Sunteți pe pagina 1din 66

Zoologia Nevertebratelor I-II

Regnul A N I M A L I A

Acest grup taxonomic cuprinde animalele propriu-zise, pluricelulare şi heterotrofe. In cadrul acestui regn există o singură categorie taxonomică cu rang imediat inferior – subregnul Metazoa.

Subregnul M E T A Z O A

Cuprinde totalitatea animalelor pluricelulare; din punct de vedere al structurii corpului, metazoarele se împart în două mari grupe: animale didermice sau diblastice, care au corpul alcătuit doar din două foiţe embrionare şi animalele tridermice sau triploblastice.

D I P L O B L A S T E A

Metazoarele diploblastice sunt organisme pluricelulare cu corpul alcătuit din doar două foiţe embrionare - ectodermul - foiţa externă - şi endodermul - foiţa internă. Din acest grup fac parte trei încrengături - Porifera, Coelenterata şi Ctenophora, grupe la care cea de-a treia foiţă embrionară - mezodermul - nu se dezvoltă, la care se adaugă grupul Myxozoa.

Increngătura P O R I F E R A

Cuprinde cele mai primitive metazoare, cu corpul spongios datorită elementelor de schelet conţinute. Denumirea grupului vine de la numărul mare de pori existenţi pe suprafaţa corpului, pori prin care apa pătrunde în cavitatea internă. Sunt înregistrate peste 6000 de specii de spongieri, în marea lor majoritate marini (doar 150 specii sunt dulcicole), răspândiţi mai ales în mările calde ale globului Corpul spongierilor (Fig. 39) este format doar din două foiţe embrionare - ectodermul şi endodermul - între care se găseşte o pătură gelatinoasă - mezogleea - iniţial anhistă. Tesuturi diferenţiate nu există. Forma corpului este foarte variată: unele specii sunt ramificate arborescent, altele au formă de cupă sau se întind pe substrat ca o crustă. Ca structură, spongierii prezintă o cavitate paragastrală învelită de corpul propriu-zis, cavitate care comunică cu exteriorul printr-un oscul prin care apa iese la exterior. Apa pătrunde în cavitatea paragastrală printr-o serie de pori, care printr-un sistem de canale comunică cu aceasta. Pe parcursul canalelor, există zone dilatate unde se găsesc grupe de celule cu guleraş (coanocite) la nivelul cărora are loc ingerarea particulelor alimentare. In structura ectodermului se găsesc celule epidermale turtite (pinacocite) şi porocite (celule cilindrice, perforate în plan longitudinal); endoderma este formată din coanocite şi din celule asemănătoare cu pinacocitele; în mezoglee există o serie de celule - imigrate din ectoderm sau endoderm: amibocite, ovocite, scleroblaste (celule care produc macro şi microscleritele), şi elementele de schelet. Scheletul spongierilor are două roluri - acela de a susţine mecanic celulele şi într-o mai mică măsură asigură protecţia animalului; scheletul este alcătuit din două componente - spiculii calcaroşi sau silicioşi şi fibrele de spongină. Spongina este o proteină specifică acestui grup, asemănătoare ca structură cu keratina din păr, pene, unghii etc, sau cu chitina din exoscheletul artropodelor. Spiculii, (Fig. 40) fie că sunt silicioşi fie că sunt calcaroşi pot fi de două cartegorii - spiculi propriu-zişi, de dimensiuni mari (macrosclerite) - cu aspect acicular (spiculi monaxoni), cu trei structuri ascuţite sudate într-un punct central (spiului triaxoni) sau cu patru (tetraxoni) - şi microsclerite - cu structuri foarte complicate

77

Zoologia Nevertebratelor I-II

Endoderm Mezoglee Ectoderm Porifera Tipul Ascon Celule mezenchimatoase Por inhalanţi oscul Scleroblast cu spicul pinacocite arheocit
Endoderm
Mezoglee
Ectoderm
Porifera
Tipul Ascon
Celule
mezenchimatoase
Por inhalanţi
oscul
Scleroblast cu
spicul
pinacocite
arheocit
coanocite
porocite
gonocit
Cavitate
paragastrală
Structura peretelui corpului la spongieri
Pori inhalanţi
Tipul Sycon
Canal exhalant
Canal inhalant
Ostie
Tipul Leucon
Apopil
Coşuleţ vibratil
Figura 39 Porifera
Structura peretelui corpului şi tipurile de
organizare Ascon şi Sycon la spongieri
(după Radu)

78

Zoologia Nevertebratelor I-II

Porifera 4 5 3 2 1 6 8 9 7 10 11 12 12a 16 13
Porifera
4
5
3
2
1
6
8
9
7
10
11
12
12a
16
13
15
30
14
17
29
18
24
21
26
27
28
19
22
31
25
23
20
27a
Figura 40 Porifera
33
32
1, 2 – tipuri de structură post-Leucon.
Tipuri de sclerite: 3 – monaxon, 4 – triaxon,
5 – tetraxon (Calcarea); 6 – tyl, 7 tox, 8 –
subtylostyl, 9 – strongyl, 10 – subtylostyl
36
(mărit), 11 – tornostrongyl, 12 – subtylotorn, 12a
– styl, 13 – subtor, 14 – spiraster, 15 – steraster,
16
– spirorhabd, 17 – ox, 18 – ortotrien, 19 –
sigma, 20 – rhabdostyl, 21, 22 – isancora, 23 –
anisochela palmata, 24 – anisochela, 25 – chela,
34
26
– ancora, 27 – acanthostrongyl, 27a –
acanthothylostyl, 28 – spherancora, 29 – rafide
35
37
(Demospongieri); 30 – strobiloplumicon, 31 –
amfidisc, 32 – acanthoaster, 33 – discohexactin,
34
– hemidiscohexaster, 35 – pentactinpinul, 36
– oxyhexactin, 37 – oxyaster (după Radu şi
Kaestner).
Reproducerea spongierilor se realizează fie asexuat, prin stolonizare şi înmugurire, fie sexuat. In
perioadele nefavorabile - secetă sau îngheţ puternic, spongierii generează formaţiuni de
rezistenţă - gemule (Fig. 41) sau sorite, alcătuite dintr-un strat de sclerite speciale (amfidiscuri),
79

Zoologia Nevertebratelor I-II

care izolează în interior celule germinative şi celule încărcate cu substanţe nutritive. Aceste structuri de rezistenţă rămân pe fundul apei şi după ce condiţiile de mediu revin la normal, din celulele germinative se regenerează un nou spongier. Spongierii pot fi hermafrodiţi sau pot avea sexele separate. In cazul formelor hermafrodite, acestea sunt proterandrice. Inmulţirea sexuată este o anizogamie, gameţii masculi fiind flagelaţi în timp ce gameţii femeli sunt sferici, imobili. Reproducerea este destul de intereşanţă ca mod de desfăşurare. Astfel, gameţii masculi, flagelaţi, sunt eliberaţi în apă, în vreme ce gameţii femeli, sferici şi imobili, rămân în mezoglee. Gameţii masculi pătrund prin porii inhalanţi şi sunt fagocitaţi fără a fi deterioraţi de către coanocite, care îi transferă unor celule amibocite (celule - cărăuş) care la rândul lor transportă în interiorul unor vacuole spermatozoizii la ovocitele situate în mezoglee. In alte cazuri, coanocitele pot transfera direct spermatozoizii ovocitelor, după ce se dediferenţiază şi îşi pierd flagelul şi guleraşul. Segmentarea oului este de tip radiar, iar în decursul ciclului de dezvoltare se formează la început o stomoblastulă în care pătrund prelungiri ale coanocitelor care au rolul de a hrăni masa de blastomere în diviziune. Ulterior se formează blastula şi mai apoi larva amfiblastulă, care devine liberă şi înoată un timp în masa apei. Prin formarea cavităţii gastrale ia naştere astrula, care mai târziu se transformă în parenchimulă. Aceasta se fixează în final pe substrat, dând naştere spongierului tânăr. O altă trăsătură intereşanţă a spongierilor este marea capacitate de regenerare. Un spongier rupt în mai multe bucăţi va da naştere la tot atâţia spongieri noi; de asemenea, dacă se mărunţeşte foarte fin un spongier, iar fragmentele rezultate se trec printr-o sită şi ulterior se adună într-o grămăjoară, acest grup de celule va regenera un spongier întreg. Acest aspect este pe de altă parte o dovadă a primitivităţii grupului, deoarece un astfel de comportament regenerativ nu se întâlneşte decât la grupele inferioare. In plus, capacitatea spongierilor de a regenera un corp întreg pornind de la un agregat de celule disparate este unic pentru lumea vie. Ecologie. Spongierii trăiesc pe o gamă largă de substrate din mediul acvatic. Ca organisme filtratoare, reprezintă unul din grupele răspândite de regulă în apele puţin adânci, chiar dacă există şi specii răspândite în zonele abisale. Spongierii reprezintă pe de altă parte, datorită sistemului de cavităţi interne şi scheletului care îi face necomestibili, o veritabilă nişă de habitat pentru un mare număr de nevertebrate şi chiar vertebrate marine şi dulcicole, de la protozoare până la peşti. Sistematică. Principalul criteriu sistematic la spongieri este reprezentat de structura scheletului şi de tipul elementelor scheletale dure şi mai puţin de morfologia corpului. In funcţie de tipul dominant de elemente de schelet se disting trei grupe taxonomice de spongieri: Calcarea, Demospongiae şi Hexactinellida.

