Compartimentele

lichidiene ale
organismului. Osmoza
D R U G U S O L I V I A

D O B R E A M A R I A
Apa
Fiind un constituent indispensabil al materiei vii, apa este solventul substanțelor organice și
anorganice, componentul majorității proceselor de absorbție  și excreție. Reprezintă, în același
timp, mediul în care se desfășoară procesele de biosinteză și biodegradare, caracteristice
organismelor vii.

Procentul de apă și tipul de țesut

• Apa totală din organism reprezintă circa 60% din greutatea corpului la adultul sănătos
(50%la femei)

• Cantitatea de apa depinde de vârstă, sex, intensitatea metabolismului

• Procentul de apa este mai ridicat la tineri și scade odată cu înaintarea în vârstă.
Țesuturi bogate în apă:

• muscular 75%

• renal 80%

• cerebral 85%

Țesuturi sărace în apă:

• smalțul dentar 0.2%

• dentina 1%
Apa totală este
compartimentată  

-intracelular 40% 

-extracelular 20% 
C O M PA R T I M E N T U L L I C H I D I A N C O M PA R T I M E N T U L  L I C H I D I A N
INTRACELULAR EXTRACELULAR

(MEDIUL INTERN)
• apa intravasculară (plasma sanguină);
•  intracelular avem aproximativ 28 de
• apa transcelulară – delimitata
litri de apa, reprezentând
de structuri epiteliosecretoare – ex. LCR, umoarea
aproximativ 66% din greutatea totală a apoasă, lichidele  din spațiile virtuale (pericardic,
apei si 40% din greutatea totală peritoneal, pleural, sinovial), secre țiile digestive,

corporală, secreția sudorală;

• lichidul interstitial .
•  intră în constituţia diferitelor structuri
Lichidul interstitial  împreună cu plasma
celulare, iar sub formă liberă are rolul
sanguină formează mediul intern al
de mediu de dispersie în citoplasmă.
organismului. Expansiunea acestor lichide conduce la
apariția unui nou compartiment numit compartiment
transcelular-stare patologică (în ascită, pericardită,
pleurazie)
 • Pericardita cronică reprezintă o inflamaţie a pericardului, ce se
produce în momentul în care fluidul şi celulele sanguine umplu
spaţiul dintre cele două foiţe ale pericardului.

• Ascita reprezintă acumularea de lichid în interiorul cavităţii

peritoneale, în jurul organelor intraabdominale.

• Pleurezia reprezintă o afecţiune caracterizată prin inflamarea

stratului de ţesut subţire care acoperă plămânii. Foiţa exterioară
Stări patologice a pleurei îmbracă cutia toracică în timp ce foiţa internă acoperă
plămânii.
 Comparație
LICHIDUL EXTRACELULAR LICHIDUL INTRACELULAR

 conține cantități mari de ioni de sodiu, clor și

diferă semnificativ de lichidul extracelular; în
bicarbonat, precum și elemente nutritive
mod specific, conține cantități mari de ioni de
pentru celule cum sunt oxigenul, glucoza, acizii
potasiu, ioni de magneziu și ioni fosfat
grași și aminoacizii. De asemenea, conține dioxid
în locul ionilor de sodiu și clor aflați în
de carbon, transportat de la
lichidul extracelular. Mecanisme speciale pentru
nivelul celulelor spre plămâni pentru a fi
transportul ionilor prin membranele celulare ment
eliminat, la care
in diferențele între concentrațiile ionilor din
se adaugă alți produși ai metabolismului celular
lichidul extracelular și cel intracelular.
care sunt transportați la rinichi
în vederea excreției.
 Edemul
reprezintă prezența în țesuturile organismului a unui exces
de lichid. Este de două feluri: 

 intracelular: produs în zone tisulare inflamate sau

datorită unui metabolism celular și tisular inadecvat
(creșterea volumului de lichid datorată disfunctionalității
pompelor ionice precum cea de sodiu) 

 extracelular: produs de tulburări de reglare ale

echilibrului hidric (retenție de apă și sare) sau
extravazarea lichidului intravascular, precum și obstrucție
limfatică
 Reglarea schimburilor lichidiene și a
echilibrului osmotic între LIC și LEC
În practica medicală o problemă importantă este menţinerea nivelului adecvat al lichidului din
compartimentul intracelular şi extracelular. 

