Curs Chirurgie Anul II AMG

Hemoragia reprezintă pierderea de sânge în afara sistemului vascular, prin distrugerea totală sau parţială a
unui vas de sânge.
Cauzele hemoragiilor pot fi:

 traumatismele (contuzii, entorse, fracturi, luxaţii, leziuni musculare),

 intervenţiile chirurgicale,

 diferitele boli (ulcer gastro-duodenal, tuberculoză pulmonară etc.).

Clasificare:
a) În funcţie de momentul în care se produc, hemoragiile pot fi primare și secundare.
b) În funcţie de tipul vasului care se rupe, se disting hemoragii arteriale hemoragii venoase şi
hemoragii capilare. Hemoragiile arteriale sunt cele mai periculoase, deoarece sângele ţâşneşte ritmic
şi cu forţă, ceea ce face ca în scurt timp să se piardă o cantitate mare de sânge, provocând moartea. În
foarte puţine cazuri aceste hemoragii se opresc spontan. Culoarea sângelui este roşu aprins (sânge
oxigenat). Vasul secţionat se observă în plagă (inel de culoare alb-gălbuie permiţând stabilirea cu
precizie a locului de unde curge sângele. Hemoragiile venoase sunt mai puţin grave decât cele
arteriale, deoarece sângele venos circulă la o presiune foarte redusă faţă de presiunea din artere.
Culoarea sângelui este roşu-închis (deoarece conţine hemoglobină redusă), iar curgerea sângelui se
face în valuri, inundând plaga. Dacă vasul secţionat nu este prea mare, hemoragia se poate opri printr-
un simplu pansament. Deoarece venele însoţesc întotdeauna arterele, se poate întâmpla ca hemoragia
să fie mixtă: arterială şi venoasă.Hemoragiile capilare apar din cauza lezării vaselor de calibru mic din
muşchi, piele etc., ceea ce face imposibilă stabilirea vasului din care curge sângele. Sunt hemoragii
mai puţin grave şi de obicei uşor de oprit. Sângele este de culoare roşie (culoare intermediară între
sângele venos şi cel arterial deoarece sunt lezate atât capilarele arteriale, cât şi cele venoase) şi
musteşte din plagă. În cazul unor afecţiuni care interesează capilarele din anumite organe sau dacă
plăgile au suprafeţe întinse ori interesează zone foarte vascularizate, hemoragiile capilare devin
periculoase pentru că sunt greu de stăpânit.
c) După locul unde are loc sângerarea, hemoragiile se clasifică în hemoragii externe, interne şi
exteriorizate. Hemoragiile externe sunt hemoragiile în care sângele apare la suprafaţa corpului. Au
avantajul că sunt observate imediat, fapt care permite luarea unor măsuri urgente în vederea opririi lor.
Hemoragiile interne sunt hemoragiile în care sângele se scurge într-o cavitate închisă (cutia craniană,
cavitatea toracică, cavitatea abdominală, organe cavitare, stomac, intestin, vezica urinară). Sunt mai
grave deoarece nu pot fi observate imediat, diagnosticarea lor necesită investigaţii clinice şi
paraclinice efectuate de personal competent, tratamentul lor se face numai într-un serviciu specializat.
Hemoragiiie exteriorizate sunt hemoragiile în care sângele se scurge într-un organ care comunică cu
exteriorul:

1
 epistaxis = sângerare nazală

 otoragie = sângerare din urechea medie

 rectoragie = sângerare la nivelul rectului

 uretroragie = sângerare din uretră

 hemoptizie = sânge provenit din plămâni, care se scurge prin cavitatea bucală

 hematemeza = hemoragie la nivelui stomacului în care sângele se exteriorizează prin cavitatea bucală
(vărsătura)

 melena = sângerare la nivelul tubului digestiv (stomac, intestin) în care sângele este eliminat odată cu
materiile fecale
d) În funcţie de momentul în care se produc, hemoragiile pot fi:

1. hemoragii primare, care se produc odată cu lezarea vasului sangvin;

2. hemoragii secundare, care apar la un anumit interval de la traumatism, prin erodarea peretelui
vascular de către un tub de dren, proces supurativ etc.
e) În funcţie de cantitatea de sânge pierdut, hemoragiile se clasifică în:

 hemoragii mortale în care pierderea de sânge depăşeşte 50% din volumul de sânge al organismului;

 hemoragii mari în care se pierde aproximativ 20% din volumul total de sânge;

 hemoragii mijlocii şi mici, în care pierderea de sânge nu depăşeşte 20% din volumul sangvin.
În concluzie, clasificarea hemoragiilor se poate face după diferite criterii, dar oricare ar fi forma de
hemoragie, ea pune în pericol viaţa individului, fie imediat prin pierderea unei cantităţi mari de sânge, fie
tardiv, prin posibilitatea repetării şi extinderii sau intensificării sale. De aceea, după recunoaşterea
hemoragiei, aceasta trebuie oprită cât se poate de repede, iar supravegherea şi îngrijirea unei persoane cu
hemoragie trebuie făcută cu o deosebită atenţie.
RECUNOAŞTEREA UNEI HEMORAGII
În hemoragii există două grupe de simptome:
a) simptome locale de exteriorizare;
b) simptome generale.
În cadrul hemoragiilor mici, se iau în considerare numai simptomele locale de exteriorizare, deoarece o
cantitate mică de sânge pierdută nu se resimte la nivelul întregului organism (există mecanisme de
compensare). Totuşi, aceste hemoragii mici trebuie privite cu seriozitate, ele putând să se repete mai ales
dacă apar pe fondul unor tulburări de coagulare a sângelui.
a) Simptomele locale de exteriorizare se recunosc prin apariţia sângelui.

2
 Dintre hemoragiile externe, cele arteriale se recunosc după forţa cu care ţâşneşte sângele şi caracterul
pulsatil, sincron cu bătăile inimii.

 Hemoragiile venoase se revarsă încet, continuu, iar sângele are o culoare mai închisă.

 Hemoragia capilară este difuză, în cantitate moderată.

 Hemoragiile exteriorizate se manifestă sub diferite forme şi acestea au fost descrise anterior.
b) Simptomele generale traduc starea de anemie acută şi reacţia de apărare a organismului. Ele reprezintă
singurele criterii de recunoaştere în cazul majorităţii hemoragiilor interne şi sunt reprezentate de: paloare
accentuată, ameţeli, frison, lipotimie, extremităţi reci, puls accelerat, dar mic, tensiune arterială scăzută,
hipotermie, oligurie, convulsii.
Orice hemoragie constatată trebuie raportată imediat unui medic. Oprirea unei hemoragii se numeşte
hemostază. Hemostaza poate fi spontană, provizorie şi definitivă.
HEMOSTAZA SPONTANĂ
Hemoragiile mai mici se opresc, de regulă, singure prin hemostaza spontană realizată prin
vasoconstricţie locală însoţită de coagularea sângelui la nivelul leziunii. Realizarea hemostazei spontane are
o importanţă deosebită în hemoragiile organelor cavitare. Se va aplica în regiunea interesată o pungă cu
gheaţă sau comprese reci, cu scopul de a favoriza vasoconstricţia. Hemostaza provizorie se efectuează în
hemoragiile externe, care nu se opresc spontan, are o durată limitată şi trebuie urmată la scurt timp de
hemostaza definitivă. Hemostaza provizorie se realizează prin apăsarea arterei sau venei lezate, pe o
suprafaţă osoasă subiacentă. Apăsarea poate fi executată la nivelul plăgii prin tamponare, pansamente
compresive sau la nevoie, cu pumnul sau degetele.
Hemostaza definitivă se efectuează în spital în serviciile de chirurgie şi constă în:

 cauterizarea capetelor vasculare secţionate;

 tamponarea plăgilor;

 ligatura vaselor;

 pensarea cu pensă hemostatică permanentă.