Clasa Calcarea (Calcispongiae)

Cuprinde specii marine, la care scleritele sunt constituite din carbonat de calciu. Microscleritele lipsesc, iar macroscleritele sunt monaxonice sau triaxonice. Spongierii din această clasă pot fi izolaţi sau coloniali. Se întâlnesc în apele litorale ale mărilor calde, la adâncimi reduse, lipsind din zonele profundale. Talia acestor spongieri este mică, de la câţiva mm la câţiva cm. Sunt incolori, rar coloraţi brun-roşcat. In această clasă sunt cuprinse trei ordine: Homocoela, Heterocoela, Pharetronida, acesta din urmă incluzând mai ales forme fosile.

Ordinul Homocoela In acest ordin sunt cuprinşi spongieri primitivi de tip Ascon, la care cavitatea paragastrală este căptuşită în întregime cu coanocite. Doar 6 specii sunt cunoscute în prezent. Cea mai cunoscută familie din acest ordin este familia Leucosoleniidae (Fig. 42) din care face parte Leucosolenia botryoides.

80

Zoologia Nevertebratelor I-II

por Porifera amfidiscuri Celule germinative si trofocite Membrană cuticulară internă 2 spicule Figura 41 Porifera 1
por
Porifera
amfidiscuri
Celule germinative
si trofocite
Membrană cuticulară
internă
2
spicule
Figura 41 Porifera
1 – gemule de Ephidatia fluviatilis pe

suport; 2 – gemulă izolată; 3 – structura

gemulei (după Radu)

3

4 Figura 42 Porifera 1 – Leucosolenia sp. (Calcarea, Homocoela), 2 – Sycon raphanus (Calcarea, Heterocoela),
4
Figura 42 Porifera
1 – Leucosolenia sp. (Calcarea,
Homocoela), 2 – Sycon
raphanus (Calcarea,
Heterocoela), 3 – Suberites
domuncula (Demospongiae,
3

Hadromerida), 4 – Euspongia officinalis (Demospongiae, Dictyoceratida) (după Kaestner)

1
1
1
1
2
2

Ordinul Heterocoela Include specii de spongieri organizate pe tipul Sycon, cu coanocitele căptuşind tuburi situate în grosimea peretelui corpului şi cavitatea paragastrală tapetată cu celule asemănătoare pinacocitelor. Datorită acestui tip de organizare, peretele corpului este mai gros, iar filtrarea se face în mod mai eficient comparativ cu tipul Ascon.

81

Zoologia Nevertebratelor I-II

In Marea Neagră reprezentantul acestui grup este Sycon ciliatum

(Fig.

42) (fam.

Sycettidae) de circa 1-2 cm, de culoare hialină, întâlnit frecvent în biocenoza cu Modiolus

pohaseolinus între 30 şi 80

m adâncime. Osculul este înconjurat de spiculi lungi, iar din

ectoderm proemină spiculi monaxonici.

Clasa Demospongiae

In acest grup sunt incluse cele mai multe specii de spongieri actuali (circa 95%) cu mai mulţi osculi, cu structură foarte complicată şi cu schelet eterogen format din macro şi microsclerite silicioase de diverse forme sau/şi din fibre de spongină - care domină în structura scheletului. Peretele corpului este organizat pe tipuri evoluate - Leucon şi post-Leucon (Fig. 40), caracterizate prin formarea în grosimea peretelui corpului a unor structuri cavitare mici căptuşite cu coanocite (coşuleţe vibratile), a căror suprafaţă însumată reprezintă o suprafaţă de filtrare mult mai mare decât cea a cavităţii paragastrale, căptuşită de asemenea cu celule asemănătoare pinacocitelor. Apa ajunge la coşuleţele vibratile printr-un sistem complicat de spaţii şi canale inhalante la nivelul cărora se deschid porocitele ce comunică nemijlocit cu coşuleţele. Din acestea, apa ajunge în cavitatea paragastrală prin canale şi spaţii exhalante. Spongierii din această clasă se întâlnesc atât în ape dulci cât şi în ape marine. Talia lor variază de la câţiva cm până la peste 1 m (Poterion neptuni - gigantul grupului), iar forma lor este de asemenea diferită. Din punct de vedere sistematic, clasa este subîmpărţită în mai multe subclase; subclasele importante din punct de vedere al numărului de specii sunt Tetraxonida (Tetractinomorpha) şi Monaxonida (Ceractinomorpha).

Subclasa Tetraxonida cuprinde specii caracterizate prin prezenţa macroscleritelor de tip tetraxon. Include mai multe ordine - Astrophorida, Desmophorida, Hadromerida, Axinellida – din care le prezentăm pe cele mai importante.

Ordinul Hadromerida. Suberites domuncula (Fig. 42) (familia Suberitidae) este reprezentantul unei familii cu specii cu aspect globulos, de culoare roşcat-portocalie, fără papile pe suprafaţa corpului, răspândite mai ales în mările calde ale globului. In Marea Neagră din acest grup a fost citat Suberites carnosus prezent şi în dreptul coastelor româneşti. Familia Clionidae cuprinde spongieri capabili să secrete substanţe acide cu ajutorul cărora îşi sfredelesc galerii în interiorul cochiliilor de bivalve sau gasteropode. La exterior rămân doar osculii, ca nişte mici papile ascuţite, rozee, de 2 - 3 mm. Din această familie, în Marea Neagră este frecvent Cliona vastifica (Fig. 43).

Ordinul Axinellida cuprinde spongieri erecţi, cu aspect variat, arborescent sau de cupă. Axinella damicornis (familia Axinellidae) este o specie de culoare portocalie, relativ comună în Marea Mediterană şi Atlanticul de Nord, cu aspect arborescent şi ramurile lăţite.

Subclasa Monaxonida cuprinde specii de spongieri la care domină macroscleritele monaxonice. Include mai multe ordine: Poecilosclerida, Halichondrida, Haplosclerida, Dyctioceratida, Dendroceratida.

Ordinul Halichondrida. Familia Halichondridae. Halichondria panicea este o specie petricolă, infralitorală, întâlnită în Marea Neagră dar relativ rară la litoralul românesc sub 10 m adâncime. Colonia are aspect variat, prezentând prelungiri verticale tubulare care poartă fiecare în vârf câte un oscul. Culoarea coloniei este verzuie sau galben-verzuie.

82

Zoologia Nevertebratelor I-II

Porifera 3 1 2 4 Figura 43 Porifera
Porifera
3
1
2
4
Figura 43
Porifera

1 – Spongilla lacustris (Demospongiae, Haplosclerida), 2 – Cliona vastifica (Demospongiae, Hadromerida) pe cochilie de Ostrea, 3 – Aplyssia aerophoba (Demospongiae, Dictyoceratida), 4 – Euplectella aspergillum

(Hexactinellida) (după Radu)

Ordinul Haplosclerida cuprinde atât specii dulcicole cât şi specii marine. Spongilla lacustris (Fig. 43) din familia Spongillidae (grup ce include peste 120 specii), este o specie larg răspândită în apele dulci stătătoare europene. Colonia are culoare verde-măslinie iar aspectul este

83

Zoologia Nevertebratelor I-II

variat, de regulă ramificat. Spongierul se fixează pe substrate variate. In sezonul rece rezistă prin formarea de gemule (forme de rezistenţă). Din aceeaşi familie face parte şi Ephidatia fluviatilis, de asemenea răspândită în ape dulci. Spongilidele sunt specii larg răspândite în apele dulci, însă pentru o dezvoltare optimă au nevoie de ape bine oxigenate. Ordinul Dictyoceratida include specii marine. Euspongia (Spongia) officinalis (Fig. 42) este un spongier cu diametrul coloniei de până la 15-25 cm, comun în Marea Mediterană. Era exploatat în trecut ca burete de baie, scheletul fiind alcătuit preponderent din fibre de spongină.

Clasa Hexactinellida (Triaxonida, Hyalospongiae)

Cuprinde specii exclusiv marine, cu schelet silicios. Scleritele - de tip triaxonic dublu - sunt dispuse adesea în fascicule lungi, de peste 1 m, dând scheletului un aspect caracteristic. Aceste mănunchiuri de spiculi sunt solidarizate de celule ale peretelui corpului spongierului, care capătă astfel un aspect caracteristic. Formele acestor spongieri sunt variate, dar de regulă schema de bază a unui coşuleţ alungit se regăseşte la multe specii; dimensiunile pot depăşi adesea 0,5 m. Spongierii din acest grup populează fundurile adânci ale mărilor şi oceanelor, fiind întâlniţi la adâncimi de 200 - 5000 de metri sau chiar mai mult. Despre fiziologia şi ecologia lor se cunosc realtiv puţine lucruri, şi unii specialişti au mers până acolo încât să propună desprinderea lor într- o încrengătură separată. Cele 12 familii de spongieri silicioşi sunt împărţie în două subclase: Hexasterophorida (cu scleritele terminate cu vârfuri ascuţite şi simetrie pe tip 6) şi Amphidiscophorida (cu sclerite terminate la capăt cu amfidiscuri). In Marea Neagră acest grup taxonomic nu este reprezentat. Familia Euplectellidae include mai multe specii indo-pacifice cu aspect caracteristic, de coşuleţ alungit. Euplectella aspergillum (Fig. 43) răspândită în zona arhipelagurilor Filipine şi Moluce are circa 30 cm lungime, cu un opercul prevăzut cu osculi; deasemenea, numeroşi osculi se găsesc şi pe lateral (osculi parietali). Scheletul este alcătuit din fibre de SiO 2 strâns împletite şi terminate inferior într-un mănunchi lung cu care colonia se fixează în substratul nisipos.

