Primul ajutor în hemoragii: note pentru activitatea practică

de teren

Hemoragia reprezintă pierderea de sânge în afara sistemului vascular, prin

distrugerea totală sau parţială a unui vas de sânge. Cauzele hemoragiilor pot fi: traumatismele
(contuzii, entorse, fracturi, luxaţii, leziuni musculare), intervenţiile chirurgicale, diferitele boli
(ulcer gastro-duodenal, tuberculoză pulmonară etc.). În funcţie de momentul în care se
produc, hemoragiile pot fi primare și secundare.
Clasificarea hemoragiilor în funcție de tipul vasului care se rupe

În funcţie de tipul vasului care se rupe, se disting hemoragii arteriale,hemoragii

venoase şi hemoragii capilare.
Hemoragiile arteriale sunt cele mai periculoase, deoarece sângele ţâşneşte ritmic şi cu
forţă, ceea ce face ca în scurt timp să se piardă o cantitate mare de sânge, provocând moartea.
În foarte puţine cazuri aceste hemoragii se opresc spontan. Culoarea sângelui este roşu
aprins (sânge oxigenat). Vasul secţionat se observă în plagă (inel de culoare alb-gălbuie
permiţând stabilirea cu precizie a locului de unde curge sângele.
Hemoragiile venoase sunt mai puţin grave decât cele arteriale, deoarece sângele venos
circulă la o presiune foarte redusă faţă de presiunea din artere. Culoarea sângelui este roşu-
închis (deoarece conţine hemoglobină redusă), iar curgerea sângelui se face în valuri,
inundând plaga. Dacă vasul secţionat nu este prea mare, hemoragia se poate opri printr-un
simplu pansament. Deoarece venele însoţesc întotdeauna arterele, se poate întâmpla ca
hemoragia să fie mixtă: arterială şi venoasă.

Hemoragiile capilare apar din cauza lezării vaselor de calibru mic din muşchi, piele etc.,
ceea ce face imposibilă stabilirea vasului din care curge sângele. Sunt hemoragii mai puţin
grave şi de obicei uşor de oprit. Sângele este de culoare roşie (culoare intermediară între
sângele venos şi cel arterial deoarece sunt lezate atât capilarele arteriale, cât şi cele venoase)
şi musteşte din plagă. În cazul unor afecţiuni care interesează capilarele din anumite organe
sau dacă plăgile au suprafeţe întinse ori interesează zone foarte vascularizate, hemoragiile
capilare devin periculoase pentru că sunt greu de stăpânit.
Hemoragii externe, interne şi exteriorizate

După locul unde are loc sângerarea, hemoragiile se clasifică în hemoragii externe, interne şi
exteriorizate. Hemoragiile externe sunt hemoragiile în care sângele apare la suprafaţa
corpului. Au avantajul că sunt observate imediat, fapt care permite luarea unor măsuri urgente
în vederea opririi lor. Hemoragiile interne sunt hemoragiile în care sângele se scurge într-o
cavitate închisă (cutia craniană, cavitatea toracică, cavitatea abdominală, organe cavitare,
stomac, intestin, vezica urinară). Sunt mai grave deoarece nu pot fi observate imediat,
diagnosticarea lor necesită investigaţii clinice şi paraclinice efectuate de personal competent,
tratamentul lor se face numai într-un serviciu specializat.
Hemoragiiie exteriorizate sunt hemoragiile în care sângele se scurge într-un organ care
comunică cu exteriorul:

 epistaxis = sângerare nazală;

 otoragie = sângerare din urechea medie;
 rectoragie = sângerare la nivelul rectului;
 uretroragie = sângerare din uretră;
 hemoptizie = sânge provenit din plămâni, care se scurge prin cavitatea bucală;
 hematemeza = hemoragie la nivelui stomacului în care sângele se exteriorizează prin
cavitatea bucală (vărsătura);
 melena = sângerare la nivelul tubului digestiv (stomac, intestin) în care sângele este
eliminat odată cu materiile fecale.

