Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “N.

Testimiţanu”

Metodica de recoltare a urinei pentru examenul

de laborator şi analiza ei

A elaborat: Sanduleac Irina

St. gr.1218, fac. Medicină generală

Coordonator: Tofan Ludmila

Chişinău 2007
 Recoltarea urinei
Analiza urinei se face nu numai in cazul bolilor aparatului urinar. In raport
cu analiza solicitata se recolteaza fie urina de dimineata fie urina din 24 ore.
Persoanele, indiferent de sex, care recolteaza urina la domiciliu trebuie sa tina cont
de considerentele de mai jos.

Recipientul (borcanul sau stila) оn care se recolteaza urina sa fie perfect

curat, spalat cu apa si soda, apoi bine clatit. Atentie se va da si dopului respectiv
capacului recipientului. Se va recolta urina proaspata de dimineata , imediat dupa
desteptare si direct in recipientul destinat transportului produsului biologic la
laborator.

Cantitatea minima de urina necesara este de 100 ml.

Nu are importanta daca persoana a mai urinat in timpul noptii Pe sticla se va

lipi o eticheta cu numele si varsta persoanei supuse analizei.

Daca medicul suspecteaza o infectie urinara, se recomanda o urocultura. In

aceasta situatie, urina se va recolta dimineata in conditii de sterilitate, intr-un vas
steril, obtinut de la laborator.

Inainte de urinare se va face o toaleta a organelor genitale, cu apa si sapun

pentru indepartarea eventualilor microbi. Tot in acest scop se recomanda ca urina
sa se recolteze numai dupa ce prima parte a urinei, care a spalat canalul urinar, a
fost aruncata.

In cazul in care se solicita recoltarea urinei din 24 de ore se va proceda

astfel: se goleste vezica urinara, dimineata la ora 6. Incepand de la aceasta ora, se
recolteaza urina pana a doua zi la ora 6. Pentru a nu se pierde din urina se urineaza
separat de scaunul fecal. Se masoara apoi volumul urinei din 24 de ore si se
noteaza. Se amesteca, in cazul in care urina a fost stransa in mai multe recipiente,
se agita si se opreste o cantitate de 200 ml restul se arunca. Este de preferat ca
recoltarea urinei de 24 ore sa se faca intr-o zi de repaus.

Femeile vor specifica daca urina a fost recoltata in perioda menstrutiei sau
daca au folosit ovule cu medicament in ultimile 24 de ore.

Daca bolnavul este sub tratament, va specifica acest lucru impreuna cu

denumirea medicamentului administrat.

Inainte cu 24 de ore de recoltarea urinei nu se vor consuma cantitati mari de

lapte sau derivate ale acestuia, deoarece provoaca tulburarea urinei si produce o
crestere a calciului din urina.

2
 Persoanele care urmeaza un regim alimentar fara sare, trebuie sa comunice
acest lucru personalului laboratorului, pentru a se cunoaste de ce cantitatea de sare
din urina este scazuta.

In cazul in care, daca din diferite motive persoana nu poate urina, recoltarea urinei
se va face de catre personalul medical, cu ajutorul unei sonde de cauciuc.

Recoltarea urinei pentru examene bacteriologice(Urocultura)

Definitie:

Urocultura - cerceteaza prezenta bacteriilor,agentilor patogeni care produc

infectii ale tractusului urinar:de aceea se impune ca recoltarea urinei sa se realizeze
in conditii de asepsie, intr-o eprubeta sterila cu dop de vata.
Scop: - explorare, pentru depistarea bacilului Koch, tific, colibacil, etc.
Recoltarea urinei pentru urocultura se poate executa: direct din mijlocul jetului
urinar, 10 - 20 ml. de urina, intr-o eprubeta sterila cu dop de vata sau prin sondaj
vezical; dupa care se arunca primele picaturi de urina, se introduc 10 - 20 ml urina
in eprubeta sterila prin sonda.
Gura eprubetei se flambeaza inainte si dupa introducerea urinei si se astupa cu
dopul de vata.
Insamantarea urinei se face imediat dupa recoltare.
Pentru urocultura recoltarea se face tot dimineata dar trebuie respectate cu
stictete anumite reguli pt. ca laboratorul nostru sa poata garanta calitatea analizei:

