanţare a serviciilor paliative din România.

Servicii de îngrijiri paliative

Pe site-ul Hospice-ului Casa Speranîei50 putem citi că:
―La începutul anului 2014, Alianţa Mondială pentru Îngrijiri Paliative
(WPCA), în colaborare cu OMS, a publicat ‗Atlasul Mondial al Îngrijirii
Paliative la Sfârşitul Vieţii‘. Raportul arată că în 42% dintre ţările lumii
accesul la îngrijiri paliative este limitat sau inexistent și că doar 20 din
cele 234 de țări au integrat îngrijirile paliative în sistemele lor de sănătate.
În 80% dintre tările lumii accesul la medicația opioidă pentru tratamentul
durerii severe este foarte limitată sau restricționată, ceea ce înseamnă că
milioane de persoane trăiesc și decedează anual în dureri cumplite și au o
calitate a vieții extrem de afectată. » 51
Serviciile de asistenţă paliativă pot fi astfel schematizate:
- Îngrijiri paliative la domiciliu;
- Unităţi cu paturi;
- Centrele mobile de spital;
- Centrele de zi;
- Ambulatorii de îngrijiri paliative.

50
Primul hospice din ţară, ă carui specialişti sunt implicaţi în formările paliative (inter)naţionale.
51
Hospice Casa Speranţei. Studii Paliative. Accesat în 15 august 2015 la
[Link] (accesat în septembrie 2015).
Situaţia de ansamblu a paliaţiei în România. Scurt istoric la nivel naţional şi
local (Timişoara)
În România, iniţiativa serviciilor paliative aparţine sectoarelor
nonguvernamentale prin acţiuni care s-au concretizat începând cu anii ‘90 şi care
au beneficiat de surse internaţionale de finanţare.
Anul 1992 marchează debutul unor iniţiative conjugate de servicii paliative.
În ianuarie 1992 lua fiinţă la Spitalul Berceni (azi, Spitalul Sf. Luca) din
Bucuresti Asociaţia Română pentru Dezvoltarea Îngrijirilor Paliative (ARDIP), în
martie urmând să se deschida un centru hospice pentru copiii suferind de SIDA la
Cernavodă. 52
În acelasi an medicul român Constantin Voinicu beneficia prin ajutorul
britanicului Graham Perolls de o formare de 3 luni în domeniul paliaţiei în Marea
Britanie. La întoarcerea sa din acelaşi an, la Braşov, după organizarea unei
conferinţe medicale de mare succes, ia fiinţă Fundaţia ―Casa Speranţei‖. Peste 5
ani fundaţia se conturează ca un Centru de Studii pentru Medicina Paliativă,
urmând ca în 2002 Braşovul să-şi deschidă porţile primului hospice pentru
pacienţii terminali.53
Din anul 2004, prin eforturile conjugate ale echipei braşovene şi ale colegilor din
ţară, pe lângă Centrul de Studii din Braşov se deschide la Bucureşti :

«un ‗Centru de Resurse pentru Hospice şi Îngrijire Paliativă‘ care

organizează cursuri pentru personalul de specialitate şi asigură consultanţă
pentru înfiinţarea serviciilor de îngrijire paliativă.» 54

Acest centru funcţionează de atunci ca şi centru de formare atât pentru România

cât şi pentru Europa de sud-est. Tot pe site-ul hospice-ului braşovean putem citi:

«În anul 2007 am lansat un proiect de atragere de fonduri pentru

construirea unui hospice cu paturi în Bucureşti şi, tot atunci, am obţinut
certificarea ISO 9001:2000 pentru serviciile de îngrijire paliativă

52
Görög I. (2010), op. cit., p.7.
53
Hospice Casa Speranţei. Istoria Hospice. Accesat în 15 august 2015 la
[Link]
54
Ibidem.
 (asistenţă medicală, îngrijiri, suport social, psiho-emotional şi spiritual)
oferite pacienţilor incurabili în stadii avansate şi familiilor acestora
precum şi pentru programele de educaţie a personalului de specialitate şi
dezvoltarea serviciilor de îngrijiri paliative. »55

Hospice-ul ―Casa Speranţei‖ este parte integrantă a European Academy of

Palliative Care, colaborând cu King‘s College din Londra, Universitatea din
Köln, Germania şi Universitatea Nicolaus Copernicus din Toruń, Polonia. Este de
asemenea membră a International Association for Hospice and Palliative Care,
colaborând cu European Association for Palliative Care şi cu International
Children‟s Palliative Care Network.56

În Timişoara beneficiem de primul aşezământ de tip hospice ca urmare a

eforturilor călugăriţelor (surorilor) franciscane slovace57. Surorile s-au stabilit în
zona Banatului în anul 1902 şi ofereau servicii medicale specializate cazurilor
sociale din Sânnicolaul Mare, Lipova, Beiuş, Arad, Lugoj, Timişoara şi Maria
Radna, localităţi unde erau active noviciatele ordinului.

Izgonite din casa lor de la Timişoara la naţionalizarea din 1948, franciscanele

slovace nu şi-au putut continua misiunea decât după anul 1990, când îşi reîncep
misiunea cu servicii de asistenţă socio-medicală la domiciliu.

În 1993 Federaţia Caritas a Diecezei de Timişoara înfiinţează un centru de

asistenţă socio-medicală destinat cazurilor sociale.

În ianuarie 2004, cele două echipe (a franciscanelor şi a Caritas-ului) decid să

colaboreze mai intens şi îşi propun înfiinţarea unui centru de tip hospice la
Timişoara, în curtea şi grădina mânăstirii surorilor slovace. Construcţia propriu-
zisă începe în anul 2005, la început doar cu fonduri din afara ţării. Hospice-ul
Casa Milostivirii Divine este inaugurat în Timişoara la 25 noiembrie 2006. Anual,
ca. 250 pacienţi în faza terminală primesc îngrijiri în acest hospice. Detalii despre
55
Ibidem.
56
Bărbat, C. (2015). Psychosocial issues in palliative care. Tasks for social workers. În: Revista de
Asistenţă Socială 1, pp. 85-91.
57
Cf. L. Lukacova, comunicare personală, ianuarie 2012.
echipa pluri- şi interdisciplinară care oferă servicii medicale, psihologice, sociale
şi spirituale muribunzilor şi famililor lor se pot citi pe site-ul hospice-ului
menţionat.58

În anul 2011 se inaugurează al doilea centru paliativ în Timisoara, în cadrul

Centrului de Oncologie Oncohelp.

Copiii în stare terminală sunt îngrijiţi în cadrul serviciului paliativ al Spitalului

Clinic de Urgenţă pentru Copii „Louis Țurcanu‖ Timișoara.

Asociația Națională de Îngrijiri Paliative din România (A.N.I.P.) s-a înființat în

anul 1998, cuprinzând toate instituțiile care oferă îngrijiri paliative.
―Primele cursuri de formare în îngrijiri paliative și obținerea competenței
pentru medici au fost aprobate prin Ordinul Ministrului nr. 916 din anul
1999, la 9 ani de la înființarea primelor servicii de îngrijiri paliative, iar
instruirea specialiștilor a fost realizată cu ajutorul Asociației Naționale de
Îngrijiri Paliative din România și a fundației Hospice Casa Speranței din
Brașov, cu ajutorul unor proiecte de finanțare care au permis acoperirea
costurilor de formare. Până în prezent au beneficiat de educație de
specialitate și formare profesională continuă toți furnizorii de servicii de
îngrijiri paliative din România. Din anul 2007, Casa de asigurări
decontează serviciile de îngrijiri paliative din centre și au fost incluse
îngrijirile paliative în legea cu privire la reforma în domeniul sanitar, nr.
95 din anul 2006. »59
Cu toate eforturile depuse, serviciile paliative din ţară se dovedesc insuficiente :
«Numărul de locuitori din ţara noastră este dublu faţă de Ungaria, iar
numărul serviciilor oferite în România este cu 50% mai mic decât pe
teritoriul maghiar. Ceea ce înseamnă că oferta de servicii de îngrijiri

58
Hospice Casa Speranţei. Accesibil la [Link]
59
Căruntu, A. (2013). Servicii de îngrijiri paliative: analiză comparativă România – Ungaria.
Accesat în septembrie 2015 la : [Link]
comparison-between-romania-and-hungary/?lang=ro
 paliative este total inadecvată pentru numărul de pacienţi din România
care au nevoie de îngrijiri paliative. »60
Statisticile naţionale din anul 2010 ne informează că dispuneam la acea oră de 47
de servicii specializate în paliaţie, asigurate de 31 de furnizori (12 in sistemul
public de sănătate, 19 ONG-uri şi 1 SRL). Distribuţia acestora a rămas
neomogenă din punct de vedere teritorial, existând 26 de judeţe fără niciun
serviciu de paliaţie.
Conform Catalogului Servicilor Paliative din România anului 2012:
―La sfîrșitul anului 2012 am consemnat existența a 70 de servicii
specializate în îngrijiri paliative (față de 46 servicii în anul 2010) asigurate
de 57 de furnizori (dintre care 19 în sistemul public de sănătate, 26
organizații neguvernamentale și 12 SRL-uri). In cazul furnizorilor care
asigură mai multe 14 tipuri de servicii (unități cu paturi, îngrijiri paliative
la domiciliu, ambulatorii de îngrijiri paliative, centre de zi, echipe mobile
de spital) pentru mai multe categorii de beneficiari (adulți, copii, mixt) au
fost luate în calcul toate serviciile. Comparînd nevoia estimată de servicii
la nivel de țară cu numărul total de pacienți (oncologici și non-oncologici)
asistați în serviciile menționate, observăm o acoperire generală de 5,4
%.Distribuția pe județe a furnizorilor de servicii este neomogenă, existînd
încă 17 de județe fără nici un serviciu de paliație (față de 26 județe în
2010), 11 județe cu un singur serviciu (față de 7 județe în 2010), 6 județe
cu cîte 2 servicii (2 județe în 2010), 3 județe cu cîte 3 servicii, 1 județ cu 4
servicii (2 județe în 2010), și 4 județe (1 județ în 2010) și municipiul
București cu peste 5 servicii. »61

Actualmente, regăsim servicii paliative, pe lângă Bucureşti, Braşov şi Timişoara

în judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa, Braşov, Brăila, Buzău, Cluj,
Constanţa, Iaşi, Ilfov, Mureş, Sibiu, Galaţi, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Olt,
Prahova, Suceava.

60
Ibidem.
61
Catalogul Servicilor Paliative din România, anul 2012. (pp. 13-14). Accesat în mai 2014 la
[Link]
În 2008 a fost înfiinţată revista electronică internationala Paliaţia62, care publică
trimestrial scrieri din domeniul îngrijirilor paliative.

Cadrul legislativ al funcţionării serviciilor paliative

Obţinerea competenţei/atestatului/supraspecializării în îngrijirea paliativă se face
conform O.M. nr. 916 / 23.12. 1999; O.M. nr. 480 / 2005.
Asistenţii medicali generalişti au în curricula obligatorie un modul (un semestru)
de îngrijiri paliative ca disciplină (cf. OMECT nr. 2713 / 29.11. 2007), iar Şcoala
Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar
organizează cursuri de formatori în îngrijirea paliativă.
Reglementările importante din domeniul serviciilor paliative sunt cuprinse în
următoarele documente:
a.) Declaratia de la Barcelona privind ingrijirile paliative din 199563;
b.) Recomandările Consiliului de Miniştrii al Europei privind ingrijirile
paliative, 200364;
c.) Documentul O.M.S. privind ingrijirile paliative in Europa, 200465
d.) Îndrumătorul pentru Pacienţi şi Familii care se Confruntă cu Boală
Terminală, utilizat de National Hospice and Palliative Care Organization
(NHPCO) din S.U.A.;66
e.) O.U.G. nr. 115 / 2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului
contractual (din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, cu
reglementările ulterioare din perioada 2004-2008);
f.) Legea nr. 339 / 2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi
preparatelor stupefiante şi psihotrope;
g.) H.G. nr. 1915 / 2006 privind Normele de aplicare a Legii 339 / 2005;

62
Accesibilă la: [Link]
63
Cf. Görög, I., op. cit., p.7.
64
Council of Europe. Recommendation Rec (2003) 24 of the Committee Ministers to member
states on the organisation of palliative care. Accesibil la
[Link]
lanEnglish&Site=COE&BackColorInternet=DBDCF2&BackColorIntranet=FDC864&BackColor
Logged=FDC864
65
WHO Europe. Palliative Care. The solid facts. 2004. Accesibil la
[Link]/document/[Link]
66
Cf. Görög, I., op. cit., p.7.
 h.) Legea drepturilor pacientului67 care include dreptul la îngrijire terminală;
i.) Legiferarea sporului salarial pentru persoanele care lucrează în paliaţie68
(ca şi activitate în mediu deosebit de periculos);
j.) Legea nr. 95 / 200669 privind Reforma în Domeniul Sănătăţii, unde
îngrijirile paliative sunt incluse în asistenţa medicală primară, comunitară
şi spitalicească;
k.) Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi functionarea Sistemului Naţional
de Date Genetice Judiciare70;
l.) Modificări ale Legii nr. 95 / 2006 conţinute în Legea nr. 91 / 201571;
m.) Programul O.M.S. de Îngrijire a Cancerului şi de Îngrijiri Paliative
n.) Carta Albă privind standardele şi normele de îngrijire paliativă şi hospice
în Europa: partea 1.72

Sistemul asigurărilor sociale de sănătate a fost introdus prin Legea nr.145/1997,

vizând adoptarea unui sistem sanitar bazat pe asigurări de sănătate conform
modelului Bismark. Sistemul presupune obţinerea de venituri prin contribuţii
obligatorii şi modalităţi specifice de redistribuire, dar şi de alocare a fondurilor în
sistemul de sănătate, conturându-se posibilitatea prevenţiei şi menţinerii stării de
sănătate a populaţiei şi asigurarea accesului fiecărui cetăţean asigurat la servicii
medicale de calitate.

67
LEGE nr. 46 din 21 ianuarie 2003 drepturilor pacientului. Accesat în august 2015 la:
[Link] forma actualizata a legii, valabila
de la data de 23 iunie 2014 se poate citi adresa : [Link]
content/uploads/2014/06/[Link].
68
Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 547/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea
sporurilor la salariile de bază, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-
cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 370, din 4 iunie 2010. Accesat în mai
2014 la [Link]
[Link]
69
Legea nr. 95 / 2006. Accesat în mai 2015 la [Link]
70
Legea nr. 76/2008. Accesat în mai 2014 la [Link]
71
Modificări ale Legii nr. 95 / 2006 conţinute în Legea nr. 91 / 2015. Accesat în mai 2008 la
[Link]
2006-modificata/
72
Carta Albă privind standardele şi normele de îngrijire paliativă şi hospice în Europa: partea 1. În
EUROPEAN JOURNAL OF PALLIATIVE CARE, 2009; 16(6). Accesat în mai 2015 la
[Link]
Mai sus numita lege, după numeroase modificări, a fost abrogată printr-o
ordonanţă de urgenţă guvernamentală nr. O.U.G. nr. 150/2002.
Actualmente asigurările sociale de sănătate sunt reglementate prin Legea nr.
95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, lege prin care a fost abrogată
O.U.G. nr. 150/2002. Şi legea din 2006 a fost modificată succesiv prin 7 acte
normative.
Totuşi, putem remarca că:
«Pentru prima dată, legiuitorul nostru a cuprins într-un singur act normativ
o reglementare unitară a celor mai importante probleme juridice privind
întregul sistem sanitar, public şi privat din ţara noastră, având în vedere, în
primul rând, necesitatea protecţiei eficiente a pacienţilor, dar şi crearea
condiţiilor corespunzătoare pentru exercitarea competentă şi responsabilă
a tuturor profesiilor medicale. […] Au fost admise, potrivit Legii, două
excepţii în care răspunderea medicului este de natură delictuală, în absenţa
oricărei relaţii contractuale, datorită stării speciale în care se află
beneficiarul îngrijirilor şi serviciilor medicale: când pacientul se află într-o
stare de urgenţă medicochirurgicală, fiind inconştient şi aceea în care el nu
are discernământul necesar exprimării unui consimţământ valabil pentru
încheierea contractului de asistenţă medicală.»73

Surse de finanţare pentru îngrijirea paliativă din România

―În majoritatea sistemelor de sănătate din țările cu resurse limitate
asistența medicală suferă de o subfinanțare cronică. România nu face
excepție. Sumele alocate pentru cheltuielile cu sănătate sunt de 3 ori mai
mici față de media europeană, adica doar 600 euro pe cap de locuitor, față
de media europeană de 1.800 euro. În ciuda unei creşteri a ponderii
cheltuielilor totale pentru sănătate din PIB în ultimii ani, nivelul de
finanţare a sistemului de sănătate din România rămâne scăzut în context
73
Boilă, L.R. (2010). Răspunderea profesioniţtilor din domeniul medical- o nouă perspectivă
privind natura juridică a raportului dintre medic şi pacient. În: ACADEMIA ROMÂNĂ –
FILIALA CLUJ-NAPOCA INSTITUTUL DE ISTORIE „GEORGE BARIŢIU‖
DEPARTAMENTUL DE CERCETĂRI SOCIO-UMANE, (ed.). Studii si cercetari din domeniul
ştiinţelor socio-umane, vol. 19, Cluj-Napoca: Editura ARGONAUT. Accesat în 13 mai 2015 la
[Link]
 european. Pe lângă subfinanţare se poate vorbi și de o alocare a resurselor
nebazată pe studii de cost-eficiență și echitate. »74

În Tabelul 4 putem urmări aspecte generale legate de finanţările în paliaţie.

Tabelul 4. Finanţări în paliaţia din România75
Sursa de finanţare Agentul finanţator Furnizorul de servicii
Ministerul Finanţelor Ministerul Sănătăţii prin DSP Secţii de îngrijiri paliative din
(Direcţiile de Sănătate Publică) spitale publice pentru
investiţia de capital iniţial
Ministerul Muncii prin Agenţiile O.N.G: prin cerere anuală de
Judeţene de Prestaţii Sociale, în baza subvenţionare, pentru
Legii 34 / 1998 componenta socială a
serviciilor (în centrele de zi, la
domiciliu, în unităţile de tip
respiro.)
Alocare pe bază de competiţie
de proiecte
Ministerul Administraţiei Publice, O.N.G, finanţare acordată pe
prin Consiliile Locale, în baza Legii baza priorităţilor în strategiile
350 / 2005 alocate de dezvoltare
C.A.S. (Casa Naţională de Asigurări Secţii cu paturi în unităţi din
de Sănătate) prin Casele Judeţene sistemul public şi privat
Comunitatea Angajaţii, prin direcţionarea a 2% ONG
din impozitul anual (Legea nr. 571 /
203 a codului Fsical
Angajatorii prin Legea sponsorizării Furnizori publici şi privaţi
nr. 32 / 2002
Donaţii din rândul populaţiei Furnizori publici şi privaţi
U.E. şi SUA Fonduri guvernamentale din
Germania, Olanda, Elvetia şi Franţa
ONG-uri internaţionale Fundaţii şi organiz. de caritate din ONG
SUA, Regatul Unit, Germania,

74
Catalogul Servicilor Paliative din România, op. cit., p 14.
75
Cf. Hospice Casa Speranţei. (2010). EVALUAREA COSTURILOR SERVICIILOR DE
ÎNGRIJIRI PALIATIVE ÎN ROMÂNIA. Accesat în 13 mai 2013 la
[Link]
[Link]
 Olanda, Elveţia, Franţa
Organisme finanţatoare OSI prin CPSS şi POSI ONG
internaţionale
UE prin programele PHARE ONG şi furnizori din domeniul
public
Finanțarea se poate realiza și sub formă de donații, prin direcționarea a 2% din
impozit, sau pe baza unor proiecte (inter)naţionale în care sunt implicate guverne
sau organizații de caritate.

Strategia naţională până în anul 2020 nu prevede acoperirea necesarului de îngrijiri

paliative pentru pacienții eligibili, decât în proporţie de 60% :
«Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a Romaniei Orizonturi
2013-2020-2030, (în [Link].824bis/12.2008), ca document programatic
al Guvernului României, prevede acoperirea în proporție de 60% a
necesarului de îngrijiri paliative pentru pacienții eligibili pînă în anul
2020, fără însă a detalia pașii concreți către atingerea acestui obiectiv. În
acest context, în august 2012 un grup de lucru din cadrul Asociației
Naționale de Îngrijrii Paliative și din Comisia Consultativă de Îngrijiri
Paliative a Ministerului Sănătății au finalizat proiectului unui program
național de îngrijiri paliative, bazat pe o strategie națională de dezvoltare
realizată cu sprijinul experților de la NICE (National Institute for Health
and Care Excellence) din Marea Britanie. »76

Analiza şi (re)observarea sistematică a nevoilor pacienţilor de la sfârşitul vieţii,

certifică ca mulţi dintre muribunzii centrelor hospice resimt totuşi un sentiment de
înstrăinare, diferit de cel familial, de cel de «acasă».
În acest sens, salutăm includerea pe ordinea Programului Naţional de Îngrijiri
Paliative privind Pachetul Programelor de Sănătate a constituirii serviciilor

76
Catalogul Servicilor Paliative din România, op. cit., p 19.
specializate de ingrijiri paliative la domiciliu, precum şi a centrelor de informare
pentru pacienţi ăi profesionişti.77
Modernizarea îngrijirilor paliative în România prin realizarea unei astfel de reţele,
paralele centrelor hospice, ar da prilejul pacientului, muribundului, precum ţi
familiei să aleagă între tipul de îngrijire dorit la un moment dat.

