POSIBILE SUBIECTE COLOVIU – SISTEMATICA

NEVERTEBRATELOR

1. Filumul Sarcomastigophora include organisme unicelulare, cum

ar fi amibe, care prezintă organite de locomoție pentru deplasarea
lor. În cadrul Sarcomastigophora, există două categorii principale
de organite de locomoție: pseudopodele și flagelii.

1. Amibele nude:
- Pseudopodele: Sunt extensii citoplasmatice temporare ale
membranei celulare care permit deplasarea. Amibe nude
utilizează pseudopodele pentru a se deplasa prin alungirea și
retractarea acestora.

2. Amibele cu țest (Foraminiferele):

- Țestul: Este o structură externă, adesea din carbonat de calciu,
silicat sau alte materiale, care acoperă organismul. Țestul poate
varia în formă și textură și oferă protecție organismului. Există
amibe cu țest monostrat (un singur strat) și amibe cu țest polistrat
(mai multe straturi).
- Pseudopodele: Amibele cu țest utilizează pseudopodele pentru
a se deplasa. Țestul oferă o anumită protecție și poate influența
modul în care pseudopodele sunt utilizate în deplasare.
- Numărul de nuclei: Unele amibe cu țest pot avea mai mulți
nuclei într-o singură celulă.
- Diversitatea structurală a țestului: Țestul poate fi alcătuit din
diverse materiale ,poate avea ornamente sau desene specifice,
ceea ce contribuie la diversitatea acestui grup de organisme.
 Sarcomastigophora include și organisme flagelate, cum ar fi Giardia,
care au flageli pentru locomoție. Giardia este un exemplu de organism
din acest filum care nu utilizează pseudopode pentru deplasare.

2. -detaliile etapelor metagenezei Plasmodium malariae:

1. Infecția umană:
- Parazitul este introdus în organismul uman printr-o înțepătură
de țânțar anofel infectat.
- Sporozoitele, forma infecțioasă a parazitului, sunt injectate în
sângele uman și ajung în ficat.

2. Intrarea în ficat:
- Sporozoitele migratează către ficat, unde pătrund în celulele
hepatice.
- În interiorul celulei hepatice, sporozoitele suferă o replicare
asexuată, formând merozoite.

3. Schizogonie hepatică:
- Merozoitele rezultate în urma replicării se eliberează din celula
hepatice și infectează alți hepatocite, continuând ciclul asexuat de
schizogonie hepatică.
- Acest ciclu poate dura aproximativ 7-14 zile și rezultă în
eliberarea a unui număr mare de merozoite în sânge.

4. Intrarea în sânge:
- Merozoitele părăsesc ficatul și infectează eritrocitele (globulele
roșii) din sânge.
- În interiorul eritrocitelor, merozoitele suferă cicluri repetate de
replicare asexuată, generând merozoite mature.
5. Ciclul asexuat în sânge:
- Eritrocitele infectate se rup, eliberând merozoitele mature în
sânge.
- Aceste merozoite pot infecta noi eritrocite, declanșând un nou
ciclu asexuat de replicare.

6. Formarea gametocitelor:
- În timpul ciclului asexuat, unele merozoite pot dezvolta stadii
sexuale numite gametocite.
- Gametocitele sunt formațiuni specializate care pot fi ingerate
de țânțarul anofel în timpul unei noi înțepături de sânge.

7. Infectarea țânțarului :
- În timpul hrănirii cu sânge, țânțarul ingerează gametocitele din
sângele uman.

8. Fertilizarea în tubul digestiv al țânțarului:

- În interiorul tubului digestiv al țânțarului, gametocitele se
diferențiază în gamete: microgametocite (care devin microgameți)
și macrogametocite (care devin macrogameți).
- Microgameții fertilizează macrogameții, formând o structură
numită zigot.

9. Formarea oozei:
- Zigotul se dezvoltă ulterior într-o formă numită ooază, care
este o structură rezistentă, adaptată pentru a supraviețui în
mediul extern.
- Ooaza migrează către glandele salivare ale țânțarului, de unde
poate fi transmisă la o altă gazdă umană în timpul unei noi
înțepături de țânțar.
 3. - Comparați coloniile de Pennaria sp. și Gonothyrea sp.
(Filum Cnidaria; Clasa Hydrozoa), descrieți alcătuirea unui
polip tipic și specificați rolul indivizilor din colonie cât și
structura coloniei în ambele situații.