- Nu se administreaza antibiotice 10 zile inainte de recoltare, deoarece

antibioticele distrug flora microbiana iar rezultatul analizei va fi negativ chiar daca
infectia urinara exista.;
- Bolnava nu va consuma lichide cu 12 ore inainte de recoltare ;
- Bolnava nu va urina 6 ore inainte de recoltare;
- Recoltarea se efectueaza de preferinta dimineata, la sculare.

Metoda se practica ori de cate ori medicul clinician suspecteaza infectii ale cailor
urinare, de la rinichi si pana la uretra. Acest gen de infectii sunt foarte frecvente si
evolueaza deseori asimptomatic, iar la copiii sub 2 ani cu o simptomatologie
nespecifica.

Prelevarea probei de urina

• Se poate efectua la nivelul oricarei unitati sanitare sau chiar la domiciliul

pacientului, cu respectarea instructiunilor de recoltare. In acest scop, se face In
prealabil o toaleta a organelor genitale exterioare cu apa si sapun si stergerea cu un
tampon de vata imbibat cu apa sterilizata prin fierbere.

3
• Prelevarea se efectueaza din jetul mijlociu direct Intr-un recipient steril
(pahare din plastic sterilizate, cu capac, de unica folosinta). Volumul necesar unei
examinari uzuale este de 10 15 ml.

• In situatii speciale, urina se poate recolta direct din vezica prin punctie
suprapubiana.

• Prelucrarea probei trebuie facuta inainte de inceperea tratamentului cu

antibiotice si in cazul in care este necesara urmarirea eficientei lui, recoltarea se
repeta dupa 48-96 ore. Scaderea numarului de germeni sau disparitia lor constitue
un indiciu mai pretios decIt simptomatologia subiectiva. Aspectul urinii, apreciat
in momentul recoltarii sau imediat dupa aceasta, nu poate oferi indicatii certe
asupra continutului in germeni. Astfel o urina clara poate contine un numar
semnificativ de germeni, in timp ce constatarea unei turbiditati nu inseamna
intotdeauna infectie. Turbiditatea poate fi cauzata si de precipitarea elementelor in
solutie ( fosfati, urati, carbonati), fenomen care apare mai ales la rece.

Transportul trebuie sa fie asigurat in curs de o ora de la prelevare. Urina fiind un

excelent mediu de cultura sunt suficienti cativa germeni, spre exemplu din flora
prezenta in uretra anterioara, pentru a se obtine in scurt timp o contaminare
masiva. In situatia In care aceasta conditie nu poate fi respectata, urina poate fi
pastrata la 2-8 grade cateva ore.

Modul de lucru

Urocultura in sensul uzual al termenului inseamna determinarea cantitativa a

numarului de germeni pe mililitru din proba de examinat,cu precizarea taxonomiei
lor. Pentru realizarea uroculturii cantitative sunt disponibile trei metode:

• metoda dilutiilor in placi;

• metoda ansei calibrate;

• metoda uricult.

Urocultura cantitativa prin metoda ansei calibrate este procedeul care asigura
obtinerea de rezultate fidele si poate fi utilizata la nivelul oricarui laborator clinic.

Calculul si interpretarea rezultatelor

• Numarul UFC/ml este dat de numarul UFC de pe placa de geloza-sange x

100.

• Semnificatia clinico-patogenica a numarului de germeni (UFC)se stabileste

dupa urmatoarele criterii valabile in afara oricarui tratament cu antibiotice sau cu
dezinfectante urinare:

o peste 100.000 UFC/ml = bacteriurie semnificativa pentru o infectie urinara.

4
o 10.000 - 100.000 UFC/ml = bacteriurie cu suspiciune de infectie urinara.
Urocultura trebuie repetata.

o 1.000 - 10.000 UFC/ml = bacteriurie fiziologica, clinic nesemnificativa

o sub 1.000 UFC/ml = contaminare, in special atunci cand sunt prezenti

germeni variati, provenind frecvent din uretra anterioara.