Rezumat

Serviciile de asistenţă paliativă pot fi astfel schematizate:

- îngrijiri paliative la domiciliu;
- unităţi cu paturi de tip hospice;
- centre mobile de spital;
- centre de zi;
- ambulatorii de îngrijiri paliative.

Pe lângă Bucureşti, Brasşov şi Timişoara, regăsim servicii paliative în judeţele

Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa, Braşov, Brăila, Buzău, Cluj, Constanţa,
Iaşi, Ilfov, Mureş, Sibiu, Galaţi, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Olt, Prahova,
Suceava.

Cadrul juridic privind formarea cadrelor care oferă servicii paliative pot fi
rezumate în următoarele documente: O.M. nr. 916 / 23.12. 1999; O.M. nr. 480 /
2005; OMECT nr. 2713 / 29.11. 2007 / Legea nr. 339 / 2005; O.U.G. nr. 115 /
2004; H.G. nr. 76 / 2008; Legea nr. 95 / 2006; Modificări ale Legii nr. 95 / 2006
conţinute în Legea nr. 91 / 2015.
Sursele de finanţare ale serviciilor paliative din România aparţin următoarelor
structuri: Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale,
Ministerul Administraţiei Publice, C.A.S. (Casa Naţională de Asigurări de

77
ANIP și HOSPICE Casa Speranţei (Departamentul de Educație și Dezvoltare Națională) (f.d.).
Propunere Program Naţional Îngrijiri Paliative. Accesat în noiembrie 2015 la:
[Link]
[Link]
Sănătate), comunitatea, organisme şi ONG-uri din U.E. şi S.U.A., organisme
finantanţoare (inter)naţionale.
Preocupările pacientului aflat în stadiu terminal sunt legate de: asistenţa
medicală (ne)specializată, costul tratamentelor, problemele familiale, reţeaua de
suport social, nevoia de psihoterapie, asistenţa spirituală (ne)specializată, apelarea
sau nu la anumite practici ―oculte‖ ş.a.
 CAPITOLUL 5.
ASISTENŢA PSIHO-SPIRITUALĂ ACORDATĂ
MURIBUNZILOR

Obiectivele capitolului sunt:

- înţelegerea sensurilor acordate morţii;
- prezentarea fazelor morţii (dupa modelul lui E. Kübler-Ross);
- înţelegerea unor particularităţi în consilierea muribunzilor;
- cunoaşterea factorilor care pot influenţa pozitiv sau negativ doliul;
- înţelegerea specificului si contextelor în consilierea spirituală a
muribunzilor.

Sensuri acordate procesului morţii78

Suferinţa şi moartea reprezinta o întâlnire cât se poate de directă cu finitudinea
umană, cu limitele persoanei, cu marile sale regrete, precum şi cu bucuriile şi cu
marile sale realizări. Toate acestea vor constitui cartea de vizită ce urmează să fie
prezentată ―Marelui Necunoscut‖.
Din perspectivă teologică, suferinţa şi moartea rămân consecinţele păcatelor, al
acelor repetate ―Nu!‖ spuse unui Creator şi regulilor Sale (―poruncilor divine‖)
dăruite oamenilor, drept manual de bună şi fericită convieţuire.
Moartea poate fi privită şi asumată în mod variat, în funcţie de istoria de viaţă a
muribundului şi de valorile îmbrăţişate de-a lungul vieţii, incluzând apropierea
morţii. Deosebim astfel:
- moartea ca ―sens‖;
- moartea ca tranziţie (itinerar);

78
Cf. Kalish, R. (1981). Death, Grief and caring relationships. Monterey CA: Brooks/Cole
Publishing Company.
- moartea ca pierdere (a celor dragi, a controlului şi a împărtăşirii
competenţelor dobândite, a unor proiecte şi planuri nefinalizate, a
experienţelor vieţii, a trupului, a a averii, a idealului vieţii etc.);
- moartea ca pedeapsă (pentru cei/cele având conştiinţa încărcată).

Experimentarea gradată a morţii79

Reprezentând un fenomen şi nu un moment anume, moartea este resimţită treptat,
umbra ei fiind amprentată de amintirile vieţii. Putem astfel discuta despre:
- „Moarte fizică‘ (a unor organe, apoi a întregului corp). Seninătatea în faţa
morţii a celor care observă cum proprii lor urmaşi biologici duc viaţa trupului
mai departe este în general superioară celor fără copii;
- „Moarte psiho-spirituală‟ (cu pierderea conştienţei faţă de propria persoană şi
faţă de lumea înconjurătoare). Se produce de obicei treptat, ca în cazul unor
demenţe senile;
- „Moarte socială‟ (cu lipsa treptată de a avea un rol activ în societate, urmată
de uitarea semenilor şi stări depresive);
- „Moarte economică‟ (prin reducerea venitului, concediu medical prelungit,
pensionări premature, pierderea unor economii ş.a.), sau
- „Moartea legală‟ (dată de recunoaşterea morţii cerebrale).
Destinat fericirii şi iubind viaţa, fiinţa umană se opune în mod instinctiv morţii.
Putem menţiona câteva tipuri de imortalităţi, menite să ne amintească de sensul
vieţii:
- Imortalitatea fizică (prin urmaşii proprii);
- Imortalitatea psiho-spirituală (prin opera imaterială lăsată semenilor, prin
regăsirea în Dumnezeu, prin întoarcerea Acasă, a intrării în Rai);
- Imortalitatea socială, redată de:
- Evenimentele din viaţă considerate de durată sau nemuritoare;
- Conservarea memoriei de către cei care recunosc valoarea celui dispărut şi
nu ezită să îi menţină vie memoria prin publicaţii postume, decernări de
gradaţii de merit postume, realizarea unor evenimente comemorative,

79
Ibidem, p. 29.
 atribuirii numelui celui plecat unor instituţii, fundaţii, burse, programe sociale,
prin apariţii de informaţii în tradiţia scrisă, în manualele de istorie etc.);
- Imortalitatea economică (prin operaţiuni testamentare, donaţii, împuterniciri,
stabilirea unor burse sau premii etc.).

Doliul – generalităţi80
Tradiţiile religioase amprentate de civilizaţia fiecărui popor influenţează puternic
perioadele care urmează morţii unei persoane apropiate. Jelirea, doliul în
ansamblul său, precum şi funeraliile ce se organizează demonstrează:
- credinţa celor rămaţi despre sensul vieţii şi despre posibila viaţă de după
moarte;
- civilizaţia şi nivelul de educaţie;
- respectul faţă de defunct şi faţă de credinţele sale ştiute sau bănuite;
- respectul faţă de societate şi cei apropiaţi defunctului.
Persoanele îndoliate sunt mai susceptibile la îmbolnăviri :se consemnează în mod
constant creşterea numărului de infecţii sezoniere, complicaţii ale bolilor deja
existente, internări, îmbolnăviri diverse, sindroame psiho-somatice, depresii care
necesită psihoterapie şi/sau susţinere psihiatrică, precum şi creşterea consumului
de tutun, alcool, sedative, tranchilizante sau droguri ilicite.
―Deşi traiectoria simptomelor de doliu variază foarte mult şi adesea
evoluează intermitent, cu suişuri şi coborâşuri, în timp durerea este
echilibrată de interesul pentru şi către viaţă. Totuşi, pentru o anumită parte
(în medie 10%) a persoanelor care se confruntă cu o pierdere, procesul de
doliu normal (necomplicat) este deraiat, blocat, îngreunat, complicat, iar
simptomele nu scad în intensitate sau/şi se menţin o perioadă mai mare de
6 luni, rezultand doliul complicat.‖81
Doliul la copii este extrem de dureros, anxietatea de separare fiind foarte
periculoasă pentru evoluţia acestora. De multe ori rămâne neobservată sau trecută
cu vederea la copiii puternic interiorizaţi, având consecinţe negatice în special la

80
Ibidem, pp. 201-215, pp. 241-255, pp. 266-278.
81
Institutul pentru Studiul şi Tratamentul traumei. (2015). Doliul acut, doliul integrat, doliul
complicat. Accesat în 15 mai 2015 la: [Link]
citit/articole/203-doliul-acut-doliul-integrat-doliul-complicat
copiii care au pierdut unul sau ambii părinţi: persoana care ar fi putut susţine
copilul în astfel de momente fiind cel sau cea care a părăsit lumea celor vii.
Un doliu patologic se poate complica fie cu o schizofrenie în adolescenţă (oricum
la vârsta tânără), fie cu o depresie la vârsta adultă.
Jelirea şi revenirea din doliu sunt influenţate pozitiv82 de:
- o relaţie bună avută în timpul vieţii cu cel decedat;
- implicarea în îngrijirea muribundului;
- o personalitate echilibrată;
- credinţa în Dumnezeu;
- o familie unită şi un mediu social suportiv;
- o situaţie economică satisfăcătoare.
Jelirea şi revenirea din doliu sunt influenţate negativ83 de:
- existenţa unor relaţii tensionate, conflictuale sau a sentimentelor ambivalente
faţă de cel decedat;
- existenţa sentimentelor de dependenţă;
- situaţii în care moartea a fost neaşteptată şi şocantă;
- asocieri cu factori stresanţi majori (de sănătate, factori economici ş.a.);
- nedepăşirea situaţiilor anterioare de doliu;
- sentimente de vinovăţie faţă de moartea respectivă;
- absenţa trupului celui decedat84 şi absenţa ritualului tradiţional al înhumării;
- un timp insuficient alocat procesului doliului;
- apariţia unor sarcini imperative care se suprapun perioadei doliului
(profesionale, examene, luarea unor decizii majore de viaţă ş.a.)
- morţile cauzate de omucideri, genociduri şi sinucideri;
- morţile cu implicaţii judiciare nerezolvate, amânate sau tergiversate,
neacceptate sau injuste).
Realităţile mai sus amintite pot conduce la o stare de doliu prelungit (sau
patologic), inclusiv complicaţii care pot necesita intervenţii specializate.

82
Cf. Kalish, R., op. cit., p. 268.
83
Ibidem, p. 270.
84
Putem exemplifica tragediile familiei morţilor evenimentelor din decembrie ‘89.
Reacţia aniversară (ziua naşterii, a onomoasticii, a căsătoriei, respectiv a morţii
cuiva) reprezintă acutizări anuale ale doliului. Una din marile greşeli ale
comportamentului apropiaţilor constă tocmai în negarea, ignorarea sau nepăsarea
in faţa reacţiilor aniversare.

Consilierea persoanelor muribunde

Ca să putem înţelege particularităţile consilierii de tip tanatopsihologic, este
important să reţinem următoarele aspecte:
- mai mult de un deces din două se petrece astăzi la o persoană în vârstă de 75 de
ani sau mai mult;
- în marile aglomerări urbane, 70% din decese şi chiar mai mult nu mai au loc
într-o ambianţă familială, ci instituţională;
Diversitatea vârstelor şi a situaţiilor patologice conduc din ce în ce mai mult la
individualizarea unor specificităţi de genul îngrijirilor paliative oncolologice,
îngrijirilor paliative pentru pacienţii cu SIDA, îngrijirilor paliative neurologice,
îngrijirilor paliative gerontologice, pediatrice ş.a.
Realizarea îngrijirilor paliative necesită atât formarea continuă a specialiştilor, cât
şi coordonarea tuturor profesioniştilor, mai concret instaurarea unei cooperări
autentice de echipă multi- şi pluridisciplinară (care team).
Elisabeth Kübler Ross, binecunoscuta psihiatră de origine elveţiană (1926-2004)
clasifica fazele85 (trăirile) în momentele de stres deosebit de intens (precum
stadiul terminal de viaţă) astfel:
1. Negare/respingere: ‖Aşa ceva nu mi se poate întâmpla tocmai mie.‖ ―Am
înţeles greşit diagnosticul.‖
2. Revoltă/Furie (cu anxietate): ―Cine e de vină?‖ ―De ce tocmai eu?‖ ―Nu e
corect!‖
3. Târguială: ―Doamne, mai lasă-mă până îmi văd copiii cu şcoala/facultatea
absolvită.‖ ―Doamne, nu mă lua până nu îmi văd fiica/fiul la casa ei/lui.‖
Te rog Dumnezeule, lasă-mă să îmi văd nepotul care se va naşte.‖

85
Elisabeth Kübler Ross. (2008). Despre moarte şi a muri (trad. Mihai Piruşcă). Craiova: Editura
Elena Francisc Publishing.
4. Depresie: “Nu numai că nu sunt de folos nimănui, dar îi incurc pe toţi, le
ocup timpul, le consum banii etc.‖ ―Nimic un mai are niciun sens, mor
curând oricum. Nu mai are niciun rost să lupt. Mi-am pierdut pe toţi cei
dragi.‖
5. Acceptare: ―Nu ştiu cum va fi, dar simt că va fi bine. Dumnezeu care
există va avea grijă de mine. La urma urmei nu am fost un ticălos mizerabil
în viaţă.‖ ―S-ar putea să fiu bine pregatit(ă) în final pentru întâlnirea cu
Marele Necunoscut. Ai mei toţi se roagă pentru mine, oferă bani pentru
slujbe, postesc, merg în pelerinaje.‖ ―Cred că există un Rai. Dacă nu exista,
s-ar putea totuţi să mă întâlnesc cu cei pe care i-am iubit.‖
În fine, acesta e rostul vieţii, ne naştem şi murim. ―Cine sunt eu să mă
opun?!‖

Negare/
Respinge-
re

Accepta- Revoltă
re

Depresie Târguială

Figura 5. Fazele “morţii”

Fazele descrise de Elisabeth Kübler Ross în urma experienţei profesionale cu
muribunzii de zeci de ani sunt considerate ca facând parte din trăirile persoanelor
care suferă inclusiv evenimente stresante sau pierderi majore (divorţ, îmbolnăviri
grave, moartea sau dispariţia unui membru al familiei, intrarea în somaj, privarea
de libertate, tragedii în comunitate, dezastre naturale etc.)
E important să reţinem că aceste faze nu se succed neaparăt în ordinea prezentată,
că intensitatea şi durata lor sunt variabile, pe parcursul unei singure zile pacientul
putând experimenta mai multe stări sau doar una singură (Figura 5.)
Intensitatea lor depinde de tipul de personalitate al muribundului, de susţinerea
socio-familială, de nivelul economic, de tipul de spiritualitate şi religiozitate, de
experienţe anterioare asemănătoare etc.
Apropierea stadiului terminal poate fi însoţită deseori de dorinţa pacienţilor de a
face parte din programe de cercetare terapeutică experimentală. În acest sens:
―Limitarea juridica a consimtamantului cere o totala libertate privitoare la
obtinerea consimtamantului care rezulta de la un pacient cu capacitate de
exercitiu pastrata.»86

Abordări specifice în dialogul şi în consilierea persoanelor muribunde

În mod schematic, aspectele esenţiale ale dialogului şi consilierii persoanelor
muribunde sunt prezentate în tabelul de mai jos (Tabelul 5):

86
Enache, A., Luţă, V. (2009). Consimţământul, expresia autonomiei persoanei. În: Enache, A.,
Luţă, V., Berinde, M.A., Mureşan C.O. (ed.). Prolegomene în etica cercetării. Timişoara: Editura
Victor Babeş, p. 31.
 Tabelul 5. Consilierea persoanelor muribunde – generalităţi

O conversaţie uzuală se Într-o consiliere În tanatopsihologie

focalizează pe: profesionistă, accentul situaţia se focalizează
cade pe: în jurul:
Descriere Aspecte privind persoane, Realităţile afectiv- Aspectelor care descriu
generală date, evenimente, fapte, emoţionale, uneori moartea, respectiv
întâmplări (la un nivel chiar minimalizând procesul morţii sau orice
oarecum ―superficial‖) faptele şi întâmplările. abordare care are
tangenţă cu acest
subiect. (Bineînţeles,
atunci când muribundul
nu se află în faza de
negare şi
doreşte/acceptă să
discute.)
Conţinut Detalii privind întâmplările Găsirea unor Unor episoade de stres
intrinsec vieţii / căutarea sensului similarităţi, congruenţe specifice situaţiei de
evenimentelor şi generalizări în viaţa boală terminală, de doliu
psihologică a anticipat, de
pacientului experimentare a stărilor
de pierdere ş.a. (Nu se
vor neglija abordarea şi
rememorarea
perioadelor de succes,
de fericire şi de
împliniri.)
Se va evita abandonul
pacientului şi a familiei,
punandu-se accent pe
alinarea oricărui tip de
suferinţă şi pe
menţinerea pacientului
într-o stare de pace
interioară.
Rolul părţilor Discuţii ―între egali‖, Asumarea necesităîii Unele situaţii absolut
implicate în indiferent de vârstă, statut, discuţiilor între specifice de tipul unui
 dialog poziţie socială; ―inegali‖: o persoană ―dublu transfer‖,
Discuţii mai mult sau mai care acceptă şi doreşte intercalat de perioade de
puţin sau profunde, mai ajutor şi cealaltă care se însoţire neutră, fără
mult sau mai puţin intime, află în postura de nicio însemnătate
în care actorii sociali‖se terapeut. Vor putea fi aparentă.
simt în largul lor. analizate şi În această ―dublă
îmbunătăţite în terapie însoţire‖ pacientul va
doar aspectele la care muri curând în timp ce
terapeutul are acces. terapeutul va deveni o
figură semnificativă în
ultima sa perioadă de
viaţă, punându-şi
amprenta inclusiv
asupra familiei.

Particularităţi în consilierea şi psiho-terapia persoanelor muribunde

Comparând psihoterapia din cabinet şi cea de tip tanatopsihologic (la patul
muribundului) observăm că ―ţelurile‖ sunt oarecum diferite, astfel încât, deşi se
parcurge aceeaşi traiectorie, intervin viteze diferite, pot exista opriri şi zăboviri
neaşteptate pe traseu, precum şi întârzieri justificate în unele gări interioare.
Implicarea în relaţia terapeutică este mai profundă, şi prin urmare mai dificilă şi
mai stresantă decât în cazul altor bolnavi. Burnout-ul de la locul de muncă, cu
istovirea sa mentală şi fizică se poate instala cu sau fără semne premergătoare
pentru colaboratori.87
Terapeutului îi este dificil să facă diferenţa între o intervenţie terapeutică majoră
şi una minoră. Se poate astfel mai uşor înşela privind cuantificarea importanţei
intervenţiilor proprii.
Timpul este limitat, ca urmare terapeutul nu-şi prea mai poate propune procese
sistematice de vindecări interioare, ci mai degrabă asigurarea confortului psiho-
spiritual, asigurarea demnităţii muribundului, rezolvarea unor conflicte acute,

87
Bărbulescu A. (2014) Work-Life Balance. În Dermol, V., Rakowska, A. (eds.),
Strategic approaches to human resources management practice.
ToKnowPress, 2014. P. 166.
împlinirea unor dorinţe specifice, şi pe cât posibil, combaterea abandonului
pacientului.
Cu toate acestea, discursul terapeutic nu are voie să abandoneze speranţa unei
posibile vindecări sau ameliorări de lungă durată.
Uneori nici nu avem de-a face cu o psiho-terapie propriu-zisă, ci cu o petrecere
împreună a timpului liber, abordările muribundului putând fi foarte diferite,
corespunzătoare fazelor descrise de E. Kübler-Ross.
Elementele de psihoterapie reală se combină cu simplele interacţiuni umane
(conversaţii, interviuri, istorisiri şi povesti de viaţă, întrebări fără răspuns ş.a.).
Terapeutul trebuie să înveţe că sunt momente pasive în care se simte de prisos,
trebuind să accepte situaţia ca atare şi să continue terapia, aparent fără niciun sens
cuantificabil. Cea mai mare greşeală este să îţi părăseşti pacientul ca urmare a
unei astfel de perioade. Pacientul se va simti trădat, abandonat, fără valoare,
autorul vreunei posibile greşeli etc., putînd dezvolta o depresie dureroasă.
De mare semnificaţie sunt momentele (de zile sau săptămâni) de aşa numita
―linişte comunicativă‖, în care pacientul nu comunică verbal, dar are totuşi mare
nevoie de prezenţa cuiva.
În tanatopsihologie, dint perspectiva celor rămaţi, victima este supravieţuitorul:
cu alte cuvinte, după moartea pacientului (finalizarea cazului) apare necesitatea
continuării intervenţiei cu cei rămaţi (familie, prieteni, apropiaţi).
Terapeutul va trăi şi el un tip particular de doliu. Tanatopsihologii, oncologii şi
cei implicaţi în îngrijirile paliative au nevoie de concedii adevărate, de suştinere
din partea familiei, de supervizare, precum şi de terapie psiho-spirituală.
Fenomenul de Burnout este des întâlnit la specialiştii din paliaţie, oricât de
devotaţi ar fi profesiei lor.88

Consilierea spirituală (de tip creştin) a muribunzilor

Consilierea spirituală a muribunzilor, a famililor şi aparţinătorilor acestora este
imposibil de a fi separată de cea psihologică, ambele intricându-se în mod intim
în conştiinţa şi sufletul acestora. Aşa cum în psihoterapia muribunzilor, devine de

88
Bărbulescu A., op. cit., p. 149.
multe ori imposibilă realizarea unei terapii propriu-zise, prezenţa preotului la
căpătâiul acestora nu va putea recupera nici anii de ingorare a adevărurilor
creştine, nici lacunele sau greşelile de interpretare a faptelor vieţii.
Aşa cum reamintea mistica evreică Edith Stein89,
―Sufletul are dreptul de decizie asupra sa. Marele mister al libertăţii
personale consta în faptul că acest drept este respectat de însuşi
Dumnezeu. El îşi doreşte dominaţia asupra spiritelor create numai sub
forma unui dar liber al iubirii lor.‖90

