O.R.L. si nursing O.R.L.

C2 Patologia urechii
Corpi străini auriculari.

Sunt animati (insecte, gândaci, musculite, fluturi, viermi etc.)

şi neanimati sau inerti (endogeni ca: dopul de cerumen, dopul
epitelial sau exogeni, introduşi accidental sau în jocurile copiilor: caţel
de usturoi în durerile de dinti empiric introdus de pacient pentru
calmarea durerii, mărgele, guma de sters, bete de chibrit, scobitori,
bucati de hârtie etc.).

Cei animaţi provoacă simptome alarmante: durere puternica,

ameteli, zgomote auriculare date de deplasarea insectei pe timpan,
tulburări reflexe uneori grave (convulsii, chiar sincope).

Dopul de cerumen determină o scădere a auzului, senzaţie de

ureche plina, înfundata, apăruta de obicei după o baie sau mai ales
dupa o tentativa de curăţare a urechii cu diverse obiecte, manevra total
nerecomandata. Dopul de cerumen fiind higroscopic, absoarbe apa si
obstrueaza complet conductul, împiedicând astfel accesul sunetului la
urechea medie (surditatea).

Extragerea corpilor straini se face prin spălatura cu apă curată la

temperatura corpului, cu o seringa specială (seringa Guyon) sau cu o
pară de cauciuc. Operaţia trebuie facută de medicul specialist,
deoarece exista riscul, daca nu se respecta regula de a dirija jetul de
apa spre peretele posterior si superior al conductului să se spargă
timpanul (care normal rezista Ia o presiune de până la 2 atmosfere), cu
care ocazie se infecteaza urechea medie; Dopul de cerumen vechi,
aderent, trebuie înmuiat în prealabil prin instilare în ureche de apa
oxigenată sau din amestecul carbonat de sodiu 2 g, glicerină si apa
oxigenată câte 10 g, de 5-6 ori pe zi, l-2 zile. Pentru dopurile epiteliale
dure se foloseşte pentru înmuiere solutie de acid salicilic 1%, instilat l-
2 zile înainte de spălătura auriculară.
Traumatismele urechii

Pot interesa urechea externă, urechea medie sau urechea internă

separat sau concomitent. Cele ale urechii externe pot interesa
pavilionul auricular, sub forma plăgilor, prin tăiere, prin zdrobire, a
contuziilor cu strivirea ţesuturilor fără ruptura învelisului de piele cum
ar fi othematomul (colecţie de serozitate şi sânge între cartilajul
pavilionar şi învelisul pericondrocutan al acestuia). Tratamentul îl
aplica specialistul otorinolaringolog, care evacueaza colecţia si face un
pansament compresiv timp de mai multe zile, în condiţii de perfectă
sterilitate, pentru a evita infectarea cu distrugerea cartilajului şi
deformarea pavilionului.

Traumatismele urechii medii pot interesa timpanul (ruptura

acestuia survine când presiunea aplicată brusc depăşeşte 2 atmosfere,
cum ar fi o lovitură de palma pe ureche sau suflul unei explozii sau o
cădere pe ureche), conţinutul casei (lanţul de oscioare auditive, ce pot
fi luxate sau fracturate) sau pereţii casei timpanului. Astfel, în
fracturile de baza ale craniului cu intersectarea urechii si ruptura
meningelui apare scurgerea prin ureche a lichidului cefalorahidian,
lichid clar sau în cele cu interesarea arterei carotide interne apare o
hemoragie fulgeratoare, cataclismica, ce duce la decesul bolnavului;