Cantităţile relative de lichid extracelular, distribuite între plasmă şi spaţiile interstiţiale sunt
determinate pe de o parte de echilibrul forţelor hidrostatice şi coloid-osmotice, iar pe de altă parte de
membranele capilare. 

Distribuţia lichidului între compartimentul intracelular şi extracelular este determinată de efectul

osmotic al solvaţilor cu moleculă mică (în special ionii de sodiu, clor şi alţi electroliţi), care îşi exercită
influenţa de o parte şi de alta a membranei celulare (înalt permeabile pentru apă, dar relativ impermeabile
pentru alte substanţe, inclusiv pentru ionii cu moleculă mică, precum sodiul şi clorul). Apa străbate rapid
membrana celulară, în consecinţă lichidul intracelular rămâne izotonic cu lichidul extracelular.
 Osmoza

Osmoza reprezintă difuziunea netă a apei printr-o

membrană cu permeabilitate selectivă care separă
două compartimente, sensul fiind de la
compartimentul care conţine soluţia mai diluată  către
compartimentul care conţine soluţia mai concentrată .

Rata de difuziune a apei este denumită rata osmozei.

 Relaţia dintre presiunea
osmotică şi osmolaritate
Presiunea osmotică a unei soluţii este direct proporţională cu concentraţia de particule osmotic active
din soluţia respectivă. 

Presiunea osmotică a unei soluţii este proporţională cu osmolaritatea soluţiei respective.

 Aproximativ 80% din osmolaritatea totală a lichidului interstiţial şi a plasmei se datorează ionilor de sodiu
şi de clor. În cazul lichidului intracelular aprox. ½ din osmolaritate se datorează ionilor de potasiu, iar
restul multor alte substanţe intracelulare. 

Osmolaritatea totală a fiecăruia dintre cele trei compartimente lichidiene este de aprox. 300 mOsm/l,
osmolaritatea plasmei fiind cu aprox. 1 mOsm/l mai mare decât cea a lichidului interstiţial şi intercelular
(diferenţa se datorează activităţii osmotice a proteinelor plasmatice, datorită căreia la nivel capilar,
presiunea osmotică este cu aprox. 20 mmHg mai mare în comparaţie cu spaţiile interstiţiale înconjurătoare.
O soluţie care are aceeaşi concentraţie osmotică cu cea a lichidelor organismului se numeşte
izotonică , de exemplu serul fiziologic (soluţia 0,9 g % NaCl) şi nu modifică forma sau volumul
celulelor . Celulele plasate într-un mediu hipotonic îşi măresc volumul atrăgând apa în interior. Într-
un mediu hipertonic celulele se zbârcesc din cauză că apa trece în mediul de suspensie.  
 Între lichidul intracelular şi extracelular este
menţinut echilibrul osmotic
Când între lichidul intracelular şi extracelular nu există echilibrul osmotic este
generată o forţă foarte puternică care deplasează apa prin membrana celulară.

 Echilibrul osmotic între lichidul intracelular şi extracelular se realizează rapid.

 Difuziunea transmembranară a apei se realizează atât de rapid încât orice

diferenţă de osmolaritate între aceste două compartimente este corectată de
obicei în câteva secunde sau cel mult în câteva min.
Ce face apa pentru tine?
• Formează saliva

• Acționează ca un amortizor (absoarbe șocurile) pentru creier

și măduva spinării

• Lubrifiază articulațiile

• Păstrează membranele mucoase umede

• Folosită de creier pentru a fabrica hormoni și

neurotransmițători

• Reglează temperatura corpului

• Elimină toxinele (prin urină)

Bibliografie
• Arthur C. Guyton, John E. Hall. Tratat de fiziologie a omului. Ed. a 11-a. Editura
Medicala Callisto, București, 2007

• Ioan Haulică. Fiziologie umană. Ed. a 3-a, revizuită și adăugită. București: Editura
Medicală, 2007.

• https://ro.wikipedia.org/wiki/Fiziologie