REGN

PROTISTA
SUBREGN PROTOZOA
REGN PROTISTA
SUBREGN PROTOZOA (”protos=primul; zoon=animal”)

a) aproximativ 64.000 specii cunoscute;

b) animale unicelulare libere: marine, salmastre, apă dulce, terestre (edafice);
c) foarte multe parazite la nevertebrate, vertebrate, inclusiv OM - boli foarte grave. Au cicluri evolutive:
monoxene (”xenos=gazdă”) - o gazdă unica = gazdă definitivă;
heteroxene (”heteros=diferit”) - o gazdă definitivă (de regulă un vertebrat, unde are loc reproducerea
parazitului)
- o gazdă intermediară (de regulă un nevertebrat) - uneori apare și o a IIa
gazdă intermediară (auxiliară).
d) dimensiuni:
15 - 20 microni;
cele mai mici (1,5 - 2 microni) - specii ale g. Leishmania, Theileria;
cele mai mari (Ciliatae) - colonii de Vorticela sp. (2-3 cm) și Colozeum sp. (6 cm); gigantul = Neusina
agasighi (19 cm).
e) structură:
Amoeba proteus = Chaos chaos = Chaos difluens
constituenți permanenți (endoplasmatici);
constituenți temporari proveniți din metabolismul celular (paraplasmatici).
 

 Constituenți permanenți
1) citoplasma = protoplasma
externă = ectoplasma (transparentă, hialină) = hialoplasma;
internă = endoplasma (granulară, întunecată) = granuloplasmă.
2) nucleul
monoenergide (un nucleu);
polienergide (”n” nuclei) - homocariote (”homos=identic; carion=nucleu”)
- heterocariote (”heteros=diferit”) - micronucleu
- macronucleu
3) mitocondriile = sediul proceselor metabolice;
4) aparatul Golgi;
5) centrozomul = rol în diviziunea celulară și în formarea fusului de diviziune;
6) ribozomi = rol în sinteza proteinelor, etc.
 
TOȚI CONSTITUENȚII PERMANENȚI PREZINTĂ ACEEAȘI STRUCTURĂ ȘI FUNCȚIE CU CEI
DE LA METAZOARE, VERTEBRATE ȘI OM
 
 Constituenți temporari
1) substanțe de rezervă - se adună în vacuole. Totalitatea vacuolelor = vacuom;
2) chiști - rol de apărare față de factorii de mediu.
 
f) funcții:
1) Mișcarea se realizează cu ajutorul organitelor de mișcare reprezentate de:
• flageli - grupul Flagelata (Mastigophora) (”phorein=a purta; mastigos=flagel”)
• pseudopode - grupul Sarcodina (”pseudo=fals; podos=picior”)
• cili - grupul Ciliophora
 
 Cilii și flagelii
Studiile de MO + ME au arătat o structură identică a cililor și flagelilor❗️
• din punct de vedere filogenetic flagelii au apărut primii, având strict rol locomotor;
• cilii = flageli specializați, cu rol locomotor, senzorial și de captare a particulelor alimentare.
MO - Cilii și flagelii:
• formațiuni permanente;
• sunt expansiuni ale membranei plasmatice
 • axonema este în legătură cu 2 corpusculi (granulul bazal + blefaroplastul), ambii având rol în
refacerea cilului sau flagelului;
• axonema (axul central) + granulul bazal + blefaroplastul + rădăcina flagelară scurtă = aparatul
locomotor (cinetida) cu dublu rol: senzorial și de mișcare;
• membrana plasmatică poate prezenta prelungiri laterale foarte fine = mastigoneme.

ME - Cilii și flagelii
• axonema are structura ”9+2” - alcătuită din 9 dublete (perechi) periferice și un dublet central de
microtubuli;
• la baza flagelului există o îngroșare (kinetosom) cu același rol cu al granulului bazal și al
blefaroplastului din MO;
• refacerea cilului sau a flagelului are loc prin replicarea (diviziunea) kinetosomului.

 Pseudopodele
 formațiuni temporare care apar în momentul mișcării sau hrănirii;
  după formă și structură se deosebesc 4 tipuri:
• lobopodii = scurte și groase, alcătuite din ecto și endoplasmă;
• filopodii = subțiri și foarte fine, alcătuite numai din ectoplasmă;
• reticulogranulopodii = subțiri și anastomozate în rețea, alcătuite numai din endoplasmă;
• axopodii (actinopodii) = formă triunghiulară, dure, alcătuite numai din ectoplasmă.

2) Nutriția

• autotrofă (holofitică) - caracteristică plantelor = hrănire prin fotosinteză;

• heterotrofă (holozoică) - caracteristică organismelor animale = prin fagocitoză, osmoză și pinocitoză.

Fagocitoza (evidențiată Ia oară de Mecinikov) inițial a reprezentat un act de apărare al organismului față de
agenții patogeni, iar ulterior a fost dovedit și ca un act de nutriție.
Organitele de digestie = vacuole digestive (”n”)
Nutriția protozoarelor se desfășoară întocmai ca la metazoare - 2 faze:
faza acidă - vacuolele conțin HCl care omoară inițial prada;
faza alcalină (digestia p.z.) - prin peretele subțire și permeabil al vacuolelor pătrund
enzime și fermenți citoplasmatici care realizează digestia p.z.
• traseul parcurs de vacuole prin citoplasmă = cicloză
• la Ciliatae apar pentru I a oară organite specializate pentru nutriție:
citostom (”citos=celulă; stoma=gură”) = ”gură celulară”;
citofaringe = ”faringe celular” = structură în formă de tub, la capătul căruia se formează o
vacuolă digestivă;
citoproct = „anus celular” situat imediat înapoia citofaringelui.

