Evaluarea de laborator a funcțiilor

sistemului endocrin

Anatolie Vișnevschi,
Dr.hab.șt.med., prof. univ.,

Șef catedra de Medicină de laborator

Definiţia clasică a hormpnilor(Starling şi Bayliss,
1904): Compus chimic elaborat de o celulă sau un
grup de celule specializate (celule endocrine),
secretat în sange şi transportat prin sistemul
circulator la o celulă ţintă, care răspunde printr-o
modificare a funcţiei sale.

ORICE TIP DE ŢESUT PRODUCE ŞI

SECRETĂ SUBSTANŢE CARE POT
INFLUENŢA FUNCŢIILE ALTEI CELULE!
Ex. inima, rinichii, ţesutul adipos
 Clasificarea hormonilor
 După sediul sintezei şi acţiunii
1) Hormoni endocrini- ajung de la celula producătoare la celula
ţintă prin sânge

2) Hormoni paracrini- acţionează pe celule învecinate celulei

ţintă fără a ajunge în circulaţia sangvină

3) Hormoni autocrini- secretaţi de o celulă în spaţiul extracelular

şi acţionează ca moleule semnal pentru celula care i-a produs
(celula secretoare şi celula ţintă sunt identice)

!!! Un hormon poate acţiona endocrin faţă de un ţesut şi paracrin faţă

de altul ex. somatostatina
 Clasificarea hormonilor
 După natura chimică
1) derivaţi din aminoacizi (Tyr-dopamina, catecolaminele,
hh. tiroidieni şi Trp- melatonina)

2) peptide şi proteine mici (sub 200 aa): GnRH, TRH,

vasopresina, oxitocina, PTH, leptina etc.

3) glicoproteine mari: insulina, TSH, LH, FSH, eritropoetina

4) derivaţi dintr-un nucleu steroidic (hh. steroizi):

glucocorticoizi, mineralocorticoizi, sexuali

5) derivaţi vitaminici: retinoizii, calcitriol (pseudosteroizi)

6) derivaţi din acidul arahidonic: prostaglandine,

tromboxani, leucotriene, lipoxine
 Clasificarea hormonilor
 După solubilitate
1) hormoni liposolubili (steroizi, pseudosteroizi,
tiroidieni, retinoizi)

2) hormoni hidrosolubili (catecolamine, peptide,

proteine)
 H. liposolubili vs h. hidrosolubili
H. liposolubili
- au receptori intracelulari
(nucleari sau citoplasmatici)
- Nu necesită mesageri secunzi
- mec.: modulează exprimarea
genelor şi sinteza proteinelor
- exercită o reglare cantitativă a
concentraţiei de proteine
- acţiune mai lentă
- stingerea semnalului hormonal
este lentă (ore)
- circulă transportaţi de proteine
H. Hidrosolubili
- au receptori membranari
(la sup. celulelor)
- necesită mesageri secunzi
- mecanism: modulează
activitatea unor proteine
- exercită o reglare calitativă
( a activităţii proteinelor)
- acţiune mai rapidă
- stingerea semnalului
hormonal este rapidă (sec,
min)
- circulă liber în sînge
Reglarea secreţiei endocrine
 Bioritmuri: ex. secreţie maximă de cortizol
înainte de trezire, privarea de somn produce o
uşoară rezistenţă la insulină şi HTA, secreția
hormonului somatotrop crește în fazele inițiale
ale somnului și scade în fazele tardive.
 Reglarea nervoasă- transductori neuroendocrini
- transfomă infomaţia nervoasă în mesaj
hormonal
 Reglarea de tip feed-back (-) sau mai rar (+)
Tripla retroacţiune (feed-beack)

Controlul secreţiei H
•Ansa lungă: ↑hormonilor
din glanda ţintă
→↓secreţia RH şi ↓tropi
hipofizari
•Ansa scurtă: ↑hormonilor
tropi hipofizari →
↓secreţia RH
•Ansa ultrascurtă: ↑RH →
↓propria lor secreţie
Mecanismul de acţiune al hormonilor hidrosolubili
 Receptorii (R)- GP oligomere, multidomeniale , membranare,
cu specificitate mare
- AGONIST-compus care se leagă de R şi declaşează un răspuns
hormonal
- ANTAGONIST- compus care se leagă de R dar nu declaşează
un răspuns hormonal (blochează R)

