CURS 1

Formarea cavitatilor intraembrionare

La sfarsitul saptamanii a treia, mezodermul intraembrionar se diferentieaza de fiecare

parte a liniei mediane in trei componente: o portiune paraaxiala, o portiune intermediara si
placa laterala.

La nivelul placii laterale apar mici spatii intercelulare care conflueaza, scindand placa
laterala in doua straturi, intre care se va dezvolta cavitatea intraembrionara.

Un strat este dispus catre cavitatea amniotica continuindu-se cu mezodermul sacului

amniotic, numit mezoderm somatic si al doilea strat este mezodermul splanhnic, acesta fiind
cel care se continua cu mezodermul din peretele sacului vitelin.

Initial cavitatea intraembrionara dintre cele doua straturi este in legatura directa cu
cavitatea extraembrionara; ulterior odata cu plierea cefalo-caudala a embrionului si cresterea
peretilor laterali, comunicarea dintre ele dispare.

Cavitatea intraembrionara nou formata se intinde din regiunea toracala pana in

regiunea pelvina.
linf ) .

sup .

Celulele mezodermului somatic, care tapeteaza cavitatea intraembrionara, se

transforma in celule mezoteliale care formeaza stratul parietal al membranelor seroase. Acesta
tapeteaza fata interna a peretelui toracic, abdominal si pelvin.

1
 Celulele mezodermului splanhnic se transforma in celule mezoteliale, formeaza
stratul visceral al membranelor seroase, care acopera organele toracale (plamani, inima) si
organele abdomeno-pelvine.

Straturile parietal si visceral se continua unul cu celalalt la nivelul mezenterului dorsal

care leaga tubul digestiv de peretele dorsal embriofetal. peutdid
de elem
un .
post -

www.lonervoose
Acest mezenter dorsal este dispus din partea superioara a intestinului pana la capatul penetrated
terminal al intestinului inferior fiind format din doua lame: dreapta si stanga. pleurele .

Mai exista si mezenter ventral dispus intre portiunea caudala a intestinului superior
pana la nivelul segmentului superior al duodenului (care apartine partii inferioare a
intestinului anterior,
Man denumit si proenteron), format si el tot din doua lame: dreapta si stanga.
mijlociu
Intre lamele mezenterului dorsal si ventral trec vasele sangvine, nervi si vase limfatice
care ajung la nivelul primordiilor organelor aflate in dezvoltare.

ont decor candied

Cow pericardial
-
.

.
.

Ss : o hand de f-
Socal
.
mesodermal ventral
nitric devine
/ out ok .

place
pre condoled in on
primordial septului
transom
2
 Formarea diafragmului si cavitatea toracica

Septul transvers, care participa la formarea diafragmei toraco-abdominale,

reprezinta o lama de tesut mezodermal localizata la nivelul spatiului dintre
cavitatea toracica si pediculul sacului vitelin.

Initial, acest sept transvers se formeaza in partea superioara a cavitatii

toracale in dreptul somitelor cervicale, avand la interior componentele nervoase
din segmentele cervicale 3, 4 si 5 ale maduvei spinarii, cunoscute sub numele de

¥-7 nerval
frenic
nervi frenici.

Ulterior, coboara fiind impins de proeminenta cardiaca si nu separa

completa cavitatea toracica de cea abdominala, lasand deschideri largi, de
fiecare parte a intestinului primitiv, care constituie cele doua canale pericardo-
peritoneale: drept si stang. In sapatamana a 6-a septul transvers coboara la
nivelul somitelor toracale antrenand si deplasarea nervilor frenici, care vor
asigura inervatia motorie si senzitiva a diafragmului.

Primordiile pulmonare se dezvolta si se extind caudal in interiorul acestor

canale, dar din cauza cresterii rapide a plamanilor, dimensiunile canalelor
pericardo-peritoneale devin prea mici, iar plamanii se extind dorsal, lateral si
ventral in mezenchimul adiacent al peretelui trunchiului embrio-fetal.

Extensia in partea laterala si ventrala, realizeaza proeminente sub forma

unor creste, care se proiecteaza medial in cavitatea toracica primitiva, initial
nedivizata, cu formarea unor plici denumite plici pleuro-pericardice.

Mezodermul peretelui trunchiului se cliveaza in doua componente:

a) o parte care realizeaza peretele definitiv al toracelui

3
 b) si a doua parte reprezentata de membranele pleuro-pericardice: -
extensia plicilor pleuro-pericardice care contin venele cardinale
comune.

Odata cu coborarea cordului se modifica si pozitia sinusului venos care

antreneaza deplasarea venelor cardinale comune catre linia mediana a corpului,
iar membranele pleuro-pericardice se alungesc si in final fuzioneaza intre ele
astfel incat cavitatea toracica este impartita definitiv intr-o cavitate pericardica si
doua cavitati pleurale: dreapta si stanga.

Membranele pleuro-pericardice la adult formeaza pericardul fibros.

In partea inferioara cavitatile pleurale comunica cu cavitatea abdominala

sau peritoneala.

Treptat, in evolutie apar doua plici semilunare numite plici pleuro-

peritoneale localizate aproximativ sub proeminenta pericardica si cardiaca care
se extind dinspre lateral spre medial si anterior, iar in saptamana a 7-a
fuzioneaza cu septul transvers si cu mezenterul esofagului separand cavitatea
pleurala de cea peritoneala.

Ulterior mioblastii din peretele trunchiului patrund in interiorul

membranelor pleuro-peritoneale care au fuzionat si dau nastere componentei
musculare a diafragmului.

In concluzie, muschiul diafragm se formeaza din urmatoarele structuri:

¥
- septul transvers localizat inital la nivelul somitelor cervicale si din care se
formeaza centrul tendinos al diafragmei
- cele doua membrane pleuro-peritoneale;
- partea musculara provine din mioblasti ai peretilor laterali si dorsali ai

: trunchiului;
- mezenterul esofagului, in interiorul caruia se formeaza cei doi pilieri
diafragmatici drept si stang.

4
 Amon Iii
In procesul de formare al diafragmului cea mai frecventa malformatie este
hernia diafragmatica congenitala care apare secundar absentei inchiderii
canalelor pericardo-peritoneale uni sau bilateral (cel mai frecvent in partea
stanga), astfel incat cavitatea peritoneala va comunica larg cu cavitatile pleurale
avand ca efect ascensionarea viscerelor din cavitatea abdominala in cea pleurala.
stoma cul ,
ficatul
Acest fapt are ca efect hipoplazia pulmonara si deplasarea cordului spre
anterior antrenand importante modificari respiratorii postnatal.

O alta malformatie o reprezinta hernia parasternala, care se dezvolta intre

stern si partea costala a muschiului diafragm manifestata prin patrunderea unui
sac peritoneal in cavitatea toracica in care se gasesc anse intestinale.

O alta malformatie o reprezinta hernia esofagiana cu ascensionarea partii

superioare a stomacului in cavitatea toracica.

A
+
generic
1- Hernia retro sternal2 :

fico
mi moi
beige
'

5
 CURSUL 2

Dezvoltarea intestinului primitiv

Intestinul primitiv:- se dezvolta din saptamana a 4-a fiind marcat pe fata anterioara a
discului embrionar superior de vezicula vitelina de un sant numit, sant intestinal., localizat pe
fata anterioara a endodermului.

Embrionul se dezvolta, se curbeaza si se torsioneaza astfel incat marginile acestui sant

se apropie treptat si in final fuzioneaza formandu-se intestinal primitiv ce comunica in partea
mijlocie cu vezicula vitelina prin ductul vitelin.

Cranial este inchis de membrane orofaringiana ce se resoarbe in saptamana a 4-a si

inferior este inchis de membrana cloacala.

Intestinul primitiv e atasat peretelui posterior prin mezenterul dorsal primitiv

(mezenterul comun dorsal).

Structura peretelui are o origine dubla:

- Endodermala, care va forma epiteliul mucoasei si glandele proprii;

- Mezodermala, mai bine zis mezodermul splahnic, ce va da musculara mucoasei,
lamina propria a mucoasei, submucoasa, tunica musculara cu stratul circular intern
si un strat muscular longitudinal extern si adventicea pentru segmental
supradiafragmatic si seroasa pentru segmental infradiafragmatic.

Intestinal primitiv are trei segmente:

-intestinul anterior sau proenteronul

-intestinul mijlociu sau mezenteronul
-intestinul posterior sau metenteronul

1
Proenteronul: - are ca derivate: faringele, esofagul, stomacul si duodenul proximal

Faringele: apare ca o portiune dilatata in segmentul cranial al intestinului, turtit

ventro-dorsal, fiind plasat in vecinatatea arcurilor si pungilor branhiale. Se formeaza mai intai
derivatele arcurilor, pungilor branhiale, iar ceea ce ramane reprezinta faringele primitiv.
Faringele comunica prin peretele anterior cu cavitatea nazala, cavitatea bucala si
laringele si conform acestor comunicari se imparte in 3 segmente: nazofaringele,
bucofaringele, si laringofaringele.
Nazofaringele: este segmentul cranial ce comunica anterior prin coanele nazale cu
cavitatea nazala, iar pe peretii laterali se afla orificiile de deschidere ale tubelor
faringotimpanice Eustachio.
Bucofaringele: este segmentul mijlociu ce comunica cu cavitatea bucala, comunicare
ce este obturata in perioada embrionara de membrana orofaringiana pana la sfarsitul
saptamanii a 4-a.
Laringofaringele: comunica cu ductul laringotraheal si traheul bronsic.

2
 Structural, mucoasa faringiana se diferentiaza din endodermul intestinului primitiv,
submucoasa din mezodermul splahnic, musculara faringelui este striata si derivata din
mezodermul arcurilor branhiale III si IV fiind inervata de nervii cranieni IX si X.
La sfarsitul saptamanii a 5-a faringele este format.

Esofagul: este un segment al tubului digestiv ce se formeaza spre sfarsitul

saptamanilor a 4-a sau inceputul saptamanii a 5-a. Initial apare ca un tub scurt intre faringe si
dilatatia stomacala a intestinului primitiv, la granita dintre faringele primitiv si proenteron. In
saptamanile a 6-a si a 7-a, esofagul creste ca urmare a evolutiei corpurilor vertebrale, a
deplasarii caudale a septului transvers ca urmare a dezvoltarii cordului.
Pe fata anterioara, la limita dintre faringe si esofag apare o proeminenta diverticulara,
numita diverticul respirator, din care se formeaza ulterior traheea si mugurii pulmonari.

3
 Structural partea superioara a esofagului are o musculatura striata derivata din
mezodermul arcului brachial VI si este inervata de nervul X, iar partea inferioara a esofagului
are fibre musculare netede derivate din mezodermul splahnic si este inervat vegetativ.
Esofagul este legat atat de peretele posterior prin mezogastrul dorsal, ce va fi inclus
ulterior in mediastinul posterior, cat si de peretele anterior prin pericard.
Peritoneul derivat din mezoesofagul ventral respectiv mezocordul dorsal se va resorbi
pana in zilele 22-24.
Malformatii:
- Atrezia esofagiana. Este in general asociata cu fistule traheo-esofagiene
determinate de un defect de recanalizare ca urmare a resorbtiei incomplete a
dopului de tesut epithelial proliferative.
- Chisturi extraparietal, paraesofagiene.
- Diverticuli esofagieni congenitali
- Fistulele traheoesofagiene

4
 - Stenoza congenitala:-apare mai ales in treimea inferioara
- Hernii hiatale congenitale

Stomacul

Se formeaza la sfarsitul saptamanii a 4-a, in partea inferioara a proenteronului printr-o

distensie fuziforma, numita dilatatie stomacala.

Are o pozitie initial inalata, langa septul transvers, in dreptul somitelor cervicale iar
ulterior va cobori in saptamanile a 6-a si a 7-a pentru a ajunge in cavitatea abdominala sub
septul transvers, aceasta coborare fiind determinata de alungirea vertebrelor, coborarea
septului transvers si a cordului.

Initial se afla in plan mediosagital, dar sufera modificari de pozitie datorita dezvoltarii
inegale a peretilor, peretele dorsal crescand mai accelerat.

Anterior, stomacul este atasat de peretele anterior prin mezogastrul ventral.

O parte din mezenterul dorsal comun al intestinului primitiv, leaga stomacul de

peretele posterior, constituind mezogastrul dorsal.

In cadrul evolutiei stomacului, convexitatea peretelui posterior se mareste si se

deplaseaza spre stanga, iar concavitatea anterioara se deplaseaza spre dreapta producandu-se o
rotatie la 900 a stomacului. Peretele posterior va forma marea curbura iar cel anterior, mica
curbura a stomacului.

Rotatia la 900 determina si torsionarea filetelor nervoase vagale astfel incat majoritatea
fibrelor nervul vag drept va forma trunchiul vagal posterior, iar majoritatea fibrelor din nervul
vag stang vor forma trunchiul vagal anterior.

5
 Stomacul mai sufera o miscare "in balama" astfel incat extremitatea caudala pilorica
ajunge la dreapta si superior.

Concomitent cu cresterea in volum a stomacului are loc dezvoltarea mugurelui hepatic

care imparte mezogastrul ventral in doua segmente:

- anterior, care va forma ligamentul falciform, ce leaga ficatul de muschiul

diafragm;
- dorsal, care va forma ligamentul gastro-hepato-duodenal ce va deveni omentul
mic.

Mezogastrul dorsal se deplaseaza spre stanga liniei mediane si intre foitele lui se
formeaza ulterior splina care este de origine mezodermala.

Structural stomacul se diferentiaza la sfarsitul saptamanii a 5-a, cand epiteliul

endodermal formeaza celulele secretorii, celule ce pana in saptamana a 9-a se organizeaza in
glande gastrice. Secretia de enzime proteolitice apare in luna a 4-a.

6
 Tunica musculara cuprinde fibre musculare netede ce se dezvolta in saptamana a 7-a
din mezodermul splahnic local si vor migra din zona cardiala spre pilor. Fibrele musculare
longitudinale apar in luna a 4-a, iar fibrele musculare oblice apar in luna a 5-a.

Alungirea caudala a mezogastrului dorsal si trecerea lui anterior de colonul transvers

duce la formarea primordiului omentului mare.

Acesta este format initial din patru foite: 2 descendente si 2 ascendente; intre care in
viata intrauterina se afla recesul omental inferior al bursei omentale. Apoi, in urma contactului
indelungat dintre foitele omentale, se va realiza coalescenta intre foite, iar intre stomac si
colonel transvers se formeaza ligamentul gastrocolic.

Malformatiile stomacului:

- Stomacul bilocular. Este normal la erbivore. Rezulta in urma unui deficit de

migrare a fibrelor musculare netede circulare spre pilor prin formarea unei
ingustari mijlocii.
- Stenoza pilorica congenitala. In fapt este o ingustare a pilorului printr-o hipertrofie
a sfincterului piloric.
- Ectopia gastrica toracica. Are la baza un defect de alunecare si alungire a
esofagului coroborata cu un hiatus esofagian prea larg, stomacul fiind localizat
mediastinal.
- Lipsa congenitala a stomacului.

7
 Mezenteronul

Mezenteronul este partea din intestinul primitive irigat de artera mezenterica

superioara, ramura din aorta dorsala, se mai numeste intestin mijlociu si din el se formeaza
partea caudala a duodenului descendent (D II), duodenul orizontal, duodenul ascendant,
flexura duodeno-jujenala, ansele jejun ileare, cecul cu apendicele vermiform, colonul
ascendant si doua treimi drepre din colonul transvers.

In saptamana a 4-a, intestinul mijlociu incepe sa schiteze o ansa dispusa in plan medio
sagital numita ansa ombilicala (anasa vitelina), atasata de peretele dorsal al corpului printr-un
mezou numit mezenter primitiv.

Aceasta ansa prezinta initial doua ramuri: superioara si inferioara, separate intre ele
printr-un duct, numit duct vitelin, fata de care ramura situata inaintea ductului vitelin se
numeste ramura previtelina care creste mult in lungime, iar ramura situata dupa ductul vitelin
se numeste ramura postvitelina, care are o crestere moderata si pe care se afla o dilatatie prin
proliferare endodermala, numita ceco-apendiculara.

Ansa ombilicala se alungeste foarte repede impreuna cu mezoul si sufera un proces de

rotatie de aproximativ 900 in jurul unui ax anteroposterior astfel incat ramura superioara
devine ramura descendenta iar ramura inferioara trece deasupra devenind ascendenta.

Procesul de rotatie se face de la stanga la dreapta, cresterea este inegala, ansa primara
intial sagitala se orizontalizeaza, segmentul post vitelin se dispune la stanga iar mezenterul se
aseaza in plan orizontal.

Extremitatile ansei ombilicale sunt fixe, secundar fibrozei mezourilor intre punctele de
contact dupa rotate, zona de fibroza fiind localizata in vecinatatea originii arterei mezenterice
superioare. Acest punct de fibroza reprezentita radacina primara a mezenterului.

Ulterior ansa ombilicala se dezvolta impreuna cu ficatul, stomacul si mezonefrosul iar

dintre acestea ansa ombilicala care este mobile paraseste cavitatea abdominala ajungand in
celomul extra embrionar din cordonul ombilical. Aceasta exteriorizare poarta numele de
hernie fiziologica a ansei ombilicale care se realizeaza in saptamana a 7-a.

8
 In cordonul ombilical la nivelul celomului extraembrionar segmental previtelin creste
mai intens incepand cu saptamana a 8-a, formand in final ansele jejun ileale. Celalalt segment
creste mai lent formand ileonul terminal (cee ace corespunde la adult celor 60-80 cm, distal de
ductul vitelin), mugerele cecal cu primordiul apendicelului vermiform si segmental drept al
colonului transvers.

Ansa ombilicala ramane in celomul extraembrionar pana in saptamana a 10-a cand va

reintra in cavitatea abdominala. Primele care revin in cavitatea abdominala sunt ansele
jejunale urmate de cele ileale ce ocupa partea stanga a cavitatii abdominale si fosa iliaca
stanga (cea dreapta este ocupata de ficat foarte dezvoltat in aceasta etapa).

Revenirea in cavitatea abdominala se realizeaza datorita incetinirii dezvoltarii

ficatului, regresiei mezonefrosului si dezvoltarii rapide a peretilor abdominali.
9
 Dupa revenirea anselor jejun ileale revine in cavitatea abdominala si ramura post
vitelina din care se formeaza in aceasta etapa cecul cu apendicele vermiform, acestea se
aseaza sub ficat cu mezoul in plan orizontal, dilatatia cecala fiind plasata sub lobul drept
hepatic.

Urmeaza o noua rotatie la aproximativ 900, aproximativ la inceputul lunii a 4-a,

colonul transvers apare plasat ventral de duodena apoi se alungeste si coboara la dreapta liniei
mediale formand colonul ascendant care este impins sub hepatic spre dreapata pana in fosa
iliaca dreapta.

Asezarea definitive a intestinului in cavitatea abdominala este permanentizata prin

realizarea proceselor de coalescenta (contactul indelungat intre foitele peritoneale determina
alipirea acestora).

10
 Cecul si apendicele vermiform ajunse in fosa iliaca dreapta sufera o crestere ilegala
pana in luna a 5-a, apoi cecul creste mai mult iar apendicele stagneaza in crestere dar se
produce o infiltrare a peretilor apendiculari cu un numar mare de limfocite.

Reintrarea anselor in cavitatea abdominala se face impreuna cu mezenterul ansei

ombilicale iar contactul dintre foitele mezenterului ansei cu peritoneul posterior determina un
proces de coalescenta. Initial mezoul are forma literei "U" culcat cu un brat superior
reprezentat de mezocolonul transvers iar bratul inferior este reprezentat de mezenterul propiu
zis.

Ulterior mezocolonul ascendant prin contactul care il are cu peritoneul parietal

posterior duce la fuziunea acestora cu formarea fasciei de coalescenta TOLD I.