3) Excreția - prin intermediul organitelor de excreție = vacuole contractile (pulsatile, excretoare) - de

regula există 1 vacuolă/celulă; la Ciliatae există 2 vacuole/celulă; pot lipsi la formele marine și la cele
parazite.
Tipuri de vacuole contractile:
• la Amoebe (amibe) - membrana permeabilă și elastică a vacuolelor se
rupe la eliminare și dispare;
• la Ciliatae - vacuole (2) sub formă de rozetă (un por central +
canalicule excretoare dispuse radiar). Vacuolele funcționează
alternativ în ritm sistolă-diastolă (Paramecium caudatum);
• la Ciliatae parazite la rumegătoare (Fam. Entodinomorfa) - excreție
prin niște structuri (cameră excretoare cu perete dublu + tub
excretor + por excretor) analoage cu sacii coxali de la artropode
Rolul vacuolelor contractile:

• Excretor
 un parameci elimină în 21 min. un volum de apă egal cu volumul corpului său; se
mai elimină CO₂ și acid uric;
 ritmul pulsaților este influențat de factori interni (factori genetici, starea
fiziologică a animalului) și factori externi ai mediului înconjurător (temperatura,
concentrația în săruri minerale a mediului). Ex. - în apă cu 75% NaCl vacuola
pulsatilă a unui parameci bate de 4x mai repede decât în apa pură.

• Osmo-reglator (menținere a unui echilibru osmotic între concentrația în săruri minerale a

animalului și cea a mediului înconjurător).
 4) Respirația - diferă după mediul de viață.

• forme libere ⤅ aerobă - la nivelul membranei plasmatice semipermeabile și elastice;

• forme parazite:
⤅ ectoparazite (parazite extern) - pe tegument sau branhii la pești, respirația = aerobă;
⤅ endoparazite (parazite intern) - respirația = anaerobă (O₂ provine din descompunerea glicogenului și
paraglicogenului); formele sanguicole respirația = aerobă.

5) Excitabilitatea și contractilitatea
Protozoarele reacționează la factorii mediului extern ⤅ excitația se transmite difuz prin citoplasmă din
aproape în aproape ca și prin organitele specializate în acest sens.
Organite de simț:
stigma - există la protozoarele flagelate autotrofe (g. Euglena) = organit
fotosensibil care prezintă o acumulare de pigmenți carotenoizi;
oceli celulari - specii ale g. Erytopsis = organite fotosensibile care au
structura unui ocel de la Metazoare. Are forma unei cupe pigmentare în care
pătrunde o lentilă de amidon care funcționează ca un cristalin;
cristale - pentru perceperea forței gravitaționale; pot fi izolate sau închise
în mici vacuole (vacuole cu concreții). Ezistă la Ciliatae.
• protozoarele pot reacționa față de excitanții mediului extern prin:
• taxii (mișcări orientate) - protozoarele libere; fototactism + sau fototactism -;
• tropisme (poziții orientate) - protozoarele fixate; chimiotropism + sau chimiotropism -.
• la Filum Ciliophora - organitele care coordonează activitatea cililor sau a flagelilor posedă acțiune neuroidă
(acționează asemenea nervilor). Dovada: se colorează cu aceeași coloranți (AgNO₃) ca și nervii. Aceste
organite pot fi dispuse în:
ectoplasmă - sub forma unei rețele argentofile;
endoplasmă - sub forma unui aparat neuromotor (notorium) cu dublă funcție: nervoasă și motorie.
Există 1 ⤅ n condensări nervoase (notorium) care vin în legătură cu cirrii prin intermediul unor microfibrile
citoplasmatice.

6) Reproducerea
Poate fi: asexuată și/sau sexuată = când există ambele se instalează alternanța de generații
care se numește metageneză.

• predomină reproducerea asexuată;

• reproducerea sexuată reprezintă un mijloc de revitalizare a organismului;
• la unele grupe (Sarcodine) reproducerea sexuată este singurul mod de înmulțire.
 Reproducerea asexuată:
• prin mitoză (diviziune directă);
• amitoză (nu se formează fus de diviziune și cromozomi). Ex. amitotic se divide Ma ciliatelor.
• planul de diviziune diferă după clase:
flagelate ⤅ după un plan longitudinal;
ciliate ⤅ după un plan transversal.
Excepții:
• reprezentanții Ord. Peridinieni (flagelate marine) ⤅ planul de diviziune = oblic;
• g. Vorticella (ciliate) ⤅ plan de diviziune longitudinal.

Tipuri de reproducere asexuată: diviziune binară și diviziune multiplă.

A. Diviziunea binară:
• după un plan longitudinal sau transversal apar cele 2 celule fiice;
 după dimensiunea celulelor există ⤅ bipartiție ⤅ celule fiice egale
⤅ înmugurire ⤅ celula mamă–celule fiice inegale
 • înmugurirea poate fi:
 simplă - celula fiică se desprinde de celula mamă;
 multiplă - celulele fiice nu se desprind de celula mamă ⇒ agregate celulare sau
stări coloniale.

 externă - la exterior;
 internă - în interiorul organismului animal (într-o cameră incubatoare).

B. Diviziunea multiplă:

1. Schizogonia - celula mamă se hrănește și crește = schizont. Până la stadiul de 8 nuclei au loc 3
cariotomii (diviziuni nucleare - ”carios=nucleu; tomein=a tăia”) ⤅1 plasmotomie simultană (decuparea
citoplasmei în jurul tuturor fragmentelor nucleare) ⤅ ruperea peretelui celulei mamă cu eliberarea a 8
fragmente nucleate filiforme care se numesc schizozoiți.
Deoarece celula mamă se hrănește în timpul diviziunii, schizozoiții vor fi din ce în ce mai mari.
2. Palintomia - celula mamă nu se mai hrănește = tomont. Diviziunea are loc sub un perete chistic care
protejează celula. În urma diviziunii se eliberează 8 fragmente nucleate care sunt din ce în ce mai mici și care
se numesc tomiți.
 