 Familii de receptori de membrană

- Receptori cuplaţi cu proteinele G
- Receptori cuplaţi cu canale ionice
- Receptori tirozin kinazici (cu activitate enzimatică intrinsecă)
- Receptori serin kinazici
- Receptori pentru citokine cuplaţi cu kinaze (activitate
enzimatică extrinsecă)
Mecanismul de acţiune al hormonilor
liposolubili
(RECEPTORII NUCLEARI)
 RECEPTORII NUCLEARI

tip I
- Pt H. steroizi
există în citoplasmă şi după
legarea ligandului translocă în
nucleu (ex. R pt glucocorticoizi)
- Se leagă de ADN ca
homodimeri (jumătăţile de
recunoaştere ale ADN sunt
palindromice)
tip II
- Pt H. tiroidieni, vitamina D,
retinoizi
există permanent în nucleu (ex.
R pt hh tiroidieni)
- Se leagă de ADN ca
heterodimeri

Domeniile carboxiterminale mediază controlul transcripţiei.

 Mecanismul de acţiune al H. steroizi

Receptori intracelulari cu 2 situsuri

 Pt H- legare necovalentă
 Pt o porţiune de ADN (HRE)- legare prin
leg.ionice (via Arg, Lys)

Recptorul steroidic este fixat în citoplasmă cu alte

proteine
Mecanismul de acţiune al H. tiroidieni
- la nivel nuclear (activează
transcripţie gene: ATP-aza
Na+/K+ şi GH)

- la nivel mitocondrial
(activează respiraţia
mitocondrială)

- la nivel membranar
(activează pătrunderea aa
hidrofobi)
 HIPOFIZA

 Adenohipofiza
Celule bazofile: hormonii tropi – tireotrop (TSH),
adrenocorticotrop (ACTH), gonadotropi (FSH, LH),
precum şi melanotropina, beta-endorfina;
Celulele acidofile: hormonii efectori –somatotropina
(STH), prolactina (PL)
 Neurohipofiza
secretă neurohormonii hipotalamici – antidiuretic
(ADH) şi oxitocina
Hormoni hipotalamici Hormoni hipofizari
-structură peptidică - str u c tu r ă p e p t i d i c ă sa u g l i c o p r o te i c ă

- tr a n s p o r ta ţi l a h i p o f i z ă p r i n si s te m u l - e l i b e r a ţi î n c i r c u l a ţi a si s t e m i c ă

p o r t h i p o ta l a m o - h i p o f i z a r

- t i p u r i : - t i p u r i :