Radacina mezenterului in urma procesului de coalescenta retrocolica TOLD I, se

prelungeste dupa o linie oblica de la stanga la dreapta si de sus in jos pana in fosa iliaca
dreapta formand radacina tertiara. Odata cu formarea radacinei tertiale radacina mezoului
colonului trasvers va trece peste: duoden, pancreas si rinichiul stang.

Canalul vitelin ulterior se oblitereaza si in final dispare. Uneori ramane un rest care
persista sub forma unui diverticul situate la 70-80 cm de valva ileocecala numit diverticul
ileal MECKEL.

11
12
 AORTA ABDOMINALA

Aorta abdominala continua traiectul aortei descendente toracale de la nivelul hiatusului aortic
al muschiului diafragm (marginea inferioara a vertebrei T11 sau discul intervertebral T11-T12) pana
la nivelul corpului vertebral T4 unde se divide in cele doua ramuri iliace comune.
Are traiect descendent la stanga liniei mediane. Este invelita intr-un tesut conjunctiv dens si
insotita pe tot traiectul de plexul simpatic abdominal si de ganglioni limfatici juxtaaortici.
Raporturi: anterior: - trunchiul celiac cu ramurile lui
- plexul celic
- vestibulul bursei omentale
- artera mezenterica superioara (cu pensa aortomezenterica)
- vena renala stanga
- procesul uncinat al capului pancreatic
- colul pancreatic impreuna cu vena lienala
- partea proximala a arterei gonadale stangi
- duodenul III
- radacina mezenterului (partea verticala)
- peritoneul parietal posterior si fascia de coalescenta Traitz si prin intermediul
lor anse intestinale.

posterior: - corpurile vertebrale de la T12 la L4 cu discurile intervertebrale si ligamentul

longitudinal anterior;
- venele lombare;
la dreapta: in partea superioara: cisterna chili, ductul toracic, stalpul diafragmatic drept
care o separa de VCI, ganglionul celiac drept.
In partea inferioara: VCI si ganglioni interaortocavi
la stanga: - stalpul stang al muschiului diafragm;
- ganglionul celiac stang
- flexura duodeno-jejunala
- trunchiul simpatic lombar
- glanda suprarenala stanga

1
 - duodenul ascendent
- vena mezenterica inferioara (arcul vascular Traitz)
- marginea mediala a rinichiului stang.
Ramuri: - ventrale (viscerale)
- laterale (viscerale)
- posterioare (dorsale- pentru peretele abdominal)
- terminale care se distribuie pelvisului si membrului inferior.

I.Ramurile ventrale: - trunchiul celiac :(originea T12) – vezi L.P

- artera mezenterica superioara – origine disc intervertebral T12-L1 (vezi L.P.)
- artera mezenterica inferioara – origine: L3 (vezi L.P)

II.Ramurile laterale: - artera frenica inferioara:- origine: T11-T12

- artere suprarenale mijlocii:origine T12-L1
- artere renale: origine L1 (vezi L.P)
- artere testiculare sau ovariene: origine disc L1-L2 (vezi L.P).
a) Arterele frenice inferioare: - sunt doua vase mici (dreapta si stanga) care vascularizeaza muschiul
diafragm.
Se formeaza fie separat, fie intr-un trunchi comun cu cea de parte opusa, imediat sub hiatusul
aortic, mai rar din artera renala.
De la origine merge superior si lateral anterior de stalpii diafragmatici, se apropie de marginea
mediala a glandei suprarenale: cea stanga trece posterior de esofag, apoi merge anterior pe flancul
stang al hiatusului esofagian, iar cea dreapta trece posterior de VCI si apoi in lungul flancului drept
al orificiului VCI, dupa care merge anterior.
Ramurile mediale din cele doua artere frenice inferioare, dreapta si stanga se anastomozeaza
anterior de centrul tendinos intre ele sau cu ramuri din artere musculo-frenice si pericardo-frenice.
Fiecare artera frenica da de fapt ramuri laterale si mediale.
Ramurile laterale merg posterior si se anastomozeaza cu ramuri din ultimele artere intercostale
posterioare sau din artera musculo-frenica.
De asemenea din fiecare artera frenica inferioara pleaca 2-3 ramuri suprarenale superioare.
b) Arterele suprarenale mijlocii: sunt doua vase mici care se formeaza ~in dreptul originii arterei
mezenterice superioare.

Fiecare artera suprarenala mijocie merge lateral peste stalpul diafragmatic ajungand la glanda
2
suprarenala de partea respectiva unde se anastomozeaza cu ramuri suprarenale din arterele frenice si
renale.

III. Ramurile posterioare (dorsale): sunt reprezentate de arterele lombare si artera sacrala
medie.
a) Arterele lombare: sunt corespondentul arterelor intercostale posterioare la nivel lombar.
Sunt cate 4 de fiecare parte (de la L1 la L4).
Exista si o a 5 pereche de artere lombare care sunt de talie foarte mica si uneori se formeaza
din artera sacrala medie.
Toate arterele lombare merg spre lateral si posterior pe corpurile vertebrelor lombare, trec
posterior de lanturile simpatice, apoi trec intre procesele costiforme si se continua la nivelul peretelui
posterior al abdomenului.
Arterele lombare din partea dreapta trec posterior de VCI, iar primele doua trec posterior de
stalpul diafragmatic drept.
Arterele lombare din partea stanga merg spre lateral si posterior, prima trece posterior de
stalpul diafragmatic stang, iar restul trec anterior, dupa care toate arterele lombare trec prin originile
muschiului psoas mare, apoi posterior de el ajungand la muschiul patrat lombar.
Primele 3 merg posterior de muschi, iar ultima merge anterior de m. patrat lombar. Lateral de
muschiul patrat lombar perforeaza aponevroza muschiului transvers abdominal, merg intre muschiul
transvers abdominal si oblic intern unde se pot anastomoza bogat fie intre ele, fie cu ramuri din ultima
artera intercostala posterioara sau cu ramuri din arterele ilio-lombare, din arterele circumflexe iliace
profunde sau epigastrice inferioare.
Din arterele lombare se mai formeaza:
a) ramuri dorsale care merg spre tegumentul posterior abdominal
b) ramura spinala care merge in canalul vertebral.

b) Artera sacrala medie: se desprinde de pe fata posterioara a aortei putin deasupra

bifurcatiei de unde coboara anterior de corpul vertebral L5, apoi pe fata anterioara a sacrului si
coccisului si se termina in glomerulul coccigian.
La nivelul vertebrei L5 este incrucisata de vena iliaca comuna stanga.
Anterior de sacru se anastomozeaza cu ramuri din arterele sacrale laterale.

Din artera sacrala medie se formeaza:

3
 1. artera lombara 5 (inconstanta)
2. ramuri rectale (inconstante)
3. artere sacrale

IV. Ramurile terminale: sunt reprezentate de arterele iliace comune (sunt in numar de 2:
dreapta si stanga).
Se formeaza anterior de corpul vertebral L4 si merg divergent coborand pana la discul
intervertebral L5-S1 unde fiecare se imparte in artera iliaca externa si artera iliaca interna.

Artera iliaca comuna dreapta: are o lungime de ~5 cm si de la origine incruciseaza corpul

vertebrei L4, mai rar L5.
Raporturi: Anterior:- fibre simpatice care merg la plexul hipogastric superior
- peritoneul si prin intermediul lui ansele intestinale jejun-iliale.
Posterior:- corpurile vertebrale L4, mai rar L5 si discul intervertebral L4-L5.
- partea terminala a venelor iliace comune si originea VCI
Lateral: - VCI, respectiv vena iliaca comuna dreapta in partea superioara si muschiul
psoas mare in partea inferioara.

Artera iliaca comuna stanga: este de regula mai scurta avand o lungime de ~4cm.
Raporturi: Anterior- fibre simpatice care merg la plexul hipogastric superior
- artera si vena rectala superioara
- peritoneul
- anse intestinale, mezosigmoidul
- ureterul stang.
Posterior:- trunchiul simpatic lombo-sacrat
- corpul vertebral L4 si L5, resptiv discul intervertebral
- vena iliaca comuna stanga.
Lateral: - muschiul psoas mare.
Ramuri: sunt ramuri colaterale si terminale.
a) Ramurile colaterale: sunt pentru peritoneu, pentru muschiul psoas mare si
pentru uretere.
b) Ramurile terminale: sunt artera iliaca externa si artera iliaca interna.

Artera iliaca externa

4
 Are origine in dreptul discului intervertebral L5-S1, apoi merge spre inferior si lateral de-a
lungul marginii mediale a muschiului psoas mare, dupa care trece pe sub ligamentul inghinal (la
jumatatea ligamentului) unde schimba denumirea in artera femurala.
Raporturi: 1. anterior si medial: peritoneul parietal
2. la dreapta: ilionul terminal, apendicele vermiform, cecul si ureterul drept
3. la stanga: colonul sigmoid si anse intestinale.
4. posterior: -muschiul psoas mare prin intermediul fasciei iliace;
- vena iliaca externa in partea superioara
-inferior vena trece medial de artera.
5. lateral: muschiul ilio-psoas.

Ramuri:
I. Ramuri colaterale:
1. musculare pentru muschiul psoas mare.
2.ramuri pentru ganglionii limfatici iliaci externi
3. artera epigastrica inferioara din care se formeaza:
- artera cremasterica
- ramura pentru pube: este o ramura obturatoare care se anastomozeaza cu
ramura pubica din artera obturatoare, anastomoza ce formeaza "corona mortis",( aceasta este situata
superior si lateral de ligamentul lacunar Gimbernard)
- ramuri pentru muschii abdominali antero-laterali
- ramuri peritoneale
- ramuri cutanate
- ramura anastomotica.
4. Artera circumflexa iliaca profunda.

II. Ramura terminala: artera femurala (vezi L.P. Anul I)

ARTERA ILIACA INTERNA (HIPOGASTRICA)

5
 Este ramura de bifurcatie a arterei iliace comune dispusa de la articulatia sacro-iliaca pana la
orificiul ischiadic mare cu o lungime de 4-7 cm.
Descrie o curba concava posterior fiind insotita de vena omonima si ureter.
Raporturi: posterior: vena iliaca interna, anterior: ureterul.
Ramuri: se impart in 2 categorii: parietale si viscerale.
Ea se imparte in 2 trunchiuri: un trunchi anterior si un trunchi posterior.
Trunchiul posterior da nastere: arterei ilio-lombare, arterelor sacrate laterale si arterei fesiere
superioare, iar trunchiul anterior da ca ramuri: artera fesiera inferioara, artera obturatorie, artera
ombilicala, artera vezicala inferioara, artera uterina, artera rectala medie si artera rusinoasa interna.
Ramurile parietale se distribuie peretilor bazinului, regiunii fesiere si obturatoare.

Trunchiul posterior:

a) artera ilio-lombara: - are traiect retrograd posterior de muschiul psoas si da 2 ramuri:

 lombara:- pentru muschiul psoas, m. patrat lombar si respectiv o ramura spinala care intra
in canalul vertebral
 Ramura iliaca:- se distribuie muschiului iliac.
b) arterele sacrate laterale sunt in numar de doua:
 superioara care trece prin prima gaura sacrata anterioara, pentru nervii care alcatuiesc
"coada de cal"
 inferioara:- merge medial de gaurile sacrate anterioare pana la nivelul coccisului unde se
anastomozeaza cu ramuri din artera sacrata medie vascularizand structurile musculare
invecinate si nervii cozii de cal;
c) artera fesiera superioara:- merge impreuna cu nervul omonim prin orificiul suprapiriform apoi
se imparte intr-o ramura superficiala si una profunda:
- ramura superficiala:- merge intre m.fesierul mare si mijlociu pe care ii vascularizeaza
- ramura profunda:- merge intre m. fesierul mijlociu si mic pe care ii vascularizeaza si mai
da o ramura pentru muschiul tensor al fasciei lata.

Trunchiul anterior:- are urmatoarele ramuri:

6
 a) artera fesiera inferioara:- paraseste bazinul prin orificul infrapiriform cu nervul ischiadic
si nervul fesier inferior, ajunge in regiunea fesiera si vascularizeaza muschii pelvitrohanterieni si mai
da o ramura a nervului ischiadic;
b) artera obturatoare:- merge pe peretele lateral al bazinului, apoi prin canalul obturator si
se termina prin bifurcare dand o ramura anterioara si una posterioara in regiunea supero-mediala a
coapsei.
Este insotita de nervul obturator situat superior si de vena omonima situata inferior (NAV), si
din ea se desprind:
1. ramuri colaterale:
 ramuri musculare pentru muschiul iliac si m. obturator intern
 ramura vezicala
 ramura pubiana (merge pe ramura superioara a pubelui unde se
anastomozeaza cu o ramura similara de parte opusa si cu o ramura
obturatoare din artera epigastrica inferioara: - corona mortis);
2. ramuri terminale:
 ramura anterioara: - vascularizeaza muschii supero-mediali ai
coapsei si organele genitale externe
 ramura posterioara: - vascularizeaza muschii pelvitrohanterieni, da
ramura acetabulara pentru capul femural si ligamentul rotund
 ramura anastomotica cu artera fesiera inferioara.
c) artera ombilicala: - la fat - are dimensiuni considerabile si intra in alcatuirea cordonului
ombilical, trecand lateral de vezica urinara. La adult este ligaturata si se oblitereaza constituind
ligamentul omblical lateral. Portiunea neobliterata este cea care da nastere arterelor vezicale
superioare.
d) artera vezicala inferioara:- da nastere unor ramuri pentru prostata, vezicule seminale la
barbat si ramuri vaginale la femei.
e) artera uterina:- iriga uterul, tuba uterina si ovarul. Ea coboara pe peretele pelvin pana la
nivelul spinei ischiadice, apoi schimba directia, paraseste peretele pelvin, cu traiect orizontal prin
baza ligamentului lat, apoi schimba din nou directia, formand o crosa, dupa care are traiect ascendent
sinuos pe partea laterala a uterului pana la unghiul uterului, unde se imparte in ramurile terminale.
Din artera uterina se formeaza ramuri colaterale si terminale.

Ramurile colaterale: - sunt ramura ureterala, ramura vaginala (cervico-

vaginala), ramuri vezicale, ramuri uterine (se desprind in unghi drept si merg pe cele

7
 doua fete ale uterului).
Ramuri terminale: - ramura ovariana care merge prin mezoovar si se
anastomozeaza cu artera ovariana formand arcada ovariana
- ramura tubara care merge prin mezosalpings paralel cu tuba uterina si se
anatomozeaza cu ramura tubara a arterei ovariene
- artera vaginala:- este inconstanta putand fi ramura directa din artera iliaca
interna.

f) artera rectala medie:- merge pe muschiul ridicator anal spre rect si se ramifica anastomozandu-
se cu ramuri din rectala superioara si inferioara. Poate emite ramuri pentru vezica urinara sau pentru
vagin.

g) artera rusionoasa interna:- iriga perineul si organele genitale externe, da ramuri diferite in functie
de sex si este mai subtire la femei.
La barbat poate fi ramura independenta sau in trunchi comun cu artera fesiera inferioara,
coboara pe peretele pelvin anterior de muschiul piriform si plexul sacrat, iese din bazin prin orificiul
infrapiriform, ajungand in regiunea fesiera, apoi ocoleste spina ischiadica, patrunde in fosa ischio-
rectala si merge pe peretele lateral al acesteia intr-o dedublare a fasciei obturatorului intern pana la
marginea posterioara a diafragmei urogenitale pe care o strabate si se divide intr-o artera profunda si
artera dorsala peniana. Este insotita de nervul si artera omonima.
Ramuri:
 artera rectala inferioara: – ramura scurta care se imparte in 2-3 ramuri
mergand spre muschiul ridicator anal si sfincterul anal extern. Da ramuri
anastomotice cu celelalte artere rectale;
 artera perineala:- se formeaza in fosa ischio-rectala si da ramuri pentru
muschii perineului si respectiv pentru partea posterioara a scrotului;
 artera bulbului penisului:- trece prin grosime diafragmei urogenitale,
vascularizeaza local diafragma, uretra membranoasa, glandele bulbo-uretrale
apoi merge medial spre bulbul corpului spongios penian unde se ramifica
bogat;
 artera uretrala:- merge prin corpul spongios penian pe care il strabate pana
la gland si da ramuri pentru areolele corpului spongios;
 artera profunda a penisului (artera cavernoasa) merge in corpul cavernos pe
toata lungimea dand numeroase ramuri;

8
  artera dorsala a penisului: - trece pe sub simfiza pubiana, strabate ligamentul
suspensor mergand pana la nivelul glandului, vascularizeaza invelisurile
penisului, corpii cavernosi, corpul spongios si glandul.
La femei este mult mai subtire, cu aproximativ aceleasi colaterale destinate rectului si sfincterului
anal extern si in plus are ca ramuri:
- arterele labiale posterioare
- artera clitoridiana
- artera bulbului vestibulului vaginal
- artera uretrala
- artera profunda a clitorisului;
- artera dorsala a clitorisului – cu un calibru mult mai subtire.

Nervul rusinos

Nervul rusinos are origine de la S1 pana la S3 (S4) si la origine este de fapt un mic plex din
portiunea inferioara a trunchiului care inerveaza perineul si organele genitale externe.
Are un contingent de fibre parasimpatice care vin din segmentele medulare S2-S4 destinate
viscerelor pelvine. Desi are origini multiple de la S1-S4, cele mai multe fibre provin din segmentele
sacrate S3 si S4.
Nervul rusions mai primeste si fibre simpatice postganglionare, prin ramurile comunicante
cenusii venite din ultimii ganglioni sacrali.
La origine, nervul rusinos se prezinta sub forma unei lame plexiforme de 1-2 cm situat pe
fata anterioara a muschiului coccigian, inferior de muschiul piriform, sub fascia pelvina si peritoneu.
Din aceste pelx se desprind:
I. Ramuri colaterale:
1. ramuri musculare pentru muschiul ridicator anal si muschiul ischio-
coccigian.
2. nervi rectali inferiori care ies din bazin prin orificiul infrapiriform,
inconjoara spina ischiadica, apoi pe sub spina ischiadica ajunge in fosa ischio-rectala, dupa care se
indreapta anterior si medial, distribuindu-se muschiului sfincter anal extern si pielea anusului.
3. ramuri viscerale (4-6) care merg anterior si medial prin spatiul
pelvisubperitoneal spre viscerele pelvine sau plexul hipogastric.

II. Ramuri terminale: nervul rusinos este cea mai voluminoasa ramura terminala.

9
 Fibrele sale vin din segmentele S2, S3 si S4, insoteste artera rusinoasa interna pe tot traiectul
ei, trece intre muschiul piriform si muschiul ischio-coccigian, apoi prin orificiul infrapiriform,
ajungand in regiunea fesiera.
Apoi inconjoara spina ischiadica, patrunde din nou in pelvis pe sub spina ischiadica in fosa
ischiorectala si impreuna cu vasele rusinoase interne (nervul fiind elementul superior) trece pe
peretele lateral intr-o dedublare a fasciei muschiului obturator intern prin canalul obturator, dupa care
se imparte in ramuri:
1. nerv perforant cutanat (nervii clunium inferiori)
2. nerv rectal inferior;
3. nervi perineali care au ramuri superficiale, ramuri perineale laterale destinate
tegumentului din partea inferomediala fesiera. Ramurile perineale laterale impreuna cu ramuri
perineale mediale se distribuie tegumentului din partea posterioara a scortului si labiilor mari;
4. ramuri profunde musculare destinate musculaturii perineului, muschiului bulbo-
cavernos, ichiocavernos, muschiului sfincter anal si corpului spongios.
5. nervi dorsali penieni sau clitoridieni merg lateral de ligamentul suspensor al
penisului (clitorisului), apoi pe fata dorsala a penisului (clitorisului).
La barbat merge intre cei 2 corpi cavernosi lateral de artera dorsala a penisului pana la gland
dand colaterale pentru corpii cavernosi, pentru pielea penisului si ramuri terminale pentru preputiu,
gland, portiunea anterioara a uretrei (la barbat) sau a labiilor mici.