+ Clasa Sclerospongiae Include un grup extinct de corali paleozoici, cu structura corpului de tip leuconid, cunoscuţi din cambrian. Aveând schelete calcaroase, făceau parte dintre formele constructoare de recifi. Spre deosebire de celenterate, sclerospongierii se dezvoltau la adâncimi mai mari sau în locurile umbrite ale recifilor paleozoici.

Evoluţia şi filogenia spongierilor Cu toate că spongierii au o structură simplă, care păstrează un mare număr de trăsături de primitivitate, ne aflăm în mod cert în faţa unui grup extrem de specializat, adaptat aproape la perfecţiune unui anumit tip de viaţă şi de hrănire. Date recente demonstrează că spongierii reprezintă unul din cele mai vechi grupe care au lăsat forme fosile. Astfel, în China de sud au fost descoperite structuri celulare fosilizate asociate cu spiculi, întreg ansamblul având dimensiuni cuprinse între 150 şi 750 µm, cu o vechime de circa 570 milioane de ani. Resturi fosile de spongieri tipici (forme cu schelet de tip calcaros sau silicios) se găsesc începând cu depozitele cambriene, grupul atingând un maxim evolutiv în jurasic şi cretacic. Spongierii cornoşi ar putea fi mai recenţi, după cum o dovedeşte de altfel faptul că în prezent ei reprezintă cea mai dinamică grupă în ceea ce priveşte speciaţia, fiind totodată şi grupa cea mai numeroasă. Structura primitivă şi unele aspecte legate de dezvoltarea embrionară, ca şi descoperirile recente legate de studiul materialului genetic extranuclear indică ca punct de origine pentru

84

Zoologia Nevertebratelor I-II

spongieri choanoflagelate coloniale de tipul Proterospongia, care se aseamănă destul de mult cu stadiile larvare ale spongierilor. Intre spongierii actuali, cei mai primitivi apar a fi cei de tip Ascon, veritabile fosile vii care şi-au păstrat structura iniţială nealterată (clasa Calcarea, ordinul Homocoela). Ulterior, structura peretelui corpului începe să se complice, acest fapt permiţând creşterea suprafeţei filtrante şi totodată creşterea eficienţei procesului de filtrare (celelalte ordine de spongieri calcaroşi şi spongierii de tip silicios). S-a avansat de asemenea ideea că spongierii vechi prezentau elemente scheletale de tip preponderent anorganic, formele cu schelet de spongină fiind mai recente şi oferind noi posibilităţi de evoluţie - cucerirea mediului dulcicol printre altele. Acest fapt pare a fi sugerat şi de regresul clar în care se află în prezent spongierii silicioşi şi calcaroşi, mult mai numeroşi în trecut. In ce priveşte relaţiile filogenetice cu alte grupe de metazoare, spongierii apar ca un grup diferenţiat extrem de timpuriu. Cele mai apropiate legături le au cu celenteratele, de care îi apropie tipul radiar de segmentare şi cu placozoarele, cu care se aseamănă în ceea ce priveşte structura corpului. Această ultimă înrudire este însă mai degrabă rezultatul unei convergenţe evolutive, aşa încât singura legătură filogenetică clară a spongierilor – atestată şi de studiile materialului genetic extranuclear rămâne cea cu celenteratele. Analiza comparativă a ARN ribosomal efectuată în ultimii ani arată însă unele date extrem de interesante. Potrivit acestor analize, spongierii apar divizaţi în două grupe: spongierii calcaroşi pe de-o parte, care apar mai apropiaţi de ctenofore şi celenterate în timp ce spongierii cornoşi şi silicioşi apar ca un grup paralel cu toate ctenoforele, celenteratele şi metazoarele tridermice, iar diferenţierea lor a avut loc mai devreme. Unii specialişti au propus chiar separarea spongierilor în două încrengături pe baza acestor dovezi – Silicispongea – incluzând hexactinelidele şi demospongierii – şi Calcispongea – incluzând spongierii calcaroşi, însă această ipoteză apare puţin probabilă ţinând cont de datele de biologie moleculară care indică faptul că întregul grup al metazoarelor este monofiletic.

Grupe fosile cu poziţie sistematică apropiată de spongieri Arheociatidele (Archaeocyatha, Archaeocyathida) Reprezintă primul grup de organisme care a realizat în mările continentale ale cambrianului recifi. Apărute brusc la începutul cambrianului, acum 530 de milioane de ani, arheociatidele au devenit într-un timp extrem de scurt - circa 10 milioane de ani - un grup extrem de înfloritor, cu un mare număr de specii şi genuri. Ulterior însă, dispar la fel de brusc cum au apărut - la sfârşitul cambrianului este citată doar o singură specie. Arheociatidele aveau aspect de cupă, cu pereţi groşi - extern şi intern - care erau străbătuţi de numeroşi pori şi uniţi de pseudosepte dispuse longitudinal. Gura cupei era deschisă iar la polul opus animalul (sau colonia) era fixat de substrat printr-o serie de prelungiri care amintesc de modul de fixare al spongierilor silicioşi din grupa hexactinelidelor. Din punct de vedere filogenetic, arheociatidele sunt considerate apropiate de stromatoporide şi de demospongieri. Stromatoporidele (Stromatoporoidea) Alături de unele tipuri de spongieri, de tetracoralieri şi de arheociatide, stromatoporidele au reprezentat unul dintre cele mai importante grupuri de organisme care au contribuit la realizarea recifilor din mările şi oceanele paleozoicului şi mezozoicului, până în cretacic, când dispar cei din urmă reprezentanţi. Perioada de maximă înflorire a grupului s-a situat între sfârşitul cambrianului şi începutul carboniferului, acoperind un interval de circa 300 de milioane de ani. Stromatoporidele erau organisme coloniale, cu schelet cu aspect de reţea calcificată, iar din loc în loc apăreau pori. Cele mai noi cercetări sugerează că stromatoporidele erau un grup înrudit cu demospongierii

85

Zoologia Nevertebratelor I-II

Increngătura C O E L E N T E R A T A (CNIDARIA)

Cuprinde organisme acvatice cu simetrie radiară, cu corpul format din ectoderm şi endoderm între care se găseşte mezogleea - strat gelatinos anhist la origine. Sunt forme solitare sau coloniale, cu două faze în ciclul de dezvoltare - faza de polip şi faza de meduză. Denumirea grupului vine de la faptul că întreaga cavitate internă funcţionează ca un intestin primitiv (coelom - cavitate, enteron - intestin), sau de la prezenţa celulelor urticante (gr. cnide - urzică) Talia celenteratelor variază de la dimensiuni de ordinul milimetrilor la dimensiuni de ordinul metrilor sau chiar al zecilor de metri. Cavitatea internă a corpului (simplă sau complicată) este plină cu apă, la acest nivel realizându-se digestia, motiv pentru care este denumită cavitate gastrală; cavitatea gastrală comunică cu exteriorul doar prin intermediul orificiului bucal. Ectodermul (Fig. 44) este format din celule mioepiteliale (Fig. 45), senzoriale, glandulare, nervoase şi cnidoblaste (Fig. 46, celule urticante), acest ultim tip de celule fiind caracteristice celenteratelor. Cnidoblastele sunt celule mioepiteliale modificate, prezentând o vacuolă mare plină cu lichid urticant - actinocongestină, acoperită de un căpăcel de pe care este fixat un filement spiralat. Citoplasma cnidoblastului prezintă miofilamente puternice, iar baza celulei urticante vine în contact cu o terminaţie nervoasă. Capacul ce închide vacuola prezintă dorsal un cil senzitiv - cnidocilul - care proeminează la suprafaţa ectodermului. Orice atingere sau curent de apă determinat de deplasarea unui animal în apropierea cnidocilului determină contracţia bruscă a miofilementelor şi expulzarea filamentului spiralat, care se întoarce pe dos sub presiunea lichidului urticant şi penetrează tegumentul victimei. Forţa de penetrare a filamentului spiralat este enormă, acţiunea durând circa 3 milisecunde iar viteza atinsă este de 40 000 de ori mai mare decât forţa gravitaţională. Actinocongestina este injectată prin intermediul a numeroşi pori aflaţi în lungul filamentului. In plus, pe toată lungimea filamentului urticant ca şi la baza există un sistem de spini ascuţiţi orientaţi posterior care asigură o fizare trainică. Cnidoblastele sunt de mai multe tipuri. In afără cnidoblastelor urticante, descrise anterior există şi cnidoblaste volvente, care au filamentul masiv, scurt şi musculos, asigurând reţinerea mecanică a prăzii şi cnidoblaste glutinante, care au filamentele extrem de lungi şi de subţiri, şi care secretă o substanţă cleioasă (Fig. 47). Cnidoblastele sunt organizate în grupuri, denumite baterii, mai abundente pe tentacule. Recent, în 1993, a fost propusă pentru cnidoblaste o teorie simbiotică care indică formarea ectodermului cu cnidoblaste prin asocierea unor protiste purtătoare de cnidociste cu metazoare simple, didermice. La multe tipuri de celenterate, ectodermul secretă structuri scheletale dure sau elastice, caracteristice grupului. In cazul în care aceste structuri protejează la exterior o colonie de polipi, formează perisarcul (partea vie a coloniei reprezintă cenosarcul). Endodermul este alcătuit din celule mari, flagelate, cu unul sau doi flageli, capabile să emită pseudopode şi să înglobeze particule alimentare şi celule glandulare care sintetizează enzime digestive. Sistemul nervos este simplu, sub formă de reţea difuză iar organele de simţ sunt bine dezvoltate doar la meduze şi sunt complexe; poartă numele de ropalii, sunt situate pe circumferinţa umbrelei şi reprezintă un organ de simţ complex, cu celule sensibile la stimuli luminoşi, celule olfactive şi un statocist. Sexele sunt de regulă separate, existând şi specii hermafrodite. Gonadele sunt fie de origine ectodermică - la hidrozoare, fie de origine endodermică - la scifozoare şi anthozoare. Meduza este totdeauna sexuată; când meduza lipseşte din ciclul de dezvoltare, polipul este sexuat. Fecundarea poate avea loc în masa apei sau în cavitatea gastrală. Segmentaţia este de tip radiar, iar larva planulă (Fig. 47) care apare este caracteristică celenteratelor. Larva este alungită, cu corpul format din două foiţe - ectodermul ciliat la exterior şi endodermul la interior. Celulele endodermice mărginesc o cavitate internă, care nu este deschisă la exterior, şi care corespunde unui intestin primitiv - arhenteronul. Larva planulă înoată un timp în masa apei după care se fixează pe substrat şi dă naştere polipului.