• RH (releasing hormone): • hh. adenohipofizari (hh. tropi sau

stimulează sintez
a d e n o h i p o f i z a r i
-GH-RH (h. eliberator al GH)
-CRH (h. eliberator al ACTH)
-TRH (h. eliberator al TSH)
-Gn-RH (h. eliberator al Gn)
• RIH (release inhibiting hormone):
inhibă secreţia hormonilor
a d e n o h i p o f i z a r i
-GH-RIH (h. inhibitor al
eliberării GH; acţionează şi pe
A C T H , T S H ş i
-PRL-RIH (h. inhibitor al
eliberării PRL)
a ş i s e c r e ţi a h h . tropine)
-somatotropina STH sau GH
(growth hormone)
-corticotropina ACTH
-tireotropina TSH
-gonadotropine Gn (LH şi FSH)
-lactotropina/prolactina PRL
-melanotropina/hormonul
melanocito-stimulator MSH
• hh. neurohipofizari
-vasopresina/hormonul antidiuretic
F S H ) ADH
-ocitocina
Principalii hormoni hipofizari şi organele ţintă
1. Hormonul adrenocorticotrop (ACTH) – acţiune la zona
fasciculată a cortexului suprarenalelor cu elaborarea
glucocorticoizilor; acţiune permisivă în zonele
glomerulară şi reticulară prin ionii K+ şi angiotensina II
pentru sinteza aldosteronului.
glucocorticoizi şi melatonina ↓ACTH;
ACTH ↑ secreţia insulinei, somatotropinei, lipolizei,
memoria, învăţarea, antidepresiv.
 Rolurile metabolice GH
a) Metabolismul proteic
↑ sinteza proteică →
anabolism
↓ Catabolismul proteic
↑ rata transportului
intracelular de AA pentru
sinteza proteică
În sânge: ↑[Pr], ↓[AA],
↓[Ureea]
b) Metabolismul glucidic
1. ↑glicemia prin:
 ↑Gluconeogeneza hepatică
 ↓transportul intracelular al
glucozei
 ↓utilizarea glucozei la nivel
celular
2. ↑insulinemia
3. ↑nivelului GH în timp
⇒induce insulinorezistenţă
(reduce efectele insulinei)
efect diabetogen DZtip II
 c) Metabolismul lipidic d)Echilibrul hidromineral
 ↑reabsorbţia de NaCl şi
 ↑lipoliza energogeneză apă
bazată în special pe
 ↑ volemia
lipide cu păstrarea Pr. şi
 ↑reabsorbţia de Ca2+ şi
glucozei: Lipide
→AGL→CC fosfor → oase
 ↑cetogeneza hepatică
e)Alte efecte
 În sânge ↓[L], ↑[AGL],
 ↑activitatea metabolică a
↑[corpicetonici]
ficatului
 ↑eritropoieza
 ↑lactogeneza
Nivelul seric al somatotropinei este practic nedetectabil
pentru cea mai mare parte a zilei, în condiții fiziologice,
nonstresive.
Acest fapt, împreună cu natura episodică a secreției GH
crează impedimente în detectarea deficitului de GH.

Testul de toleranță la insulină (ITT) a fost mult timp

considerat "standardul de aur" pentru diagnosticarea
carenței de somatotrop (GHD), cu toate acestea, este
neplăcut pentru pacient, necesită prezența unui medic pe
tot parcursul perioadei de testare și este contraindicat la
persoanele cu antecedente de convulsii, boli cardiace sau
cerebrovasculare.
Situația în care nivelul GH crește peste valorile de 5 ng/ml
la adulți și peste 10 ng/ml la copii este considerată a fi
anormală.
Pacienții care nu pot tolera ITT și la cei care au nevoie de
un al doilea test de confirmare, se efectuiaza stimulare cu
arginină sau în combinața arginina cu GHRH.
Pentru copii în screening-ul depstării carentei hormonului de
crestere poate fi utilizat testul la efort fizic. Nivelul
maximal al GH se apreciaza dupa 15-20 min.
Excesul hormonului de creștere

Creșterea nivelului hormonului somatotrop poate duce la

afecțiunea numită acromegalie (la maturitate).
Dacă starea se dezvoltă înainte de închiderea epifizelor,
aceste persoanele pot fi extrem de înalte (gigantism).
Suspiciunea de acromegalie este un IGF-I colectat la
întâmplare. Dacă nivelul IGF-I este crescut comparativ cu
intervalul de referinta (în funcție de vârstă și sex) este
necesar de confirmat diagnosticul utilizând testul de
toleranță la glucoză (OGTT).
 Tirotropina (TSH)
 Stimulează secreţia T4 (tiroxina) şi T3 (triodotironina) a
tiroidei.

Secreţia TSH ↑- NA, estrogeni, durere, frig;

Secreţia TSH ↓- somatostatina, hormonul de creştere (GH),
glucocorticoizii, melatonina, dopamina.
 Gonadotropinele

 Hormonul luteinizant (LH) stimulează la bărbaţi secreţia

de testosteron (celulele Leydig), la femei stimulează
producerea în ovare a estrogenei şi progesteronului,
induce ovulaţia şi luteinizarea celulelor granuloase şi
celulelor tecii interne;