MĂSURILE DE PRIM AJUTOR ÎN HEMORAGIILE EXTERNE

1. Se întinde accidentatul la orizontală, în decubit dorsal, cu capul mai jos decât trunchiul şi
extremităţile (poziţia Trendelenburg) pentru a favoriza circulaţia sangvină la nivel cerebral.

2. Se stabilește tipul hemoragiei (venoasă, arterială, capilară).

3. Se efectuează hemostaza provizorie prin pansament compresiv sau compresie la distanţă, în funcţie
de mărirea hemoragiei şi localizarea ei.

3
 4. Dacă hemoragia este foarte puternică sau dacă salvatorul este izolat sau fără materialele necesare şi
trebuie să facă faţă unui număr mare de răniţi, precum şi în faţa unui membru secţionat, se aplică
garoul. Garoul poate fi improvizat dintr-un tub de cauciuc elastic (preferabil) sau orice material
flexibil, însă neelastic: cravată, fular, batic rulat pe diagonală, ciorap etc. Garoul se aplică la rădăcina
braţelor (la patru laturi de deget sub axilă), pentru hemoragiile membrului superior, şi la rădăcina
coapselor pentru hemoragiile membrului inferior.
Aplicarea garoului se face fixând în zona traiectului arterei principale un rulou de tifon sau de material
textil, notând pe un bilet data şi ora când s-a aplicat. În hemoragiile venoase, garoul se aplică dedesubtul
plăgii.
– Garoul se strânge astfel încât să se oprească circulaţia, dar culoarea tegumentelor să se menţină apropiată
de cea normală.
– Garoul se menţine maximum 2 ore, slăbindu-l 1-2 minute la fiecare 20 minute – interval pentru a se
permite irigarea ţesuturilor, în acest timp hemostaza fiind asigurată prin compresiune digitală la distanţă.
– Se iau măsuri urgente pentru a transporta rănitul la o unitate sanitară dotată corespunzător.
– Se aşază rănitul pe o targă, în decubit dorsal, fără pernă, şi se supraveghează tot timpul transportului.
– Se încălzeşte bolnavul în mod progresiv, administrându-i băuturi calde şi încălzindu-i extremităţile cu
sticle sau pungi cu apă caldă.
– Dacă este posibil, se administrează oxigen.
– Este de dorit ca scoaterea garoului să fie făcută de medic, deoarece trebuie luate toate măsurile necesare
pentru a interveni prompt la primele manifestări ale şocului produs prin ridicarea garoului.
Observaţii:
– Garoul nu se menţine mai mult de maximum 120 minute (risc de gangrenă).
– Nu se fixează garoul prin nod.
– Decomprimarea garoului nu se face niciodată brusc.

MĂSURILE DE PRIM AJUTOR ÎN HEMORAGIILE INTERNE

De cele mai multe ori, se instalează starea de şoc. Semnele de recunoaştere a unei hemoragii interne
au fost enunţate anterior. Dacă este conştient, rănitul se aşază în decubit dorsal cu picioarele uşor ridicate
dacă nu sunt fracturate. Dacă este inconştient, se aşază în decubit lateral.
Trebuie prevenită instalarea stării de şoc:
– accidentatul este mişcat cât mai puţin posibil;
– se scoate sau se slăbeşte orice parte a vestimentaţiei care apasă gâtul, toracele sau mijlocul (cravată, curea);
– se acoperă accidentatul cu o pătură;
– nu se administrează nicio băutură pentru că orice creştere a debitului circulator accentuează hemoragia;

4
– nu se lasă accidentatul nesupravegheat;
– obligatoriu, se transportă accidentatul la spital.

Varianta II

5
 HEMORAGIA este reprezentata de iesirea singelui din vas in anumite stari patologice.Hemoragiile
se vor diferentia intre ele in functie de caracterele hemodinamice ale vasului din care se produce singerarea,
dupa debitul de singerare, dupa felul in care se exteriorizeaza.

