Hematomul este un revărsat sanguin bine delimitat în ţesuturile moi sau în organele

parenchimatoase. Mecanismul de producere este lovirea (lezare vas sanguin mai mare) sau
compresia între două planuri. Epidermul supraiacent este echimotic iar clinic se constată o
formaţiune tumorală fluctuentă, dureroasă spontan şi la la palpare, bine delimitată, uneori
pulsatilă.
Există hematoame traumatice (majoritatea) şi patologice. Cele traumatice apar de regulă
la locul impactului şi rar la distanţă prin fuzarea sângelui pe tecile aponevrotice.
Hematoamele de dimensiuni mici şi mijlocii se pot resorbi spontan, închista sau organiza
conjunctiv iar cele mai mari necesită incizie şi drenaj.

Hematoamele mari pot evolua cu suprainfecţie şi abces, pot determina compresie pe

structurile vecine şi produc stază; în caz de hematoame multiple şi mari se poate dezvolta şoc
traumatic uneori cu evoluţie spre deces.

Revarsatele sangvine pot ajunge în cavităţi seroase, muşchi, organe parenchimatoase,

ţesuturi laxe. Datorită cantonării sângelui la aceste nivele, pot apare tulburări funcţionale
localizate sau generalizate urmări ale compresiei pe vasele şi organele invecinate sau chiar
moarte (hematoame intracraniene). Din aceste motive ele impun tratamentul chirurgical cu
drenaj.
Timpul de îngrijire este variabil în funcţie de numărul şi prezenţa sau absenţa
complicaţiior.

b. Revărsatele sangvine:
- hematomul extradural: este o acumulare de sânge între planul osos şi dura mater. În
majoritatea cazurilor este însoţit de fracturi craniene apărând la intersecţia unui vas cu linia de
fractură.
Este exclusiv traumatic mecanic (excepţie carbonizarea); de obicei este limitat la aria
unui singur os cranian (care are o fractură) şi poate ajunge până la 200 ml.
Apare numai în focarul de lovire (nu apare niciodată ca leziune de contralovitură).
Din punct de vedere clinic apare pierderea conştienţei de durată variabilă cu fenomene
neurologice trecătoare sau persistente.
Evolutiv, poate exista un interval liber (12-24 h, maxim 48 h) în care pacientul îşi revine
şi apoi apare agravarea stării generale, tulburarea stării de conştienţă pînă la comă şi moarte.
 Este o mare urgenţă neurochirurgicală impunând evacuare rapidă, altfel prin creşterea în
dimensiuni şi volum determină compresiune cerebrală cu evoluţie letală.

- hematomul subdural: este un revărsat sanguin între dura mater şi arahnoidă; poate fi uni
sau bilateral, acoperind o arie sau toată suprafaţa creierului ; are ca frecvenţă crescută a
mecanismului de producere deceleraţia, nefiind exclusiv traumatic; se asociază cu fractura
craniană dar poate apare şi în absenţa ei.
Pentru a se motiva etiologia traumatică, trebuie să existe asocierea lui cu leziuni de părţi
moi, de calotă şi/sau meningo-cerebrale.
Hematoamele traumatice apar pe convexitatea craniului; când sunt de dimensiuni mari se
pot extinde şi la bază; de asemenea, apar în focarul de lovire directă dar şi în focarul de
contralovitură, în având un caracter bipolar.
Hematomul subdural poate avea o evoluţie acută, subacută şi cronică.
Aspectul morfologic depinde de vechime: în primele ore sângele este lichid, după cca.
24-48 h sângele este serocoagulat, după 3-4 zile la periferia hematomului se formează o fină
membrană de fibrină care în 2-3 săptămâni se transformă în ţesut de granulaţie. După cca. o lună
la periferie se formează o membrană conjunctivă evidentă impregnată cu pigment hematic.
Tabloul clinic este asemănător cu cel al hematomului extradural dar intervalul liber poate
fi mai lung.

Tratamentul depinde de mărimea şi localizarea colecţiei sanguine subdurale, de

simptomatologia clinică. Hematoamele mici se pot resorbi spontan, cele de dimensiuni mari
determină fenomene de compresiune cerebrală cu sindrom de hipertensiune intracraniană şi
impun intervenţie chirurgicală de urgenţă.

- hemoragiile lepto-meningee: sunt hemoragii sub-arahnoidiene şi sub-piale şi pot fi

difuze sau limitate..
Mecanismul de producere este fie traumatic (cel mai frecvent prin lovire cu/de corpuri
dure cu suprafaţă mare), fie netraumatic (anevrisme, ateroscleroză).
 Sunt descrise următoarele tipuri de hemoragie subarahnoidiană: circumscrise (frecvent pe
convexitate, traumatice), difuze (netraumatice), secundare (adunare a sângelui din hematoame
cerebrale sau contuzii) şi în focarele de contralovitură.
Clinic apare starea de comă instalată progresiv cu semne de iritaţie meningeală şi LCR
hemoragic.
Evoluţia poate fi gravă, cu prognostic rezervat, în hemoragiile extinse care duc la moarte
într-un interval relativ scurt.

- revărsate sanguine intracerebrale (hematoamele intracerebrale): sunt acumulări de sânge

relativ bine delimitate în masa cerebrală de etiologie traumatică sau patologică.
Hematoamele traumatice se produc frecvent secundar, prin confluarea unor zone de
contuzie cerebrală, mai rar primar prin ruptura unui vas intracerebral (când are o localizare
profundă); mecanismul prin decelerare determină formarea unui hematom localizat sau a unui
revărsat sanguin difuz, profund în vecinătatea ventriculilor care se poate deschide cu drenare
intraventriculară.
Hematomul netraumatic este de obicei profund, interesează capsula internă şi nucleii
cenuşii bazali şi se însoţeşte frecvent de hemoragie intraventriculară; are drept cauze
hipertensiunea arterială, ateroscleroza vaselor sanguine cerebrale, anevrismele cerebrale.
Tabloul clinic este asemănător cu cel al hematoamelor subarahnoidiene şi extradurale
prezentând cele trei faze: traumatism, interval liber şi agravare prin hipertensiune craniană.
Evoluţia este gravă cu mortalitate crescută iar în caz de supravieţuire rămân sechele
neurologice ce pot merge până la invaliditate.