86

Zoologia Nevertebratelor I-II

Disc peristomial Coelentera Orificiu bucal tentacule proboscis testicule testicul Peduncul de fixare ovare Cavitate gastrală ovar
Disc peristomial
Coelentera
Orificiu
bucal
tentacule
proboscis
testicule
testicul
Peduncul
de fixare
ovare
Cavitate
gastrală
ovar
1
mugure
2
Disc adeziv
Figura 44
Orif.
Celule
bucal
Coelenterata
tentacul
mioepiteliale
– Hydra viridis –
morfologie externă
1
2
– Hydra sp. –
structura internă
3
– Structura
peretelui corpului la
celenterate – faza de
polip (faza
medozoideă se
deosebeşte doar prin
marea extindere a
mezogleei)
Celulă
senzorială
(1,2 – din Radu, 3 –
Celulă
Celule glandulare
interstiţială
după Hundgen, din
Celulă
Kaestner)
senzorială
Celulă
nervoasă
Celule
endodarmale
Baterie de
3
cnidoblaste
ECTODERM
MEZOGLEE
ENDODERM

87

Zoologia Nevertebratelor I-II

Coelenterata

Granule gelatinoase Filamente musculare Filamente longitudinale musculare externe Filamente musculare circulare interne
Granule
gelatinoase
Filamente
musculare
Filamente
longitudinale
musculare
externe
Filamente
musculare
circulare
interne

Figura 45 – Coelenterata 1 - Celulă mioepitelială, 2 - structura fibrelor musculare la hidroide (după Radu)

cnidocil opercul Filament spiralat extins sub tegumentul prăzii vacuolă nucleu mioneme Celulă nervoasă Ţepi de fixare
cnidocil
opercul
Filament
spiralat
extins sub
tegumentul
prăzii
vacuolă
nucleu
mioneme
Celulă
nervoasă
Ţepi de fixare

Filament

urticant

spiralat

Figura 46 – Coelenterate - Structura cnidoblastului urticant (după Werner, din Kaestner); 2 – modul de acţiune a cnidoblastului asupra tegumentului prăzii (după Barnes)

88

Zoologia Nevertebratelor I-II

Astfel, inferior se formează discul adeziv iar superior se diferenţiază tentaculele şi se deschide orificiul bucal, care este unica deschidere prin care cavitatea gastrală comiunică cu exteriorul. Din punct de vedere sistematic, celenteratele se împart în trei clase Hydrozoa, Scyphozoa şi Anthozoa. Acestor clase li se mai adaugă în unele clasificaţii şi o a patra - Cubozoa, pe care alţi autori o includ între scifozoare, cu valoare de subclasă sau de ordin.

Clasa Hydrozoa

Hydrozoarele sunt cele mai primitive celenterate, caracterizate prin cavitate gastrală necompartimentată la polipi şi sistem de canale radiare slab dezvoltat la meduze. Meduzele sunt de dimensiuni mici şi prezintă cavitatea subumbrelară protejată de un velum. In ciclul de dezvoltare, faza de polip şi cea de meduză au aproximativ aceeaşi pondere (cu toate că există şi specii la care lipseşte fie polipul fie meduza). Gonadele hidrozoarelor sunt de natură ectodermică. Sunt solitare sau coloniale, libere sau fixate; marea majoritate a hidrozoarelor sunt marine, existând însă şi forme dulcicole sau salmastricole. Polipul hidroid (Fig. 44) este de talie mică, cu aspect saciform, de cupă sau alungit, prevăzut cu un peduncul de fixare cu ajutorul căruia se fixează de substrat. Superior se găseşte orificiul bucal, înconjurat de discul peristomial. La multe specii, orificiul bucal se află situat pe o proeminenţă a discului peristomial - proboscisul. In jurul discului peristomial se găseşte coroana de tentacule, dispuse fie pe un singur cerc, fie pe diferite nivele; la unele specii, tentaculele pot fi măciucate. Cavitatea gastrală este necompartimentată, ajungând până în vârful tentaculelor şi în pedunculul de fixare. In cazul în care polipul este sexuat (în lipsa meduzei din ciclul de dezvoltare), gonadele se dezvoltă la nivelul ectodermului; de obicei sexele sunt separate, dar există şi specii la care ovarele şi testiculele se dezvoltă pe acelaşi polip. Testiculele se află situate de obicei sub coroana de tentacule, iar ovarele, mai voluminoase, la nivelul pedunculului de fixare.

Hidromeduza. Este de talie mică, în formă de clopot sau umbrelă. Prezintă o parte bombată - zona exumbrelară şi una concavă, la nivelul căreia se deschide orificiul bucal aflat în vârful unui manubriu (echivalent al proboscisului), denumit ă zonă subumbrelară. Pe marginea umbrelei atârnă un număr variabil de tentacule, goale pe dinăuntru. Subumbrela este parţial închisă de o formaţiune circulară, cu aspect de diafragmă, formată doar din ectoderm şi mezoglee - velumul. Orificiul bucal se continuă cu un faringe care străbate manubriul şi se deschide într-un stomac saciform de la care porneşte sistemul de canale gastrovasculare. La meduzele hidroide există de cele mai multe ori doar patru canale radiare care se deschid pe marginea umbrelei într-un canal circular, de pe care se desprind la rândul lor canalele tentaculare. Sistemul nervos se caracterizează prin prezenţa unui inel nervos situat pe circumferinţa umbrelei. Gonadele, de natură ectodermică, se găsesc situate fie pe manubriu, fie sub stomac. Polimorfismul colonial este un alt aspect întâlnit la hidrozoarele coloniale, unde membrii coloniei, uniţi între ei prin intermediul cavităţilor gastrale au diferite forme şi îndeplinesc diferite funcţii. Astfel, într-o colonie există indivizi normali, cu tentacule bine dezvoltate, şi care au rolul de a hrăni colonia; aceştia poartă numele de gastrozoizi; gonozoizii sunt indivizi cu aspect masiv, de mugure, care prezintă tentacule atrofiate sau absente; acesti indivizi sunt singurii care poartă gonade; dactilozoizii sunt indivizi alungiţi, cu aspect digitiform, lipsiţi de tentacule, dar cu numeroase baterii de cnidoblaste urticante; rolul lor este acela de a proteja colonia şi de a ucide prăzile mai mari; acantozoizii sunt indivizi protejaţi de perisarc, cu aspect de spini, care asigură protecţia mecanică a coloniei de hidrozoare.

89

Zoologia Nevertebratelor I-II

3
3
Zoologia Nevertebratelor I-II 3 1 Coelenterata 2 ectoderm Lob optic Fosetă olfactivă mezoglee endoderm Canal radiar

1

Coelenterata

Zoologia Nevertebratelor I-II 3 1 Coelenterata 2 ectoderm Lob optic Fosetă olfactivă mezoglee endoderm Canal radiar

2

ectoderm

ectoderm

Lob optic Fosetă olfactivă mezoglee endoderm Canal radiar Figura 47 – Coelenterata Pată oculară 1 –
Lob optic
Fosetă olfactivă
mezoglee
endoderm
Canal radiar
Figura 47 – Coelenterata
Pată oculară
1
– Cnidoblaste de tip volvent;
2
– cnidoblaste de tip glutinant;
3
– schema reţelei nervoase difuze
de la Hydra sp. 4 – structura
Fosetă olfactivă
Ochi veziculos invers
ropaliei la scifozoare – Aurelia
aurita; 5 – larva planulă la
Aurelia aurita.
1,2,3,4 – după Radu; 5 – după
Kaestner)
statolite
4
statocist
5
5

ectoderm

cavitate de segmentaţie

endoderm

Zoologia Nevertebratelor I-II 3 1 Coelenterata 2 ectoderm Lob optic Fosetă olfactivă mezoglee endoderm Canal radiar

Ciclul de dezvoltare al hidrozoarelor (Fig. 54) include o fază fixată - polipul asexuat - şi una liberă, sexuată - meduza. Fecundarea are loc în apa mării, rezultând larva planulă, care înoată un timp în masa apei după care se fixează pe substrat şi se transformă în polip. La un

90

Zoologia Nevertebratelor I-II

moment dat pe polip apar muguri meduzoizi, care dau naştere meduzelor. Polipul se poate înmulţi şi asexuat, prin înmugurire sau stolonizare. Sistematica acestei clase este destul de complicată, incluzând trei ordine: Hydroida, Trachilida şi Siphonophora.

