Sunteți pe pagina 1din 79

Universitatea de Științe Agricole și

Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la


Brad” Iași
Facultatea de Medicină Veterinară
Departamentul Clinici

Arahno-entomoze
curs 9

Parazitologie și boli parazitare

2013
Cursul nr. 8
Tematică
• Parazitismul cu păduchi malofagi la mamifere
și păsări.
Parazitismul cu păduchi malofagi la
mamifere și păsări.
• Există peste 2800 de specii de păduchi
malofagi.
• 85% dintre malofagi sunt paraziți ai păsărilor.
• Păduchii malofagi sunt stenoxeni
• Din 18 ordine de mamifere, 9 sunt parazitate
de malofagi.
• NU sunt parazitate de malofagi: suinele,
cârtițele, liliecii, unele rozătoare și omul.
Parazitismul cu păduchi malofagi la
mamifere și păsări.
• Toți malofagii au capul mai lat decât toracele,
datorită complexității mai mari a aparatului
bucal, adaptat pentru rupt și mestecat.

Trichodectes canis
Taxonomie
• Ord. Pthiraptera
– Subord. Amblycera
– Suprafam. Menopoidea
» Fam. Menoponidae
– Subord. Ischnocera
• Infraord. Philopterocera
– Suprafam. Gonioidea
» Fam. Goniodidae
– Suprafam. Philopteridaea
» Familia Philopteridae
• Infraord. Trichodectocera
– Superfam. Trichodectoidea
» Fam. Bovicoliidae
» Fam. Trichodectidae
– Superfam. Trichophilopteroidea
Parazitismul cu păduchi malofagi la
păsări
• Subord. Amblycera
•Suprafam. Menopoidea
–Fam. Menoponidae
Parazitismul cu păduchi malofagi la
păsări
• Subord. Amblycera cuprinde 729 de specii parazite
pe păsări și cca. 107 specii parazite pe marsupiale și
mamifere în Australia și America de Sud
• Amblycerele au antenele într-o fosă antenală,
mandibulele sunt paralele cu linia ventrală a
capului. Meso și meta-toracele sunt separate.
• Antenele au 4 segmente
• Palpii maxilari au 2-4 segmente
• Multe dintre amblycere au regim mixt, hrănindu-se
atât cu cruste, scvame, pene cat și hematofag.
Taxonomie
Familia Menoponidae
• G. Actornithophilus Ferris, 1916 G. Heteromenopon Carriker, 1954
G. Aegypiphilus Eichler, 1944 G. Hohorstiella Eichler, 1940
G. Allocolpocephalum Qadri, 1939 G. Holomenopon Eichler, 1941
G. Amyrsidea Ewing, 1927 G. Kelerimenopon Conci, 1942
G. Ancistrona Westwood, 1874 G. Kurodaia Uchida, 1926
G. Anseriphilus Eichler, 1944 G. Longimenopon Thompson, 1948
G. Aquiligogus Eichler & Zlotorzycka, 1971 G. Machaerilaemus Harrison, 1915
G. Ardeiphilus Bedford, 1939 G. Menacanthus Neumann, 1912
G. Austromenopon Bedford, 1939 G. Menopon Nitzsch, 1818
G. Bonomiella Conci, 1942 G. Meromenopon Clay & Meinertzhagen, 1941
G. Chapinia Elbel, 1967 G. Myrsidea Waterston, 1915
G. Ciconiphilus Bedford, 1939 G. Neocolpocephalum Ewing, 1933
G. Colpocephalum Nitzsch, 1818 G. Nosopon Hopkins, 1949
G. Comatomenopon Uchida, 1920 G. Pelecanigogus Eichler, 1949
G. Conciella Eichler, 1949 G. Piagetiella Neumann, 1906
G. Cuculiphilus Uchida, 1926 G. Picusphilus Ansari, 1951
G. Dennyus Neumann, 1906 G. Plegadiphilus Bedford, 1939
G. Eidmanniella Kéler, 1938 G. Procellariphaga Eichler, 1949