Hemoragii primare și hemoragii secundare

În funcţie de momentul în care se produc, hemoragiile pot fi:

 hemoragii primare, care se produc odată cu lezarea vasului sangvin;

 hemoragii secundare, care apar la un anumit interval de la traumatism, prin erodarea
peretelui vascular de către un tub de dren, proces supurativ etc.

În funcţie de cantitatea de sânge pierdut, hemoragiile se clasifică în:

 hemoragii mortale în care pierderea de sânge depăşeşte 50% din volumul de sânge al
organismului;
 hemoragii mari în care se pierde aproximativ 20% din volumul total de sânge;
 hemoragii mijlocii şi mici, în care pierderea de sânge nu depăşeşte 20% din volumul
sangvin.

În concluzie, clasificarea hemoragiilor se poate face după diferite criterii, dar oricare ar fi
forma de hemoragie, ea pune în pericol viaţa individului, fie imediat prin pierderea unei
cantităţi mari de sânge, fie tardiv, prin posibilitatea repetării şi extinderii sau intensificării
sale. De aceea, după recunoaşterea hemoragiei, aceasta trebuie oprită cât se poate de repede,
iar supravegherea şi îngrijirea unei persoane cu hemoragie trebuie făcută cu o deosebită
atenţie.
Recunoaşterea unei hemoragii

În hemoragii există două grupe de simptome:

a) simptome locale de exteriorizare;
b) simptome generale.
În cadrul hemoragiilor mici, se iau în considerare numai simptomele locale de exteriorizare,
deoarece o cantitate mică de sânge pierdută nu se resimte la nivelul întregului organism
(există mecanisme de compensare). Totuşi, aceste hemoragii mici trebuie privite cu
seriozitate, ele putând să se repete mai ales dacă apar pe fondul unor tulburări de coagulare a
sângelui.
a) Simptomele locale de exteriorizare se recunosc prin apariţia sângelui.

 Dintre hemoragiile externe, cele arteriale se recunosc după forţa cu care ţâşneşte sângele
şi caracterul pulsatil, sincron cu bătăile inimii.
 Hemoragiile venoase se revarsă încet, continuu, iar sângele are o culoare mai închisă.
 Hemoragia capilară este difuză, în cantitate moderată.
 Hemoragiile exteriorizate se manifestă sub diferite forme şi acestea au fost descrise
anterior.

b) Simptomele generale traduc starea de anemie acută şi reacţia de apărare a organismului.

Ele reprezintă singurele criterii de recunoaştere în cazul majorităţii hemoragiilor interne şi
sunt reprezentate de: paloare accentuată, ameţeli, frison, lipotimie, extremităţi reci, puls
accelerat, dar mic, tensiune arterială scăzută, hipotermie, oligurie, convulsii.
Orice hemoragie constatată trebuie raportată imediat unui medic. Oprirea unei hemoragii se
numeşte hemostază. Hemostaza poate fi spontană, provizorie şi definitivă.

Hemostaza spontană

Hemoragiile mai mici se opresc, de regulă, singure prin hemostaza spontană realizată prin
vasoconstricţie locală însoţită de coagularea sângelui la nivelul leziunii. Realizarea
hemostazei spontane are o importanţă deosebită în hemoragiile organelor cavitare. Se va
aplica în regiunea interesată o pungă cu gheaţă sau comprese reci, cu scopul de a favoriza
vasoconstricţia. Hemostaza provizorie se efectuează în hemoragiile externe, care nu se opresc
spontan, are o durată limitată şi trebuie urmată la scurt timp de hemostaza definitivă.
Hemostaza provizorie se realizează prin apăsarea arterei sau venei lezate, pe o suprafaţă
osoasă subiacentă. Apăsarea poate fi executată la nivelul plăgii prin tamponare, pansamente
compresive sau la nevoie, cu pumnul sau degetele.
Hemostaza definitivă se efectuează în spital în serviciile de chirurgie şi constă în:

 cauterizarea capetelor vasculare secţionate;

 tamponarea plăgilor;
 ligatura vaselor;
 pensarea cu pensă hemostatică permanentă.