 Reproducerea sexuată:
• intervin gameții (cel. reproducătoare haploide - n) ♀︎și ♂︎⇒ zigotul diploid (2n);
• în procesul de formare a gameților intervine meioza (diviziunea reducțională);
• la protozoare există aceleași tipuri de gameți ca și la metazoare:

o tipul I - identici ca formă și dimensiune dar diferă d.p.v. biochimic. Se numesc

izogameți (”izos=la fel”) iar procesul = izogamie;

o tipul II - identici ca formă dar diferă ca dimensiune și d.p.v. biochimic. Se numesc

heterogameți iar procesul = heterogamie; gametul ♀︎ este > și se numește
macrogamet; gametul ♂︎este < , flagelat și mobil; se numește microgamet.

o tipul III - diferiți ca formă, dimensiune și d.p.v. biochimic. Se numesc anizogameți

iar procesul anizogamie;

o tipul IV - reprezintă un caz extrem al anizogamiei = oogamie. Se numesc oogameți;

gametul ♀︎ se aseamănă cu ovulul mamiferelor; gametul ♂︎ se aseamănă cu
spermatozoidul mamiferelor.
Tipuri de reproducere sexuată:
• Copulația - gametul ♀︎+ gametul ♂︎= oul de fecundație (zigotul);
• Conjugarea - tip special prezent numai la Cls. Ciliata;
• Pedogamia = Autogamia (Subfilum Sarcodina, Cls. Heliozoa) - indivizii formează gameți încă de
tineri, se unesc gameții proveniți de la același individ (”pedos=copil; autos=același/aceeași).
CLASIFICARE PROTOZOARE
  A. Filum Sarcomastigophora
1. Subfilum Flagellata (Mastigophora) - (”mastigos=flagel; phorein=a purta”)

 1 - ”n” flageli care pot forma membrane ondulante;

 forme monoenergide sau polienergide;
 nutriție autotrofă sau heterotrofă;
 reproducere - asexuată - diviziune binară după un plan longitudinal;
- sexuată - izogamie, heterogamie, anizogamie; gameții ♂︎= flagelați;
• forme - libere
- parazite - la plante
- la animale (nevertebrate, vertebrate, inclusiv OM);
 • 2 clase:
 Clasa Phytoflagellata (”phytos=plantă”)
 Clasa Zooflagellata (”zoon=animal”)

Cls. Zooflagellata
Proterospongia sp. (specie
1. Ord. Choanoflagellata (”choanos=guleraș”)
colonială).
• aprox. 600 sp. libere marine sau de apă dulce; solitare sau
coloniale; libere sau fixate de substrat;

• importanță filogenetică deosebită datorită asemănării de

structură dintre ele și choanocitele (cel. gastrice) spongierilor
(metazoare inferioare) ➡️ CHOANOFLAGELATELE
reprezintă TAXONUL SORĂ al MATAZOARELOR
2. Ord. Kinetoplastida
• aprox. 600 sp. - f. puține sp. libere, restul parazite ⇒boli extrem de grave;
• posedă un kinetoplast (masă neregulată de ADN legată de mitocondrie = mitocondrie
modificată responsabilă de procesele energetice ale parazitului);
• kinetoplastul este prezent numai la formele parazite care se transmit prin vectori;
• 2 familii:
Fam. Bodomidae - specii libere;
Fam. Trypanosomatidae - specii parazite.

Fam. Trypanosomatidae - sp. parazite la plante și animale (nevertebrate, vertebrate, inclusiv

OM).
 la plante:
• Fam. Euphorbiaceae - sp. ale g. Phytomonas transmise de insecte din Ord. Heteroptera
(pleoșnițe);
 la nevertebrate (insecte):
• sp. ale g. Leptomonas parazite în hemolimfă - posedă flagel;
• sp. ale g. Chritidia parazite în hemolimfă - posedă flagel + membrană ondulantă;
  la vertebrate:
• Trypanosoma equiperdum - parazit în căile genitale la cal (ambele sexe); se transmite direct (prin
contact sexual) și NU prezintă kinetoplast; produce boala numită durină sau sifilisul cailor; există și
în România.
• T. vivax - parazit la bovine; se transmite prin înțepătura muștelor (Fam. Tabanidae);
• T. brucei - parazit la cai, zebre, măgari; se transmite prin înțepătura muștelor tse-tse (g. Glossina);
boala = nagama.
 la OM:
• 1. Trypanosoma brucei rhodesiense (Africa de Est) și T. brucei gambiense (Africa Centrală și de
Vest); se transmite prin înțepătura muștelor tse-tse (g. Glossina - Glossina morsitans pentru T.
brucei rhodesiense și Glossina palpalis pentru T. brucei gambiense); boala = tripanosomiază
africană = boala somnului.
Ciclul evolutiv
În mamifer (om) - când musca tse tse înțeapă un om, din saliva ei tripanosomele (forma tripomastigotă) se
localizează inițial în derm și apoi în sânge. Formele inițiale de tripanosome sunt scunde și bondoace. Odată
ajunse în sânge acestea cresc și se transformă în forme lungi și filiforme care încep să se multiplice prin diviziune
binară rezultînd celule fiice care devin din nou scurte și bondoace. Formele lungi și filiforme au capacitatea de
penetra endoteliul vascular trecând astfel în plasmă (la 7-10 zile de la inoculare) și apoi în lichidul cerebrospinal
(la 3 luni pentru T.b.rhodesiense și 9-18 luni pentru T.b.gambiense).
Uneori animalele sălbatice sunt injectate de muștele tse tse și se transfrmă în rezervoare de virus (posedă parazitul dar nu
fac boala). Pentru tripanosome rez. de virus = antilope și cămile.

În muscă - formele scurte și bondoace ale tripanosomei sunt ingerate de către muscă odată cu sângele omului cu care
se hrănește ⇒ ajung în intestin unde încep să se dividă activ și se transformă în forme epimastigote ⇒ formele epimastigote
migrează în glandele salivare unde se atașează de epiteliul glandular ⇒ o parte din aceste forme se desprind în lumenul
glandei și se transformă în forme tripomastigote scurte și bondoace care vor fi inoculate într-o altă gazdă. Ciclul evolutiv la
muscă durează aprox. 20 zile și ele rămân infecțioase toată viața (aprox. 8 luni).
 Simptomatologie:
• la locul înțepăturii apare un nodul nedureros (tripanom) (în special
la persoanele non africane) care se vindecă complet;
• în perioada de diseminare hematogenă a parazitului apar: febră,
adenopatii, manifestări cutanate, hepatosplenomegalie.
• în faza de invadare a SNC apar tulburări de sensibilitate,
tulburări motorii, modificări ale personalității, tulburări de
somn (inversarea ritmului nictemeral) ⇒ în final decesul prin
complicații cardiace și pulmonare.
Tratament = chimioterapic.