 Hormonul foliculostimulant (FSH) induce creşterea

folicului primar, cu estrogenii au acţiune permisivă pentru
efectul LH.
Prolactina (PRL)
Prolactina apare în ser sub trei forme diferite. Predomină
forma monomerică (80%) care este activă din punct de
vedere biologic şi imunologic; urmează în procent de 5-
20% forma dimerică (“big” prolactina) care este biologic
inactivă, iar în proporţie de 0.5-5% forma tetramerică
(“big-big”prolactina) cu activitate biologică scăzută.
 Nivelul crescut al prolactinei serice se poate datora unei
hiperprolactinemii reale (creşterea monomerilor de
prolactină) sau poate fi consecinţa prezenţei dimerilor şi
polimerilor de prolactină (macroprolactinemie), care sunt
biologic inactivi sau cu o activitate diminuată (este cazul
hiperprolactinemiilor de laborator fără expresie clinică şi
imagistică).
 De aceea, în cazul valorilor crescute de prolactină, se
efectuează dozarea prolactinei şi după retratarea probei cu
polietilenglicol (PEG) 6000. PEG va precipita
macroprolactinele, iar în supernatant vor ramâne
monomerii biologic activi. Doar în cazul în care valoarea
prolactinei obţinută după pretratare cu PEG reprezintă
peste 60% din valoarea prolactinei din serul netratat se
poate afirma diagnosticul de hiperprolactinemie.
 Recomandări pentru determinarea prolactinei
 La bărbaţi: ginecomastie, infertilitate, azoospermie, suspiciuni
de tumori hipofizare (microadenoame şi macroadenoame) şi
mamare.
 La femei: diagnosticul ciclurilor anovulatorii, a dereglărilor
ciclului menstrual, a amenoreei şi galactoreei
hiperprolactinemice, infertilităţii, suspiciunilor de tumori
hipofizare (microadenoame şi macroadenoame) şi mamare.
 Se va evita recoltarea după un examen ginecologic sau după
provocarea galactoreei (stres-ul şi, respectiv, stimularea
mamelonară cresc valorile de prolactină). Recoltarea însăşi
poate constitui o sursă de stres şi, în consecinţă, de creşteri ale
prolactinei.
Hiperprolactinemia se apreciază la 20%-40% dintre
pacienții cu acromegalie, acest lucru se poate datora
prezenței unei tumori mixte (care afectează atât
lactotrofele cât și somatotrofele), sau la anihilarea
mecanismelor de inhibare a PRL (de exemplu,
întreruperea eliberării dopaminei datorită compresiei
hipotalamusului de către o tumoare).
O altă cauză importantă a hiperprolactinemiei este
hipotiroidismul.
Hormonul de eliberare a tirotropinei (TRH) stimulează nu
numai TSH, dar stimulează și secreția de PRL, explicând
astfel hiperprolactinemia observată atât în cadrul
hipotireozei primare cât și celei secundare.
Prin urmare, testele funcției tiroidiene (tiroxină liberă [FT4]
și TSH) sunt întotdeauna indicate pentru a exclude
hipotiroidismul atunci când se evaluează un pacient cu
hiperprolactinemie.
Deoarece hiperprolactinemia poate fi apreciata în peste 40%
din cazurile de acromegalie, este indicată măsurarea
(IGF) -I.
7.Hormonul antidiuretic – ADH (vasopresina)
 Diabetul insipid
Diabetul insipid este o afecțiune caracterizată prin sete
intensă si urinare frecventa și în cantitate mare (volumul
urinar depaseste 3 litri de urina pe 24 de ore).

