Sistematica nevertebratelor – Cursul 3

Cursul 3
Regnul Animalia

Metazoarele sunt eucariote pluricelulare, heterotrofe. În dezvoltarea lor embrionară parcurg

obligatoriu stadiile de blastulă şi gastrulă, celelalte stadii variind de la filum la filum.
Procesul specializării şi diferenţierii celulare impune trecerea gradată de la stadiul de ou la cel
de adult, proces numit ontogenie.
Originea metazoarelor este greu de precizat, dar majoritatea zoologilor sunt de acord că acest
grup are un strămoş comun printre organismele unicelulare. (Aioanei şi Stavrescu-Bedivan, 2011).
Regnul Animalia (vechiul subregn Metazoa) se împarte în 2 diviziuni, in funcție de numărul de
pături celulare care intră în componența corpului:
- Diviziunea Diploblaste
- Diviziunea Triploblaste

Diviziunea DIPLOBLASTEA

Metazoarele diploblastice sunt organisme pluricelulare cu corpul alcătuit din doar două foiţe
embrionare - ectodermul - foiţa externă - şi endodermul - foiţa internă (Aioanei și Stavrescu-
Bedivan, 2011).
Diviziunea Diploblaste se imparte in 2 subdiviziuni:
I. Subdiviziunea Porifera – peretele corpului este străbătut de numeroși pori, iar digestia
este intracelulară.
II. Subdiviziunea Coelenterata – cavitatea corpului comunica cu exteriorul printr-un singur
orificiu, iar digestia incepe la nivelul cavitatii corpului.

Subdiviziunea PORIFERA (spongieri)

Încrengătura P O R I F E R A (L porus, por, orificiu+fera, a purta).

Caractere generale.
 Animale pluricelulare cu o structură simplă (metazoare primitive) care păstrează numeroase
trăsături de primitivitate;
 Pe suprafața corpul prezenți numeroși pori;
 Spongierii inferiori au simetrie radiară, dar majoritatea au formă neregulată (lobată, ramificată
sau de crustă - care înveleşte substratul;
 Nu prezintă sisteme de organe şi nici ţesuturi adevărate, celulele lor având un grad mare de
independenţă. Funcţiile vitale ale organismului sunt îndeplinite de diferitele categorii de celule
(Aioanei și Stavrescu-Bedivan, 2011);
 Scheletul este constituit din fibre de colagen (substanţă proteică), sau este calcaros ori silicios,
sau combinat cu diferite tipuri de fibre de natură organică (spongină).
 Larvele lor înoată liber iar adulţii sunt fixaţi de substrat;
 Sunt organisme preponderent marine, dar se cunosc și puține specii de apă dulce;
 Sunt organisme filtratoare (filtrează apa, reținând particulele nutritive, in special bacterii);
 Au capacitate de regenerare;
 În perioadele nefavorabile spongierii generează formațiuni de rezistență, numite gemule sau
sorite.

Morfologie externă
Dimensiunea lor variază de la câţiva mm la peste 2m diametru.

1
Sistematica nevertebratelor – Cursul 3

Forma corpului variază foarme mult. Astfel: unele specii pot fi ramificate arborescent, altele
au formă de cupă sau se întind pe substrat ca o crustă (Skolka, 2001).
Arhitectura corpului spongierilor este unică, fiind constituită în jurul unui sistem de pori, canale
şi cavităţi prin care circulă permanent un flux de apă. Această arhitectură este în strânsă legătură cu
modul lor de viaţă, sesil (Aioanei și Stavrescu-Bedivan, 2011).
Astfel, pe suprafaţa corpului spongierului există o serie de mici orificii numite pori inhalanţi
(ostii). Prin porii inhalanţi, circulă un flux constant de apă, provenind din mediul extern, pătrunde în
cavitatea paragastrală (spongocel, atrium sau cavitatea spongierului) şi este apoi expulzată printr-
o deschidere apicală mai mare (situată la polul opus de fixare), numită oscul (orificiu exhalant)
(Aioanei și Stavrescu-Bedivan, 2011).
Scheletul spongierilor asigură susținerea mecanică a celulelor și mai puțin protecția animalului.
În general, spongierii sunt răspândiți în apele marine în zone de mică adâncime, dar se cunosc
și specii de zone abisale.
Prin sistemul de cavități interne asigură nișe de habitat pentru multe specii de nevertebrate,
chiar și vertebrate, marine și dulcicile (Skolka, 2001).