 2. Trypanosoma cruzi (Mexic, America Centrală, America de Sud) se

transmite prin excrementele pleoșnițelor g. Triatoma (Ord. Heteroptera);
boala = tripanosomiază americană = boala lui Chagas

Ciclul evolutiv
În momentul când insectele se hrănesc (mai ales noaptea), excrementele acestora ajung pe tegumentul
omului sănătos (în special la nivelul feței) ⇒ prurit ⇒ leziuni de grataj (tripanosomele pătrund în locul de
grataj sau prin degetele infestate pot pătrunde în cavitatea bucală, nazală sau la nivelul conjunctivei ochiului)
⇒ sânge ⇒ miocard, ficat, SNC.
Simptomatologie:
În funcție de locul unde este prezent parazitul se produc:
• edem nedureros al pleoapelor (semnul Romana);
• stare generala alterată, febră oscilantă cu frison, dureri musculare şi
osoase, tulburari nervoase;
• când parazitul se localizează în miocard boala este letală;
• infecția acută este prezentă în special la copii unde și rata de
mortalitte este mai mare.

Tratament - încă nu există un tratament specific satisfacător.

 3. genul Leishmania cu speciile:

• tropica (zona Mediteraneeană, SV Asiei, NV și centrul Africii, America Centrală și de Sud)

produce boala buboiul (butonul) de Orient;
• braziliensis (America Centrală și de Sud - în special zonele rurale ale Braziliei și ale Munților
Anzi) produce boala leishmanioza Lumii Noi, uta, espundia;
• mexicana (America Centrală și sudul SUA);
• donovani (zona Mediteraneeană, nordul și estul Africii, Asia și America de Sud afectând în
special copii în timp ce în India și Bangladesh boala este frecventă la adulți) produce boala
kala-azar, febra Dumdum, febra de India, splenomegalia tropicală.

Toate speciile se transmit prin înțepătura musculiței de nisip din g.

Phlebotomus (Ord. Diptera).
Leishmania tropica + L. mexicana + L. braziliensis produc leishmanioze
cutanate sau muco-cutanate; L. donovani produce leishmanioză viscerală
(macrofagele din maduva osoasă, ficat, splină).
 3.Ord.Polimastigina (”poli=mulți;mastigos=flagel”)
• forme exclusiv parazite;
• prezintă 4 - 8 flageli;
 la bovine - Trichomonas foetus - localizare: căile
genitale provocând avort spontan la vacile gestante.
 la OM:
• 1.Trichomonas vaginalis - localizare: căile genitale
♀︎și ♂︎; la bărbați parazitoza este asimptomatică; la
femei = vaginite (arsuri la urinare, prurit, roșeață,
secreție gălbuie urât mirositoare).
Parazitul prezintă 4 flageli, al IVlea flagel formând cu o
picătură de citoplasmă o membrană ondulantă. Posedă un
aparat de susținere (axostil) cu care vătămează vaginul. Se
transmite direct prin contact sexual neprotejat;

• 2.Trichomonas bucalis și T. intestinalis = specii

nepatogene (?);

Toate speciile g. Trichomonas prezintă numai stadiul de

trofozoit (formă vegetativă) NU produce chiști;
 • Giardia (Lamblia) intestinalis prezintă două forme de existență: forma de trofozoit și forma chistică
(forna infestantă) care se transmite prin apă contaminată, fructe-legume nespălate, muște, mâini
murdare.
• produce giardioza = cea mai frecventă parazitoză intestinală la nivel mondial cu focare endemice în
Rusia (Sankt Petersburg) și anumite zone din SUA ⇒ denumire populară = ”diareea călătorului”;
Parazitul prezintă 8 flageli grupați în 2 grupe a câte 4 și ventral un disc de fixare cu care se prinde de mucoasa
intestinală.
Localizare: duoden, căi biliare, intestin gros (unde trofozoiții se închistează) - eliminare prin intermediul
materiilor fecale;
Simptomatologie: astenie, inapetență, cefalee, stare subfebrilă, halenă, flatulență, diaree urât mirositoare
(alternează cu perioade de costipație), etc.
4. Ord. Hipermastigina (”hiper=foarte mulți; mastigos=flagel”)
• au număr foarte mare de flageli dispuși în spirale sau tufe;
• trăiesc în simbioză perfectă cu termitele unde se localizează în punga rectală (termitele se
hrănesc cu lemn dar nu posedă în stomacul lor enzime celulozolitice capabile să digere lemnul -
flagelatele hipermastigine posedă aceste enzime, digeră lemnul și cedează o parte din hrana
digerată termitei gazdă). Ex. Spirotriconimpha trinita trăiește în punga rectală a termitei
Reticulitermes lucifuges.

5. Ord. Rhizomastigina
• posedă un flagel și numeroase pseudopode;
• forma cea mai comună este Mastigamoeba asfera;
• prezintă importanță filogenetică deosebită arătând legătura dintre flagelate și sarcodine
(amoebe).

2. Subfilum Sarcodina

• forme libere (marine, de apă dulce sau terestre) și forme parazite cu cicluri de dezvoltare
monoxene și heteroxene;
 • Corp celular:
 acoperit numai de membrana plasmatică suplă și permeabilă;
 acoperit cu un înveliș extern numit țest (căsuță) de natură chitinoasă, pseudochitinoasă sau
mineralizat cu CaCO₃; SiO₂; SrSO₄;
• țestul:
 poate fi secretat de animal = endogen;
 poate proveni din substanțe cu care s-a hrănit animalul = exogen;
• citoplasma este diferențiată în ecto și endoplasmă;
• pseudopode de 4 tipuri: lobopodii, filopodii, reticulogranulopodii și actinopodii - după prezența cărora
se face clasificarea.
Funcții:
Nutriția:
• heterotrofă;
• se hrănesc cu diatomee, alge și crustacei mici. Când prada este mai mare se asociază mai multe
amibe formând o asociație de consumație = amibele se apropie de pradă, o înconjoară cu
pseudopodele, citoplasma se contopește, are loc fagocitoza, apoi indivizii se desfac.
Reproducerea:
• asexuată - după un plan transversal;
• sexuată - gameți biflagelați.
Filogenie:
Sarcodinele ne arată legătura cu flagelatele, astfel:
• există amoebe purtătoare de flageli (amoebe mastigoneme) incluse în genurile Tetramydus și
Walkamphia;
• există un heliozoar cu 2 flageli (Dimorpha mutans).