Orice numar de germeni observati intr-o proba de urina recoltata prin punctie
vezicala este clinic semnificativa.

Germenii intalniti cel mai frecvent in bacteriurii sunt cei din familia
Enterobacteriaceae (Escherichia, Proteus, Klebsiella, Enterobacter, Citrobacter,
Providencia). Dar mai pot fi izolati din infectiile urinare si germeni din alte grupe:
Staphylococcus, Enterococcus, Pseudomonas, Acinetobacter, Alcaligenes,
Acromobacter, Haemophilus.

In situatii speciale se face numai urocultura calitativa, pentru identificarea

urmatorilor germeni: Neisseria, Salmonella, Leptospira Mycobacterium.

În prezent în practica clinică se intrebuinţează metode cantitative ce

determină leucocitoria, eritrocituria, cilindroria. Prima din ele este metoda lui
Cacovschi – Addis cu ajutorul careia se calculează numarul elementelor figurate
în urina din 24 h. În ea se conţine 2.10 24 h de leucocite; 1.10 24 h de eritrocite;
100000 cilindri hialini. Dupa această metodă urina se recoltează într-un vas în
decurs de 12 ore(22.00- 10.00) si se expediază la laborator. Pentru calcularea
exactă a cantităţii de urină eliminaţia in decurs de 12 ore la orele 22.00 vezica se
elibereză . Dacă în decursul nopţii bolnavul elimină urina în citeva portii, pentru a
preveni descopunerea elementelor figurate urina stătută se adaugă 4,5 picături de
alidehidă formică.

După metoda Hamburger după eliberarea vezicii urinare se colectează

porţia de urină de 3 ore; se foloseşte de asemenea,”leucocituria minutară”, adică
calclularea numărului de leucocite eliminate in urina in decurs de un minut, în
acest scop la laborator se trmite portia de urina care sa eliminat intr-un anumit
numar de minute .

În prezent cea mai răspindită metodă de analiză a urinei este metoda

Almeida-Niciporenco prin care se calculeaza eritrocitele si leucocitele care se
conţin într-un ml de urină(norma respectivă este de 1000 si 2000). Pentru analiza
dupa metoda aceasta poate fi luată orice porţie d urină în orice timp al zilei şi in
orice volum începînd cu 2, 3 ml. De obicei pentru analiză se trimite porţia matinală
de urină. În laborator urina se supune centrifugarii, sedimentul urinar se cerceteaza
in camera de numarat Goreaev se determina numarul de leucocite eritrocite si

5
cilindri de un mm de sediment, numarul obtinut se recalculează dupa volumul total
de sediment şi se împarte la numarul de ml din porţia de urină luată pentru analiză.