Ordinul Hydroida include peste 2300 de specii la care polipul poate fi fixat sau liber - pelagic sau bentonic, hermafrodit sau nu; meduza lipseşte la unele grupe. Grupul este împărţit în mai multe subordine, uneori acestea putând fi împărţite la rândul lor în infraordine.

Subordinul Hydrariae (Hydrina). Hidrarii sunt specii lipsite de forma de meduză, solitare, destul de larg răspândite în apele dulci, existând de asemenea şi specii marine. Polipii au talie mică, pot fi fixaţi, sesili sau semivagili, cu tentacule sau uneori fără. Familia Hydridae include cele mai multe specii ale grupului, răspândite mai ales în ape dulci: Hydra vulgaris (răspândită în apele dulci europene), Chlorohydra viridissima (care îşi datorează denumirea zooclorelelor simbionte), Pelmatohydra oligactis (Fig. 48), ş.a. Familia Protohydridae include hidrozoare cu aspect vermiform, lipsite de tentacule. Trăiesc în ape salmastre sau marine, în sedimente nisipoase. Protohydra leuckarti (Fig. 49) care face parte din această familie este citată şi din dreptul litoralului românesc. Subordinul Halammohydrina include forme la care generaţia polipoidă este redusă, iar meduza este profund modificată, umbrela lipsind aproape total (Fig. 48). Tentaculele lungi ce dau animalului un aspect caracteristic se prind în partea superioară a corpului, sub acestea urmând un manubriu masiv, la nivelul căruia se găsesc şi gonadele. Unele specii sunt pelagice, înotând în masa apei cu tentaculele, altele trăiesc în sedimentele nisipoase. Halammohydra sp., Otohydra sp. Subordinul Tubulariae (Athecata), cuprinde specii predominant marine, coloniale, cu sau fără meduză. Colonia este protejată de un perisarc de natură pseudochitinoasă care nu acoperă polipii. Meduzele sunt bombate, în formă de clopot, cu patru sau multiplu de patru tentacule (antomeduze). Gonadele sunt de origine ectodermică, fiind situate pe manubriu sau pe pereţii stomacului. In funcţie de forma tentaculelor polipului pot fi subîmpărţite în două infraordine: Filifera (cu tentacule filiforme) şi Capitata (cu tentacule măciucate). Podocoryne carnea (Fig. 49, familia Hydractiniidae) este o specie de talie mică, ale cărei colonii sunt citate de pe cochiliile gasteropodului Hinia (Nassa) reticulata; Coryne tubulosa (Fig. 49) (familia Corynidae) este o altă specie frecventă în Marea Neagră; polipii sunt alungiţi, cu tentacule măciucate dispuse neregulat, meduza fiind de 8 - 9 mm, alungită ca un clopot şi cu un manubriu foarte lung; de marginea umbrelei atârnă patru tentacule lungi, goale pe dinăuntru. Cordylophora caspia (Fig. 49) este o specie colonială frecventa în apele salmastre din complexul lagunar Razelm-Sinoe, lipsită de faza meduzoidă. Polipii sunt alungiţi, cu proboscisul proeminent şi cu tentacule numeroase. Familia Milleporidae este un grup de celenterate coloniale, tropicale, ridicat de unii specialişti la rangul de ordin. Ectodermul indivizilor coloniei secretă un schelet calcaros extern masiv străbătut de partea moale a coloniei. Indivzii sunt polimorfi, cu tentacule măciucate: se disting gastrozoizi (mai mici şi cu tentacule puţine) înconjuraţi de dactilozoizi (mai înalţi şi cu tentacule numeroase) care au la nivelul cnidoblastelor o substanţă urticantă extrem de virulentă - atingerea cu o astfel de colonie produce o senzaţie asemănătoare cu aceea generată de atingerea unui obiect metalic înroşit în foc. In caz de pericol, indivizii se retrag în interiorul perisarcului calcaros. In mezogleea acestor celenterate pot fi adesea întâlnite zooxantele. Cităm din acest grup genul Millepora (Fig. 49), cu mai multe specii în zona indopacifică (M. nodosa, M. alcicornis)

91

Zoologia Nevertebratelor I-II

1 3 5
1
3
5
dactilozoid meduză 6 gastrozoid gonozoid acanthozoid
dactilozoid
meduză
6
gastrozoid
gonozoid
acanthozoid
Zoologia Nevertebratelor I-II 1 3 5 dactilozoid meduză 6 gastrozoid gonozoid acanthozoid 2 Inel nervos organ
2 Inel nervos organ adeziv aboral manubriu gonadă Figura 48 Coelenterata 1 3
2
Inel nervos
organ adeziv
aboral
manubriu
gonadă
Figura 48 Coelenterata
1
3

Coelenterata

Zoologia Nevertebratelor I-II 1 3 5 dactilozoid meduză 6 gastrozoid gonozoid acanthozoid 2 Inel nervos organ

4

Pelmatohydra oligactis – individ

înmugurit; 2 – Protohydra leuckarti;

Halammohydra octopodides, 4 –

detaliu; 5 – Hydractinia (Podocoryne) echinata – aspectul coloniei pe cochilie de gasteropod purtată de Eupagurus bernhardus, 6 - polimorfismul colonial la Podocoryne carnea (1, 2, 6 - după

Radu, 3,4,5 – după Kaestner)

92

Zoologia Nevertebratelor I-II

Familia Moerisiidae (Fig. 50) cuprinde un mic grup de celenterate carecterizate prin polip solitar sau pseudocolonial, cu tentacule lungi, subţiri şi măciucate dispuse neregulat şi orificiul bucal deschis în vârful unui proboscis alungit. Meduzele sunt înalte, în formă de clopot, cu un mare număr de tentacule. Sistemul gastrovascular este fie simplu, fie de pe canalul circular se îndreaptă spre interior numeroase canale radiare care nu ating stomacul. Moerisia maeotica este o specie de 4 - 5 mm, citată din apele litorale ale Mării Negre ca şi din lacul Belona, iar Maeotias inexpectata (Fig. 50) a fost citată de Ioan Borcea din apele lacului Razelm. Aceasta din urmă are umbrela înaltă, uşor ascuţită superior, cu tentacule lungi şi foarte numeroase; talia meduzei atinge 2 cm.

Subordinul Campanulariae (Thecata, Thecophora) Include specii coloniale, la care perisarcul înconjură şi polipii, până la baza tentaculelor, această zonă având aspectul unei mici cupe sau clopot. Speciile din acest grup sunt preponderent marine dar se întâlnesc şi forme salmastricole (foarte puţine). Meduzele sunt în general turtite, cu umbrela puţin înaltă - leptomeduze. Tentaculele pot fi lungi sau scurte, în număr redus sau nu. Subordinul include circa 13 familii răspândite în toate mările şi oceanele globului, din care o parte au reprezentanţi şi în Marea Neagră. Familia Eudendriidae cuprinde specii coloniale, ca Eudendrium ramosum (Fig. 50) specie comună la litoralul Mării Negre, cu colonia ramificată putând atinge 20-30 cm înălţime. Colonia este arborescentă, specia recunoscându-se după cele 3-4 inele situate la baza fiecărei ramificaţii. Blackfordia virginica (Fig. 51, fam. Campanulinidae) are o meduză caracterizată prin faptul că prezintă un număr mare de tentacule mai lungi decât raza umbrelei. Manubriul este scurt. Prezentă şi în bazinul pontic, B. virginica este o specie nord-americană, pătrunsă după 1930. Familia Campanulariidae include mai multe specii întâlnite la litoralul românesc. Obelia gelatinossa (Fig. 51) este comună în infralitoralul stâncos dominat de midii. Colonia sa este mică, de circa 7-10 cm înălţime, având un ax principal de pe care se desprind ramificaţii. Culoarea coloniei este brun-gălbui deschis, iar forma sa este alungită. Alte specii înrudite sunt O. geniculata, Campanularia johnstoni. La toate aceste specii meduzele sunt mici, sub 3 mm diametru, cu un sistem gastrovascular foarte simplu şi tentacule de lungime medie dispuse pe toată circumferinţa umbrelei. Familia Plumulariidae cuprinde specii cu colonia în formă de pană, indivizii fiind dispuşi pe “ramuri” dispuse paralel de-o parte şi de alta a unui rahis central; pe lângă indivizii normali ai coloniei, pe unele ramificaţii apar formaţiuni veziculoase - gonozoizii. Din acest grup cităm pe Aglaophenia pluma (Fig. 51) o specie destul de rară în Marea Neagră.

Subordinul Velellina Include forme oceanice, pelagice, la care colonia pluteşte la suprafaţa apei. Unii autori plasează acest grup între sifonofore însă aspectul meduzelor, care sunt foarte asemănătoare cu meduzele atecate tipice au făcut ca grupul să fie inclus între hidroide. Meduzele (Fig. 51), de circa 1,5 mm au formă de clopot, cu sistem gastrovascular simplu, manubriu şi tentacule puţine. Colonia (Fig. 51) are aspect caracteristic, indivizii care o alcătuiesc fiind dispuşi pe faţa inferioară a unei structuri ovoidale sau circulare cu structură compartimentată (există o cameră centrală mare, circulară, şi un număr mare de camere inelare dispuse concentric), plină cu aer, care pluteşte la suprafaţa apei. In plus, pe acest disc se găseşte o prelungire superioară cu aspect triunghiular, cu rol de velă. In acest mod, colonia, alcătuită dintr-un gastrozoid mare, central înconjurat de şiruri concentrice de gastrogonozoizi şi dactilozoizi, pluteşte dusă de vânt la suprafaţa apei. In familia Velellidae sunt cuprinse mai multe specii, cele mai cunoscute fiind cele din genurile Velella (Velella velella) şi Porpita (Porpita porpita).

