CICLURILE BIOLOGICE ALE PRINCIPALELOR

GRUPE PARAZITARE

Ciclul biologic (sinonime: ciclu evolutiv, ciclu vital, ciclul de dezvoltare)

reprezinta totalitatea fazelor si transfomarilor succesive, necesare dezvoltarii si
reproducerii organismelor animale, cu formarea de noi generatii (suteu, 1992).

Atât parazitii, cât si formele de viata libere au un ciclu de viata caracterizat

printr-o dezvoltare cu anumite stadii, de la ou pâna la adult.

Spre deosebire de celelalte organisme, parazitii, depinzând adaptativ de

una sau de mai multe gazde pe seama carora traiesc, au capatat însusiri
esentiale datorita carora supravetuiesc.

În legatura cu modul de parazitare, fazele de dezvoltare de la ou pâna la

adult (matur sexual) sunt foarte variate.

Ciclurile biologice nu au legatura directa cu grupele filogenetice ale

parazitilor; ele sunt conditionate de posibilitatea fiecarui parazit de a-si putea
asigura traiul în conditiile de mediu în care traieste, de a putea sa-si
raspândeasca progenitura într-un mediu unde întâlnirea cu gazda sa fie
asigurata.

Modelul evolutiv monoxen

Daca parazitii îsi desfasoara ciclul pe o singura gazda, acestia sunt

numiti monoxeni

Entamoebele, protozoarele ciliate, unele specii de nematode (ascarizii,

oxiurii) îsi desfasoara întreg ciclul de viata într-un singur organism gazda.
Acesti paraziti elimina în exterior numai chistii, (în cazul protozoarelor) sau
ouale (în cazul viermilor).

Unele specii cum sunt ascarizii, elimina ouale imature, astfel ca pâna la
embrionare când devin infestante trebuie sa stea în mediul exterior aproximativ
o luna. Altele, cum sunt oxiurii (oxys = ascutit; uros = coada), -
Oxyuris equi elimina ouale gata embrionate. Infestarea are loc imediat ce un ou
a fost înghitit. În concordanta cu tipul necesar pentru maturare, ouale sau
chistii au un învelis mai mult sau mai putin rezistent fata de mediul exterior.
Astfel, ouale de Ascaris au un învelis gros, Oxyuris are un învelis subtire.

Parazitii monoxeni cu o singura faza, sunt acei paraziti care practica

un parazitism permanent. Conditia de trecere a parazitilor prin mediul
ambiant nu este obligatorie (ex. flagelate parazite, transmisibile prin actul
sexual: Trypanosoma equiperdum -care provoaca sifilisul calului sau durina).

Deasemeni, sunt unii ectoparaziti ca acarienii, Ord. Acarina:

Fam. Sarcoptidae - (râia), Fam. Ixodidae(capuse); Fam. Argasidae (capuse de
pasari), adaptati si la forme de viata libera si la viata parazitara. Cei din
aceasta ultima grupa, sunt paraziti temporari. De exemplu, capusele din
genul Ixodes care se hanesc cu sânge, ataca animalele, iar în perioada de
parazitare de pe corpul gazdei are loc si copulatia, dupa care masculii mor.
Femelele, cu ouale (2500 - 3000) aurii (0,5 mm), se desprind si le depun în
gramezi pe frunze (o prima faza libera). În câteva saptamâni ies larvele
hexapode vorace, care ataca orice animal, dar în special mamiferele mici (arici,
soareci, etc.). Dupa ce se hranesc, se desprind iar, urmând o a doua faza
libera, sau ramân pentru napârlire pe corpul gazdei. Din nimfa, rezulta în doua
luni adultul.

Ixodes transmite sporozoizi de Babesia bovis în hematii la taurine, într-un

ciclu evolutiv de 3-5 luni, conditionat de dinamica sezoniera, de factori ecologici
ca temperatura, care are un rol substantial. Curba ectoparazitismului este
crescuta în lunile mai - iunie, urmata de o scadere pe timpul verii si o crestere
din nou spre toamna, de mai mica intensitate.

Capusele pot avea una -doua- sau trei gazde, dupa numarul de succesiuni
dintre fazele libere si fazele parazitare.

- capusele cu - trei gazde - fiecare stadiul evolutiv ataca o noua gazda;

- doua gazde - îsi schimba gazda numai în stadiile nimfa si imago

- o gazda - schimbarea gazdei se face numai în stadiul de adult al

capusei;

Parazitii monoxeni polifazici au un ciclu de dezvoltare cu o succesiune de

faze în care alterneaza generatii asexuate si generatii sexuate, cum este cazul
coccidiilor.

Coccidiile sunt sporozoare parazite intracelular, cu specificitate strânsa;

biologia se desfasoara cu participarea unei singure gazde în organismul careia
au loc mai multe faze schizogonice succedate de faza gametogonica si în final
de faza sporogonica.
 Oochistul, format la nivelul tesuturilor gazdei este eliminat la exterior,
continua evolutia, ajungând infestant. Functie de aspectul structual al oochistilor
se determina specia patogena. Oochistul infestant (sporochist) devine patogen
la 2-3 zile dupa ce a ajuns în mediul exterior.

De exemplu, puii de gaina înghit acesti sporochisti odata cu apa sau

alimentele. În organismul lor, sporochistul exchisteaza, elibeând sporozoizii.

Sporozoitii eliberati, patund în citoplasma celulelor epiteliale, se rotunjesc,

se hranesc, transfomându-se în trofozoizi. Urmeaza o faza de multiplicare, care
se realizeaza pe doua cai: schizogonica si sporogonica.

1. schizogonica = diviziune multipla a trofozoidului;

- Merozoizii ataca noi celule, reluând faza schizogonica, formând

mai multe generatii.