Unele metode de examinare a urinei au drept scop să determine posibilităţile

funcţionale ale rinichilor. Cea mai simplă metodă este determinarea diurezei
nictemerale (din 24 h).
Explorarea mecanismelor de dilutie si concentratie se realizeaza in mod
obisnuit cu ajutorul probei de dilutie si concentratie, imaginata de Volhard.
Functia de concentrare (economisirea apei) si de dilutie (economisirea
electrolitilor) se desfasoara la nivelul tubilor si a canalelor colectoare. Se
exploreaza deci functia tu¬bulara. Proba de dilutie se incepe dimineata pe
nemancate. La ora 7 bolnavul isi goleste vezica, apoi pana la ora 7,30 ingera 1,5 1
ceai. De la 8 la 12 din jumatate in jumatate de ora, bolnavul sta in repaus la pat si
urineaza in borcane diferite. La fiecare emisie se masoara cantitatea si densitatea
urinii. Normal, in primele 2 ore se elimina jumatate din lichidul ingerat (750 ml),
iar restul in urmatoarele 2 ore. Densitatea urinei trebuie sa scada la 1 001 -1 003.
Proba de concentratie se practica in continuare. La dejun si seara se prescrie
bolnavului un regim uscat: carne, oua, branza, paine prajita, sunca. Urina se
recolteaza la fiecare 4 ore (la orele 16-20-24 - 4 - 8), in borcane separate. in mod
normal, densitatea depaseste 1 028, putand urca pana la 1035. Densitatea sub 1025
indica semne de insuficienta renala moderata (hipostenurie). Cand densitatea nu
depaseste 1010-1011 (izostenurie), insuficienta renala este grava.
Proba de concentratie este mult mai utila decat proba de dilutie, deoarece
este mai putin influentata de factori extrarenali, iar functia de concentratie este mai
precoce alterata in cursul leziunilor renale. in insuficienta renala compensata,
ca¬pacitatea de concentrare este mult mai scazuta, in timp ce capacitatea de dilutie
ramane normala. in insuficienta renala grava decompensata, si dilutia si
concen¬tratia sunt pierdute. Proba de dilutie este contraindicata in caz de
insuficienta car¬diaca, hipertensiune severa etc.
Proba de concentratie trebuie evitata in insuficientele renale avansate, cu hipe-
razotemie sau edeme.
Proba Gurevici este o varianta a probei Volhard, interpretarea fiind identica. Se
incepe cu proba de concentratie si se continua cu cea de dilutie, administrandu-se
insa numai 600 ml apa. Proba Zimnitki se recomanda bolnavilor ambulatori si
consta in masurarea densitatii si a volumului urinei din 8 prize separate de urina,
recoltate timp de 24 de ore, la fiecare 3 ore, bolnavul primind in ziua recoltarii o
cantitate de apa si o alimentatie obisnuita. in conditii normale apar mari variatii de
densitate, depasind in unele esantioane 1 025 -1 030. in afectiunile renale, valorile
sunt foarte apropiate si nu depasesc 1 018 - 1 025. Explorarea globala a functiilor
renale se face cercetand substantele azotate, functia de osmoreglare, echilibrul
acido-bazic, functia de eliminare a colorantilor. Aceste probe devin de obicei
patologice cand apare o insuficienta a mai multor functii renale sau chiar globala,
prin progresarea leziunilor.

6
- Retentia substantelor azotate in sange apare in majoritatea bolilor renale. Valorile
normale de acid uric sunt de 0,03 - 0,05 g %c. Deci, hiperuricemia
precoce este un semn de alarma. Dar acidul uric creste si in unele afectiuni extra-
renale: guta, leucemie, pneumonie etc.
Ureea are ca valori normale cifrele de 0,20 - 0,40 g%o. intre 0,40 si 0,50 g
%e se considera ca este o azotemie de alarma, iar valorile peste 0,50 g%e
(hiperazotemie) reprezinta un semn de insuficienta renala. Apare in
glomerulonefrite acute si cronice, scleroza renala, pielonefrite. Hiperazotemia
poate fi datorata si unor cauze extrarenale: regimuri bogate in proteine, regimuri
lipsite de sare sau eliminari mari de sare (varsaturi, diaree, transpiratii),
insuficienta cardiaca cu oligurie, hemoragii etc.
Cresterea creatininei peste valoarea normala de 1 mg%, caracterizeaza insuficienta
renala, retentia fiind cu atat mai mare, cu cat gradul de afectare al functiei renale
este mai important.

Analiza urinei (analiza caracterelor fizice si chimice ale urinei, analiza

calculilor urinari, analiza microscopica a urinei).

Analiza urinei
Primul produs biologic care s-a analizat in vederea punerii unui diagnostic a
fost urina. Inca de acum 3000 de ani, medicii din antichtate stiau sa examineze
urina si pe baza caracterelor sale fizice (cantitate, culoare, limpezime, sange,
cheaguri, spuma, sediment) stabileau diagnosticul si chiar prognosticul bolilor.