10
 Sistem nervos vegetativ periferic

Are doua parti: o parte simpatica si o parte parasimpatica si se mai numeste sistem
nervos autonom. In cavitatea abdominala cel mai important plex vegetativ este plexul celiac.

Plexul celiac: se mai numeste si plex solear.

Este cel mai vast si cel mai important plex vegetativ abdominal si este format din 3
perechi de ganglioni la care vin ramuri aferente si de la care pleaca ramurile eferente.

Ganglionii : sunt reprezentati de ganglionii celiaci, ganglionii aorticorenali si

ganglionii aorticomezenterici superiori.

- Ganglionii celiaci: sunt asezati de o parte si de alta a originii trunchiului celiac, se

prezinta sub forma unor semilune cu concavitatea orientate superior si medial,
sunt inegali in dimensiuni, ganglionul celiac drept fiind mai voluminos. In
unghiurile laterale ale fiecarui ganglion se termina nervul splanhnic mare, iar in
unghiurile mediale ajunge cate o ramura din nervul X drept (din trunchiul vagal
posterior). Intre cei doi ganglioni celiaci se mai poate gasi un al 3-lea ganglion
numit ganglion median sau ganglion impar. Sunt legati intre ei prin ramuri
interganglionare preaortice scurte.

- Ganglionii aorticorenali: sunt asezati pe flancurile aortei descendente

abdominale, la emergentele arterelor renale, de regula superior de aceasta. Intre cei
doi ganglioni se pot gasi legaturi nervoase scurte preaortice.

- Ganglionii aorticomezenterici superiori: se gasesc asezati de o parte si de alta a

originii arterei mezenterice superioare. Sunt legati intre ei ca si ganglionii
precedenti prin ramuri preaortice scurte, precum si ramuri care ii leaga de celelalte
grupe ganglionare.

Intreaga masa ganglionara ocupa din punct de vedere topografic o regiunea cunoscuta sub
numele de regiune celiaca, care ca proiectie corescupunde vertebralor T12 si L1.

1
 Masele ganglionare cu intreg ansamblu de fibre aferente si eferente care alcatuiesc
regiunea celiaca prezinta urmatoarele raporturi:

- anterior: *masa ganglionara stanga este in cea mai mare parte retropancreatic, are
raport cu corpul pancreasului, vasele splenice si muschiul suspensor al duodenului;

*masa ganglionara dreapta: este acoperita de capul pancreasului, vena cava

inferioara, partea terminala a venei renale stangi (care acopera partial aceasta masa ggl)

- posterior: ganglionii sunt asezati pe flancurile aortei, lateral de care se afla stalpii
diafragmatici drept si stang;

- lateral: are raport cu capsula glandei suprarenale stangi, pentru masa ganglionara stanga,
de care este legata prin numeroase fibre nervoase, iar pentru masa ganglionara dreapta are
raporturi cu vena cava inferioara si glanda suprarenala dreapta de care este legata prin fibre
nervoase.

Ramuri aferente: sunt reprezentate de 3 contingente de fibre care vin din simpaticul
paravertebral toracal, din nervul vag drept si din nervii frenici.

Aferentele din lantul simpatic paravertebral toracic sunt reprezentate de 3 nervi

splanhnici: mare, mic si inferior.

Nervul splanhnic mare: se formeaza din 4-5 radacini care pornesc de la ganglionii
latero-vertebrali T5 (T6) pana la T9, toate radacinile se unesc la nivelul vertebrei T10 intr-un
nerv voluminous care deasupra muschiul diafragm prezinta un ganglion numit ganglion
Lobstein, apoi trece prin muschiul diafragm, printe cei doi stalpi diafragmatici si ajunge in
abdomen, iar dupa un traiect scurt se imparte in ramurile terminale care merg la extremitatea
laterala a ganglionului celiac de partea respectiva unde se comporta astfel:

- cele mai multe fibre se termina in ganglionul celiac;

- altele trec anterior de ganglionul celiac si fara sa faca sinapsa se amesteca cu
fibrele eferente ale plexului celiac
- foarte putine fibre merg spre glanda suprarenala de partea respectiva
- alte fibre merg la ganglionul aorticorenal ipsilateral.

Nervul splanhnic mic: se formeaza din partea inferioara a simpaticului toracal de

obicei prin doua radacini care pleaca din al X-lea si al XI-lea ganglion simpatic toracal.

2
 Cele doua radacini se unesc si formeaza nervul splanhnic mic care coboara prin
mediastinul posterior asezat medial de lantul simpatic toracal si lateral de nervul splanhnic
mare. Ajunge la muschiul diafragm, trece prin el si are un traiect mai lung, dupa care se
imparte in ramurile terminale, care se distribuie astfel:

- un grup de fibre se termina pe fata posterioara a ganglionului celiac

- un grup de fibre se termina in ganglionul aorticomezenteric de partea respectiva
- si un grup de fibre (inferioare) se termina in ganglionul aorticorenal ipsilateral.

Nervul splanhnic inferior: este un nerv inconstant care atunci cand exista are originea
in al XII-lea ganglion toracic latero-vertebral. Este asezat in afara nervului splanhnic mic, iar
dupa ce strabate muschiul diafragm intra in cavitatea abdominala unde se termina integral in
ganglionul aorticorenal de partea respectiva, participand la formarea plexului renal (de unde si
numele nerv splanhnic renal).

Nervul vag drept: formeaza in principal trunchiul vagal posterior in cavitatea toracica,
care este asezat posterior de esofag, apoi ajunge in cavitatea abdominala trecand impreuna cu
esofagul prin hiatusul esofagian al muschiului diaphragm.

In abdomen coboara pana la jonctiunea esogastrica si se imparte in mai multe ramuri:

- un grup de ramuri merg pe partea posterioara a micii curburi

- alt contingent de fibre merg la unghiul medial al ganglionului celiac drept
- un grup de fibre merg la unghiul medial al ganglionului celiac stang
- un grup de fibre coboara pana la nivelul plexului mezenteric superior sau plexul
mezenteric inferior.

Fiecare ganglion celiac primeste prin unghiul lateral fibre din nervul splanhnic mare si
prin unghiul medial fibre din vagul drept si astfel de fiecare parte a liniei mediane apare cate o
ansa nervoasa cu concavitatea superior.

In partea dreapta se gaseste ansa memoriala a lui Wrisberg, iar in partea stanga se
gaseste ansa Laignel-Lavastine.

Nervul vag drept reprezinta structura nevoasa care asigura aportul de fibre
parasimpatice pe care le gasim in structura plexului solear.

3
 Nervul frenic: trimite inconstant cateva fibre pentru ganglionii celiaci.

Nervul frenic drept ajunge la centrul tendinos al muschiului diafragm lateral de vena
cava inferioara si se imparte in ramuri. Unele ramuri patrund printre fasciculele tendinoase ale
muschiului diafragm si se distribuie componentei musculare a diafragmului, iar o ramura
voluminoasa perforeaza muschiul diafragm si se alatura ramificatiilor plexului celiac, dar pe
traiectul ei se poate gasi un ganglion numit ganglion frenic Luschka.

Nervul frenic stang ajunge la muschiul diafragm inaintea foliolei stangi, apoi se
comporta identic cu nervul frenic drept cu specificatia ca el este mai subtire.

In ceea ce priveste componenta in fibre a aferentelor acestea sunt de 3 tipuri:

adrenergice, colinergice (acestea merg pe 2 cai principala si accesorie) si fibre sensitive.

Fibrele adrenergice: sunt fibre preganglionare din nucleul intermediolateral, din

segmentele medulare T2-T5, maxim T7 care ajung pe calea radacinii anterioare a nervului
spinal, apoi prin ramura comunicanta alba la ganglionii laterovertebrali toracali simpatici si
fara sa faca sinapsa intra in nervul splanhnic mare si mic. Apoi fac sinapsa in unul din
ganglionii celiaci, in timp ce alte fibre merg fara sinapsa la microganglionii paraviscerali sau
intramurali.

Fibrele colinergice: ajung in plexul celiac pe 2 cai: principala si accesorie.

- calea principala: merge prin nervul vag, trunchiul vagal posterior fara sinapsa in
ganglionul celiac, dupa care intra in componenta eferenta a ganglionului celiac si
in final intra in alcatuirea plexurilor facand sinapsa in microganglionii intramurali.
- calea accesorie in care fibrele colinergice merg prin nervul frenic pe calea
anastomozelor de la baza gatului realizand anastomoze frenicovagale.

Dupa unii autori, fibrele colinergice vagale din ganglionul superior al vagului ajung la
ganglionii simpatici cervicali superiori, apoi coboara prin trunchiurile simpatice cervicale
pana la ganglionul simpatic cervical inferior (ganglionul stelat), iar prin ansa frenicovagala
ajung in nervul frenic, apoi trec prin fibrele frenicoabdominale care in dreapta intra in
alcatuirea plexului hepatic, iar in stanga intra in alcatuirea plexului pancreatic.

Pe aceasta cale vin si fibre senzitive care au originea in nucleul tractului solitar si care
explica durerea referita (reflectata) in umarul drept sau stang.

4
 Fibrele senzitive: sunt fibre de doua feluri: periferice si centrale.

Fibrele senzitive periferice sunt prelungiri ale neuronilor din ganglionul spinal si care
ajung fie prin nervii splanhnici (majoritatea fibrelor), fie prin fibrele perivasculare care ajung
la randul lor la receptorii viscerelor (majoritatea fiind terminatii libere) si care transmit
sensibilitatea viscerala (exemplu plenitudine).

Fibrele senzitive centrale sunt axoni ai neuronilor din ganglionii spinali care fac
sinapsa in nucleul intermediomedial al maduvei spinarii.

Plexurile intramurale ale tubului digestiv: la om sunt descrise doua plexuri

submucoase superficial, respectiv profund si un plex mienteric.

Aceste plexuri au doua tipuri de neuroni: T1 si T2.

Neuronii T2 sunt neuroni de tip stelat cu axon lung care merg pe doua cai:

 de regula merg in eferentele epiteliale sau in fibrele musculare

netede si sunt fibre de tip colinergic
 fie pleaca dintr-un microganglion in alt microganglion

Neuronii T2 se gasesc atat in plexul mienteric, cat si in plexurile submucoase si

primesc aferente de la neuronii T1, precum si colaterale de la fibrele parasimpatice
colinergice preganglionare, respectiv de la unele fibre simpatice postganglionare
adrenergice.

Neuronii T1 se gasesc numai in plexul mienteric , iar axonii lor fac sinapsa cu
neuronii T2 din acelasi ganglion sau ganglioni la distanta (neuron de asociatie).

Eferentele: sunt destinate viscerelor din cavitatea abdominala la care ajung impreuna
cu vasele care deservesc aceste viscere si in jurul carora formeaza plexuri secundare.

In concluzie, la alcatuirea plexurilor intra 4 categorii de fibre:

- fibre colinergice parasimpatice preganglionare

- fibre adrenergice simpatice postganglionare
- fibre adrenergice simpatice preganglionare (putine)
- fibre senzitive visceroaferente.

5
Plexurile secundare eferente ale plexului celiac sunt reprezentate de:

- plexul coronar splanhnic destinat stomacului care se distribuie la nivelul micii

curburi (nervul gastric stang) si care este format din fibre ale plexului celiac din
ganglionii semilunari si din trunchiul vagal.
- plexul hepatic: - se formeaza in jurul arterei hepatice proprii si patrunde in ficat la
nivelul hilului, are doua componente: periarteriala care da fibre pentru ficat, vezica
biliara, vena porta, pilor si duodenul I si nervi posteriori ai pediculului hepatic in
numar de 3-4, ramuri groase neanastomozate care formeaza 3 grupri de fibre:
retrocoledocian (nervul posterior al coledocului), retroport (2-3 ramuri)
retroarterial care este cel mai voluminos.
- plexul splenic se formeaza in jurul arterei lienale, cu care ajunge in hilul splinei,
contine 3-4 ramuri din plexul celiac, 3-4 ramuri din ganglionii semilunari si
inconstant o singura ramura vagala. Din acest plex pleaca ramuri pancreatice,
ramuri gastrice pentru marea curbura si o retea epiploica pentru omentul mare
- plexul mezentric superior se formeaza in jurul arterei mezenterice superioare si
se distribuie intestinului subtire si cadrului colic pana la unirea 2/3 drepte cu 1/3
stanga a colonului transvers
- plexul renal se formeaza in jurul arterei renale cu care ajunge in sinusul renal
distribuindu-se rinichiului si cailor excretoare renale superioare. Pe traiectul lor
fibrele nervoase pot contine mici ganglioni (ganglion renal posterior, ganglion
hilar anterior, ganglion hilar posterior). Plexul renal mai poate da: ramuri
pieloureterice (nervul principal ureteral superior Latarget), ramuri pentru plexul
intermezenteric uteroovarian sau pentru plexul spermatic, inconstant pentru nervul
splanhnic pelvin;
- plexul suprarenalian se distribuie glandelor suprarenale, se formeaza in jurul
arterelor suprarenale
- plexul mezenteric inferior care merge pe traiectul si ramurile arterei mezenterice
inferioare asigurand component simpatica pentru 1/3 stanga a colonului transvers,
colonul descendent, colonul sigmoid, partea superioara a rectului si inconstant o
ramura la nervul splanhnic pelvin.
- plexul genital (spermatic sau uteroovarian) se formeaza in jurul arterelor
genitale si se distribuie testiculelor sau ovarelor.

6
In concluzie, plexul celiac prin ramurile eferente inerveaza toate viscerele abdominale de
unde si numele sugestiv de creier abdominal.

Lantul simpatic lombar

Lantul simpatic lombar continua lantul simpatic toracal de la nivelul muschiului

diafragm, iar inferior de promontoriu se continua cu lantul simpatic sacral.

In traiectul descendent are o directie curba cu convexitatea anterior. In partea

superioara este mai departat de coloana vertebrala, in partea inferioara este apropiat de
coloana si are asezare variabila: fie in dreptul insertiilor arcurilor muschiului psoas mare pe
corpurile vertebrale, fie (mai rar) in dreptul insertiilor muschiului psoas mare pe discurile
intervertebrale.

Este format din 3 sau 4 ganglioni legati prin fibre interganglionare.

Raporturi: din cauza interpunerii muschiului psoas mare lantul simpatic lombar este
asezat mai anterior decat cel toracal, primul ganglion simpatic lombar fiind uneori mascat de
stalpul diafragmatic sau asezat intre stalpul diafragmatic (medial) si muschiul psoas mare
(lateral). Fata de muschiul psoas mare sunt descrise 4 variante: perifasciala, interfasciala,
retrofasciala si intermusculara.

Posterior:

- procesele costiforme sau fata anterolaterala a corpurilor vertebrale

- arcadele muschiului psoas mare

- arterele lombare.

Anterior:

- la dreapta: vena cava inferioara

- la stanga:- peritoneul

- ganglioni limfatici juxtaaortici stangi

7
 - pedicul renal stang
- artera testiculara / ovariana stanga.

Medial:

- coloana vertebrala
- aorta in partea stanga
- VCI in partea dreapta.

Lateral:

- arcadele muschiului psoas

- ramurile plexului nervos lombar
- vena lombara ascendenta.

Ramurile: se impart in ramuri colaterale si comunicante.

Ramurile colaterale: sunt reprezentate de:

- osteomusculare: pentru coloana vertebrala, ligamente si muschii psoas mare si

psoas mic cand exista
- vasculare (sunt 3-4 ramuri pentru fiecare ganglion) si se impart in:
 ramuri externe sunt cele mai numeroase pentru arterele
lombare
 ramuri interne pentru aorta abdominala care formeaza plexul
periaortic abdominal.
- comisurale: sunt in numar de 2- 3, sunt foarte subtiri, dispuse in partea inferioara
intre cele doua lanturi trecand prevertebral
-nervii splanhnici lombari: reprezinta un ansamblu de ramuri colaterale viscerale
care realizeaza 4 radacini: doua radacini superioare care se formeaza din primii doi
ganglioni, ele fuzioneaza anterior de aorta aproape de originea arterei mezenterice
inferioare si dau ramuri pentru plexul mezenteric inferior. Cele doua radacini
superioare fuzionate coboara vertical pe fata anterioara a aortei, iar la bifurcatie se
unesc cu cele doua radacini inferioare. Radacinile inferioare rezulta din ultimii doi
ganglioni. Trunchiul care rezulta coboara vertical si participa la formarea
plexurilor secundare si formarea plexului hipogastric.

8
 Vena porta si anastomoza portocave

Implicatiile clinice care apar in afectiuni ce intereseaza vena porta, cea mai frecventa
fiind sidromul de hipertensiune portala, are la baza cunostintele anatomice legate de
distributia in ficat a venei porte sip e de alta parte studierea afluentilor de origine ai venei
porte respective circulatia colaterala.

Vena porta este o vena aparte care aduna sangele venos de la nivelul tubului digestive
subdiafragmatic, de la glandele anexe ale tubului digestiv si splina.

Ea se formeaza clasic pe fata posterioara a pancreasului la jonctiunea dintre cap si

corp, retroperitoneal, prin unirea trunchiului venos splenomezenteric cu venea mezenterica
superioara. Conflunetul venos se formeaza prin unirea venei lienale cu vena mezenterica
inferioara. Statistic acest mod de formare este intalnit in aproximativ 45-47 % din cazuri.

Un alt mod de formare il reprezinta confluentul venos "in evantai" din patru surse
venoase reprezentate de: vena mezenterica superioara, vena mezenterica inferioara, vena
lienala si vena gastrica stanga.

Un alt tip de formare intalnit destul de frecvent il reprezinta anastomoza dintre vena
mezenterica superioara si vena mezenterica inferioara care realizeaza un trunchi venos
intermezenteric care ulterior se anastomozeaza cu vena lienala si vena gastrica dreapta. O alta
varietate de formare o reprezinta anastomoza dintre vena mezenterica superioara cu
confluentul venos splenomezenteric iar in unghiul dintre acestea vine si se anastomozeaza
prima vena jejunala. In aceasta varianta vena gastrica stanga se deschinde in trunchiul venos
mezentericolienal.

Vena mezenterica superioara se formeaza prin unirea a doua radacini: radacina

dreapta si radacina stanga care se unesc in forma literei "V" rasturnat la nivelul ileonului
preterminal. Radacina dreapta are conexiune cu arcada marginala si ea se uneste cu vena
ileocolica. Radacina stanga este formata de prima vena ileala cu un calibru de minim 3 mm,
in comunicare cu arcada marginala iar cealalta extremitate se leaga de radacina dreapta.

Afluentii venei mezenterice superioare se impart in doua grupe: un grup de vene care
se varsa pe flancul drept si al doilea grup care se varsa pe flancul stang.

1
 In grupul venelor de pe flancul drept intra vena ileocolica, vena colica dreapta (cand
exista, fiind inconstanta) si vena colica medie. Aceste vene strang sangele venos de la
intestinul gros, intestinul drept numit si intestinul gros de staza, cu rol redus in procesele de
absorbtie. Venele de pe flancul stang sunt venele jejun ileale variabile ca numar care aduna
sangele venos de la intestinul subtire (intestinul de absorbtie).

Din punct de vedere functional, venele jejun ileale constituie partea hemodinamica a
sistemului venei mezenterice superioare si indirect al venei porte. Din punct de vedere
hemodinamic se ia in calcul calibrul venelor, lungimea lor si unghiul de deschidere, astfel
incat cu cat calibrul venei este mai mare, vena mai scurta si unghiul de varsare mai ascutit cu
atat mai mare este valoarea hemodinamica, fiind un teritoriu de drenaj rapid si eficient.

O alta caracteristica pe care sa o luam in calcul la venele jejuno ileale o constituie

anastomozele din mezenter intre vene vecine cu formarea mai multor arcade (arcade de
ordinul I, arcade de ordinul II, si arcade de ordinul III si arcada marginala ce pot realiza doua
tipuri de drenaj venos in caz de obstructie si anume:

 Drenaj direct prin venele drepte in arcade si de aici prin venele

colectoare jejun ileale in trunchiul venei mezenterice superioare :- este
drenajul fiziologic normal.
 Drenaj indirect in care fluxul de sange venos trece din venele drepte in
arcadele venoase apoi merge paralel cu marginea intestinului pana in
vena jejunala superioara iar din aceasta in vena mezenterica superioara
in cazul de obstructie a venei mezenterice superioare, inferior de locul
de deschidere al venei jejunale superioare.