G. Eomenacanthus Uchida, 1926 G. Pseudomenopon Mjöberg, 1910
G. Eomenopon Harrison, 1915 G. Psittacobrosus Carriker, 1954
G. Eucolpocephalum Bedford, 1930 G. Tendeiroella Eichler, 1982
G. Eureum Nitzsch, 1818 G. Trinoton Nitzsch, 1818
G. Ewingella Eichler, 1941 G. Uchida Ewing, 1930
G. Franciscoloa Conci, 1942 G. Upupacanthus Eichler, 1986
G. Gallacanthus Eichler, 1972
G. Gruimenopon Clay & Meinertzhagen, 1941
G. Heleonomus Ferris, 1916
Taxonomie
Familia Menoponidae
• G. Eomenacanthus Uchida, 1926
• G. Eomenopon Harrison, 1915
• G. Menacanthus Neumann, 1912
• G. Menopon Nitzsch, 1818
• G. Trinoton Nitzsch,
Taxonomie
Familia Menoponidae
• G. Eomenacanthus Uchida, 1926
– Eomenacantus (Menacanthus) stramineus
Taxonomie
Familia Menoponidae
• G. Eomenacanthus Uchida, 1926
– Eomenacantus (Menacanthus) stramineus
Taxonomie
Familia Menoponidae
• G. Eomenacanthus Uchida, 1926
– Eomenacantus (Menacanthus) stramineus
Taxonomie
Familia Menoponidae
• G. Eomenacanthus Uchida, 1926
• G. Eomenopon Harrison, 1915 - Psittacine
• Eomenopon concinnae Price & Emerson, 1982
• Eomenopon denticulatum Harrison, 1915
• Eomenopon greeni Price & Palma, 1992
• Eomenopon patoni Price, 1969
Taxonomie
Familia Menoponidae
• Eomenopon concinnae
Price & Emerson, 1982
Taxonomie
Familia Menoponidae
• G. Eomenacanthus Uchida, 1926
• G. Eomenopon Harrison, 1915
• G. Menacanthus Neumann, 1912
• G. Menopon Nitzsch, 1818
• G. Trinoton Nitzsch,
Taxonomie
Familia Menoponidae
• Genul Menachantus
Menacanthus agilis (Nitzsch, 1866)
Menacanthus alaudae (Schrank, 1776)
Menacanthus brehlihi Balát, 1981
Menacanthus camelinus (Nitzsch in Giebel, 1874)
Menacanthus cornutus (sin. Gallacanthus cornutus) - (Schömmer, 1913) – parazit la găină - hematofag
Menacanthus curuccae (Schrank, 1776)
Menacanthus dennisi Price & Emerson, 1988
Menacanthus eurysternus (Burmeister, 1838)
Menacanthus exilis (Nitzsch, 1866)
Menacanthus gonophaeus (Burmeister, 1838)
Menacanthus menura (Le Souëf & Bullen, 1902)
Menacanthus merisuori Eichler, 1953
Menacanthus nelsoni Price, 1976
Menacanthus obrteli Balát, 1981
Menacanthus orioli Blagoveshtchensky, 1951
Menacanthus pallipes (Piaget, 1885)
Menacanthus pici (Denny, 1842)
Menacanthus pusillus (Nitzsch, 1866)
Menacanthus sinuatus Burmeister, 1838
Menacanthus takayamai Uchida, 1926
Menacanthus tenuifrons Blagověščenskij, 1940
Taxonomie
Familia Menoponidae
• Genul Menachantus
Menacanthus cornutus (sin. Gallacanthus cornutus) - (Schömmer,
1913) – parazit la găină - hematofag
Menacanthus curuccae (Schrank, 1776) - Passeriformes
Menacanthus obrteli Balát, 1981 - Passeriformes
Menacanthus cornutus [Gallacanthus cornutus] is recorded from
chickens in India [Uttar Pradesh] for the first time. Microscopic
examination of the gut contents of 1621 lice indicated the presence
of host blood in 97.4% of adult males, 99.1% of adult females and
63.3, 70.0 and 70.4% of the 1st-, 2nd- and 3rd-instar nymphs,
respectively.
Taxonomie
Familia Menoponidae