Clasificare:

I). Dupa felul vasului care singera: din artera, din vena sau din vasele microcirculatiei ( capilare), sau
mixte.

a) hemoragii arteriale:se recunosc dupa caracterul pulsatil al exteriorizarii singelui, dupa culoarea
rosie aprinsa a singelui ( singe oxigenat),dupa rata mare a singerarii intr-un timp scurt.Aspectul pulsatil este
citeodata estompat daca plaga este profunda si singele ajunge in suprafata prin umplerea plagii din
profunzime spre suprafata dar pastrind aspectul rosu aprins.Caracterul pulsatil este dat de sistolele cordului.
Compresiunea plagii deasupra ei in directia cordului , va duce la oprirea sau diminuarea hemoragiei.

b) hemoragii venoase:se recunoaste dupa aspectul continuu al singerarii fara aspectul pulsatil, si
culoare mai inchisa.Exteriorizarea se datoreste presiunii hidrostatice existente in vasul venos, nefiind animat
de sistolele cordului si astfel neavind aspectul pulsatil. Daca trunchiul venos banuit a fi interesat este
comprimat deasupra plagii, nu se va intimpla nimic , dar comprimarea sa sub plaga va duce la diminuarea
sau opirea hemoragiei.

c) hemoragiile capilare ( din reteaua microcirculatiei), reprezinta o singerare difuza, in suprafata

.In hemoragia capilara dupa ce se tamponeaza suprafata singerinda se obtine pentru o clipa uscarea plagii
sau oprirea singerari pentru ca dupa un scurt timp singerarea sa fie reluata din mai multe puncte .Hemoragia
nu are caracter pulsatil ca in cea arteriala, nici nu este asa de abundenta ca in cea venoasa.

d) hemoragiile mixte. Este situatia cea mai frecvent intilnita dar nu are caractere distincte deoarece
obisnuit exista un vas arterial a carui interesare sa determine o singerare pulsatila.

II) Clasificare dupa locul in care se produce ( sau se varsa singele):

1) hemoragie externa, se produce in afara corpului de la inceput si este sesizata de la inceput.In

acest caz cantitatea de singe pierdut poate fi apreciata de la inceput.Aceste hemoragii sunt in legatura cu
existenta unor plagi, iar lipsa de continuitate, leziunea , unor vase mai mari sau mai mici este pusa in
legatura cu exteriorul prin intermediul plagii.

2) hemoragie interna denumita astfel deoarece singerarea se produce in interiorul corpului,

respectiv in cavitatile naturale existente in corp.

La rindul lor aceste hemoragii se pot sau nu exterioriza la exterior ,putind fi deci exteriorizabile sau nu.

A- hemoragia interna care se poate exterioriza reprezinta singerarea intr-o cavitate

naturala existenta in organism si care comunica cu exteriorul, astfel ca in cazul in care hemoragia continua
sau este brutala, dupa acumularea in cavitatea respectiva el se va exterioriza mai mult sau mai putin
modificat in exterior.

6
 Astfel:--hemoragia digestiva , avind cauze diferite va duce la acumularea de singe in tubul
digestiv superior (esofag-unghi duodeno-jejunal), sau inferior (intestin subtire , colon si rect), si prin
contactul cu secretiile tubului digestiv, precum si depinzind de intensitatea , amploarea hemoragiei, se va
exterioriza cu singe proaspat sau modificat la nivelul extremiatatilor tubului digestiv
astfel: hematemeza (eliminarea de singe proaspat sau digerat prin varsatura), melena ( exteriorizare prin
defecatie de singe digerat , negru ca pacura scun neformat, miros caracteristic.),rectoragiile, proctoragiile ,
(exteriorizarea de singe proaspat prin anus).

Hemobilia, hemoragia produsa la nivelul arborelui biliar, si exteriorizata prin tubul digestiv.

