c



 
  



c 

c  



c ! ! " # $%! "&!'

! "  

()!"!"!"
 Difuziunea este cel mai important mijloc prin care substantele sunt transferate între
plasma si lichidul intertitial.

Difuziunea este consecinta miscarii termice a moleculelor de apa si a substantelor

dizolvate în mediul lichid, diferitele molecule de ioni îsi schimba aleator directia deplasându-
se într-un sens si apoi în altul.

c !  $$ $  () "  "! "! " 

!$ "

Din categoria acestor substante fac parte oxigenul si bioxidul de carbon (ratele de
transport prin membrana capilara sunt mult mai rapide decât ratele substantelor insolubile,
cum ar fi ionii de sodiu si glucoza).

c !  "$$   !$ %!  ()) $" "! *$" 
! ""+"!"

Multe substante sunt solubile în apa, dar nu pot traversa membranele lipidice ale
celulelor endoteliale (moleculele de apa, ionii de sodiu, clor si glucoza).

( !!$"$""()!!#$"$"

Capilarele diferitelor tesuturi prezinta variatii extreme ale permeabilitatii.

( ("! $!! " "" ! ()!"!"!

"

Rata neta de difuziune a unei substante prin orice membrana este proportionala cu
diferenta de concentratie a substantei de o parte si de cealalta a membranei (cu cât diferenta
este mai mare, cu atât va creste miscarea neta unidirectionala a substantei prin membrana, ex.
concentratia oxigenului în sângele capilar este în mod normal mai mare în lichidul interstitial
(cantitati mari de oxigen se deplaseaza în mod normal spre tesuturi). Concentratia bioxidului
de carbon este mai mare în tesuturi decât în sânge, ceea ce determina trecerea excesului de
bioxid de carbon în sânge si îndepartarea acestuia din tesuturi).

! "  ! "  

 Spatiile dintre celule sunt denumite generic interstitiu. Lichidul existent în aceste
spatii poarta numele de lichid interstitial.

Interstitiul contine doua tipuri principale de structuri solide: 1) manunchiurile de fibre

de colagen (se întind pe distante lungi în interstitiu) si 2) filamente de proteoglicani (formeaza
o retea, sunt molecule extrem de subtiri, spiralate sau rasucite, alcatuite din acid hialuronic
98% si proteine 2%).

! "  

Lichidul interstitial rezulta în urma filtrarii si a difuziunii din capilare. Contine

concentratii proteice mult mai mici, deoarece nu strabat cu usurinta porii capilarelor.

Lichidul interstitial se gaseste între spatiile extrem de mici dintre filamentele de

proteoglicani (nu este legat de moleculele de proteoglicani, curge liber).

, "" ! "! "   $! $!   "!

"$  $$-$$ "$(! ( """

Presiunea hidrostatica din capilare tinde sa forteze iesirea apei si a substantelor

dizolvate în aceasta prin porii capilarelor în spatiul interstitial.

În mod contrar, presiunea osmotica determinata de proteinele plasmatice (numita

presiune coloid-osmotica) tinde sa atraga apa din spatiile interstitiale în sânge prin osmoza.

Presiunea osmotica exercitata de proteinele plasmatice împiedica în mod normal

pierderea semnificativa de lichid din sânge în spatiul interstitial.

Sistemul limfatic are un rol important, contribuind la reîntoarcerea în circulatie a unor

cantitati mici de proteine si lichid care se strecoara din sânge în spatiile interstitiale.

 "($" """$  $$-$$  "! "!("!

"!"!"

Aceste forte sunt numite fortele Starling: 1) presiunea capilara (Pc) care tinde sa
împinga lichidul prin membrana capilara spre exterior; 2) presiunea lichidului interstitial (Pif),
care tinde sa împinga lichidul prin membrana capilara spre interior (când Pif este pozitiva) si
spre exterior (când Pif este negativa); 3) presiunea coloid-osmotica a plasmei la nivel capilar,
care tinde sa produca osmoza lichidului prin membrana capilara spre interior; 4) presiunea
coloid-osmotica a lichidului interstitial, care tinde sa determine osmoza lichidului prin
membrana capilara spre exterior.

Daca suma fortelor Starling, adica presiunea neta de filtrare este pozitiva, va exista o
filtrare lichidiana neta prin capilare.

Daca suma fortelor Starling este negativa se va produce o absorbtie lichidiana neta din
spatiile interstitiale în capilare.