A. Superclasa Rhizopoda
a) Cls. Lobosea - predomină lobopodii, dar există și filopodii și reticulogranulopodii (rar)
1.Subcls. Gymnamoeba (”gymnos=nud; amoeba=amibă”) - cuprinde amibele
”nude” care sunt acoperite numai de către membrana plasmatică.
a) forme libere marine, dulcicole, terestre.
✻Forme acvatice: ✻ Forme terestre:
A. fericola - pseudopode foarte scurte;
Amoeba proteus - 500µ (la limita vizibilității); A. verucosa.
A. limax - emite un pseudopod anterior;
A. polipodia - ”n” lobopodii; Toate fomele prezentate anterior = monoenergide, dar
A. radiosa - ”n” filopodii dispuse radiar: există și forme polienergide, cum ar fi: Pelomisca palmestris
(până la 100 nuclei) ⇒ indicator polisaprob (trăiește în ape
murdare).
b) forme parazite la nevertebrate, vertebrate, inclusiv OM:
 la nevertebrate:
• Entamoeba blatanum - intestinul gândacului de bucătărie;
• E. apis - intestinul albinei (Apis melifera) ⇒ diareea albinei.
 la OM:
• Entamoeba gingivalis - localizată în cavitatea bucală (gingii) ⇒ paradontoze;
• E. coli - intestin = tolerată de organism ⇒ formă nepatogenă; uneori poate deveni patogenă;
• E. histolitica - formă patogenă extrem de periculoasă localizată la nivel intestinal; boala =
dizenterie histolitică tetragenă ⇒ chiștii prezintă 4 nuclei. Boală foarte răspândită în India,
Orientul Îndepărtat, vestul și sudul Africii, zone din America Centrală și de Sud.

Ciclu de dezvoltare (E. histolitica):

Parazitul prezintă 2 forme:

forma magna = hematofagă, lizează țesuturile, determinând în intestinul subțire, dar mai ales la nivelul
cecumului și colonului ascendent leziuni anatomo patologice (abcese) în ”buton de cămașă”. Forma magna
migrează pe cale sanguină și limfatică în ficat, plămâni, creier ⇒ abcese;

forma minuta = nepatogenă, se înmulțește activ pe cale asexuată.

Transformarea formei magna în minuta și invers se
datorează unor factori interni:
• schimbarea florei intestinale;
• schimbarea pH-ului intestinal;
• slăbirea rezistenței organismului;
• stare de oboseală excesivă și subnutriție.
Boala se transmite prin intermediul chiștilor (forme de
rezistență):
E. histolitica (tetragena) - chiștii posedă 4 nuclei cu
nucleoli centrali + hematii ingerate în interior;
E. coli - chiștii posedă 8 nuclei cu nucleoli excentrici +
bacterii ingerate în interior.
2. Subclasa Thecamoebieni (”theca=țest”) -
cuprinde amibele cu țest sau căsuță.
 predominant de apă dulce cu pH scăzut
(4-5);
 țest extern de natură chitinoasă,
pseudochitinoasă, calcaroasă - în special
CaCO₃, SiCO₃ (mai rar) ⇒ Silicotex
tylina (face legătura cu foraminiferii);
 țestul poate avea formă de beretă, pară,
clopot - orificiul prin care ies
pseudopodele = pseudostom;
 pseudopodele = lobopodii, filopodii și
reticulogranulopodii (mai rar) - g.
Gromia și Aelogromia care fac legătura
cu foraminiferii;
• forme monoenergide și
polienergide;
• în citoplasmă posedă vacuole
cu gaz (asigură flotabilitatea) +
acumulări de ARN.
• reproducerea = asexuată -
diviziune binară după un plan
transversal.

Reprezentanți:

Arcella vulgaris - țest chitinos,

polienergidă (2 N);
Difflugia sp. - țest de natură
exogenă alcătuit din plăcuțe de
formă hexagonală care provin din
organismele cu care s-a hrănit;
Centropiscis sp. - țest cu prelungiri
laterale sub formă de spini.
b. Clasa Granuloreticulosea - reticulogranulopodii
Ord. Foraminiferida (”foramen=por”) - specii exclusiv marine
• foarte multe sunt specii fosile cu importanță practică deosebită în indicarea zăcămintelor petrolifere și a vârstei geologice;
• în decursul erelor geologice au format depozitele naturale de cretă;
• caracterizarea foraminiferilor se face după tipul de căsuță.

Căsuța:
- după prezența perforațiilor:
• perforată - Nodosaria sp., Globigerina sp., Rotalia sp.;
• neperforată - un foramen anterior- Lagena sp.
- după numărul de cămăruțe:
• unicamerală (monoloculată) - Lagena sp;
• pluricamerală (pluriloculată) - Nodosaria sp., Globigerina
sp., Rotalia sp.;
- după dispunerea cămăruțelor:
• linear - Nodosaria sp.;
• concentric - camerele se răsucesc în sensul acelor de
ceasornic; camera de unde începe răsucirea = proloculum
(cameră inițială) - Globigerina sp., Elphidium sp.

Ciclul de dezvoltare = metageneză ⇒ alternanță între generațile

asexuate și sexuate.
Foraminiferi
 B. Superclasa Actinopoda - reticulogranulopodii (fac legătura cu ordinul anterior) și actinopodii
predomină formele cu țest endogen silicios sau calcaros;
2 clase
a) Clasa Polycistinea - țest cu mai multe camere
1.Ord. Radiolaria - specii excusiv marine care pe parcursul erelor geologice au format roca =
radiolarit.

• execută migrații pe verticală;preferă apele cu T scăzute;

• sunt forme cu țest endogen alcătuit din SiO₂ dar și forme fără țest - sp. ale genurilor Thalasicola
și Colozeum;
• în interiorul citoplasmei există o formațiune de natură proteică (capsula centrală) care împarte
citoplasma în intracapsulară și extracapsulară;
• există radiolari cu o capsulă centrală = monocitari sau cu ”n” capsule centrale = policitari;
• capsula centrală = perforată.
Studii de ME au arătat că citoplasma este dispusă pe 3 straturi:
• strat extern dens și vacuolar;
• strat mijlociu reticulat - în ochiurile rețelei s-a evidențiat o pătură gelatinoasă (calyma) care se
întinde până la extremitatea distală a pseudopodelor;
• strat intern granular.
Ecologia radiolarilor - execută mișcări pe verticală și plutesc datorită mai multor factori:
• existența păturii gelatinoase (calyma);
• prelungirilor foarte fine ale pseudopodelor;
• vacuolelor cu gaz din ectoplasmă;
• picăturilor lipidice din endoplasmă.