Într-o epocă bântuită de New Age, de o (mai mult sau mai puţin directă) prigoană
oficială a creştinismului autentic - evenimente contemporane succedate după
revigorarea iniţială a activităţilor catehetice în parohiile şi scolile noastre de după
Dec. ‘89 - asistăm la o nouă bulversare a valorilor spirituale în conştiinţa
populară, de critici acuzatoare la adresa Bisericii ca instituţie şi de prea multe
ironii şi fariseisme în colaborările interconfesionale. Adevărat, nimic nou sub
soare. Cei mai vehemenţi rămân în continuare tot cei mai ignoranţi privind
totalitatea, ansamblul adevărurilor evanghelice şi paradoxurile istoriei bisericii,
precum şi cei incapabili de a discerne între influenţele, imperfecţiunile şi păcatele
omeneşti în sânul biseriici şi adevăratul ei tezaur, imposibil de a fi alterat sau
distrus de către creaturi.
Vizitatori ai bisericilor la Paşti şi la Crăciun, declaraţi creştini la ultimul
referendum, mulţi concetăţeni confundă crucea creştină cu karma orientală,
Sfânta Teime cu un Transcendent impersonal, preoţii şi pastorii (singurii
administratori ai sfintelor Taine) cu ―persoane iniţiate în spiritualitate‖, menite să
contribuie la iluminarea sinelui.
Cu toate acestea, muribunzii care refuză rugăciunea sau sacramentele Bisericii
(botezul sau cununia religioasă la nevoie, spovada, maslul şi sfânta Euharistie)

89
Asistentă a lui Edmund Husserl la Catedra de Filozofie a Universităţii din Freiburg, convertită
la creştinism şi ucisă de nazişti în 1942 la Auschwitz, Edith Stein, călugăriţă carmelitana în ultimii
ani de viaţă, este canonizată de Papa Ioan Paul al II-lea în anul 1998; devine co-patroana a Europei
in 1999 (alaturi de Benedict, Ciril si Metodiu, Brigita a Suediei si Ecaterina de Sienna ).
90
Stein, E. (1942) Stiinta Crucii. Un studiu despre Ioan al Crucii (trad. 2012). Snagov: Editura
Carmelitana, p. 213.
rămân excepţii. Apropierea morţii dispune sufletul iniţial necredincios, la o
reevaluare a vieţii proprii, la o ascultare a vocii sufletului dezgolit de măşti,
respectiv a conştiinţei tulburate de sesizarea unei frontiere necunoscute, moartea...
Chiar şi membrii necredincioşi ai familiei reclamă prezenţa preotului sau măcar a
slujbelor bisericeşti şi a rugăciunilor pentru aceştia. Mai puţin dispusi să se roage,
unii neştiind de fapt nici cum să o facă, aparţinătorii, profund îndureraţi, sunt de
multe ori dispuşi să facă donaţii materiale, să ajute nevoiaşii, să ofere şi să
primească iertări de mult aşteptate.
Ca urmare a complexităţii nevoilor omului contemporan, a ignoranţei sale privind
cele religios-spirituale, a veşnicei sale lipse de timp si de eficienţă în căutarea
adevărului care să îi procure liniştea sufletească, precum şi a realitătilor mai sus
precizate, specialiştii cu dublă licenţă (teologie-psihologie, medicină-telogie,
medicină-psihologie) sunt în continuare cei mai căutaţi atât în cabinetele de
consiliere, clinici şi hospice-uri, cât şi în instituţiile caritative ale bisericilor, în
scaunele de mărturisire (spovadă) sau în grupurile catehetice.
Cu adevărat:
―În mod natural, niciunui om nu-i este cu putinţă să aibă o privire de
ansamblu asupra tuturor argumentelor pro şi contra, care au un cuvânt de
spus la luarea unei decizii. Omul poate să decidă ‗conform conştiinţei
sale‘ numai în cadrul limitelor propriului orizont. Omul credincios în
schimb ştie foarte bine că există Unul, ale cărui priviri nu sunt îngrădite de
niciun orizont, şi care le cuprinde şi le pătrunde într-adevăr pe toate. Cine
trăieşte în această certitudine a credinţei nu-şi mai poate adormi conştiinţa,
consolându-se că a acţionat ‗conform conştiinţei‘. El trebuie mai degrabă
să îşi dea silinţa să afle ce este drept în ochii lui Dumnezeu. (Astfel
deducem, că abia ţinuta religioasă este ţinuta realmente etică.)‖ 91

91
Ibidem, p. 213.
Rezumat

Sensurile acordate procesului morţii se pot grupa în jurul ideilor de moarte ca

sens, ca tranziţie, ca pierdere, ca pedeapsă (situatiile de conştiinţă încărcată).
Experimentarea gradată a morţii cunoaşte: ‗moartea fizică‘ / ‗moartea psiho-
spirituală‘ / ‗moartea socială‘ / ‗moartea economică‘ / ‗moartea legală‘ (dată de
recunoaşterea morţii cerebrale).
Conform psihiatrei elveţiene Elisabeth Kübler-Ross, fazele (trăirile) în momentele
de stres deosebit de inten, respectiv în stadiul terminal de viaţă pot fi grupate în:
- negare/respingere;
- revoltă/furie (cu anxietate;
- târguială;
- depresie;
- acceptare.
E important să reţinem că aceste faze nu se succed neapărat în ordinea de mai sus,
că au intensitate şi durată variabile,pe parcursul unei singure zile pacientul putând
experimenta mai multe stări etc.
Persoanele îndoliate sunt mai susceptibile la îmbolnăviri.
Anxietatea de separare la copii este foarte periculoasă, un doliu prelungit
putându-se complica cu o schizofrenie în adolescenţă, respectiv cu o depresie la
vârsta adultă.
Tradiţiile religioas ce amprentează civilizaţia fiecărui popor, precum şi nivelul de
educaţie influenţeaza puternic:
1.) jelirea;
2.) doliul în ansamblu;
3.) funeraliile.
Particulărităţile în consilierea şi terapia persoanelor muribunde pot fi rezumate
astfel:
- Discursul terapeutic nu are voie să abandoneze speranţa unei posibile
vindecări sau ameliorări de lungă durată.
- Timpul este limitat;
- Ţelurile sunt oarecum diferite;
- Implicarea în relaţia terapeutică este mai profundă;
- Terapeutului îi este dificil să facă diferenţa între o intervenţie terapeutică
majoră şi una minoră;
- Uneori nici nu e vorba deloc de terapie ci de o simplă petrecere împreună a
timpului liber;
- Cea mai mare greşeală terapeutică este să îţi părăseşti pacientul muribund;
- În tanatopsihologie victima devine supravieţuitorul;
- Terapeutul va trăi şi el un tip particular de doliu.

Consilierea spirituală a muribunzilor, a famililor şi a aparţinătorilor acestora

este imposibil de a fi separată de cea psihologică, ambele intricându-se în mod
intim în conştiinţa şi sufletul acestora.
 CAPITOLUL 6
MOARTEA ŞI EUTHANASIA

Obiectivele capitolului sunt:

- înţelegerea procesului morţii;
- familiarizarea cu noţiunile de dinamică a stărilor terminale;
- însuşirea problematicilor majore privind discursul despre euthanasie;
- înţelegerea factorilor pro şi a celor contra euthanasierii şi a suicidului asistat.

Moartea ca proces (perspective medico-legale, filozofice şi psiho-teologice)

Etimologic, cuvântul moarte provine din termenul latin mors (limita existenţei,
destrămarea fiinţei), iar termenul de tanatologie - ştiinţa care se ocupă cu
cercetarea semnelor, condițiilor, cauzelor și naturii morții – are origine greacă
(thanatos, însemnând moarte).
―Miturile Creatiei sunt sunt modele de intelepciune indiferent de timpul si
locul unde au aparut pe Terra, dar aparitia vietii este in indisolubil legatura
cu disparitia si reinnoirea ei. Moartea se impune ca un element necesar
pentru perpetuarea naturii si a umanitatii. Exista doar nemurirea
Divinitatii, care este legata de cea a unui Univers fara sfarsit, uneori greu
de imaginat si imposibil de perceput la modul concret. Sub veghea
nemuririi se consuma, in viata de zi cu zi, cate o portie de moarte.‖92
Conform manualelor şi tratatelor de medicină, moartea e definită ca ―încetare a
vieţii‖. Progresele tehnologice acumulate, dezbaterile filozofice, respectiv moral-
teologice asupra vieţii şi morţii au impus în mod constant reevaluări ale definiţiei,
accentul punându-se pe stabilirea încetării vieţii (şi/sau a funcţiiilor vitale) în mod
definitiv şi ireversibil.

92
Cocora, L., Ioan B.,, Astărăstoae, V. (2004). Bioetica stărilor terminale. Sibiu: Editura
Universităţii Lucian Blaga, p. 5
Încetarea funcţiilor vitale se derulează în cadrul unor procese complexe,
nedesluşite, procese în care fenomenele vitale sunt înlocuite treptat de cele letale,
iar graniţa dintre viaţă şi moarte este deseori estompată.
Studiul stărilor terminale îi revinei tanatologiei, denumirea provenind din
termenii greci tanatos – zeul morţii si logos – cuvânt, idee.
Starea terminală poate fi considerată drept:
„[...] o decompensare acută, ce ameninţă viaţa, a sistemelor de apărare şi
reglaj a organelor vitale, conducând la pierderea gradată a presiunii
arteriale, conştienţei, funcţiei respiratorii şi circulatorii. [...] Studiul
stărilor terminale, plasate la interfaţa dintre viaţă şi moarte, precum şi la
instalarii morţii şi apariţiei fenomenelor cadaverice consecutive acesteia,
reprezintă un capitol de o importanţă aparte în special pentru medicina
legală şi reanimatologie.‖93

Fiziotatologia stărilor terminale94

Principala manifestare fiziopatologică a morţii este întreruperea aportului de
oxigen tisular95, fenomen cunoscut sub numele de anoxie.
Având în vedere rezistenţa diferită a fiecărui ţesut la anoxie, moartea celulelor -
ca rezultat al lipsei de oxigen - se instalează treptat: neuronii scoarţei cerebrale
rezistă circa 5 minute la anoxie, cei ai măduvei spinării 30 minute, celulele
musculaturii striate ca. 1-2 ore ş.a.m.d.:
„Pe plan clinic, după 3 minute dispar procesele conştiente, asociaţiile şi
reflexele condiţionate, după 5-10 minute centrii subcorticali îşi încetează
funcţiile (dsipar văzul, auzul, adaptarea termica şi tensională), iar după 10-
30 minute apar alterări în centrii rombencefalici, ceea ce duce la dispariţia
reflexelor corneene, pupilare, bulbare. Manifestările clinice ale anoxiei
cerebrale constau din obnubilare, instalarea stării de comă, mişcări tonico-
clonice ale extremităţilor, apariţia unui spasm tonic cu opistotonus sau cu
semne de decerebrare în perioade de ‚tăcere electrică‘.‖96

93
Cocora, L., Ioan B.,, Astărăstoae, op. cit., pp 32-33.
94
Ibidem, pp.34-53.
95
Oxigenul de la nivelul ţesuturilor.
96
Ibidem, p. 36.
Totalitatea modificărilor cerebrale consecutive anoxiei conduce la encefalopatia
acută terminală.

Dinamica stărilor terminale97

Evoluţia gradată a stărilor terminale pânp la instalarea morţii (ca fenomen
ireversibil) depinde de gravitatea leziunilor celulare consecutive anoxiei. Într-o
oarecare măsură aceste etape pot fi astfel stadializate:
- Preagonia – se constituie ca o stare de excitaţie psiho-senzorială, cu începutul
deprimării funcţiilor vitale;
- Agonia – este etapa insuficienţelor de organ, putând lipsi în cazul morţilor
violente de mare gravitate;
- Moartea clinică – se instalează dupa stopul cardio-respirator cu suspendarea
reversibilă a activităţii cerebrale şi alterarea reversibilă a structurilor corpului
(prin resuscitare precoce şi eficientă); durează 3-5 minute de la încetarea
respiraţiei şi a activ. cardio-circulatorii, se prelungeşte 1-2 ore în caz de
refrigerare, durând, de asemenea, mai mult la nou-născut;
- Moartea vegetativă – caracterizată prin activitate corticală absentă, stare
vegetativă persistentă severă şi ireversibilă ce nu permite menţinerea vieţii de
relaţie, EEG98 ul având anumită activitate (cicluri somn-veghe); se
diferenţiază de moartea cerebrală sau totală a creierului;
- Moartea cerebrală (coma depăşită, cadavrele vii, supravieţuirea artificială) -
apare la instalarea morţii tuturor structurilor creierului, cu menţinerea
funcţiilor vegetative numai prin mijloace de terapie intensivă (resuscitare,
protezare cardio-respiratorie, dializa extrarenală), întreruperea lor nefiind
urmată de reluarea spontană a activităţilor cardio-respiratorii;
- Moartea totală a creierului –caracterizată prin necroza emisferelor cerebrale,
a trunchiului, a mezencefalului, a cerebelului; reprezintă stadiul prelevărilor
de organe viabile (menţinute sau nu în viaţă cu anumite aparate). Analizând
evoluţia discuţiilor tanatologice din perspectiva lor fizio-patologică, sintagma
morţii creierului este relativ nouă: ea a devenit necesară tocmai pentru a se

97
Ibidem, pp.34-53.
98
EEG (electroencefalograma) reprezintă diagrama activității electrice a creierului.
 putea ‚dibui momentul potrivit‘ prelevărilor de organe, prin încetarea
ireversibilă a funcţiilor creierului şi pierderea deplină a cunoştinţei (cf. M.O.
din 13 ian. 1998, Legea nr. 2 / 8 ian. 1998).
- Moartea biologică –cu autoliza şi necrozarea ţesuturilor (datorită încetarii
activităţilor enzimelor tisulare, respectiv datorită modificărilor metabolice şi
morfologice ale nucleilor celulari).

Din perspectiva psiho-teologică, în calitate de separare dintre suflet şi trup,

moartea rămâne o taină în faţa căreia nimeni nu poate afirma că ea coincide cu
moartea cerebrală. Nu s-a putut demonstra că pacientul în moarte cerebrală nu are
percepţii, sentimente, gânduri sau memorie. Necroza neuronilor cu distrucţia
creierului duce la încetarea manifestării sufletului, dar nu şi la ieşirea lui din trup.
În ceea ce priveşte însă pierderea conştiinţei şi legătura sa intimă cu sufletul
omenesc, aceasta nu poate fi analizată doar la nivel biologic, creierul nefiind
vasul sufletului, ci doar instrumentul său. Nimeni nu poate conchide aşadar dacă
moartea cerebrală coincide cu separarea sufletului de trup.
Pentru exemplificare, este suficient să analizăm experienţele de moarte clinică cu
mărturiile revenirilor la viaţă (relatările separării sufletului de trup cu ‚viaţa‘
consecutivă şi rememorarea unor adevăruri mărturisite de aparţinători şi
supraveghetori). Iar dacă deja din moartea clinică se poate experimenta separarea
sufletului de trup, cine ar putea afirma că separarea sufletului de trup ar avea loc o
dată cu moartea cerebrală, de vreme ce declarăm doar moartea cerebrală ca fiind
iversibilă?!)
Revenirile spontane la viaţă dupa stopurile cardio-vasculare ne-ar îndemna să
credem că nici chiar încetarea funcţiilor cardio-respiratorii nu ar constitui
despărţirea irevocabilă a sufletului de trup.
Miracolul femeilor însărcinate aflate în moarte cerebrală aduc pe lume un copil
reprezintă o altă mare enigmă. Sunt aşadar (toate) persoanele în moarte cerebrală
―moarte cu adevărat‖?
În virtutea celor mai sus discutate, şi prin prisma a două mii de ani de înţelesuri şi
consolidări ale unei veritabile tradiţii hermeneutice, perspectiva creştină continuă
să considere moartea drept taină. În cadrul manifestărilor ei, virtuţile cardinale ale
muribundului şi a celor care îl asistă (credinţa, speranţa şi iubirea) vor juca ultima
carte, moartea fiind:
―[…] momentul în care rugăciunea celor de la capătul bolnavului capătă
valenţe uriaşe pentru sufletul ce urmează a se înfăţişa înaintea lui
Dumnezeu şi a da socoteal ăpentru viaţa lui. Aşadar prin ochii credinţei
lucrurile se văd a fi simple şi clare. Rămâne să ne măsurăm doar acest
‗coeficient de credinţă‘ pentru a înţelege mai bine raţiunea lucrurilor.‖99
Moartea nu e aşadar un duşman ce trebuie învins, ci mai degrabă un prieten care
ne şopteşte ceva despre Dumnezeu, despre noi, despre vremea întâlnirii în chipul
cel mai desăvârşit cu ziditorul nostru, cu Cel de care, prin păcatul originar, ne-am
despărţit temporar.

Euthanasia – perspective filozofice100

Termenul euthanasie are origine greacă, fiind folosit pentru desemnarea unei
morţi uşoare, făra dureri. Definirea termenului nu e însă deloc facilă, având în
vedere că opiniile privind aşa zisa moarte bună sunt extrem de polarizate,
antrenând discuţii filozofice şi psiho-teologice ample.
Conform Belgian Federal Advisory Committee on Bioethics, euthanasia
reprezintă:‖[...] întreruperea intenţionată şi la cerere a vieţii unei persoane de către
o altă persoană.―101 Comisia belgiană mai sus menţionată foloseşte aceeaşi
definiţie ca şi legea olandeză. Cererea trebuie să fie voluntară, repetată, durabilă
şi persistentă, fără vreo presiune exterioară. Nici legea olandeză, nici cea belgiană
nu reclamă însă pacienţi terminali, cea olandeză nici măcar bolnavi incurabili, ci
persoane fără nicio speranţă, aflate în situaţia unor ―suferinţe de nesuportat‖.
Definiţia complexă consideră euthanasia:
„Uciderea din milă a unei persoane, pentru a-i suprima în mod radical
suferinţele extreme, sau pentru a-i cruţa pe copiii anormali, pe bolnavii
incurabili sau pe bolnavii psihici lipsiţi de angrenarea în realitate, de

99
Chirilă, P. (f.d.) Moartea cerebrală,[Link]
[Link])
100
Bărbat C. (2008) Reflecţii asupra eutanasiei sau despre dreptul de a muri cu demnitate. În
Prelici V., Stanciu C. (ed.): Revista de Asistenţă Socială Gerontologică, Nr. 1, pp. 25-34.
101
Meulenberg, T., Schotsmans, P. (2002) Law-making, Ethics and Hastiness. În: European
Centre for Ethics, Leuven, Ethical Perspectives, Nr. 2-3, Vol. 9, p. 87.
 prelungirea vieţii de suferinţa (uneori pentru mulţi ani), şi care reprezintă
pe deasupra o povară grea pentru familie şi societate.‖102

Biserica Catolică defineşte euthanasia ―o acţiune sau omisiune care prin ea însăşi
sau prin intenţia ei cauzează moartea‖.103

Scurt istoric al euthanasiei

Medicina antică dovedea o atitudine de resemnare în faţa morţii. Atunci când
evoluţia bolii sau a slăbiciunii persoanei vârstnice părea pecetluită înspre exitus,
bătălia cu destinul era considerată pierdută.
―Valerius Maxim istoriseşte că în Masalia a existat un loc unde se păstra o
băutură otrăvitoare pusă la dispoziţia acelora care îşi motivau, în faţa
bătrânilor oraţului, dorinţa de a muri liniştiţi, deoarece se considerau
foarte trişti în această viaţă. În epoca romană, practicau eutanasia mai ales
filosofii stoici, prin sinucidere, sustinând dreptul fiecărui individ să aibă o
moarte uşoară. Astfel, Zenon s-a sugrumat, Cleante, Caton, Seneca şi alţi
stoici s-au sinucis. […] Acest fenomen nu este întâlnit la poporul israelit.
Israelitii îşi creşteau şi educau chiar şi copiii orbi, invalizi, ai căror părinţi
nu erau în stare să-i crească sau erau morţi. Ideea eutanasiei, din motive
umanitare, a fost impusă chiar din antichitate de Epictet, Seneca, Plinius
cel Tânăr şi alţii. În vremuri mai noi, a găsit susţinători înfocaţi pe cei doi
gânditori însemnaţi : Thomas Morus şi Francis Bacon. Primul este
englezul filozof, politician şi sociolog Thomas Morus (1478-1535), care,
în romanul său sociologic ‗Utopia‘, se declară în favoarea eutanasiei,
spunând că este logic şi necesar să ajutăm pe cei suferinzi de boli
incurabile, punându-şi singuri capăt vieţii sau cu ajutorul altora, plecând
din viaţă cu suferinţe mai suportabile. După câţiva ani aceasta idee a fost
susţinută şi de filozoful şi politicianul englez Francis Bacon (1561-1625),
care este primul susţinător că ‗medicii au obligaţia să folosească ştiinţa lor

102
Cocora, L., Ioan, B., Astărăstoae, V. (2004). V., Bioetica stărilor terminale, Sibiu: Ed. L.
Blaga, p. 119.
103
Cocora, L., Ioan, B., Astărăstoae, V., op. cit., p. 120.
 astfel încât cei muribunzi să iasă din viaţă cât mai uşor posibil şi fără
dureri. Bacon, în special, foloseşte termenul de ‗eutanasie exterioară‘ cand
este vorba de activităţile medicului, care privesc o moarte uşoară, iar
termenul de ‗eutanasie interioară‘, când este vorba să caracterizeze
pregătirea psihică a muribundului pentru înfruntarea morţii".104

Clasificările euthanasiei105
A.) În funcţie de acordul bolnavului:
- Euthanasie voluntară: pacientul, în depline facultăţi mentale, ia hotărârea să i se
curme viaţa: cazuri de cancer, b. Alzheimer, scleroză multiplă, SIDA s.a. ;
- Euthanasie non-voluntară : persoana în cauză nu mai poate lua o hotărâre
(accidente, nou născuţi cu malformaţii, boli mintale severe, accidente, stare
vegetativă persistentă. Chiar dacă consimţământul este obţinut din partea familiei,
acţiunea poartă amprenta euthanasiei non-voluntare ;
- Euthanasie involuntară: nu s-a cerut acordul persoanei în cauză (cazul
condamnaţilor la moarte, copii mici, pacienţi (non)competenţi).