Aceasta afecțiune nu are nicio tangență cu diabetul zaharat

(care constă în concentrație crescută a glucozei din sânge),
cu toate ca pot avea simptome comune (setea exagerată și
poliuria).
 Diabetul insipid central (DIC) – problema este la
nivelul hipotalamusului sau hipofizei; în acest caz este
afectată producerea, depozitarea sau eliberarea de
vasopresină.
Diabetului insipid central poate fi primar (transmis genetic
sau idiopatic - adică fără o cauză aparentă); și
secundar/dobândit (dupa intervenții chirurgicale pe creier,
traumatisme craniene, tumori craniene, meningite, boli
inflamatorii ca sarcoidoza, histiocitoza, anevrismele
cerebrale).
Diabetul insipid nefrogen (DIN) – este produsă și eliberată
suficienta vasopresină din creier, dar există patologii la
nivelul rinichiului, în rezultat vasopresina nu iși realizează
efectele biologice. Și aceasta forma de diabet insipid poate
fi primară (transmisă genetic) sau secundară (provocată de
boala polichistică renală, litiază renală, insuficiență renală,
amiloidoză, nivel crescut de calciu in sange, nivel scazut
de potasiu în sange, anumite medicamente - litiu,
tetraciclina, manitol, glucoza).
 Cu scop diagnostic al diabetului insipid se utilizează
testul setei (testul de deprivare de apă): în seara dinainte
de test pacientul poate consuma lichide la dorință. În
dimineața testului la ora 8 a.m. pacientul va fi cântărit și
se va recolta o probă de sânge și o proba de urină (pentru a
masura osmolaritatea sangelui și urinei).
 Dupa aceea pacientul nu mai consumă niciun fel de lichid.
La intervale de 2 ore pacientul va fi cântărit, se va măsura
volumul de urină excretat în cele 2 ore și se va masura
osmolaritatea sângelui și a urinei.
 Pentru diferențierea dibetului insipid central de diabetul
insipid nefrogen se aplică testul cu vasopresina.
8.Oxitocina (OXT)
Reglarea sintezei de OXT
Condiții patologice asociate cu exces sau cu deficit de oxitocină sunt
rare și se limitează la rapoartele de caz.
Funcția oxitocinei la bărbați rămâne necunoscută.
Rol în monogamie – s-a demonstrat că în cazul administrării de
oxitocină intranazală la barbații care sunt intr-o relație de tip
romantic, acestia au crescut spontan distanța de prima femeie
atractiva intalnită, efect neintâlnit la subiecții care nu erau în relații
de tip romantic.
 Hormonul melanotrop (MSH)
 Stimulează activitatea melanocitelor cu pigmentarea
tegumentului;
 Stimulează steroidogeneza corticosuprarenală, în
consecinţa similitudinei structurale cu ACTH, dar mai
slabă de 10-20 ori.
 Stimulează secreţia ADH şi oxitocinei.
59
Secretia diferitelor tipuri de
hormoni steroizi este
restrictionata la o anumita zona
a CSR. DE CE?
 Hipercortizolism: Sindromul Cushing

 ACTH-dependentă: adenom hipofizar secretant de ACTH

(boala Cushing), cauză hipotalamică, cauza malignă
(cancere care secretă substanțe asemanatoare de ACTH).
 ACTH-independentă: iatrogena (dupa tratament
indelungat cu corticoizi, de ex. Prednison), forma
corticosuprarenaliană (adenom, displazie nodulară,
adenocarcinom CSR).
Tablou clinic
 Obezitatea facio-cervico-tronculară: creștere în greutate (2-15 kg) cu
redistribuția adipozității preponderent facial (față rotundă de lună plină,
roșie), la nivelul gâtului (cocoașă pe spate), la nivelul trunchiului și
abdominal (șort abdominal); șoldurile și coapsele sunt evitate și astfel se
realizează aspectul de „portocală pe băț“