Măsurile de prim ajutor în hemoragiile externe

 Se întinde accidentatul la orizontală, în decubit dorsal, cu capul mai jos decât trunchiul
şi extremităţile (poziţia Trendelenburg) pentru a favoriza circulaţia sangvină la nivel
cerebral.
  Se stabilește tipul hemoragiei (venoasă, arterială, capilară).
 Se efectuează hemostaza provizorie prin pansament compresiv sau compresie la
distanţă, în funcţie de mărirea hemoragiei şi localizarea ei.
 Dacă hemoragia este foarte puternică sau dacă salvatorul este izolat sau fără materialele
necesare şi trebuie să facă faţă unui număr mare de răniţi, precum şi în faţa unui
membru secţionat, se aplică garoul. Garoul poate fi improvizat dintr-un tub de cauciuc
elastic (preferabil) sau orice material flexibil, însă neelastic: cravată, fular, batic rulat pe
diagonală, ciorap etc. Garoul se aplică la rădăcina braţelor (la patru laturi de deget sub
axilă), pentru hemoragiile membrului superior, şi la rădăcina coapselor pentru
hemoragiile membrului inferior.

Aplicarea garoului se face fixând în zona traiectului arterei principale un rulou de tifon sau de
material textil, notând pe un bilet data şi ora când s-a aplicat. În hemoragiile venoase, garoul
se aplică dedesubtul plăgii.

 Garoul se strânge astfel încât să se oprească circulaţia, dar culoarea tegumentelor să se

menţină apropiată de cea normală.
 Garoul se menţine maximum 2 ore, slăbindu-l 1-2 minute la fiecare 20 minute – interval
pentru a se permite irigarea ţesuturilor, în acest timp hemostaza fiind asigurată prin
compresiune digitală la distanţă.
 Se iau măsuri urgente pentru a transporta rănitul la o unitate sanitară dotată
corespunzător.
 Se aşază rănitul pe o targă, în decubit dorsal, fără pernă, şi se supraveghează tot timpul
transportului.
 Se încălzeşte bolnavul în mod progresiv, administrându-i băuturi calde şi încălzindu-i
extremităţile cu sticle sau pungi cu apă caldă.
 Dacă este posibil, se administrează oxigen.
 Este de dorit ca scoaterea garoului să fie făcută de medic, deoarece trebuie luate toate
măsurile necesare pentru a interveni prompt la primele manifestări ale şocului produs
prin ridicarea garoului.
Observaţii

 Garoul nu se menţine mai mult de maximum 120 minute (risc de gangrenă).

 Nu se fixează garoul prin nod.
 Decomprimarea garoului nu se face niciodată brusc.

Măsurile de prim ajutor în hemoragiile interne

De cele mai multe ori, se instalează starea de şoc. Semnele de recunoaştere a unei hemoragii
interne au fost enunţate anterior. Dacă este conştient, rănitul se aşază în decubit dorsal cu
picioarele uşor ridicate dacă nu sunt fracturate. Dacă este inconştient, se aşază în decubit
lateral.
Trebuie prevenită instalarea stării de şoc:

 accidentatul este mişcat cât mai puţin posibil;

 se scoate sau se slăbeşte orice parte a vestimentaţiei care apasă gâtul, toracele sau
mijlocul (cravată, curea);
 se acoperă accidentatul cu o pătură;
 nu se administrează nicio băutură pentru că orice creştere a debitului circulator
accentuează hemoragia;
 nu se lasă accidentatul nesupravegheat;
 obligatoriu, se transportă accidentatul la spital.