Hemoptizia hemoragia produsa la nivelul arborelui respirator si exteriorizata cu sputa in urma unui efort de
tuse.

Metroragia hemoragia produsa in afara perioadei menstruale la nivelul organelor genitale la femeie, pe
cind menoragia reprezinta o hemoragie abundenta produsa in timpul ciclului menstrual.

Otoragia hemoragia exteriorizata prin conductul auditiv.

Epistaxisul hemoragia exteriorizata de la nivelul piramidei nazale, prin cele doua narine.

Hematuria exteriorizarea de singe de la nivelul cailor urinare prin urina, si in functie de amploarea
hemoragiei poate fi micro, sau macroscopica.

Uretroragia exteriorizarea de singe din uretra inafara mictiunilor.

B—hemoragie interna care nu se exteriorizeaza, reprezinta situatia in care hemoragia se

produce intr-o cavitate naturala care nu comunica cu exteriorul.

Hemotoracele reprezinta acumularea de singe in cavitatea pleurala in urma unor procese patologice sau mai
frecvent traumatice de la nivelul pulmonului, inimii, vaselor mari, vaselor intercostale.Singerarea la acest
nivel este favorizata de rezistenta redusa ceea ce determina un gradient presional mare intre presiunea din
vas si cea din cavitatea pleurala care este negativa, fapt ce va permite acumularea rapida intr-un timp scurt a
unei mari cantitati de singe.

Hemopericardul este acumularea de singe in cavitatea pericardica de obicei post traumatic, cu consecinte
hemodinamice importante, producind la inceput o impiedecare a intoarcerii venoase a singelui si ulterior
oprirea cordului in diastola prin impiedecarea expansionarii si umplerii cavitatilor cordului cu singe.

Hemoperitoneul reprezinta acumularea de singe in cavitatea peritoneala deasemeni post traumatic in urma
lezarii unui organ parenchimatos cavitar sau a unui vas important sanguin ce se gaseste la acest nivel.

Hemartroza reprezinta acumularea de singe la nivelul unei articulatii.

4) Hemoragie interstitiala sau intratisulara este un tip de hemoragie interna dar care s e produce difuz,
singele extravazat , difuzeaza intre tesutri formind echimoza,, sufuziunea sanguina, hematomul, fiind situatii
in care cantitatea sde singe care se acumuleaza poate fi importanta.Aceasta hemoragie interstitiala se poate

7
produce oriunde in organism dar, obisnuit acest termen se refera la spatiile conjunctive de clivaj de la nivelul
membrelor, in spatiul retroperitoneal, mediastin.

III) Clasificare dupa gravitate. Gravitatea unei hemoragii depinde in primul rind de cantitatea de singe
pierduta dar si de brutalitatea cu care se produce aceasta pierdere.Aceasta, deoarece o singerare brutala a
unui vas mare nu va permite mecanismelor de aparare ale organismului sa intervina pentru a asigura
homeostazia mediului intern,in timp ce singerarea in timp, de la nivelul unui vas de mici dimensiuni, va fi
mai usor suportata de intregul organism.

Astfel putem vorbi de :

1- Hemoragii mici in care cantitatea de singe pierduta va fi de aproximativ 500 ml.

2-Hemoragii mijlocii cind se pierd intre 500 si 1500 ml de singe , si

3-Hemoragii grave cind se pierd peste 1500 ml de singe.

Se mai vorbeste de hemoragii cataclicmice , fudroaiante, cind pe linga cantitatea de singe pierduta se mai ia
in discutie factorul temporal, acestea sunt situatii critice in care cantitatea de singe respectiva se pierde
extrem de rapid, prin lezarea unui vas sanguin important de mari dimensiuni.

In cazul hemoragiilor externe cantitatea de singe pierduta poate fi apreciata cit de cit obiectiv, de asemeni in
cazul hemoragiilor interne neexteriorizate se va pute aprecia cantitatea de singe dupa efectuarea unei
manopere chirurgicale care sa stabioleasca accesul supra cavitatii respective. Nu acelasi lucru se poate spune
despre hemoragiile interne exteriorizate care nu pot fi apreciate cantitativ corect, fiind cele mai inselatoare.