Clasa Calcarea (Calcispongia)(L. ”calcis” = calcar) (spongieri cu scheletul format din spiculi
de carbonat de calciu)

Caracteristic acestui grup este scheletul calcaros alcătuit din spiculi de carbonat de calciu.
Aceștia, în general, se găsesc în jurul osculului și sunt monoaxonici (formă de ac), triaxonici (trei
raze) spiculii au tetraxonici (patru raze).

Tipuri de spiculi la spongierii calcaroși(Pisică, Moglan și Cojocaru, 2000)

Pot fi specii solitare sau coloniale. Majoritatea sunt marini și apar în în ape sărate puțin
adânci (Skolka, 2001).
Au de regulă dimensiuni reduse ( 10 cm sau mai puţin) cu aspect tubular sau de amforă fiind
în general incolori.
Leucosolenia botryoides - are cea mai simplă structură de spongier, este o formă colonială
mică care formează colonii ramificate constituite dintr-o reţea de stoloni orizontali. Este o specie
larg răspândită.
Sycon ciliatum, spongier solitar hialin (cca.1-2 cm) la care osculul are o coroană de spicule
albe dispuse ca o pâlnie. În urma înmuguririi pot forma grupuri. Apare în Marea Neagră și Marea
Mediterană la adâncimi mici (https://ecomareaneagra.).

Clasa Hexactinellida (Triaxonida, Hyalospongiae)(Gr. ”hex” = şase + ”atkis” = rază)

(spongieri cu scheletul format din spiculi silicioşi cu şase axe)

Spongierii din acest grup (denumiţi ”spongieri de sticlă”, fiind transparenţi) sunt exclusiv
marini şi apar la mari adâncimi.

2
Sistematica nevertebratelor – Cursul 3

Au schelet silicios. Scleritele pot fi monoaxoni, triaxoni (cele 3 axe se întretaie formând 6
raze) și tetraxoni (Pisică, Moglan și Cojocaru, 2000). Mănunchiurile de spiculi adesea se unesc
formând o adevărată rețea, spongierii dobândind astfel un aspect caracteristic (Skolka, 2001).

Tipuri de spiculi la spongierii silicioși( Pisică, Moglan și Cojocaru, 2000)

Au forme variate, da se poate descrie o schemă de bază ce corespunde unui coșuleț alungit de
dimensiuni relativ mari (cca. 0.5 m înălțime).
Populează fundurile adânci ale mărilor și oceanelor, fiind întâlniți la adâncimi de 200-5000m
(Skolka, 2001)
Euplectella aspergillum numit popular coşuleţul Venerei, răspândită în Oceanul Indian,
Marea Japoniei etc. Are aspect de tub lung (cca. 30 cm L), iar scheletul are formă de corn, de
aproximativ 30 cm lungime. Trăiește fixată pe fundul mării. În cavitatea paragastrală trăiesc adesea
mici crustacee (Skolka, 2001, Crișan, 2012).

Clasa Demospongiae (Gr.”demos” = popor+ ”spongos” = burete)

(Demospongiae-spongieri cu schelet format din spiculi silicioşi şi/sau spongină (un colagen
specializat)

Mai mult de 90% dintre cele 5000 de specii de spongieri actuali sunt demospongieri.
Scheletul este format din macro și microsclerite silicioase și fibre de spongina. Cu ajutorul secretiei
de spongina se ataseaza de diferite obiecte.
Demospongierii au o variatate de forme, de la pânze încrustate situate sub roci, la trunchiuri
ramificate care se ridica în coloana de apa. Au tendinta de a atinge dimensiuni mari.
Populează mediul marin, cu excepţia reprezentanților Familiei Spongillidae, care sunt întâlniţi
în ape dulci, bine oxigenate, pe diferite suporturi acvatice. Aceștia, la sfârşitul toamnei se
dezintegrează, lăsând gemule implicate primăvara în refacerea populaţiei. Gemulele sunt muguri de
rezistență prin care asigură supraviețuirea în condiții nefavorabile de mediu dar și diseminarea
speciei. Acestea apar în interiorul spongierului, iar după moartea acestuia sunt eliberate în apă
(Bărbuceanu și Vlăduțu, 2006).
Talia lor variază de la câţiva cm până la peste 1 m Poterion neptuni - gigantul grupulu), iar
forma lor este de asemenea diferită.
Halichondria panicea - specie colonială, petricolă, infralitorală, relativ rară în dreptul
litoralului romanesc In Marea Neagră este întalnită sub 10 m adâncime (https://ecomareaneagra.).
Dysidea fragilis este formă colonială prezentă constant în Marea Neagră la adancimi de 12-
18 m, unde formeaza aglomerari deosebite, putand acoperi fundul pietros, inclusiv coloniile de
midii, pe suprafete intinse. Expansiunea maxima a coloniilor este atinsa in luna octombrie
(https://ecomareaneagra.).
Poterion neptuni – cupa lui Neptun, intalnit in Pacific, este un spongier marin de talie mare
(atinge 1,5m înălțime). Are aspect de cupă cu picior.
Spongilla lacustris - burete de lac este o specie larg răspândită în apele dulci stătătoare
europene. Are aspect ramificat de culoare verzuie datorită asocierii cu alge. Preferă apele stătătoare
şi lin curgătoare, la adâncimi de 1-4 m. Cosmopolit.
Euspongia (Spongia) officinalis - burete de baie. Specie colonială (cu diamterul între 15-25
cm) exploatată în scop turistic și ca burete de baie. Scheletul cornos este alcătuit preponderent din
fibre de spongină. Trăieşte în Marea Mediterană şi M. Adriatică.
3
Sistematica nevertebratelor – Cursul 3

