Regnul Animalia

Animalele (numite și Metazoa) sunt organisme eucariote multicelulare care formează regnul
biologic Animalia. Cu puține excepții, animalele consumă material organic, respiră oxigen, se pot
mișca, se pot reproduce sexual și se dezvoltă pornind de la o blastulă (stadiu embrionar de formă
globulară, cu celulele dispuse într-un singur strat). Au fost descrise peste 1,5 milioane de specii de
animale vii — dintre care aproximativ 1 milion sunt insecte — însă s-a estimat că există peste 7
milioane de specii de animale în total. Regnul animal variază de la o lungime de 8,5 micrometri la
33,6 metri. Au interacțiuni complexe între ei și mediile lor, formând rețele de hrană complexe.
Regnul Animalia include oameni, dar în utilizarea colocvială termenul animal se referă adesea doar
la animale non-umane. Studiul științific al animalelor este cunoscut sub numele de zoologie.

Majoritatea speciilor de animale vii se află în Bilateria, o cladă ai cărei membri au un plan al corpului
bilateral simetric. Bilateria include protostomii — în care se găsesc multe grupuri de nevertebrate,
cum ar fi nematodele, artropodele și moluștele — și deuterostomii, care conțin
atât echinodermele cât și cordatele, acestea din urmă conținând vertebratele. Formele de viață
interpretate ca animale timpurii au fost prezente în biota din Ediacaran a Precambrianului târziu.
Multe încrengături de animale moderne au devenit clar recunoscute în înregistrările fosile ca specii
marine în timpul exploziei cambriene, care a început în urmă cu aproximativ 542 milioane de ani. Au
fost identificate 6.331 de grupuri de gene comune tuturor animalelor vii; acestea s-ar putea să fi
apărut dintr-un singur strămoș comun care a trăit acum 650 de milioane de ani.

Din punct de vedere istoric, Aristotel a împărțit animalele în cele cu sânge și cele fără. Carl
Linnaeus a creat prima clasificare biologică ierarhică pentru animale în 1758 în Systema Naturae, pe
care Jean-Baptiste Lamarck a extins-o în 14 încrengături până în 1809. În 1874, Ernst Haeckel a
împărțit regnul animal în Metazoa multicelulară (acum sinonim pentru Animalia) și protozoare,
organisme unicelulare care nu mai sunt considerate animale. În timpurile moderne, clasificarea
biologică a animalelor se bazează pe tehnici avansate, cum ar fi filogenetica moleculară, care sunt
eficiente în demonstrarea relațiilor evolutive dintre taxoni.

Oamenii folosesc alte specii de animale pentru hrană (inclusiv carne, lapte și ouă), pentru materiale
(precum piele și lână), ca animale de companie și ca animale de lucru, inclusiv pentru transport.
Câinii au fost folosiți la vânătoare, în timp ce multe animale terestre și acvatice au fost vânate pentru
sport. Animalele ne-umane au apărut în artă din cele mai vechi timpuri și sunt prezentate în
mitologie și religie.

Etimologie
Cuvântul „animal” provine din cuvântul latin animalis, derivat la rândul său de la anima, ce înseamnă
suflu vital sau suflet. Definiția biologică a cuvântului se referă la toți membrii regnului Animalia.[1] În
utilizarea colocvială, ca o consecință a antropocentrismului, termenul de animal este folosit pentru a
se referi doar la animale non-umane.[2][3][4][5]

Caracteristici

Animalele sunt unice prin faptul că forma globulară a

celulelor embrionului timpuriu (1) se dezvoltă într-o formă globulară goală sau blastulă (2).
Animalele au mai multe trăsături ce le diferențiază de alte viețuitoare. Animalele sunt
organisme eucariote și multicelulare,[6][7] spre deosebire de bacterii, care sunt procariote și spre
deosebire de protiste, care sunt eucariote, dar unicelulare. Spre deosebire de plante și alge, care
produc proprii nutrienți,[8] animalele sunt heterotrofe,[7][9] hrănindu-se cu material organic și
digerându-l intern.[10] Cu foarte puține excepții, animalele respiră aerob.[11] Toate animalele au
motilitate (capabile să-și miște spontan corpul)[12] în cel puțin o parte a ciclului lor de viață, însă unele
animale, cum ar fi bureții, coralii și midiile devin ulterior sesili (lipsa unui mijloc de auto-locomoție).
Blastula este o etapă în dezvoltarea embrionară, care este unică pentru majoritatea animalelor,[13] și
care permite celulelor să fie diferențiate în țesuturi și organe specializate.