Presiunea neta de filtrare este usor pozitiva în conditii normale, producând o filtrare
lichidiana neta din capilare în spatiul interstitial în majoritatea organelor.
 Pentru determinarea presiunii hidrostatice de la nivel capilar au fost utilizate doua
metode experimentale: 1) canularea directa a capilarelor cu ajutorul unei micropipete
(presiunea medie este aprox. 25 mmHg si 2) masurarea functionala indirecta a presiunii
capilare (presiune capilara medie 17 mmhg).

"!"$  ! "  

Presiunea lichidului interstitial prezinta valori negative (mai mici decât presiunea
atmosferica cu câtiva mm Hg, subatmosferica, -3 mmHg).

Metode pentru determinarea presiunii lichidului interstitial: 1) canularea tisulara

directa cu ajutorul unei micropipete; 2) masurarea presiunii prin implantarea unor capsule
perforate si 3) masurarea presiunii cu ajutorul unui tampon de bumbac introdus în tesut.

 #  $ ( "")! )"!"!

!' #! "  

Sistemul limfatic este un sistem de curatare (îndeparteza excesul lichidian, excesul de

molecule proteice din spatiile tisulare).

"!$$-$$ ! "  

Cantitati mici de proteine plasmatice reusesc sa se strecoare prin pori în spatiile

interstitiale.

Cantitatea totala de proteine din lichidul interstitial din organism este usor mai mare
decât cantitatea totala a proteinelor din plasma, însa având în vedere faptul ca acest volum
este de 4x mai mare decât volumul plasmatic, concentratia medie a proteinelor din lichidul
interstitial este în mod obisnuit de 40% din cea plasmatica (3g/l). Din punct de vedere
cantitativ, presiunea coloid-osmotica medie a lichidului interstitial pentru aceasta concentratie
de proteine este aprox. 8 mmHg. Sistemul capilar reuseste sa mentina o distributie normala a
volumului lichidian între plasma si lichidul interstitial.

"c "!'%!)"

Cantitatea de lichid filtrata la nivelul capetelor arteriale ale capilarelor este aproape
egala cu volumul de lichid reîntors în circulatie prin reabsorbtie.

Fortele medii care tind sa împinga lichidul spre exterior: presiunea capilara medie,
presiunea negativa a lichidului interstitial liber, presiunea coloid-osmotica a lichidului
interstitial.

Fortele medii care tind sa împinga lichidul spre interior: presiunea coloid-osmotica a
plasmei.

c!(  "! !' #   ! "    .$  ' " 
 "$"$"'!

Ţesuturile sunt legate unele de altele si prin presiunea negativa a lichidului interstitial
(sistem de vacuum partial).
 Când tesuturile îsi pierd presiunea negativa se produce acumulare lichidiana în aceste
spatii (apare edemul).

$$ )! "!

Scopul fiziologiei este de a explica care sunt factorii fizici si chimici responsabili
pentru originea, dezvoltarea si evolutia vietii. Fiziologia umana încearca sa explice care sunt
caracteristicile si mecanismele specifice care definesc organismul uman ca entitate vie.

Unitatea vie elementara a organismului este celula. Fiecare organ este alcatuit din numeroase
tipuri de celule a caror unitate este mentinuta de structuri intercelulare cu rol de suport.
Fiecare tip de celula este special adaptat pentru a îndeplini una sau mai multe functii
particulare (ex. eritrocitele trnsporta oxigenul de la plamâni la nivel celular).

/ ""-0! "!+ 

Organismul uman adult contine aproximativ 60% lichid, reprezentat în principal
printr-o solutie de ioni si alte substante.

Cea mai mare parte a acstui lichid se afla în interiorul celulelor si este denumit lichid
intracelular.

Aproximativ 1/3 se afla în spatiile din afara celulelor si este denumit lichid
extracelular. Lichidul extracelular este în miscare permanenta în interiorul
organismului.Acesta este transportat rapid în sângele circulant, fiind ulterior distribuit între
sânge si lichidele tisulare consecutiv difuziei prin peretii capilari.

Lichidul extracelular contine ioni si elemente nutritive necesare întretinerii vietii

celulei (toate celulele traiesc practic în acelasi mediu, lichidul extracelular. Lichidul
extracelular este denumit mediul intern al organismului (Claude Bernard).

("! %! "/ ""! ""1

Lichidul extracelular contine cantitati mari de ioni de sodiu, clor si bicarbonat, precum
si elemente nutritive pentru celule (oxigenul, glucoza, acizii grasi si aminoacizii), de
asemenea, contine bioxid de carbon (transportat de la nivelul celulei spre plamâni pentru a fi
eliminat, în care se afla alti produti ai metabolismului celular care sunt transportati de la
rinichi pentru a fi excretati).