IV.Clasificare dupa modalitatea de producere (timp de producere).

Ca timp de producere hemoragia se poate produce intr-un timp ,sau primitiva, atunci cind apare in
momentul interesarii vasului in procesul lezional, sau in doi timpi ,sau secundara, primul timp constind in
formarea unui hematom subcapsular sau intraparenchimatos in jurul vasului lezat, ca in timpul al doilea
,dupa citeva zile sau ore, de la traumatism hematomul sa se rupa sau sa se evacueze si singerarea deci sa
continue intr-o cavitate exteriorizindu-se sau nu.Aceasta situatie este caracteristica organelor
parenchimatoase, ficat,splina.

V.Clasificare in raport cu durata.

Se poate vorbi despre hemoragia acuta si cea cronica.

Acut=(acutus=ascutit),cu durata scurta si intensa

Cronic=(cronos=timp,) element de compunere care introduce sensul de durata in timp.

Hemoragia cronica se caracterizeaza prin hemoragii mici care se repeta la intervale scurte de timp. Repetarea
hemoragiei in reprize apropiate duce la modificarea biologica si clinica a organismului, deoarece refacerea
masei hematice si proteice pierdute in mod repetat duce la epuizarea rezervelor organismului.

8
Ca exemplu o hemoragie prin care s epierde aproximativ 50% din volumul circulant este mortala daca se
produce in citeva minute, daca insa se produce in reprize esalonate la intervale de timp edte suportata de
organism.

FIZIOPATOLOGIA HEMORAGIEI.

Efectul hemoragiei se resimte asupra tuturor tesuturilor dar se resimte in clinica in primul rind prin
efectul asupra organelor si tesuturilor care au nevoie de oxigenare constanta.Tulburarile pe care le poate
dezlantuii o hemoragie sunt in fond de doua feluri: unel datorate pierderii transportorilor de oxigen, de unde
rezulta hipoxia-anoxia tisulara asupra organelor vitale =snc,cord,rinichi, ficat, altele pierderii de masa
circulanta, rezultind tulburari serioase de hemodinamica.Din imbinarea celor doua aspecte vor reiesi
elementele tabloului clinic si fiziopatologic din hemoragi, la ele putindu-se asocia tulburarea mecanismului
coagularii in grade vatiate.

O hemoragie acuta poate apare fie ca un element patologic izolat(sarcina extrauterina rupta, ruperea
unui anevrism, o plaga arteriala),fie ca un element patologic asociat la o patologie preexistenta (ruptura
varicelor esofagiene, politraumatismele).

Claude Bernard =”toate procesele vitale nu au decit un scop, acela de a mentine constantza conditiilor de
viata din mediul intern”.

Singele este in acelasi timp o parte din mediul itern dar si una din caile prin care set asigurata mentinerea
constantei mediului intern.

Ce este de fapt hemoragia? Ea reprezinta pentru organism o agresiune, actionind prin reducerea cantitativa a
fazei intravasculare a mediului intern producind indirect o modificare a biologiei acestuia.

Pe o parte vom avea agresiunea =hemoragia care actioneaza prin intensitatea si durata sa, pe de alta parte
vom avea organismul cu mijloacele de aparare asupra agresiunii in intentia de a restabili unitatea mediului
intern si functionarea in conditii optime sau acceptabile a organelor vitale.

Intensitatea hemoragiei se refera la debitul cu care este pierdut singele din vas, iar durata se refera
la timpul cit organismul a fost in situatia de a functiona in conditiile unui volum scazut de singe.

Un organism adult , normal de 70 kg. Functioneaza cu un volum de 5000ml de singe, ceea ce corespunde
unui procent de 70% din greutatea corpului adica pentru o biologie normala a unui kg corp este necesara o
cantitate de 70 ml singe.