B.) Dupa modul şi mijloacele de realizare:

- Euthanasie activă:”mercy killing”: deliberată şi activă, prin acţiunea unei

persoane ;

- Euthanasie pasivă: „letting die, mercy dying”: inacţiune sau omisiune,

deliberată prin neinstituirea sau întreruperea unor măsuri obişnuite de nutriţie şi
tratament. Presupune grăbirea morţii unei persoane, dar nu se referă la
recunoaşterea imposibilităţii de a mai face ceva pentru îmbunătăţirea stării
bolnavului, mai ales în cazurile de moarte cerebrală. După unii reprezintă un
concept fals, plin de capcane pentru întelegerea termenului ;

104
Apostolu, G. (2014). Eutanasia în lumina moralei creştine. Accesat în 10 septembrie 2015 la
[Link]
105
Cf. Bărbat, C. (f.d.) Eutanasia şi dreptul la o moarte demnă: a fi sau a nu fi… eutanasiat.
Accesibil la [Link]
- Sinuciderea asistată medical: prin informarea şi punerea la dispozitie a
mijloacelor necesare sinuciderii (eutanasie voluntară mixtă.)

Euthanasieri - forme speciale

- Crypto-thanasia, caracterizată printr-o acţiune insesizabilă, la limita cu
moartea naturală (de ex. prin o supradoză de morfină);
- Medico-thanasia (automat-thanasia) ce apare la suprimarea aparaturii de
menţinere a vieţii prin decizia de a nu mai reanima pacientul. Conduce
inevitabil la încetarea ireversibila a funcţiilor creierului şi la un traseu EEG
plat. Există diferenţe legislative privind durata EEG-ului plat (2-6h) care ar
determina moartea;
- Dis-thanasia sau adoraţia biologică reprezintă abuzul măsurilor de menţinere
a vieţii cu orice preţ;
- Cryo-thanasia, prin congelarea într-o cryo-capsulă la minus 200 grd. Celsius a
comatoşilor sau în primele secunde după oprirea inimii unui muribund, în
aşteptarea ‗reanimării‘. Nu se stăpâneşte încă tehnica decongelării, cheltuielile
procedurale sunt mari, existând dependenţa de o sursă electrică neîntreruptă şi
de bunăvoinţa membrilor familiei pentru plata facturilor;
- Eutanasia „economică‟ reprezintă refuzul tratamentului la vârstnici ;
- Euthanasia eugenică implică eliminarea celor cu tare genetice (având
valenţele unui genocid).

Euthanasia şi demnitatea umana106

Ideea demnitătii umane apare de fiecare dată ca un argument sine qua non al
discursului etic107 privind euthanasia :
«Demnitatea umană ca valoare şi realitate de necontestat, fiind clar specificată
în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a Naţiunilor Unite şi în
Convenţia Europeană pentru Drepturilor Omului şi Biomedicină. »108

106
Cf. Bărbat, C., Eutanasia şi dreptul la o moarte demnă: a fi sau a nu fi… eutanasiat, op. cit.
107
Convention for the Protection of Human Rights and Dignity of the Human Being with Regard
to the Application of Biology and Medicine: Convention on Human Rights and Biomedicine.
Accesat in iulie 2014 la : [Link]
108
Bărbat, C. (2008), op. cit., p. 25.
Atunci când ne referim la demnitatea umană intrinsecă109, «aceasta are conotaţii
cu simpla calitate de membru în marea familie umană »110. Demnităţii umane nu i
se pot atribui gradiente, nu poate fi instrumentalizată, reclamă un respect
primordial şi prioritar, plin de sensuri, constituind fundamentul oricărui debut
într-un dialog despre moralitatea interpersonală. Ca şi valoare conceptuală,
termenul de demnitate are de asemenea şi un sens atributiv (demnitatea
extrinsecă)111, în sensul exprimării expresiei atributelor umane cum sunt iubirea,
limbajul, raţiunea, voinţa liberă, autonomia, creativitatea, simţul estetic,
discernământul etc.
Desigur că situaţiile precum vârsta înaintată, bolile, dizabilităţile şi rănirile,
lezează formele demnităţii de tip extrinsec. Aceste persone devin «mai puţin
interesante», «neatractive», dau oricum mari griji celorlalţi, «devin
neproductive », lezând interesele unei societăţi hedoniste. Anumite suferinţe
umane ajung să diminueze atât de mult formele atributive ale demnităţii, încât
unii ajung să pună în discuţie: existenţa demnităţii umane în aceste condiţii,
acceptarea valorii ei, acceptarea vieţii în sine.
«Există eticieni care consideră că îndatoririle noastre morale sunt doar
simbolice şi că, atunci când resimţim dureri, răniri serioase şi dizabilităţi
consecutive vârstei înaintate, nimeni nu ar trebui să considere că realitatea de
a fi fiinţe umană implică totuşi o demnitate şi o valoare specială. Sau cu alte
cuvinte, nu există decât gradiente ale demnităţiii extrinseci şi cu asta basta.
Avem aşadar de-a face cu o perspectivă antropocentrică în care omul este
măsura tuturor lucrurilor şi nimic nu poate avea o anumită valoare decât dacă
îi este atribuită de către un evaluator.[…] Este cel puţin ilogic şi confuz să
admitem argumentul ‗bătăliei supreme‘ în război care proclamă că trebuie
distrus satul sau oraşul X pentru ca acelaşi sat sau oraş să poată fi salvat de
pericolul inamicului. Îngrijirile paleative, sedările, chiar uzul analgeticelor cu
potenţial adictogen, terapia antidepresivă şi psihoterapiile adecvate fiecărui
caz în parte rămân alternativele etice preferabile şi admise în asemenea cazuri.

109
În sensul unei valori inalienabile, care amprentează fiinţa umană prin însăşi existenţa ei.
110
Bărbat, C., (2008), op. cit., p. 26.
111
. Cf. Sulsmasy P. Daniel (2002). Death, Dignity and the Theory of Value. In: European Centre
for Ethics, Ethical Perpectives, Nr. 2-3, p. 106.
 […] Referitor la suicidul asistat trebuie bineînţeles să luam în calcul noţiunea
de autodeterminare şi autonomie umană. Dar oare avem dreptul să considerăm
unul din aceşti termeni ca fiind sinonimi cu dispunerea de sine?!»112
În încercarea noastră absolut legitimă de a conserva cât mai mult posibil aspectele
atributive ale demnităţii, avem oare dreptul să subminăm şi să distrugem în final
demnitatea umană intrinsecă prin euthanasie şi suicid asistat? Avem oare dreptul
dispunerii de propria persoană în numele autonomiei personale ? Avem oare
dreptul de a submina aspectul intrinsec al demnităţii în favoarea aspectelor
atributive? Dacă nu, cum justificăm din punct de vedere moral euthanasia? Dacă
da, şi de vreme ce admitem că omul îşi păstrează chiar în faţa morţii demnitatea
intrinsecă, de ce considerăm lipsurile de manifestate în formele atributive ale
demnităţii atât de grave încât ajungem la producerea morţii? (Avem încă de-a face
cu reminescenţa conceptului nazist de ―lebensunwerten” Lebens?) Pare cel puţin
confuz şi ilogic să sugerezi că respecţi drepturile persoanei în demnitatea sa
intrinsecă tocmai distrugând-o prin euthanasiere.
Rămâne oare muribundul cel prioritar ? Nu cumva familia acestuia sau
societatea? Este moral, etic sau legal acest nou drept apărut şi apărat de
susţinătorii practicilor de euthanasiere?‖113
Negând (sau renunţând la) esenţa demnităţii intrinseci, nu vom ajunge oare să
punem în discuţie noţiunea de moralitate însăşi? Nu este acesta inclusiv cazul
medicilor care ajung să fie interogaţi şi pedepsiti dacă refuză să practice
euthanasia?

Specificari legislative
Codul de Deontologie Medicala al Colegiului Medicilor din România, conform
articolului 24 specifica ca :
―[…] se interzice cu desăvârşire euthanasia, adică utilizarea unor substanţe
sau mijloace apte de a provoca decesul unui bolnav, indiferent de
gravitatea sau prognosticul bolii.‖ Art. 28: ―Medicul nu va înlesni

112
Bărbat, C. (2008), op. cit., p. 29-31.
113
CF. Sulsmasy P. Daniel, op. cit., p. 103.
 sinuciderile sau autootrăvirile prin sfaturi, recomandări, împrumutarea de
instrumente, oferirea de otrăvuri etc.‖114
Articolul 188 din Noul Cod Penal clarifică că:
"Uciderea săvârşită la cererea explicită, serioasă, conştientă şi repetată a
victimei care suferă de o boala incurabilă sau de o infirmitate gravă
atestate medical, cauzatoare de suferinţe permanente şi greu de suportat se
pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.―115
Posibilitatea suspendării executării pedepsei este de asemenea specificată în
anumite condiţii. Actualul cod nu prevede euthanasierea pacienţilor care suferă de
o boala incurabilă şi cer să nu li se mai prelungească acest chin, în schimb, este
menţionat faptul că poate fi considerată drept o circumstanţă atenuantă.
Practicile de euthanasie şi suicid asistat sunt ilegale în majoritatea ţărilor lumii,
fiind în contradicţie cu jurământul lui Hippocrate şi cu codul deontologic medical.
Cu toate acestea, în ţări precum Olanda, Belgia, Elveţia, statul Oregon din S.U.A.,
reprezintă o practică legală. Daca însă în Oregon trebuie să faci dovada cetăţeniei
locale ca ‗să beneficiezi‘ de practicile de euthanasiere, nu la fel se întâmplă în
Elveţia bătrânului continent.

Susţinătorii euthanasiei şi ai suicidului asistat116 îmbrăţişează cu uşurinţă cel

puţin unul din argumentele de mai jos:
- Argumentul compasiunii, luând în calcul mila faţă de suferinţa muribundului ;
- Argumentul demnităţii umane (urmează a fi prezentat mai detaliat în
paragrafele următoare);
- ‗Dreptul de a muri‟, care pare mai degrabă o datorie necesară a fi cât mai
repede îndeplinită;

114
Codul de Deontologie Medicală al Colegiului Medicilor din România. Accesat in mai 2013 la
[Link]
115 Eutanasierea. Uciderea la cererea victimei (art. 188 Noul Cod Penal). Accesat în mai 20015 la
[Link]
_Noul_Cod_Penal_
116
Cocora, L., Ioan, B., Astărăstoae, V., op. cit., pp. 140-143.
- Argumentul progresului social (invocat de mulţi politicieni, atei, agnostici
ş.a.) care consideră suferinţa trăită alături de muribund ca pe ceva primitiv şi
absolut nenecesar ;
- Argumentul necesităţii economice, care critică muribunzii cheltuitori de
resurse de spaţiu, timp, energie etc.

Studii la nivel naţional în Olanda între anii 1990-1995 raportează existenţa a ca.
900-1000 cazuri de euthanasie involuntară anual; 30% dintre medicii de medicină
generală declarând că practică euthanasia fără cererea explicită a suferindului, ca
şi 25% dintre medicii specialişti, respectiv 10% din cadrele medii ale medicilor de
familii. In 8% din cazurile vârstnicilor euthanasiaţi s-a raportat că ar fi fost
posibile totuşi alternative medicale.117

Opozanţii euthanasiei consideră că118 :

- Euthanasierea nu are justificare etico-morală, constiituindu-se drept un păcat;
- Euthanasia e prea radicală: anihilează problema în loc să o rezolve. Nu
permite regretul sau răzgândirea. (Dacă tot îmbrăţişează argumentul
compasiunii, de ce se doreşte distrugerea întregului sistem nervos al
pacientului, în loc să se distrugă doar locul de percepţie al durerii?)
- Ar trebui să rămână inadmisibilă din punct de vedere legal, având în vedere
că se poate ajunge în timp la legalizări ale euthanasiei non-voluntare,
practicată pe motive politice, sociale, rasiale;
- Este foarte greu de pus în practică, datorită abuzurilor şi contradicţiilor între
legea morală a medicului care depune jurământul lui Hippocrate şi are o
formare în păstrarea vieţii : produce astfel noi pacienţi (psihologici sau
psihiatrici) prin medicii care îşi regretă practicile de euthanasiere;
- Devine tot mai puţin necesară prin dezvoltarea centrelor paliative şi prin
controlul/terapia durerii.

117
Cohen-Almagor Raphael (2002). The Guidelines for Euthanasia in the Netherlands: Reflections
on Dutch Perspectives. Ethical Perpectives, nr. 1, p. 4.
118
Ibidem, pp. 143-145.
Creştinismul, iudaismul şi islamismul consideră viaţa umană ca fiind sacră, de
origine divină condamnând ferm euthanasia.
Conform Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei119, Declaraţie asupra Eutanasiei
specifică urmatoarele:
„a.) în lipsa unor alte remedii, este permisă recurgerea, cu consensul
bolnavului, la mijloacele puse la dispoziţie de medicina mai avansată,
chiar dacă se află în stadiu de experimentare şi presupun un oarecare risc‖;
b.) „este permisă, de asemenea, întreruperea aplicării unor astfel de
mijloace atunci când rezultatele nu sunt cele aşteptate. Dar în luarea unei
astfel de decizii trebuie să se ţină seama de dorinţa bolnavului şi a familiei
lui, ca şi de părerea unor medici cu adevărat competenţi‖;
c.) „este, de asemenea, permisă limitarea la mijloacele obişnuite pe care
medicina le poate oferi. Nu i se poate impune nimănui aplicarea unui
anumit tratament, chiar dacă el este deja în uz, dar care totuşi poate fi
periculos sau foarte costisitor;
d.) „în cazul iminenţei unei morţi inevitabile cu toate mijloacele folosite,
este permisă luarea hotărârii în conştiinţă de a renunţa la tratamente care
ar provoca o prelungire precară şi dificilă a vieţii, fără însă să fie întrerupt
tratamentul normal necesar bolnavului în astfel de cazuri.‖120
Conform aceluiaşi document:
―Este permisă utilizarea antalgicelor chiar dacă ar putea scurta viaţa atunci
când nu există alt mijloc pentru uşurarea durerii. Este permisă şi utilizarea
antalgicelor care pot duce la pierderea cunoştintei, dacă pacientul a avut timp
să-şi îndeplinească datoriile religioase şi morale, către el, familie şi societate;
nu este permisă privarea muribundului de conştiinţa de sine fără un motiv
serios.‖121

119
Document oficial al Bisericii Catolice (preluat în conţinutul său intrinsec de morala teologică
ortodoxă referitoare la euthanasie).
120
Sgreccia, E., Tambone, V., op. cit., p. 292.
121
Ibidem, p. 294.
Perspectiva creştină consideră că secularizarea gândirii şi a vieţii a condus la
incapacitatea omului de a da sens morţii (şi suferinţei). Independenţa omului faţă
de Dumnezeu are cel puţin două consecinţe:
- ―moartea ajunge să fie ignorată şi înlăturată de către conştiinţă, cultură, viaţă;
- iar, pe de altă parte sa fie anticipată, pentru a se evita şocul frontal cu conştiinţa.
Eutanasia, ca fugă de durere şi agonie, are loc în spirit şi apoi în societate şi în
drept.122

Concluzii posibile123
- Există un dezechilibru în medicină între tehnologie şi umanizare
(depersonalizarea medicinei);
- Progresele medicale îngreunează tot mai mult definirea frontierelor dintre
viaţă şi moarte, dintre coma reversibilă şi ireversibilă;
- Personalizarea fiecărui caz este absolut necesară ca şi timpul acordat
muribundului;
- Medicii sunt puşi în situaţii contradictorii şi/sau abuzive (jurământul lui
Hippocrate vs. eutanasie ca ―alternativă medicală‖): “Nu voi prescrie
niciodată o substanță cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, și nici nu voi
da vreun sfat în această privință. Tot așa nu voi da unei femei un remediu
abortiv.”
- Prin refuzul euthanasiei, Biserica nu este de fapt adepta vitalismului absurd şi
excesiv (nu practică de fapt o adoraţie biologică);
- Problematica abuzurilor în euthanasie sunt mai pregnante când apar interese
economice (moşteniri, transplante ale organelor prelevate ş.a.);
- Raportul şi distincţia dintre mijloacele obisnuite şi cele extraordinare de
susţinere a vieţii rămân dificile, precum şi utilizarea acestora în funcţie de
posibila agravare a suferinţei / accesul, beneficiul scontat sau costul acestora;
- Raportul dintre legea civilă şi legea morală rămâne tensionat: din perspectiva
creştină există o contradicţie fundamentală între euthanasie şi credinţă;

122
Ibidem, p. 285.
123
Cf. Bărbat, C., Eutanasia şi dreptul la o moarte demnă: a fi sau a nu fi… eutanasiat, op. cit.
- Practicile de euthanasie sunt posibile în ţările în care eutanasia este ilegală
(prin lipsa denunţării şi prin nepenalizare).

Rezumat

Euthanasia reprezintă terminarea intenţionată a vieţii unei alte persoane, la

cererea acesteia. În suicidul asistat pacientul este cel care îşi întrerupe viaţa,
medicul fiind părtaş la actul respectiv (sau complice) prin informaţiile sau
mijloacele puse la dispoziţie.
În ţările în care euthanasia este legalizată, medicii sunt puşi în situaţii
contradictorii şi/sau abuzive (jurământul lui Hippocrate vs. euthanasie ca
―alternativă medicală‖.
Discuţiile despre euthanasie grupate în jurul ideii demnităţii umane demonstrează
faptul că euthanasia este contrară ideii de demnitate intrinsecă.
Biserica Creştină, aflându-se pe poziţia contrară euthanasiei nu este nici adepta
distanasiei (―adoraţiei biologice‖).
Progresele medicale îngreunează tot mai mult definirea frontierelor dintre viaţă
şi moarte, dintre coma reversibilă şi ireversibilă.
Alternativa euthanasiei rămâne medicina paliativă.
Raportul şi distincţia dintre mijloacele obisnuite şi cele extraordinare de
susţinere a vieţii rămân dificile, precum şi utilizarea acestora în funcţie de
posibila agravare a suferinţei, sau accesul, beneficiul scontat sau costul acestora;
Problemele de sănătate nu pot fi rezolvate prin descotorosirea de cei bolnavi sau
de muribunzi, ci prin găsirea celor mai bune soluţii, respectând datoria pe care o
avem faţă de semeni.
O dată acceptată ideea că moartea este o rezolvare a problemelor grave de
sănătate, se pare că a devenit din ce în mai greu să se impună o limită a
practicării euthanasiei, chiar în ţările în care ea este legalizată.
Astfel, “cultura morţii” despre care ne atenţiona Karol Wojtyla (Sf. Papă Ioan
Paul al II-lea) prinde teren în minţile terapeuţilor şi ai legiuitorii atei, aflaţi în
Burn-out, precum şi în sufletele pacienţilor terminali depresivi şi extrem de
angoasaţi: moartea este văzută ca “răspuns” la tot mai multe probleme ale
omenirii.
 CAPITOLUL 7.
SARCINI SPECIFICE ÎN ASISTENŢA SOCIALĂ PRIVIND
SUSŢINEREA BOLNAVILOR AFLAŢI ÎN FAZA
TERMINALĂ

Obiectivele capitolului se referă la:

- cunoaşterea îndatoririlor asistentului social profesionist în activităţile cu
bolnavii incurabili şi cu muribuinzii ;
- înţelegerea noţiunii de cultură organizaţională şi a regulilor de bază cu
referire la echipa terapeutică de tip paliativ;
- cunoaşterea principiilor socio-medicale şi filozofico-teologice în practica
paliativă.

Sarcini specifice în asistenţa socială privind susţinerea bolnavilor în faza

terminală
Intervenţia unui asistent social poate mări considerabil şansele diagnosticării şi
intervenţiei de tip holistic, prin intervenţiile specializate în situaţii precum boala,
dizabilitatea sau unele crize existenţiale.
Asistentul social poate juca un rol cheie în echipele terapeutice atât pentru
muribunzii internaţi, cât şi pentru out-patients, prin medierea şi eficientizarea
unor acţiuni dintre terapeuţi, familie (aparţinători, tutori, moştenitori), sistemul
educaţional, locul de muncă, sistemele de asistenţă socio-juridică
(beneficiile/drepturile şi îndatoriri sociale), precum şi voluntarii comunitari
(Figura 6).
 Figura 6. Sarcinile asistentei sociale în intervenţiile paliative

Asistenţii sociali (specializaţi sau nu în asistenţa socială clinică), prin abilităţile şi

cunoştinţele obţinute din teorie şi practică:
1.) pot reduce considerabil aşteptările şi întârzierile birocratice ale îngrijirilor
specifice paliaţiei;
2.) pot învăţa beneficiarii metode coping utile;
3.) pot consilia in procesele de stabilire a prioritatilor concrete;
4.) pot prelua din sarcinile care altfel ar cădea pe umerii bolnavilor şi ale
famililor acestora, şi aşa greu încercate;
5.) pot realiza o legătura între terapeuţii şi bolnavii aflaţi în imposibilitatea
urmării tratamentului prescris;
6.) pot realiza o educaţie medicală de tip minimal, cu acordul personalului
medical;
 7.) pot restabili demnitatea persoanei şi revalorifica importanţa relaţiilor
interumane în familie şi comunitate;
8.) pot îmbunătăţi considerabil calitatea vieţii, reducând anumiţi factori de
stres de natură psiho-socială;
9.) pot preveni, diagnostica şi interveni în cazurile de abuzuri săvârşite
împotriva muribunzilor sau a aparţinătorilor acestora;
10.) pot reduce injustiţia socială.