Menacanthus curuccae Menacanthus obrteli


Taxonomie
Familia Menoponidae
• G. Eomenacanthus Uchida, 1926
• G. Eomenopon Harrison, 1915
• G. Menacanthus Neumann, 1912
• G. Menopon Nitzsch, 1818
• G. Trinoton Nitzsch,
Taxonomie
Familia Menoponidae
• Genul Menopon
• Menopon deryloi Zlotorzycka, 1972
• Menopon gallinae (Linnaeus, 1758)
• Menopon hexapilosus Vrazic, 1956
• Menopon pallens Clay, 1949
Menopon gallinae
Taxonomie
Familia Menoponidae
• G. Eomenacanthus Uchida, 1926
• G. Eomenopon Harrison, 1915
• G. Menacanthus Neumann, 1912
• G. Menopon Nitzsch, 1818
• G. Trinoton Nitzsch,
Taxonomie
Familia Menoponidae
• Genul Trinoton
– Trinoton anserinum (J.C. Fabricius, 1805) G. I. rațe, gâște,
lebede
Trinoton cygni Eichler, 1943 , G. I. lebedele
Trinoton fluviatile Clay, 1963
Trinoton laveryi Clay, 1963
Trinoton lituratum
Trinoton luridum Burmeister, 1838
Trinoton nigrum Le Souëf, 1902
Trinoton nyrocae Eichler, 1943
Trinoton querquedulae (Linnaeus, 1758)
Trinoton spinosum Piaget, 1880
Taxonomie
Familia Menoponidae
• Genul Trinoton
– Trinoton anserinum (J.C.
Fabricius, 1805) G. I. rațe,
gâște, lebede
Taxonomie
Familia Menoponidae
• Genul Trinoton
– Trinoton
querquedulae
(Linnaeus, 1758)