Structură[modificare | modificare sursă]

Toate animalele sunt compuse din celule, înconjurate de o membrană extracelulară specifică
compusă din colagen și glicoproteine elastice.[14] În timpul dezvoltării, membrana extracelulară
animală formează un cadru relativ flexibil pe care celulele se pot deplasa și reorganiza, făcând
posibilă formarea structurilor complexe. Aceasta poate fi calcificată, formând structuri precum oase
și cochilii.[15] În schimb, celulele altor organisme multicelulare (în principal alge, plante și ciuperci)
sunt ținute pe loc de pereții celulari, dezvoltându-se prin creștere progresivă.[16] Celulele animale
posedă în mod unic joncțiunile celulare numite joncțiuni ocluzive, de comunicare și de ancorare.[17]

Cu puține excepții — în special bureții și Placozoa — animalele au corpul format din mai multe
țesuturi.[18] Acestea includ mușchii care permit locomoția și țesuturile nervoase care transmit
semnale și coordonează corpul. De obicei, există un tub digestiv intern, cu o singură deschidere (la
Ctenophora, Cnidaria și viermi plați) sau două deschideri (la majoritatea bilaterienilor).[19]

Reproducere și dezvoltare[modificare | modificare sursă]

Reproducerea sexuală este aproape universală la animale.

Aproape toate animalele folosesc o formă de reproducere sexuală.[20] Ei produc gameți haploizi
prin meioză; gameții mai mici, mobili, sunt spermatozoizi, iar gameții mai mari, non-motili, sunt ovule.
[21]
Aceștia fuzionează pentru a forma zigoți,[22] care se dezvoltă prin mitoză într-o formă globulară
goală, numită blastulă. La bureți, larvele de blastulă înoată într-un nou loc, se atașează pe fundul
mării și se dezvoltă într-un nou burete.[23] La majoritatea celorlalte grupuri, blastula suferă o
rearanjare mai complicată.[24] Mai întâi se invaginează (se întoarce spre interior) pentru a forma o
gastrulă cu un tub digestiv și două straturi germinale separate: un ectoderm extern și un endoderm
intern.[25] În majoritatea cazurilor, între ele se dezvoltă și un al treilea strat de germeni, mezodermul.
[26]
Aceste straturi germinale se diferențiază apoi pentru a forma țesuturi și organe.[27]

Cazurile repetate de împerechere cu o rudă apropiată în timpul reproducerii sexuale conduc în

general la depresie consangvinizată în cadrul unei populații din cauza prevalenței crescute a
trăsăturilor recesive dăunătoare.[28][29] Animalele au dezvoltat numeroase mecanisme pentru a evita
consangvinizarea apropiată.[30]

Unele animale sunt capabile de reproducere asexuată, ceea ce duce adesea la o clonă genetică a
părintelui. Acest lucru poate avea loc prin fragmentare, înmugurire (cum ar fi hidra și alți Cnidaria)
sau partenogeneză, unde ouăle fertile sunt produse fără împerechere, cum ar fi la afide.[31][32]

Hrănirea și sursele de energie[modificare | modificare sursă]

Prădătorii, cum ar fi acest muscar ultramarin (Ficedula superciliaris), se hrănesc cu alte animale.
Animalele sunt clasificate în grupuri ecologice în funcție de modul în care obțin sau consumă
material organic, inclusiv carnivore, erbivore, omnivore, detritivore,[33] și paraziți.[34] Interacțiunile
dintre animale formează rețele de hrană complexe. La speciile carnivore sau omnivore, prădarea
este o interacțiune consumator-resursă în care un prădător se hrănește cu un alt organism
(numit pradă).[35] Presiunile selective impuse unii altora duc la o cursă evolutivă a înarmărilor între
prădător și pradă, rezultând diverse adaptări anti-prădător.[36][37] Aproape toți prădătorii multicelulari
sunt animale.[38] Unii consumatori folosesc metode multiple; de exemplu, la viespile parasitoide,
larvele se hrănesc cu țesuturile vii ale gazdelor, ucigându-le în acest proces,[39] însă adulții consumă
nectar în principal din flori.[40] Alte animale pot avea comportamente de hrănire foarte specifice, cum
ar fi broaștele țestoase marine care consumă în principal bureți.[41]