Sarcini concrete pentru specialistul din asistenţa socială

Intervenţiile asistentului social sunt necesare şi binevenite atât în perioadele de
criză majoră ale fazei terminale, cât şi în perioadele obişnuite pentru bolnavi şi
aparţinători, când timpul pare că se scurge neaducând nicio modificare.
În mod concret sarcinile asistentului social din hospice, sau a celui implicat în
susţinerea bolnavilor cu diagnostic având potenţial letal sunt:
1.) Informare asupra drepturilor şi indatoririlor juridice, precum
- asigurările de sănătate;
- asigurările de şomaj;
- obţinerea statutului de persoană cu dizabilitate/handicap, urmate de
- beneficieri de ajutoare de handicap: drepturi băneşti, angajarea unui
însoţitor, alte drepturile socio-legale şi medicale;
- stabilirea identităţii şi/sau eliberarea actelor pierdute sau furate;
- contactări şi programări în faţa comisiilor de stabilire a unui grad de
custodie;
- demersurile legate de moşteniri,
- probleme testamentare;
- clauzele bancare;
- scadenţele;
- dreptul de semnătură;
- ―living will”124 şi consimţământ informat.125

124
Document legal prin care pacientul îşi menţionează dorinţele legate de natura intervenţiilor
terapeutice care (nu) i se vor acorda în situaţiile când nu va mai putea comunica cu medicii.
În România, astfel de proceduri pot dura săptămâni, luni, sau chiar de zile.
2.) Realizarea dosarului oficial necesar pentru obţinerea drepturilor de mai
sus;
3.) Înscrierea pentru examinarea medicală necesară obţinerii statutului de
persoană cu dizabilităţi/handicap (având categorii diferite, în funcţie de
gravitatea afecţiunii), prin colaborarea cu serviciile medicale, cu centrele
DGASPC, cu primăriile, cu serviciile poliţienesti ş.a.;
4.) Însoţirea periodică a celor greu deplasabili sau nedeplasabili la comisia
evaluatoare;
5.) Intermedierea contactului şi al dialogului cu personalul terapeutic;
6.) Informarea beneficiarilor asupra politicilor şi regulamentelor
clinicii/spitalului;
7.) Realizarea, menţinerea şi urmărirea grupurilor de suport şi autosuport
(self-support), ţara noastră confruntându-se în prezent cu foarte puţine
grupuri de acest gen. În cadrul unor astfel de grupuri sunt binevenite
coordonarea unor activităţi de socializare, de la simple întâlniri periodice
la întâlniri tematice, dezbateri privind noutăţile medicale apărute,
realizarea unor activităţi culturale, sportive, culinare, întâlniri aniversare,
realizarea de evenimente cu invitaţi speciali, prezentări biografice,
eventual evocarea unor personalităţi care au suferit de aceeaşi afecţiune
etc.
8.) Sunt binevenite şi realizarea unor întâlniri mixte, adică întâlniri între două
categorii de grupuri de self-support, respectiv grupuri reprezentând
categorii de beneficiari diferiţi (de ex. un grup de self support al
bolnavilor de cancer cu un grup de self-support al bolnavilor cu maladia
Parkinson). În cadrul acestor întâlniri s-a observat producerea unui
fenomen de compensare. Păstrând exemplul de mai sus, bolnavii de cancer
vor considera că, nefiind bolnavi de morbul Parkinson, încâ mai au şansa
unei vindecări, iar cei cu maladia Parkinson pleaca uşuraţi gândindu-se că,
în ciuda tulburărilor lor de motricitate, viaţa nu le este ameninţată atât de

125
Conform Legii 95/2006, medicul este obligat să ceară consimţământul informat al pacientului
sau al reprezentantului legal al acestuia pentru investigaţiile paraclinice şi planul de tratament.
 grav ca în cazul unei metastaze etc. Acest tip de întâlniri au intrat în
tradiţia unor ţări din vestul Europei. Aceste grupuri au pagini web şi site-
uri proprii cu informaţii utile, verificate şi supervizate înainte de publicare
de către personalul specializat.
9.) Găsirea şi implicarea unor foşti bolnavi în faza terminală în activităţile
grupurilor de self-support (prin oferirea de mărturii, sfaturi utile, gânduri
pline de speranţă etc.). Este apreciată la ora actuală ca fiind una din
activităţile cele mai eficiente în menţinerea unui tonus psihic ridicat
(datorită gradului mare de acceptanţă din partea beneficiarilor);
10.) Găsirea unor soluţii pentru ca tinerii, respectiv copiii bolnavi să
poată beneficia de continuarea studiilor, chiar pe patul de spital
(colaborări cu profesorii şi cu scolile dispuse la realizarea unor platforme
electronice de studiu, a unor clase virtuale în acest sens etc.)
11.) Găsirea de voluntari dispuşi să se implice în activităti cu
bolnavii/familiile acestora (să le citească bolnavilor în fiecare zi câte un
fragment din romanul preferat etc.);
12.) Efectuarea managementului echipei care oferă servicii socio-
medicale la domiciliu în:
- asistenţa medicală primară,
- servicii de psihoterapie,
- servicii de terapie prin artă (vizuală, auditivă),
- asigurarea furnizării şi funcţionării aparaturii medicale,
- livrarea hranei la domiciliu.
13.) Ajutor în situaţiile de transferare de la un centru medical la altul
sau la externare;
14.) Găsirea şi asigurarea unui adăpost specializat în cazul în care
tratamentul de 24 ore prescris nu poate avea loc nici in spital nici la
domiciliul pacientului;
15.) Informarea asupra centrelor rezidenţiale şi de suport, referirea
către centrele de cură şi de reabilitare, hospice-uri ş.a.;
16.) Urmărirea (follow-up) efectuării tratamentului la
domiciliu/rezidenţă;
 17.) Consilierea socio-familială a aparţinătorilor (codependenţă,
şomaj, sărăcie ş.a.);
18.) Asigurarea trimiterii şi primirii unor scrisori, colete, aspecte ce
pot fi de mare importanţă pentru bolnavii care nu mai sunt capabili de
eforturi minime;
19.) Consiliere pre- şi posttestare pentru diagnosticarea infecţiei cu
HIV;
20.) Campanii de strângere de fonduri (găsirea unor resurse materiale
necesare bolnavilor şi familiilor acestora);
21.) Advocacy;
22.) Implicarea în acţiuni privind sensibilizarea populaţiei/factorilor
de decizie economico-politică privind necesitatea eforturilor comune
pentru menţinerea, susţinerea şi asigurarea demnităţii persoanelor aflate în
fază terminală (de ex. prin investiţiile din îngrijirile paliative);
23.) Implicarea în organizarea/realizarea unor manifestări ştiinţifice
sau de popularizare a ştiinţei privind realitatea, nevoile, drepturile,
riscurile şi complicaţiile persoanelor cu boli terminale;
24.) Organizarea în cazul elevilor şi al studenţilor aflaţi pe patul de grea
suferinţă a unor activităti speciale de predare online, cu o curriculă
adaptată, precum şi asistenţa colegilor voluntari în realizarea unor teme
etc.
25.) Consilierea socio-familială în perioada/faza de doliu, în special al
doliului patologic (sau prelungit).

Implementarea unei culturi organizaţionale (C.I. - Corporate Identity) într-o

echipă de tip paliativ
Situaţia socială actuală, complicată şi complexă, ne cere să fim capabili de
inovaţii nu numai în ceea ce priveşte tehnica, prestările de servicii, ci şi în
aspectele ce privesc instituţiile, atitudinile, chiar şi valorile ce dorim să le
respectăm şi să le menţinem în plan personal, în cercuri mai restrânse sau în
cercuri sociale şi profesionale mai largi.
Echipa inter- şi pluridisciplinară aparţinând sistemului îngrijirilor de sănătate
necesită prin urmare conturarea unei identităţi proprii şi consecutiv a unui concept
organizatoric: ea are implicit un rol economic şi un rol social, derivate din cel
medico-psiho-spiritual.
C.I. reprezintă un ansamblu dezvoltat în timp al acelor norme şi valori acceptate,
ce impregnează sistemele de gândire şi de acţiune ale membrilor (sisteme de
valori, criterii, simboluri, practici ce se intercondiţionează reciproc), răspunzând
la întrebări precum: Cine suntem? / Care este scopul nostru? / Ce putem realiza
într-adevăr? / Care sunt limitele noastre? Care va fi la un moment dat strategia de
acţiune? ş.a.126
Printre principiile127 unei C.I. eficiente se regăsesc următoarele:
- Accentul se pune nu atât pe identitatea personală ci pe pe identitatea grupului
(cu ce ne identificăm?): de la valorile mele la valorile noastre, dar numai cu
condiţia respectării autonomiei individuale, sensibilităţii personale şi a eticii
profesionale;
- Diversităţile de valori nu se cauta a fi înnăbuţite, ci sunt luate în seamă în
context; poziţia obiectivă faţă de ele generând identitate şi coeziune, mai puţin
forme de omogenizare şi control. Se evită cacofonia vocilor şi se ţine seama de
faptul că numai acele valori ce pot fi incluse în sistemele individuale de valori ale
membrilor organizaţiei pot fi repectate ca valori ale organizaţiei;
- În ceea ce priveşte modelul conducerii ar trebui să se ţină seama că persoana
investită la conducere trebuie să dea dovada în acelaşi timp de: competenţa
profesională, aptitudini manageriale, inteligenţă socială, competenţa controlului
de sine.
- O cultură organizaţională de calitate poate realiza un climat de acceptare, de
empatie şi de adevăr faţă de pacient (beneficiar), coordonate esenţiale ale reuşitei
în practicile terapeutice şi de îngrijiri noncurative (paliative).

126
Cf. Bărbat, C. (2004). Asistenţa socială în perspectiva integrării României în U.E.
Interdisciplinaritate în cadrul serviciilor socio-medicale. În Silaşi G. (ed.).Europa între cei 15 si
cei 25. Timisoara: Editura Universităţii de Vest, p. 184.
127
Ibidem, pp. 184-185.
Putem menţine o adevarată cultură organizaţională în cadrul organizaţiilor socio-
medicale de tip paliativ prin:
- participarea echipelor paliative la formarea viitorilor specialişti (formarea
viitorilor colaboratori);
- consolidarea secţiilor de studiu de tip mixt (asistenţă socială-teologie,
psihologie-teologie ş.a., prin dezvoltarea unor programe postuniversitare de
profil sau de cercetare în cadrul masteratelor, doctoratelor şi cercetări post-
doctorale, prin diverse alte colaborări dintre universităţi cu tradiţie în aceste
direcţii şi instituţii medicale;
- sensibilizarea şi găsirea unor potenţiali sponsori (persoane fizice, juridice,
O.G.-uri şi O.N.G.-uri) în activitătile preventive, educative şi paliative.

Experienţa specialiştilor consideră ca fiecare pacient şi familia acestuia au nevoie

inclusiv de participarea asistentului social în consultaţii.

Principii filozofico-teologice relevante pentru practicile de asistenţă socio-

medicală

Opinia si convingerile terapeutilor contemporani privind valorile umane

fundamentale difera, in special cele moral-religioase. Cu toate acestea, inclusiv
legislatia actuala impune respectarea drepturilor si convingerilor pacientului. Se
impune asadar la finalul lucrarii o sinteza a unor adevaruri (simple valori pentru
unii), cautate si lasate drept mostenire de catre traditii stiintifice indelungate
(antropologica, teologica, filozofica, medicala si socio-psihologica.)

Schiţăm în final, câteva din principiile antropologice relevante pentru practicile

terapeutice:

1.) Omul este subiect, nu obiect. Este o persoană caracterizată prin conştiinţă,
capacitate de reflecţie, autodeterminare, libertate, demnitate şi
responsabilitate. Ca urmare, omul este un subiect moral.
 2.) Persoana umană este un subiect în corporalitate. Ceea ce priveşte corpul
priveşte asadar persoana însăşi. (Corp ↔ Persoană).
3.) Persoana umană este o fiinţă sociala, din necesitate şi din alegere.
4.) Omul se remarcă ca având deschidere către transcendent, către
―Dumnezeu‖.
5.) ―Omul nu a reuşit să construiască – aşa cum vroia Socrate – un sistem de
morală independent de orice doctrină religioasă. »128
6.) Personalismul (ca ;i curent filozofic) revendică transcendenţa persoanei
umane. Autoconştiinţa şi autodeterminarea omului depăşesc prin noutate,
valoare şi nivel ontologic lumea materială şi lumea animală. Creştinismul
introduce noţiunea de persoană unde corpul este unit cu sufletul în mod
substanţial. Filozofic vorbind, actul existenţial al corpului este constituit
din actul pe care îl realizează sufletul într-un act existenţial unic. (cf. Sf.
Toma de Aquino, I. Kant);
7.) Conform teoriilor personaliste, suferinţa umană nu este cantonată doar într-
un anumit segment al persoanei umane (nu poate fi doar fizică, doar
psihică sau doar spirituală).
8.) Unitatea trup-suflet a persoanei are forme speciale de manifestare în situaţii
speciale (cum este suferinţa);
9.) Omul este caracterizat de istoricitate.
10.) Toate fiinţele umane sunt fundamental egale, dar absolut unice în
originalitate (gleichwertig, aber nicht gleichartig).
11.) Libertatea omului (ca persoană singulară sau în colectivitate) generează
tensiuni între legea civilă şi legea morală.

Cercetările de psiho-neuro-imunologie (1990-2015) de la National Institute for

Healthcare Research (NHI) din S.U.A., referindu-se la corelaţiile demonstrate
dintre: aspectele de spiritualitate, influenţele psihologice si starea de sănătate,
subliniază importanţa colaborării interdisciplinare atunci când se încearcă
diagnosticarea şi soluţionarea complexelor suferinţe umane. Psiho-neuro-
128
Carell, A. (f.d.) Rugaciunea. Accesat în 16 iulie 2014 la [Link]
asupra-rugaciunii-facut-de-un-laureat-al-premiului-nobel-pentru-medicina
imunologia, ca disciplină relativ nouă, ca şi psiho-somatică de altfel, reprezintă un
exemplu grăitor în acest sens.

Aducând în discuţie religiozitatea trebuiesc avute în vedere complexele sale

influenţe asupra compartimentelor cognitiv, emoţional, somatic, social, şi
comportamental al omului. Fără a lua în calcul aceasta realitate, cercetarea
interdisciplinară nu ar fi posibilă (Alexis Carell, Willigis Jäger, Fawzy I. et al.,
Victor Frankl, David B., Larson, Harold Koenig, Pompey H., Schockenhoff E.,
Beck M. etc.)

Volumul de faţă nu îşi propune o abordare mai complexă a legăturii dintre

spiritualitate şi efectele sale asupra sănătăţii umane, dar nici ignorarea acestor
aspecte. Efectele rugăciunii asupra organismului sunt studiate ştiinţific de mai
bine de un secol în echipe interdisciplinare în special în Germania şi S.U.A.: în
prima ca urmare a tradiţiei şcolilor de filozofie şi a nevoii de rigoare de tip prusac,
iar în S.U.A. atât ca urmare a fondurilor existente, direcţionate şi în acest
domeniu, dar şi datorită politicii şi ambitiei ei constante de a obţine supremaţia în
multiple domenii. Îl putem menţiona în acest sens pe Alexis Carell129 (1873-
1944), fiziologul şi cercetătorul francez laureat al premiului Nobel pentru
fiziologie în 1912, care şi-a realizat cercetările prin bunăvoinţa Institutului
Rockefeller din New York. În introducerea cărţii sale purtând titlul ―Rugăciunea‖,
Alexis Carell preciza:

«[…] am dedicat ani în şir, mi-au permis să evaluez şi să cuantific anumite

efecte curative ale rugăciunii. Eu vorbesc numai despre lucruri pe care le-
am verificat sau pe care le-am aflat de la oameni capabili de a face
observaţii pertinente şi precise. Am preferat să rămân incomplet, decât să
citez fapte insuficient dovedite. Înainte de toate, m-am străduit să rămân
pe tărâmul solid al realităţii. »

129
Alexis Carrel a obţinut diploma de medic în 1900 la Lyon. Dupa o fructuoasă colaborare cu
celebrul anatomist al vremii profesorul Testut, pleacă în 1904 la Institutul de Fiziologie din
Chicago, continuându-şi mai apoi cercetările la Institutul Rockefeller din New York.
Redarea unor citate din cartea sa pare mai utilă decât parafrazarea:
« În mediile în care se practică rugăciunea se vorbeşte şi astăzi destul de
frecvent despre vindecările obţinute ca efect al cererilor îndreptate către
Dumnezeu sau către sfinţii Săi. Dar atunci când este vorba despre boli
care pot fi vindecate spontan sau cu ajutorul unei medicaţii obişnuite, este
greu de ştiut care a fost adevăratul agent al vindecării. Numai în cazurile
în care orice terapie este ineficientă, sau unde aceasta a dat greş,
vindecarea se poate atribui rugăciunii. Biroul medical de la Lourdes130 a
adus ştiinţei un mare serviciu demonstrând veridicitatea acestor vindecări.
Unii bolnavi au fost vindecaţi aproape instantaneu de afecţiuni cum ar fi
lupusul feţei, cancerul, infecţiile renale, ulcerul, tuberculoza pulmonară şi
osoasă. Fenomenul se produce aproape întotdeauna în acelaşi fel – o
durere puternică, apoi senzaţia de vindecare. Într-un timp relativ scurt
simptomele şi leziunile anatomice dispar. Fenomenul se explică printr-o
accelerare extremă a proceselor normale de vindecare. O asemenea
accelerare n-a fost obsevată demonstrată până în prezent de către chirurgi
şi fiziologi în decursul practicii lor medicale. […] Valoarea tehnică a unei
ştiinţe se măsoară prin rezultatele sale. Orice tehnică a rugăciunii e bună
atunci când reuşeşte să facă legătura între om şi Dumnezeu. […] Prin
rugăciune omul se îndreaptă spre Dumnezeu, iar Dumnezeu intră în om.
Rugăciunea devine indispensabilă dezvoltării noastre optime. Nu trebuie
să considerăm rugăciunea ca fiind un act căruia i se dăruiesc cei slabi cu
duhul, cerşetorii, sau cei laşi. ‗Este ruşinos să te rogi‘ scria Nietzsche. De
fapt, nu este mai ruşinos să te rogi decât să te hrăneşti, decât să bei apă sau
decât să respiri. Omul are nevoie de Dumnezeu tot aşa cum are nevoie de
apă şi de oxigen. […] Modalitatea cea mai bună de intrare în comuniune cu
Dumnezeu este, fără îndoială, aceea de a‐I îndeplini în totalitate voința:
‘Tatăl nostru Care eşti în Ceruri, vie Împărăţia Ta, facă‐se voia Ta, precum în
Cer, aşa şi pe Pământ…‘. A face voia lui Dumnezeu constă neîndoielnic, în a

130
Cel mai vizitat loc de pelerinaj catolic din lume, cunoscut pentru vindecările miraculoase ce au
loc aici.
 asculta de legile vieţii aşa cum sunt ele înscrise în ţesuturile noastre, în
sângele nostru şi în sufletul nostru.»131
Având în vedere inclusiv dorinţa multor pacienţi de a iniţia discuţii despre
Dumnezeu cu medicii, putem afirma că şi personalul medical din îngrijirile
paliative ar trebui să fie capabili de a evalua nevoile spirituale, respectiv
religioase ale muribunzilor, integrându-le în planul de îngrijire. Autori precum
Burton (1998), Puchalski (2000) şi Walter (2002) ajung la aceeaşi concluzie
cercetările lor.132
După cum am putut observa din capitolele anterioare, îngrijirea paliativă, nefiind
curativă, nu reprezintă un domeniu înalt tehnologizat. Dificultatea practicării
paliaţiei rezidă din faptul că rămâne un tărâm sofisticat, pe alocuri versatil,
oferind provocări uriaşe din punct de vedere clinic, personal şi etico-moral.133
Cunoaşterea reprezentărilor, a credinţelor, a miturilor si temerilor aparţinând
diverselor medii cultural-civilizaţionale este de mare importanţă pentru
profesioniştii implicaţi în asistenţa muribunzilor şi a anturajului acestora.134
O terapie (respectiv un proces de îngrijire inteligentă) va ţine cont de faptul că
orice tip de intervenţie are repercursiuni (imediate sau tardive, mai mult sau mai
puţin intense) în toate sferele de manifestare ale persoanei: fizică, psihică, socială,
si spirituală.
Ca urmare, echipele inter, pluri- şi transdisciplinare din sectorul paliativ pot fi
eficiente atunci când terapeutii reuşesc să colaboreze constant pe baza criteriului
personalismului, a responsabilităţii, a solidarităţii umane şi a subsidiaritaţii
sociale.