– The large duck louse


– parazitează mai
ales rațele sălbatice,
pe tot corpul
Parazitismul cu păduchi malofagi la
păsări și mamifere
– Subord. Ischnocera
• Infraord. Philopterocera
– Suprafam. Gonioidea
» Fam. Goniodidae
– Suprafam. Philopteridae
» Familia Philopteridae
• Infraord. Trichodectocera
– Superfam. Trichodectoidea
» Fam. Bovicoliidae
» Fam. Trichodectidae
– Superfam. Trichophilopteroidea
Parazitismul cu păduchi malofagi la
păsări și mamifere
• Subordinul Ischnocera cuprinde malofagi cu
antene formate din 3 sau 5 segmente, foarte
evidente, deoarece fosele antenale lipsesc.
– Philopteridele (peste 1600 de specii parazite la păsări)
au 5 segmente antenale și două gheare pe tars
– Trichodectidele (300 de specii parazite la mamifere)
au 3 segmente antenale și o singură gheară pe tars.
• Mandibulele sunt poziționate în unghi drept față
de linia capului și se miscă în sens vertical.
Taxonomie
Familia Goniodidae
• G. Archigoniodes Eichler in Conci, 1946
• G. Astrocotes Kéler, 1939
• G. Campanulotes Kéler, 1939
• G. Chelopistes Kéler, 1939
• G. Coloceras Taschenberg, 1882
• G. Goniocotes Burmeister, 1838
• G. Goniodes Nitzsch, 1818
• G. Nitzschiella Kéler, 1939
• G. Oulocrepis Kéler, 1939
• G. Solenodes Kéler, 1939
• G. Stenocrotaphus Kéler, 1939
• G. Zlotorzyckella Eichler, 1981
Taxonomie
Familia Goniodidae
• G. Goniocotes Burmeister, 1838
– Goniocotes chrysocephalus Giebel, 1874 - fazan
– Goniocotes diplogonus Nitzsch, 1866
– Goniocotes gallinae (De Geer, 1778) - găină
– Goniocotes maculatus Taschenberg, 1882 – găină, bibilică
– Goniocotes megalocephalus Uchida, 1916
– Goniocotes microthorax (Stephens, 1829)
– Goniocotes nigromaculatus Mjöberg, 1910
– Goniocotes obscurus Giebel, 1874 - potârniche
– Goniocotes rectangulatus Nitzsch in Giebel, 1866 – găini, curci
– Goniocotes simillimus Kéler, 1937 - potârniche
• G. Goniodes Nitzsch, 1818
Taxonomie
Familia Goniodidae
• G. Goniocotes
– Goniocotes
gallinae – găină
– 1,3-1,6 mm
femela
– 0,85-1 mm
masculul
– Cea mai des
întâlnită în
România
Taxonomie
Familia Goniodidae
• G. Goniocotes
– Goniocotes
maculatus
Taschenberg,
1882 – găină,
bibilică
– 1,5mm femela
– 0,93 mm
masculul
Taxonomie
Familia Philopteridae
G. Acidoproctus Piaget, 1878 G. Esthiopterum Harrison, 1916 G. Philichthyophaga Harrison, 1935
G. Acutifrons Emerson & Cicchino, 1986 G. Falcolipeurus Bedford, 1931 G. Philoceanus Kellogg, 1903
G. Aegypoecus Clay & Meinertzhagen, 1939 G. Flamingobius Kéler, 1960 G. Philopterus Nitzsch, 1818
G. Alcedoecus Clay & Meinertzhagen, 1939 G. Forficuloecus Conci, 1941 G. Physconelloides Ewing, 1927
G. Alcedoffula Clay & Meinertzhagen, 1939 G. Fulicoffula Clay & Meinertzhagen, 1938 G. Picicola Clay & Meinertzhagen, 1938
G. Anaticola Clay, 1936 G. Haffneria Timmermann, 1966 G. Podargoecus Emerson & Price, 1966
G. Anatoecus Cummings, 1916 G. Halipeurus Thompson, 1936 G. Proneptis Timmermann, 1953
G. Aquanirmus Clay & Meinertzhagen, 1939 G. Harrisoniella Bedford, 1929 G. Pseudonirmus Mjöberg, 1910
G. Ardeicola Clay, 1936 G. Hirundiniella Carriker, 1964 G. Psittaconirmus Harrison, 1915
G. Ardeiphagus Carriker, 1949 G. Ibidoecus Cummings, 1916 G. Psittoecus Conci, 1942
G. Austrogoniodes Harrison, 1915 G. Incidifrons Ewing, 1929 G. Puffinoecus Eichler, 1949
G. Bedfordiella Thompson, 1937 G. Kelerinirmus Eichler, 1940 G. Quadraceps Clay & Meinertzhagen, 1939
G. Brueelia Kéler, 1936 G. Koeniginirmus Eichler, 1940 G. Rallicola Johnston & Harrison, 1911
G. Buceroemersonia Elbel, 1977 G. Lagopoecus Waterston, 1922 G. Reticulipeurus Kéler, 1958
G. Capraiella Conci, 1941 G. Lipeurus Nitzsch, 1818 G. Rhynonirmus Thompson, 1935
G. Carduiceps Clay & Meinertzhagen, 1939 G. Lunaceps Clay & Meinertzhagen, 1939 G. Rostrinirmus Zlotorzycka, 1964
G. Chadraceps Zlotorzycka, 1967 G. Maculinirmus Zlotorzycka, 1964 G. Saemundssonia Timmermann, 1935
G. Cincloecus Eichler, 1951 G. Megapodiella Emerson & Price, 1972 G. Scolopaceps Eichler & Zlotorzycka, 1964
G. Cirrophthirius Timmermann, 1953 G. Meropoecus Eichler, 1940 G. Strigiphilus Mjöberg, 1910
G. Cistellatrix Timmermann, 1953 G. Meropsiella Conci, 1941 G. Struthiolipeurus Cummings, 1916
G. Columbicola Ewing, 1929 G. Mjoberginirmus Eichler, 1944 G. Sturnidoecus Eichler, 1944
G. Corvonirmus Eichler, 1944 G. Mulcticola Clay & Meinertzhagen, 1938 G. Syrrhaptoecus Waterston, 1928
G. Craspedonimus Thompson, 1940 G. Naubates Bedford, 1930 G. Trabeculus Rudow, 1866
G. Craspedorrhynchus Kéler, 1938 G. Neophilopterus Cummings, 1916 G. Turdinirmus Eichler, 1951
G. Cuclotogaster Carriker, 1936 G. Neopsittaconirmus Conci, 1942 G. Tytoniella Eichler, 1949
G. Cuculicola Clay & Meinertzhagen, 1939 G. Nesiotinus Kellogg, 1903 G. Upupicola Clay & Meinertzhagen, 1939
G. Cuculoecus Ewing, 1926 G. Oedicnemiceps Eichler, 1943
G. Cummingsiella Ewing, 1930 G. Ornithobius Denny, 1842
G. Dahlemhornia Kéler, 1936 G. Otidoecus Bedford, 1931
G. Degeeriella Neumann, 1906 G. Oxylipeurus Mjöberg, 1910
G. Docophoroides Giglioli, 1864 G. Paraclisis Timmermann, 1965
G. Docophorolus Eichler, 1944 G. Paragoniocotes Cummings, 1916
G. Echinophilopterus Ewing, 1927 G. Pectinopygus Mjöberg, 1910
G. Emersoniella Tendeiro, 1965 G. Pelmatocerandra Enderlein, 1908
G. Epipelecanus Harrison, 1935 G. Penenirmus Clay & Meinertzhagen, 1938
G. Episbates Thompson, 1935 G. Perineus Harrison, 1936
Taxonomie
Fam. Philopteridae, G. Lipeurus
• Lipeurus caponis (Linnaeus, 1758)