Scoici și creveți cu ventilare hidrotermală

Majoritatea animalelor se bazează pe biomasa și energia produsă de plante prin fotosinteză.
Erbivorele mănâncă material vegetal direct, în timp ce carnivorele și alte animale de niveluri trofice
superioare îl achiziționează în mod indirect consumând alte animale. Animalele oxidează
carbohidrații, lipidele, proteinele și alte biomolecule pentru a debloca energia chimică a oxigenului
molecular,[42] care permite animalului să crească și să susțină procese biologice, cum ar fi locomoția.
[43][44][45]
Animalele care trăiesc în apropierea izvoarelor hidrotermale consumă materii organice din
arhee și bacterii produse în aceste locuri prin chemosinteză (prin oxidarea compușilor anorganici,
cum ar fi hidrogenul sulfurat).[46]

Animalele au evoluat inițial în mare. Linii de artropode au colonizat uscatul în același timp cu
plantele terestre, probabil acum 510-471 milioane de ani în urmă, în timpul Cambrianului
târziu sau Ordovicianului timpuriu.[47] Vertebrate precum Tiktaalik au început să meargă pe uscat
în Devonianul târziu, acum aproximativ 375 de milioane de ani.[48][49] Animalele ocupă practic toate
habitatele și microhabitatele pământului, inclusiv apă sărată, fisuri hidrotermale, apă dulce, izvoare
termale, mlaștini, păduri, pășuni, deșerturi, aer și interiorul animalelor, plantelor, ciupercilor și rocilor.
[50]
Animalele nu sunt totuși deosebit de tolerante la căldură; foarte puțini dintre ei pot supraviețui la
temperaturi constante peste 50 °C.[51] Doar foarte puține specii de animale (în principal nematode)
locuiesc în cele mai extreme deșerturi reci din Antarctica continentală.[52]

Diversitate

Balena albastră este cel mai mare animal care a trăit vreodată.

Cel mai mare și mai mic[modificare | modificare sursă]

Pentru informații suplimentare, vezi Cele mai mari organisme și Cele mai mici organisme

Balena albastră (Balaenoptera musculus) este cel mai mare animal care a trăit vreodată, cu o
greutate de până la cel puțin 190 de tone și care măsoară până la 33,6 metri lungime.[53][54][55] Cel mai
mare animal de uscat existent este elefantul african de tufă (Loxodonta africana), care cântărește
până la 12,25 tone[53] și măsoară până la 10,67 metri lungime.[53] Cele mai mari animale de uscat
care au trăit vreodată au fost dinozaurii sauropode, cum ar fi Argentinosaurus, care ar fi putut cântări
până la 73 de tone.[56]

Multe animale sunt microscopice; unele Myxozoa nu cresc niciodată mai mult de 20 µm,[57] iar una
dintre cele mai mici specii (Myxobolus shekel) nu depășește 8,5 µm când este complet adultă.[58]
Numere și habitate
Următorul tabel listează numărul estimat al speciilor existente pentru grupurile de animale cu cel mai
mare număr de specii, [59] împreună cu principalele lor habitate (terestre, apă dulce,[60] și apă
marină).[61] Estimările speciilor prezentate aici se bazează pe cifre descrise științific; estimări mult
mai mari au fost calculate pe baza diferitelor mijloace de predicție, iar acestea pot varia extrem de
mult. De exemplu, au fost descrise aproximativ 25.000-27.000 de specii de nematode, în timp ce
estimările publicate ale numărului total de specii de nematode includ 10.000-20.000, 500.000, 10
milioane și 100 de milioane.[62] În 2011, utilizând modele în cadrul ierarhiei taxonilor, numărul total de
specii de animale — inclusiv cele care nu au fost încă descrise — a fost calculat la aproximativ 7,77
milioane.[63][64][a]