In evul mediu au aparut uroscopistii sau prorocitorii de urina care puneau

diagnosticul tuturor bolilor numai pe baza examenului vizual al urinii. Uroscopistii
aveau si ajutoare, “curieri de urina” care transportau urina de la bolnavi in
“laboratorul” uroscopistilor. Urina este produsa de rinichi atat prin filtrarea
sangelui (urina primara) cat si prin retinerea (reabsorbtia) din urina primara numai
a acelor substante care mai pot fi necesare corpului (apa, zahar, minerale, etc.).
Ceea ce mai ramane neretinut din urina primara (o parte din apa minerala,
reziduuri toxice rezultate din arderea alimentelor in organism) constituie urina
finala care se elimina prin caile urinare. In urina se elimina astfel peste 150 de
substante chimice, minerale si organice, dar in mod curent pentru diagnosticul
bolilor se analizeaza numai cateva componete principale.

Analiza caracterelor fizice ale urinei

Culoarea urinei normale este galbuie sau rosiatica. Ea este mai inchisa la culoare
cand este foarte concentrata sau dupa consumul unor medicamente (piramidon,
antinevralgice, tetraciclina, albastru de metilen, etc.). In bolile insotite de
eliminarea sangelui in urina, urina are o culoare rosie murdara. Iar in bolile de ficat
cu icter, bila trecand in sange se elimina prin urina producand o culoare bruna-
negricioasa (ca berea neagra). Si o serie de alimente ca: sfecla, varza rosie,

7
bomboanele colorate, etc. pot sa modifice culoarea normala a urinei.

Mirosul urinei este specific. In infectiile urinare care duc la fermentarea urinei,
mirosul este caracteristic de amoniac sau de gunoi de grajd. Unele alimente sau
medicamente aromate care se elimina prin urina pot sa-i imprime acesteia mirosuri
aromate. Urina bolnavilor de diabet poate mirosi a acetona, iar a alcoolicilor a
alcool.

Transparenta este caracteristica urinei proaspete; dupa cateva ore de la urinare se

poate tulbura, mai ales daca este tinuta la rece. Acest lucru se datoreaza precipitarii
(solidificarii) sarurilor minerale care se gasesc in mod normal dizolvate in urina si
nu constituie simptomul vreunei boli asa cum cred unele persoane. Dar daca urina
proaspata, calda este tulbure atunci poate fi vorba de o infectie (puroi si mucus) de
o hemoragie sau de un consum foarte mare de produse bogate in calciu (lapte,
branza) ori de carne. In cazul unei urine cu sange, se pot vedea plutind cheaguri cu
sange. Pentru a putea aprecia daca urina este clara sau tulbure trebuie sa fie
examinata intr-o sticla sau eprubeta necolorata.

Cantitatea de urina in 24 de ore la un adult variaza de la 1-1,5 litri. In sezonul

cald, dupa febra, dupa varsaturi, diaree, dupa transpiratii intense (deshidratare),
dupa fumat sau consum redus de lichide, cantitatea de urina este mai mica. In socul
produs de hemoragii mari, arsuri sau traumatisme, in bolile care retin apa in
organism (insuficienta cardiaca, ciroza hepatica) cantitatea de urina scade foarte
mult. Sunt unele boli de rinichi (insuficienta renala, infectii renale) sau intoxicatii
cu substante chimice in care cantitatea de urina scade sub 500 ml (oligurie). In
aceste situatii organismul sufera deoarece nu se mai pot elimina prin urina
deseurile nesanatoase din sange. In bolile care blocheaza caile urinare (calculi
urinari, hipertrofie de prostata, etc.) din cauza dificultatii de a urina, cantitatea de
urina este mai mica. Dupa frig, emotii, tratamente cu diuretice, consum mare de
lichide, de alimente sarate, de alcool, creste si cantitatea de urina peste 2 litri
(poliurie). Bolile cronice de rinichi (glomerulonefrita, scleroza renala) care nu mai
permit reabsorbtia apei filtrate prin rinichi, produc eliminarea unei cantitati foarte
mari de urina. Datorita consumului exagerat de lichide, in diabetul zaharat netratat,
bolnavii elimina cantitati mari de urina, pana la cativa litri pe zi. Exista si un ritm
biologic de eliminare a urinei, eliminarea fiind mai mare in timpul zilei si mai mica
in timpul noptii. Inversarea acestui ritm indica o tulburare in functia rinichiului. De
asemenea, barbatii elimina mai multa urina decat femeile.
Densitatea (greutatea specifica) urinei este mai mare dacat a apei (care este de
1000) si se determina cu urodensimetrul.
Valori normale in cazul densitatii: 1015-1030.
Cand se consuma mai multe lichide, deci in cazurile in care creste cantitatea de
urina, se produce in general o scadere a densitatii urinare si invers, cand urina din
24 de ore este in cantitate mai mica si mai concentrata, atunci densitatea urinara
este mai crescuta. Numai in diabetul zaharat, in ciuda unei cantitati mari de urina,
densitatea urinei nu scade, ci creste datorita zaharului dizolvat in urina. O densitate
8
urinara se considera anormala atunci cand examenele repetate arata cifra sub 1012.
Aceasta situatie arata ca rinichii bolnavi nu mai au capacitatea de a produce o urina
mai concentrata.