• Lipeurus crassus Rudow, 1869

• Lipeurus crinitus (Rudow, 1869)

• Lipeurus maculosus Clay, 1938

• Lipeurus numidae (Denny, 1842)

• Lipeurus parkeri Emerson & Price, 1986

• Lipeurus sejugatus (Mey, 1986)

• Lipeurus sinuatus Taschenberg, 1882


Taxonomie
Fam. Philopteridae, G. Lipeurus
• Lipeurus caponis (Linnaeus,
1758)
– Femela măsoară 2,2-2,5mm/
0,4-0,5mm
– Masculul 2-2,3mm/0,3-0,4mm
– Dimorfismul sexual – antenele
masculului au primul segment
mai lung decat celelalte la un
loc
poultry wing louse
Taxonomie
Fam. Philopteridae, G. Lipeurus
• Lipeurus caponis
poultry wing louse
Taxonomie
Fam. Philopteridae, G. Columbicola
• Columbicola angustus (Rudow, – ssp. Columbicola columbae
1869) stresemanni Eichler, 1942
• Columbicola bacillus (Giebel, 1866)
• Columbicola carrikeri Tendeiro, • Columbicola harrisoni Tendeiro,
1965 1965
• Columbicola columbae (Linnaeus, Columbicola mckeani Tendeiro,
1758) 1973
– ssp. Columbicola columbae • Columbicola paradoxus Tendeiro,
claviformis (Denny, 1842) 1965
– ssp. Columbicola columbae • Columbicola senegalensis
columbae (Linnaeus, 1758) Tendeiro, 1965
• Columbicola tasmaniensis
– ssp. Columbicola columbae Tendeiro, 1967
filiformis (Olfers, 1816) • Columbicola theresae Ansari, 1955