131
Carell, A. (f.d.) op. cit.
132
Görög. I., op. cit. p. 22.
133
Bălaşa, I. (2014). Conceptul de durere totală şi aplicarea lui în practica îngrijirii paliative. In
PALIAŢIA, Vol 7, Nr 2, p. 26. Accesat in decembrie 2015 la
[Link]
134
Cf. Görög. I., op. cit. p. 5.
Rezumat

Intervenţia unui asistent social poate mări considerabil şansele unei intervenţii de
tip holistic, prin ajutorarea concretă în boală, dizabilitate sau anumite crize
existenţiale. Asistentul social poate juca un rol important în echipele terapeutice
atât pentru muribunzii internaţi (‗in-patients‘), cât şi pentru ‗out-patients‘, prin
medierea şi eficientizarea unor acţiuni dintre terapeuţi, familie (aparţinători,
tutori, moştenitori), mediul educaţional, locul de muncă, sistemele de asistenţă
socio-juridică (beneficiile, drepturile şi indatoriri sociale), precum şi voluntarii
comunitari.
Echipa inter- şi pluridisciplinară aparţinând sistemului îngrijirilor de sănătate
necesită prin urmare conturarea unei identităţi proprii şi consecutiv a unui
concept organizatoric: ea are implicit un rol economic şi un rol social, derivate
din cel medico-psiho-spiritual. Accentul se pune nu atât pe identitatea personală
ci pe pe identitatea grupului.

Conform teoriilor personaliste, suferinţa umană nu este cantonată doar într-un

anumit segment al persoanei umane (nu poate fi doar fizică, doar psihică, doar
spirituala). Unitatea trup-suflet a persoanei are forme speciale de manifestare în
situaţii speciale (suferinţa).

O terapie inteligentă va ţine cont şi de faptul că orice intervenţie are repercursiuni

(imediate sau tardive, dorite sau nedorite, mai mult sau mai puţin intense) în toate
sferele) de manifestare ale persoanei.

Aducând în discuţie religiozitatea trebuiesc avute în vedere complexele sale

influenţe asupra compartimentelor cognitiv, emoţional, somatic, social, şi
comportamental al omului.
 Bibliografie

ACADEMIA ROMÂNĂ – FILIALA CLUJ-NAPOCA INSTITUTUL DE

ISTORIE „GEORGE BARIŢIU‖ DEPARTAMENTUL DE CERCETĂRI
SOCIO-UMANE, (ed.). Studii si cercetari din domeniul ştiinţelor socio-umane,
Vol. 19. Cluj-Napoca: Editura ARGONAUT.
Apostolu, G. (2014). Eutanasia în lumina moralei creştine. Accesat în 10
septembrie 2015 la [Link]
[Link]
Bălaşa, I. (2014). Conceptul de durere totală şi aplicarea lui în practica
îngrijirii paliative. In PALIAŢIA, Vol 7, Nr 2, p. 26. Accesat in decembrie 2015 la
[Link]
Bărbat C. (2004). Stresul şi societatea contemporană. Implicaţii pentru
practica de asistenţă socială. În Revista de Asistenţă Socială, 4, pp 61-66.
Bărbat, C. (2004). Asistenţa socială în perspectiva integrării României în
U.E. Interdisciplinaritate în cadrul serviciilor socio-medicale. În Silaşi G. (ed.).
Europa între cei 15 si cei 25. Timisoara: Editura Universităţii de Vest.
Bărbat C. (2008) Reflecţii asupra eutanasiei sau despre dreptul de a muri
cu demnitate. În Prelici V., Stanciu C. (ed.): Revista de Asistenţă Socială
Gerontologică, Nr. 1, pp. 25-34.
Bărbat, C. (f.d.) Eutanasia şi dreptul la o moarte demnă: a fi sau a nu fi…
eutanasiat. Accesibil la [Link]
Bărbat, C. (2011). Adolescenţii şi drogurile – repere socio-psihologice.
Timişoara: Editura Victor Babeş.
Bărbat, C. (2011). Spiritualität als Copingmechanismen bei
Krebspatienten. Timişoara: Editura Universităţii de Vest.
Bărbat, C. (2015). Psychosocial issues in palliative care. Tasks for social
workers. În Revista de Asistenţă Socială 1, pp. 85-91.
Bărbat. A.C. (2015). Caring when cure is no longer possible: roles and
relationships of the therapeutic team members. În Humenik I., Szaniszlo I.M.,
Zolakova Z., Pravne otazky rozhodovania v onkologickej starostlivost. Bratislava:
Prve Vydanie, pp.111-132.
Bărbulescu A. (2014) Work-Life Balance. In Dermol, V., Rakowska, A.
(eds.), Strategic approaches to human resources management practice.
ToKnowPress, p. 166.
Bica, A., Sava-Roşianu, R., Oancea, R., Popovici, A.R., Jumanca, D.,
Găluşcan, A., Podariu, A., Podariu, A.C., (2015). Oral hygiene behavior among
children of 9-10 age old. Case study of three schools from Timişoara, Romania.
Medicine in Evolution,XXI, 2, 283-287
Bogdan C. (1997). Geriatrie. Bucureşti: Editura Medicală.
Bucur V., Maciovan, A. (2003). În Neamţu, G. (ed.). Tratat de Asistenţă
Socială. Bucureşti: Polirom, p. 913.
Bucur, V. (2014) Curs de medicina sociala. Biblioteca Departametului de
Asitenta Sociala, Universitatea de Vest, Timisoara.
Broeckaert, B., Janssens, R. (2002). Palliative care and Euthanasia:
Belgian and Dutch Perspectives. Ethical Perspectives, Nr. 2-3.
du Boulay S. (1993). Cicely Saunders. London: Hodder & Stoughton.
Cadar, D., Stephan, B.C.M., Jagger, C., Hofer, S.M., Piccinin, A.M., Muniz-
Terrera, G. (2015). Does education explain the terminal decline in the oldest-old?
Evidence from two longitudinal studies of ageing. The Lancet. Vol. 386, Suppl.
2. Accesat în ianuarie 2016 la DOI: [Link]
6736(15)00864-8
Catalogul Servicilor Paliative din România, anul 2012. (f.d.). Accesat în
mai 2014 la [Link]
[Link]
Căruntu, A. (2013). Servicii de îngrijiri paliative: analiză comparativă
România – Ungaria. Acesat în august 2015 la
[Link]
between-romania-and-hungary/?lang=ro
Carell, A. (f.d.) Rugăciunea. Accesat în august 2010 la
[Link]
premiului-nobel-pentru-medicina
Carta Albă privind standardele şi normele de îngrijire paliativă şi hospice
în Europa: partea 1. (f.d.) In EUROPEAN JOURNAL OF PALLIATIVE CARE,
2009; 16(6). Accesat in mai 2015 la
[Link]
36
Centeno C, Clark D, Lynch T et al. (2007). Facts and indicators on
palliative care development in 52 countries of the WHO European region: results
of an EAPC task force. Palliat Med 21, pp. 463–471.
Chirilă, P. (f.d.) Moartea cerebrală,[Link]
stiinta/[Link])
Chelcea S. (2001). Metodologia cercetării sociologice. Bucureşti: Editura
Economică.
Clinical Standards Board for Scotland. Clinical standards: specialist
palliative care. Edinburgh, 2002. 17 Centeno C, Clark D, Lynch T et al. EAPC
Atlas of Palliative Care in Europe. Houston: IAHPC Press, 2007.
Cocora, L., Ioan B., Astărăstoae, V. (2004). Bioetica stărilor terminale.
Sibiu: Editura Universităţii Lucian Blaga.
Codul de Deontologie Medicală al Colegiului Medicilor din România.
(f.d.) Accesat in mai 2013 la [Link]
al-colegiului-medicilor-din-romania/
Cohen-Almagor Raphael (2002). The Guidelines for Euthanasia in the
Netherlands: Reflections on Dutch Perspectives. Ethical Perpectives, nr. 1.
Convention for the Protection of Human Rights and Dignity of the Human
Being with Regard to the Application of Biology and Medicine: Convention on
Human Rights and Biomedicine. Accesat în iulie 2014 la :
[Link]
 Davies, E., Higginson, I.J. (2004). Better palliative care for older people.
Accesat în 13 iunie 2015 la [Link]
[Link]
Enache, A., Luţă, V. (2009). Consimţământul, expresia autonomiei
persoanei. În: Enache, A., Luţă, V., Berinde, M.A., Mureşan C.O. (ed.).
Prolegomene în etica cercetării. Timişoara: Editura Victor Babeş.
Engelhardt jr., H.T. (2005). Fundamentele bioeticii creştine (trad.), Sibiu:
DEISIS.
Enăchescu, C. (2007). Tratat de Psihopatologie. Iaşi: Editura Polirom.
Eurostat. (f.d.). Statistici privind cauzele deceselor. Accesat la 3 ianaurie
2015, [Link]
explained/[Link]/Causes_of_death_statistics/ro#Statistici_privind_cauzele_de
ceselor.
Fromm, E. (1976). The sane society. New York: Holt, Rinehard and
Wilston.
Giovanni Paolo Secondo, 1995, Evangelium Vitae, Libreria Editrice
Vaticana
Gîrleanu-Şoitu, D. (2006). Vârsta a treia. Iaşi: Institutul European.
Gourlet, C. (f.d.) Pacientul, pe primul loc! Cum ar putea o abordare
centrată pe pacient să facă diferenţa în sectorul sanitar. Revista Politici de
Sanatate. Accesata in 13 iulie 2015 la [Link]
primul-loc-cum-ar-putea-o-abordare-centrata-pe-pacient-sa-faca-diferenta-
sectorul-sanitar/

Görög I. (2010). Boala incurabilă şi terminală – atitudini şi asistenţă în

România de azi. Rezumatul tezei de doctorat. Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-
Napoca, p.20. Accesat în decembrie 2015 la
[Link]
ana_ro.pdf

von Gunten CF. (2007).Humpty-Dumpty Syndrome. Palliat Med 21, 461–

462.

Hegedűs K. (2010). The SWOT analysis of Hungarian hospice palliative

care. Advances in Palliative Medicine. Budapest. Accesat în mai 2015 la
[Link]/en.

Hospice Casa Speranţei. Studii Paliative. Accesat în 15 august 2015 la

[Link]
Hospice Casa Speranţei. (f.d.) Accesibil la [Link]
[Link]/ro/
Hospice Casa Sperantei. (2010). EVALUAREA COSTURILOR SERVICIILOR DE
ÎNGRIJIRI PALIATIVE ÎN ROMÂNIA. Accesat în 13 mai 2013 la
[Link]
[Link]
 Ioan, B., Gavrilovici, C., Asărăstoae, V. (2005). Bioetica. Cazuri celebre,
Iaşi: Ed. Juminea.
Institutul pentru Studiul şi Tratamentul traumei. (2015). Doliul acut, doliul
integrat, doliul complicat. Accesat in 15 mai 2015 la:
[Link]
doliul-acut-doliul-integrat-doliul-complicat

Jones, D.S., Podolsky, S.H., & Greene, J.A. (2012). The Burden of
Disease and the Changing Task of Medicine. N Engl J Med 2012;366. Accesat in
27 mai 2015 la [Link]
Kalish, R. (1981). Death, Grief and caring relationships. Monterey CA:
Brooks/Cole Publishing Company.
Kronenfeld, J. (1993). Controversial Issues in Health Care Policy.
Newburry Park:Sage Publications.
Institutului National de Statistica. (2013). Speranta de viata. Accesat in 15 mai
2014 la [Link]
Speranta%20de%20viata_n.pdf
Kübler Ross, E. (2008). Despre moarte şi a muri (trad. Mihai Pirusca).
Craiova: Editura Elena Francisc Publishing.

van Lommel, P., van Wees, R., Meyers, V., & Elfferich, I. (2001). Near-
death experience in survivors of cardiac arrest: a prospective study in the
Netherlands. Lancet 358:2039-45. Accesat în 3 mai 2006 la
[Link]

Legea nr. 46 din 21 ianuarie 2003 drepturilor pacientului. Accesat în

august 2015 la: [Link]
Legea nr. 95 / 2006. Accesat în mai 2015 la [Link]
2006/
Legea nr. 76/2008. Accesat în mai 2014 la
[Link]
Meulenberg, T., Schotsmans, P. (2002) Law-making, Ethics and
Hastiness. În: European Centre for Ethics, Leuven, Ethical Perspectives, Nr. 2-3,
Vol. 9.
Modificări ale Legii nr. 95 / 2006 conţinute în Legea nr. 91 / 2015.
Accesat în mai 2008 la [Link]
domeniul-sanatatii-modificari-legea-95-2006-modificata/
Moşoiu, D. (coord.) (2010). Evaluarea Costurilor serviciilor de ingrijiri paliative
din Romania, proiect realizat de Hospice-ul ―Casa Sperantei‖ cu sprijinul Open
Society Institute New York), Biblioteca Hospice-ului Casa Milostivirii Divine,
Timisoara.
Moşoiu, D. (coord.) (2010). Evaluarea Costurilor serviciilor de îngrijiri
paliative din România. (Proiect realizat de Hospice-ul ―Casa Speranţei‖ cu
sprijinul Open Society Institute New York), Biblioteca Hospice-ului Casa
Milostivirii Divine, Timişoara.
Noul Cod Penal. Eutanasierea. Uciderea la cererea victimei (art. 188 ) (f.d.).
Accesat în mai 20015 la
[Link]
_art__188_Noul_Cod_Penal_
O.M.S. (f.d.). Bolile cardiovasculare, ucigasul tacut din tarile sarace.
Accesat in 15 mai 2015 la
[Link]
Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 547/2010. Accesat în mai 2014 la
[Link]
[Link]

Pearson Education. (2012). Top Deadly Diseases of the Developing

World. Accesat in 5 aprilie 2014 la
[Link]
developing-world/
Pop, C.E. (2010). Starea de sănătate a populaţiei din România în context
european. O abordare din perspectiva calitătii vieţii. Calitatea Vietii XXI, Nr. 3-4.
Accesat in 4 iunie 2013 la [Link]
2010/[Link]
Prelici V., Bărbat C. (ed.). (2007). Asistenţa socială în perspectiva
integrării europene: identitate şi procesualitate. Timişoara: Editura Universitătii
de Vest.
Sănătate. Wikipedia. Accesat la 30 iunie 2015,
[Link]
Schröter-Kunhardt M. (1999). Nah--Todeserfahrungen aus psychiatrisch-
neurologischer Sicht. In: Knoblaub H, Soeffner H.G. (ed.). Todesnähe: interdisziplinäre
Zugänge zu einem außergewöhnlichen Phänomen. Konstanz: Universitätsverlag
Konstanz.
Sfatul [Link]. (f.d.). Îngrijirea pacienţilor muribunzi. Accesat în 13
septembrie 2014 la [Link]
psihoterapie/ingrijirea-pacientilor-muribunzi_1218#Decizii_importante
Sgreccia, E., Tambone, V., Manual de bioetica, 2001, Editura
Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Bucuresti.
Sulsmasy P. Daniel, 2002, Death, Dignity and the Theory of Value, in:
Ethical Perpectives, nr. 2-3, 2002, K.U.E., Belgia.
Ţâru, L., Ţâru, C.M. (2015). Teachers attitudes toward academic
accomodation at university level: case of West University of Timisoara. În
Journal Plus Education, Vol. XII, Nr. 1. Accesat în decembrie 2015 la
[Link]
Vlădescu, C. (coord.) (2004). Sănătate publică şi management sanitar.
Bucureşti:Editura Cartea Universitara.
Weiss, S.C., Emanuel, L. L., Fairclough, D.L., & Emanuel, E.J. (2001).
Understanding the experience of pain in terminally ill patients. The Lancet.357
(9265). Accesat in 3 Widdershoven, G.A.M., 2002, Beyond autonomy and
Beneicience: The Moral Basis of Euthanasia in The Netherlands, in: Ethical
Perpectives, nr. 2-3, 2002, K.U.E., Belgia.
mai 2003 la [Link]
 W.H.O. (2012). List of countries by life expectancy. Accesat in 13 iunie
2014 la
[Link]
World_Health_Organization_.282012.29
W.H.O. (2012). Romania Health Profile - Distribution of causes of deaths
in children under 5, p. 1. Accesat in 5 mai 2014 la
[Link]
W.H.O. (2004). Palliative care: the solid facts, accesat în 13 mai 2010 la
[Link]
World Health Organization. (2004) Palliative care: the solid facts. Accesat in 13
iunie 2015 la in:[Link]
 ANEXE

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI - Articole

CONVENŢIA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI –

Articolul 2

DECLARAŢIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI

(10 decembrie 1948)

LEGEA NR. 46 DIN 21 IANUARIE 2003 PRIVIND

DREPTURILE PACIENTULUI

EXTRASE DIN LEGEA NR. 95/2006 PRIVIND REFORMA ÎN

DOMENIUL SĂNĂTĂŢII

CODUL DE DEONTOLOGIE MEDICALĂ AL COLEGIULUI

MEDICILOR DIN ROMÂNIA
DIN CONSTITUŢIA ROMÂNIEI135

ARTICOLUL 22
Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică
(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei
sunt garantate.
(2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament
inuman ori degradant.
(3) Pedeapsa cu moartea este interzisă.
ARTICOLUL 34
Dreptul la ocrotirea sanatatii
(1) Dreptul la ocrotirea sanatatii este garantat.
(2) Statul este obligat sa ia masuri pentru asigurarea igienei si a sanatatii publice.
ARTICOLUL 35
Dreptul la mediu sănătos
(1) Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi
echilibrat ecologic.
(2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.
(3) Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul
înconjurător.
ARTICOLUL 29
Libertatea conştiinţei
1.) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu
pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie
ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.

135
Accesibil la: [Link]
2.) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de
toleranţă şi de respect reciproc.
ARTICOLUL 31
Dreptul la informatie
1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate
fi ingrădit.
2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure
informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de
interes personal.
ARTICOLUL 50
Protecţia persoanelor cu handicap
Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială. Statul asigură realizarea
unei politici naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale
handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa
comunităţii, respectand drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor.

CONVENŢIA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

Articolul 2

Articolul 2 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului enunţă:

1) Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate
fi cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale
pronunţate de un tribunal, în cazul în care infracţiunea este sancţionată cu
această pedeapsă prin lege.
DECLARAŢIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI din 10
decembrie 1948136
EMITENT: ORGANIZAŢIA NAŢIUNILOR UNITE
PUBLICAT ÎN: Broşura din 10 decembrie 1948

ART. 1
Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt
înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în
spiritul fraternităţii.
ART. 2
Fiecare om se poate prevala de toate drepturile şi libertăţile proclamate în
prezenta declaraţie fără nici un fel de deosebire ca, de pildă, deosebirea de rasă,
culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice alta opinie, de origine
natţională sau socială, avere, naştere sau orice alte împrejurări. În afară de
aceasta, nu se va face nici o deosebire după statutul politic, juridic sau
internaţional al ţării sau al teritoriului de care ţine o persoană, fie ca această ţară
sau teritoriu sunt independente, sub tutelă, neautonome sau supuse vreunei alte
limitari de suveranitate.
ART. 3
Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale.
ART. 4
Nimeni nu va fi ţinut în sclavie, nici în servitute: sclavajul şi comerţul cu sclavi
sunt, interzise sub toate formele lor.
ART. 18
Orice om are dreptul la libertatea gândirii, de conştiinţă şi religie; acest drept
include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de
a-şi manifesta religia sau convingerea, singur sau împreuna cu alţii, atât în mod

136
Accesibil la:
[Link]
.pdf
public, cât şi privat, prin învăţătură, practici religioase, cult şi îndeplinirea
riturilor.
ART. 22
Orice persoană, în calitatea sa de membru al societăţii, are dreptul la securitatea
socială; ea este îndreptăţită ca prin efortul naţional şi colaborarea internaţională,
ţinându-se seama de organizarea şi resursele fiecărei ţări, să obţină realizarea
drepturilor economice, sociale şi culturale indispensabile pentru demnitatea sa şi
libera dezvoltare a personalităţii sale.
ART. 23
1. Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii sale, la condiţii
echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la ocrotirea împotriva şomajului.
2. Toţi oamenii, fără nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru munca
egală.
3. Orice om care munceşte are dreptul la o retribuire echitabilă şi satisfăcătoare
care să-i asigure atât lui, cât şi familiei sale, o existenţă conformă cu demnitatea
umană şi completată, la nevoie, prin alte mijloace de protecţie socială.
Orice persoană are dreptul de a întemeia sindicate şi de a se afilia la sindicate
pentru apărarea intereselor sale.
ART. 25
1. Orice om are dreptul la un nivel de trai care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea
lui şi familiei sale, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea
medicală, precum şi serviciilor sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz
de şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrâneţe sau în celelalte cazuri de pierdere
a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurari independente de voinţa sa.
2. Mama şi copilul au dreptul la ajutor şi ocrotire deosebite. Toţi copiii, fie că sunt
născuti în cadrul unei căsătorii sau în afara acesteia, se bucură de aceeaşi protectie
socială.
ART. 30
Nici o dispoziţie a prezentei Declaraţii nu poate fi interpretată ca implicând pentru
vreun stat, grupare sau persoană dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a
săvârşi vreun act îndreptat spre desfiinşarea unor drepturi sau libertaţi enunţate în
prezenta declaraţ[Link]ŢIA EUROPEANĂ PENTRU PROTECŢIA
DREPTURILOR OMULUI ŞI A DEMNITĂŢII FIINŢEI UMANE FAŢĂ
DE APLICAŢIILE BIOLOGIEI ŞI MEDICINEI, CONVENŢIA PRIVIND
DREPTURILE OMULUI ŞI BIOMEDICINA137

PREAMBUL
Statele membre138 ale Consiliului Europei, celelalte state şi Comunitatea
Europeană, semnatare ale prezentei Convenţii,
Luând în considerare Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, proclamată de
Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la data de 10 decembrie 1948,
Luând în considerare Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale din 4 noiembrie 1950,
Luând în considerare Carta socială europeană din 18 octombrie 1961,
Luând în considerare Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice şi
Pactul internaţional privitor la drepturile economice, sociale şi culturale din 16
decembrie 1966, Luând în considerare Convenţia referitoare la protecţia
persoanelor în privinţa tratamentului automatizat al datelor cu caracter personal
din 28 ianuarie 1981,
Luând, de asemenea, în considerare Convenţia privind drepturile copilului din 20
noiembrie 1989,
Considerând că ţelul Consiliului Europei este să realizeze o uniune mai strânsă
între membrii săi şi că unul dintre mijloacele pentru atingerea acestui ţel este
apărarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
Conştiente de rapida dezvoltare a biologiei şi medicinei,
Convinse de necesitatea respectării fiinţei umane, deopotrivă ca individ, cât şi în
apartenenţa sa la specia umană, şi recunoscând importanţa de a i se asigura
demnitatea,
Conştiente de actele care ar putea pune în pericol demnitatea umană printr-o
folosire improprie a biologiei şi medicinei,

137
Accesibil la: [Link]
138
Adoptată la Oviedo la 4 aprilie 1997. România a ratificat Convenţia prin Legea nr. 17 din 22
februarie 2001, publicată în „Monitorul Oficial al României―, Partea I, nr. 103 din 28 februarie
2001.
Afirmând că progresele biologiei şi medicinei trebuie utilizate în beneficiul
generaţiilor prezente şi viitoare,
Subliniind necesitatea unei cooperări internaţionale pentru ca umanitatea în
întregime să beneficieze de aportul biologiei şi medicinei,
Recunoscând importanţa de a promova o dezbatere publică asupra întrebărilor
puse de aplicaţiile biologiei şi medicinei şi asupra răspunsurilor care trebuie date,
Dorind să reamintească fiecărui membru al societăţii care îi sunt drepturile şi
responsabilităţile,
Ţinând seama de lucrările Adunării Parlamentare în acest domeniu, inclusiv de
Recomandarea 1160 (1991) privind elaborarea unei Convenţii de bioetică,
Hotărâte să ia în domeniul biologiei şi medicinei măsurile proprii garantării
demnităţii fiinţei umane şi a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei,
Au convenit asupra următoarelor:

CAPITOLUL I
DISPOZIŢII GENERALE
ARTICOLUL I
Scopul şi obiectul
Părţile la această Convenţie protejează demnitatea şi identitatea fiinţei umane şi
garantează oricărei persoane, fără discriminare, respectul integrităţii sale şi al
celorlalte drepturi şi libertăţi fundamentale faţă de aplicaţiile biologiei şi
medicinei. Fiecare parte va lua în legislaţia sa internă măsurile necesare pentru a
da efect dispoziţiilor prezentei Convenţii.
ARTICOLUL 2
Întâietatea fiinţei umane
Interesul şi binele fiinţei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al
societăţii sau al ştiinţei.
ARTICOLUL 3
Accesul echitabil la îngrijirile de sănătate
Părţile iau, ţinând seama de nevoile de sănătate şi de resursele disponibile,
măsurile adecvate în scopul de a asigura, în sfera jurisdicţiei lor, accesul echitabil
la îngrijiri de sănătate de calitate adecvată.
ARTICOLUL 4
Obligaţii profesionale şi reguli de conduită
Orice intervenţie în domeniul sănătăţii, inclusiv cercetarea, trebuie să se facă cu
respectul normelor şi obligaţiilor profesionale, precum şi al regulilor de conduită
aplicabile în speţă.