 Leziuni ale pielii

 Vergeturi roșii-violacee (striuri roșii date de ruptura țesutului conjunctiv la
nivelul coapselor, sub braț, pe abdomen și sâni)
 Acnee și hirsutism (cresterea în exces a părului în locuri caracteristice bărbaților
– față, mustață, pe bărbie, lângă urechi, abdomen, coapse, sâni)
 Caderea parului de pe partile laterale ale frunții (de tip masculin)
 Echimoze și peteșii la nivelul pielii la traumatisme minore
 Vindecarea îndelungată a plăgilor
 Roșeata facială
 Infecții micotice mai frecvente.
 Hipertensiune arterială
 Diabet zaharat tip II, scăderea toleranței la glucoză (cu sete,
consum crescut de lichide, cu creșterea volumului urinar, cu
creșterea poftei de mancare)
 Slăbiciune musculară: la nivelul membrelor inferioare
proximale – la nivelul coapselor
 Tulburari de ciclu menstrual, infertilitate
 Disfuncție erectilă, scăderea libidoului, micșorarea testiculilor,
creșterea sânilor (la bărbați)
 Osteoporoza: dureri osoase, fracturi osoase
 Tulburări psihice: labilitate emoționala, iritabilitate, depresie,
anxietate, tulburări de memorie, tulburări de somn, halucinații
 Calculi renali
Diagnostic de laborator
 Cortizol la ora 8, cortizol la ora 18, ACTH
 Cortizol la ora 8 dupa 1 mg de dexametazona (testul
Bricaire), cortizol dupa 4 și 8 mg de dexametazonă (teste
de frenaj)
 Cortizol liber urinar din urina de 24 ore
 DHEAS, testosteron
 Glicemie bazală, testul de toleranta orală la glucoză,
colesterol, trigliceride
 Hemoleucograma
 Ionograma
 Calciu din urină
 Insuficienţa corticoadrenală
•Insuficienţa corticosuprarenalei primară – boala Addison- cel mai
frecvent este cauzată de distrucţia autoimună a cortexului suprarenalei şi
poate cauza criză suprarenală acută.
•Se caracterizează prin:
•↓ glucocorticoizii, androgenii şi mineralocorticoizii suprarenalei
•↑ POMC şi ACTH
•Hipoglicemie (deoarece cortizolul este hiperglicemic)
•Pierdere în greutate, slăbiciune, greaţă şi vomă
•Hiperpigmentare
•↓ pilozitatea pubică şi axilară la femei (cauzată de absenţa androgenilor
suprarenalei)
• hiperkalemie, şi acidoză metabolică (cauzată de absenţa aldosteronului)
Insuficienţă corticosuprarenală
secundară este cauzată de
scăderea nivelului ACTH
 se datorează insuficienţei
primare de ACTH
 nu provoacă hiperpigmentarea
(deoarece este o insuficienţă
primară de ACTH)
 nu apare hiperkalemia, sau
acidoza metabolică deoarece
aldosteronul e în normă
 celelalte simptome sunt similare
cu cele din boala Addison)
Hormonii glandei tiroide
  Boala Graves-Basedow
 Hiperfuncţie tiroidiană difuză de cauză autoimună,
secundar producţiei de autoanticorpi anti-receptorul pentru
TSH (Ac anti-TSH-R) stimulatori care induc o stimulare a
funcţiei tireocitului (similar TSH-ului). Consecinţele
acestei stimulări constau în:
 - la nivel anatomic: gușă difuză (hiperplazie
parenchimatoasă cu infiltrat limfocitar)
 - la nivel funcţional: hipertiroidism cu efecte sistemice
(stare hipermetabolică cunoscută sub numele de
tireotoxicoză)
 - modificări extra-tiroidiene de cauză autoimună:
oftalmopatie și mai rar dermatopatie
Mecanisme:
 1) Defect al limfocitelor T supresor (Ts) care va permite
limfocitelor T helper (Th) să inducă sinteza de către
limfocitele B de autoanticorpi anti-TSH-R stimulatori
(90% din pacienți)
 2) Consecința: nivelul plasmatic la hormonilor liberi FT4
și FT3 este crescut atât prin creșterea producției cât și
datorită scăderii nivelului de globulină care leagă tiroxina
(TBG). Hiperfuncționalitatea glandei conduce la supresia
secreției de TSH
 3) Oftalmopatia este consecința unei reacții autoimune
locale ce implică atât imunitatea celulară - limfocitele T
citotoxice care eliberează citokine proinflamatorii, cât și
imunitatea umorală - anticorpi orientați față de antigenii