2. Ord. Acantharia - cuprinde specii ale g. Acanthochiasma

• forme marine cu țest endogen alcătuit din SrSO₄ strălucitor.
Se deosebesc de radiolari prin:
• calyma se găsește în stratul extern al citoplasmei (nu cel mijlociu);
• pseudopodele sun fin reticulate;
• capsula centrală este neperforată.
2. Clasa Heliozoa
• predomină formele libere de apă dulce (mai puține sp. marine);
• există și forme parazite - Rahidocistis infestans = parazit la ciliate;
• posedă actinopodii și un reprezentant cu 2 flageli (Dimorpha mutans) care face legătura cu
Subfilum Flagellata;
• predomină speciile fără țest, dar există și specii cu țest alcătuit din spiculi silicioși și calcaroși;
• pot fi forme monoenergide (Acthinophrys sol) sau polienergide (Acthinosphaerium sp.) ⇒ 100 N.
 B. Filum Apicomplexa - reprezentanți exclusiv paraziți, care aparent nu posedă organite de mișcare

Cls. Sporozea

• forme exclusiv endoparazite localizate:

 intracelular (în celulele intestinale);
 tisular (în țes. hepatic, țes. muscular);
 cavitar - în cavitatea intestinală, a corpului (celom), a gonadei (gonocel).
• agentul infestant = spori cu sporozoiți infestanți; sporul la formele monoxene, sporozoiții la cele
heteroxene;
• ciclul de dezvoltare = metageneză:

Faza I: SCHIZOGONIE (rep. asexuată) ⇒ SCHIZOZOIȚI (ajută la răspândirea parazitului în gazdă).

Faza II: GAMOGONIE (rep. sexuată) ⇒ GAMEȚI ♀︎și ♂︎.

Faza III: SPOROGONIE (rep. asexuată) ⇒ SPORI cu SPOROZOIȚI infestanți - sporozoiții reiau ciclul de
dezvoltare.
• produc boli grave la toate grupele de vertebrate:
 Toxoplasma gondi = toxoplasmoza ⇒ avorturi spontane la femeie + copii cu malformații;
 sp. ale g. Plasmodium = malarie = friguri de baltă = paludism;
• sporozoarele pot fi parazite la alte sporozoare = hiperparazitism, determinând fenomenul de castrație
parazitară sau inversare a sexului:

• 3 subclase: Gregarinidae, Coccidia, Babesioidae.

a) Subclasa Gregarinidae

• paraziți cavitari la nevertebrate (viermi, moluște, anelide, miriapode, insecte);

• grupate în 2 ordine: Eugregaridae și Schizogregaridae (Opyocistis sp. - parazit în intestinul și
tuburile Malpighi la insecte);
 Eugregaridele:
 NU prezintă schizogonie în ciclul de dezvoltare ci o faza mare de creștere;
 după structura corpului se împart în 2 mari grupe:
 Monocystidae = Acephalidae ⇒ posedă un singur corp citoplasmatic.
Ex. Lytocistis sp. - parazit la ariciul de mare (Echinoderme) - aspect de pară.
 Tricystidae = Cephalidae ⇒ posedă un corp unicelular tricompartimentat (epimerit cu care se prinde de
cel. intestinale, deutomerit și tritomerit care este cel > și conține N).
Ex. Stylocephalus longicolis parazit la sp. ale g. Blatta (gândacul de bucătărie).
 
b) Subclasa Coccidia
 paraziți intracelulari la nevertebrate și vertebrate (păsări și mamifere);
 ciclu de dezvoltare complet ⇒ schizogonie, gamogonie, sporogonie;
• gametogeneza (formarea cel. mamă ale gameților) diferă dup sex:
 dintr-un macrogametocit (cel. mamă a gameților ♀︎) se formează un singur gamet ♀︎ =
macrogamet);
 dintr-un microgametocit (cel. mamă a gameților ♂︎) se formează 4-6 gameți ♂︎= microgameți);
• caracteristic: formarea unui stadiu de rezistență = oochist.
• un singur ordin cu 2 subordine.

1. Ord. Eucoccidia
a) Subord. Eimerida
Fam. Sarcocistidae

• forme parazite la reptile, păsări și mamifere cu localizare în musculatură (esofag, limbă,

diafragm, inimă = miocardită) unde se închistează;
• în musculatură se pot observa chiștii care conțin corpusculi falciformi Reiny (în formă de
banană);
• în interiorul chiștilor există o substanță de rezervă (volutină) întocmai ca și la flagelate arătând
legătura cu acestea. De asemenea chiștii conțin și o substanță toxică (sarcocistina) care în doze
mari la iepuri produce moartea, iar în doze mici imunitate naturală.
Fam. Eimeridae
• forme parazite la nevertebrate (insecte) - Eimeria schubergi la urechelniță (Lithobius forficatus)
și vertebrate: păsări - E. tenella și mamifere (iepuri) - E. magna, E. perforans cu localizare
intestinală.

Fam. Eucoccididae
• forme parazite la OM cu localizare intestinală;
• Ex. Toxoplasma gondii la care gazda definitivă = pisica și (în general) felinele iar gazda
intermediară: OM, ierbivore, rozătoare; boală extrem de gravă = toxoplasmoza ⇒ la femei
însărcinate: avorturi spontane sau nașterea de copii cu multiple malformații;
• Cryptosporidium parvum și Isospora belii ⇒ la persoane cu imunitate scăzută (imunodeficiențe) -
SIDA.

Toxoplasma gondii –
localizare oculară și cerebrală
b) Subord. Hemosporidia
• forme parazite în sânge la păsări și mamifere, inclusiv OM;
• paraziți transmiși prin intermediul insectelor sugătoare de sânge.