Trebuie sa amintim ca trunchiul chirurgical al venei mezenterice superioare este

localizat superior de locul de varsare al venei ileocolice.

Caile de derivatie a sangelui din vena mezenterica superioara in cazul sindromului de

hipertensiune portal sunt in numar de doua si anume:

 O cale este directionata spre vena gastrica stanga, aceasta fiind

interconectata cu sistemul venos esofagian si care la randul lor venele
esofagiene dreneaza in venele azygos si hemiazygos tributare venei cave
superioare constituiind o anastomoza portocava superioara

2
  A doua cale merge prin vena lienala apoi prin colaterale venoase
perisplenice splenoparietale si splenorenale stangi colaterale care sunt in
comunicare cu sistemul venos cav inferior, deci avem o anastomoza
portocava inferioara

Aceste cai au o eficienta redusa din cauza calibrului colateralelor amintite ceea ce
recomanda realizarea sunturilor mezenterico-cave pentru scaderea hipertensiunii portale.

Vena mezenterica inferioara este un afluent al venei porte de calibru mai mic decat
vena mezenterica superioara care se formeaza la nivelul peretelui posterior al ampulei rectale
din venele rectale superioare acestea formeaza un trunchi care se uneste cu trunchiul sau
venele sigmoidiene formand vena mezenterica inferioara.

In traectul ascendant vena primeste vena colica stanga dupa care retropancreatic se
uneste cu vena lienala formand confluentul venos splenomezenteric (va participa la formarea
venei porte).

Caile de derivatie in cazul obstructiei venei mezenterice inferioare sunt reprezentate

de sistemul venos coloparietal REITZIUS pentru drenajul de la nivelul colonului descendent
si respectiv anastomoza portocava rectala pentru drenajul colonului sigmoid si rect.

Vena lienala (vena splenica) este cel de-al treilea afluent principal al venei porte care
se formeaza in vecinatatea hilului splenic prin unirea a trei trunchiuri venoase, fiecare trunchi
fiind format prin confluent venelor trabeculare mari.

De la origine are un traiect rectiliniu initial pe fata anterioara a cozii, apoi pe fata
posterioara a corpului pancreasului inferior de artera lienala asezata intr-un sant sau poate
trece in plin tesut pancreatic, trece pe fata anterioara a rinichiului stang si glandei suprarenale
stangi, trece peste pilierul stang, vasele renale stangi si lantul simpatico lombar stang
incruciseaza artera mezenterica superioara, se uneste cu vena mezenterica inferioara,
formeaza confluentul venos splenomezenteric si in final se uneste cu vena mezenterica
superioara.

Are afluenti care se deschid in unghi drept, vene gastro epiploica stanga, venele
gastrice scurte, venele pancreatice (pancreatica dorsala, pancreatica mare si pancreatica a
cozii) si vena cardio esofagiana posterioara, acestea fiind colaterale care strang sangele venos
de la stomac, duoden, pancreas si splina.

3
 Caile de derivatie ale venei lienale sunt catre vena cava superioara sau catre vena cava
inferioara prin anastomoze directe sau indirecte.

Venele porte accesorii

Sunt vene de calibru mic care aduc sange venos direct in ficat, fara sa fie afluenti ai
venei porte.

 Venele ligamentului rotund al ficatului sunt reprezentate de venele

paraombilicale si de partea neobliterata a venei ombilicale care patrund in ficat
si in final se varsa in ramura stanga a venei porte.
 Venele ligamentului falciform sunt variabile ca numar intre 6 si 10 vene care
vin de la nivelul muschiului diaphragm trec printer foitele ligamentului
falciform si se termina in parenchimul hepatic.
 Venele ligamentului triangular stang al ficatului vin si ele din muschiul
diafragm pot avea anastomoze cu vena diafragmatica inferioara stanga, dar in
final ele se termina in parenchimul lobului stang hepatic.
 Venele cistice sunt variabile ca numar intre 2 si 5 vene care aduc sangele din
peretii vezicii biliare direct in parenchimul lobului drept hepatic sau in ramura
dreapta a venei porte.
 Venele hilului: isi au originea in tesutul conjunctiv lax al hilului apoi patrund si
se termina in parenchimul hepatic invecinat.

Anastomozele portocave

Sunt legaturi vasculare venoase intre afluenti ai venei porte si vene tributare fie vene
cave superioare fie vene cave inferioare si care reprezinta principalele cai de derivatie in
cadrul sindromului de hipertensiune portala intalnit in unele afectiuni precum: ciroza,
tromboza de vena porta sau compresiuni externe.

4
 Dupa tipul de anastomoza si localizarea lor pot fi impartite in anastomoze portocave
viscerale si anastomoze portocave parietale. Anastamozele portocave viscerale se pot realiza
la nivelul esofagului abdominal si la nivelul rectului, pe cand cele parietale sunt localizate in
regiunea ombilicala, la nivelul vaselor ce realizeaza conexiuni intre perete si peritoneu
(anasomoze peritoneo parietale RETZIUS), sau splenorenale sau la nivelul ligamentului
falciform al ficatului sau chiar vase de neoformatie.

Anastomoze portocave esofagiene

Aceste anastomoze sunt cela care participa la formarea varicelor esofagiene din
sindromul de hipertensiune portala care atunci cand se rup declanseaza hemoragia digestiva
superioara cataclizmica.

In literatura de specialitate unii cercetatori afirma ca exista un singur plex venos

submucos iar venele esofagului se intrerup la nivelul cardiei. Anastomozele lor cu reteaua
venoasa din stomac fac drenajul venos catre vena gastrica stanga care este tributar venei porte.

Alti cercetatori descriu doua plexuri venoase longitudinale localizate in submucoasa si

respectiv mucoasa iar anastomozele dintre venele esofagului si stomacului se realizeaza prin
intermediul unui sistem capilar. Plexul submucos gastric strabate musculara mucoasei
deasupra zonei de tranzitie dintre epiteliul esofagian si cel gastric. De aici se continua cu vase
venoase subtiri, lungi cu directive ascendenta dispuse in palisada. Acestea la nivelul
esofagului strabat din nou musculara mucoasei ajungand in submucoasa esofagului unde se
varsa in trunchiurile venoase colectoare.

Aceste trunchiuri colectoare trec prin tunica musculara a esofagului si se varsa in

colectoare tributare venelor hemiazygos si apoi in vena azygos care la randul ei, dreneaza in
vena cava superioara. In partea inferioara venele in palisada din mucoasa realizeaza
anastomoze de tip capilar cu reteaua subglandulara gastrica.

Paralel cu venele in palisala mai exista cateva vene care fac anastomoza directa intre
plexul venos submucos gastric si venele submucosae esofagiene realizand un sistem
anastomotic profund al zonei de tranzitie esogastrica.

Dilatatii ale acestor vene din sistemul profund mucos si submucosa descris realizeaza
varicele esofagiene din sindromul hipertensiv portal.

5
 Anastomoze portocave rectale

Se realizeaza prin intermediul plexului venos rectal intre vena rectala superioara care
este tributara venei porte si venele recatele medii sau rectale inferioare care sunt tributare
venei iliace interne si deci sistemului venos cav inferior.

La nivelul partii inferioare a rectului plexul hemoroidal din submucoasa rectului are
doua parti care dreneaza sangele venos in directii diferite. Aceste doua parti au ca limita intre
ele muschiul mucoasei anale sau ligamentul suspensor al mucoasei, astfel incat venele partii
inferioare a plexului dreneaza sangele spre vena rectala inferioara care este afluent al venei
rusinoase interne, aceasta trece prin fosa ischiorectala si se varsa in vena iliaca interna,
dilatatii ale acestor vene realizeaza hemoroizii externi.

Venele din partea superioara sunt localizate in submucoasa columnelor anale iar
dilatatii ale acestora realizeaza hemoroizii interni. Acestia sunt tributari venei rectale
superioare si implicit venei mezenterice inferioare afluent al venei porte.

In partie laterale ale rectului, plexul venos rectal dreneaza in venele rectale medii care
dreneaza la randul ei in vena iliaca interna si in final catre vena cava inferioara.

In sindromul de hipertensiune portala prin blocarea intoarcerii venoase spre vena porta
se produc hemoragii la nivelul hemoroizilor interni si externi din cauza inversarii fluxului
sangvin, vena rectala superioara si vena mezenterica inferioara fiind lipsite de valve eficiente.

Anastomoze portocave parietale

In regiunea ombilicala a peretelui abdominal se afla o dubla anastomoza care se

realizeaza pe de o parte intre venele profunde si venele superficiale ale peretelui (care sunt
tributare venei cave superioare sau venei cave inferioare) si pe de alta parte cu venele din
regiunea paraombilicala care sunt afluenti ai venei porte. Venele din partea superioara a
regiunii ombilicale dreneaza sangele venos in vena epigastrica superioara tributara venei
toracice interne care la randul ei este afluent al venei subclavii drenand in final in vena cava
superioara.

Venele din partea inferioara a regiunii ombilicale dreneaza spre vena epigastrica
inferioara aflent al venei iliace externe care in final dreneaza in vena cava inferioara.

6
 Venele profunde paraombilicale, se varsa in partea neobliterata a venei ombilicale sau
direct in ramura stanga a venei porte. In sindromul de hipertensiune portala presiunea sangelui
din sistemul port se reflecta si la nivelul venelor paraombilicale sub forma unor vene dilatate
realizand in jurul ombilicului aspectul characteristic "in cap de meduza".

Tot ca anastomoze parietale sunt descrise:

 cele peritoneoparietale realizate la nivelul colonului ascendant si descendent

(venele RETZIUS)
 anastomoze retopancreatica
 anastomoza splenorenala
 diafragmatica, prin intermediul ligamentului falciform, ligamentul triangular si
ligamentul coronar al ficatului
 vase de neoformatie din aderentele periviscerale

7
 Cursul 3 si Cursul 4

Metenteronul

Metenteronul se mai numeste si intestinul posterior din care se vor forma: treimea
stanga a colonului transvers, colonul descendent, colonul sigmoid, rectul, partea superioara a
canalului anal si sinusul urogenital. Sursa arteriala a intestinului posterior este reprezentata de
artera mezenterica inferioara ramura din aorta dorsala.

In saptamana a 10-a dupa revenirea anselor intestinale in cavitatea abdominala,

intestinal posterior este impins la stanga liniei mediane (unde se formeaza colonul descendent
si colonul sigmoid). Deplasarea acestor segmente se face impreuna cu mezoul lor. Contactul
direct dintre mezoul colonului descendent cu peritoneul parietal posterior duce la aparitia
procesului de coalescenta cu formarea fasciei de coalescenta Told II, colonul descendent
devenind astfel organ secundar retroperitoneal.

Mezoul segmentului de intestin posterior care va forma sigmoidul, nu realizeaza

coalescenta cu peritoneul posterior si ramane doar atasat peretelui posterior devenind
mezosigmoid.

1
 Ultima portiune a intestinului posterior este dilatata si poarta numele de cloaca.
Aceasta dilatatie in partea anteroinferioara este inchisa de o membrana numita membrana
cloacala, care se formeaza prin suprapunerea endodermului intestinal pe ectoderm.

Initial membrana cloacala este situata ventral sub regiunea corespunzatoare cordonului
ombilical si ajunge caudal pe masura ce se dezvolta peretii abdominali iar embrionul devine
mai putin curbat. In cloaca se deschid ductele mezonefrotice si canalul alantoidian.

Spatiul dintre alantoida si metenteron contine celule mezenchimale care se

condenseaza si patrunde intre cele doua elemente treptat, pana ajunge la membrana cloacala.

La sfarsitul saptamanii a 5-a si inceputul saptamanii a 6-a, din aceste mezenchim se

formeaza prin condensare un sept care se sudeaza de membrana cloacala, si la acest nivel
realizeaza o proeminenta numita tubercul perineal.

Acest sept se numeste urogenital si el separa cloaca in doua segmente: unul ventral
numit sinus urogenital si altul dorsal numit canal anorectal. Membrana cloacala va fi si ea
impartita in doua segmente: un segment ventral numit- membrana urogenitala si un segment
dorsal numit- membrana anala.

Partea caudala a septului urorectal care formeaza tuberculul perineal se ingroasa si

formeaza centrul tendinos al perineului. In jurul membranei anale, ectodermul proemina la
exterior prin procesul de proliferare a mezenchimului, care realizeaza proctodeumul.

Intre luna a 3-a si luna a 4-a, membrana urogenitala si membrana anala dispar prin
rezorbtie. Canalul anorectal va da nastere in partea superioara ampulei rectale iar in partea

2
inferioara formeaza canalul anal dar pana la linia pectinata unde se gasesc valvulele anale
(resturi embrionare ramase in urma rezorbtiei membrane anale).

Linia pectinata din punct de vedere structural reprezinta linia de trecere de la epiteliul
endodermal unistratificat cilindric simplu, la epiteliul ectodermal pavimentos stratificat
necheratinizat al proctodeumului.

Proctodeumul reprezinta partea caudala a canalului anal care se intinde de la linia

pectinata pana la linia alba, unde se realizeaza trecerea de la un epiteliu pavimentos stratificat
nekeratinizat, la epiteliul pavimentos stratificat keratinizat tegumentar.

In ceea ce priveste diferentierea si aparitia structurilor care alcatuiesc peretele

intestinal, diferentierea se face cranio-caudal in intervale diferite.

- Epiteliu endodermal este unistratificat, cilindric.

- Glandele intestinale apar in duoden aproximativ, in saptamana a 11-a iar in jejun,
ileon si colon in saptamana a 12-a.
- Glandele duodenale Brünner apar in luna a 3-a.
- Vilozitatile intestinale se diferentiaza incepand cu luna a 3-a la nivel duodenal
avansand si extinzandu-se pe toata lungimea colonului dar cele din colon dispar la
sfarsitul vietii fetale.
- Valvele conivente apar in luna a 8-a.
- Fibrele musculare circulare din stratul profund se formeaza in saptamana a 6-a si
saptamana a 7-a.
- Fibrele musculare longitudinale dispuse superficial se formeaza in saptamana a 10-
a, pentru jejun si ileon, respectiv in saptamana a 11-a pentru colon.
- Teniile apar in luna a 4-a.
- Foliculii limfatici apar in luna a 5-a.
- Celule ale crestelor neurale, migreaza formand in luna a 3-a doua plexuri nervoase
si anume: plexul nervos submucos Meissner si respectiv plexul mienteric
Auerbach.

Continutul intestinului fetal se numeste meconiu care se formeaza din luna a 4-a si
pana la nastere. Are consistenta mucilaginoasa si este de culoare verde inchis.

3
 El este format din secretiile glandulare intestinale, secretia biliara, celule epiteliale
intestinale descuamate si fluid amniotic inghitit de fat. Pana la nastere continutul intestinal
este steril iar dupa nastere in mod normal el este eliminat treptat in primele 4 zile.

Lipsa eliminari lui denota prezenta unei malformatii digestive sau inperformatie de
membrana anala.

Malformatii congenitale ale intestinului subtire si gros:

1. Hernia ombilicala congenitala se mai numeste omfalocel sau exomfalos, se

datoreaza persistentei herniei fiziologice, ansele intestinale proemina prin
ombilic fiind acoperite doar de amnios.
2. Eventratia congenitala se datoreaza lipsei de formare a peretelui anterior sau a
unei parti din peretele anterior, astfel incat proemina spre exterior anse
intestinale, colon sau chiar ficat.
3. Situs inversus se traduce prin inversarea organelor in speta colonul drept si
ansele intestinale trec in partea stanga respectiv colonul stang in dreapta.
4. Colonul drept mobil: apare prin lipsa de formare a fasciei de coalescenta Told
I.
5. Cec sub hepatic: apare prin lipsa de formare a colonului ascendent sau colon
ascendant scurt.
6. Cec pelvin: apare secundar cresterii exagerate a colonului ascendant.
7. Volvulus complet: apare prin lipsa de dezvoltare a mezourilor ceea ce
determina rotatia anselor intestinale in jurul pediculilor vasculari.

Diverticulul ileal Meckel reprezinta persistenta de canal vitelin, care este localizat
aproximativ 40 pana la 80 de cm fata de valva ileo-cecala si se prezinta ca o prelungire in
deget de manusa. La acest nivel se disting patru posibilitati:

- persistenta portiunii proximale care consituie diverticulul Meckel

- persistenta portiunii distale fibrozate legate de ombilic
- fistula vitelina care reprezinta persistenta intregului duct vitelin pana la ombilic
ramanand deschis la ambele capete cu scurgere de continut ileal
- chistul vitelin care se realizeaza prin persistenta doar a unei portiuni in zona
mijlocie a ductului vitelin, cu fibrozarea extremitatii proximale si distale a ductului
vitelin.

4
8. Megacolonul (boala Hirschprung) se caracterizeaza printr-o dilatatie accentuata a
colonului, prin lipsa de diferentiere a plexului mienteric-Auerbach care determina paralizie
intestinala.
9. Doligocolon se traducere prin crestere in lungime a colonului numit si colon lung: cel
mai afectat fiind colonul sigmoid.
10. Megadoligocolon este o combinatie intre ultimele doua defecte, caracterizata prin
colon lung si mai dilatat decat in cel normal.

Malformatii rectale

1. Inperforatia anala apare cu o frecventa de 1 caz la 5000 de nasteri si este datorata

lipsei de rezorbtie a membranei anale.
2. Agenezia anala se traduce: prin lipsa de dezvoltare partiala sau totala a canalului anal,
ampula rectala deschizandu-se in organele vecine printr-o fistula. Cele mai frecvente
sunt: fistula recto-vaginala si fistula recto-vulvara la sexul feminin, respectiv fistula
recto-uretrala si fistula recto-scrotala la fetii de sex maxculin.
3. Stenoza anala: se datoreaza devierii septului uro-rectal spre posterior.
4. Anusul ectopic: se refera la deschiderea orificiului anal la nivelul organelor vecine.
5. Agenezia ano-rectala: se traduce prin lipsa de formare atat a rectului cat si a canalului
anal
6. Atrezie anala membranoasa: se traduce prin opturarea printr-o membrana subtire
transparenta a orificiului anal.

Dezvoltarea bursei omentale

Priomordiul bursei omentale apare la embrionul de 4 mm corespunzator saptamanii a
4-a, ca o invaginare a cavitatii peritoneale in mezogastrul dorsal dinspre partea dreapta spre

5
partea stanga. Pe masura ce se dezvolta stomacul si ficatul aceasta invaginare se prelungeste
dorsal intre stomac si ficat ca un spatiu ingust numit reces hepato enteric.
Acest reces se prelungeste in saptamana a 7-a spre cranial pe flancul drept al
esofagului formand recesul pneumoenteric. Acest reces prin aparitia si diferentierea stalpilor
diafragmatici se divizeaza in doua segmente: un segment cranial care ramane in torace
formand bursa infracardiaca si un segment caudal care formeaza partea craniala a
vestibulului bursei omentale.

Mezogastrul dorsal se alungeste spre stanga iar din varful convexitatii intre foitele lui
apare si se dezvolta mugurele splenic ca o proliferare mezenchimala.
De asemenea in mezogastrul dorsal se gaseste si se dezvolta mugurele pancreatic
dorsal din care ulterior va lua nastere corpul si coada pancreasului. Prin dezvoltarea splinei si
patrunderea pancreasului la nivelul hilului, vor rezulta prin alipirea foitelor peritoneale
ligamentul pancreatico-lineal si ligamentul gastro-lienal. Intre cele doua ligamente se
formeaza un reces care apartine bursei omentale numit reces lineal. Dupa coalescenta
mezogastrului dorsal cu peritoneul parietal primitiv care acopera fata anterioara a rinichiului
stang rezulta ligamentul reno-lienal respectiv ligamentul pancreatico-lienal (corpul
pancreasului acoperand fata anterioara a rinichiului stang in portiunea mijlocie, dupa care
impreuna cu coada ajung la hilul splinei).
Alungirea inferioara a mezogastrului dorsal trece peste colonul transvers si intestinul
jejuno-ileal, rezultand primordiul omentului mare care este format din 4 foite peritoneale:
doua descendente si doua ascendente intre care se afla recesul caudal numit si reces omental.