93

Zoologia Nevertebratelor I-II

Coelenterata

gonadă 1 2 gonadă gonadă manubriu
gonadă
1
2
gonadă
gonadă
manubriu
polipi sporocişti 3 tentacule 6 dactilozoizi 4 gonozoid 5 7 Figura 49 Coelenterata
polipi
sporocişti
3
tentacule
6
dactilozoizi
4
gonozoid
5
7
Figura 49 Coelenterata

1,2 – Coryne tubulosa (Hydroida, polip si meduză), 3 – Cordylophora caspia (Hydroida Athecata, fragment), 4,5 – Millepora sp. (Hydroida, Athecata) – aspectul coloniei, 6, 7 – detalii (1,2,7 – după Kaestner, 3 – după Morduhai-Boltovskoy 5 6 după Radu)

Zoologia Nevertebratelor I-II Coelenterata gonadă 1 2 gonadă gonadă manubriu polipi sporocişti 3 tentacule 6 dactilozoizi

94

Zoologia Nevertebratelor I-II

Ordinul Trachylida Include peste 100 de specii exotice (Fig. 52), marine, excepţional dulcicole sau salmastricole, cu tentacule pline (trachis - tare, linom - filament). La aceste forme faza de polip lipseşte sau este extrem de redusă: la unele specii apare un polip rudimentar care înmugureşte şi dă naştere unei meduze sau se transformă în meduză el însuşi. Grupul se subîmparte în două subordine - Trachymedusae şi Narcomedusae.

Ordinul Siphonophora Cuprinde de asemenea specii exotice, pelagice şi coloniale, la care polimorfismul colonial este extrem de accentuat; toţi indivizii coloniei comunică între ei. Colonia de sifonofore (Fig. 53) are un plan de organizare unic, cu toate că există o destul de mare varietate de tipuri. Sifonoforele primitive au colonia dispusă pe un filament axial mai lung sau mai scurt, cu indivizii situaţi la nivele diferite, în timp ce la speciile evoluate toţi indivizii coloniei se găsesc prinşi la acelaşi nivel. Superior, există un aşa-numit pneumatofor (individ modificat, plin cu un gaz produs de glandele gazogene) care pluteşte la suprafaţa apei şi poate servi şi ca velă pentru întreaga colonie la unele specii. Sub pneumatofor se găsesc mai multe rânduri de nectozoizi - indivizi lipsiţi de tentacule, cu musculatura bine dezvoltată, care prin expulzarea bruscă a apei din cavitatea gastrală ajută la deplasarea coloniei prin înot. Sub nectozoizi se găsesc cormidiile; fiecare cormidie este alcătuită din mai multe tipuri de indivizi: un gastrozoid prevăzut cu filament prehensil dotat cu cnidoblaste foarte virulente, ca şi dactilozoidel, un gonozoid, un palpacul şi un individ aplatizat, cu aspect foliaceu şi cu rol de protecţie - bracteea. Acesta din urmă este situat spre exterior, protejînd întraga cormidie Din punct de vedere sistematic, sifonoforele se împart în trei subordine: Cystonectida, Physophorida şi Calycophorida. Una din cele mai cunoscute specii de sifonofore este Physalia physalis (Fig. 51) - fregata portugheză (familia Physaliidae, ordinul Cystonectida), cu pneumatofor mare, colorat în albastru şi portocaliu, cu dimensiuni de până la 30 cm. Este destul de frecventă în Oceanul Atlantic, unde apare în aglomeraţii de mai multe zeci de indivizi.

Clasa Scyphozoa

La cele mai multe specii din acest grup domină în ciclul de dezvoltare faza de meduză; există şi unele specii la care meduza lipseşte, polipul fiind sexuat (ordinul Stauromedusida). Sunt exclusiv marine, cu gonadele de origine endodermică. Meduzele sunt de talie mare şi nu prezintă velum. Polipul cu cavitatea internă compartimentată de patru septe în patru loje. Meduzele au sistemul gastrovascular complicat, format din canale radiare, adradiare, interradiare care se unesc la marginea umbrelei într-un canal circular. La multe specii canalele se anastomozează formând o reţea extrem de complicată. Ca organe de simţ sunt prezente ropaliile. Polipul scifoid are talie medie sau mică, cu pedunculul de fixare îngust faţă de cupă. Orificiul bucal se deschide pe un mic proboscis şi are secţiune pătrată. Cavitatea gastrală este compartimentată de patru septe (formate din mezoglee şi endoderm) în patru loje; septele prezintă orificii - ostii - prin care lojele pot comunica între ele. In centru se diferenţiază un “stomac ce se poate lărgi sau îngusta în funcţie de contracţia sau relaxarea musculaturii septelor. Tentaculele se găsesc plasate pe circumferinţa discului peristomial, cu excepţia lucernariidelor - care nu prezintă fază de meduză, la care pe marginea discului există opt braţe care poartă fiecare în vârf câte un mănunchi de tentacule. Deasemenea, lucernariidele prezintă gonade de origine endodermică situate în lungul septelor, iar între braţe se găsesc formaţiuni denumite ropaloide, cu ajutorul cărora polipul desprins de pe substrat se poate ancora la loc. Pe discul peristomial al lucernariidelor se observă patru orificii care se continuă în interiorul septelor formând aşa- numitele pâlnii septale.

95

Zoologia Nevertebratelor I-II

Coelenterata 3
Coelenterata
3
4
4
5 6
5
6
Mugure meduzoid 1
Mugure
meduzoid
1
Zoologia Nevertebratelor I-II Coelenterata 3 4 5 6 Mugure meduzoid 1 2 manubriu bra ţ e
2
2

manubriu

braţe bucale

velum

Figura 50 Coelenterata

1 – Ostroumovia horii (Hydroida, Moerisiidae – polipul); 2 – Maeotias inexpectata (Hydroida, Moerisiidae – meduza); 3 – Pelagohydra mirabilis (Hydroida, Margelopsidae – polip plutitor); 4 – Eudendrium ramosum (Hydroida, Campanulariae) - aspectul coloniei; 5,6 – E. ramosum – detalii ale tecii. (1,3 – după Kaestner; 2 – după

96

Zoologia Nevertebratelor I-II

4 Coelenterata 5 gastrozoid gonozoid 2 1 tecă 6 3 gonozoizi 8 7 9 10 Figura
4
Coelenterata
5
gastrozoid
gonozoid
2
1
tecă
6
3
gonozoizi
8
7
9
10
Figura 51 Coelenterata
Obelia gelatinosa – 1 – meduza, 2 –
detaliu al coloniei, 3 – aspectul coloniei; 4 – Campanularia
johnstoni (meduza) 5, 6 – Blackfordia virginica (meduză şi
polip); 7 – Aglaophenia pluma – colonia; Velella velella – 8 –

colonia plutitoare, 9 – meduza, 10 – structura coloniei; (1,2,3,4,5,6 – după Morduhai-Boltovskoy, 7,9 – după Kaestner, 8 10 după Tregouboff).

97

Zoologia Nevertebratelor I-II

1
1
Coelenterata Figura 52 – Coelenterata Trachylida 1 – Cunina prolifera (Narcomedusae) 2 – Liriope 2 tetraphyla
Coelenterata
Figura 52 –
Coelenterata
Trachylida
1 – Cunina prolifera
(Narcomedusae)
2 – Liriope
2
tetraphyla
(Trachymedusae)
(după Mayer,
Russel din
pneumatofor pneumatofor nectozoizi 2 bractee 3 1 dactilozoid palpacul gonozoizi gastrozoid tentil filament prehensil Figura 53
pneumatofor
pneumatofor
nectozoizi
2
bractee
3
1
dactilozoid
palpacul
gonozoizi
gastrozoid
tentil
filament prehensil
Figura 53 Coelenterata, Siphonophora

1 – Physalia physalis (fregata portugheză); 2 – structura unei cormidii – detaliu; 3 – Halistemma rubra

98

Zoologia Nevertebratelor I-II

Coelenterata Generaţie sexuată meduză polip gameţi muguri meduzoizi ou polip planulă Generaţie asexuată
Coelenterata
Generaţie
sexuată
meduză
polip
gameţi
muguri meduzoizi
ou
polip
planulă
Generaţie
asexuată

Figura 54 Coelenterata – Ciclul de dezvoltare la hidrozoare (după Radu)

Generaţie asexuată polip în strobilaţie
Generaţie
asexuată
polip în
strobilaţie

planulă

Zoologia Nevertebratelor I-II Coelenterata Generaţie sexuată meduză polip gameţi muguri meduzoizi ou polip planulă Generaţie asexuată
ou polip meduză efirulă
ou
polip
meduză
efirulă
Zoologia Nevertebratelor I-II Coelenterata Generaţie sexuată meduză polip gameţi muguri meduzoizi ou polip planulă Generaţie asexuată

Generaţie

sexuată

Figura 55 Coelenterata – Ciclul de dezvoltare la sciphozoare (după Kaestner)

Meduza scifoidă (Fig. 56) are talie medie sau mare. Velumul lipseşte, iar sub umbrelă se găseşte un manubriu continuat cu patru braţe bucale în lungul cărora se află şanţuri bucale franjurate (cu ajutorul franjurilor de pe marginile braţelor hrana este direcţionată spre colţurile orificiului bucal). Unele specii prezintă pe marginea umbrelei tentacule numeroase, lungi sau scurte -