Fam. Hemoproteidae - la păsări:

 Hemoproteus columba - sp. parazită la porumbel (Columba livia), transmisă prin intermediul
muștelor pupipare;
 H. kitschi - sp. parazită la curcan, transmisă prin intermediul muștelor Simulidae.

Fam. Plasmodidae - la OM există 4 specii diferite ale g. Plasmodium care determină boala = malarie,
friguri de baltă, paludism;

 Plasmodium falciparum (cea mai gravă formă de malarie - deseori mortală); durata schizogoniei =
24 h ⇒ febra cotidiană = febra tropica; parazitul ataca atât hematiile tinere cât și cele mature
determinând modificări ireversibile la nivelul membranei plasmatice (mp devine rugoasă) ⇒
aglutinarea hematiilor cu formarea de cheaguri + liza celulară;
 P. vivax - durata schizogoniei = 48 h ⇒ febra terță malignă;
 P. malariae - durata schizogoniei = 72 h ⇒ febra cvartă;
 P. ovalae - durata schizogoniei = 48 h ⇒ reprezintă o varietate a P. vivax;
 malaria reprezintă încă o problemă majoră în Africa, Asia, America Centrală și de Sud fiind
prezentă în special în zonele rurale;
 toate cele 4 sp. sunt transmise prin înțepătura ♀︎țânțarului din g. Anophelles;
 ciclul de dezvoltare este complet: schizogonie + gamogonie + sporogonie ⇒
METAGENEZĂ.
 Schizogonia = dublă este declanșată de prezența paraziților (sporozoiți infestanți) injectați prin intermediul
înțepăturii de țânțar:

- profundă = endohistiocitară ⇒ se desfășoară în cel. hepatice și este declanșată de pătrunderea stadiilor

mobile ale parazitului ⇒ SCHIZOZOIȚI - aceștia atacă noi și noi cel hepatice astfel că numărul generațiilor
schizogonice este nelimitat (greutatea combaterii malariei);
- superficială = endoeritrocitară ⇒ se desfășoară în eritrocite și este declanșată de pătrunderea unei părți a
schizozoiților de la nivelul ficatului. În interiorul eritrocitelor parazitul trece prin 4 stadii:

• stadiul de inel cu pecete (uneori poate exista stadiu cu dublu inel);

• stadiul de amibă când parazitul produce pigment melanic (hemozoină) și eliberează în citoplasma
eritrocitului granulații ce rezultă din degradarea Hb;
• stadiul de prerozetă;
• stadiul de rozetă - moment în care schizozoiții rup membrana eritrocitului și atacă noi hematii.
Observații:
 eliberarea SCHIZOZOIȚILOR are loc simultan în toate hematiile parazitate, moment ce corespunde cu
ACCESUL FEBRIL caracteristic malariei: febră foarte ridicată (40-41℃) datorată eliberării în fluxul
sangvin a unor enzime hemolitice și piretrogene, frison și transpirație epuizantă. Alte simptome
preponderente: cefalee, greață, vomă.
 Gamogonia - la un moment dat, paralel cu schizogonia endoeritrocitară, are loc și formarea cel. mamă
ale gameților (macrogametocitul și microgametocitul).
În momentul când un țânțar se hrănește, acesta preia odată cu sângele ingerat și celulele mamă ale
gameților!
Astfel, acestea ajung în lumenul intestinal al țânțarului unde dau naștere gameților ♀︎și ♂︎⇒ copulație ⇒
zigot ⇒ ookinet (zigotul devine mobil) ⇒ se localizează în niște evaginări ale epiteliului intestinal, se
închistează și se transformă în ovochist.
 
Sporogonia - în interiorul ovochistului parazitul suferă cariotomii succesive ⇒ SPOROZOIȚI care rup
membrana ovochistului și invadează glandele salivare ⇒ prin înțepătura unui alt om ciclul se reia.
Observații:
 SCHIZOGONIA + începutul GAMOGONIEI (formarea cel. mamă ale gameților) se desfășoară în
ficatul și eritrocitele umane;
  sfârșitul GAMOGONIEI (formarea gameților pz) + SPOROGONIA se desfășoară în intestinul și gl.
salivare ale dipterului (țânțar).
 
Importanța ciclului evolutiv:
 Ciclul evolutiv este influențat de temperatura mediului ambiant, astfel că la T optimă de 15-20℃ acesta
durează 6 zile și 1/2 (în ♀︎de anofel);
 Când T este scăzută ciclul evolutiv poate ajunge și la 65 zile ⇒ astfel se explică de ce în țările nordice
în care există anofelism nu există malarie.
 
Acțiunea parazitului asupra gazdei:
spoliatoare - parazitul consumă o cantitate însemnată de Hb ⇒ anemie și de glucoză ⇒hipoglicemie;
mecanică - hematiile moarte obturează capilarele ⇒ anoxie ⇒ cașexie = acces pernicios;
toxică și iritativă - datorită toxinelor hemolitice și piretrogene eliberate în sânge ⇒ tulburări nervoase.
Combaterea:

• distrugerea parazitului din sângele gazdei (OM)

cu ajutorul substanțelor medicamentoase;
• distrugerea gazdei vectoare în stadiul de adult
cu ajutorul insecticidelor sau în stadiul larvar
prin combatere biologică ⇒ larvele consumate
fie de pești din g. Gambusia, Fundulus fie de
plante carnivore;
• asanarea bălților pentru distrugerea adulți +
larve.
 
 c) Subclasa Babesioidea = Piroplasmidae

• în anul 1888 Babeș a descoperit g. Babesia (Fam. Babesiidae) care

produce hemoglobinuria vitelor cornute. Parazitul este transmis de
căpușele din Ord. Ixodidae;
• Fam. Theilleridae - Theilleria parva (bovine) transmisă de insectele
din g. Rhipicephalus;
• Fam. Anaplasmidae - Anaplasma marginalae sp. parazită la vite
sălbatice și domestice, antilope - modul de contaminare nu este
cunoscut.