Origine evolutivă

Dickinsonia costata din biota Ediacaran (c. 635-542 milioane de ani

în urmă) este una dintre cele mai vechi specii de animale cunoscute.[76]
Primele fosile care ar putea reprezenta animale apar în rocile vechi de 665 milioane de ani ale
Formațiunii Trezona din Australia de Sud. Aceste fosile sunt interpretate ca fiind cel mai
probabil bureți timpurii.[77]

Cele mai vechi animale se găsesc în biota Ediacaranului, spre sfârșitul Precambrianului, în urmă cu
aproximativ 610 milioane de ani. Mult timp au existat îndoieli dacă aceasta a inclus animale,[78][79]
[80]
însă descoperirea colesterolului lipidic animal în fosilele de Dickinsonia a stabilit că acestea erau
într-adevăr animale.[76] Se consideră că inițial animalele au provenit dintr-un mediu cu oxigen scăzut,
sugerând că erau capabile să trăiască în întregime prin respirație anaerobă, dar pe măsură ce s-au
specializat pentru metabolismul aerob au devenit pe deplin dependente de oxigenul din mediul lor.[81]

Anomalocaris canadensis este una dintre numeroasele specii de

animale care au apărut în Explozia cambriană, începând cu aproximativ 542 de milioane de ani în urmă și
găsită în paturile fosile ale șistului Burgess,
Multe încrengături de animale apar pentru prima dată în registrul fosil în timpul exploziei din
Cambrian, începând cu aproximativ 542 milioane de ani în urmă, în paturi precum șistul Burgess. În
aceste roci
apar: moluște, brahiopode, onicofore, tardigrade, artropode, echinoderme și hemicordate, împreună
cu numeroase forme acum extincte, cum ar fi prădătorul Anomalocaris. Evidența bruscă a
evenimentului poate fi totuși un artefact al registrului fosil mai degrabă decât să arate că toate
aceste animale au apărut simultan.[82][83][84][85]

Unii paleontologi au sugerat că animalele au apărut mult mai devreme decât Explozia cambriană,
posibil încă cu 1 miliard de ani în urmă.[86] Urmele fosile, cum ar fi amprente și adăposturi găsite în
perioada Tonian, pot indica prezența unor animale asemănătoare cu viermi triploblastici, aproximativ
la fel de mari (lățime de aproximativ 5 mm) și complexe ca viermii de pământ.[87] Totuși, urme
similare sunt produse astăzi de gigantul protist unicelular Gromia sphaerica, astfel încât urmele
fosile din Tonian nu ar putea indica evoluția timpurie a animalelor.[88][89] În același timp, paturile
stratificate ale microorganismelor numite stromatolite au scăzut în diversitate, probabil din cauza
pășunatului de către animalele nou-dezvoltate.[90]

Filogenie
Animalele sunt monofiletice, adică provin dintr-un strămoș comun. Animalele sunt soră
cu Choanoflagellata, cu care formează Choanozoa.[91] Animalele cele mai
primitive, Porifera, Ctenophora, Cnidaria și Placozoa au planuri corporale lipsite de simetrie
bilaterală. Relațiile lor sunt încă disputate; grupul soră al tuturor celorlalte animale ar putea fi
Porifera sau Ctenophora, ambele lipsite de gene Hox, importante în dezvoltarea planului corporal.[92]

Aceste gene se găsesc în Placozoa [93][94] și în animalele superioare, Bilateria.[95][96] Au fost identificate
6.331 de grupuri de gene comune tuturor animalelor vii; acestea s-ar putea să fi apărut dintr-un
singur strămoș comun care a trăit acum 650 de milioane de ani în Precambrian. 25 dintre acestea
sunt grupe noi de gene de bază, găsite numai la animale; dintre acestea, 8 sunt pentru
componentele esențiale ale căilor de semnalizare Wnt și TGF-β, care ar fi putut permite animalelor
să devină multicelulare, oferind un model pentru sistemul de axe al corpului (în trei dimensiuni), iar
alte 7 sunt pentru factorii de transcripție inclusiv secvențele Homeobox implicate în controlul
dezvoltării.[97][98]

Arborele filogenetic (numai liniile majore) indică aproximativ acum câte milioane de ani în urmă (Ma)
s-au divizat în descendenți.[99][100][101][102][103]