de la nivelul fibroblastelor și musculaturii orbitei.
 Factori de risc:
 - susceptibilitatea genetică – rolul eredității este evidențiat
de agregarea familială a bolii, concordanța la gemenii
monozigoți, în plus, pacienții (și rudele acestora) pot
prezenta alte maladii autoimune asociate: - endocrine: ex.,
boala Addison (insuficiență corticosuprarenaliană), diabet
zaharat de tip I și -non-endocrine: ex., anemie pernicioasă,
miastenia gravis, lupus eritematos sistemic, artrită
reumatoidă, sindromul Sjogren.
 stress-ul psihic – boala Graves devine evidentă după un
stress emoțional sever, mai ales dacă se asociază și o
susceptibilitate genetică individuală
 sexul – boala este mai frecventă la femei (raport
femei/bărbați 7-10 : 1).
Hormonii androgeni inhibă evoluția bolii autoimune în timp
de estrogenii o potentează prin stimularea limfocitelor B.
Totuși boala apare și după menopauza. La barbați are
tendința de a aparea la vârste mai mari, este mai severă și
insoțită mai des de oftalmopatie.
Tiroidita Hashimoto (tiroidita cronică autoimună)
Hipofuncţie tiroidiană difuză de cauză autoimună,
secundar producţiei de autoanticorpi anti-tiroglobulină
(Ac anti-TG), anti-tiroid peroxidază (Ac antiTPO) și în
fazele avansate, anticorpi anti-receptorul pt. TSH (Ac anti-
TSH-R) blocanți care acționează ca antagoniști ai TSH și
conduc la deficitul progresiv al hormonilor tiroidieni.
Consecinţele acestei hipofuncții constau în:
 - la nivel anatomic: în stadiile inițiale, gușă datorită
hiperplaziei glandulare difuze cu infiltrat limfocitar, iar în
cele avansate, glanda devine atrofică, fibroasă cu
distrucția foliculilor tiroidieni
 - la nivel funcţional: hipotiroidism cu efecte sistemice
(stare hipometabolică cunoscută sub numele de mixedem)
 Mecanisme:
 Defect al limfocitelor T supresor (Ts) care va permite
limfocitelor T helper (Th) să interacționeze cu antigeni
tiroidieni membranari și să inducă sinteza de către
limfocitele B, inițial de Ac anti-TG și apoi de Ac anti-
TPO.
 Reacția autoimună la nivel tiroidian implică atât
imunitatea celulară - limfocitele T citotoxice care
eliberează citokine proinflamatorii cât și imunitatea
umorală - anticorpii anti-TG și anti-TPO citotoxici și
fixatori ai complementului, conducând la inflamația
cronică și distrucția glandulară progresivă.
Consecință:
- pentru ca să se instaleze hipotiroidismul este nevoie ca
90% din glanda tiroidă sa fie distrusă.
- Ac anti-TSH-R blocanți se întâlnesc la pacienții cu
tiroidită atrofică și mixedem.
- Boala este mai frecventă la femei (raport femei/bărbați 5 :
1)
- Caracterul autoimun al bolii este indicat și de asocierea cu
aceleași maladii autoimune descrise în cazul bolii Graves-
Basedow.
- Diagnosticul pozitiv presupune evidențierea unui nivel
seric scăzut de T4, creșterii TSH și prezenței auto-Ac în
ser.
Cretinism
 Evaluarea funcției reproductive

 Funcția reproductivă este mediată de o

varietate de hormoni sintetizați și secretate de
gonade (testicule și ovare), suprarenale,
hipofiză, hipotalamus și placentă.
Testiculele și ovarele sintetizează steroizi sexuali
(androgeni și estrogeni) din colesterol prin aceeași
cale inițială utilizată în glandele suprarenale până la
sinteza mineralocorticoizilor, glucocorticoizilor și
androgenilor. Hormonul specific secretat de o glandă
endocrină depinde de prezența și activitatea diferitor
enzime. În timp ce suprarenalele sintetizează
androgeni ca dehidroepiandrosteronul (DHEA),
DHEA-sulfat (DHEAS) și androstendion, testiculele
metabolizează acești steroizi în principal la
testosteron. Ovarele transformă testosteronul în
estradiol și androstendionul în estronă.
Modificările pituitare, ovariene și uterine în cadrul ciclului
menstrual
Algoritm de diagnostic a hipogonadismului la bărbați
Algoritm de diagnostic al amenoreei