Lichidul intracelular contine cantitati mari de ioni de potasiu, ioni de magneziu si ioni
fosfat în locul ionilor de sodiu si clor aflati în spatiul extracelular.

Mecanisme speciale pentru transportul ionilor prin membranele celulare mentin

diferentele între concentratiile ionilor din lichidul extracelular si cel intracelular.

!*$$  +"!$" 

(! $!$"'! 

$$ )
Stabilitatea relativa a compozitiei lichidelor organismului este foarte importanta,
deoarece exista un schimb permanent de lichid si solventi între organism si mediul extern,
precum si între diferitele compartimente ale organismului.

Homeostazia este mentinerea aproximativ constanta a parametrilor mediului intern.

Toate organele si tesuturile îndeplinesc functii care ajuta la pastrarea constanta a acestor
parametri (plamânii furnizeaza oxigen spatiului extracelular pentru a substitui oxigenul
consumat de celule, rinichii mentin constante concentratiile ionilor, tractul gastrointestinal
asigura aportul elementelor nutritive).

c  "!$"  " / "" 2

  $"!'! 
Lichidul extracelular este transportat la nivelul organismului în doua etape: prima
etapa este reprezentata de deplasarea sângelui prin organism în interiorul vaselor sanguine,
cea de a doua etapa este reprezentata de deplasarea bidirectionala a lichidului între capilarele
sanguine si spatiile intercelulare (la nivelul capilarelor exista un schimb permanent de lichid
extracelular între fractiunea plasmatica a sângelui si lichidul interstitial care umple spatiile
intercelulare). Peretii capilarelor sunt permeabili pentru majoritatea moleculelor din plasma
sanguina, cu exceptia moleculelor mari ale proteinelor plasmatice (cantitati mari de lichid si
constituienti dizolvati difuzeaza bidirectional între sânge si spatiile tisulare, proces de
difuziune care este determinat de miscarea moleculelor, atât din plasma cât si din lichidul
interstitial. Lichidul si moleculele dizolvate se afla în continua miscare, deplasându-se în toate
directiile în plasma si în fluidul din spatiile intercelulare, precum si prin porii capilari.

Lichidul extracelular din întreg organismul ± atât cel din plasma cât si cel din lichidul
interstitial ± este în permanenta amestecat, fiind astfel mentinuta omogenitatea aproape
completa a lichidului extracelular la nivelul organismului.

În concluzie, mentinerea unui volum relativ constant si a unei compozitii stabile a

lichidelor organismului este esentiala pentru homeostazie.

"'!! $"! " #!/ "" 

c "" $"
Sângele se încarca cu oxigen la nivel alveolar. Membrana care separa alveolele si
lumenul capilarelor pulmonare (membrana alveolara) prezinta grosimea de 0,4-2 microni, iar
oxigenul difuzeaza în sânge prin porii acestei membrane, în acelasi mod în care apa si ionii
difuzeaza prin peretii capilarelor.

" ' "$!  !

La acest nivel diferite elemente nutritive dizolvate (carbohidrati, acizi grasi,
aminoacizi) sunt absoorbite în lichidul extracelular sanguin.
 Ficatul modifica structura chimica a multora dintre substantele absorbite, crescându-le
gradul de utilizare. Adipocitele, rinichii, glandele endocrine contribuie, de asemenea, la
modificarea substantelor absorbite.

Sistemul musculo-scheletic contribuie la functiile homeostatice ale organismului prin

mecanisme specifice.

"""$$"(! $

!"$/"$!!#$!"

Simultan cu captarea oxigenului la nivel pulmonar, bioxidul de carbon este eliminat

din sânge în alveolele pulmonare (dintre toti produtii finali ai metabolismului celular, bioxidul
de carbon este cel mai abundent).

!
La nivel renal sunt eliminate din plasma majoritatea celorlalte substante (în afara
bioxidului de carbon) care nu sunt necesare celulelor (diferiti produsi finali ai metabolismului
celular, cum ar fi ureea si acidul uric, de asemenea, sunt eliminati ionii si apa în exces care s-
au acumulat în lichidul extracelular). Rinichiul îsi îndeplineste functia prin filtrarea initiala a
unor cantitati mari de plasma la nivel glomerular, iar ulterior prin reabsorbtia în sânge a
substantelor necesare organismului (glucoza, aminoacizii, cantitati adecvate de apa si ioni).

Majoritatea celorlalte substante care nu sunt necesare oraganismului în special

produsii finali de metabolism (ex. ureea) prezinta reabsorbtie minima, fiind eliminati în urina
prin tubii renali.