Pigeon wing louse


Taxonomie
Fam. Philopteridae, G. Columbicola
• Columbicola
columbae
columbae
(Linnaeus, 1758)
• 2-2,3mm/0,34-
0,39mm masculul
• 2,4-2,8/0,39-0,44
mm femela
• Ciclul biologic – 28-
30 de zile
• Longevitatea: 2-3
luni Pigeon wing louse
Parazitismul cu păduchi malofagi la
mamifere
• Infraord. Trichodectocera
– Superfam. Trichodectoidea
• Fam. Bovicoliidae
• Fam. Trichodectidae
– Superfam. Trichophilopteroidea
Taxonomie
Fam. Bovicolidae
• G. Bisonicola Lyal, 1985
• Bisonicola sedecimdecembrii
• G. Bovicola Ewing, 1929
• Bovicola alpinus Kéler, 1942
• Bovicola bovis (Linnaeus, 1758)
• Bovicola caprae (Gurlt, 1843)
• Bovicola crassipes (Rudow, 1866)
• Bovicola limbatus (Gervais, 1844)
• Bovicola longicornis (Nitzsch, 1818)
• Bovicola ovis (Schrank, 1781)
• Bovicola tarandi (Mjöberg, 1910)
• Bovicola tibialis (Piaget, 1880)
• G. Damalinia Mjöberg, 1910
• Damalinia meyeri
– Ssp. Damalinia meyeri chwalu Springol'c-Smidt, 1937
– Ssp. Damalinia meyeri meyeri (Taschenberg, 1882)
• G. Werneckiella Eichler, 1940
• Werneckiella equi (Denny, 1842)
• Werneckiella ocellata (Piaget, 1880)
Taxonomie
Fam. Bovicolidae
• G. Bovicola Ewing, 1929
• Bovicola bovis (Linnaeus, 1758)
• Bovicola caprae (Gurlt, 1843)
• Bovicola ovis (Schrank, 1781)
Taxonomie
Fam. Bovicolidae
• G. Bovicola Ewing, 1929
• Bovicola bovis (Linnaeus, 1758)
Taxonomie
Fam. Bovicolidae
• G. Bovicola Ewing, 1929
• Bovicola ovis (Schrank, 1781)
Taxonomie
Fam. Bovicolidae
• G. Bovicola Ewing,
1929
• Bovicola ovis
(Schrank,
1781)
Taxonomie
Fam. Bovicolidae
• G. Bovicola Ewing, 1929
• Bovicola caprae (Gurlt, 1843)
Taxonomie
Fam. Bovicolidae
• G. Werneckiella Eichler, 1940
• Werneckiella equi (Denny, 1842)
– Werneckiella equi, ssp. equi
– Werneckiella equi, ssp. asini
• Werneckiella ocellata (Piaget, 1880)
Taxonomie
Fam. Bovicolidae
• G. Werneckiella Eichler, 1940
• Werneckiella equi (Denny, 1842)
– Werneckiella equi, ssp. equi
Taxonomie
Fam. Trichodectidae
• G. Felicola Ewing, 1929
• Felicola subrostrata
• G. Lorisicola Bedford, 1936
G. Lutridia Kéler, 1938
G. Trichodectes Nitzsch, 1818
• Trichodectes canis (De Geer, 1778)
• Trichodectes ermineae (Hopkins, 1941)
• Trichodectes jacobi (Eichler, 1941)
• Trichodectes melis (J.C. Fabricius, 1805)
• Trichodectes mustelae (Schrank, 1803)
• Trichodectes octomaculatus Paine, 1912
• Trichodectes pinguis Burmeister, 1838
• Trichodectes retusus Burmeister, 1838
Taxonomie
Fam. Trichodectidae
• G. Felicola Ewing, 1929
• Felicola subrostrata
Taxonomie
Fam. Trichodectidae
• G. Trichodectes Nitzsch, 1818
• Trichodectes canis (De Geer, 1778)
Parazitismul cu păduchi malofagi
– Epidemiologie
• Transmitere
– Direct – prin contactul cu păsări infestate
– Indirect – phoresis – Pseudolynchia canariensis
Parazitismul cu păduchi malofagi
• Epidemiologie
– Receptivitate
• Cea mai mare receptivitate se înregistrează la tineretul
malnutrit.
• Comportamentul de autocurățire scade numărul de malofagi
• Infestația cu malofagi este mai frecvent semnalată la
animalele legate, la cele cu producții mari de lapte și la cele
gestante.
• Parazitismul cu malofagi poate evolua simultan cu infestațiile
cu sarcopți, psoropți sau păduchi hematofagi, potențându-se
reciproc.
Infestațiile cu păduchi malofagi la
păsări
Prevalența infestațiilor cu malofagi la păsările domestice, după
Sychra, Harmat și Literak (2008)
Specia Prevalenta (%)
Goniocotes gallinae 100
Menopon gallinae 88
Menacanthus stramineus 48
Lipeurus caponis 35
Menacanthus cornutus 12
Cuclotogaster heterographus 1
Goniocotes microthorax 1
Total 285