II. Subdiviziunea Coelenterata (coelos –cavitate, enteron-intestin)

Sunt organisme diploblastice propriu-zise, având corpul format din două foiţe embrionare,
ectoderm şi endoderm.
La acest grup apare pentru prima dată cavitatea digestivă-gastrală care comunică cu
exteriorul prin orificiul buco-anal.
Subdiviziune Coelenterata – cuprinde 2 increngaturi:
1. Încrengătura Cnidaria – cuprinde celenterate prevăzute cu cnidoblaste.
2. Încrengătura Acnidaria – cuprinde celenterate cu celule lipicioase - coloblaste.

1. Încrengătura (filum) CNIDARIA (Gr. knide, urzică+L.aria, asemănător sau legat de).

Caractere generale:
 Sunt prezente microstructuri urticante, numite cnidocişti (grec. ”cnide” = urzică), care se
formează în celule speciale, cnidoblaste şi care au rol în apărare şi atac;
 Sunt forme fixate sau libere, solitare sau coloniale, uneori cu un pronunţat polimorfism colonial
(indivizi specializați pentru îndeplinirea unei anumite funcţii);
 Se prezintă sub două forme fundamentale, de polip (asexuat şi sedentar) şi de meduză (sexuată
şi liberă, mobilă -pluteşte sau înoată);
 Majoritatea sunt carnivori, hrănindu-se cu prăzi mici (Aioanei F., Stavrescu-Bedivan, M.,M.,
2011).
 Celenteratele sunt sensibile faţă de calitatea mediului ambiant;
 Majoritatea cnidarilor sunt forme marine, dar unele specii s-au putut adapta la mediul dulcicol.

În funcție de modul de compartimentare al cavitatii gastrale, cnidarii se împart în următoarele

clase:
1. Clasa Hydrozoa – cuprinde formele cele mai inferioare de cnidari, polipi simpli si meduze
cu val.
2. 2. Clasa Scyphozoa – grupeaza doar forme de meduze fara val. Forma de polip este
intalnita doar la unele grupuri inferioare, sau in diferite etape ale dezvoltarii ontogenetice a
meduzei.
3. 3. Clasa Anthozoa – cuprinde doar forme de polip. Sunt cei mai evoluati cnidari.

1. Clasa Hydrozoa

Majoritatea hidrozoarelor sunt forme marine, coloniale a căror ciclul de viață include atât
stadiul de polip (hidropolip) cât şi pe cel de meduză (hidromeduză).
In ciclul de dezvoltare, faza de polip şi cea de meduză au aproximativ aceeaşi pondere (cu
toate că există şi specii la care lipseşte fie polipul fie meduza)(Aioanei, Stavrescu-Bedivan, 2011).
Polipul hidrozoarelor (hidropolip) este reprezentativ, poate trăi solitar sau poate forma
colonii (Aioanei F., Stavrescu-Bedivan, M.,M., 2011).
Hidropolipul are cavitatea gastrală simplă, saciformă, fără septe, cu orificiul buco-anal aşezat
în vârful unui hipostom, la baza căruia sunt plasate tentaculele. Exceptând puţine forme, polipul
reprezintă generaţia asexuată (Crișan, 2012).
În cazul formelor coloniale, indivizii rezultați prin înmugurire nu părăsesc corpul individului
mama.
Coloniile fixate de substrat pot fi arborescente, ramificate monopodial, când tulpina coloniei
este generată de individul primordial, care are creştere continuă în înălţime, sau ramificate
simpodial, când tulpina coloniei provine din mai mulţi indivizi, din generaţii diferite de înmugurire,
4
Sistematica nevertebratelor – Cursul 3