Otitele medii acute

Reprezintă inflamaţia acută a casei timpanului datorată

virusurilor sau microbilor, de obicei apare în cadrul unei infecţii care
prinde şi organele vecine (nas, gât, faringe). Prezenţa vegetaţiilor
adenoide la copil, a cazurilor de cornete hipertrofice, a corpilor străini,
tumori nazale sau rinofaringite favorizează apariţia otitelor.
 Formele uşoare (catarale): simptome – scăderea auzului,
senzaţie de ureche înfundată, îşi aude vocea în urechea bolnavă
(autofonie), aude zgomote în ureche sub forma de vâjâituri, durere în
ureche accentuate la tuse, stranut, suflatul nasului, la efort fizic.
Tratament: decongestionare nazală (picături în nas + inhalaţii/aerosoli
cu alcool mentolat 2%), picături auriculare. În cele mai multe cazuri
durerea cedează în câteva zile. Persistenţa cauzelor, suprainfectarea cu
un germen virulent poate duce la complicaţii (otita medie acută
supurată). Repetarea în timp al catarului otic (aceste otite simple) se
poate complica cu scăderea auzului prin scleroza ce interesează
conţinutul casei timpanului şi urchea internă, cu pierderea definitivă a
auzului.

Otita medie acută supurată. Determinate de suprainfecţia bacteriană

(Streptococcus

Pneumoniae, Haemophilus influenyae, Streptococ pzogenes) a unei

otite catarale.

Simptome: dureri auriculare violente, pulsatile cu iradiere în

ceafă, dinţi şi creştetul capului, febra înaltă (39-40°C), cefalee,
surditate accentuată, vâjâituri în urechea afectată, ameţeli, uneori
vărsături şi convulsii (în special la copii), insomnie, stare generală
modificată. Apasarea cu degetul pe os înapoia urechii (presiune pe
apofiza mastoida) provoaca dureri vii, iar la copil, apasarea înaintea
urechii (Semnul Tragusului), de asemenea, este foarte dureroasa.
Dupa câteva zile, abcesul care s-a format în urechea medie perforeaza
timpanul, moment în care simptomele acuzate de bolnav se mai
linistesc si apare o secretie purulenta în conductul auditiv extern ce
pateaza perna sau scufita la copil. Durerea se linisteste, febra scade. In
caz de evolutie favorabila, aceasta diminua progresiv, secretia
auriculara se reduce si devine din purulenta, seromucoasa, pentru a
disparea în circa 2 saptamâni, perforatia timpanului se închide si auzul
revine încet spre normal (în circa o luna). Alteori, în lipsa unui
tratament corespunzator, din cauza terenului slabit (diabet, sifilis,
tuberculoza, bolnav tarat cu boli de ficat, rinichi, inima, boli
infectioase) sau din cauza virulentei deosebite a microbilor, boala se
poate complica sau croniciza (cronicizarea fiind ea însasi o
complicatie).

Complicaţiile sînt date de propagarea infectiei la grupele

celulare mastoidiene (mastoidita acuta), la labirint (labirintita acuta),
la venele mari din craniu (tromboflebita sinusului lateral), cu
producerea unei septicemii cu abcese diseminate la distanta în alte
organe, la meninge (meningita acuta, localizata - închistata - sau
generalizata), la nervul facial (paralizii faciale), la muschii gâtului si
împrejurul faringelui. Prevenirea bolii se face prin tratamentul corect
al tuturor rinitelor si infectiilor de vecinatate, ca si al leziunilor
traumatice ale urechii medii, care se pot complica cu otita.

Tratamentul general se face cu antibiotice (penicilina,

eritromicina fiind cele mai indicate).Surditatea cedeaza treptat, o data
cu reluarea functiei tubei Eustachio, functia auditiva recapatându-se
mai rapid prin practicarea de insuflatii de aer în ureche facute de
medicul specialist (insuflatii tubare), sau manevra Valsalva facuta de
bolnav. Inlaturarea tuturor cauzelor favorizante: obstructia nazala,
focarele de infectie din vecinatate (amigdalite, rinosinuzite), tratarea
corecta a tuturor infectiilor acute în aceasta regiune duce la prevenirea
otitei medii acute supurate.