6
 Contactul dintre foitele peritoneale duce la coalescenta lor cu disparitia recesului
omental si formarea intre marea curbura gastrica si colonul transvers a ligamentului gastro-
colic.

Dezvoltarea ficatului

Prima schita hepatica apare ca o proliferare, ca o ingrosare endodermala pe peretele

ventral a ultimei portiuni a proenteronului din care se va dezvolta partea superioara a
duodenului (embrionul de 2,5 mm – saptamana a 3-a).
Acest mugure va creste in mezenchimul septului transvers pe care il invadeaza pe fata
caudala, formand la embrionul de 4 mm-ziua 22, o prelungire in deget de manusa numita
diverticul hepatic. Din acesta se vor forma doi muguri: unul cranial care reprezinta partea
hepatica si altul caudal care reprezinta partea cistica.

Partea hepatica se dezvolta sub forma a doua ramuri dreapta si stanga si din cele
doua ramuri prin proliferare se formeaza coloane de celule hepatice, care cresc se ramifica si
se anastomozeaza: sunt celulele hepatice care realizeaza cordoane de hepatocite care la randul
lor, in saptamana a 5-a embrionul de 8 mm, sufera aranjamente ce duc la formarea lobulului
hepatic.

7
 Mezenchimul septului transvers va forma:
- Stroma
- Capsula hepatica Glisson
- Celule hematopoetice
- Celule Kupffer
- Teci conjunctive vasculo-biliare

Celulele mezenchimale dintre cordoanele hepatice delimiteaza spatii sferice care se

unesc si care formeaza capilarele sinusoide, capilare care la periferia lobulului realizeaza
legaturi cu ramificatii ale venei porte si cu ramificatii sau capilare ale arteri hepatice.

In partea centrala a lobulului se formeaza o vena numita vena centro-lobulara in care

se deschide celalalt capat al capilarelor sinusoide. Aceste vene centro-lobulare prin
anastomoza vor forma venele hepatice (2-3 vene) care se deschid in vena cava inferioara.

Celulele Kupffer ale capilarelor sinusoide sunt celule cu rol fagocitar si sunt separate
de hepatocite printr-un spatiu ingust numit spatiul perisinusoidal Disse. Celulele
mezenchimale care raman in spatiul perisinusoidal Disse se transforma in hemocitoblasti care
au o intensa activitate hematopoetica si sunt celule care ajung apoi in circulatia embrio-fetala
prin porii capilarelor sinusoide, aproximativ in saptamana a 6-a.

8
 Activitatea hematopoetica este intensa pana in luna a 7-a fetala ceea ce explica volumul
mare al ficatului si culoarea lui rosiatica, ficatul fiind principalul producator de elemente
figurate sangvine, dupa care activitatea se reduce functia hematoformatoare fiind preluata de
maduva osoasa rosie. La nastere mai persista doar cateva zone de hematopoeza dar care dispar
rapid. In spatamana 6-7 intre cordoanele de hepatocite apar spatii fara pereti proprii care
constituie canaliculi biliare intralobulare. Acestea nu comunica cu vena centro-lobulara, ajung
la periferia lobulului si se continua cu canaliculi care capata pereti, numite colangiole,
capitonate de un epiteliu simplu cubic. Colangiolele se termina in colectoare biliare
interlobulare de origine endodermala care apar la mugurelele hepatic in saptamana a 6-a.

Ficatul creste foarte repede, ocupa partea superioara a abdomenului avand initial un
aspect simetric (2 lobi drept si stang), dezvoltarea se realizeaza si posterior ceea ce determina
inchiderea canalelor pleuroperitoneale in saptamana 5 (la embrionul de 10 mm).

In luna a 2-a rata de crestere scade devenind asimetric, lobul stang fiind de dimensiuni
mai reduse. In luna a 3-a ficatul reprezenta 10 % din greutatea corporala iar la nastere
reprezina 5 % din greutatea corporala.

In luna a 3-a de dezvoltare apare secretia biliara iar in aceasta pigmentul biliar apare in
intre saptamanile 13-16, acest pigment fiind cel care determina coloratia bruna a meconiului.
In luna a 3-a incepe procesul de glicogeno geneza hepatica cantitatea de glicogen crescand la
nivelul ficatul astfel incat la nastere glicogenul este de 3 ori mai mult decat la un ficat de
adult, intrucat asigura necesarul de glucoza a nou nascutului pana la inceperea procesului de
absorbtie intestinala. La nastere functia antitoxica si de conjugare a bilirubinei este redusa
ceea ce determina o coloratie galbena a tegumentelor nou nascutului post natal (icterul nou
nascutului).

Partea cistica reprezinta partea caudala a diverticulului hepatic din care se formeaza
vezica biliara si ductul cistic. Locul de unire al ductului cistic cu segmental distal al canalului
hepatic comun, formeaza canalul coledoc care se deschide initial pe peretele anterior al
duodenului. Ulterior rotatia dilatatiei gastrice determina deplasarea deschiderii coledocului pe
peretele posterior si apoi pe peretele medial. Proliferarea epiteliului columnar face ca vezica
biliara si ductele biliare sa se prezinte sub forma unor structuri pline fara lumen. In saptamana
a 5-a la embrionul de 7,5 mm incepe procesul de permeabilizare prin vacuolizare. Initial sunt
vacuole individualizate care apoi fuzioneaza formand astfel ductele biliare.

9
 La embrionul de 10 mm apare permeabilizat ductul hepatic comun, la embrionul de
16 mm apare permeabilizat ductul cistic si la embrionul de 18 mm apare permeabilizata si
vezica biliara. Pana in saptamana a 8-a (embrion de 29 mm) se formeaza mucoasa, musculara
si stratul seros al acestui sistem de ducte.

Dezvoltarea venelor hepatice

In saptamana a 4-a setul transvers este strabatut de venele viteline, si de venele

ombilicale care merg spre sinusul venos. In saptamana a 5-a, venele viteline cu traiect
ascendent mergand pe laturile proenteronului, prin splanhnopleura, sunt intersectate de
cordoane celulare hepatice si respectiv de capilarele sinusoide. Fiecare vena vitelina va fi
divizata intr-un segment inferior numit segment subhepatic si unul superior numit segment
suprahepatic, acesta din urma deschizandu-se in sinusul venos. In interiorul ficatului aflat in
dezvoltare ramuri din venele viteline care provin din segmentul inferior se vor numi vene
advehente (aferente) iar cele care se continua spre segmentul superior al venelor viteline devin
ramuri reverhente (eferente).

Intre segmentele inferioare ale venelor viteline se formeaza in jurul ansei duodenale 3
anastomoze transversal:

- Superioara numita si intrahepatica

- Mijlocie numita si retroduodenala
- Inferioara numita preduodenala, ultimele doua fiind localizate subhepatic

Rezulta astfel 2 cercuri venoase periduodenale de forma cifrei 8, care in saptamana a

6-a sufera o serie de modificari prin obliterarea unor segmente in final formand vena porta.

Astfel dispar dupa obliterare venea vitelina stanga sub anastomoza intrahepatica
(superioara), vena vitelina dreapta sub anastomoza mijlocie si mai dispare anastomoza
caudala preduodenala. Dupa disparitia acestor segmente, persista anastomoza mijlocie
(retroduodenala) si vena vitelina dreapta superior de anastomoza mijlocie care realizeaza
astfel vena porta.

Anastomoza superioara intrahepatic va deveni ramura stanga a venei porte iar un

segment scurt al venei viteline drepte localizat superior de anastomoza intrahepatic va deveni
ramura dreapta a venei porte.

10
 sinus venos
proenteron v. cardinala
anterioara

v.cardinala v. cardinala
comuna dreapta comuna

v. cardinala
posterioara

canal venos Arantius

anastomoza
intrahepatica mugure hepatic
(superioara)
sfincter canal venos

anastomoza mijlocie v. ombilicala stanga

v.ombilicala dreapta

v.vitelina stanga
v. vitelina dreapta
anastomoza inferioara

Segmentul suprahepatic al venei viteline stangi dispare impreuna cu cornul stang al

sinusului venos, iar segmental suprahepatic al venei viteline drepte preia singur sangele
hepatic, creste in dimensiuni, formeaza vena hepatoeferenta comuna care mai tarziu va forma
partea suprahepatica a venei cave inferioare.

Venele eferente se unesc si formeaza venele hepatice dreapta si stanga care dreneaza
in vena cava inferioara . Venele ombilicale aduc sangele oxigenat de la placenta, trec prin
ficat in dezvoltare fiind intersectate de trabeculele hepatice, suferind modificari importante.
Astfel, vena ombilica dreapta dispare in intregime, vena ombilicala stanga dispare in
segmentul suprahepatic iar segmentul subhepatic formeaza ramurile advehente care se
anastomozeaza cu venele advehente din venele viteline.

11
 Din acest segment subhepatic al venei ombilicale stangi porneste o ramura
anastomotica cu ramura stanga a venei porte si cu canalul venos subhepatic (canal Arantius)
care se deschide direct in vena cava inferioara. La originea canalului venos Arancius din vena
ombilicala se diferentiaza un sfincter care atunci cand este relaxat permite sangelui oxigenat
adus de vena ombilicala stanga de la placenta sa treaca direct din canal in vena cava inferioara
si de aici in atriul drept asigurand necesarul de oxigen pentru intreg corpul embriofetal. Cand
sfincterul este contractat sangele merge prin anastomoza mijlocie (preduodenala) si apoi in
vena porta asigurand ficatul cu o cantitate suficienta de oxigen pentru asigurarea proceselor
metabolice normale ale hepatocitelor.

Duct arterial

Trunchi pulmonar
Arc aortic
Artera pulmonara
VCS
V. pulmonara
Gaura ovala
Atriu stg.
Atriu drept
Ventricul stg.
Ventricul drept
VCI Diafragm

Ductul venos
V.renala
Ficat

Artera hepatica A.renala

V. porta Rinichi

Vena ombilicala Aorta

abdominala

Orif. ombilical A.iliaca comuna

A.iliaca externa
Artere ombilicale
A.iliaca interna

Post natal vena ombilicala stanga se oblitereaza, formeaza ligamentul rotund al

ficatului cu exceptia unei mici parti, care formeaza partea ombilicala a ramurei stangi a venei

12
porte. Canalul venos Arantius nu mai este functional, se oblitereaza si formeaza ligamentul
venos Arantius.

Formarea ligamentelor ficatului

In cursul formarii ficatului acesta patrunde intre cele doua foite ale mezogastrului
ventral pe care in final il imparte in 3 segmente:

- Segmetul caudal, este cel care formeaza omentul mic, dispus intre mica curbura
gastrica, esofagul abdominal, respectiv segmentul superior al duodenului (D I) si
hilul hepatic
- Segmentul mijlociu care reprezinta peritoneul visceral ce acopera aproape pe toate
fetele ficatul cu exceptia ariei nuda.
- Segmentul cranial este cel care formeaza ligamentul falciform care leaga ficatul de
fata inferioara a muschiului diafragm si de peretele abdominal anterior pana la
nivelul ombilicului, el incluzand in portiunea inferioara ligamentul rotund al
ficatului (ligament care se formeaza prin obliterarea venei ombilicale stangi).
Ligamentul falciform se continua prin reflexie in plan frontal cu lama anterioara a
ligamentului coronar iar lateral lamele ligamentului coronar fuzioneaza si
alcatuiesc ligamentele triangulare drept si stang.

Malformatiile congenitale in dezvoltarea ficatului

1. Fibroza hepatica congenitala in care parenchimul hepatic contine benzi fibroase late cu
multe canale biliare de calibru variabil aceasta afectiune determina hipertensiune in
sistemul port, cresterea in dimensiune a ficatului iar ca rezolvare este necesar un sunt
porto-cav.
2. Atresia si stenoza congenitala a cailor biliare este o afectiune care intereseaza caile
biliare intrahepatice sau caile biliare extrahepatice, acestea din urma in unele cazuri
lipsind fiind inlocuite partial sau total cu tracturi de tesut conjunctiv nefunctionale. In
aceste situatii apare icterul, ficatul si splina cresc in dimensiuni iar vezica biliara este
de dimensiuni foarte reduse (rudimentara)
3. Atresia de cai biliare extrahepatice, in aceste cazuri caile biliare raman in stadiul de
cordoane pline fara lumen

13
 4. Litiaza biliara la nou nascut si sugar, este vorba de prezenta de calcului din pigmenti
biliari, localizati in vezica biliara
5. Ducte hepatice accesorii
6. Duplicatie de vezica biliara
7. Atrezie biliara extrahepatica
8. Atrezie sau hipolazie a ductelor biliare intrahepatice

Dezvoltarea pancreasului

Pancreasul se dezvolta din 2 muguri care provin din proliferarea endodermului

proenteronului ce va forma jumatatea proximala a duodenului. Proliferarea este influentata de
mezenchinul splanhnic, adiacent si se realizeaza incepand cu saptamana a 4-a cand apare
mugurele pancreatic dorsal la nivelul peretelui dorsal al duodenului aproximativ in dreptul
mugurelelui hepato-cistic. Dupa el apare mugurele pancreatic ventral pe peretele anterior al
duodenului, inferior de mugurele hepatocistic.

Mugurele pancreatic ventral, intial este dublu, dar la interval foarte scurt de timp, cele
doua portiuni fuzioneaza.

Mugurele pancreatic dorsal este intial mai voluminous decat cel ventral si din el se
formeaza partea superioara a capului pancreatic, corpul si coada.

Mugurele pancreatic ventral va forma partea inferioara a capului si o prelungire de

tesut pancreatic numita, proces uncinat.

Cresterea inegala a peretilor gastrici coroborat cu procesul de rotatie al stomacului,

determina si rotatie la nivelul duodenului astfel incat fata ventrala duodenala ajunge la

14
dreapta, mugurele pancreatic ventral trece si el la dreapata apoi ajunge posterior asezandu-se
sub mugurele pancreatic dorsal, langa vena vitelina dreapta (din care se va forma partea
initala a venei porte).

Cei 2 muguri pancreatici fuzioneaza tot in saptamana a 7-a, iar cele 2 canale ale
mugurelui pancreatic dorsal si ventral fuzioneaza. Canalul mugurelui ventral creste in
dimensiuni si va prelua canalul mugurelui pancreatic dorsal la nivelul capului formand
canalul pancreatic principal Wirsung.

Acest canal se deschide impreuna cu canalul coledoc intr-un segment comun dilatat
care se numeste ampula hepato-pancreatica care se va deschide in duodenul descendent pe
peretele medial al duodenului la nivelul unei zone de proliferare mezenchimala numita papila
duodenala mare.

Tesutul mezenchimal din jurul locului de deschidere al ampulei hepato pancreatice va

forma prin diferentiere sfincterul Oddi.

Ceea ce ramane din canalul mugurelui pancreatic dorsal la nivelul capului, va forma
canalul pancreatic accesor care si el se deschide la nivelul duodenului superior de papila
duodenala mare.

In procesul de dezvoltare a pancreasului pot aparea o serie de malformatii:

- Pancreasul inelar: este o malformatie care apare secundar unui defect de migrare a
mugurilor pancreatici. Spre exemplu mugurele pancreatic ventral migreaza normal iar
cel dorsal migreaza in directie opusa
- Tesut pancreatic accesor poate apare in cazul migrarii tesutului pancreatic intre capatul
distal al esofagului si originea ansei intestinale primitive

15
 Dezvoltarea splinei

Odata cu formarea bursei omentale si rotatia stomacului, la nivelul mezogastrului

dorsal, in saptamana a 5-a de dezvoltare apare primordiul splenic sub forma unei proliferari a
mezodermului intre cele doua foite ale mezogastrului dorsal.

Ulterior mezogastrul dorsal se alungeste, iar o portiune din acesta situata intre linia
mediana dorsala si splina se deplaseaza catre stanga si fuzioneaza cu peritoneul parietal
posterior.

Splina ramane in cavitatea peritoneala, vine in contact cu peretele trunchiului din regiunea
rinichiului stang prin intermediul unui ligament numit ligament splenorenal.

De asemenea ramane in legatura si cu stomacul prin intermediul ligamentului

gastrosplenic.

Alungirea mezogastrului dorsal si fuziunea acestuia cu peretele posterior al trunchiului

confera si pozitia definitva a corpului si cozii pancreasului. Ulterior, coada pancreasului se
extinde in mezogastrul dorsal catre hilul splinei. De asemenea, ulterior linia de fuziune dintre
mezogastrul dorsal si peritoneul parietal posterior degenereaza, iar coada si partial corpul
pancreatic raman acoperite de peritoneu numai pe fata anterioara si astfel devine organ
retroperitoneal.

16
 Primordiul splenic creste in dimensiuni, ocupa partea superioara stanga a cavitatii
abdominale ajungand in raport cu rinichiul stang, cu stomacul si flexura colica stanga, iar in
partea superioara va ajunge in raport cu muschiul diafragm in formare.

Intre ligamentul renolienal (splenorenal) si ligamentul gastrosplenic se va dezvolta un

reces al bursei omentale care a fost denumit reces splenic.

17
 Dezvoltarea aparatului urogenital

Dezvolatrea aparatului urinar si a aparatului genital trebuie analizate din punct de

vedere embriologic in stransa asociere, ambele avand la baza mezodermul intermediar, iar
ductile excretoare care rezulta din ambele sisteme se deschid intr-o cavitate comuna care
poarta numele de cloaca.

La om dezvoltarea acestor aparate au la baza formarea a trei sisteme renale care se

succed si se suprapun fiind reprezentate de: pronefros, mezonefros si metanefros.

Pronefrosul numit si rinichi primar este reprezentat de materialul nefrogen

(nefrotoame) localizat in dreptul somitelor cervicale 6-10, are aspect segmentat rezultand din
aglomerari de celule mezodermale care initial au aspectul unor vezicule ce se alungesc si se
tubulizeaza rezultand tubulii paranefrotici. Ei se formeaza in sens cranio-caudal, iar pe masura
ce apar segmentele inferioare, cele din regiunea superioara dispar, sunt in numar de 5-7
perechi, respecta metameria si degenerarea lor se face inainte ca ultimul tubul pronefrotic sa
se formeze, ceea ce explica deplasarea in sens caudal a pronefosului.

Aceste nefrotoame formeaza unitati excretorii vestigiale care se deschid intr-un canal
comun numit canal pronefrotic, care apare in zilele 23-24 in partea dorsala a cordonului
nefrogen, aparand ca un cordon plin care ulterior capata lumen din directie craniala spre cea
caudala pana in ziua 30-35 cand ajunge la cloaca unde se deschide pana in saptamana a 4-a
pronefrosul dispare complet cu exceptia canalului pronefrotic care va fi preluat de mezonefros
si devine canal mezonefrotic, canal care are un efect inductor pentru dezvoltarea
mezonefrosului (lipsa canalului are ca efect lipsa in dezvoltare a mezonefrosului).

Mezonefrosul se mai numeste si rinichiul lunii a 2-a, sau rinichiul mijlociu.

Se formeaza spre sfarsitul primei luni de gestatie din mezodermul intermediar prezent
intre segmentele toracale superioare si lombare superioare aproximativ pana la nivelul lui L3.

El incepe sa dezvolte din a doua jumatate a saptamanii a 4-a pe masura ce regreseaza

pronefrosul, din materialul nefrogen asezat in continuarea pronefrosului, plasat in dreptul
somitelor 11-26 (11-30). El incepe sa se fragmentize din portiunea mijlocie cu formarea unor
vezicule care se alungesc si devin tubuli mezonefrotici si care se deschid in canalul collector

1
mezonefrotic Wolff; primii tubi excretori mezonefrotici fiind vizibili la sfarsitul saptamanii a
4-a.

