Sunteți pe pagina 1din 3

Recoltarea probelor de urină

Urina este un lichid secretat de rinichi, depozitat în vezica urinară și eliminat prin
micțiune.
Micţiunea este emisia de urină, actul fiziologic conştient de eliminare.
Diureză este cantitatea de urină eliminată din organism timp de 24 ore.
Scop
 informații asupra funcției rinichiului și a cailor urinare, precum și asupra stării
întregului organism
Recoltarea probelor de urină – Tipuri de examene

 examen sumar de urină – se determină: volumul, aspectul, culoarea, mirosul,


densitatea, pH-ul.
 examene biochimice, albumina, glucoza, creatinina, ureea, pigmenții urinari,
corpii cetonici, ionograma-(Ca, K, Na, sedimentul urinar etc.);
 examen bacteriologic (urocultură).
Modalități de recoltare
 Urina de dimineață prin emisia spontană din mijlocul jetului urinar
 Sondaj urinar steril
 Puncție suprapubiană (efectuata de medic)
 Urina colectata în decurs de 24 de ore (sau 2 ore, 12 ore)
Recoltarea probelor de urină pentru Urocultura
Urocultura este metoda prin care se permite, prin cultivarea și analiza probelor de
urină, identificarea agenților patogeni care produc infecții ale tractului urinar (cistită,
pielonefrită).
Scop urocultura
 Studiul bacteriologic al urinei pentru identificarea germenilor și efectuarea
antibiogramei
 Recoltarea se face într-un recipient special – urocultor – de unică folosință,
steril, cu capac etanș, pentru a preveni contaminarea probei.
 Volumul de urina necesar unui test uzual este de 10 – 15 ml.
Prelevarea probei de urină de către pacientul conștient şi capabil
 Materiale necesare

 Recipient steril
 Apă și săpun pentru toaletarea zonei genito-urinare
 Comprese sterile
Pregătirea pacientului
 Se explică tehnica și necesitatea efectuării acesteia
 Se instruiește pacientul cum să își recolteze singur urina
 Se instruiește pacientul cu privire la toaletarea zonei înainte de recoltare pentru
un rezultat corect
 Explicați pacientului să folosească prima urină de dimineață
 Explicați pacientului să facă toaleta zonei genitale cu apă și săpun înainte de a
recolta urina
 Explicați să urineze în recipient după ce a lăsat să curgă primul jet urinar.
Recoltarea pentru urocultură se face din urina de la jumătatea micțiunii.
 Urina este sterilă, exceptând segmentul inferior al uretrei, învecinat meatului
urinar, care prezintă o floră microbiană saprofită. Aceasta flora saprofită contaminează în
momentul micțiunii porțiunea inițială a jetului urinar, de aceea recoltarea se face din mijlocul
micțiunii.
 Luați eșantionul de la pacient și etichetați pentru a trimite proba la laborator.
Accidente / incidente
 Contaminarea urinei cu bacterii prezente în regiunea periuretrală din cauza
lipsei de dezinfectare a zonei. Se va relua procedura, explicând normele de igiena.
 Netrimiterea în timp util a eșantionului la laborator poate altera rezultatele prin
multiplicarea germenilor la cald sau precipitarea la rece.
Observații
 In cazul uroculturii pozitive este importantă identificarea agentului etiologic
implicat și a sensibilității acestuia la antibiotic (antibiograma).
Recoltarea probelor de urină pe sonda urinară à demeure

Materiale necesare
 tavă medicală/cărucior;
 comprese sterile;
 antiseptic; soluţie de clorhexidină;
 seringă şi ace sterile, tub de laborator steril;
 container pentru aruncarea materialelor folosite;
Tehnica
 spălaţi-vă mâinile cu apă şi săpun (lavaj simplu);
 folosiți mănuși de unică folosință;
 dezinfectați locul de prelevare, cu comprese sterile îmbibate în antiseptic;
 puncţionați tubulatura pungii de colectare cu acul steril adaptat la seringă şi
prelevaţi cantitatea necesară de urină;
 transferați urina din seringă în flaconul pentru laborator
 aruncați acul și seringa în containerul special.
 aruncați mânușile și spalați-vă pe mâini
 trmiteți proba la laborator

Recoltarea urinei pentru total de urină


Scop
Deoarece hormonii, proteinele şi electroliţii sunt excretaţi în cantităţi mici şi variabile
în urină, probele trebuie recoltate pe o perioadă extinsă de timp pentru a avea o valoare
diagnostică. În acest sens se poate cere colectarea urinei pe 24 de ore sau o perioadă mai
scurtă.
Materiale necesare
 recipient de colectare a urinei cu capacitate de minim 2 litri
 mănuşi de unică folosință
 ploscă sau urinar dacă este nevoie
 recipient gradat dacă trebuie monitorizată cantitativ diureza
 recipient cu gheaţă dacă nu se poate ţine la frigider
 etichete
Pregătirea pacientului
 Se explica procedura și necesitatea acesteia
 Se instruiește pacientul cu privire la recoltarea urinei
 Se atenționează pacientul că trebuie sa fie bine hidratat și sa evite cafeaua sau
ceaiurile pentru a nu se altera rezultatele
Tehnica
 se cere pacientului să urineze; se va arunca această probă, pornindu-se astfel
recoltarea din momentul în care pacientul are vezica urinară goală;
 se notează ora începerii recoltării;
 probele se vor aduna într-un recipient de cel puțin 2 l; pe timpul dintre
micționări, recipientul cu probele de urină trebuie păstrat la rece;
 se va recolta urina pe toată perioada de timp indicată; înainte de terminarea
timpului se cere pacientului să urineze încă o dată, dacă este posibil; se adaugă și ultima probă
în recipientul de colectare;
 se va măsura după fiecare eliminare, dacă trebuie monitorizată cantitativ
diureza;
 se va eticheta recipientul şi se va trimite la laborator însoțit de formularul de
cerere sau se va turna din cantitatea totală de urină, într-un recipient de aproximativ 100-200
ml, care va fi etichetat și trimis la laborator specificându-se pe formular care a fost cantitatea
totală și perioada de timp cât a fost colectată urina;
 dacă pacientul are sondă urinară, se va menține punga urinară pe toată perioada
recoltării într-un recipient cu gheaţă pus sub patul bolnavului.
Accidente / incidente
 Dacă accidental se pierde una dintre probe, pacientul uitând să urineze în
recipient, se va relua întreaga procedura.
Rezultate
Volumul urinar – Valori normale:
 Adulți și copii peste 14 ani: 1000-1600 ml
 Copii între 8-14 ani: 800-1400 ml
 Copii între 5 -8 ani: 650-1000 ml
 Copii între 3-5 ani: 600-700 ml
 Copii între 1-3 ani: 500-600 ml
 Copii nou-născuți: 30-60 ml
 Cantitatea de urină peste 2500 ml/24h = POLIURIE
 Cantitatea de urină scăzută sub 500 ml/24h = OLIGURIE
 În mod normal, cantitatea de urină eliberată ziua este mai mare decât cea din
timpul nopții. Inversarea acestui raport este starea patologică = NICTURIE
 Prezența sângelui în urina = HEMATURIE
 Creșterea numărului de micțiuni în decursul unei zile = POLAKIURIE
 Dificultate și durere la urinare = DISURIE
 Senzația imperioasă de a urina = TENESME URINARE

S-ar putea să vă placă și