Otita medie supurata cronica. Este o complicatie a otitei medii

supurate acute, favorizata de cauzele mentionate. Exista o forma
simpla, asa-zisa otoree tabara sau mezotimpanita (care nu da
complicatii grave) si o forma grava, otoreea maligna (care necesita
supraveghere si tratament medical de specialitate), ce genereaza
complicatii grave, mortale.
Hipoacuzia

Este scăderea parţială într-un grad oarecare a auzului ( a acuităţii

auditive) la una sau ambele urechi. Gradul pierderii auzului este
stabilit cu ajutorul audiometriei tonale. În funcţie de aceasta,
hipoacuzia se clasifică în: uşoară, moderată, severă sau profundă. În
funcţie mecanismul de producere,putem avea: hipoacuzie de
transmisie (când este afectată transmisia sunetului prin urechea
externă sau medie); percepţie sau neuro-senzorială (atunci când
sunetele sunt propagate la nivelul urechii, însă fie nu sunt percepute la
nivelul urechii medii, fie la nivel central) sau mixtă (când ambele
mecanisme descrise coexistă la aceeaşi ureche.

Hipoacuzia de transmisie. Cauze: conductul auditiv extern este

obstruat (corpi straini, inflamaţii, tumori); membrana timpanică este
perforată sau imobilă; lanţul osicular este imobil sau întrerupt;
barotraume, disfuncţia trompei lui Eustachio sau otita catarală
(aerulAmplificatordinurecheaauricularmedie este înlocuit cu lichid).

Hipoacuzia de percepţie. Cauze: Imbătrânirea (presbiacuzie),

zgomotele puternice , variatii bruste de presiune (zbor, inot), infectii:
parotidita epidemica (oreion), meningita , intoxicatie medicamentoasa
(ATB, Aspirina, Diuretice), leziune a urechii interne (afectare virala),
atingerea fibrelor nervoase ale nervului auditiv, tumori cerebrale .

Din punct de vedere cantitativ, pierderea de auz se măsoară in

Decibeli (dB) (unitatea de măsură a percepţiei intensităţii sunetelor).
Câmpul auditiv normal al omului se întinde de la 20 Hz la 20,000
Hz(frecvenţă) şi 1 şi 120dB (intensitate). Vorbim despre hipoacuzie
uşoară/discretă atunci când pierderea de auz este între 15-30dB;
pierdere moderată de până la 50dB, hipoacuzie accentuată până la
70dB şi de hipoacuzie profundă peste 70dB. La diferite frecvenţe
pierderile de auz pot să difere. Hipoacuzia de transmisie nu poate
determina o pierdere mai mare de 65dB şi vocea de
conversaţie este încă percepută. Hipoacuzia neuro-senzorială poate
avea orice valori, inclusiv pierdere totală a acuităţii auditive.

Surditatea

Este un simptom frecvent întâlnit în bolile urechii, dar si în

bolile sistemului nervos, cum ar fi leziuni ale nervului auditiv
(neurinomul nervului acustic), leziuni ale trunchiului cerebral, leziuni
ale scoartei cerebrale (ramolismente, hemoragii, tumori, leziuni
traumatice ce intereseaza câmpurile corticale de integrare auditiva din
cortexul lobului temporal).

Definiţie – pierderea auzului prin scăderea bruscă sau progresivă

a percepţiei sunetelor.

Cauze – zgomotul, vârsta, dop cerumen, medicaţie ototoxică,

traumatisme auriculare/craniene, infecţiile urechii, tumori benigne.

Simptome: auzul redus (estompt), dificultatea de a înţelege ce

se vorbeşte în jur, în special când în fundal se aud şi alte sunete sau
voci; ascultarea televizorului sau radioului la un volum mai ridicat
decât în trecut; evitarea conversaţiei şi interacţiunii sociale; depresia;
acufene, otalgie, otoree purulentă/sanguinolentă, vertij.

Clasificare:

 Surditate ereditară – determinată prin anomalii transmise

genetic;

 Cauze neonatale - sifilis congenital precoce, prematuritate,

traumatism obstetrical, anoxie a fătului

 Cauze postnatale – traumatisme, otite, labirintite, meningite,

ototoxicoze
 În caz de surditate congenitală sau apărută în primul an de viaţă,
mama aduce copilul pentru că acesta nu vorbeşte, mai rar pentru că i
se pare că nu răspnde la stimuli sonori. Audiograma obişnuită nu se
poate efectua inainte de vârst de 6-7 ani, de aceea se recurge la
audiogramă cu potenţial evocat (simultan cu redarea sunetelor se
efectuează o înregistrare de tip EEG pentru vizualizarea potenţialelor
provocate de stimulii sonori), sau la copilul mai mare se poate realiza
audiograma de reflexe condiţionae vizual-auditiv: în momentul în care
aude un sunet într-o parte, dreapta sau stânga, apare şi o imagine
plăcută şi în acest mod examinatorul poate aprecia care este pragul de
auz al copilului.