Capatul liber al tubulilor mezonefrotici formeaza o dilatatie care se invagineaza

devenind capsula Bowmann. Aceasta capsula primeste in concavitatea invaginatiei un ghem
vascular care va constituii glomerulul, format din arborizatiile unei ramuri arteriale (arterea
aferenta splanhnica) care vine din aorto dorsala. Tubulii mezonefrotici apar intr-un ritm rapid,
primii mai pastrand metameria pronefosului dar pe masura ce se diferentiaza noi tubuli in
partea caudala a mezonefrosului, cei din partea craniala degenereaza, dar raman constant un
numar de 25-30 de tubuli.

Tubulii mezonefrotici ating maximul de dezvoltare la om in luna a 2-a cand ansamblul

de tubuli impreuna cu tesutul conjunctiv si vasele formeaza corpii mezonefrotici Wolff.

Cei doi corpi mezonefrotici proemina simetric in cavitatea celomica, de o parte si de

alta a coloanei vertebrale. In regiunea mediala a corpilor se dispun glomerurii mezonefrotici
iar lateral se dispun tubulii care se deschid in ductul mezonefrotic Wolff.

2
 Un tubul mezonefrotic este constituit din capsula glomerulara, parte secretorie
(glomerulul sau ghemul) si parte colectoare care merge spre lateral formeaza o ansa in ”S” si
se deschide in ductul mezonefrotic. De la glomerul pleaca un vas eferent cu structura de
venula care strabate mezenchimul din jurul glomerulului si se varsa intr-o vena colectoare
care ajunge in vena cardinala posterioara, aceasta la randul ei mergand in vene subcardinale
care la randul lor ajung in circulatia generala.

Mezonefrosul este acoperit de epiteliul celomic cu exceptia fetei posterioare unde

epiteliul celomic se retrage pe peretele dorsal al corpului embrionar si formeaza un mezou
gros numit mezoul mezonefrosului, localizat in dreptul segmentelor lombare L1-L3.

De fiecare parte din epiteliul celomic se formeaza cate un canal numit canal
paramezonefrotic Müller situate lateral de canalul mezonefrotic.

Canalele paramezonefrotice se lungesc caudal incruciseaza anterior canalele

mezonefrotice se apropie de linia mediana fuzioneaza la nivelul peretelui al sinusului
urogenital si fara sa se deschide in el formeaza o proeminenta care se numeste tubercul sinusal
Müller.

In saptamana a 6-a pe fata anteromediala a mezonefrosului, epiteliul celomic

prolifereaza si formeaza o ingrosare usor proeminenta numita, creasta genitala legata printr-un
mezou, numit mezou urogenital.

3
 Partea superioara a mezoului mezonefrotic se fibrozeaza si va ramane atasat septului
transvers purtand numele de ligament diafragmatic al mezonefrosului. Acest ligament la
embrionul de sex masculin dispare iar la embrionul de sex feminine formeaza ligamentul
suspensor al ovarului.

4
 Partea caudala a mezoului mezonefrosului regreseaza si va fi atasat de plica labio-
scrotala formand ligamentul inghinal al mezonefrosului. Odata cu regresia mezonefrosului
acest ligament este preluat de gonada si va deveni la embrionul de sex masculin gubernacul
testicular iar la embrionul de sex feminine formeaza doua ligamente: ligamentul propriu al
ovarului si ligamentul rotund al uterului.

La formarea gonadei masculine participa un numar de 10-12 tubuli mezonefrotici din

partea mijlocie (numita parte epigenitala) care intra in legatura cu reteaua testiculara (rete
testis), acesti tubuli vor deveni canale eferente care se vor deschide in canalul Wolff (viitorul
canal deferent) realizand prima parte a epididimului (capul epididimului).

Portiunea superioara a mezonefrosului poate persista sub forma unui rest embrionar
numit apendice epididimar.

Tubii mezonefrotici situati sub gonada degenereaza dar pot ramane resturi embrionare
care constituie paradidimul si care pot fi palpati intre canalul deferent si polul inferior al
testiculului.

In afara de formarea canalelor deferente rolul cel mai important al canalului

mezonefrotic Wolff este de a induce formarea mezonefrosului si a metanefrosului. La sfarsitul
lunii a 4-a metanefrosul nu mai exista ca organ si nu s-au gasit dovezi de functionare la om.

5
 Metanefrosul

Metanefrosul numit si rinichiul definitive rezulta din mezodermul nefrogen

nesegmentat localizat in regiunea lombosacrata in dreptul somitelor 29-35 care constituie
blastemul metanefrogen. Dezvoltarea rinichiului definitiv are la baza material mezodermal
care provine din doua surse:

- din materialul nesegmentat al blastemului metanefrogen si din care se va constitui

partea secretorie a rinichiului

- din ramificatiile unui mugure al canalului Wolff numit mugure ureteral si din care se
formeaza partea excretorie.

In saptamana a 4-a din partea dorsomediala caudala a ductului mezonefrotic Wolff

porneste un mugure canaliculat care creste si se indeparteaza de ductul mezonefrotic iar in
partea craniala prezinta o dilatatie numita ampula. Aceasta dilatatie se bifurca in apropierea
blastemului metanefrogen.

Segmentul de mugure cuprins intre partea dilatata ampulara si deschiderea in ductul

mezonefrotic va forma ureterul. Prima portiune dilatata inainte de bifurcatie va deveni bazinet
primar iar cele doua ramificatie de bifurcatie care patrunde in blastemul metanefrogen si care
sunt invelite de balstem ca o “caciula” vor forma calicele.

6
 Evolutia mugurelui ureteral: - ulterior ureterul va capata o deschidere proprie in
sinusul urogenital dupa ce sinusul urogenital include in peretele sau ultima portiune a
canalului mezonefrotic Wolff. Din mugurele ureteral se formeaza ureterul, bazinetul, calicele
mari, calicele mici si tubi colectori.

Fiecare ramura se divide dihotomic si fiecare ramificatie se termina printr-o dilatatie

ampulara in blastemul metanefrogen, diviziunile dihotomice ajungand pana la tubii de ordinul
14-15 care patrund din ce in ce mai adanc in masa metanefrogena.

Din primele trei generatii se formeaza pelvisul renal si calicele mari iar din
urmatoarele doua generatii se formeaza calicele mici.

Ramificatiile periferice cele mai mici dau tubii drepti si tubii colectori care vor forma
legatura cu nefronii dezvoltati din blastemul metanefrogen (sunt generatii de ramuri de pana
la ordinul 11-12). Blastemul metanefrogen in contact cu tubii colectori evolueaza si se dispun
in gramezi celulare care se transforma in vezicule. Evolutia acestora in sens tubular formeaza
la o extremitate capsula Bowmann (in contact cu glomeruli vasculari) iar la cealalta
extremitate se alungeste foarte mult formand tubii contorti proximali, ansa Henle, tubii
contorti distali, care se deschid in tubii colectori. Rezulta ca din veziculele renale se dezvolta
nefronii care initial ajung la un numar de aproximativ trei milioane. O parte din ei dispar prin
regresiune in timpul formarii calicelor (prin procesul de absorbtie de ordinul 2, 3, 4, 5)
ramanand permanenti si functionali aproximativ un milion de nefroni pe fiecare rinichi, de si
nefrogeneza continua si dupa nastere. Primele vezicule nefrogene se formeaza pentru prima
data la sfarsitul saptamanii a 7-a cu formarea nefronilor care se deschid in ampulele care i-au
format si care la randul lor devin tubi colectori. Catre luna a 4-a se diferentiaza cele doua
segmente ale rinichiului: medulara si corticala. Ultimele ampule formate cu nefronii atasati
induc formarea a unei noi vezicule.

Nefronul nou format se deschide intotdeauna in portiunea ampulara iar cel format
anterior isi muta punctul de atasare din portiunea ampulara in tubul colector al nefronului mai
tanar.

Aceeasi ampula induce alt nefron si de fiecare data nefronul varstnic se deschide in
tubul colector al celui mai tanar, rezultand o arcada de 4-8 nefroni. Nefronul tanar se deschide
in ampula pe cand cei formati anterior apar atasati unul de celalalt prin tubii lor colectori,
avansand apoi pana in partea periferica. Astfel se formeaza intre 4 si 7 generatii de nefroni, iar

7
in ultima luna de gestatie incepe maturarea nefronilor prin cresterea portiunii convolute si a
ansei Henle.

Dezvoltarea si formarea nefronului

Ca si entitate nefronul reprezinta unitatea morfofunctionala a rinichiului alcatuita din

doua parti: corpusculul renal si tubul renal, intreg ansamblul avand o lungime de 30-50 mm.

Corpusculul renal este alcatuit din capsula glomerulara si glomerul, iar tubul renal este
alcatuit din tub contort proximal, ansa Henle, tub contort distal.

Materialul blastemului metanefrogen evolueaza spre gramezi celulare care se

transforma in vezicule. Dupa formarea veziculelor nefrogene are loc formarea tubului
metanefric care se alungeste in forma literei “S”. Capatul liber mai globulos al nefronului este
invadat de mezenchim care se va diferentia dand nastere vaselor glomerulare. Apoi are loc
cresterea in lungime cu formarea ansei Henle si a flexiunilor tubului contort proximal si distal.

Varful anselor Henle se gasesc la diferite nivele, functie de varsta nefronilor, ansa
fiind mai lunga la nefronul mai varstnic situati profund comparativ cu cei tineri situati la
periferia rinichiului.

Coborarea ansei in medulara incepe din luna a 3-a si se diferentiaza, la inceput

segmentele groase ale ansei si apoi segmentele subtiri, cee ace explica de ce nefronii situati in
partea periferica a corticalei au segmental subtire scurt, iar ansele in ansamblu sunt mai scurte
comparativ cu cei situati in vecinatatea medularei.

Nefronii cu tubi colectori tributari unui calice mic formeaza o piramida renala care
realizeaza la suprafata rinichiului fetal mici boseluri sub forma unor lobi in numar de 7-14
delimitate la suprafata rinichiului de santuri.

Cresterea zonei corticale si dupa nastere, duce la stergerea santurilor dintre lobi astfel
incat dupa varsta de 10 ani suprafata rinichiului devine netada.

Formarea capsulei glomerulare se realizeaza la contactul extremitatii libere a veziculei

cu glomerulul si se schiteaza cele doua foite epiteliale (viscerala si parietala) ale capsule
glomerulare.

Glomerulul renal care este de origine mezenchimala se formeaza la contactul cu

capsula si se vor diferentia: o arteriola aferenta, capilare si arteriole eferente.

8
 Celulele endoteliale din peretele vascular se diferentiaza, iar dupa nastere in tunica
medie a arteriolei aferente celulele musculare netede se transforma epiteloid, rolul fiind acela
de reglare a cantitatii de sange care intra in glomerul si in plus au si rol endocrin prin secretia
de renina si eritropoetina.

Modificari de topica a metanefrosului

Pe parcursul dezvoltarii rinichiului definitiv apar modificari de pozitie a

metanefrosului inca din perioada embrionara, continuate in perioada fetala si definitivate la
nou nascut fiind consecinta ascensiunii renale imprimata de cresterea mugurelui ureteral si
cresterea extremitatii caudale a embrionului.

Initial, metanefrosul este plasat in regiunea pelvina in dreptul segmentelor sacrale 1 si

2, retroperitoneal sub bifurcatia aortica langa originea arterelor ombilicale.

Intre saptamana a 5-a si saptamana a 8-a se realizeaza o miscare de ascensionare a

rinichilor secundar cresterii in lungime a partii inferioare a corpului embrionar, singurul
obstacol major fiind constituit de proeminentele realizate de arterele ombilicale.

Acest obstacol este trecut prin participarea urmatorilor factori:

- cresterea mugurelui ureteral care impinge rinichiul caudo-cranial

- apropierea polilor inferiori ai rinichilor concomitant cu o rotatie la 90 grade astfel
incat hilurile din pozitia ventrala ajung in pozitia mediala
- dupa trecerea obstacolului se produce apropierea polilor superiori prin usoara
torsiune determinate de frana realizata de pediculii vasculari (in cazul contactului
indelungat intre poli pot apare fuziuni).

Artere renale se dezvolta din partea cea mai cuadala a arterelor splanhnice laterale,
ramuri din aorta abdominala.

In ascensiunea renala arterele splanhnice laterale de la nivele diferite ale aortei pot
patrunde in rinichi prin diverse locuri realizand diverse variante anatomice de vascularizatie
(artere polare superioare sau artere polare inferioare etc.).

In mod normal, dupa patrunde in hil o artera renala da ramuri segmentare si ramuri
interlobulare (interpiramidale) din care rezulta arterele arcuate prezente in jurul bazei
piramidelor renale.

9
 Din acestea rezulta arterele intralobulare din care se formeaza arteriolele aferente,
capilarele glomerulare, cu formarea a 20-40 anse din care se formeaza arteriolele eferente.
Acestea realizeaza doua tipuri de retele vasculare:

- pentru glomerulii juxtacapsulari (superficiali) rezulta o capilarizare in jurul tubilor

uriniferi in corticala
- pentru glomeruli juxtamedulari rezulta capilarizare in jurul tubilor uriniferi si care
cobora in medulara (in piramide) de unde pleaca arteriolele drepte ce se
capilarizeaza in jurul anselor Henle si a tubilor colectori.

Din aceste retele rezulta vene care se termina in venele arcuate de la baza piramidelor
renale. Venele arcuate se continua cu venele interlobulare care la randul lor dreneaza in
venele segmentare. Acestea prin unire formeaza vena renala care este tributara venei cave
inferioare (procesul fiind definitivat pana la sfarsitul saptamanii a 14-a).

Functia de secretie si implicit de formare a urinii incepe la fat in luna a 3-a, urina fiind
eliminate in fluidul amniotic intervenind in mentinerea unui volum normal al lichidului
amniotic (lipsa de dezvoltare a rinichiului / rinichilor determina oligohidramniosul).

Dezvoltarea si evolutia cailor urinare inferioare : (vezica urinara si uretra).

Vezica urinara si uretra sunt legate de evolutia segmentului anterior al cloacei care
poarta numele dupa septarea acesteia, de sinus urogenital (septarea cloacei se realizeaza intre
saptamana a 4-a si saptamana a 7-a).

Canalele mezonefrotice Wolff se deschid pe peretele posterior al sinusului urogenital

impartindu-l in doua segmente:

- unul superior sau cranial, mai ingust, numit si portiune pelvica, care reprezinta
portiunea urinara si care se continua cu alantoida;
- un segment inferior (caudal) numit si portiune phalica, inchisa la exterior de
membrana urogenitala de unde si denumirea de portiune genitala.

Partea de canal mezonefrotic cuprinsa intre emergenta mugurelui ureteral si

deschiderea lui in sinusul urogenital se dilata (aproximativ in a doua jumatate a saptamanii a
6-a) si formeaza doua prominente numite coarne plasate pe fata posterioara a sinusului
urogenital.

10
 In fiecare corn se deschide canalul mezonefrotic Wolff, iar ulterior sunt incorporate in
peretele sinusului. Orificiile ureterelor se vor dispune lateral si superior fata de canalele
mezonefrotice.

In saptamana a 8-a orificiile ureterale se departeaza de orificiul canaleleor

mezonefrotice ajungand lateral si superior. Ulterior, prin dezvoltarea sinusului urogenital
rezulta vezica in care se deschid ureterele, iar canalele Wolff se vor deschide in uretra.

Mucoasa vezicala provine din sinusul urogenital si deci este de origine endodermala.

Peretele vezical cuprins intre orificiile ureterale si orificiul uretral formeaza trigonul
vezical care are o tunica mucoasa initial de origine mezodermala, dar care este inlocuita
treptat de un epiteliu de origine endodermala.

Partea superioara a alantoidei din cordonul ombilical regreseaza formand un cordon

fibros numit urac, ce va forma ulterior ligamentul ombilical median dispus de la varful vezicii
urinare si pana la ombilic.

In ceea ce priveste formarea uretrei la sexul masculin, uretra este formata din mai
multe portiuni cu dezvoltare complexa:

- partea dintre vezica si deschiderea canalelor mezonefrotice Wolff va forma partea

prostatica a uretrei care deriva din partea vezicouretrala a sinusului urogenital.
- partea spongioasa a uretrei se dezvolta din portiunea phalica a sinusului urogenital
cu exceptia segmentului glandular care provine din ectoderm.
- partile terminale ale canalelor mezonefrotice vor forma canalele ejaculatoare care
se deschid in partea prostatica a uretrei la nivelul coliculului seminal al
tuberculului sinusal.

La sexul feminin uretra este mai scurta, dar cu un diametru mai mare si se dezvolta in
intregime din partea urinara a sinusului urogenital, iar canalele mezonefrotice Wolff
degenereaza integral.

11
 Anomalii congenitale in dezvoltarea aparatului urinar

Aceste anomalii pot fi clasificate in anomalii congenitale renale, la nivelul ureterelor,

la nivelul vezicii urinare si la nivelul uretrei.

I. Anomalii congenitale renale:

1. Agenezia renala este uni sau bilaterala cu o frecventa de 1 la 1500 de
nasteri. La fetii de sex masculin aceasta malformatie este insotita de lipsa
de dezvoltare a cailor genitale provenite din canalele Muller, iar agenezia
bilaterala nu este compatibila cu viata postnatala.
2. Hipoplazia se caracterizeaza printr-un numar redus de piramide 3-6,
prezinta zona corticala si zona medulara, iar glomerulii si tubii sunt normal
dezvoltati.
3. Aplazia: este o malformatie in care lipseste bazinetul sau pelvisul renal,
ureterele sunt slab dezvoltate sau fara lumen, rinichii sunt complet
afunctionali si uneori lipseste pediculul renal.
4. Displazia renala este o insuficienta de dezvoltare a nefronilor si tubilor
colectori.
5. Rinichiul polichistic congenital reprezinta o anomalie de structura prin
prezenta unor resturi embrionare in parenchimul renal rezultand chisturi ce
apar din cauze variate, si anume:
*neconectarea unor nefroni la tubii colectori;
*persistenta unor nefroni care nu au involuat
*diferentieri anormale ale mugurelui ureteral: unilateral sau
bilateral sau asociat cu alte malformatii.

6. Hidronefroza congenitala: reprezinta o dilatare exagerata a bazinetului si

calicelor in detrimentul corticalei renale secundar unui obstacol intrinsec sau extrisec pe
ureter.

7. Ectopia renala uni au bilaterala: este o anomalie de migrare adica:

- lipsa ascensiunii renale peste plica arterelor ombilicale, rinichiul de

obicei ramanand in pelvis cu ureter scurt, rectiliniu, cu rinichi malrotat (hilul avand o
pozitionare ventrala) si surse vasculare variate.

12
 - ascensiune relativa cu pozitie a rinichiului in regiunea sacrala sau
lombara

- ascensiunea exagerata poate fi unilaterala sau bilaterala, rinichiul

ajungand in cavitatea toracica avand si ureter lung

- ascensiune incrucisata cand un rinichi trece in partea opusa si poate

fuziona cu cel normal pozitionat formand un rinichi cu aspect sigmoidian (hilurile orientate
diametral opus).

8. Rinichi in potcoava: sunt malformatii in care fuziunea se realizeaza la

nivelul polilor inferiori cu hilurile orientate de regula ventral, aspectul fiind de potcoava cu
concavitatea superior, sau fuziune la polul superior realizand rinichiul in potcoava cu
concavitatea inferior.

9. Rinichiul in inel: se formeaza prin fuziunea intre polii superiori ai rinichilor

si intre polii inferiori, ambii rinichi avand hilurile orientate ventral.

10. Rinichi supranumerari: se formeaza prin duplicatie renala si pot avea ureter
propriu care se poate deschide fie in ureterul de aceeasi parte (ureter bifid), fie in uretra, fie in
tractul genital (vulva sau vagin).