'"(! $"$"'! 

c !"#$"'"
Sistemul nervos este alcatuit din trei componente principale: calea senzoriala aferenta,
sistemul nervos central (componenta integrativa) si calea motorie aferenta.

Receptorii senzoriali detecteaza starea organismului sau starea mediului înconjurator

(ex. receptorii cutanati informeaza persoana de fiecare data când un obiect atinge tegumentul
în orice punct). Sistemul nervos central (SNC) este alcatuit din creier si maduva spinarii. SNC
determina reactiile organismului la senzatiile sosite din periferie.

O mare parte a sistemului nervos este denumita sistemul autonom, care controleaza
numeroase functii ale organelor interne (ex. activitatea cardiaca, miscarile peristaltice
gastrointestinale, secretia glandelor endocrine).

Sistemul nervos regleaza în special activitatile musculara si secretorie ale

organismului.
 c $"$!"'"
àxista opt glande endocrine principale care secreta hormoni, substante chimice
transportate prin lichidul extracelular cu rolul de a regla functiile celulei (ex. hormonul
tiroidian creste rata majoritatii reactiilor chimice, insulina controleaza metabolismul glucozei,
hormonii corticosuprarenali controleaza nivelul sodiului si potasiului, precum si metabolismul
proteinelor, hormonul paratiroidian controleaza calciul si fosfatul la nivelul osului).

Sistemul hormonal regleaza în principal functiile metabolice.

$! "$ $"$"'! 
Sistemele de control genetic sunt cele mai complexe (actioneaza în toate celulele
pentru a controla atât activitatea inracelulara cât si activitatea extracelulara.

Numeroase alte sisteme de control actioneaza la nivelul organelor (pentru a controla

functiile partilor componente ale acestora), altele opereaza la nivelul întregului organism
(pentru a controla relatiile dintre organe). àx. sistemul respirator functioneaza în asociere cu
sistemul nervos (regleaza concentratia bioxidului de carbon din lichidul extracelular; ficatul si
pncreasul regleaza concentratia glucozei din lichidul extracelular; rinichiul regleaza
concentratiile hidrogenului, sodiului, potasiului, fosfatului si a altor ioni din lichidul
extracelular.

/!$! "$

'" $!! "  $/'!  $/  "$!  !# 
/ ""

Oxigenul reprezinta una dintre substantele principale necesare reactiilor chimice

intracelulare (organismul prezinta un mecanism special de control pentru a mentine constanta
concentratia oxigenului în lichidul extracelular). Mecanismul se bazeaza pe caracteristicile
chimice ale hemoglobinei (continuta în toate eritrocitele). Hemoglobina se combina cu
oxigenul când sângele traverseaza plamânii. Hemoglobina prezinta afinitate crescuta pntru
oxigen. Însa, în cazul în care concentratia oxigenului în lichidul tisular este prea mica, se
elibereaza suficient oxigen pentru a restabili nivelul adecvat (reglarea concentratiei tisulare a
oxigenului se bazeaza pe caracteristicile hemoglobinei). Acest reglare este denumita functia
tampon pentru oxigen a hemoglobinei.

Bioxidul de carbon reprezinta un produs final major al reactiilor oxidative

intracelulare.

Cresterea concentratiei sanguine a bioxidului de carbon peste valoarea normala

stimuleaza centrul respirator (creste eliminarea prin expiratie a bioxidului de carbon si astfel
se îndeparteaza cantitatea în exces din sânge si lichidele tisulare).

'""!" "

Sistemul baroreceptor este un mecanism de control cu actiune rapida. Baroreceptorii

sunt localizati la nivelul peretilor arteriali ai bifurcatiei carotidiene, precum si la nivelul
arcului aortei toracice. Baroreceptorii sunt stimulati de întinderea peretelui arterial. Când
presiunea arteriala creste, atunci baroreceptorii transmit impulsuri nervoase spre trunchiul
cerebral (la acest nivel, impulsurile inhiba centrul vasomotor, ceea ce determina reducerea
numarului de stimuli transmisi de la acest nivel prin intermediul sistemului nervos simpatic
spre inima si vasele sanguine). Scaderea frecventei descarcarii acestor stimuli determina
reducerea activitatii de pompa a inimii, precum si dilatatia vaselor sanguine periferice, ceea ce
permite cresterea fluxului sanguin vascular. Ambele efecte restabilesc valoarea normala a
presiunii arteriale.