CAPITOLUL II
CONSIMŢĂMÂNTUL
ARTICOLUL 5
Regula generală
O intervenţie în domeniul sănătăţii nu se poate efectua decât după ce persoana
vizată şi-a dat consimţământul liber şi în cunoştinţă de cauză. Această persoană
primeşte în prealabil informaţii adecvate în privinţa scopului şi naturii
intervenţiei, precum şi în privinţa consecinţelor şi riscurilor. Persoana vizată poate
în orice moment să îşi retragă în mod liber consimţământul.
ARTICOLUL 6
Protecţia persoanelor lipsite de capacitatea de a consimţi
1. Sub rezerva art. 17 şi 20, o intervenţie nu se poate efectua asupra unei persoane
care nu are capacitatea de a consimţi, decât spre beneficiul său direct.
2. Atunci când, conform legii, un minor nu are capacitatea de a consimţi la o
intervenţie, aceasta nu se poate efectua fără autorizaţia reprezentantului său, a
unei alte autorităţi sau a unei alte persoane ori instanţe desemnate prin lege.
Părerea minorului va fi luată în considerare ca un factor din ce în ce mai
hotărâtor, în funcţie de vârsta şi de gradul său de maturitate.
3. Atunci când, conform legii, un major nu are, datorită unui handicap mintal,
unei boli sau dintr-un motiv similar, capacitatea de a consimţi la o intervenţie,
aceasta nu se poate efectua fără autorizaţia reprezentantului său, a unei autorităţi
sau a unei persoane ori instanţe desemnate prin lege. Persoana vizată trebuie în
măsura posibilului să fie asociată procedurii de autorizare.
4. Reprezentantul, autoritatea, persoana sau instanţa menţionată la paragrafele 2 şi
3 primeşte, în aceleaşi condiţii, informaţiile prevăzute la art. 5.
5. Autorizaţia prevăzută în paragrafele 2 şi 3 poate fi în orice moment retrasă în
interesul persoanei vizate.
ARTICOLUL 7
Protecţia persoanelor care suferă de o tulburare mintală
Persoana care suferă de o tulburare mintală gravă nu poate fi supusă fără
consimţământul său la o intervenţie destinată să îi trateze această tulburare decât
atunci când absenţa unui astfel de tratament riscă să îi prejudicieze grav sănătatea
şi sub rezerva condiţiilor de protecţie prevăzute de lege, cuprinzând proceduri de
supraveghere şi de control, precum şi căi de recurs. ARTICOLUL 8 Situaţii de
urgenţă Atunci când, datorită unei situaţii de urgenţă, nu se poate obţine
consimţământul adecvat, se va putea proceda imediat la orice intervenţie
indispensabilă din punct de vedere medical în folosul sănătăţii persoanei vizate.
ARTICOLUL 9
Dorinţe exprimate anterior
Vor fi luate în considerare dorinţele exprimate anterior cu privire la o intervenţie
medicală de către un pacient care în momentul intervenţiei nu este într-o stare
care să îi permită să îşi exprime voinţa.

CAPITOLUL III
VIAŢA PRIVATĂ ŞI DREPTUL LA INFORMAŢIE
ARTICOLUL 10
Viaţa privată şi dreptul la informaţie
1. Orice persoană are dreptul la respectul vieţii sale private din punct de vedere al
informaţiilor referitoare la sănătatea sa.
2. Orice persoană are dreptul să cunoască orice informaţie culeasă cu privire la
sănătatea sa. Cu toate acestea, dorinţa unei persoane de a nu fi informată trebuie
respectată.
3. În cazuri excepţionale legea poate prevedea, în interesul pacientului, restricţii la
exercitarea drepturilor menţionate la paragraful 2.
CAPITOLUL VI
PRELEVAREA DE ORGANE ŞI ŢESUTURI DE LA DONATORI VII ÎN
SCOPUL TRANSPLANTĂRII
ARTICOLUL 19
Regulă generală
1. Prelevarea de organe şi ţesuturi de la o persoană în viaţă în scopul transplantării
se poate face numai în interesul terapeutic al primitorului şi numai atunci când nu
există ţesuturi sau organe adecvate disponibile de la o persoană decedată şi nici
altă metodă terapeutică alternativă de o eficacitate comparabilă.
2. Consimţământul necesar, astfel cum se prevede la art. 5, trebuie să se fi dat
expres şi specific, fie în scris, fie în faţa unei instanţe oficiale.
ARTICOLUL 20
Protecţia persoanelor care nu au capacitatea de a-şi da consimţământul la
prelevarea organului
1. Nu se poate face nici o prelevare de organ sau ţesut de la o persoană care nu are
capacitatea de a-şi da consimţământul conform art. 5.
2. În mod excepţional şi în condiţiile prevăzute de lege prelevarea de ţesături
regenerabile de la o persoană care nu are capacitatea de a-şi da consimţământul
poate fi autorizată dacă sunt reunite următoarele condiţii:
(i) nu există donator disponibil care să aibă capacitatea de a-şi da consimţământul;
(ii) primitorul este fratele sau sora donatorului;
(iii) donarea trebuie să fie de natură să salveze viaţa primitorului;
(iv) autorizarea prevăzută la paragrafele 2 şi 3 ale art. 6 s-a dat specific şi în scris,
conform legii şi cu aprobarea instanţei competente;
(v) donatorul potenţial în cauză nu obiectează. 744

CAPITOLUL VIII
ÎNCĂLCAREA PREVEDERILOR CONVENŢIEI
ARTICOLUL 23
Îcălcarea drepturilor sau a principiilor
Părţile vor asigura o protecţie juridică adecvată pentru a preveni sau a împiedica
de îndată încălcarea ilegală a drepturilor şi a principiilor recunoscute în prezenta
Convenţie.
ARTICOLUL 24
Compensarea pentru daune nejustificate
Persoana care a suferit daune de pe urma unei intervenţii are dreptul la o reparaţie
echitabilă conform condiţiilor şi procedurilor prevăzute de lege. ARTICOLUL 25
Sancţiuni Părţile vor prevedea sancţiuni adecvate care să se aplice în cazurile de
încălcare a dispoziţiilor cuprinse în prezenta Convenţie.

CAPITOLUL IX
RELAŢIA DINTRE PREZENTA CONVENŢIE ŞI ALTE DISPOZIŢII
ARTICOLUL 26
Restricţii la exercitarea drepturilor
1. Exercitarea drepturilor şi dispoziţiilor de protecţie conţinute în prezenta
Convenţie nu poate face obiectul altor restricţii decât cele care, prevăzute de lege,
constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru siguranţa publică, 7
prevenirea infracţiunilor penale, ocrotirea sănătăţii publice sau protecţia
drepturilor şi libertăţilor altora.
2. Restricţiile vizate la paragraful precedent nu se pot aplica art. 11, 13, 14, 16,
17, 19, 20 şi 21.
ARTICOLUL 27
Protecţia mai largă
Nici una dintre dispoziţiile prezentei Convenţii nu va fi interpretată ca o limitare
sau o afectare în vreun alt mod a posibilităţii ca o parte să acorde o protecţie mai
largă faţă de aplicaţiile biologiei şi medicinei decât cea stipulată în prezenta
Convenţie.

CAPITOLUL X
DEZBATEREA PUBLICĂ
ARTICOLUL 28
Dezbaterea publică
Părţile la această Convenţie vor veghea ca problemele fundamentale ridicate de
progresele biologiei şi medicinei să facă subiectul unei discuţii publice adecvate,
în special în lumina implicaţiilor juridice, etice, economice, sociale şi medicale
relevante, şi ca posibilele lor aplicaţii să facă obiectul unor consultări adecvate
 LEGEA NR. 95/2006 PRIVIND REFORMA ÎN DOMENIUL SĂNĂTĂŢII
(EXTRAS)139

TITLUL VIII
Asigurările sociale de sănătate

CAPITOLUL II
Asiguraţii
SECŢIUNEA a 2-a
Drepturile şi obligaţiile asiguraţilor
Art. 218. - (1) Asiguraţii beneficiază de pachetul de servicii de bază în caz de
boală sau de accident, din prima zi de îmbolnăvire sau de la data accidentului şi
până la vindecare, în condiţiile stabilite de prezenta lege.
(2) Asiguraţii au următoarele drepturi:
a) să aleagă furnizorul de servicii medicale, precum şi casa de asigurări de
sănătate la care se asigură, în condiţiile prezentei legi şi ale contractului-cadru;
b) să fie înscrişi pe lista unui medic de familie pe care îl solicită, dacă îndeplinesc
toate condiţiile prezentei legi, suportând cheltuielile de transport dacă opţiunea
este pentru un medic din altă localitate;
c) să îşi schimbe medicul de familie ales numai dupa expirarea a cel puţin 6 luni
de la data înscrierii pe listele acestuia;
d) să beneficieze de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare şi
dispozitive medicale în mod nediscriminatoriu, în condiţiile legii;
e) să efectueze controale profilactice, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru;
f) să beneficieze de servicii de asistenţă medicală preventivă şi de promovare a
sănătăţii, inclusiv pentru depistarea precoce a bolilor;
g) să beneficieze de servicii medicale în ambulatorii şi in spitale aflate în relaţie
contractuală cu casele de asigurări de sănătate;
h) să beneficieze de servicii medicale de urgenţă;
139
Accesibil la: [Link]
i) să beneficieze de unele servicii de asistenţă stomatologică;
j) să beneficieze de tratament fizioterapeutic şi de recuperare;
k) să beneficieze de dispozitive medicale;
l) să beneficieze de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu;
m) să li se garanteze confidenţialitatea privind datele, în special în ceea ce
priveşte diagnosticul şi tratamentul;
n) să aibă dreptul la informaţie în cazul tratamentelor medicale;
o) să beneficieze de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate în
condiţiile legii.

TITLUL XV
Răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului
de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice
CAPITOLUL III
Acordul pacientului informat
Art. 649. - (1) Pentru a fi supus la metode de preventţe, diagnostic si tratament, cu
potenţial de risc pentru pacient, după explicarea lor de caătre medic, medic
dentist, asistent medical/moaşă, conform prevederilor alin. (2) si (3), pacientului i
se solicită acordul scris.
(2) În obţinerea acordului scris al pacientului, medicul, medicul dentist, asistentul
medical/moaşa sunt datori să prezinte pacientului informaţii la un nivel ştiinţific
rezonabil pentru puterea de înţelegere a acestuia.
(3) Informaţiile trebuie să conţină: diagnosticul, natura şi scopul tratamentului,
riscurile şi consecintele tratamentului propus, alternativele viabile de tratament,
riscurile şi consecinţele lor, prognosticul bolii fără aplicarea tratamentului.
Art. 650. - Vârsta legală pentru exprimarea consimţământului informat este de 18
ani. Minorii îsi pot exprima consimţământului în absenţa părinţilor sau
reprezentantului legal, în urmatoarele cazuri:
a) situaţii de urgenţă, când părinţii sau reprezentantul legal nu pot fi contactaţi, iar
minorul are discernământul necesar pentru a înţelege situaţia medicală în care se
află;
b) situaţii medicale legate de diagnosticul şi/sau tratamentul problemelor sexuale
şi reproductive, la solicitarea expresă a minorului în vârstă de peste 16 ani.
Art. 651. - (1) Medicul curant, asistentul medical/moaşa răspund atunci când nu
obţin consimţământului informat al pacientului sau al reprezentanţilor legali ai
acestuia, cu excepţia cazurilor în care pacientul este lipsit de discernământ, iar
reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiată nu poate fi contactată, datorită
situaţiei de urgenţă.
(2) Atunci când reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiată nu poate fi
contactat, medicul, asistentul medical/moaşa pot solicita autorizarea efectuării
actului medical autorităţii tutelare sau pot acţiona fără acordul acesteia în situaţii
de urgenţă, când intervalul de timp până la exprimarea acordului ar pune în
pericol, în mod ireversibil, sănătatea şi viaţa pacientului.

CAPITOLUL IV
Obligativitatea asigurării asistenţei medicale
Art. 652. - (1) Medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaţa au obligaia de a
acorda asistenţa medicală/îngrijiri de sănătate unei persoane doar dacă au
acceptat-o în prealabil ca pacient, criteriile de acceptare urmând a fi stabilite prin
normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(2) Medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaşa nu pot refuza să acorde
asistenţa medicală/îngrijiri de sănătate pe criterii etnice, religioase şi orientare
sexuală sau pe alte criterii de discriminare interzise prin lege.
(3) Medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaşa au obligaţia de a accepta
pacientul în situaţii de urgenţă, când lipsa asistenţei medicale poate pune în
pericol, în mod grav şi ireversibil, sănătatea sau viaţa pacientului.
Art. 653. - (1) Atunci când medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaşa au
acceptat pacientul, relaţia poate fi întreruptă:
a) odată cu vindecarea bolii;
b) de către pacient;
c) de către medic, în următoarele situaţii:
(i) atunci când pacientul este trimis altui medic, furnizând toate datele medicale
obţinute, care justifică asistenţa altui medic cu competenţe sporite;
(ii) pacientul manifestă o atitudine ostilă şi/sau ireverenţioasă faţă de medic.
(2) Medicul va notifica pacientului, în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. c) pct. (ii),
dorinţa terminării relaţiei, înainte cu minimum 5 zile, pentru ca acesta să găsească
o alternativă, doar în măsura în care acest fapt nu pune în pericol starea sănătăţii
pacientului.
Art. 654. - (1) Medicul, asistentul medical/moaşa, angajaţi ai unei instituţii
furnizoare de servicii medicale, au obligaţia acordării asistenţei
medicale/îngrijirilor de sănătate pacientului care are dreptul de a primi îngrijiri
medicale/de sănătate în cadrul instituţiei, potrivit reglementărilor legale.
(2) Medicul poate refuza asigurarea asistenţei medicale în situaţiile menţionate la
art. 653 alin. (1) lit. c).
Art. 655. - (1) În acordarea asistenţei medicale/îngrijirilor de sănătate, personalul
medical are obligaţia aplicării standardelor terapeutice, stabilite prin ghiduri de
practica în specialitatea respectivă, aprobate la nivel naţional, sau, în lipsa
acestora, standardelor recunoscute de comunitatea medicală a specialităţii
respective.
(2) Colegiul Medicilor din România va elabora şi va supune spre aprobare
Ministerului Sănătăţii Publice standardele terapeutice, stabilite prin ghiduri de
practică la nivel naţional, până la intrarea în vigoare a prezentului titlu.
LEGEA NR. 46 DIN 21 IANUARIE 2003 PRIVIND DREPTURILE
PACIENTULUI140

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 51 din 29 ianuarie 2003

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1.
- În sensul prezentei legi: a) prin pacient se înţelege persoana sănătoasă sau
bolnavă care utilizează serviciile de sănătate; b) prin discriminare se înţelege
distincţia care se face între persoane aflate în situaţii similare pe baza rasei,
sexului, vârstei, apartenenţei etnice, originii naţionale sau sociale, religiei,
opţiunilor politice sau antipatiei personale; c) prin îngrijiri de sănătate se înţelege
serviciile medicale, serviciile comunitare şi serviciile conexe actului medical; d)
prin intervenţie medicală se înţelege orice examinare, tratament sau alt act
medical în scop de diagnostic preventiv, terapeutic ori de reabilitare; e) prin
îngrijiri terminale se înţelege îngrijirile acordate unui pacient cu mijloacele de
tratament disponibile, atunci când nu mai este posibilă îmbunãtãţirea prognozei
fatale a stării de boalã, precum şi îngrijirile acordate în apropierea decesului. Art.
2. - Pacienţii au dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înaltã calitate de care
societatea dispune, în conformitate cu resursele umane, financiare şi materiale.
Art. 3. - Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoană umană, fără nici o
discriminare.

CAPITOLUL II
Dreptul pacientului la informaţia medicală
Art. 4.

140
Accesibil la: [Link]
Pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la serviciile medicale disponibile,
precum şi la modul de a le utiliza.
Art. 5.
Pacientul are dreptul de a fi informat asupra identităţii şi statutului profesional al
furnizorilor de servicii de sănătate.
Pacientul internat are dreptul de a fi informat asupra regulilor şi obiceiurilor pe
care trebuie să le respecte pe durata spitalizării.
Art. 6.
Pacientul are dreptul de a fi informat asupra stării sale de sănătate, a intervenţiilor
medicale propuse, a riscurilor potenţiale ale fiecãrei proceduri, a alternativelor
existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuării tratamentului şi
nerespectării recomandărilor medicale, precum şi cu privire la date despre
diagnostic şi prognostic.
Art. 7.
Pacientul are dreptul de a decide dacă mai doreşte sã fie informat în cazul în care
informaţiile prezentate de cãtre medic i-ar cauza suferinţă.
Art. 8.
Informaţiile se aduc la cunoştinţă pacientului într-un limbaj respectuos, clar, cu
minimalizarea terminologiei de specialitate; în cazul în care pacientul nu cunoaşte
limba românã, informaţiile i se aduc la cunoştinţă în limba maternă ori în limba
pe care o cunoaşte sau, după caz, se va căuta o altă formã de comunicare.
Art. 9.
Pacientul are dreptul de a cere în mod expres să nu fie informat şi de a alege o altă
persoană care sã fie informată în locul său.
Art. 10.
Rudele şi prietenii pacientului pot fi informaţi despre evoluţia investigaţiilor,
diagnostic şi tratament, cu acordul pacientului.
Art. 11.
Pacientul are dreptul de a cere şi de a obţine o altă opinie medicală.
Art. 12.
Pacientul are dreptul sã solicite şi să primească, la externare, un rezumat scris al
investigaţiilor, diagnosticului, tratamentului şi îngrijirilor acordate pe perioada
spitalizării.