C) Filum Mixospora
Clasa Mixosporea
Ord. Mixosporidia

• protozoare parazite extracelular la nevertebrate (anelide, insecte) și vertebrate (pești, amfibieni,

reptile);
• formează spori de dimensiuni microscopice;
• dintr-o cel. mamă a sporului (sporoblast = sporont) ⇒ 2 spori, deci cel. mamă = disporoblastică;
• Mixobolus pfeifferi - parazit pe piele și branhii la pești (mreană - Barbus barbus). Sporul prezintă 2
cel. valvare, 2 capsule polare și o sporoplasmă binucleată;
• Henneguya sp. - parazit la cegă (Acipenser ruthenus);
• Lentospora cerebralis - parazit la păstrăv în cerebel ⇒ boala = căpiala păstrăvului.

D) Filum Microspora
Clasa Microsporea
Ord. Microsporidia

• protozoare parazite exclusiv intracelular (uneori chiar intranuclear) la nevertebrate (insecte) și

vertebrate (în special pești);
• formează spori de dimensiuni microscopice;
• dintr-o cel. mamă a sporului (sporoblast = sporont) ⇒ 1 spor, deci cel. mamă = monosporoblastică;
• Nosema apis - parazit în tuburile Malpighi și intestin la albină (Apis melifera) ⇒ microsporidioza
albinei (pagube în apicultură). Sporul prezintă o membrană dublă, 1 capsulă polară cu filament
polar și o sporoplasmă uninucleată;
• N. bombycis - parazit în intestinul fluturelui de mătase (Bombyx mori) ⇒ boala = pebrină;
• acest ordin cuprinde și forme care fac legătura cu ordinul anterior (Mixosporidia) și anume:
 sp. ale g. Glugea - din sporoblast ⇒ 2 spori;
 sp. ale g. Thelomyxa - sporul prezintă 2 capsule polare.

E) Filum Ciliophora

• organite de mișcare = cili;

• cilii se pot grupa și forma complexe de organele locomotoare (cirri, membrane abhorale și
adhorale);
• cilii pot fi:
 permanenți - Superclasa Euciliata;
 temporari (numai în stadiile tinere) - Superclasa Tentaculifera = Succtoria - adulții prezintă
în locul cililor niște tentacule sugătoare. Ex. Acineta sp.

Superclasa Euciliata

• forme polienergide heterocariote - Ma care coordonează funcțiile vegetative ale celulei și mi care
coordonează reproducerea.
 • cilii pot fi dispuși:
 uniform de jur împrejurul celulei - Clasa Holotricha (”tricha=cil, holos=împrejur”);
 în spirale sau zone de membrane adhorale - Clasa Spirotricha;
 în partea posterioară a corpului - Clasa Peritricha;
 marginal, în rest există cirri -Clasa Hypotricha.
❗️La Ciliate apare pentru I a oară un aparat neuromotor responsabil de coordonarea cililor. De
asemenea se diferențiază în ectoplasmă un fel de fibrile nervoase primitive = kinetodesme (asemănătoare cu
fibra musculară striată - ME).❗️

Nutriția
La Ciliate apar pentru I a oară ❗️structuri specializate: citostom, citofaringe, citoproct.❗️
Excreția
Se realizează de regulă prin 2 vacuole pulsatile care funcționează în ritm sistolă - diastolă.
Reproducerea
• asexuată - prin diviziune binară după un plan transversal; excepție: sp. ale g. Vorticella diviziune
după un plan longitudinal;
• sexuată - prin CONJUGARE (singurul exemplu din lumea animală)❗️:
 izogamă - izogameți - la Paramecium sp.;
 anizogamă - anizogameți - la Vorticella sp.; gametul ♀︎ se aseamănă cu ovulul de la mamifere, iar
gametul ♂︎cu spermatozoidul.
Conjugarea izogamă:
• 2 parameci devin lipicioși și se unesc prin peristom;
• conjugarea durează 1 minut, timp în care se face schimb de substanță nucleară;
• după schimbul de substanță nucleară are loc înmulțirea p.z.;

Observații:

• conjugarea nu este o înmulțire p.z. tentru că intră 2 indivizi și ies tot 2 indivizi;
• procesul conjugării este influențat de factori interni (genetici, somatici, starea fiziologică a animalului)
și factori externi (lumină, T, pH, concentrația în săruri minerale);
• o populație de ciliate prezintă mai multe faze:
 o fază de tinerețe - indivizii se reproduc asexuat prin diviziune binară după un plan
transversal fără a se conjuga între ei;
 o fază de maturitate - frecvența reproducerii asexuate scade iar indivizii trebuie să se
conjuge între ei (altfel populația moare);
 o fază de tinerețe - conjugarea se oprește și indivizii se reproduc din nou asexuat.
• Schonneder a observat la Paramecium aurelia că în urma conjugării pot apare:
 rase sensibile cu descendenți sensibili;
 rase ucigașe cu descendenți ucigași care îi omoară pe primii.
 Caracterul de ucigaș depinde de timpul cât durează puntea citoplasmatică: dacă puntea durează 1
minut ⇒ rase sensibile, iar dacă durează 30 min ⇒ rase ucigașe (deoarece odată cu substanța nucleară are loc
și schimb de substanță citoplasmatică).
Caracterul de ucigaș este dat de prezența particulelor K din citoplasmă. Acestea:
• sunt autoreproductibile;
• conțin ADN pus în evidență prin intermediul reacției Feulgen;
• sunt virusuri sau bacterii simbionte;
• sunt determinate de genele K (plasmagene) care sunt responsabile pentru caracterul de ucigaș.

Relațiile dintre diferitele grupe de protozoare:

Mult timp s-a crezut că între Ciliate (polienergide heterocariote) și restul protozoarelor există o prăpastie
uriașă. Totuși relativ recent s-au descoperit 2 specii de foraminiferi ale genurilor Rotaliela și Glabratella care
prezintă 2 tipuri de nuclei:
• somatici - comparabili cu Ma ciliatelor;
• generativi - comparabili cu mi ciliatelor.
Originea protozoarelor:

Din multitudinea de teorii și ipoteze cea mai acceptată este TEORIA CHOANOFLAGELATELOR
(protozoare flagelate cu guleraș).

Dovada: - identitatea de structură a choanoflagelatelor de tip Proterospongia cu choanocitele

spongierilor (metazoare inferioare). La spongieri choanocitele formează stratul intern gastric cu rol în
digestia intracelulară (fagocitoză).