Dacă surditatea s-a instalat înainte sau în jurul vârstei instalării

vorbirii, copilul va fi surdo-mut. Deşi aparatul său fonator (de vorbire)
este integru, el nu poate vorbi pentru că nu a auzit cuvintele, nu ştie să
le pronunţe şi nu poate controla auditiv propriile emisii sonore. Dacă
surditatea a apărut după ce copilul a învăţat să vorbească, bagajul său
de cuvinte şi pronunţia vor fi cu atât mai bune cu cât surditatea s-a
instalat mai târziu. Lăsat fără o educaţie şi o instrucţie specială,
copilul surdo-mut va rămâne izolat de societate, va putea efectua doar
activităţi simple şi comunicarea cu semenii va fi dificilă şi parţială.

Tratament. Hipoacuzia neuro-senzorială beneficiază de tratament

curativ. Dacă examenul auzuluidescoperă un prag de 70-80dB, copilul
va putea fi protezat, eventual bilateral. El va fi deficient auditiv şi va
urma o şcoală normală sau specială după modul de reuşită al protezei,
vârsta la care a
fost protezat şi capacităţile intelectuale ale copilului. Scopul şcolii
speciale este de a învăţa copilul surdo-mut să citească cuvintele după
mişcarea buzelor (labio-lectură) şi să pronunţe cuvinte inteligibile.

Protezarea auditivă. Reprezintă o ameliorare a auzului

bolnavului folosind proteza auditivă, aparat ce amplifică şi prelucrează
sunetele culese din mediul înconjurător, pentru a fi oferite urechii într-
un mod care să suplinească cât mai fidel funcţia deficitară a urechii.
Protezele sunt montate în cutii, care se pot purta la nivelul toracelui
anterior, retroauricular sau în braţul ochelarilor permanenţi sau intra-
auricular (în interiorul conductului auditiv extern). Indicaţiile
protezării auditive: hipoacuzie între 30-90dB, obligatoriu bilaterală în
condiţiile unui bolnav psihic sănătos (nu se protezează oligofrenii care
nu pot înţelege limbajul). Dacă surditatea se poate rezolva chirurgical,
se va recomanda intervenţia şi se vor proteza insuccesele chirurgicale,
bolnavii cu contraindicaţii sau care refuză
operaţia. Contraindicaţiileprotezării sunt definitive în cazul în care
proteza nu reuşeşte să ofere bolnavului înţelegerea cuvintelor;
sau temporare pentru urechile care supurează sau au afecţiuni ale
tegumentului conductului.

Imtul cochlear este un aparat electronic care are rolul de a

inlocui functia total pierduta a urechii interne, deci este un organ
artificial. Imtul cochlear se bazeaza pe faptul ca, desi urechea interna
este nefunctionala, terminatiile nervului cochlear sunt capabile sa
preia un impuls electric si sa-l transmita pe caile de conducere
spre cortexul auditiv. Impulsul este transmis de niste electrozi
introdusi in urechea interna prin fereastra rotunda. Auzul oferit de
imtul cochlear este rudimentar si diferit de auzul normal, motiv
pentru care pacientul imtat trebuie sa urmeze un antrenament special
pentru a intelege limbajul vorbit. Progresele tehnologice fac ca
performantele noilor modele sa fie tot mai bune, asfel ca unii pacienti
reusesc sa recunoasca cuvintele si la telefon. Pentru bolnavii la care
nici nervul cochlear nu este functional, s-au construit aparate la care
electrozii sunt fixati pe suprafata trunchiului cerebral, in contact cu
nucleii auditivi (imtul nuclear).