Cresterea densitatii urinare peste cifra 1030 indica fie o deshidratare a

organismului, fie un diabet zaharat.

PH-ul urinar sau reactia urinei arata daca urina este acida sau alcalina.
Determinarea pH-ului se face cu o hartie impregnata cu tinctura de turnesol (sau cu
alta substanta indicatoare). Se introduce hartia in urina si se observa modificarea
culorii benzii de hartie. Sub pH-ul 7,0 urina este considerata acida si hartia se
inroseste, iar peste pH-ul 7,0 urina este considerata alcalina si hartia se albastreste.
In mod normal urina este acida avand pH-ul cuprins intre 5,5 si 6,5. Dupa o
alimentatie bogata in carne si medicamente acide (sare de lamaie, vitamina C), se
elimina o urina mai acida, iar dupa un regim alimentar vegetarian, dupa
medicamente alcaline (bicarbonat, ape minerale) sau dupa infectii ale aparatului
urinar, devine alcalina. Urina care este permanent prea acida sau prea alcalina,
predispune la formarea de calcului urinari de acid uric, respectiv de fosfat si
carbonat de calciu.

Analiza chimica a urinei

Albumina sau proteinele urinare provine din albumina sanguina, si in mod

normal ea nu se gaseste in urina. Dar in bolile care altereaza porii din filtrul
rinichilor sau in bolile care produc sangerari pe traiectul cailor urinare, albumina
trece in urina (albuminurie, proteinurie). La unele persoane cu constitutie mai slaba
a rinichilor urina poate contine albumina in cantitate mai mica. Este vorba mai ales
de tineri de 15-25 ani, de obicei slabi si inalti, care dupa eforturi fizice, dupa mers,
dupa statul indelungat in picioare prezinta albuminurie tranzitorie in timpul zilei,
care dispare noaptea si dupa repaus la pat. Albuminurii tranzitorii se mai intalnesc
dupa frig, stari emotionale, vaccinari si stari alergice, dupa consumul de oua si
medicamente in timpul sarcinii. Albuminurii permanente si masive se intalnesc
frecvent in cazul bolilor de rinichi si ale cailor urinare (bazinet, uretere, vezica):
glomerulonefrita, nefroza, cistita, pielocistita, tuberculoza renala, calculi urinari
etc. Si alte boli care pot atinge rinichiul se insotesc de albuminurie cum sunt:
hipertensiunea arteriala, diabetul, bolile de sange si de inima, infectii cu microbi
sau virusuri, intoxicatii cu substante minerale sau organice. Deseori albuminuria se
insoteste de hematurie. Dupa pierderea cronica de albumina prin urina se produce
o scadere a proteinelor corpului cu consecinte negative asupra intregului organism.
In marea majoritate a cazurilor albuminuria este moderata si se apreciaza calitativ,
in raport cu cantitatea de albumina, astfel:
- albumina=absenta; nor foarte fin; nor fin si dozabila.
In acest caz se face si dozarea albuminei din urina care se exprima in g/l.
Aprecierea se mai poate face si prin 1-3 plusuri.
9
Zaharul sau glucoza din urina (glucozuria sau glicozuria). Medicii din antichitate
au observat sa urina diabeticilor care este dulce, atragea furnicile si albinele si au
numit-o “urina de albine”. Ei foloseau aceste insecte pentru descoperirea
diabetului, metoda aceasta fiind cea mai veche “analiza medicala” care se
cunoaste. Mai tarziu, medicii sau ajutoarele lor puneau rapid diagnosticul de diabet
zaharat chiar la patul pacientului prin simpla gustare a urinei. Asa cum s-a aratat la
analiza zaharului in sange, cand glicemia din diabet depaseste 150-200 mg/100 ml
sange, glucoza (zaharul) trece prin filtrul renal si se elimina prin urina, de unde
poate fi analizata. De mentionat ca glicozuria nu se intalneste numai in diabet ci si
in alte situatii, de exemplu, dupa un consum exagerat de glucoza sau alte zaharuri,
dupa diferite medicamente, la femeile gravide si la persoanele care urmeaza
tratamente cu hormoni. Exista persoane care, fara sa aibe diabet zaharat, elimina
permanent sau periodic zahar prin urina (diabet renal). Acest fapt se datoreaza unui
defect al filtrului renal care permite trecerea glucozei in urina, care nu influenteaza
starea de sanatate a persoanei respective.