II. Anomalii congenitale la nivelul ureterului

1. Ureterul dublu care se formeaza din diviziunea precoce a mugurelui

ureteral, blastemul metanefrogen grupandu-se in jurul celor doi muguri
ureterali cu formarea a doi rinichi de aceeasi parte, egali in dimensiuni sau
de dimensiuni variate, fiecare cu ureterul sau care se deschide, fie la nivel
vezical, fie in organele de vecinatate (vezicula seminala, uretra, rect,
vagina, vulva). Unul dintre rinichi poate ramane in pozitie joasa datorita
unui ureter mai scurt sau in cazul unui traiect ureteral retrocav.
2. Ureterul bifid: presupune existenta a 1 sau 2 rinichi cu uretere separate si
care fuzioneaza avand un singur orificiu la nivel vezical.

13
III. Anomalii congenitale ale vezicii urinare:

1. Extrofia vezicii urinare este mai frecventa la sexul masculin si se

caracterizeaza prin exteriorizarea la nivelul peretelui abdominal a fetei
mucoase din peretele posterior al vezicii. Este asociata cu separarea oaselor
pubiene la nivel simfizar, sau cu defect in dezvoltarea mezenchimului
cloacal, sau defect in formarea tuberculului cloacal, precum si lipsa
formarii peretelui anterior al vezicii urinare.
2. Agenezia vezicala: este asociata cu alte malformatii grave, ca de exemplu
nedezvoltarea sinusului urogenital, cu uretere care de deschid in uretra.
3. Hipoplazia vezicala: este o afectiune rara care se asociaza cu malformatii
grave incompatibile cu viata postnatala.
4. Vezica urinara dubla completa sau incompleta: care se formeaza prin
septarea longitudinala sau frontala, posibil secundar procesului de
duplicatie a cloacei.
5. Diverticuli vezicali.

IV. Malformatii congenitale ale uretrei:

1. Atrezia uretrala

2. Fistule uretrale secundar unei septari anormale a cloacei ce determina

formarea unei uretre scurte cu fistula vezico-rectala.

3. Persistenta membranelor uretrale si anale

4. Duplicatie uretrala

5. Uretra anormal de lunga: cu traiect sinuos

6. Uretra anormal de scurta cu orificul de deschidere pozitionat anormal

7. Uretra deviata care se asociaza si cu alte malformatii (vagin dublu)

8. Malformatii de pozitionare a orificului uretral.

14
 Dezvoltarea aparatului genital

Dezvoltarea aparatului genital este un proces complex care are la baza cromozomul Y
care controleaza dezvoltarea testicolului si care raspunde de dezvoltarea fatului de sex
masculin, absenta acestui cromozom ducand la dezvoltarea unui fat de sex feminin.

Desi sexul embrionului este determinat genetic, pana in saptamana a 7-a gonadele nu
prezinta caractere morfologice specifice pentru sexul masculin sau feminin.

Gonadele apar initial sub forma unor creste longitudinale (primordii) pe fata antero-
mediala a mezonefrosului aproximativ la jumatatea lunii a 2-a numite creste genitale (creste
gonadale). Proliferarea epiteliala celomica de la nivelul crestelor genitale a fost numita
epiteliu germinativ Waldeyer fara sa contina celule germinative.

Celulele germinative primordiale (numite si gonocite primare) apar initial printre

celulele endodermice din peretele sacului vitelin de unde migreaza prin mezenterul dorsal al
intestinului posterior, prin miscari ameboidale, ajungand la gonadele primitive la inceputul
saptamanii a 5-a si invadeaza crestele genitale in saptamana a 6-a. Se prezinta ca niste celule
mari bogate in lipide cu numerosi corpusculi Golgi, cu citoplasma granuloasa, abundenta si
nuclei veziculari.

Intre saptamana a 5-a si saptamana a 6-a inainte de migrarea celulelor germinative

primordiale, epiteliul din crestele genitale prolifereaza, iar unele celule patrund in mezechimul
de vecinatate formand coloane neregulate de celule numite cordoane sexuale primitive, fara a
se putea face vreo diferentiere intre o gonada masculina si una feminina, motiv pentru care au
fost numite gonade indiferente (perioada indiferenta). Dupa ce gonocitele primare invadeaza
cordoanele sexuale ele se inmultesc, iar cordoanele se anastomozeaza in retea cu tubii
contorti de vecinatate ai mezonefrosului realizand prima conexiune urogenitala.

Populatia celulara a viitoare gonade (gonada indiferenta) este reprezentata de:

- celule epiteliale provenite din proliferarea epiteliului celomic

- celule germinale primordial
- celule mezenchimale locale adiacente zonei de proliferare a epiteliului celomic

1
 Daca celulele germinative primordiale nu ajung la nivelul crestelor genitale atunci
gonadele nu se formeaza.

La embrionul de sex masculin se gaseste o pereche de cromozomi sexuali XY, sub

actiunea cromozomului Y este indusa dezvoltarea testiculului, celulele din cordoanele sexuale
primitive prolifereaza, patrund profund in partea medulara unde formeaza cordoane
testiculare, cordoanele se ramifica si formeaza ulterior o retea de cordoane subtiri din care
ulterior se vor forma tubulii retelei testiculare (rete testis).

Cordoanele testiculare sunt separate de epiteliul de suprafata printr-un strat dens de

tesut conjunctiv fibros care trimite si prelungiri si care formeaza tunica albuginee.

In saptamana a 4-a cordoanele testiculare dobandesc aspectul “in potcoava”,

extremitatile continuandu-se cu cordoanele retelei testiculare.

In cordoanele testiculare se gasesc doua tipuri de celule: celule germinative

primordiale si celule provenite din epiteliul de suprafata numite celule de sustinere Sertoli.

Intre cordoanele testiculare mai apar niste celule de origine mezenchimala numite
celule interstitiale Leydig care prolifereaza si in saptamana a 8-a incep sa produca testosteron
care influenteaza diferentierea sexuala a ductelor genitale si organelor genitale externe.

Prin cresterea in volum a gonadei indiferente, ea proemina in cavitatea abdominala,

dar ramane atasata de mezonefros printr-un mezou care poarta numele de mezou gonadal,
mezou prin care trec ramuri din aorta si care ulterior vor deveni vase testiculare sau ovariene.

Structura cordoanelor testiculare ramane neschimbata pana la pubertate, apoi sufera

procesul de tunelizare formand tubii seminiferi. Tubii seminiferi se continua cu tubii retelei
testiculare care la randul lor se continua cu ductele eferente si astfel se realizeaza legatura
intre reteaua testiculara si ductul mezonefrotic Wolff.

In evolutia canalelor paramezonefrotice Muller situate la inceput lateral, incruciseaza

anterior partea inferioara a mezonefrosului si se plaseaza medial de acesta.

La sfarsitul saptamanii a 8-a cele doua canale paramezonefrotice fuzioneaza pe linie

mediana, rezultand un singur canal (conduct) care prolifereaza ca un cordon plin ajungand
pana la peretele dorsal al sinusului urogenital unde realizeaza o proeminenta mediana numita
tubercul sinusal Muller.

2
 Din acesta se va forma mai tarziu coliculul seminal la sexul masculin si himenul la
sexul feminin.

Canalele mezonefrotice Wolff se vor deschide in sinusul urogenital lateral de

tuberculul sinusal (dar in vecinatatea lui) participand la formarea cailor genitale.

Dezvoltarea organelor genitale externe este la inceput identica la ambele sexe, dar
incepand cu saptamana a 4-a apare o proliferare mezenchimala de o parte si de alta a liniei
mediane sub ectodermal formand plicile urogenitale.

Aceste plici in saptamana a 5-a fuziuneaza pe linie mediana superior de membrana

urogenitala formand o proeminenta numita tubercul genital (tubercul phalic). In partea
ventrala a tubercului phalic patrunde o lama endodermala care provine prin proliferarea din
peretele sinusului urogenital adiacent, si care realizeaza initial o lama, care ulterior ia aspectul
unui sant in plan median numit sant uretral.

Lateral de plicile urogenitale care sunt separate de santul uretral se formeaza doua
proeminente simetrice (dreapta si stanga) numite plici labio-scrotale.

Dezvoltarea testiculului: - apare la inceputul saptamanii a 7-a cand incepe

diferentierea gonadelor masculine.

Epiteliul celomic prolifereaza in profunzime si formeaza cordoane sexuale primare.

Gonocitele invadeaza aceste cordoane si se inmultesc. Cordoanele sexuale se anastomozeaza
si se diferentiaza sub influenta cromozomului Y din celulele germinale primordiale.

Diferentierea cordoanelor testiculare este conditionata de migrarea celulelor

germianale primordiale. O parte din celulele epiteliale (cele care merg in profunzime)
formeaza celule de sustinere si nutritie Sertoli, iar cele care raman la suprafata se aplatizeaza
si se dispun pe un singur rand formand un mezoteliu care se continua cu foita peritoneala.

Cordoanele testiculare sunt separate de epiteliul celomic din jur printr-un strat de tesut
conjunctiv care prin condensare va forma albugineea si din care pornesc septuri conjunctive
ce patrund in glanda si care delimiteaza lobulii.

In lobuli pe langa cordoanele testiculare ajung si celule mezenchimale din care am

vazut ca se formeaza celulele interstitiale Leydig cu functie endocrina (secreta testosteron).

3
 Cordoanele testiculare iau forma de anse ale caror capete se continua cu tubii drepti.
Prin crestere ansele iau aspectul sinuos devenind tubi contorti seminali care raman sub forma
de cordoane pline (asa cum am amintit anterior), pana la pubertate cand capata lumen si devin
functionali.

Totii tubii drepti se anastomozeaza formand reteaua testiculara care se continua cu

tubii excretori mezonefrotici formand canalele eferente si care la randul lor se deschid in
canalul mezonefrotic Wolff din regiunea epididimara.

Diferentierea ductelor genitale masculine se face sub influenta hormonilor androgeni

secretati de celule interstitiale Leydig.

In saptamana a 7-a ductile eferente testiculare definitiveaza deschiderea in canalul

mezonefrotic rezultand capul epididimului. Din canalul mezonefrotic Wolff se mai formeaza
corpul si coada epididimului in care se gaseste, cu traiect sinuos, canalul epididimar.

Din canalul mezonefrotic se mai formeaza in continuare canalul deferent, canalul

ejaculator si peretele posterior al partii superioare a uretrei prostatice.

Uretra prostatica: are origine dubla in partea superioara si anume, peretele posterior
este de origine mezodermala derivand din ductele mezonefrotice, iar restul partii superioare
are origine endodermala si provine din partea vezico-uretrala a sinusului urogenital.

Partea inferioara se dezvolta din partea pelvica a sinusului urogenital.

Uretra membranoasa: se dezvolta din partea pelvica a sinusului urogenital.

Uretra peniana: se formeaza din partea phalica a sinusului urogenital si din santul
uretral. Glandele uretrale: apar in saptamana a 11-a sub forma unor numerosi diverticuli
epiteliali, in lungul uretrei peniene care pana in luna a 4-a cresc si se dezvolta sub forma unor
saculeti.

Fosa naviculara: de la nivelul glandului este de origine ectodermala, ea provenind

prin patrunderea de la exterior a unei lame epiteliale numita lama glandulara care ulterior se
tunelizeaza.

4
 Structuri vestigiale embrionare ale aparatului genital masculin

Segmentele mezonefrosului care nu sunt utilizate in formarea organelor genitale raman

ca vestigii embrionare reprezentate:

- tubi mezonefrotici craniali: sunt in numar de 2 tubuli care pastreaza legatura cu

ductul epididimar formand ducte aberante craniale
- tubulii mezonefrici caudali: sunt in numar de 1-2 tubuli care rezulta din ducte
aberante caudale
- paradidimul: este format din tubul mezonefrotic care pierde legatura cu ductul
mezonefrotic si care participa la formarea partii initiale a canalului derent
- apendici epididimari (hidatida pediculate Morgagni): reprezinta o vezicula
pediculata atasata capului epididimului fiind de fapt un rest al canalului
mezonefrotic.
- apendicele testicular (hidatida sesila Morgagni): situata la polul superior al
testicolului si care rezulta din partea craniala a ductului paramezonefric.

Procesul de descensus testicular

Coborarea testiculului incepe la sfarsitul lunii a 2-a cand se produce degenerarea

mezonefrosului, iar testiculul preia ligamentul inferior numit si ligament inghinal al
mezonerosului care ulterior va deveni gubernacul testicular.

Gubernaculul contine tesut conjunctiv si fibre musculare netede si va lega polul

inferior al testiculului de partea mediala a plicilor labioscrotale.

Testiculul se dezvolta in mod normal, in dreptul primelor trei vertebre lombare si

ulterior va cobori in bursa scrotala.

Canalul deferent care provine din canalul mezonefrotic Wolff incruciseaza anterior
ureterul.

Coborarea testiculului se realizeaza in doua etape, si anume: coborare transabdominala

aparenta si coborarea reala inghino-scotala.

5
 Coborarea transabdominala se realizeaza in luna a 3-a fetala, are o durata scurta, iar
testiculul ajunge din regiunea lombara in partea caudala a corpului embrionar la jonctiunea
dintre peretele anterior si posterior.

In aceasta etapa gubernaculul are o lungime neschimbata, iar coborarea este de fapt
consecinta alungirii coloanei vertebrale si a peretelui dorsal al corpului.

In luna a 3-a peritoneul parietal emite o prelungire (o evaginatie) in plica labioscrotala

de partea respectiva numita proces vaginal, inconjurat de mezenchim si este in contact cu
gubernaculul.

In jurul gubernaculului si procesului vaginal se diferentiaza musculatura peretelui

ventral abdominal si se delimiteaza un canal numit canal inghinal (aproximativ in luna a 5-a
fetala). Acest canal inghinal apare deci ca un canal preformat prin care se va realiza coborarea
testiculului si care prezinta doua orificii: un orificiu intern numit si orificiul intern al canalului
inghinal si un orificiu superficial.

Astfel aceasta coborare transabdominala se face in fosa iliaca pana la sfarsitul lunii a
6-a, la inceputul lunii a 7-a testiculul se afla la nivelul orificiului inghinal abdominal (intern)
dupa care are loc coborarea reala inghino-scrotala din a doua parte a lunii a 7-a si in cursul
lunii a 8-a. Aceasta coborare este controlata endocrin de catre testosteron si hormonul
antimüllerian.

In aceasta etapa se realizeaza urmatoarele manifestari:

- degenerescenta mucoida prin imbibitia cu apa a gubernaculului

- scurtarea gubernaculului de la 10 cm la 3 cm
- contractia muschiului oblic intern
- alungirea canalului deferent si a pediculilor vasculari.

Dezvoltarea organelor genitale externe masculine

In luna a 3-a de viata fetala tuberculul genital creste mai mult in cazul fetilor de sex
masculin si formeaza partea libera a penisului. Pe fata inferioara marginile santului uretral
cresc, se aproapie una de cealalta , apoi se unesc treptat din inapoi inainte si formeaza astfel
uretra peniana (uretra spongioasa).

6
 In mezodermul tuberculului genital se formeaza corpii cavernosi si corpul spongios,
iar la extremitatea libera se dezvolta mai mult formand glandul.

Plicile labioscrotale care apar in perioada indiferenta la sexul masculine formeaza

mugurii scrotali care cresc si in final fuzioneaza pe linie mediana formand scrotul.

Locul de unire al celor doi muguri se prezinta sub forma unui sept care constituie
rafeul scrotal, rafeu care se prelungeste cu rafeul penian, acesta din urma reprezentand locul
de fuziune a marginilor santului uretral.

Glandele anexe a le aparatului genital masculine sunt reprezentate de veziculele

seminale si prostate.

Veziculele seminale apar de fiecare parte ca un diverticul la jonctiunea dintre canalul

deferent si canalul ejaculator aproximativ la sfarsitul lunii a 6-a. In luna a 7-a se realizeaza
ramificarea lui si aparitia unor saculeti.

Prostata este o glanda care are doua portiuni cu origine embriologica diferita: o parte
externa periferica de origine endodermala si o parte interna inconjurata de precedent care este
de origine mezodermala.

Partea externa provine din proliferarea unor muguri care apar la nivelul epiteliului
uretrei prostatice aproximativ spre sfarsitul lunii a 3-a si ulterior acesti muguri se ramifica
formand glandele proprii ale prostate.

Mugurii mezodermali vor forma portiunea interna din care rezulta muguri epiteliali
care se diferentiaza in glande mucoase si submucose.

Din punct de vedere clinic tumorile care provin din partea externa sunt tumori
maligne, iar cele care provin din partea interna sunt benigne (adenoame).

Anomaliile au fost predate in cadrul cursului on-line.

7
 Dezvoltarea aparatului genital feminine

Dezvoltarea ovarului

La embrionul de sex feminin stabilirea sexului este mai lenta diferentierea incepand cu
sfarsitul saptamanii a 9-a si inceputul saptamanii a 10-a cand cordoanele sexuale primare se
extind spre regiunea medulara a crestelor gonadale si care se anastomozeaza formand reteaua
ovariana.

Cordoanele sexuale si reteaua nu realizeaza legaturi cu mezonefrosul si nefiind

functionale ele dispar.

O alta generatie de cordoane sexuale secundare porneste de la nivelul epiteliului

germinativ al crestei gonadale si patrunde in mezenchimul de vecinatate. Cordoanele secuale
secundare sunt scurte si groase si se gasesc numai in portiunea corticala a gonadei. Ele contin
cellule germinale primordial (gonocite).

In saptamana a 16-a celulele cordoanelor se fragmenteaza si se disperseaza formand

insule izolate. Aceste insule raman numai in regiunea corticala, iar regiunea medulara se va
gasi tesut conjunctivo-vascular care formeaza stroma ovariana atat in medulara cat si in
corticala printre insule.

Sub epiteliul germinativ se gaseste un tesut fibro-conjunctiv care va forma tunica

albugineea dispusa sub forma unui strat subtire si discontinuu.

Epiteliul germinativ in final ramane format din celule cubice asezate peste albuginea si
care va deveni epiteliul ovarian.

Celulele germinale de la nivelul insulelor ocupa pozitia centrala si devin ovogonii, iar
celulele periferice de tip epithelial vor forma celulele foliculare. Ovogoniile prin diviziune
cresc numeric ajungand in luna a 5-a la aproximativ 6 milioane/ovar. Ulterior multe ovogonii
degenereaza pana in luna a 7-a ramanand aproximativ 2 milioane/ovar.

Concomitent cu formarea ovogoniilor, unele dintre ele vor deveni ovocite primare care
intra in profaza primei diviziunii de maturatie.

Pana aproape de luna a 5-a se formeaza foliculi primari care contine ovocite primare.
8
 La nastere cele 2 milioane de ovocite primare se afla in profaza primei diviziuni de
maturatie, numarul continua sa scada pe perioada copilariei pana la aproximativ de 40 000 pe
fiecare ovar.

La pubertate un folicul ovarian devin matur, ovocitul primar isi termina prima
diviziune de maturatie cu reducerea numarului de cromozomi la jumatate devenind ovocit
secundar.

Pe parcursul vietii sexuale multe ovocite primare degenereaza incat doar 400 se
presupune ca vor evolua pe perioada vietii fertile a unei femei si vor deveni ovocite
secundare.

Procesul de descensus al ovarului

Dupa procesul de degenerare a mezonefrosului ligamentul inghinal al mezonefrosului

este preluat de ovar devenind gurnacul ovarian.

Partea superioara a gubernaculului atasata polului inferior ovarian va deveni ligament

propriu ovarian, iar partea caudala situata intre uterul in formare si plica labio-scrotala
(viitoarea labie mare) va deveni ligament rotund al uterului. Acest ligament trece prin canalul
inghinal si se termina in labia mare.