Invers, scaderea presiunii arteriale sub nivelul normal relaxeaza receptorii de

întindere, ceea ce permite centrului vasomotor sa devina mai activ decât în mod normal,
determinând vasoconstrictie si cresterea activitatii de pompa a inimii, ceea ce duce la
cresterea presiunii arteriale.

 !$"" " ()!$"$!  ! 

$" ! / ""

Cresterea temperaturii organismului cu numai 70C fata de normal poate conduce la un

cerc vicios în care cresterea metabolismului celular distruge celulele.

Pentru echilibrul acido-bazic al organismului (valoarea normala fiind de 7,4), valorile

letale situându-se cu numai 0,5 unitati de o parte si de alta a acesteia.

Când concentratia ionilor de potasiu scade la mai putin de 1/3 fata de normal se poate
instala paralizia datorita incapacitatii nervilor de a transmite impulsurile nervoase. Invers,
când concentratia ionilor de potasiu creste de doua ori sau mai mult fata de normal, functia
miocardului poate fi puternic deprimata.

Când concentratia ionilor de calciu scade la mai putin de ½ fata de normal, pot sa
apara contractii musculare de tip tetanic la nivelul corpului datorita generarii spontane de
impulsuri nervoase în exces la nivelul nervilor periferici.

Când concentratia glucozei scade la mai putin de ½ fata de normal, se instaleaza

iritabilitate psihica intensa, uneori chiar convulsii.

" "  $"$! "$

.$"   $"$! "$ $!)"!!

(3!' #

În procesul de reglare a concentratiei de bioxid de carbon, o concentratie ridicata a

acestuia în lichidul extracelular determina cresterea ventilatiei pulmonare. Aceasta determina
la rândul sau scaderea concentratiei de bioxid de carbon la nivelul lichidului extracelular,
deoarece la nivel pulmonar bioxidul de carbon este eliminat cu o rata mai mare.

Când concentratia bioxidului de carbon scade prea mult, aceasta va reveni la normal
prin mecanism de feed back (raspunsul este negativ fata de stimulul initiator).
 Presiunea arteriala crescuta declanseaza o serie de reactii care determina scaderea
presiunii, iar presiunea redusa declanseaza o serie de reactii care determina cresterea presiunii
(în ambele situatii exista feedback negativ).

Daca un anumit factor devine crescut sau deficitar, un sistem de control initiaza un
mecanism de feedback negativ (modificari ce au ca scop revenirea la normal, fiind astfel
mentinuta homeostazia).

*(  +! $! "$

Nivelul eficacitatii (eficacitatea = corectie/eroare) unui sistem de control (ex.

sistemului baroreceptor, a sistemului de control a temperaturii organismului) pentru a mentine
constante anumite conditii este determinat de eficacitatea mecanismului de feedback negativ.

!(3$) #$ ! !$"!"

#$$ 

Mecanismul de feedback pozitiv (cerc vicios) nu conduce la stabilitate (stimulul

initiator produce un efect similar, cu amplitudine mai mare).

!$"!(3$) #$ ( 

Coagularea, nasterea sunt exemple de feedback pozitiv util.

Mecanismul de feedback pozitiv prezinta un rol important în generarea impulsurilor

nervoase.

"$/!$! "$ 2$! "$

  #

Sistemul nervos dispune de numeroase mecanisme de control interconectate (unele

dintre acestea sunt sisteme de feedback).

Creierul utilizeaza un principiu denumit reglare anticipata (control feed-forward). În

acest caz creierul ajusteaza impulsurile controlului anticipat. Fenomenul este denumit control
adaptativ (reprezinta un feedback negativ întârziat).

4!$!), scopul acestui curs a fost: 1) de a clarifica organizarea de ansamblu a

organismului uman 2) de a clarifica modalitatile prin care diferite parti ale organismului
functioneaza în armonie.

Organismul reprezinta interactiunea complexa a unui numar imens de celule

(organizate sub forma a diferite structuri functionale, ex. organe).

Fiecare structura functionala contribuie la mentinerea homeostaziei lichidului

extracelular (mediul intern al organismului, important pentru mentinerea functiei
corespunzatoare a celulelor).
 Fiecare celula beneficiaza de homeostazie si contribuie la mentinerea acesteia
(interactiunea reciproca asigura automatismul permanent al organismului).

Pierderea capacitatii de a îndeplini functia de mentinere a homeostaziei conduce la

disfunctii la nivelul tuturor celulelor organismului (disfunctiile extreme conduc la deces,
disfunctiile moderate conduc la aparitia starii de boala).

Practica medicala se ocupa printre altele cu consecintele disfunctiei sistemelor de

control cu rol în mentinerea echilibrului lichidian al organismului.