Corpii cetonici nu se gasesc in urina normala. Dar dupa cum s-a aratat la
diagnosticul de laborator al diabetului, concentratia lor urinara creste foarte mult in
diabetul zaharat netratat. Si alte cauze pot sa creasca concentratia corpilor cetonici
din urina: infectii microbiene, intoxicatii grave, dupa un post prelungit sau dupa un
regim alimentar sarac in dulciuri si bogat in grasimi, in cursul sarcinii, dupa
varsaturi prelungite. Unele medicamente luate de bolnavi produc o reactie falsa
pentru corpii cetonici. Prezenta corpilor cetonici se noteaza cu 1-3 plusuri.

Pigmentii biliari sunt substante colorate care ii imprima bilei hepatice culoarea
brun-verzuie. In bolile de ficat insotite de icter, acesti pigmenti trec in sange dand
culoare galbena pielii, iar din sange trec in urina, colorand-o in brun. In mod
normal, pigmentii biliari sunt absenti in urina. Prezenta lor se notifica prin expresia
“prezenti”.

Urobilinogenul este o substanta care se gaseste in cantitate mica in urina normala.

Insa in bolile de ficat cu sau fara icter (hepatita, insuficienta hepatica) in
intoxicatiile care ataca ficatul, in boli ale vezicii biliare (colecistita), in bolile
intestinale cu tulburari de digestie (enterita, colica, constipatie) urobilinogenul este
foarte crescut. Prezenta sa in urina se exprima calitativ prin 1-3 plusuri ori prin
expresia “normal” sau “crescut”.

Mineralele urinare sunt aceleasi care au fost descrise si in sange, dar in urina
concentratia lor e mult mai mare, deoarece rinichii elimina prin urina orice exces
de minerale din sange si din organism.

Deseurile toxice rezultate din arderea proteinelor ca acidul uric, creatinina, ureea
sunt, de asemenea, eliminate in cantitati mari prin urina. Cercetarea lor in urina se
face mai rar, deoarece analiza sangelui ofera date mai precise.
10
Analiza calculilor urinari