Si la sexul feminin exista un proces vaginal dispus anterior de insertia ligamentului

rotund in labia mare care formeaza canalul peritoneo-vaginal, care in mod normal se inchide
la nastere, dar in unele cazuri acest canal persista la nivel inghinal sub numele de canal Nuck
care este cauza unor hernia inghinale (herniile oblice).

In mod normal, pana in saptamana a 12-a ovarul coboara din cavitatea abdominala in
cavitatea pelvina unde realizeaza o miscare rotatie in care polul inferior se orienteaza medial.

Dezvoltarea ductelor genitale feminine

La embrionul de sex feminin canalele mezonefrotice involueaza, iar canalele

paramezonefrotice situata lateral de canalele mezonefrotice formeaza din portiunea craniala a
segmentului longitudinal tubele uterine, portiunea caudala a segmentului longitudinal
fuzioneaza cu cel de parte opusa si dau nastere uterului (mai exact se formeaza epiteliul

9
glandelor uterine, tesutul mezodermal de vecinatate formand stroma endometriala si
miometrul).

In perioada fetala colul uterin (cervixul) este mai mare decat corpul uterin. Acest lucru
se mentine si dupa nastere pana la pubertate cand uterul incepe sa creasca.

In saptamana a 9-a portiunile terminale ale canalelor paramezonefrotice ating peretele

dorsal al sinusului urogenital unde formeaza un tubercul numit tuberculul sinusal Muller din
care se vor forma bulbii sinovaginali.

Din acesti bulbi prin proliferare rezulta o lama solida numita lama vaginala care
ulterior incepe sa-si formeza lumen prin resorbtie celulara incepand din portiunea centrala.

Formarea lumenului a fost evidentiata la fatul cu varsta de aproximativ 4 luni si

lumenul vaginal se definitiveaza pana in a doua jumatate a lunii a 5-a.

Odata cu formarea lumenului vaginal se formeaza si epiteliul vaginal care deriva din
endodermul sinusului urogenital, iar ultima portiune care se tunelizeaza este cea care va
forma fornixul vaginal.

Mezodermul de vecinatate al lamei vaginale va forma tunica musculara a peretelui

vaginal, caudal se va dispune o lama subtire care inchide orificiul vaginal (lama interna a
himenului) ce deriva din epiteliul vaginal si care este acoperit de un strat extern provenit din
epiteliul sinusului urogenital (lama externa a himenului), iar intre cele doua lame se interpune
tesut mezodermal.

Dezoltarea organelor genitale externe feminine

Tuberculul genital are o dezvoltare redusa comparativ cu evolutia lui la sexul masculin
si va forma clitorisul. Plicele labio-scrotale raman nefuzionate si ele vor forma labile mari.

Fuzioneaza doar portiunea posterioara care realizeaza comisura labial posterioara, iar
anterior se formeaza mons pubis.

Plicile urogenitale nu fuzioneaza si ele formeaza la sexul feminin labile mici. Partea
falica a sinusului urogenital formeaza vestibulul vaginal.

10
 Dezvoltarea glandelor anexe ale aparatului genital feminine

La sfarsitul lunii a 3-a apar in jurul partii pelvice a sinusului urogenital, mugurii
epiteliali endodermali (omologi cu cei care formeaza prostata) din care rezulta glandele
uretrale si parauretrale.

Din sinusul urogenital prolifereaza muguri endodermali care vor forma glande de talie
mai mare dispuse la nivelul vestibulului numite glande Bartholin.

In cursul dezvoltarii aparatului genital feminin pot ramane structure vestigiale

reprezentate de:

- epooforul: reprezinta persistenta unor tubusoare situate in ligamentul lat intre ovar
si tuba uterina
- paraooforul: reprezinta persistenta unor tubusoare mezonefrotice intre uter si tuba
uterina
- canalul Gartner (canal ductoeferent vestigial): reprezinta persistenta canalului
mezonefrotic parallel cu peretele lateral al uterului si vaginului
- appendix veziculosa: reprezinta persistenta craniala a ductului mezonefrotic
- hidatida veziculoasa Morgagni (appendix veziculosa): reprezinta persistenta sub
forma unei vezicule a unei parti craniale din ductul paramezonefrotic.

Malformatiile organelor genitale feminine, au fost predate in cadrul cursului on-line.

11
 PERINEUL

Perineul reprezinta totalitatea structurilor moi care inchid partea inferioara a pelvisului,
regiunea perineala fiind delimitata superficial de patru puncte unite intre ele prin linii drepte
realizand un aspect romboidal:

- punctul anterior este localizat la marginea inferioara a simfizei pubiene

- punctul posterior reprezentat de varful coccisului
- punctele laterale drept si stang reprezentate de tuberozitatile ischiatice.

In profunzime se gaseste muschiul ridicator anal, care apartine perineului, separa

cavitatea pelvina de perineu.

Linia transversala care uneste tuberozitatile ischiatice imparte perineul in doua regiuni
topografice de forma triunghiulara:

- anterioara numita regiune urogenitala, traversata la barbat de uretra, iar la femeie de

uretra si vagin. Superficial se gasesc organelle genitale externe.
- posterioara sau anala traversata de ultima portiune a rectului.

Corp spongios

Corp cavernos

M. bulbo-cavernos

Trigon ischio-bulbar M. ischio-cavernos

M. transv. superf.

M. ridicator anal
Fosa ischio-rectala

Rafeu ano-coccigian

M. ischio-coccigian

Perineu masculin

1
 Glanda clitorice

Bulb

Vestibul
M. ischio-cavernos
M. bulbo-cavernos
Fascicul ischistic
Glande BARTHOLIN
Corp cavernos
Centrul tendinous al perineului
Aponevroza perineala
Sfincter anal-extern
M. transvers superf.
Fosa ischio-rectala
M. ridicator anal

M. ischio-coccigian

Perineul feminin

Din punct de vedere structural, perineul este alcatuit din: strat muscular, sistem fascial,
tesut conjunctiv, vase si nervi.

Ca dispozitie stratigrafica au fost descrise dinspre profunzime spre exterior trei

planuri:

I. Planul profund al perineului: este format de diafragma pelvina (in constitutia

careia intra m. ridicator anal, m. sfincter al anusului, m. coccigian si sistemul fascial
alcatuit din fascia pelvina cu prelungirile ei).

-M. ridicator anal: este un muschi voluminous, in forma de palnie cu

concavitatea orientata superior si care prezinta:

Origine multipla pe: - fata posterioara a pubisului superior de ligamentul

arcuat

-pe arcul tendinos al m. ridicator anal care acopera m.

obturator intern
-pe spina ischiadica
Insertie: se face prin trei fascicule distincte:
-fasciculul iliococcigian (dispus in partea posterioara)
se insera pe marginile laterale ale sacrului, inferior de gaura sacrata anterioara a vertebrei
S4, insertia continuandu-se pe marginile laterale ale coccisului

2
 -fasciculul pubococcigian (dispus in partea anterioara)
care se insera pe varful coccisului si rafeul anococcigian
-fasciculul puborectal care se insera pe rect, fibrele lui
amestecandu-se cu fibrele longitudinale externe ale rectului. La femeie acest fascicul
patrunde in spatial dintre vagina si rect pana la linia mediana unde se uneste cu cel de
parte opusa.
Actiune: m. ridicator anal realizeaza prin fasciculele sale fixarea organelor
pelvine (care se opune prolapsului), ajuta la cresterea presiunii abdominale in timpul
defecatiei si mictiunii, iar prin actiune sinergica contractie/relaxare actioneaza pe aparatul
sfincterian anal.
Fasciculul iliococcigian si pubococcigian care au dispozitie radiara dilata si scurteaza
ampula rectala, iar fasciculul puborectal prin dispozitia antero-posterioara realizeaza o
chinga musculara constrictoare retro si laterorectala.
Inervatia este realizata de plexul rusinos.

-M. sfincter extern al anusului: este dispus in jurul canalului anal fiind format
din trei portiuni: a) fasciculul subcutanat: are o forma inelara, se insera posterior prin
intermediul ligamentului anococcigian pe coccis, iar anterior se amesteca cu fibre ale
muschilor superficiali ai perineului.
b) fasciculul superficial: cu aspect inelar in jurul canalului anal pe o
inaltime de 1-1,5 cm avand insertie posterior pe ligamentul anococcigian, iar anterior se
incruciseaza cu cel de parte opusa
c) fasciculul profund: localizat in unghiul dintre peretele rectal si
muschiul ridicator anal, are aspect circular.
Actiune: realizeaza chinga constrictoare principal a canalului anal.
Inervatie: asigurata de plexul rusinos.

-M. coccigian: este un muschi rudimentar care are originea pe spina

ischiadica, iar insertia lateral de gaurile sacrate anterioare a 3-a si a 4-a, pe marginile
laterale ale sacrului sip e primele doua vertebre coccigiene.
Actiune: contribuie la procesul de defecatie impreuna cu muschiul ridicator
anal.
Inervatia: realizata de ramuri din plexul rusinos.

II. Planul mijlociu al perineului: este format din diafragma urogenitala, stratul
muscular fiind format din m. transvers al perineului si m. sfincter extern al uretrei.

-M. transvers profund al perineului: la barbat este situate posterior de uretra

membranoasa, iar la femeie posterior de vagina.

Origine: este pe ramul inferior al pubelui de unde merge transversal catre linia
mediana.

Insertia: se face pe centrul tendinos al perineului.

3
 Centrul tendinous este o formatiune fibromusculara situata in plan median si
care rezulta din incrucisarea fibrelor tendinoase ale muschilor superficiali si mijlocii
(m. transvers superficial si profund, m. sfincter extern al uretrei, m. bulbospongios si
m. sfincter extern anal)

Actiune: este de a sustine vezica urinara si prostata si rol in erectie prin

comprimarea venelor corpului erectile.

Inervatia: este asigurata de ramuri colaterale ale plexului rusinos.

-M. sfincter al uretrei: este un m. care inconjoara partea inferioara a uretrei

prostatice si uretra membranoasa. Prezinta trei portiuni:

-partea inferioara (muschiul compresor al glandelor Cowper)

care are originea pe corpii cavernosi ai penisului, pe fata ventrala a acestora de
unde fibrele converg si se insera dorsal pe rafeu

-partea superioara are originea pe ligamentul transvers al

pelvisului si insertia pe centrul tendinos al perineului

-sfincterul uretrei prostatice cu originea pe fata ventrala a uretrei

prostatice, iar insertia pe partile laterale ale uretrei prostatice. La femeie m.
sfincter extern al uretrei separa uretra de vagina.

Actiune: este de constrictor al uretrei membranoase.

Inervatia: este asigurata de ramuri colaterale din plexul rusinos.

III. Planul superficial al perineului: este alcatuit din m. sfincter extern al anusului in
partea posterioara, iar in partea anterioara (in trigonal urogenital) de m. transvers superficial,
m. ischiocavernos si m. bulbospongios.

-M. transvers superficial al perineului:

Origine: este pe centrul tendinos al perineului de unde fibrele se indreapta
transversal si se insera pe ramura ischionului.
Actiune: fixeaza insertia posterioara a m. bulbospongios si participa la
defecatie prin comprimarea anterioara a canalului anal.
Inervatie: ramuri colaterale ale plexului rusinos.

-M. ischiocavernos: are forma unui jgheab, in care se gaseste radacina corpilor
cavernosi.
Origine: pe ramura ischiopubiana, respectiv pe fata mediala a ischionului.
Insertie: pe albuginea corpilor cavernosi pana la nivelul insertiei m.
bulbospongios pe corpul spongios.

4
 Actiune: intervine in actul erectiei prin comprimarea corpilor cavernosi
imobilizand sangele in partea anterioara a penisului marindu-i rigiditatea.
Inervatie: este asigurata de colaterale ale plexului rusinos.

-M. bulbospongios: este un m. care impreuna cu cel de parte opusa realizeaza

un jgheab in concavitatea caruia sta bulbul si o parte din corpul spongios al
penisului.
Fibrele lui sunt dispuse in doua planuri:
-unul superficial: care pleaca de pe fata inferioara a corpului
spongios, apoi merge anterior si se insera pe fata laterala si superioara a
corpilor cavernosi, la femei se insera pe corpii cavernosi ai clitorisului.
-unul profund: se mai numeste si m. compresor al bulbului, el
fiind rasucit pe fiecare jumatate a corpului spongios la sexul masculine, iar la
sexul feminine pe bulbul vestibulului vaginal.
Actiune: intervine in erectie.
Inervatia este asigurata de ramuri colaterale din plexul rusinos.

La femei exista un al 4-lea muschi, m. constrictor al vulvei: situat medial de

bulbul vestibulului si glandele Bartholin. Extremitatea sa posterioara se insera
pe centrul tendinos al perineului, iar cea anterioara pe peretele anterior al
vaginei.
Actiune: contracta orificul inferior al vaginei.

Fasciile perineului
Fiecare plan muscular prezinta un sistem fascial care pe langa faptul ca inveleste
structura musculara realizeaza o serie de spatii.

Fasciile diafragmei pelvine: sunt reprezentate de fascia pelvina care este o structura
conjunctiva ce cobora pe fata mediala a muschiului obturator intern pana la marginea
superioara a muschiului ridicator anal unde realizeaza o ingrosare curba concava superior ce
poarta numele de arc tendinos al ridicatorului anal.

Sub acest arc tendinous fascia pelvina prezinta o a doua ingrosare dispusa intre
extremitatea mediala a insertiei pelvine a muschiului ridicator anal pana la fata mediala a
spinei ischiadice. Aceasta ingrosare tot usor concave superior se numeste arc tendinos al
fasciei pelvine.

Aceste doua arcuri fibroase se insera posterior impreuna pe spina ischiadica. De la

nivelul celui de-al doilea arc, fascia pelvina se desface in doua foite:

 una coboara pe fata mediala a muschiului ridicator anal si

reprezinta fascia superioara a diafragmei pelvine;

5
  a doua se ridica pe rect si pe vezica urinara constituind fascia
pelvina viscerala.

Intre fascia superioara a diafragmei pelvina si fascia pelvina viscerala, respectiv

peritoneu se delimiteaza un spatiu denumit spatiu pelvivisceral, in care se gasesc ureterul,
ductul deferent, vase si nervii viscerelor pelvine.

Intre fata anterioara a rectului si fata posterioara a vezicii urinare tesutul conjunctiv al
spatiului pelvivisceral, se condenseaza si formeaza un sept numit sept rectovezical. Acest
sept, la femei nu este prezent, in el gasindu-se vaginul.

Fata inferolaterala a muschiului ridicator anal este acoperita de fascia diafragmatica

pelvina inferioara, fascie care se formeaza prin condensarea tesutului conjunctiv lax, ea fiind
despartita de fascia muschiului obturator intern printr-un spatiu situat de o parte si de alta a
rectului (si prostatei) numit fosa ischiorectala.

Posterior, cele doua fose ischiorectale dreapta si stanga sunt separate de rafeul
anococcigian realizand un aspect in “potcoava” in concavitatea careia se afla rectul si
prostata.

Pe sectiune frontala fosa ischiorectala are forma trunchiulara avand:

- perete lateral: format de fata mediala a ischionului acoperit de muschiul

obturator intern cu fascia sa, in grosimea acesteia la ~3 cm deasupra marginii nferioare a
tuberozitatii ischiadice gasindu-se un spatiu numit canal pudental, strabatut de vasele
rusinoase interne, nerv rusinos intern si tesut conjunctiv lax;

- perete medial: format de fata inferolaterala a muschiului ridicator anal si

inferior de el muschiul sfincter extern al anusului;

- baza fosei ischiorectale corespunde tegumentului perineului posterior;

- varful este locul unde fascia muschiului ridicator anal se intalneste cu

fascia muschiului obturator intern.

De la fiecare fosa ischiorectala pleaca doua prelungiri care cresc in dimensiuni dinainte
inapoi: - prelungirea anterioara: patrunde in perineul anterior de o parte si de alta a prostate
intre fascia superioara a diafragmei urogenitale, muschiul obturator intern si muschiul
ridicator anal.

Superior, aceasta prelungire ajunge pana la unghiul dintre muschiul ridicator anal si
obturator intern (corespunde marginii superioare a pubelui)

-prelungirea posterioara: este localizata intre fascia profunda a muschiului fesier

mare si marginea inferioara a muschiului ischiococcigian.
Procesele infectioase localizate in fosa ischiorectala (flegmoane) se pot propaga in cele
doua prelungiri si de aici se pot intinde la distanta, motiv pentru care este necesara drenarea
lor chirurgicala.

6
 Continutul fosei ischiorectale: este format din:

-tesut gras (corpul adipos al fosei), este compartimentat printr-o seria de tracturi
conjunctive care deriva din fasciile muschiului ridicator anal si obturator intern.

Corpul adipos comunica cu tesutul gras din spatiile latero si retrorectale printr-o
comunicare a diafragmei pelvine intre muschiul ridicator anal si muschiul sfincter anal
extern. Propagarea se realizeaza la nivelul tesutului conjunctiv perivisceral.

-vasele fosei ischiorectale reprezentate de:

-a. rusinoasa interna

-a. perineala superficiala, ramura din a. rusinoasa interna care merge in

perineul anterior

-a. rectala inferioara, ramura a arterei rusionoase interne cu traiect spre medial
si care iriga muschiul sfincter extern al anusului si canalul anal

-venele rusinoase interne, perineale superficiale si rectale inferioare, ultimele

participand la formarea plexului hemoroidal.

-limfaticele insotesc vasele sangvine si se pot anastomoza cu vasele limfatice

ale organelor pelvine

-n. rusinos intern cu ramuri ale lui care constituie plexul rusinos si care
insorteste a. omonima.

-fasciile diafragmei urogenitale: Fata superioara a m. transvers profund al

perineului si a m. sfincterului anal extern sunt acoperite de fascia superioara a diafragmei
urogenitale, care se continua pe laturile prostatei cu fascia prostatica, iar superior si lateral cu
fascia pelvina viscerala.

Posterior fascia superioara se pierde in centrul tendinous al perineului.

Anterior se uneste cu fascia inferioara a diafragmei urogenitale dup ace acopera m.

sfincter extern al uretrei.

-fascia inferioara a diafragmei urogenitale: acopera fata inferioara a m. transvers

profund si se fixeaza lateral pe fata mediala a ischionului si ramura ischiopubiana. Apoi
fascia merge transversal catre linia mediana unde se fixeaza pe albuginea si corpul spongios
deasupra m. bulbospongios.

Marginea sa posterioa se termina in centrul tendinos al perineului, iar in partea laterala

se uneste cu fascia superioara. In partea anterioara fascia inferioara patrunde in unghiul dintre
cei doi corpi cavernosi, iar in rest se uneste cu fascia superioara formand o margine ingrosata
dispunsa transversal sub simfiza pubiana intre ramurile ischiopubiene formand ligamentul
transvers al perineului.

7
 Intre acest ligament si ligamentul arcuat al pubelui (situat sub simfiza pubiana) trece
vena dorsala profunda a penisului, iar sub ligamentul transvers trece uretra impreuna cu
artera dorsala si nervul dorsal al penisului.

Spatiul cuprins intre fascia superioara si cea inferioara a diafragmei urogenitale poarta
numele de spatiu perineal profund. Acest spatiu este ocupat de muschii diafragmei
urogenitale, portiunea membranoasa a uretrei si glandele bulbouretrale.

-fascia superficiala a perineului: este dispusa numai in perineul anterior si acopera

superficial m. transvers superficial, mm. ischiocavernosi si m bulbospongios.

Aceasta fascie in partea laterala se fixeaza pe marginea inferioara a ramurilor

ischiopubiene. Posterior ajunge la linia mediana terminandu-se in centrul tendinous al
perineului, iar lateral se uneste cu fascia inferioara a diafragmei urogenitale.

De pe fata profunda a fasciei superficiale pleaca expansiuni conjunctive pentru mm.

superficiali ai perineului si delimiteaza cu fascia inferioara a diafragmei urogenitale spatial
perineal superficial.

Intre fascia superficiala a perineului si tegument se gaseste un strat de tesut gras. La

femei fascia superficiala a perineului se continua anterior cu fascia clitorisului.