Structura unui polip tipic :

1. Corpul polipului:
- Format dintr-un tub cilindric cu OBA ( ORIFICIU BUCO ANAL) la vârf.
- OBA este înconjurată de tentacule specializate în capturarea hranei
și apărare.

2. Gastrovasculara (cavitatea gastrovasculară):

- Este un sac central în interiorul corpului care servește la digestia
hranei.

3. Endoderm și ectoderm:
- Endodermul este stratul celular intern care înconjoară cavitatea
gastrovasculară/ interna și este responsabil pentru digestie.
- Ectodermul este stratul extern care acoperă suprafața corpului
polipului.

canalelor de comunicare.

PENNARIA SP. :
GONOTHYREA SP.

4. Cum se caracterizează viermii plați (Filum Plathelmintes)? Detaliați

etapele ciclului de viață la un vierme plat parazit din Clasa Cestoda sau
Clasa Trematoda (la alegere).

(Clasa Cestoda):
Caracteristici generale:
 Corpul: Viermii plați din clasa Cestoda au corpuri lungi, plate și segmentate, cu o
structură denumită proglote. Aceste proglote conțin sisteme reproductive complete și se
desprind de organism pentru a fi eliminate.
 Sistemul digestiv: Lipsesc complet. Absorb substanțele nutritive direct prin tegumentul
lor.
 Gantere și ventuze: Adesea prezintă cârlige sau ventuze care le permit să se atașeze de
mucoasa intestinală a gazdei.
Ciclul de viață al unui cestod:
 Faza adultă:
o Viermii adulți trăiesc în tractul digestiv al gazdei definitive, care poate fi un
vertebrat, cum ar fi omul.
o Aici, se atașează de mucoasa intestinală folosind ventuzele sau cârligele.
 Producerea de ouă:
o Fiecare proglotă matură produce ouă, iar proglotele se desprind de corpul
principal și sunt eliminate în mediul extern prin fecalele gazdei definitive.
 Diseminarea ouălor:
o Ouăle ajung în mediul înconjurător odată cu eliminarea proglotelor.
o Ouăle pot fi luate de către un gazdă intermediar, cum ar fi animalele erbivore sau
alte organisme care consumă material contaminat cu ouăle viermilor.
 Formarea larvelor:
o În interiorul gazdei intermediare, ouăle eclozează și eliberează larve care
penetrează mucoasa intestinală și pătrund în țesuturi.
 Formarea chisturilor:
o Larvele se dezvoltă în chisturi, formând cisticerci sau alte forme larvare, în
țesuturile gazdei intermediare.
 Infectarea gazdei definitive:
o Gazda intermediară este consumată de gazda definitivă.
o Larvele sau cisticercii ajung în tractul digestiv al gazdei definitive, unde se
maturizează și ciclul de viață continuă.

5. Care sunt caracterele de diagnoză ale moluștelor?

Detaliați o serie de variații morfologice care se pot
observa la reprezentanții Clasei Bivalvia; Gastropoda sau
Cephalopoda (la alegere).

Caractere de diagnostic ale moluștelor:

 Coaja (conchilia):
o Prezența unui exoschelet calcaros sau chitinos care acoperă corpul moluștelor.
o În Bivalvia, coaja constă din două valve articulare.
 Simetrie bilaterală:
o Corpul moluștelor este adesea caracterizat printr-o simetrie bilaterală.
 Manta:
o O mantă musculară care protejează și acoperă organele interne ale moluștelor.
 Picior:
o Un picior muscular utilizat pentru deplasare la majoritatea moluștelor, dar la
bivalve este adesea redus sau absent.
  Radula:
o Prezența unei radule (structură raspoasă) în gura moluștelor, cu excepția
bivalvelor, care nu au radule.
 Sistemul circulator deschis:
o Majoritatea moluștelor au un sistem circulator deschis, cu excepția celor din Clasa
Cephalopoda (care au sistem circulator închis).
Variații morfologice specifice la Bivalvia:
 Forma și dimensiunile valvei:
o Valvele bivalvelor pot varia în formă și dimensiuni în funcție de specie.
o Există variabilitate în formă, de la valve orbiculare la cele alungite, cu margini
netede sau dentate.
 Dentiție:
o Unele specii de Bivalvia au denticule sau dinți pe marginile valvei pentru a ajuta
la fixarea în substrat.
 Sculptura suprafeței valvei:
o Bivalvele pot prezenta sculpturi specifice, cum ar fi striuri, costele sau
ornamentații specifice care pot varia între specii.
 Meșotigma:
o O structură specifică bivalvelor, este o zonă specializată în care se află mușchii
care controlează deschiderea și închiderea valvei.
 Diferențe de dimorfism sexual:
o La anumite specii de bivalve, există diferențe în dimensiuni sau forme între
masculi și femele.