ori pot fi colonii întinse pe substrat, când indivizii înmuguresc de pe o hidroriză, provenită din
anastomozarea mai multor stoloni, care înmuguresc de la baza polipului primordial.
Hidrozoarele coloniale se ataşează de substrat printr-un stolon. În urma anastomozării mai
multor stoloni rezultă hidrorhiză. De pe hidroriză se desprind una sau mai multe ramuri,
hidrocauli. Partea vie celulară a hidrocaulilor este un cenosarc.
Învelişul protector al hidrocaulului este un strat chitinos, perisarc care acoperă cenosarcul.
Pe hidrocauli se fixează polipi individuali (zoizi).
În cadrul coloniilor, indivizii pot fi identici ca formă (indivizi hrănitori sau gastrozoizi), sau
pot fi diferiţi ca formă şi funcţii, formând colonii polimorfe.
Polimorfismul colonial presupune o specializare a indivizilor pentru îndeplinirea diferitelor
atribuții în cadrul coloniei. Astfel, distingem:
 gastrozoizi – indivizi cu rol în hrănirea coloniei (indivizi cu tentacule dezvoltate),
 gonozoizi – indivizi cu rol în reproducere (indivizi cu aspect masiv, lipsiți de tentacule ce
poartă elementele sexuale – ovule și psermatozoizi);
 dactilozoizi - indivizi rol senzitiv,
 acantozoizi - indivizi sub formă de ţepi, cu rol în apărarea pasivă a coloniei (Skolka, 2001,
Crișan, 2012).
Indiferent de forma sa, o colonie provine din înmugurirea individului primordial, provenit
dintr-un zigot, astfel că toţi indivizii coloniei sunt în legătură între ei prin canale endodermice,
hrana ajungând şi în indivizii coloniei care nu se hrănesc direct, în cazul coloniilor polimorfe.
Meduza hidroida (hidromeduza)
Meduza hidrozoarelor, sau craspedotă (gr. ”craspedon”= văl), are în general dimensiuni mici
(Aioanei F., Stavrescu-Bedivan, M.,M., 2011)(de la 2-3 mm până la câţiva centimetri) și are
formă de clopt sau umbrelă și spaţiul subumbrelar adâncit, parţial închis de văl cu patru sau
multiplu de patru tentacule marginale. De asemenea sunt prezente un număr variabil de tentacule
goale pe dinăuntru (Skolka, 2001; Crișan, 2012).

Ordinul Hydroida
Cuprinde hidrozoare solitare şi colonial.
Unele specii se prezintă doar sub forma de polip, dar la alte specii pot fi prezente ambele
tipuri morfologice de meduză și polip.
La formele la care meduza lipseşte, polipul se sexuează (Aioanei, Stavrescu-Bedivan,
2011).
Populează apele dulci și apele marine.

Subordinul Hydrariae
Hidrarii sunt specii lipsite de forma de meduză, solitare, destul de larg răspândite în apele
dulci, existând de asemenea şi specii marine.
Polipii au talie mică, pot fi fixaţi, sesili sau semivagili, cu tentacule sau uneori fără acestea
(Skolka, 2011).

Hydra viridis (Hydra viridissima) popular - hidra de apă dulce şi apare fixată pe plantele
acvatice în apele dulci foarte curate. Apare doar sub formă de polip.

Subordinul Athecata
Cuprinde specii predominant marine, coloniale, cu sau fără meduză.
Colonia este protejată de un perisarc (teacă secretată de epidermă) de natură pseudochitinoasă
care nu acoperă polipii. Meduzele sunt bombate, în formă de clopot, cu patru sau multiplu de patru
tentacule (Skolka, 2011).
Meduzele sunt bombate și au aspect de clopot.

5
Sistematica nevertebratelor – Cursul 3

Pennaria cavolinii este o colonie arborescentă apare în Marea Mediterană în Oceanul

Atlantic

Subordinul Thecata

Include specii coloniale, la care perisarcul înconjură şi polipii, până la baza tentaculelor,
această zonă având aspectul unei mici cupe sau clopot.
Speciile din acest grup sunt preponderent marine dar se întâlnesc şi forme salmastricole
(foarte puţine).
Meduzele sunt în general turtite, cu umbrela puţin înaltă - leptomeduze. Tentaculele pot fi
lungi sau scurte, în număr redus sau nu.

Eudendrium ramosum, specie comună la litoralul Mării Negre. Specie clonială de formă
arborescentă (20-30 cm înălţime), prevăzută cu 3-4 inele la baza fiecărei ramificaţii (Pisică,
Moglan și Cojocaru, 2000; Skolka, 2011).