Concluzie:
Infestațiile cu păduchi malofagi la
păsări
Prevalența infestațiilor cu malofagi la păsările domestice din
Caraș-Severin, după Morariu și colab., 2008
Infestațiile cu păduchi malofagi la
păsări
Infestațiile cu păduchi malofagi la
păsări și mamifere
• Epidemiologie
– La animalele de fermă păduchii malofagi sunt
foarte răspândiți, afectând 20-30% din animalele
din cadrul fiecărei turme.
• Scoția – 80% din fermele de taurine sunt infestate cu
păduchi
• Anglia - 75% (29% din efectiv)
• Norvegia - 94% (27% din efectiv)
• Suedia - 92%
• Turcia – 27,6% dintre bovinele sacrificate în abator au
fost infestate cu păduchi.
Infestațiile cu păduchi malofagi la
păsări și mamifere
• Patogeneză
– Principala acțiune a păduchilor malofagi este cea
iritativ-inflamatorie, produsă atât prin deplasarea
pe corpul gazdelor și iritarea tegumentului cu
ghearele tarsale cât mai ales prin lezionarea pielii
cu ajutorul mandibulelor în încercarea desprinderii
scvamelor.
– Animalele și păsările parazitate reacționează mai
puternic la agresiunea malofagilor decât la acțiunea
hematofagilor light spots and flecks – 75,8%
din pieile de bovine sunt depreciate.
Infestațiile cu păduchi malofagi la
păsări și mamifere
• Patogeneză
– Unele specii au aparatul bucal adaptat pentru
hrănire mixtă, adăugându-se și acțiunea
spoliatoare.
– Păduchii malofagi pot transmite unele viroze,
bacterioze sau chiar parazitoze. Trinoton anserinus,
parazit malofag și hematofag la lebede transmite
filaria Sarconema eurycerca ce se localizează
cardiac la gazda definitivă – acțiune inoculatoare.
Infestațiile cu păduchi malofagi la
păsări și mamifere
• Semne clinice
– La animalele bine hrănite evoluția poate fi
asimptomatică.
– Prurit
– Depilații, pielea devine rugoasă, groasă, cu falduri
– Paracheratoză, furfură, scvame abundente
– Animalele parazitate se hrănesc mai puțin, cu
întreruperi dese pentru scărpinat, scad în greutate.
Infestațiile cu păduchi malofagi la
păsări și mamifere
Infestațiile cu păduchi malofagi la
păsări și mamifere
Infestațiile cu păduchi malofagi la
păsări și mamifere
– La păsări diminuă ouatul, cloștile părăsesc
cuibarele sau mor în timpul clocitului.
– Puii afectați nu se îmbracă în pene și au dificultăți
de termoreglare – consum ridicat de energie –
slăbire/moarte.
– La porumbei scade capacitatea de zbor.
Infestațiile cu păduchi malofagi la
păsări și mamifere
Infestațiile cu păduchi malofagi la
păsări și mamifere
• Diagnostic
– Prin consultarea atentă a mai multor animale din
același efectiv, alegând cu predilecție pe cele mai
rău întreținute. Păduchii malofagi sunt mari și pot fi
văzuți cu ușurință în toate stadiile.
Infestațiile cu păduchi malofagi la
mamifere
• Tratament
Infestațiile cu păduchi malofagi la
mamifere
• Tratament
Infestațiile cu păduchi malofagi la
mamifere
• Tratament
Infestațiile cu păduchi malofagi la
păsări
• Tratament
Infestațiile cu păduchi malofagi la
câine
• Tratament
– Spinosad (spinosyn A și spinosyn D) – o nouă clasă
de insecticide extrasă din actinomicetul
Saccharopolyspora spinosa ce trăiește în sol, are
efect neurotrop, tulburând transmiterea influxului
nervos atât de la receptorii GABA cât și la cei
nicotinici mediați de acetilcolină.
– Produse :
• Comfortis – comprimate pentru câini, protejează timp
de o lună de acțiunea insectelor hematofage.