Din cei 5000ml de singe 60-70% este cuprins in linia de capacitanta venoasa, 25-305 in linia arteriala si in
cord, si numai 6-75 in reteaua capilara.De asemeni aproximativ 75% din singe se gaseste in viscere si restul
in tegument si hipoderm.

In hemoragiile mici (500 ml), organismul tolereaza bine aceasta modifixcare fara a apare semne clinice, in
hemoragiile mijlocii(500-1500ml), organismul poate supravietui si apar semne clinice pe cind in cazul
hemoragiilor mari >1500-2000ml, daca nu se instituie rapid masurile necesare se produce moartea.De retinut
ca numai aceasta evaluare a cantitatii de singe pierdut nu este suficienta deoarece, ea nu tine cont de

9
reactivitatea organismului la aceasta agresiune care la rindul ei este dependenta de eventualele tare organice,
virsta precum si intervalul de timp in care s-a produs aceasta agresiune.

Factorul timp este foarte important, deoarece el reprezinta intervalul necesar pentru a depasi in timp viteza
cuplarii mecanismelor de autocompensare.

De regula pierderea acuta de volum sanguin este acoperita rapid pentru o durata de 1-2 ore.In cazul
hemoragiilor grave important este timpul in care se instituie masurile de reechilibrare deoarece functiile
organelor vitale vor fi rapid afcetate. In normotermie parenchimul cerebral nu suporta o lipsa de oxigenare
mai lunga de 5 minute, dupa care se vor produce leziuni ireversibile.

Care este raspunsul organismului la reducerea volumului circulant?

In primul rind se va produce o alterare a echilibrului intre continut si continator.rezultatul imediat este
scaderea presiunii arteriale care se va propaga pina la nivelul microcirculatiei.Organismul actioneaza
incercind sa reajusteze :

-atit continutul

-cit si continatorul.

1) Modificarea continatorului se va produce prin actiunea asupra patului vascular, efect de ordin
vasomotor.

Astfel: reducerea volumului circulant =scaderea intoarcerii venoase la inima dreapta=scaderea debitului
sistolic=scaderea T.A.

Scaderea T.A. va stimula baroreceptorii sinocarotidieni si cardioaortici-àinformatie nervoasaàsubstanta

reticulata àcale vegetativaàsistem simpatic àimpuls nervos efectoràeliberare crescuta de
catecolamine(terminatiile nervoase simpatice si medulosuprarenala)àcresterea activitatii structurilor cu
receptori alfa si beta adrenergicià=vasoconstrictie, tahicardie.

Intrarea in vasoconstrictie seface intr-o anumita ordine care set in functie de bogatia in receptori alfa
adrenergici= celulele musculare netede ale vaselor din piele, muschi, viscere =rinichi, teritoriu digestiv,
pulmon.

La nivelul microcirculatiei dotarea cu receptori alfa adrenergici este mai bogata la nivelul sfincterului
precapilar , ceea ce va duce la arterioloconstrictie cu doua consecinte:

-reducerea capacitatii patului vascular

-cresterea rezistentei periferice.
Urmarea directa este asigurarea unui volum sanguin circulant corespunzator spre organele vitale
(cord,pulmon, ,snc.)=centralizarea circulatiei, redistribuirea masei sanguine.

10
La nivelul microcirculatiei se va produce o scurtcircuitare a sistemului capilar, care reduce astfel patul
vascular, initial va fi benefioca dar prin prelungire sa devine periculoasa prin efectele pe care le va determina
deoarec aici metabolismul se va desfasura in conditii de anaerobioza cu acumulare de produsi nocivi.

Se apreciaza ca prin centralizarea circulatiei se asigura compensarea imediata a unei pierderi de cca 20% din
volumul circulant (1000-1500ml).

De asemeni descarcarea de catecolamine va produce asupra cordului o crester a fortei de contractie dar si o
crestere a frecventei tocmai in intentia de a mentine la un nivel corespunzator presiunea arterilal, pentru
asigurarea unei perfuzii corespunzatoare.