CAPITOLUL III
Consimţământul pacientului privind intervenţia medicală
Art. 13.
Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie medicală asumându-
şi, în scris, răspunderea pentru decizia sa; consecinţele refuzului sau ale opririi
actelor medicale trebuie explicate pacientului.
Art. 14.
Când pacientul nu îşi poate exprima voinţa, dar este necesară o intervenţie
medicală de urgenţã, personalul medical are dreptul să deducã acordul pacientului
dintr-o exprimare anterioară a voinţei acestuia.
Art. 15.
În cazul în care pacientul necesită o intervenţie medicalã de urgenţă,
consimţământulreprezentantului legal nu mai este necesar.
Art. 16.
În cazul în care se cere consimţământul reprezentantului legal, pacientul trebuie
sã fie implicat în procesul de luare a deciziei atât cât permite capacitatea lui de
înţelegere.
Art. 17.
(1) În cazul în care furnizorii de servicii medicale considerã cã intervenţia este în
interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuză să îşi dea consimţãmântul,
decizia este declinatã unei comisii de arbitraj de specialitate.
(2) Comisia de arbitraj este constituitã din 3 medici pentru pacienţii internaţi în
spitale şi din 2 medici pentru pacienţii din ambulator.
Art. 18.
Consimţământul pacientului este obligatoriu pentru recoltarea, păstrarea, folosirea
tuturor produselor biologice prelevate din corpul său, în vederea stabilirii
diagnosticului sau a tratamentului cu care acesta este de acord.
Art. 19.
Consimţământul pacientului este obligatoriu în cazul participării sale în
învăţământul medical clinic şi la cercetarea ştiinţifică. Nu pot fi folosite pentru
cercetare ştiinţifică persoanele care nu sunt capabile să îşi exprime voinţa, cu
excepţia obţinerii consimţãmântului de la reprezentantul legal şi dacă cercetarea
este făcută şi în interesul pacientului.
Art. 20.
Pacientul nu poate fi fotografiat sau filmat într-o unitate medicală fãrã
consimţământul sãu, cu excepţia cazurilor în care imaginile sunt necesare
diagnosticului sau tratamentului şi evitării suspectării unei culpe medicale.

CAPITOLUL IV
Dreptul la confidenţialitatea informaţiilor şi viaţa privatã a pacientului
Art. 21.
Toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigaţiilor,
diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidenţiale chiar
şi după decesul acestuia.
Art. 22.
Informaţiile cu caracter confidenţial pot fi furnizate numai în cazul în care
pacientul îşi dă consimţământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres. Art.
23. - În cazul în care informaţiile sunt necesare altor furnizori de servicii medicale
acreditaţi, implicaţi în tratamentul pacientului, acordarea consimţământului nu
mai este obligatorie.
Art. 24.
Pacientul are acces la datele medicale personale.
Art. 25.
(1) Orice amestec în viaţa privată, familială a pacientului este interzis, cu excepţia
cazurilor în care aceastã imixtiune influenţează pozitiv diagnosticul, tratamentul
ori îngrijirile acordate şi numai cu consimţământul pacientului.
(2) Sunt considerate excepţii cazurile în care pacientul reprezintă pericol pentru
sine sau pentru sănătatea publicã.

CAPITOLUL VI
Drepturile pacientului la tratament şi îngrijiri medicale
Art. 29.
(1). În cazul în care furnizorii sunt obligaţi să recurgă la selectarea pacienţilor
pentru anumite tipuri de tratament care sunt disponibile în număr limitat,
selectarea se face numai pe baza criteriilor medicale.
(2) Criteriile medicale privind selectarea pacienţilor pentru anumite tipuri de
tratament se elaborează de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei în termen de 30
de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi şi se aduc la cunoştinţa
publicului.
Art. 30.
(1) Intervenţiile medicale asupra pacientului se pot efectua numai dacă există
condiţiile de dotare necesare şi personal acreditat.
(2) Se excepteazã de la prevederile alin. (1) cazurile de urgenţã apărute în situaţii
extreme.
Art. 31.
Pacientul are dreptul la îngrijiri terminale pentru a putea muri în demnitate.
Art. 32.
Pacientul poate beneficia de sprijinul familiei, al prietenilor, de suport spiritual,
material şi de sfaturi pe tot parcursul îngrijirilor medicale. La solicitarea
pacientului, în mãsura posibilităţilor, mediul de îngrijire şi tratament va fi creat
cât mai aproape de cel familial.
Art. 33.
Pacientul internat are dreptul şi la servicii medicale acordate de către un medic
acreditat din afara spitalului.
Art. 34.
(1) Personalul medical sau nemedical din unităţile sanitare nu are dreptul să
supună pacientul nici unei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta să îl
recompenseze altfel decât prevăd reglementările de plată legale din cadrul unităţii
respective.
Art. 35.
(1) Pacientul are dreptul la îngrijiri medicale continue până la ameliorarea stãrii
sale de sănătate sau până la vindecare.
(2) Continuitatea îngrijirilor se asigură prin colaborarea şi parteneriatul dintre
diferitele unităţi medicale publice şi nepublice, spitaliceşti şi ambulatorii, de
specialitate sau de medicină generală, oferite de medici, cadre medii sau de alt
personal calificat. După externare pacienţii au dreptul la serviciile comunitare
disponibile.
Art. 36.
Pacientul are dreptul sã beneficieze de asistenţã medicalã de urgenţă, de asistenţă
stomatologică de urgenţă şi de servicii farmaceutice, în program continuu.

CAPITOLUL VII
Sancţiuni
Art. 37.
Nerespectarea de către personalul medico-sanitar a confidenţialităţii datelor
despre pacient şi a confidenţialităţii actului medical, precum şi a celorlalte
drepturi ale pacientului prevãzute în prezenta lege atrage, după caz, răspunderea
disciplinară, contravenţională sau penală, conform prevederilor legale.

CAPITOLUL VIII
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 38.
(1) Autorităţile sanitare dau publicităţii, anual, rapoarte asupra respectării
drepturilor pacientului, în care se compară situaţiile din diferite regiuni ale ţării,
precum şi situaţia existentă cu una optimã.
(2) Furnizorii de servicii medicale sunt obligaţi să afişeze la loc vizibil
standardeleproprii în conformitate cu normele de aplicare a legii.
(3) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi,
Ministerul Sănătăţii şi Familiei elaborează normele de aplicare a acesteia, care se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 39.
Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Art. 40.
La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă art. 78, 108 şi 124 din Legea
nr. 3/1978 privind asigurarea sănătăţii populaţiei, publicată în Buletinul Oficial,
Partea I, nr. 54 din 10 iulie 1978, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 19 decembrie 2002, cu
respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU Această lege a fost
adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 19 decembrie 2002, cu respectarea
prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României. PREŞEDINTELE
CAMEREI DEPUTAŢILOR, VIOREL HREBENCIUC Bucureşti, 21 ianuarie
2003.
CODUL DE DEONTOLOGIE MEDICALĂ AL COLEGIULUI
MEDICILOR DIN ROMÂNIA141

CAPITOLUL I
Principiile fundamentale ale exercitării profesiei de medic
Art.1. Scopul și rolul profesiei medicale.

Întreaga activitate profesională a medicului este dedicată exclusiv apărării vieții,

sănătății și integrității fizice și psihice a ființei umane.

Art.2. Nediscriminarea
Actul profesional și întreaga activitate a medicului se va exercita, respectiv
desfășura, fără nici un fel de discriminare inclusiv în ceea ce privește starea de
sănătate sau șansele de vindecare ale pacientului.
Art.3. Respectul demnității ființei umane

În toate situațiile actul profesional în oricare formă sau modalitate s-ar desfășura,
se va face cu respectarea strictă a demnității umane ca valoare fundamentală a
corpului profesional.

Art.4. Primordialitatea interesului și a binelui ființei umane.

În toate deciziile cu caracter medical, medicul va trebui să se asigure că interesul

și binele ființei umane prevalează interesului societății ori al științei.

Art.5. Obligativitatea normelor profesionale și a celor de conduită

Medicul trebuie să depună toate diligențele, și să se asigure că orice intervenție

cu caracter medical pe care o execută sau decizie profesională pe care o ia,
respectă normele și obligațiile profesionale și regulile de conduită specifice
cazului respectiv.

Art.6. Independența profesională

141
Accesibil la: [Link]
romania/
Medicul este dator să stăruie și să-și apere independența sa profesională, fiind
interzisă orice determinare a actului medical ori a deciziei profesionale, de rațiuni
de rentabilitate economică sau de ordin administrativ.

Art.7. Caracterul relației medic – pacient

Relația medicului cu pacientul va fi una exclusiv profesională și se va clădi pe

respectul acestuia față de demnitatea umană, pe înțelegere și compasiune față de
suferință.

Art.8. Obligația diligenței de mijloace

Medicul își va dedica întreaga știință și pricepere în interesul pacientului său și

va depune toată diligența pentru a se asigura că decizia luată este corectă, iar
pacientul beneficiază de maximum de garanții în raport de condițiile concrete,
astfel încât starea sa de sănătate să nu aibă de suferit.

Art.9. Principiul specializării profesionale

Cu excepția unor cazuri de urgență vitală, medicul acționează potrivit
specialității, competențelor și practicii pe care o are.
Art.10. Respectul față de confrați

De-a lungul întregii sale activități, medicul își va respecta confrații, ferindu-se și
abținându-se să-i denigreze ori să aducă critici cu privire la activitatea
profesională a acestora.

CAPITOLUL II
Consimțământul
Art.11. – Acordarea și retragerea consimțământului
(1) Orice intervenție în domeniul sănătății nu se poate efectua decât după ce
persoana vizată și-a dat consimțământul liber și în cunoștință de cauză.
(2) În aceleași condiții, consimțământul se poate retrage în orice moment de
persoana vizată.
(3) Dispozițiile privind retragerea consimțământului sunt valabile și în ceea ce
privește consimțământul exprimat, în condițiile legii, de altă persoană sau
instituție decât persoana respectivă.
Art.12. – Consimțământul în cazul minorilor
(1) Atunci când, conform legii, un minor nu are capacitatea de a consimți la o
intervenție, aceasta nu se poate efectua fără acordul reprezentantului său,
autorizarea unei autorități sau a unei alte persoane ori instanțe desemnate prin
lege.
(2) Medicul, în funcție de vârsta și gradul de maturitate a minorului, și numai
strict în interesul acestuia, poate lua în considerare și părerea minorului.
Art.13. – Consimțământul persoanelor fără capacitatea de a consimți
Atunci când, conform legii, un major nu are, datorită unui handicap mintal, unei
boli sau dintr-un motiv similar, capacitatea de a consimți la o intervenție, aceasta
nu se poate efectua fără acordul reprezentantului său ori fara autorizarea unei
autorități sau a unei persoane ori instanțe desemnate prin lege.
Art.14. – Informarea prealabilă și adecvată a persoanei
(1) Medicul va solicita și va primi consimțământul numai după ce, în prealabil,
persoana respectivă sau cea îndreptățită să-și dea acordul cu privire la intervenția
medicală a primit informații adecvate în privința scopului și naturii intervenției,
precum și în privința consecințelor și a riscurilor previzibile și în general
acceptate de societatea medicală.
(2) Pe cât posibil, medicul va urmări ca informarea să fie adecvată și raportata la
persoana care urmează să-și manifeste consimțământul.
Art.15. Lipsa consimțământului în situații de urgență

Atunci când, datorită unei situații de urgență, nu se poate obține consimțământul

adecvat, se va putea proceda imediat la orice intervenție indispensabilă din punct
de vedere medical în folosul sănătății persoanei vizate.

Art.16. Consimțământul implicit

În interesul pacientului, sunt valabile și vor fi luate în considerare autorizările și

dorințele exprimate anterior cu privire la o intervenție medicală de către un
pacient care, în momentul noii intervenții, nu este într-o stare care să îi permită să
își exprime voința sau dacă prin natura sa actul medical are o succesiune și o
repetabilitate specifică.
CAPITOLULIII
Secretul profesional și accesul la datele referitoare la starea de sănătate
Art.17. Secretul profesional

Medicul va păstra secretul profesional și va acționa în acord cu dreptul legal al

fiecărei persoane la respectul vieții sale private din punct de vedere al
informațiilor referitoare la sănătatea sa.

Art.18. Întinderea obligației de păstrare a secretului profesional

(1) Obligația medicului de a păstra secretul profesional este opozabilă inclusiv
față de membrii familiei persoanei respective.
(2) Obligația medicului să păstreze secretul profesional persistă și după ce
persoana respectivă a încetat să-i fie pacient sau a decedat.
Art.19. Transmiterea datelor referitoare la sănătatea persoanei.
Medicul, la solicitarea persoanei în cauză, o va informa pe aceasta sau pe
persoana desemnată de aceasta, cu privire la orice informație pe care o deține
referitoare la starea de sănătate a persoanei în cauză.

Art.20. Derogări de la regula păstrării secretului profesional

Derogările de la dreptul fiecărei persoane la respectul vieții sale private din punct
de vedere al informațiilor referitoare la sănătate sunt numai cele prevăzute în mod
expres de lege.

CAPITOLUL IV
Reguli generale de comportament în activitatea medicală
Art.21. Comportamentul profesional și etic
(1) Medicul trebuie să fie un model de comportament profesional și etic, fiind în
permanență preocupat de creșterea nivelului său profesional și moral, a autorității
și prestigiului profesiunii medicale.
(2) Comportamentul profesional implică, fără a se limita, preocuparea constantă
și permanentă a medicului pentru aflarea, pe orice cale, inclusiv prin intermediul
formelor de educație medicală continuă, a celor mai noi descoperiri, procedee și
tehnici medicale asimilate și agreate de comunitatea medicală.
Art.22. Fapteși acte nedeontologice

Sunt contrare principiilor fundamentale ale exercitării profesie de medic, în

special, următoarele acte:

a.) practicarea eutanasiei și eugeniei;

a.) cu excepția situațiilor prevăzute de lege sau de normele profesiei, refuzul
acordării serviciilor medicale;
a.) abandonarea unui pacient fără asigurarea că acesta a fost preluat de o altă
unitate medicală sau un alt medic ori că beneficiază de condiții adecvate situației
în care se află și stării sale de sănătate;
a.) folosirea unor metode de diagnostic sau tratament nefundamentate științific
sau neacceptate de comunitatea medicală, cu risc pentru pacient;
a.) cu excepția urgențelor vitale, exercitarea profesiei medicale în condiții care ar
putea compromite actul profesional sau ar putea afecta calitatea actului medical;
a.) emiterea unui document medical de complezență sau pentru obținerea unui
folos nelegal sau imoral;
a.) emiterea unui document medical pentru care nu există competență
profesională;
a.) clientelei profitând de funcția ocupată sau prin intermediul unor promisiuni
oneroase și neconforme cu normele publicității activităților medicale;
a.) folosirea, invocarea sau lăsarea impresiei deținerii unor titluri profesionale,
specialități ori competențe profesionale neconforme cu realitatea;
a.) încălcarea principiilor fundamentale ale exercitării profesiei de medic.
Art. 23. Atingeri ale independenței profesionale

Constituie o atingere gravă adusă caracterului independent al profesiei medicale

următoarele acte:

a) cu excepția situațiilor prevăzute de lege și cu anunțarea prealabilă a organelor

profesiei, asocierea sau colaborarea, sub orice formă și orice modalitate, directă
ori indirectă, dintre un medic și o persoană care produce sau distribuie
medicamente;
a) reclama, în orice mod, la medicamente, aparatură medicală sau alte produse de
uz medical;
a) implicarea direct sau indirect în distribuția de medicamente, dispozitive
medicale, aparatură medicală sau de alte produse de uz medical;
a) încălcarea principiului transparenței în relația cu producătorii și distribuitorii
de medicamente și produse medicale;
a) primirea unor donații sub forma de cadouri în bani sau în natură ori alte
avantaje, a căror valoare le face să-și piardă caracterul simbolic și care
influențează actul medical, de la una dintre entitățile prevăzute la lit. a)-c).
Art.24. Caracterul nemediat al relației medic-pacient.
Cu excepția unor situații obiectiv excepționale și imposibil de înlăturat, orice
decizie medicală se va baza în primul rând pe examinarea personală și nemediată
a pacientului de către medicul respectiv.
Art.25. Limitele angajamentului profesional
(1) În orice situației, angajamentul profesional al medicului nu poate depăși
competența profesională, capacitatea tehnică și de dotare a cabinetului sau a
unității sanitare, ori baza materială afectată, inclusiv prin convenții sau colaborări
ferme cu alte unități sanitare.
(2) Dacă medicul nu are suficiente cunoștințe ori experiența necesara pentru a
asigura o asistență medicală corespunzătoare, acesta va solicita un consult
adecvat situației sau va îndruma bolnavul către un astfel de consult la o altă
unitate medicală. Aceleași dispoziții se vor aplica și în cazul în care dotarea
tehnică și materială a unității în care are loc consultul sau intervenția medicală nu
este adecvată consultului, stabilirii diagnosticului sau intervenției medicale.
Art.26. Diligența de claritate

Medicul care a răspuns unei solicitări cu caracter medical se va asigura că

persoana respectivă a înțeles pe deplin prescripția, recomandarea sau ori ce altă
cerință a medicului, precum și cu privire la faptul că pacientul este, după caz,
preluat de o altă unitate medicală ori în supravegherea altui specialist în domeniu.

Art.27. – Colaborarea cu alți specialiști

În situația în care pacientul a fost preluat sau îndrumat către un alt specialist,
medicul va colabora cu acesta punându-i la dispoziției orice fel de date sau
informații cu caracter medical referitoare la persoana în cauză și informându-l cu
privire la orice altă chestiune legată de starea de sănătate a acesteia.

Art.28. – Consultul în echipă

În situația în care este necesar medicul, cu consimțământul pacientului sau, după

caz, a persoanei respectiv instituției abilitate, va solicita părerea unuia sau mai
multor medici, cu care se poate consulta, pentru luarea celor mai adevate măsuri
în interesul pacientului.

Art.29. Luarea decizie și comunicarea ei

(1) În cazul unui consult organizat de către medicul curant în condițiile art. 27,
luarea și comunicarea deciziei finale aparține medicului care l-a organizat.

(2) Dacă opinia majorității medicilor participanți la un consult organizat în

condițiile art. 27 diferă de a medicului care a organizat consultul, pacientul ori,
după caz, instituția sau persoana abilitată vor fi informați.

Art.30. Dreptul la o a doua opinie medicală

În toate situațiile medicul va respecta dreptul pacientului de a obține o a doua

opinie medicală.

Art.31. Actul medical de la distanță

Investigația ori intervenția medicală la distanță, în oricare dintre formele și

modalitățile existente, este permisă numai în situația în care pacientul este asistat
nemijlocit de către medicul său, iar scopul investigației și procedurilor la care este
supus pacientul este acela de a ajuta medicul să determine diagnosticul, să
stabilească tratamentul sau să întreprindă orice altă măsură medicală necesară
finalizării actului medical sau a intervenției medicale în cazul operaților. Excepție
fac situațiile de urgență.

Art.32. – Finalizarea obigației asumate

(1) Medicul se va asigura că pacientul a înțeles natura și întinderea relației
medic–pacient, că are o așteptare corectă cu privire la rezultatele actului medical
și la serviciile medicale pe care acesta urmează să le primească.
(2) Odată încheiată înțelegerea medic-pacient, medicul este ținut să aducă la
îndeplinire toate obligațiile asumate așa cum rezultă ele din înțelegerea părților
sau din obiceiurile și cutumele profesiei medicale.
Art.33. – Refuzul acordării serviciilor medicale
(1) Refuzul acordării asistenței medicale poate avea loc strict în condițiile legii
sau dacă prin solicitarea formulată persoana în cauză ii cere medicului acte de
natură a-i știrbi independența profesională, a-i afecta imaginea sau valorile
morale ori solicitarea nu este conformă cu principiile fundamentale ale exercitării
profesiei de medic, cu scopul și rolul social al profesiei medicale.
(2) În toate cazurile, medicul va explica persoanei respective motivele care au stat
la baza refuzului său, se va asigura că prin refuzul acordării serviciilor medicale
viața sau sănătatea persoanei în cauză nu sunt puse în pericol și, în măsura în care
refuzul este bazat pe încălcarea convingerilor sale morale, va îndruma persoana în
cauză spre un alt coleg sau o altă unitate medicală.

CAPITOLUL V
Activitățile conexe actului medical.
Art.34. Legalitatea și realitatea conținutului documentelor medicale

Medicul va elibera persoanelor îndreptăție numai documentele permise de lege și

care atestă realitatea medicală așa cum rezultă aceasta din datele și informațiile
pe care medicul le deține în mod legal ori așa cum a rezultat ea în urma exercitării
profesiei cu privire la persoana respectivă.

Art.35. Conformitatea documentului medical cu specialitatea medicală

(1) Documente medicale referitoare la starea de sănătate a pacientului întocmite
de medic în urma exercitării personale a profesiei vor fi în limita specialității și
competențelor profesionale a medicului respectiv.
(2) Orice activitate medicală se va consemna în documente adecvate înregistrării
activității respective.
Art.36. Obligații referitoare la sănătatea publică
(1) Medicul are obligația profesională și legală să se îngrijească de respectarea
regulilor de igienă și de profilaxie. În acest scop, ori de câte ori are ocazia și este
cazul, el va semnala persoanelor respective responsabilitatea ce revine acestora
față de ei înșiși, dar și față de comunitate și colectivitate.
(2) Medicul are obligația morală de a aduce la cunoștință organelor competente
orice situație de care află și care reprezintă un pericol pentru sănătatea publică.
Art.37. Semnalarea erorilor profesionale
(1) Medicul care ia cunoștință despre fapte care ar putea, în opinia lui, constitui
erori profesionale va informa prin scrisoare medicală medicul autor al faptei.
(2) Dacă eroarea nu este corectată ori apreciază că nu s-au întreprins toate
măsurile adecvate situației, medicul va informa în mod cât mai detaliat
organismele corpului profesional și, cu excepția situațiilor prevăzute de lege, nu
va face publice datele decât după ce corpul profesional s-a pronunțat.
Art.38. Primordialitatea concilierii

În orice situație litigioasă ori divergență profesională, înaintea oricărui demers

public este obligatorie procedura de conciliere din cadrul corpului profesional.

Art. 39. Obligația de sprijin reciproc și de loialitate.

În toate situațiile și împrejurările legate de exercitarea obligațiilor profesionale

medicii își vor acorda sprijin reciproc și vor acționa cu loialitate unul față de
celălalt. Obligația de sprijin și loialitate subzistă și față de corpul profesional și
organismele sale.