• Natroba – suspensie 0,9% de uz uman
Infestațiile cu păduchi malofagi la
câine și pisică
Parazitismul cu păduchi malofagi la câine și
pisică
• Tratament
– Insecticide sub formă de:
• Soluții pentru îmbăiere
– Neostomosan 1/200
• Spot-on
– Fipronil (Frontline, Fiprex)
– Selamectin (Stronghold)
– Moxidectin + Imidacloprid (Advocate)
• Șampoane antiparazitare cu :
– Insecticide (propoxur, cypermetrin, permetrin)
– Repelente
Infestațiile cu păduchi malofagi la
rumegătoare și cabaline
Parazitismul cu păduchi malofagi la
rumegătoare
• Profilaxie și combatere
• Piretrine
– Deltamethrin (Butox
7,5% Pour-on - Bayer).
15 ml/100kc, maximum
75ml/animal. Asigură
protecție împotriva
acarienilor și insectelor
timp de 60 de zile. Timp
de așteptare pentru
lapte: 0, pentru carne: 1
zi.
Parazitismul cu păduchi hematofagi
Hematopinoza la taurine
• Ivermectina,
doramectina sunt
eficiente dar au
timpi de asteptare
mari. Injectabil –
susp. 1%,
0,2mg/kc, pour on
0,5mg/kc.
Parazitismul cu păduchi malofagi
la rumegătoare
• Tratament
– Deparazitări cu acaricide sub formă de
:
• Soluții pentru îmbăiere (două băi la 14
zile)
» Formamidine
– Amitraz (Taktic, Scabatox) 1/500 și 1,5/500
la reumplere
» Organofosforice
– Diazinon (Neocidol, Diazinol) 420ml/1000 l
apă și 250ml/200 l la reumplere
» Piretrine/piretrinoizi
– Deltametrin (Butox 50 CE - Bayer) – 1ml/l și
1,5ml/l la reumplere
– Permethrin (Permectrin II)
– Cypermethrin
Parazitismul cu păduchi malofagi
la cabaline
– Tratament
• Ivermectina pastă (Equalan – Merck, Sharp & Dohme,
Ecvamec P – Pasteur, Ecvirom – Romvac, Noromectin –
Anka-Vet - 0,2mg/kc, 2 administrări la interval de două
săptămâni.
• Șampoane antiparazitare pentru caii de agrement, pe
bază de piretrine sau substanțe repelente extrase din
plante (Neem Shampoo).
Infestațiile cu păduchi malofagi la
mamifere
• Biocontrol
– Infectarea păduchilor cu NE - nematode
entomopatogene (Sterneinema carpocapsae, S.
riobravae, S. feltidae, Heterorhabditis bacteriophora).
• NE pătrund în gazde în stadiul larvar, prin orificiile naturale
(anus, gură, spiracule) sau în anumite cazuri transcuticular.
• Odată pătrunse în hemocelul insectelor, NE eliberează toxine
și bacteriile endosimbionte care inhibă dezvoltarea altor
microorganisme.
• Moartea insectelor survine în 24-48 de ore după infestare.
Infestațiile cu păduchi malofagi la
mamifere
• Biocontrol
– Infectarea păduchilor cu NE - nematode
entomopatogene (Sterneinema carpocapsae, S.
riobravae, S. feltidae, Heterorhabditis
bacteriophora).
• Avantaje
– Diminuarea riscurilor privind sănătatea animalelor, sănătatea
publică și siguranța mediului;
– Administrare facilă, cu ajutorul unor instalații simple de
spreyere, folosite deja pentru combaterea clasică.
– Eficiență ridicată asupra parazitismului criptic.
Infestațiile cu păduchi malofagi la
mamifere
• Biocontrol
– Infectarea păduchilor cu fungi entomopatogeni
(FE) din specia Metarhizium anisoplie
• Pentru tratament se folosesc suspensii de conidii (1x108
pe ml-1) în Tween 80 0,03% sau ulei de silicon.
• Tratamentele se aplică la începutul iernii
Infestațiile cu păduchi malofagi la
mamifere
• Biocontrol
– Peste 50 de specii de păsări sălbatice culeg plante
din flora spontană (Daucus carota, de exemplu) și
garnisesc cuiburile pentru a îndepărta păduchii
malofagi din genul Menacanthus.

S-ar putea să vă placă și