Obelia geniculata - hidrozoar colonial. Atinge inaltimea de 3-5 cm, ramurile terminale avand
cate doi penduculi purtatori de polipi. Meduzele libere ating diametrul de 4-5 mm, poarta 16
tentacule marginale si au manubriul scurt, lipsit de tentacule peribucale
https://ecomareaneagra.wordpress.com/ecosistemul/animalia/cnidaria/

Subordinul Velellina

Include forme colonial oceanice, pelagice, la care colonia pluteşte la suprafaţa apei.
Colonia are aspect caracteristic, indivizii care o alcătuiesc fiind dispuşi pe faţa inferioară a
unei structuri ovoidale sau circulare cu structură compartimentată (există o cameră centrală mare,
circulară, şi un număr mare de camere inelare dispuse concentric), plină cu aer, care pluteşte la
suprafaţa apei. In plus, pe acest disc se găseşte o prelungire superioară cu aspect triunghiular, cu rol
de velă. In acest mod, colonia, alcătuită dintr-un gastrozoid mare, central înconjurat de şiruri
concentrice de gastrogonozoizi şi dactilozoizi, pluteşte dusă de vânt la suprafaţa apei (Skolka,
2011).
Velella spirans -specie colonială plutitoare cu aspect
de disc

Ordinul Siphonophora

Cuprinde de asemenea specii exotice, pelagice şi

colonial natante sau flotante, la care polimorfismul colonial este extrem de accentuat (Skolka, 2011;
Crișan, 2012).
La formele inferioare colonia este dispusă pe un stolon (filament axial -ca suport) cu indivizi
situați la nivele diferite.
În cazul formele mai evoluate toți indivizii coloniei sunt situați la același nivel. Astfel,
superior stolonului se află individu plutitor - pneumatofor (plin cun gaz) care asigură plutirea
coloniei (vela). Sub pneumatofor se găsesc mai multe rânduri de nectozoizi (asigură deplasarea prin
înot a coloniei). Restul indivizilor sunt grupaţi în cormidii dispuse sub nectozoizi. O cormidie este
alcătuită din mai multe tipuri de indivizi: filozoidul - cu rol protector şi de plutire, un gastrozoid -
cu rol în hrănire, gonozoizi (un mascul şi o femelă) cu rol în reproducere, un dactilozoid-cu rol în
apărare, etc.
Physalia physalis - fregata portugheză (cca. 30 cm diametru), frecventă în mările tropicale.
Tentaculele lungi (zoizi) conţin nematociste urticante. Pneumatoforul asigură plutirea. În colonie
se diferenţiază gastrozoizii, cu un singur tentacul lung; dactilozoizii care paralizează prada şi o
conduc spre polipii hrănitori, gonoforii care conţin ovare sau testicule, etc (Crișan, 2012).

6
Sistematica nevertebratelor – Cursul 3

Aioanei, F. şi Stavrescu-Bedivan, M., M., 2011. Zoologia nevertebratelor. Manual

Universitar. Ed. Bioflux, Cluj-Napoca.
Bărbuceanu, D. și Vlăduțu, A.-M., 2006, Zoologia nevertebratelor. Ed. Universității din
Pitești.
Canepa, A.; Fuentes, V.; Sabatés, A.; Piraino, S.; Boero, F.; Gili , J.-M.,2014. Pelagia
noctiluca in the Mediterranean Sea. In Kylie A. Pitt; Cathy H. Lucas (eds.). Jellyfish Blooms.
Springer. pp. 237–266. ISBN 978-94-007-7014-0.
Crișan, A., 2012. Zoologia nevertebratelor. Note de curs.
Mariottini, G.- L.; Giacco, E.; Pane, L.2008. The Mauve Stinger Pelagia noctiluca (Forsskål,
1775). Distribution, Ecology, Toxicity and Epidemiology of Stings, A Review. Mar. Drugs. 6 (3):
496–513. doi:10.3390/md20080025. PMC 2579739. PMID 19005582.
Pisică, C-tin; Moglan, I.; Cojocaru, I., 2000. Zoologia nevertebratelor. Ed. Univ. ”AL. I.
Cuza” Iași.
Skolka, M, 2011. Taxonomie animală. Nevertebratelor. Vol. I. Ovidius University Press,
Constanța.
Skolka, M., 2001. Zoologia nevertebratelor. Vol. I. Ovidius University Press, Constanța.
***2019.Bureţii de mare (Porifera), [accesat
22.10.2019]https://ecomareaneagra.wordpress.com/ecosistemul/animalia/porifera/.