2. sporogonica = în anumite circumstante, necunoscute înca, din

merozoizii fazei schizogonice se diferentiaza celule sexuale:

- ♂ = macrogametociti, care, divizându-se

reductional  macrogameti;

- ♀ = microgametociti, care divizându-se reductional  microgameti

cu flageli, mobili.

Unirea microgametilor cu macogametii formeaza zigotul care, în uma unor

procese secretorii îsi dubleaza membrana externa devenind oochist.

Fazele de evolutie de la Eimeria, de la sporozoit si pâna la zigot se

realizeaza la nivelul mucoasei intestinale a gazdei. Merozoizii primei generatii,
pot fi 100.000 / schizont (la Eimeria bovis). Având 5-10 μ, ei distrug tot atâtea
celule epiteliale, ceea ce înseamna distugerea barierei epiteliale intestinale pe
suprafete întinse, fiind perturbata absortia pincipiilor nutritivi.

Oochistii antrenati cu fecalele în mediul exteior devin infestanti numai dupa

ce s-au format sporochisti (4) cu sporozoizi (8). Ei sunt rezistenti la actiunea
factorilor ambianti cca. ½ an. Sunt distrusi de actiunea radiatiilor solare si
uscaciune, în câteva ore.

Modelul evolutiv dixen se caracterizeaza prin prezenta obligatorie a doua

categorii de gazde: (G.D. si G.I.), în evolutia parazitilor.
 Evolutia fiind multistradiala, fazele exogene pot lipsi, ca si fazele
schizogonice/gametogonice, sporogonice (suteu, 1992).

G.D. – gazdă definitivă G.I. – gazdă intermediară

Varianta cu stadii endogene presupune o legatura strânsa a relatiilor

dintre cele doua gazde. De exemplu, hemosporidiile se înmultesc asexuat în
corpul mamiferelor, iar în corpul artropodelor se înmultesc sexuat, dupa
diagrama ciclului de la Eimeria, zigotul fiind caracterizat de mobilitatea sa,
lipsind fomele libere. La aceste categorii de paraziti influenta factorilor ecologici
se manifesta prin intermediul gazdelor lor (suteu, 1992).

Tot în cadrul modelului evolutiv dixen, pot exista variante cu una sau mai
multe stadii exogene:

1. De exemplu, un singur stadiu exogen apare la la cestode, unde

teniile elimina din corpul gazdei definitive odata cu excrementele,
proglote mature ce contin oua sau oncosfere infestante pentru gazdele
intermediare imediat ce acestea le ingereaza.

2. Doua stadii exogene au trematodele digene ca Fasciola hepatica:

a) din ouale eclozate ies primele forme larvare mobile: miracizii

ciliati-primele forme exogene, care patrund în corpul melcilor
acvatici (G.I.); aici are loc un proces de multiplicare în forma
larvara si metamorfoza, din care vor iesi cercari .cu coada-, a doua
forma exogena;

b) cercarii se îchisteaza pierzând coada transformându-se în

metacercari, care ramân pe plante în asteptarea gazdei definitive.
Ciclul dureaza cca. 2 luni ½.

Ciclul biologic la Fasciola hepatica se încheie dupa cca. 60 zile de la data

patrunderii miracidiului în copul gazdei.

Dintr-un ou  1 miracidium  melc: 2 sporocisti + 2 x 8 redii;

Fiecare redie produce 20 cercari (16 x 20) = 320 cercari (în sezonul rece).

În sezonul cald, este posibil ca dintr-un ou sa iasa 20.000 adulti

(reproducere în stadiul larvar = adaptare la viata parazitara).
 Modelul evolutiv trixen se întâlneste la paraziti în dezvoltarea carora intervin
trei tipuri de gazde: 1 G.D. si 2 G.I.

Repezentantii acestei variante au valente ecologice largi, putând sa se

adapteze pentru diferite biocenoze în care traiesc.

Ex.: trematodul trixen Dicrocoelium lanceolatum se dezvolta multistadial,

cu interventia a trei gazde: G.D- animalele erbivore; G.I.: 1) gasteropodele
terestre, 2) furnicile;

Parazitii au doua faze libere în mediul ambiant, formate din:

1. ouale eliminate de G.D.;

2. de cercari;

Evolutia acestui parazit depinde în primul rând de cele trei categorii de

gazde cu parametrii lor biologici si în al doilea rând de conditiile variabile ale
mediului, pentru oua si cercari, acestia facând parte din populatiile
ecosistemelor terestre.

Modelul autoheteroxen este caracterizat prin aceea ca, acelasi

organism îndeplineste dublul rol, de G.D. si G.I., pentru aceeasi specie de
parazit. Ca exemplu de model autoheteroxen este Trichinella spiraliscare
evolueaza astfel:

Nematodele adulte traiesc în intestinul subtire la om, rozatoae sinantope,

carnivore domestice si salbatice, porc mistret, urs, etc. iar larvele în
musculatura striata a acelorasi gazde.

Contaminarea se realizeaza prin chisti existenti în carnea infestata. Din

chisti ajunsi în intestin se elibereaza prin exchistare larvele, care se dezvolta
extrem de rapid, se acupleaza a 2 - a zi si în ziua a 4 - a devin adulti. Masculii
mor dupa acuplare. Femelele se adâncesc în mucoasa si depun larve. Ele sunt
vivipare. Traiesc 5 -6 saptamâni, eliminând pâna la 10.000 larve. Aceste larve
trec prin sistemul limfatic si circulator în tot oganismul, dezvoltându-se
cantonate în muschii striati: diafragma, intercostali, maseteri, faringieni etc.
Într-o luna cresc în muschi pâna la 1 mm. Ele se închisteaza câte una, chistul
calcificându-se în 6 -9 luni; larvele în chisti rezista peste 20 ani.