Calculii sunt niste concretiuni ce se formeaza in rinichi sau in vezica urinara,

datorita solidificarii substantelor minerale sau organice, care se elimina in exces
prin urina. Calculii urinari produc dureri, hemoragii (hematurie) si infectii ale
cailor urinare. Analiza calculilor se face pentru stabilirea compozitiei lor chimice,
cu scopul de a se cunoaste masurile ce trebuie luate pentru prevenirea formarii de
noi calculi. De aceea, bolnavul care are o “criza de rinichi” (colica renala) trebuie
sa fie atent cand urineaza pentru a recupera eventualul calcul si a-l aduce la
laborator ca sa fie analizat. In vederea recuperarii calculului (mai ales daca este
mic) bolnavul trebuie sa urineze timp de 4-5 zile intr-un borcan de sticla. Apoi
urina se filtreaza printr-o bucata de tifon, care retine calculul. Prevenirea formarii
calculilor se face in primul rand prin regim alimentar. Astfel, persoanele care au
facut calculi de fosfat de calciu vor evita alimentele bogate in calciu si fosfor
(lapte, branza) iar cele care au avut calculi de oxalat de calciu vor consuma mai
putine alimente care contin calciu si oxalat (spanac, cafea, ciocolata, ceai etc.);
persoanele care au avut calculi de acid uric sau urat vor reduce ratia de carne.
Indiferent de compozitia chimica a calculului urinar, pe langa aceste recomandari,
la indicatia medicului, bolnavii vor trebui sa ia si alte masuri de prevenire a
calculozei urinare.

Analiza microscopica a urinei

Elementele si formatiunile solide din urina cum sunt celulele, cristalele etc. se pot
observa numai la microscop. Cand aceste elemente sunt putine, nu au importanta
pentru sanatate, dar cand depasesc o anumita cantitate pot ajuta la punerea unui
diagnostic. La femei unele din aceste elemente pot proveni nu numai din urina ci si
din sfera genitala. De aceea pentru a evita unele confuzii, la femei se recomanda
repetarea examenului microscopic din urina recoltata dupa toaleta prealabila.

Celulele epiteliale sunt rare in mod normal, dar in infectiile vezicii urinare si ale
rinichiului pot deveni numeroase.

Leucocitele sunt celule sanguine albe, care au trecut in urina din sange
(leucociturie) de obicei cu ocazia unei infectii urinare acute sau cronice (puroi).

Hematiile (globulele rosii) provin din sange si indica o sangerare (hemoragie) la

nivelul cailor urinare sau ale rinichilor. Infectiile urinare acute (cistita,
glomerulonefrita, pielocistita), infectiile urinare cronice (pielonefrita, tuberculoza),
calculii urinari, tumorile, bolile de sange, hipertensiunea arteriala, etc., sunt
insotite de eliminari de sange in urina (hematurie). Uneori hematuria este asa de
mare incat sangele care coloreaza urina, producand cheaguri, se vede si cu ochiul
11
liber. Dar sunt persoane care prezinta hematurie fara a avea vreo boala oarecare ci
datorita unei debilitati ereditare a rinichilor (hematurie congenitala).

Cilindrii urinari sunt niste formatiuni cilindrice care apar numai in cazurile de
boli are rinichilor (glomerulonefrita, nefroza).

Cristalele urinare de natura minerala sau organica se gasesc la toate persoanele.

Insa sunt persoane care elimina aproape permanent cristale numeroase de acid uric
si de oxalat de calciu, mai ales cand urina este prea concentrata. In astfel de situatii
exista riscul de a se forma piatra la rinichi. Si unele medicamente (sulfamildele)
pot sa se elimine sub forma de cristale, perturband filtrarea urinei la nivelul
rinichiului. Un consum mai crescut de lichide poate sa previna formarea de cristale
in urina.

Microbii care se pot inmulti in urina si care sunt cauza infectiilor urinare. Se
observa la microscop. Pentru aprecierea cantitativa a elementelor celulare din urina
se face numaratoarea la microscop (proba Addis) in felul urmator: dimineata
bolnavul goleste vezica urinara dupa care sta in repaus la pat trei ore. Apoi se
recolteaza toata urina stransa in acest timp si se aduce la laborator. Urina se
examineaza la microscop numarandu-se elementele celulare. Numarul de elemente
celulare gasite se exprima pe mililitru de urina si pe minut.
Valori normale:
- Leucocite = 2500 pe ml/minut
- Eritrocite = 3000 pe ml/minut.

12