2) Modificarea continutului. Se va realiza printr-o reajustare a volumuluii circulant, in deosebi prin

modificarile asupra celor doua faze componente ale singelui=

==cea lichidianaàapa,proteinele, sarurile

==cea celularaàelementele figurate.

A) Asupra fazei lichidiene:

-mobilizarea apei interstitiale==autoperfuzia

-reducerea eliminarii renale a apei si sodiului.

Intre sectorul interstitial si cel intravascular exista schimburi continue ,dinamice care sunt controlate in
permanenta de raportul dintre valoarea presiunii hidrostatice si cea coloidosmotice..Dupa cum se stie fotta de
filtrare transcapilara a presiunii hidrostatice este eficienta numai pina in momentul in care aceasta devine cel
putin egala cu presiunea coloidosmotica, din capilar.Din acest moment critic fenomenul se inverseaza si
dureaza ca atare pina in momentul in care gradientul de presioune coloidosmotica din capilar se egalizeaza si
depaseste pe cel din sectorul interstitial.

Hipovolemia acuta urmare hemoragiei va avea ca efect o scasdere a presiunii hidrostatice, ca urmare
gradientul presional dintre presiunea hidrostatica si cea coloidosmotica scade si va duce la o resorbtie
accentuata a apei din interstitiu in vas.

De asemenea se apreciaza ca sub actiunea catecolaminelor creste si debitul limfatic care astfel va
contribui la cresterea volemiei.

Reducerea eliminarii apei si sodiului la nivel renal este un alt mecanism de aparare care duce in final la
cresterea volemiei.

Acesta este un mecanism complex la care participa:

-vasoconstrictia renala in urma centralizarii circulatieiàreducerea debitului renal.

-mecanism umoralàaldosteron si ADH.

Cresterea secretiei de aldosteron este realizata de scaderea violemiei si a perfuziei cortexului renalàcresterea
secretiei de renina de la nivelul aparatului juxtaglomerularàcreste producerea de angiotensinogen la nivelul

11
ficatului si transformarea sa in angiotensina , acer va stimula zona glomerulara de la nivelul
corticosupraenalei àaldosteron.

La nivelul hipotalamusului exista un centru baroreceptor care vca stimula in conditii de hipovolemie secretia
de la nivelul hipofizei posterioare a hormonului antidiuretic care are o dubla actiune:

àactiune vasoconstrictoare

àcresterea reabsorbtiei sodiului si apei la nivelul tubilor distali renali.

B)Asupra componentei celulare a singelui.

Pe linga redistribuirea masei sanguine realizata asa cum am descris mai sus se va produce o mobilizare a
unei cantitati de singe de la nivelul splinei in primul rind ( ca o veritabila splenocontractie) de la nivelul
ficatului.

De asemeni va exista si un raspuns al maduvei hematogene la agresiune care va fi stimulata in sensul unei
creteri a productiei de elemente figurate pe toate liniile celulare.

Toate aceste mecanisme vor compensa in diverse grade pierderea sanguina ,si vor fi sustinute de masurile de
reanimare specifice. Daca insa masurile vor fi intirziate sau brutalitatea hemoragiei a fost extrema
nepermitind acestor mecanisme sa intervina se ajunge in faza de soc hemoragic ( vezi socul), sau deces.

ASPECTE CLINICE.

In fata unei hemoragii 3 probleme:

-diagnosticul de hemoragie:+ ànivelul unde se produce

+àcauza care a produs-o

-aproximarea cantitatii pierdute

-instituirea imediata a tratamentului.

ASPECT CLINIC:

Generale: paloare ,teg reci,agitatie,transpiratie, tahipnee, tahicardie, scad.TA

Locale: depind de sediul hemoragiei.

EXPLORARI PARACLINICE:

-nespecifice Hb.Ht.explorari ale ec.coag.

-specifice in functie de sediul hemoragiei.

12