6. Cum se caracterizează artropodele din subfilumul

Chelicerata? Oferiți un exemplu și enumerați o serie de
particularități ale acestuia.

 Exoschelet chitinos:
o Cheliceratele au un exoschelet chitinos, care oferă suport structural și protecție.
 Segmentare și fuziune:
o Corpul este segmentat și unele dintre aceste segmente pot fi fuzionate pentru a
forma regiuni distinctive.
 Chelicere:
o Cheliceratele au apendice specializate numite chelicere, care pot avea diverse
funcții, cum ar fi hrănirea sau manipularea prăzii.
 Pedipalpi:
o Un alt tip de apendice numite pedipalpi sunt prezente și au diverse funcții, cum ar
fi hrănirea, manipularea, și în cazul masculilor la păianjeni, transferul spermei.
  Lipsa mandibulelor:
o Mandibulele, care sunt prezente în alte subfiloane ale artropodelor, sunt în general
absente la chelicerate.
 Clase majore:
o Cheliceratele sunt împărțite în mai multe clase majore, printre care Arachnida
(păianjeni, scorpioni, acarieni), Merostomata (limuli), și Pycnogonida (păianjeni
de mare).
Exemplu: Păianjen (Clasa Arachnida):
Particularități ale păianjenului:
 Chelicere modificate:
o Chelicerele păianjenilor sunt modificate pentru injectarea veninului și prinderea
prăzii.
 Aparat filier:
o Majoritatea păianjenilor produc mătase utilizând un aparat filier specializat, numit
cleiță sau filiere, pentru a construi pânze de păianjen sau pentru a împacheta
prăzile.
 Apendice pedipalpi:
o Pedipalpii la păianjeni pot avea funcții variate, cum ar fi manipularea hranei și
transferul spermei.
 Abdomen și prosoma:
o Corpul păianjenului este divizat în două regiuni majore: prosoma (cefalotorace) și
opistosoma (abdomen). Prosoma conține ochii și apendicele bucale, în timp ce
opistosoma găzduiește organele reproductive și respiratorii.
 Ochi compuși sau simpli:
o Majoritatea păianjenilor au ochi simpli, dar unii pot avea ochi compuși sau o
combinație a ambelor tipuri.

7. Cum se caracterizează artropodele din subfilumul Crustacea?

Specificați alcătuirea apendicelui primitiv și descrieți modul în
care s-a modificat la crustaceele actuale.

Alcătuirea apendicelui primitiv la artropodele ancestrale:

 Exoschelet chitinos:
o Apendicele artropodelor ancestrale, inclusiv cele ale Crustaceelor, sunt atașate la
un exoschelet chitinos.
 Segmentare:
o Apendicele sunt segmentate, reflectând segmentarea generală a corpului
artropodelor.
  Funcții variate:
o Apendicele primitive aveau diverse funcții, inclusiv locomocie, manipulare a
hranei și alte activități.
Modificările apendicelui la crustaceele actuale:
 Specializare funcțională:
o În crustaceele actuale, apendicele s-au specializat pentru diferite funcții. De
exemplu, în cazul creveților, primul și al doilea perechi de apendice toracice au
devenit cheliforme pentru prinderea hranei.
 Branhii lamelare:
o Marea majoritate a crustaceelor prezintă apendice specializate pentru respirație,
sub formă de branhiile lamelare care sunt atașate la unele sau la toate perechile de
apendice toracice.
 Perechi de apendice specializate:
o Crustaceele au o diversitate considerabilă în ceea ce privește perechile de
apendice. De exemplu, creveții au un număr variabil de perechi de perechi de
picioare toracice, în timp ce crabii au apendicele anterior modificate în clești mari.
 Clești sau chelae:
o Unii crustacei, precum crabii și homarii, au dezvoltat chelae mari (clești) pentru
manipularea hranei sau pentru apărare.
 Perechi de apendice pentru înot:
o La multe crustacee, apendicele abdominale s-au specializat pentru înot, fiind
transformate în structuri denumite pleopode.
 Modificări adaptative:
o Apendicele crustaceelor au suferit o serie de modificări adaptative în funcție de
mediu și de nevoile specifice ale fiecărei specii. De exemplu, adaptările la viața
acvatică, habitatul bentonic sau habitatul pelagic au determinat variabilitatea
formei apendicelor.