99

Zoologia Nevertebratelor I-II

uneori aceste tentacule pot atinge dimensiuni de ordinul metrilor - în timp ce la alte specii tentaculele lipsesc. Orificiul bucal se continuă cu un faringe care se deschide într-un stomac situat central în umbrelă. Din stomac pornesc o serie de canale, care se deschid pe marginea umbrelei într-n canal circular: patru canale radiare neramificate, patru canale interradiare deasemenea neramificate şi opt canale adradiare bogat ramificate. De pe canalul circular pornesc canale care pătrund în tentacule. Tot la nivelul stomacului se află şi cele patru buzunare gastrale, sub care se diferenţiază gonadele de natură endodermică; acestea se deschid la nivelul pungilor subgonadale care comunică cu cavitatea subumbrelară prin patru orificii. Musculatura este dispusă sub formă de fibre circulare şi longitudinale. Sistemul nervos, cu toate că rămâne organizat ca o reţea nervoasă difuză, există două inele nervoase care încadrează canalul circular de la marginea umbrelei. Ca organe de simţ, meduzele scifoide prezintă structuri complexe, denumite ropalii (Fig. 47) (gr. ropalon = măciucă). Acestea se găsesc pe marginea umbrelei în dreptul tentaculelor neramificate, şi sunt de fapt tentacule modificate, protejate superior de o excrescenţă a umbrelei - lobul optic. La nivelul ropaliei există structuri senzoriale pentru mai multe categorii de stimuli: dorsal,deasupra lobului optic şi sub ropalie, pe faţa subumbrelară se află două fosete olfactive; dorsal, pe ropalie se află o pată ocelară, iar un al doilea receptor optic - un ochi veziculos invers - se găseşte ventral; în sfârşit, vârful ropaliei funcţionează ca un statocist, între celulele endodermului aflându-se numeroase celule senzitive iar în interiorul canalului ropaliei se găsesc numeroase statolite de carbonat de calciu. Ciclul de dezvoltare al scifozoarelor (Fig. 55) prezintă o serie de caracteristici care îl diferenţiază de dezvoltarea de la hidrozoare sau de cea de la antozoare. Astfel, după fecundare, din ou iese larva caracteristică celenteratelor - planula - care după o scurtă perioadă de viată planctonică se va fixa pe substrat şi se va transforma în polip (Fig. 57). Polipul se poate înmulţi vegetativ prin înmugurire, stolonizare sau podociste (acestea reprezintă formaţiuni asemănătoare ca structură cu gemulele spongierilor, fiind constituite din ţesut de protecţie de origine ectodermică la exterior şi celule încărcate cu substanţe nutritive la interior). Meduzele se formează printr-un proces caracteristic scifozoarelor - strobilaţia. Acest proces începe prin schiţarea unui şanţ circular la baza coroanei de tentacule, care se va adânci iar marginile lui se vor transforma treptat, formându-se larve caracteristice – efirulele (Fig. 56) - care ulterior se desprind de pe polip, îşi continuă dezvoltarea şi se transformă în meduze adulte. In momentul desprinderii de pe strobil, larvele efirule nu au o umbrelă propriu-zis ă. In locul acesteia există opt lobi alungiţi şi despicaţi la mijloc (în despicătură se găsesc ropalii) - lobii aliformi. Ulterior, zonele situate între lobii aliformi încep să se dezvolte, formându-se umbrela tipică. Strobilaţia are şi variante, existând de exemplu posibilitatea ca de pe strobil să se desprindă câte o larvă efirulă sau mai multe. Deasemenea, în condiţii neprielnice, când hrana lipseşte sau temperetura apei este nepotrivită, strobilaţia se opreşte şi se reface polipul. O nouă strobilaţie se va declanşa numai atunci când condiţile devin din nou optime. La unele specii de scifozoare ciclul de dezvoltare se poate desfăşura diferit – putând lipsi faza de polip – ca la Pelagia noctiluca (Fig. 58). Din punct de vedere sistematic, cele aproxmativ 200 de specii actuale se împart în patru ordine - Stauromedusida, Coronata, Semaeostomea şi Rhizostomea, la care se adaugă un ordin fosil - Conulariida, ce include de asemenea circa 200 de specii. In Marea Neagră scifozoarele sunt slab reprezentate, speciile acestui grup preferând ape marine cu salinitate normală.

100

Zoologia Nevertebratelor I-II

Coelenterata

mezoglee stomac 1 Pungă subgonadală Braţ bucal ropalie Orif. bucal tentacule franjuri Orif. pungii subgonadale 2
mezoglee
stomac
1
Pungă
subgonadală
Braţ bucal
ropalie
Orif. bucal
tentacule
franjuri
Orif. pungii
subgonadale
2
Gonadă
Canal circular
Zoologia Nevertebratelor I-II Coelenterata mezoglee stomac 1 Pungă subgonadală Braţ bucal ropalie Orif. bucal tentacule franjuri
3 stolon Canal interradiar Canal adradiar Canal radiar Braţ bucal Şanţ bucal 5 proboscis ostie sept
3
stolon
Canal interradiar
Canal adradiar
Canal radiar
Braţ bucal
Şanţ bucal
5
proboscis
ostie
sept
ropalie
Pâlnie
Lob aliform
septală
4
epitecă

proboscis

stomac Orificiul pâlniei septale 8
stomac
Orificiul
pâlniei
septale
8

7

6
6

Figura 56 Coelenterata Scyphozoa

Aurelia aurita: 1 – meduza, vedere laterală; 2 meduza văzută ventral; 3 – polipul înmugurit; 4 – secţiune prin polip; 5 – secţiune prin polip, 6 – polip în strobilaţie, 7 – larva efirulă, 8 – formarea meduzei tinere din

larva efirulă (1 2 – du ă Parker din Radu

4 5 6 7 8 du

ă Kaestner)

101

Zoologia Nevertebratelor I-II

Coelenterata
Coelenterata

Figura 57 Coelenterata Scyphozoa

Formarea polipului din larva planulă la semeostomee, după fixarea acesteia pe substrat (după Kaestner)

Zoologia Nevertebratelor I-II Coelenterata Figura 57 Coelenterata Scyphozoa Formarea polipului din larva planul ă la semeostomee,
Zoologia Nevertebratelor I-II Coelenterata Figura 57 Coelenterata Scyphozoa Formarea polipului din larva planul ă la semeostomee,
Zoologia Nevertebratelor I-II Coelenterata Figura 57 Coelenterata Scyphozoa Formarea polipului din larva planul ă la semeostomee,

Figura 58 Coelenterata Scyphozoa Transformarea larvei planule direct în efirulă la Pelagia noctiluca (după Russel, din

tentacule gonade ropaloid peduncul Ropaloid mărit
tentacule
gonade
ropaloid
peduncul
Ropaloid
mărit
ropaloid gonade Buzunar gastral Braţ bucal
ropaloid
gonade
Buzunar
gastral
Braţ bucal
Filamente gastrale Orif. bucal ropaloid Pâlnie septală Figura 59 Coelenterata Stauromedusida (Lucernariida)
Filamente
gastrale
Orif. bucal
ropaloid
Pâlnie
septală
Figura 59 Coelenterata
Stauromedusida (Lucernariida)

1 – Lucernaria campanulata morfologie externă; 2 – Haliclystus salpinx; 3 – Haliclystus sp. – structura internă (1,3 – după Radu, 2 – după Berrill din Kaestner)

102

Zoologia Nevertebratelor I-II

Ordinul Stauromedusida (Lucernariida)

Cuprinde un număr relativ mic de specii (31) la care stadiul de meduză lipseşte iar polipul este sexuat. Polipul are formă de cupă (Fig. 59) (gr. scyphos) cu un peduncul de fixare terminat cu un disc adeziv. Orificiul bucal, situat pe un mic proboscis are secţiune pătrată. Discul peristomial este înconjurat de opt braţe, fiecare terminat cu câte un mănunchi de tentacule. Intre braţe sunt adesea prezente formaţinuni cu rolul de a ancora de substrat polipul desprins - ropaloidele. Cavitatea gastrală urcă până în vârful tentaculelor şi este compartimentată în patru loje de patru septe; fiecare sept este străbătut de o adâncitură conic-alungită (pâlnia septală) care se deschide la exterior pe discul peristomial. In pereţii pâlniilor septale se găsesc fibre musculare longitudinale, a căror contracţie determină comprimarea polipului. Pe marginea internă a septelor se găsesc filamente gastrale care proemină în cavitatea gastrală. Din acest grup face parte Lucernaria campanulata (Fig. 59) (familia Haliclystidae) semnalată şi la litoralul românesc (este singura specie a grupului care pătrunde în Marea Neagră). Polipul are 2-3 cam lungime, fiind întâlnit pe diferite alge marine sau pe substrat stâncos. In prezent este relativ rar, datorită dispariţiei asociaţiei dominată de alga brună Cystoseira barbata.

Ordinul Coronata Include doar 32 specii de meduze (Fig. 60), răspândite în toate mările şi oceanele, dar mai ales în zonele tropicale, la adâncimi de 50 - 4500 m. Denumirea grupului vine de la faptul că meduzele prezintă un şanţ circular care împarte umbrela în două zone distincte şi-i conferă un aspect caracteristic, cu o zonă superioară bombată şi una inferioară, festonată şi prevăzută cu tentacule. Reprezentanţi: genurile Nausithoe, Atorella, Atolla, Periphylla etc. Meduzele din acest grup au de regulă talie medie sau mică. Adesea prezintă fenomenul de bioluminescenţă, iar în masa apei înoată cu mişcări viguroase.

Ordinul Semaeostomea Este un grup important de scifozoare, cuprinzând circa 50 de specii cu sistemul gastrovascular neanastomozat şi marginea umbrelei prevăzută cu tentacule şi ropalii. Orificiul bucal este înconjurat de braţe bucale. Manubriul se continuă cu un stomac de la nivelul căruia porneşte o reţea de canale radiare - unele ramificate şi altele nu - care se reunesc pe marginea umbrelei într-un canal circular. Gonadele se găsesc plasate în saci endodermici care se deschid prin orificii în zona subumbrelară. Cuprinde un număr important de specii răspândite în toate mările şi oceanele. Familia Ulmaridae. Aurelia aurita - meduza de apă rece (Fig. 62; până la 30 cm diametru) este una din cele mai comune specii aparţinând acestui grup, fiind întâlnită aproape în toata zona temperată nordică. In Marea Neagră este prezentă adesea în populaţii abundente, fiind de altfel singurul reprezentant al grupului ce patrunde în bazinul pontic. Se întâlneşte tot timpul anului. Pelagia noctiluca (Fig. 61) (circa 6 cm diametru) este o specie mediteraneană fosforescentă. Interesant la aceast specie este ciclul de dezvoltare din care lipseşte faza de polip; în acest caz particular, larva planulă da naştere direct efirulei. Cyanea arctica (Fig. 61, familia Cyaneidae) este gigantul grupului, cu umbrela atingând 2,5 m diametru iar tentaculele putând fi extinse până la 20-40 m. Traieşte în mările reci ale emisferei nordice, hrănindu-se cu plancton. O altă specie a aceluiaşi gen - Cyanea capilata - este comună în Marea Nordului. Meduzele din genul Cyanea pot atinge talii şi mase impresionante; în condiţiile în care hrana este abundentă, masa unei singure meduze poate atinge cifra de 1 000 kg.

103

Zoologia Nevertebratelor I-II

Ordinul Rhizostomea Cele circa 80 de specii din acest ordin se caracterizează prin sistem gastrovascular anastomozat şi talie mare, unele specii depăşind 90 cm în diametru. Apărute încă din mezozoic, sunt organisme filtratoare, hrănindu-se cu plancton. Marginea umbrelei nu prezintă tentacule. Orificiul bucal propriu-zis lipseşte; din faringe (Fig. 62) pornesc un număr mare de canale care se deschid la exterior prin pori minusculi, deschişi la nivelul braţelor bucale, care dau animalului un aspect caracteristic. Reţeaua de canale ce continuă cavitatea gastrală este mult mai complexă decât la grupul precedent, canalele radiare fiind bogat interconectate de o reţea complexa de canale circulare. Juvenilii au orificiul bucal normal conformat, fuzionarea braţelor bucale şi formarea reţelei de ramificaţii realizându-se în timpul ontogenezei. Acest aspect arată că rizostomeele actuale derivă din meduze răpitoare macrofage care au trecut în timp la exploatarea altei nişe trofice. Meduza de apă caldă, Rhizostoma pulmo (familia Rhizostomatidae) pătrunde şi în Marea Neagră. Este o meduză de talie mare, adulţii depăşind 30 cm diametru. Meduza este uşor de recunoscut după banda îngustă colorată în albastru, violet sau roz ce bordează marginea uşor lobată a umbrelei. Spre deosebire de Aurelia aurita, R. pulmo apare mai ales toamna şi iarna, odată cu apele ceva mai calde dinspre larg, uneori în aglomeraţii de cîteva zeci sau sute de indivizi.

Cubozoa Cubozoarele sunt un grup mic (doar 16 specii) de celenterate cu poziţie sistematică discutabilă. Unii autori le consideră ca o clasă distinctă de celentarate, în vreme ce în alte clasificaţii apar incluse între scifozoare, grupul având valoare de ordin sau de subclasă. Meduzele (Fig. 62) sunt de talie mică sau medie, rareori depăşind 10 cm lungime. Se recunosc relativ uşor datorită faptului că structura umbrelei este caracteristică, paralelipipedică. De umbrela înaltă atârnă patru grupe de tentacule cu cnidoblaste extrem de puternice, care face animalele necomestibile pentru cea mai mare parte a prădătorilor (există însă şi cazuri în care au

fost observate broaşte ţestoase marine consumând fără probleme cubozoare

...

).

Sistemul

gastrovascular are simetrie tetraradiară iar gonadele sunt dispuse în lungul canalelor radiare care pornesc din stomac. Polipii sunt de talie foarte mică - 1-3 mm, cu tentaculele măciucate; în cazul unora dintre specii, acest stadiu nu se cunoaşte. Cubomeduzele sunt specii pelgice de larg. Datorită unei “musculaturi” dublate de o reţea nervoasă mai densă sunt capabile să înoate mult mai energic în comparaţie cu alte tipuri de meduze. Astfel, meduzele din acest grup înoată cu o frecvenţă de 120-150 contracţii ale umbrelei pe minut, reuşind astfel să contracareze efectul curenţilor. Prada lor constă din zooplancton, mai ales copepode şi stadii larvare de crustacee. Din punct de vedere sistematic, cubozoarele se împart în două ordine, incluzând fiecare câte o familie. Ordinul Carybdeida. Familia Carybdeidae, cu 9 specii - Carybdea marsupialis (Fig. 62) este răspândită în Oceanul Atlantic (coastele Africii de vest dar şi Marea Caraibilor), fiind întâlnită şi în Marea Mediterană; C. rastoni - în Marea caraibilor; Tamoya haplonema - în zona Pacificului, de pe coastele Californiei până în Australia şi Japonia; Tripedalia cystophora - întâlnită atât în Marea Caraibilor cât şi în mările din zona arhipelagului Filipinelor şi Japoniei. Ordinul Chirodropida. Familia Chirodropidae include speci la care tentaculele se

desprind de pe patru peduncule situate în “colţurile” umbrelei. In acest grup sunt incluse 7 specii. Chiropsalmus quadrumanus este o specie întâlnită pe tot globul, în zonele tropicale; Chiropsalmus quadrigatus este răspândită în zona indo-pacifică, din nordul Australiei până în Filipine; Chirodropus gorilla este răspândită în zona Africii de vest tropicale, meduza sa, de circa 15 cm fiind una dintre cele mai mari ale grupului.

104

Zoologia Nevertebratelor I-II

Coelenterata 2 1
Coelenterata
2
1
3
3

Figura 60 Coelenterata

Coronata

1 – Nausithoe punctata; 2 – Peryphilla hyacinthina; 3 – Stephanoscyphus sp. – polipul (1 3 – după Kaestner 2 – după

Figura 61

Coelenterata

Semaeostomea

1 – Pelagia noctiluca; 2 – C anea arctica

Zoologia Nevertebratelor I-II Coelenterata 2 1 3 Figura 60 Coelenterata Coronata 1 – Nausithoe punctata ;
Zoologia Nevertebratelor I-II Coelenterata 2 1 3 Figura 60 Coelenterata Coronata 1 – Nausithoe punctata ;

105

Zoologia Nevertebratelor I-II

Coelenterata

1
1
2 epolet
2
epolet
Zoologia Nevertebratelor I-II Coelenterata 1 2 epolet stomac manubriu Ramufica ţ ii ale faringelui Bra ţ

stomac

manubriu

Ramuficaţii ale

faringelui

Braţe

bucale

4 6 Figura 62 Coelenterata 7
4
6
Figura 62 Coelenterata
7
3
3
8
8

1, 2 - Rhizostoma pulmo; 3 – Aurelia aurita (Scyphozoa); 4 – Carybdea marsupialis (Cubozoa); Conulariide: 5 – reconstituire, 6 – polip, 7 – meduză (1,2,3,4 – după Tregouboff, 5 – după Werner, din Kaestner 6 7 – după Radu)

106

Zoologia Nevertebratelor I-II

Clasa Anthozoa

Include peste 4850 specii de celenterate tipic marine la care meduza lipseşte complet din ciclul de dezvoltare. Polipii au cavitatea gastrală compartimentată în loje şi interloje de septe simple sau perechi, multiplu de 4 sau de 6; tentaculele, dispuse pe unul sau mai multe şiruri în jurul discului peristomial sunt goale în interior, prevăzute sau nu cu pinule, iar numărul lor variază de la 8 la câteva zeci sau sute. Orificiul bucal are formă de fantă şi se continuă în interior cu un scurt faringe. La nivelul acestuia, se diferenţiază o zonă distinctă, cu ciliatura celulelor ectodermice dispusă spre exterior, care are formă de şanţ - sifonoglif - şi pe unde se evacuează apa în exces din cavitatea garstrală. Gonadele sunt de origine endodermică şi se găsesc plasate în pereţii unora dintre septe. Adesea polipii prezintă schelet calcaros, cu structură complicată; mai rar, scheletul este flexibil, de tip cornos. Antozoarele formează colonii extinse, caracteristice pentru mările şi oceanele tropicale - recifii de corali. Din punct de vedere sistematic se disting trei subclase: Tetracorallia - cu forme exclusiv fosile, la care polipul era organizat pe tipul 4 (asemănător cu scifopolipii actuali, prezentând în plus un schelet calcaros cu patru sclerosepte); Octocorallia - la care polipul este organizat pe tipul 8 şi Hexacorallia, cu polipi organizaţi pe tipul 6.

Subclasa Octocorallia Cuprinde circa 2300 de specii de anthozoare cu sau fără schelet; scheletul poate fi calcaros, neseptat la nivelul polipilor sau flexibil, format din substanţe cornoase sau chitinoase. La unele specii, în mezoglee apar sclerite. Numărul tentaculelor (Fig. 63) este de